Articol strâns cu ușa…

 

…pentru dezamorsarea unui puci periculos. Sugerez canalizarea furiei către adversarii din Gruia. Și mai oferim 100 de comentarii la pensie.

Dacă e să lăsăm gluma la o parte, adică amicalele lui pește austriac cu cartofi natur, trebuie să ne lămurim repede dacă am căzut de tot în budă, sau stăm încă atârnați de colac. Am pierdut 3 jocuri la rând fără să înscriem, 3 jocuri cu adaos de onoare aromată, tăvălită apoi prin praf și uitată pe gard ca o cârpă veche. Ultima oară când ne-am bucurat a fost acum două luni, la Cluj, și mă tem că pentru mulți dintre băieți aia a fost ținta finală a ambițiilor lor pentru anul 2019. A fost un meci cu miros de căcăreze la București, pe care l-am fi dorit câștigat, dar deh, prea multă șampanie în antreu. Apoi o supercupă, ne-ar fi placut și aia la o adică, pe post de bibelou. Dar no, nu era musai, că aveam treabă pe frontul de la est de Don și Volga. Na, că vine și ziua bătăliei și trece repede, la 6 pm e gata, ca ciocolata în mâna unui copil. Prea mult până la culcare, mai bine digeram în somn nutrețul infect al eșecului. Trei meciuri născătoare de teamă, de nesiguranță, de frustrări. Avem o pasă proastă, pe care tot nu o interceptează adversarul, sau asta-i tot ce mai putem stoarce din băieții noștri? Desigur, câțiva dintre ei, băieți în comparație cu veteranii celui de al Doilea Război Mondial… Nu știm răspunsul, dar dacă nu dăm iama la damigeană urgent, riscăm să fim invadați de scenarii pesimiste. Un miros de 2018 vine dinspre vestea accidentării lui Djoko. Mii de draci! Tocmai acum?

Tribuna se împarte iar, și pe bună dreptate, sunt motive pentru toată lumea să spere sau să se îngrijoreze, că doar nu suntem făcuți cu aceeași ștanță. Din păcate se cam pierde din umor…

Avem așadar varianta optimistă: batem de zăpăcim la kazahi în retur, iar apoi, cu o echipă din ce în ce mai omogenă, trecem pe rând de toate pericolele și ajungem într-o grupă lejeră (iar cu o lupă foarte mare și performantă, vom detecta un pui de zâmbet pe fața misterului Dan P). Iar în campionat, bineînțeles, nu ne va sta nimeni în cale.

Varianta pesimistă: pierdem calificăriile exact ca anul trecut, DP pleacă în China, jumătate de lot se accidentează și se transferă la FC Băile Felix la iarnă, echipa trece pe mâna lui AM, care nu mai e în stare să regleze jiglerul și terminăm pe 4. Aici cei mai optimiști dintre pesimiști visează ca AM să rămână cu un grup de tineri, cu care să treacă de 7 tururi preliminarii la anul.

Nu vreau să știu ce se va întâmpla, n-are niciun farmec, dar ce bine ar fi să avem dosurile ceva mai relaxate. Să nu mai așteptăm golurile ca pe Trenul Cursă de Persoane, ce deocamdată stă blocat la Apahida de mai bine de 258 de minute (nu luăm în calcul trenurile austriece). Probabil că nici unul dintre scenarii nu va trece de comisia de validare a lui Dumnezeu, regizorul suprem, dar de niște baftă la borcan n-am zice nu. Doamne, Doamne, ajută-ne măcar din minutul 60.

Într-o proporție mare suflarea de aici a remarcat greșelile echipei. De la tactică, poziționarea jucătorilor, alcătuirea lotului, schimbări, au fost prea multe elemente nepotrivite încât să treacă neobservate. Suntem încă în perioada căutărilor? Și totuși putea fi și invers atât de ușor. Adică să batem noi cu 1-0, ceea ce ar fi fost un rezultat bun și nu neapărat surprinzător. Am fi spus că trupa noastră se mișcă mai greu, dar încă are sevă, are alură de campioană, suntem ca vinul de colecție, maturi și pragmatici, cu un buchet generos și subtil lemnos. Unde e granița dintre aceste două lumi atât de diferite, cea a deziluziei scârboase și aceea a izbândei binecuvântate? Oriunde o fi ea, acolo a campat și echipa noastră de o vreme. Pe deal, dar la limita râpei. Acolo în patria sufocantă a riscului. Acolo unde n-ai mai mult de 3 șanse pe meci și unde îți țâțâie curul la fiecare corner, știind că dacă ai încasat croșeul în falcă, ori țopăi într-un picior și încerci să ataci cu doi pumni, ori te balansezi pe două picioare dar ești ciung. Odată cu revenirea lui DP s-a simțit din nou stresul acestei existențe de pe o repriză pe alta. Nici nu s-a uitat la cioara de pe bancă/gard. A strâns vrabia din mână până a crăpat, dar la limită și-a îndeplinit obiectivul. A luat campionatul, însă din martie, de când a revenit, a câștigat 18 puncte din 36, un procentaj jenant, care l-ar plasa pe la retrogradare, alături de Trică și Rednic, în clasamentul lui Kiruj. Sau nu-l mai ajută echipa în care și-a pus încrederea și încă e incapabil să găsească drumul schimbării. De nu-l găsește, Doamne? Ajută-ne măcar din minutul 60! Pentru că e riscant. Și cât încă sunt șanse de CL… Și apoi mai sunt șanse de El…

Iar când nu vor mai fi șanse, dus va fi, poate. Nu-l acuz, ăsta e stilul lui, câteodată iese, îl suspectez doar că, în ciuda zbuciumului și nervului arătat pe bancă, duce o lipsă acută de bile. Drept e că nici nu abundă variantele de titularizare. Dacă după un an de la Dudelange e introdus pe teren același Mailat, rezervă absolută la Gaz Metan, pentru a rupe fâșul din Liga Campionilor, de unde să ne încropim și noi niscaiva vise? Dintr-o echipă greu de bătut am devenit o echipă pe care nu poți s-o bați rău. Așa, la limită. Așa pare deocamdată. Așteptările sunt mari, și chiar dacă ne apar șuvițe albe după meci, alt antrenor în zonă nu mai este să scoată castanele din locomotivă. Să zicem că suntem cea mai bună echipă din România și avem cel mai bun antrenor român. A, și avem o apărare zdravănă, cu siguranță, care ia goluri puține și întâmplătoare. A, și în fiecare zi vin jucători sau se anunță noi sosiri. Ajunge pentru o plimbare de durată în Europa?

Speranța e ultima care pierde calificarea. Nu e exclus ca, după câteva reglaje fine, sau dure, după caz, DP să pună echipa pe o șină bună pentru retur. Și echipa să arate ca o campioană. După 3 pățanii negative ce ne-au cam șters zâmbetul de pe buze, doar veștile cu DS părăsind Gruia sunt în stare să ne mai învioreze nițel. Și poate Iașul ne va lăsa să exersăm câteva faze, de exemplu să repetam loviturile libere până nimerim poarta, și centrările la care să nu iasă portarul. Nu știu dacă e ceva de capul adversarului nostru de sâmbătă. Mintea nostră e în altă parte. N-ar fi o surpriză să facem doar un punct. Ei sunt voioși și relaxați, pe primul loc în clasament, la egalitate de puncte, noi suntem stresați rău și crispați ca un pachet de chipsuri crocante. Aici e treaba lui DP să găsească rețeta câștigătoare. Baftă! Hai CFR!!!