Încă o dată, încă o victorie, încă o competiţie! [CFR Cluj – Astra Giurgiu]


Miercuri, 3 aprilie 2019, ora 20.00, în prima manşă a semifinalei Cupei României, Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”: CFR Cluj – Astra Giurgiu.

Este oarecum justificată nemulţumirea lui Dan Petrescu privind subţirimea lotului nostru. Cupa României este un iepure nobil din familia Event, pe care vrem neapărat să-l prindem împreună cu frate-so mai gras, campionatul. Ideal ar fi fost deci să avem două formaţii distincte de aliniat, care să-şi împartă treaba pentru a infirma sigur prostia de proverb cu alergatul după rozătoarele râvnite pe masa festivă a sfârşitului de sezon. Indiscutabil, vom face eventul şi în condiţiile existente, atât doar că, probabil, vom alimenta urecheaţii mai consistent cu carote din dos de ceferist.

Ne aşteaptă o partidă extrem de importantă duminică la Craiova, pe când pentru giurgiuveni, meciurile de cupă au o miză incomparabil mai mare faţă de cele din campionat. Norocul nostru este că şi oltenii au de jucat în cealaltă semifinală împotriva unui adversar care a lăsat meciul de campionat de luni pe planul doi şi care va pune accentul pentru partida de joi. La fel ca Viitorul, care a menajat 8 titulari în campionat, şi Astra a adoptat, cred, o strategie asemănătoare în privinţa lui Alibec. Nu cred în poveştile cu „resimţirea de dureri”, Denis a jucat bine mersi acum o săptămână în amicalul cu Ruse, e clar că sâmbătă a fost menajat pentru partida de mâine.

Pe de altă parte, părerea mea este că pentru noi nu mai există presiunea care a fost în partida cu Astra din campionat. Întâlnirea îi vine lui DP ca o mănuşă perfectă, important e să nu luăm gol, apoi, dacă ne iese să marcăm e bine, dacă nu, tot e bine, o vom face în retur, la Giurgiu. Ne convine orice scor n – 0. Chiar şi 1-0, cu riscul să ne facă lumea bâlbâiţi. 🙂

CFR Cluj: Fernandez – Peteleu, Lang, Mureşan, Camora – Hoban – Ioniţă, Bordeianu, Djokovici, Costache – Bud.

Rezerve: Arlauskis, Manea, Vinicius, Males, Deac, Omrani, Petrila.
Astra: Lazăr - Butean, Bejan, Erico, Radunovic - Mrzljak - Begue, Llullaku, Pires, V. Gheorghe – Alibec.

Rezerve: Santos, Biceanu, Crișan, Roşu, Zoua, Moise, Balaure.

HAI CFR!!!

Reclame

78 de comentarii

  1. Chiar citeam undeva că eşecul celor de la Craiova contra fecesebeului îi convine de minune celor de la CFR: oltenii sunt obligaţi să forţeze Cupa (şi -implicit- să bage joi echipa de bază contra rejelui), apoi duminică vor juca cu ce mai rămâne prin depozit… Aşa să fie, dar cred că treaba nu e chiar aşa de simplă… HAI CFR!!!

    Apreciază

  2. Mâine se poate experimenta, în limitele bunului simţ, desigur. Doar la mijloc să fie mai riscant, în rest cred că suntem acoperiţi. Nu m-ar mira ca echipa a doua să fie mai iute şi să-i ardă la stomac pe adversari. Şi ar fi momentul să spargă şi Bud gheaţa şi s-o pună în frapieră.

    Apreciat de 3 persoane

  3. Pare o formulă de echipă interesantă. Eu aș trimite un mijloc cu Petrilă, Culio, Moutinho, Costache, să-l alimenteze cu mingi pe Bud. Poate și pe Boli în spate, să mai aibă meciuri în picioare.
    Citesc că mulți sunt deja nemulțumiți, de cum jucăm cu DP. În primul rând, tactic i-a dominat DP, cu stilul aparent mai lent și moale în R1, iar în R2 crescând presingul și viteza de joc prin introducerea lui Mou. Dacă ne aruncam peste ei de la început, ne prindeau pe contre și ne executau scurt. Lăudabil calmul, cu care a stat mai tot timpul pe bancă, emanând siguranță și liniște spre jucătorii săi.
    Hai CFR !!!

    Apreciat de 2 persoane

  4. Linistit se poate juca cu jucatori mai putin utilizati,iar in repriza a doua la nevoie pot juca 30′ chiar si titularii.Apoi cred ca trebuie sa joace si Culio ceva,chiar daca nu stiu daca duminica va fi titular.
    Petrica ar trebui si el folosit,ca el mai mult joaca la selectionata.

    Apreciază

    • Are voie să-l oferteze. Cu acordul CFR-ului. Păcat că FCSB nu are niciun jucător în lot care să merite să-l ofertăm şi noi, nici măcar aşa de derută, că vine meciul direct. 🙂

      Apreciat de 5 persoane

  5. Se apropie meciul cu fcsb si iarasi transfera ciobanul jumatate de echipa de la Cfr,cum face de obicei. Pe langa Omrani care a semnat si joaca din vara trecuta la fcsb, sigur va pleca si Djoko din vara si 100% vor semna si Deac, Paun si Tucudean. Numai pe saracul Ionita nu ni-l mai cumpara nimeni,desi el spera la altceva cand a semnat cu CFR.
    Nu le-or fi rusine sa apara mereu cu asemenea articole expirate? Cu aceleasi practici de 2 lei:jucatori abordati pt transfer, cu arbitrii cumparati si platiti de CFR, cu acelasi infect Porumboiu care se pare ca nu mai are frica de justitie si a inceput sa scoata capul tot mai mult in presa?Si altele si altele.
    Cine absoarbe aceasta presiune de la Cfr? Oare jucatorii sunt protejati de cineva din cadrul clubului?

    Apreciază

  6. Justin, cine s-o absoarbă altcineva decât antrenorul și jucătorii? Stanciu era măciuca folosită de porumbou împotriva noastră, iar lui Mara și Bilașco oricum nu le pasă pentru că, așa cum au mai spus pe ici pe colo, aia e o perioadă a CFR-ului cu care ei n-au nicio legătură. Singurul care ar mai putea să simtă un pic de disconfort e Panin.

    Apreciază

  7. În legătură cu oferta către Djokovoci, nu pot să-nțeleg de ce nu reacționăm. Prin avocatul clubului, nu altfel. Am uitat așa de repede de țigănia cu „transferul” lui Omrani?

    Apreciază

  8. Vedem astazi cum abordeaza DP o dubla de calificare.
    Eu as paria pe un joc la siguranta, sa nu primim gol, iar in ofensiva, cum ne va fi norocul.
    La stilul lui DP este foarte important sa nu primim gol acasa si sa marcam in deplasare, in rest, ne folosim de oportunitatile aparute.
    In acest moment, miza cea mare este meciul de la Craiova, unde cred ca va fi aliniata formula de baza, iar azi, o formula in care rezervele de baza vor fi titularizate, deci sunt curios pe cati si pe cine se bazeaza DP din linia a 2-a.

    Apreciază

  9. Da, interesant. Dar cu sanse mici azi, cred eu (omogenitate minima). Dar, probabil mizam maxim pe campionat.
    CFR: J. Fernandez – Peteleu, Lang, Mureşan, Camora – Hoban, Males – Ioniţă II, Moutinho, Costache – Bud
    Rezerve: Rus, Manea, Deac, Omrani, Păun

    Apreciază

    • In 9 ar fi bine. Eu zic in 6, fara Lang si Peteleu si Ionita. O echipa improvizata cu o aparare varza si cu multi jucatori care n-au fata nici macar de rezerve. Pacat sa-ti pierzi vremea urmarind un asemenea meci.

      Apreciază

    • Louis baratom acum am intrat in casa fiindca sa intunecat, am arat ,am discuit , am papat si acum deschid laptopul si vad victoria chiar nesperata a lui Kovesi ,poti sa -ti spun ca prea putin ma intereseaza ce se intimpla azi in Gruia , daca miine Kovesi o sa fie numita, poate se revarsa si primavara asupra Romaniei ,stiu ca nu este un site de politica dar nu m-am putut abtine , m-am saturat de prosti , de hoti si de cocalari la conducerea tarii, daca am sarit calul , te rog Caneto sa-mi spui si eu ma voi retrage

      Apreciază

  10. Stiu ca unii o sa se supere pe mine dar avem un lot de cacat, cu multi jucatori trecuti bine de prima tinerete fotbalistica (la unii chiar si de prima tinerete, punct), cu o gramada de ciorbe reincalzite, fara rezerve si cu o mare dependenta de cativa jucatori cheie, gen Tucudean. Chiar daca pare grav, asta nu-i bai, atata timp cat suntem dispusi sa facem reconstructie 2-3 ani. Daca insa vrem rezultate imediate, ciao bambina.

    Apreciază

  11. Asta a fost targul? 6 puncte in campioant dar lasam cupa Giurgiuvenilor? A venit DP si iar ne-am bagat piciorele in cupa. Mare antrenor, ce sa zic.

    Apreciază

    • Ioane, ai crezut ca suntem invincibili? Era si randul rezervelor sa arate ce pot si chiar am vazut cateva faze bune de joc. Din pacate, am facut cateva greseli in aparare, iar astralii ne-au taxat. Asta e fotbalul 🙂

      Apreciază

      • Anul trecut am iesit din primul meci jucat (cu DP antrenor), anul asta la fel. Se pare ca lui DP chiar nu ii place aceasta competitie. Cum mama …suparari cu altii am putut sa facem event-ul Cupa/Campionat?

        Apreciază

      • Meciul nu a fost chiar rau din partea noastra, au fost din pacate acele greseli din aparare, Ionita, Costache in minus, un Hoban sters, Peteleu cu multe greseli si vre-o 2 penaltiuri neacordate doar in repriza a 2-a! Nu am vazut exact reluari, nici nu am auzit dezbateri despre posibilul hent in careu Astrei care precede golul de 2-1!
        Sincer cred ca Astra era de batut si azi!

        Apreciază

  12. Pana la urma echipa asta e aceasi care a pierdut si-n dubla mansa cu Dudelange. Orice rezultat e posibil, indiferent ca jucam cu Astra, Hermmanstadt, Craiova,Calarasi,in Europa sau in campionat. Din pacate,asta e adevarul.
    In seara asta s-a vazut din nou.
    Vrei Europa, CL sau EL, trebuie sa investesti in transferuri. Si nu ma refer la jucatori alde Ionita, tzepe de 1 mil de €. Scouting cum trebuie. Adusi jucatori. Altfel o luam la vale.
    DP tocmai ce a retrogradat in China ,deci nu iti garanteaza nimic nici venirea acestuia.
    Oare infrangerea din seara asta e asumata? Oricum mai avem si meciul retur. Le mai dam o sansa cui…. lui Ionita, Bud, Peteleu,Lang?
    Nu-i stim deja?
    Pt ce oare am ajuns aici,daca renuntam asa usor la un trofeu.Mai si obosim echipa prin deplasari, aiurea.

    Apreciază

  13. N-am inteles nimic din meciul asta.
    Minteuan a gestionat cu mult mai multa seriozitate meciul din cupa cu Sepsi si erau la fel de importante si atunci meciurile din campionat.
    Nu poti sa schimbi aproape toata echipa si sa joci cu jucatori care nu au mai jucat un meci oficial de nici ei nu stiu cand si sa ai pretentii. A fost un meci sacrificat din start si nu stiu de ce.
    Echipa a fost total neomogena si multi dintre jucatorii de rezerva nu sunt in forma si nu prea se poate pune baze pe ei.
    Ce-a fost in seara asta este de uitat si sa vedem ce facem la Craiova.

    Apreciat de 1 persoană

    • Pirule pana la urma puteam sa pierdem meciul acesta si cu titularii! Ce ai mai fi spus atunci? Si in plus, rezervele sunt si ele platite si inca cu bani frumosi! Nu au si ei nevoie de jocuri in picioare? Cupa e cel mai potrivit moment ca sa se evidentieze si ei cu ceva. Din pacate, in seara aceasta am avut si destul de mult ghinion – am facut cateva greseli in aparare care s-au dovedit fatale. Asta e, macar la Craiova nu o sa avem echipa obosita. Hai CFR!

      Apreciază

      • Nu o sa avem la Craiova o echipa obosita fizic dar din pacate psihic da…in seara asta Camora a fost extrem de irascibil tot meciul, Deac destul de nervos daca il mai adaugam si pe Culio nascut nervos…am emotii la cum ne prezentam duminica.Culmea exact capitanii echipei…

        Apreciază

    • Sigur nu a anticipat DP scorul asta… Probabil a sperat la un 0-0 acasa si alt egal cu gol dat in deplasare. Nu i-a iesit. La fel cum n-o sa-i iasa nici cu prazarii. O sa-i lase sa ne calareasca pana primim gol si apoi vom alerga dupa egalare ca tampitii pana primim al doilea gol. Tipul asta e un pesimist convins.

      Apreciază

  14. Mare antrenor avem! Ce frumos a știut el să gestioneze lucrurile, de câtă ingeniozitate a dat dovadă formând echipa!… Mă tot întreb oare ce ne făceam de nu-l găsea Neluțu varga acasă și trebuia să ne lăsăm pe mâna neexperimentatului Minteoan? Mare noroc am avut! Hai CFR Cluj!

    Apreciat de 2 persoane

  15. 丹,我們非常想念你,回到中國。
    Dān, wǒmen fēicháng xiǎngniàn nǐ, huí dào zhōngguó.

    In traducere libera: sa vina o data oferta aia, daca se poate inainte de finalul sezonului.

    Apreciază

  16. Suntem suparati si e normal, dar la cate probleme a avut CFR ul sezonul in curs nu credeti ca ar fi fost de domeniul paranormalului ca visinii nostri sa faca eventul in aceste conditii!? Asta dupa un an in care am iesit campioni.Ar fi fost anormal.Sa nu mai amintesc faptul ca jucatorii presteaza in fata unui stadion pustiu, fara suporteri…iar daca e sa revin la lucrurile normale, cred ca ar fi fabulos si deajuns daca ne pastram titlul de campioana.

    Apreciază

  17. La gloabele astea de jucatori poti sa-l aduci anternor si pe Isus de pe cruce ca degeaba. Avem o cadenta la distrus fotbalisti similara cu a WCSB-ului. Costache, Ionita, si altii n-au avut nici o sansa la CFR, si nu ma refer la sansa de a juca. Cert este ca stia Muresan ce stia cand aducea 30 de jucatori pe an, da-de-da-de se prindeau vreo 10-15 de noi.

    Apreciază

  18. Nu cred ca-ti trebuie multa scoala sa realizezi ca obiectivul primordial din acest sezon, este titlul.Sigur ar fi frumos sa luam Cupa,titlul si-n final visul hegemonicus.
    Interesant ca echipa a jucat frumos,a avut si posesie ,si-n plus cred ca-i multumit si Naum de rezultat.Ma asteptam sa vad pe Tribuna o parere unitara vizavi de joc si de optiunea conducerii.Sunt convins ca s-a vrut un rezultat bun si calificarea in finala,dar titlul este evident supremul.Era normal sa faci schimbari si sa-ti pastrezi echipa fresh pentru partida de duminica de la Craiova,una decisiva.
    Nu de mult spuneam ca pentru mine importanta este victoria,indiferent de cum este obtinuta.Iata cum la esec,dupa o partida jucata deschis si spectaculoasa,cei care puneau pret pe estetica mai presus de victorie,sunt nemultumiti.
    Stai sa-i vezi pe net pe marii cfristi cum isi revarsa fierea………..astia chiar nu stiu pe cine sustin in acest club,este o mare dilema pentru mine.

    Apreciat de 3 persoane

    • Meciul de aseară a fost unul cu multe contradicții cum spunea și Costel Enache. CFR a jucat mai bine ca în campionat dar a pierdut. Jocul a fost unul bunicel, dar cu mult ghinion. Am văzut destule lucruri pozitive din care i-ar a ieșit în evidentă Moutinho. E bun de tot băiatul ăsta dacă e lăsat să joace. Pe de alta parte Hoban, Males si Peteleu au dezamăgit.

      Apreciază

    • Exact la acest lucru mă gândeam spre sfârşitul partidei, că lumea n-o să fie foarte supărată de rezultat deoarece a avut parte de un joc spectaculos. Eu votez oricând cu zece degete pentru un 1-0 după o luptă oarbă, plină de bubuieli şi întreruperi ale jocului. 🙂
      Mi-a plăcut pofta de joc, implicarea şi prospeţimea lui Moutinho, chiar dacă nu a avut foarte multe realizări şi a tras pe lângă cu poarta goală în prima repriză. Apoi, o surpriză plăcută a fost şi Bud şi nu neapărat datorită golului marcat.

      Apreciază

  19. Pentru un joc deschis ai nevoie de mijlocasi centrali de mare calitate, de laterali care sa acopere zonele, de stoperi cu un plus de viteza. Cum noi nu avem asa ceva, trebuie să jucam la rezultat, chiar urat ca exprimare.

    Apreciază

  20. Daca va amintiti primele doua goluri, la primul a gresit Peteleu iar la al doilea desi a gresit HOban la marginea careului lor, peteleu era departe si nu a reusit replierea. Cu Manea nu cred ca defilau ei pe partea dreapta a noastra. Pe de alta parte a face comparatie intre un joc urat si unul frumoas, sambata vs. ieri nu e ok pt ca au fost echipe aproape total schimbate. Ce trebuia facut ieri? Sa bubuim mingi si sa evitam un-doiurile doar pt a fi pragmatici???

    Apreciază

  21. Fara a cauta o scuza in arbitraj Chivulete a fost jalnic aseara. La golul lor din lovitura libera a fost efectiv penibil. E fault lasa avantaj, astralul inainteaza se preg sa centreze neatacat de nimeni si el fluiera dupa 5 secunde faultul…

    Apreciază

  22. Pe mine nu mă doare prea tare nici rezultatul, dar nu m-a dat pe spate în mod deosebit nici jocul, cel din prima repriză. Meciul a arătat clar limitele unora dintre rezerve care în trecut au lătrat mai mult sau mai puţin prin presă, nemulţumiţi de statutul lor. Peteleu a fost bulevard pe dreapta. Culmea atunci când joacă pe stânga e nenatural pentru el, şi e mult mai atent pe apărare, pe dreapta se crede fotbalist, iar echipa plăteşte mingile pierdute de el. Şi evident Ioniţă. Aici nu mă pot abţine de la un bobârnac la adresa lui DP. Cu toţii am remarcat implicarea şi realizările lui Moutinho în ultimele două meciuri, cu atât mai evidente, cu cât contrastul era chiar Alex Ioniţă, fără vlagă şi realizări. Avem dreptul să ne întrebăm de ce naiba a trebui portughezul gonit în iarna trecută împrumut, şi dată căruţa de bani pe Ioniţă, în loc să-i dăm şanse lui Moutinho? Ok, Ioniţă era în mare formă, eram în extaz că a ajuns la noi, dar noi suntem totuşi doar suporteri. Nu e treaba unui antrenor să evalueze şi să-şi dea seama de nivelul unui fotbalist, dacă e doar formă de moment, sau şi-a crescut nivelul de joc? Sau dacă se potriveşte în angrenajul echipei? Eu nu ştiu cum a reuşit jumătatea aceea de sezon la Astra, omul e lent şi la cap şi la picioare, habar nu are să stea în teren, sau care e maximul pe care îl poate scoate din fazele în care e implicat. Nu ne văd bine nici cu Costache titular sezonul viitor. Omul pasează rapid, responsabilitatea. O preia şi o dă colegului cel mai apropiat, nu arată pic de personalitate. Dacă echipa era inteligentă se închidea la 1-1, era maxim ce se putea scoate din meciul de aseară la cum arăta atacul şi apărarea. N-am reuşit, asta e, mergem mai departe. Şi n-am înţeles la ce s-a mai riscat cu Deac şi Omrani în a doua repriză, ori îi odihneşti de tot, ori bagă-i de la început, aşa suntem pe nicăieri cu ei, şi cu calificarea compromisă..

    Apreciat de 1 persoană

  23. Majoritatea titularilor nu au fost la loturile nationale. Meciul cu Astra din campionat l-am avut acasa, deci fara deplasari si dormit in hotel..urma meci de cupa tot acasa…unde e oboseala acumulata? Ne-am batut joc de cupa, puteam sa fortam un rezultat bun acasa.. Peteleu extrem de slab, portarul si mai slab. Cum poti sa pui zidul pe coltul scurt iar lovitura libera sa ocoleasca zidul si sa loveasca bara tot din coltul scurt…e clar zidul a fost pus aiurea..la fel la primul gol, mainile trebuia sa fie langa corp, sa mareasca zona acoperita..pacat, puteam ajunge lejer in finala

    Apreciază

    • Eu cred că la fotbalişti, la sportivi în general, oboseala fizică e cea care doare cel mai puţin. Mă gândesc că titularii menajaţi ieri nu s-au hodinit pe o bancă în parc, ci au avut antrenamente serioase, au depus efort fizic. 🙂 Densitatea şi numărul meciurilor duc la un consum nervos mare, având ca urmare scăderea concentrării pentru următorul joc. Întrun fel, este de înţeles ca DP să vrea jucători cât mai fresh mental pentru partida de la Craiova, chiar cu sacrificarea jocului de cupă.

      Apreciază

  24. Cam ăsta-i rezultatul durutului în cot de imaginea clubului care-i plătește pe noii șefuți:

    https://blogsport.gsp.ro/naum/2019/04/02/lupul-si-scufitele/?fbclid=IwAR1dLUu4UiDQIKIqeKZid-YsOC2KkTp3ta8FIZSoaM2rTssw4jA7mSBOq6s

    Da, știu, am mai auzit asta de nenumărate ori, dacă s-au apucat să ne glazureze brandul cu un strat de căcat, asta arată că se tem de noi și că ideea pierderii unui nou titlu îi îngrozește. Deșteaptă constatare! dar am o nedumerire: când emblema clubului se va îneca în stratul prea gros de căcat, așa cum se îneacă un font într-o vopsea aplicată excesiv, oare a ce va mirosi vitrina cu trofee? Eu zic că nu a flori de primăvară. 🙂 😦

    Apreciază

    • Cu tot respectul, are dreptate Naum de data asta. Pentru actuala conducere numai titlul conteaza. Suporterii, jocul, transferurile sau viitorul acestui club sunt zero barat pentru ei.

      Apreciază

  25. Avem o echipa bine structurata(facuta in mare pe ideea lui DP) care pare cel mai bine plasata in lupta la titlu.La ora actuala campionatul este unul atipic,in care la pozitia din clasament suporterul si-a adus in mica masura contributia.Nu spun ca-i vina suporterului nivelul la care este perceput fotbalul in Romania.Aici sunt structura campionatului ,cu echipe comunale care scad interesul si Federatia care sub argumentatia unui plus adus fotbalului romanesc,il aduce la nivel de amatori.Daca ei cred ca la implementarea unui jucatorU21 poate sa ridice stacheta cu impunerea unui al doilea ,eu cred ca se inseala amarnic.Ca sa respecti regula va trebui sa ai in lot cel putin 6 jucatori eligibili,care deja va impune o structura a lotului spre lipsa de experienta si implicit valoare.
    Dar acestea sunt masuri spre care ne imping federatia,alaturi de care televiziunile incearca sa-si impuna propriile criterii si subiectivismul lor si al „specialistilor”.Acum daca noi stam si ne dam de ceasul mortii de parerile lui Naum,inseamna ca n-am invatat nimic in timp si deci ne meritam soarta.
    Sunt unii care nu pricep daca nu le scrii pe tabla operatia elementara 1+1.Este evident ca toti si-ar fi dorit aseara un rezultat bun,care sa ne mentina in lupta la Cupa,dar nu in detrimentul obiectivului esential:titlul de campioana.Atat conteaza in acest moment,cele 3 pct si titlul de campioana!

    Apreciat de 1 persoană

    • Si ce te faci daca termini pe locul 2 si fara Cupa? Traseul spre grupele EL e mult mai usor din postura de castigatoare a Cupei decat daca ai termina pe locul 2. Sau asta nu conteaza???

      Apreciază

  26. Sunt de acord cam cu tot ce ai spus, mai puțin cu asta:

    „Acum daca noi stam si ne dam de ceasul mortii de parerile lui Naum,inseamna ca n-am invatat nimic in timp si deci ne meritam soarta.”

    E fix genul de frază care arată „că n-am învățat nimic în timp și deci ne merităm soarta”. Și n-are nicio legătură cu meciul de aseară. Are în schimb legătură directă cu unii care cred că respectul de sine se obține doar adunând cifre prin operații elementare.

    Apreciază

  27. Am vazut cu cine a picat Craiova din postura de castigatoare a Cupei.
    Apoi daca-l pui inaintea la orice pe „daca”,totdeauna vei fi nemultumit si frustrat,pentru ca nimic nu-i perfect in aceasta lume.
    Vedem ca fcsb care aparent au avut in ultimele sezoane, cea mai buna echipa(cu cele mai buna transferuri) n-au reusit in ultimii 4 ani sa castige titlul(sau Cupa).In aceste conditii sa ai avansul de 5 pct cu 7 etape inainte de final,este de bun simt sa-ti asumi obiectiv titlul de campioana.Si sa-ti asumi ca lasi alt obiectiv(Cupa) pe plan secundar.Unul din reprosurile de anul trecut(aduse lui DP) a fost ca nu foloseste multi jucatori si astfel nu pot exploda transferurile facute pe bani multi.Iata ca atunci cand s-a ivit momentul sa joace cei din planul secund,este atacat A1 pentru rezultat.Ar fi ok sa fim consecventi cu luarile de pozitie,sa nu cadem in derizoriu.
    Raman dezamagit cand vad postarile unor cfristi.Arata multa frustrare,necunoastere a fenomenului si lipsa de bun simt.Si nu ma refer la cei saraci cu duhul,ci suporteri care aparent au dram de inteligenta(si chiar fac caz de ea).Sunt aceeasi care-l atacau anul trecut pe DP(suburban si fara motiv) fiind manipulati de mari cfristi.De aceea spuneam la un moment dat ca n-as vrea sa revina DP,pentru ca nu merita sa le oferi acestori specimene ocazia sa se exprime in acest ,fel de un antrenor care si-a facut datoria fata de club.

    Apreciat de 3 persoane

    • Specimenele din tribuna să zicem că sunt amatori. Dar cand aud ca unii din titulari spun printre amici ca s-a întors „lunga si pe-a doua” e nasol. Dan Petrescu nu avea ce face aseară. El știe foarte bine cât pot duce unii din titulari si a mutat în consecință. Faptul ca un Peteleu nu a înțeles că trebuie să joci simplu și nu cu floricele e rău. La meciul din campionat Vasile Gheorghe a cam scos untul din Manea. Vi tu Peteleu si ignori ca ai un adversar serios pe partea ta. Cu toate balbaielile altora eu zic ca Peteleu e principalul motiv al înfrângerii dr aseară. Pasă la adversar si poziționare avansată, aiurea la golul doi. E inadmisibil ca Hoban sa greșească la 17m de poarta adversa si fundașul sa nu reușească in 70m sa îl ajunga pe Radunovici. Asta e… Printre alte calități DP știe și să „ofere „la fiecare ceea ce merită….

      Apreciază

  28. În fotbal e greu sa fii iubit de toată lumea. Imposibil, dar atât de firesc. Un sfert de țară te adoră (poate mai puțin), ¾ te scuipă în ceafă când nu te uiți, ți se pișă în cizme și te blesteamă 3 generații în plus și-n în minus. Nu-i mare scofală. Cu cât ești mai inofensiv cu atât ura se diluează într-un ceai de tei, luuung cât un Tezaur Folcloric văzut cap coadă. Acu pe noi ne înjură nu doar în ziarele de sport ci și în Dilema Veche (Tot N-aum să-i pronunț numele) sau în Cațavencii (Moțoc, un Don Quijote de baltă, fie ea și albă). Urmează Observatorul cultural, 22 și cine mai știe pe cine supărăm. Dar na, e normal, de luni de zile le-am stricat frumoasele lor duminici, cât să mai rabde și ei? Vezi Doamne, am omorât pasiunea, aia care era la cote alpinistice când găștile lor bucureștene făceau jocurile. Și se grăbeau repede să scrie despre ele în gazetele lor bucureștene și să pălăvrăgească în studiouri obscure aruncate prin cine știe ce sectoare. De ce ne-ar fi iubit?- nu știu. De ce le-ar fi plăcut unora să fie iubiți de ăștia? Deocamdată centralizarea asta moștenită de la Nea Nicu e parte din modul de întrebuințare al țării. O să mai treacă ceva vreme până se vor face televiziuni și ziare profesioniste la Cluj sau la Iași. Că deocamdată merge și așa, cu amatori, cu impostori, cu 2l de benzină pentru știri pe zi, cu dar cu aere europene. Așa că să ne vedem noi de treaba noastră și o să fie bine. Sau nu.

    Apreciat de 1 persoană

  29. Stati linistiti,vom bate la prazari. Eu nu-i vad zmei,nici pana acum nu i-am vazut. Dejeaba au fost asa laudati. Cand dadeau de o echipa solida ,intrau in pamant. Cand am pierdut la Craiova,in prima repriza puteam sa le dam zn sac de goluri. Au avut noroc,si ne-au prins pe o contra,si dupa ai CFR-ul a trebuit sa riste,asa a venit golul doi.

    Apreciază

  30. Oameni buni, am finalizat notarea evoluţiilor „ruşinoase” din meciul de Cupă, cam puţini (dar buni…) la urne… 🙂 Echipa a luat 5.0, DP doar 4.1. Fruntaşul satului e Moutinho (6.3), urmat la mică distanţă de Cristi Bud (6.2), ambii (mai ales Mou) demonstrând că ne putem baza pe ei. Mă rog, nu noi, ci DP… Repetentul clasei este Ioniţă (3.6), dar nici Peteleu nu stă mult mai bine (3.8). HAI CFR!!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.