DP se întoarce


 

Asta pentru ca să sune a film de succes, că altfel, știe toată lumea de la bloc, DP s-a întors deja la CFR Cluj. Dar, contrar aparențelor, DP nu a fost plecat niciodată. A stat ascuns, pitit după ușă și toți antrenorii, secunzii și jucătorii sezonului i-au simțit în liniștea nopții răsuflarea în ceafă. Portretul lui oficial a stat atârnat în inima conducătorului (care o fi el, să-i zicem X) încă de azi toamnă, de la culesul viei. De Crăciun l-a așezat frumos sub brad, iar de Sf. Dragobete era tot acolo, printre zambile și frezii, în ambele ventricule. Deși ziua antrena la mii de kilometri de Cluj, umbra lui Dan se plimba noaptea prin vestiarele din Gruia și desena pe tablă aceleași trasee, mâzgălea pe foaia de joc același 11 și punea aceeași presiune de spumant agitat pe banca tehnică. Se pare că-l suna pe X în toiul nopții (acolo), iar dacă se nimerea să fie meci (aici) nu se ferea să propună și niște schimbări. Asta e o invenție, nu săriți în sus, mai aprindem un fitil, un Snagov, fiecare ce are. Cu multe luni în urmă, cam pe vremea copilirii roșiilor, Edi I încă nu înțelesese că echipa asta nu era a lui. A dat să schimbe rețeta și s-a tăiat maioneza. Toni a improvizat mai subtil și a schimbat doar mirodeniile. A fost un lord aruncat în plină luptă, însă un lord ce știa că lovitura fatală va veni din spate. Dar a mers doar înainte. Alin, cu tupeul unui haiduc, a preluat din mers trăsura și instrucțiunile lui DP în română și chineză. 1-0, iar lui DP i se umezeau ochii. 1-0 și DP saliva ca-n fața unui doboș. Încă un 1-0 și Dan nu mai putea pune pleoapă peste pleoapă. Rezultatele lui Toni și Alin se datorează într-o bună măsură umbrei lui DP, care, ca un tată făcător și iubitor de echipă, a vegheat această trupă, unde știa că se va întoarce. O aventură exotică, ceva tăvăleală, o mână strecurată supt cheongsam și gigolo-ul nostru a mai îndesat ceva la șerpar. Dar bătrâna ibovnică transilvană îl aștepta și ea, transpirată și mirosind a papricaș. Cu brațul drept suflecat, gata de treabă, cu făcălețul de Turda în pumnul din stânga, și cu cardul în dinți, gata să-i facă ficiorului toate poftele, doamna vișinie a stat trează și ea zi și noapte. Și a așteptat. Porumbeilor li se tot puneau bețe în roate, dar era doar o chestiune de zile până când dragostea lor avea să învingă atâtea granițe. Și atâtea preconcepții. Ce dacă dai afară 3 antrenori? Ce dacă 2 pleacă de pe primul loc? Ce dacă aduci lăutarii la spartul târgului? Mentalități învechite… Nu e prima dată când la noi în ogradă bunul simț trebuie să lase locul ideilor fixe și pragmatice. Încă un 1-0 și DP a fugit spre gară. Nu e o surpriză, eram cu toții pregătiți. Să sperăm că e vinul cel bun ținut pentru final și că nu s-a acrit nimeni și nimic. Jucătorii n-au cum să se acrească nici de acum încolo, biciul e pe ei din nou. Bandele de opozanți atacă din nou conducerea. Nici n-am calmat bine disputele și iar se ascut creioanele pe siteuri și pe Facebook.

Alin a rămas cu noi, a venit Dan, clar ar trebui să fim mai puternici. Dacă în Europa, unde suntem o echipă mică, tactica lui Dan de a ţine cu dinţii de joc ni se va potrivi de minune, în bătătura noastră, cred eu, trebuie să arătăm forţă, agresivitate şi fotbal, minut cu minut. Şi cu toţii să fim alături de echipă şi de antrenor. Multă baftă, Dane!

Povestea întoarcerii lui DP se scrie sub ochii noștri și, Doamne ajută, să nu fie vreuna cu tâlc la final. Să fie doar o uniformă serie de victorii cu 1-0, care să ucidă spectacolul în studiourile TV. Pentru că marea încercare, marea răzbunare trebuie să vină în bătăliile europene. Și Doamne ajută să cădem în calea Dudelangilor, să ne spălăm de păcate. Frumos ar fi să se revanșeze și DP că ne-a lăsat pentru una cu bani și să pună de data asta parul pe oi. Atunci o să primească mai multe bezele și din tribună. Să fie într-un ceas bun!

Hakana

74 de comentarii

  1. A apărut în presă că Alin are contract până în 3 martie, apoi clubul a scos un comunicat, „CFR Cluj nu poartă discuții cu niciun tehnician pentru a prelua banca formației noastre. Alin Minteuan este antrenorul echipei și ar putea rămâne pe banca CFR-ului până la finalul sezonului, dacă echipa va fi în grafic pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.” E clar, Alin s-a abătut de la grafic, a fost un 3-1 cu Sepsi, nu 1-0, normal că a fost nevoie de retrogradarea lui în funcţie.
    Serios vorbind, cred că Alin avea trecut cu bold în contract la art. Durata contractului: până vine DP.

    Apreciat de 4 persoane

  2. Bine scris, exact ce trebuie.Se știa din totdeauna ca va revenii DP, exact ca Arnold în Terminator. I’ll be back, sa vedem de câte ori !!!

    Apreciază

    • Sa revina de cate ori vrea,daca produce performanta. Dar sa si ramana macar 2-3 ani de fiecare data. Aparitiile aste meteorice ,mie nu prea imi plac. Poate sa lase un dezastru dupa el ,daca pleaca dupa 3 luni din nou. Pentru CFR ,acum,cel mai important este,sa fie stabilitate si liniste.
      Ps eu sper si la un pic de spectaco. Macar un pic😆😆😆😆

      Apreciază

      • Luis chiar putem inchide ochii peste chestiil de genul asta, ceva de genul scopul scuza mijloacele. Din pacate DP e fix produsul generatiei 90-2000 , jucatori decenti dar care au un caracter deficitar. Singurii din acea generatie care cat de cat au o imagine decenta sunt Chivu, Adrian Ilie si Galca.

        Apreciază

        • Poate este asa,dar eu cred ca trebuie sa-i dam o sansa.Poate de data aceasta va fi altfel.Poate a realizat ca,daca vrea sa ajunga in circuitul mare al antrenoratului,trebuie sa dovedeasca in Europa.CFR-ul poate sa-i ofere aceasta oportunitate.Si daca nu neaparat pentru binele CFR-ului ,dar macar pentru binele lui,sacrifica doi ,trei ani sa arate pe plan international ce poate.Sper sa gandeasca asa ,si mai sper ,sa devina si CFR-ist.Hai CFR!!!!!

          Apreciază

            • DP cred că e suficient de realist încât să-și fi luat gândul de la a fi un antrenor cu oarecare renume în Europa. Pentru el acum e important să adune cât mai mulți bani. Până la pasul Dinamo Moscova părea că într-adevăr își construiește cariera în cunoștiință de cauză, sperând la un contract în vest, dar a demolat tot mergând în China, unde a avut ceva rezultate (o cupă la Suning), și mai apoi la arabi, de unde a fost dat afară în șuturi. Cel mult poate prinde câteva sezoane de Championship, la ceva echipe pe unde a trecut ca jucător, gen Sunderland, sau Sheffield Wednesday, cu condiția ca și cei de acolo să-și amintească că le-a fost jucător, eventual prin niște rezultate surpriză cu CFR prin competițiile europene. Altfel jocul propus de el e trecut în Europa, gândiți-vă că îl detestăm noi, deși Dănuț e român de-al nostru, nu vreau să-mi imaginez ce ar face fanii francezi sau germani chinuiți de jocul lui Mourinho de România.

              Apreciază

  3. Pe gigiteve, când l-a întrebat Naum dacă de data asta își va onora contractul, adică dacă-l va duce până la capăt, el a răspuns că în fotbal nu poți să fii niciodată sigur de nimic. 🙂 😦 Omul nu e înțepenit doar în stilul de joc, ci și în clișee, iar în goana lui după agoniseala cu orice preț, ignoră tinichelele care i se tot lipesc de coadă. Oricum, cred că i-ar păsa de ele doar în măsura-n care zgomotul lor i-ar afecta claia de euroi. O claie pe care s-a cocoțat fără să fi fost încurcat de vreun frison etic.

    Apreciază

    • Nebo, DP e stabilit cu familia in Dubai. Viata acolo e foarte scumpa. Un apartament de 3 camere cu ceva vedere la mare trece de 500.000euro..de case ce sa mai vb….

      Apreciază

      • L-a pus cineva sa se stabileasca acolo. Treaba lui, dar sa nu mai vina cu figuri in Gruia, pana acum nu a realizat mare lucru in cariera de antrenor. Are 2 titluri luat , unul cu Urziceni cand Jaba din Banat nu stia cum sa faca pe victima si nu il interasa deloc acel titlu si unul la noi anul trecut in care se stie in ce mod l-am obtinut. Ok, ar mai fi un sezon bun la Sportul si ceva slabut pe la rusi. Sincer, cam putin.

        Apreciază

    • Măcar e sincer. Mulți antrenori ce-au trecut pe la noi știu că nu poți fi sigur de nimic. Majoritatea au fost dați afară înainte să-și termine treaba. Suntem renumiți pentru asta. Atunci cum poți să ceri credință totală? Nu-i iau apărarea, dar n-are rost să fim idealiști. Poate să plece și săptămâna viitoare, să vină Toni pentru o săptămână, iar Alin să ridice trofeul la final.

      Apreciat de 1 persoană

      • Deși aș vrea, măcar de dragul discuției, nu pot să te contrazic. Știi expresia „cum e turcul, și pistolul”?…

        Da, mi-ar fi plăcut ca Alin să ridice trofeul la final, din poziția de A1, dar nu voi face mofturi nici dacă-l va ridica D.P. Iar dacă după aia va rezista ispitelor arabe, chinezești, sau de care-or fi ele, și ne va conduce-n Europa, voi fi de-a dreptul fericit (chiar și numai ca să-l sâcâi pe attila1951 🙂 ).

        Apreciază

  4. Bravo baieti, observ ca s-a activat ca prin farmec grupul anti DP, deci sa fie clar Bocos,Popa, Dacid ,Andor si probabil inca destui,pe mine nu ma deranjeaza postarile voastre anti DP, ma deranjeaza si sint sigur de ce afirm , abia asteptati ca echipa sa piarda meciuri ,eventual si campionatul ca sa puteti lansa toate dejectiile in capul lui Petrescu.La toate echipele din lume echipa se compune din conducere,echipa ,antrenor si personal auxiliar, deci daca asteptati insuccesul antrenorului si asta va provoaca o mare bucurie, de fapt asteptati si va bucurati de raul echipei

    Apreciat de 1 persoană

    • De unde ai scos prostia asta? Știi deja ce vom posta înainte de meciuri? Îi fi baba omida si nu știm noi. Ce pot să-ți spun sigur ca eu laud doar cand am ce, nu doar de dragul de a lauda. Bravo tie ca vezi mereu partea plina a paharului dar nu ne poti obliga sa avem părerile ce-ti convin tie. Știi care e paradoxul? În zona unde stau eu la meciuri sunt multi de vârstă înaintată care sunt suporteri de peste 50 de ani și care sunt mai vehementi decât sunt eu când echipa joaca „petreste”…

      Apreciază

      • Andrei ,nu am nici cea mai mica intentie sa va oblig sa aveti parerile mele . Despre voi am eu parerile mele bine verificate ,erati primii la critiici apoi a-ti fost primii la felicitari ,asta va spune ceva

        Apreciază

        • Dacă citeai corect ce am scris sunt sigur ca înțelegeai. Dar citind printre rânduri și înțeles ce ai vrut. Am criticat în unele meciuri tactica echipei de autoconservare din min20 iar la final am lăudat echipa, nu antrenorul!!!!! Pt laude la adresa antrenorului îi las pe altii care lauda orice…

          Apreciază

    • Ne poti spune si ce postam dupa meciurile din Europa League de peste 2 sezoane. Dragule cred ca fiecare puem avea o opinie.
      Opinia mea legata de DP se datoreaza dupa urmatoarele evenimente:
      1. Inainte de primul sezon la noi a facut declaratii destul de urate impotriva clubului care in teorie il susti, eu nu cred ca am facut astfel de declaratii, dar ma rog poate esti fan DP.
      2. A condus echipa in sezonul trecut cand era sa pierdem campionatul dupa ce l-am condus in mare parte. A dat vina pe spectatori in dese randuri pentru atmosfera din sanul echipei desi prestam un joc cacacios , am pierdut multe puncte dupa acelas tipic: conducem si suntem egalati pe final
      3. Ne lasa cu ochii in soare cu putin timp inaintea reunirii lotului,
      4. Sezonul asta am practicat un joc destul de placut ochiului si eram si pe primul loc.
      5. Sa zicem ca portughezul incurca putin apele in vestiar DAR a venti Minteauan care e stat destul de mult in curtea clubului care in teorie il susti(acum nu stiu daca susti mai mult clubul sau pe DP)
      6. Revine DP , da ceva declaratii de presa dar in cadrul unei conferinte. Sincer la ce s-a intamplat la punctul 2 si 3 cred ca avem dreptul sa avem rezerve.
      Vrei sa vorbim si de omul DP? Cel care injura de mama jucatorii, ok poate tu esti obisnuit cu asa ceva, nu ma bag, acum 30 de ani poate era la moda. Poate treci cu vederera si declaratile jignitoare la adresa publicului din grua dar sti noi astia care am avut prea putin tagenta cu perioada comunista suntem mai pudici, mai delicati poate am dori si altceva.
      Mie revenirea lui Dan imi aduce aminte de revenirea lui Mircae Lucescu la Rapid cand a plecat dupa un campionat ratat dar s-a intors dupa experienta Inter(cred) tot prin primavara cand Rapid era pe primul loc doar asa sa culeaga laurii.
      Legat de cariera lui ai ceva impotriva? As vrea sa ne contrazicem pe argument nu pe chestii puerile(de genul, astia abia asteapta sa piarda echipa sa isi revarse frustrarile).
      Sincer imi doresc sa castigam campionatul DAR aveam mai multe sperante cu Minteuan decat cu DP(sper sa ma insel) cum sper sa ma insel si ca ne va lasa din nou cu ochii in soare, dar din experenta mea(asta putina care o am ) daca un om te lasa cu ochii in soare prima data mai mult ca sigur te va lasa si a 2-a oara.

      Apreciază

  5. attila1951, cu tot respectul pe care-l datorez unui fan al aceleiași echipe, nu pot să nu te întreb dacă n-ai încurcat cumva paharul de apă cu cel de alcool. Iarăși. Că pari prea sigur pe tine.

    Apreciat de 1 persoană

    • ai dreptate Bocos ,am dat destule pahare peste cap, ca dovada ca am incurcat tastele si te-am apreciat , oricum de beat sa fiu stiu un lucru sigur , voi nu sinteti ceferisti, voi sinteti ceferisti de conjunctura , daca echipa joaca cum va place sinteti ceferisti ,daca pierde antrenorul este prost ,echipa este de vina , voi detineti adevarul absolut, oricit de beat sa fiu afirm din nou ,decit suporteri ca voi ,detractori din nastere,, mai bine lipsa , iti mai spun ceva , poate ajunge cfr-ul in liga a patra ,eu tot ceferist ramin spre deosebire de tine si de acolitii tai

      Apreciază

      • Când te trezești revino și citește cum ai umplut pe aici cu muci, apoi uită-te în buletin. Data viitoare să-ți iei medicamentele la timp. Nu înțeleg de ce ești tolerat aici, un forum de oameni cu bun simț, și respect față de opiniile celorlalți, dar ții tu neapărat să ne arăți că există și altfel de susținători. Nu meriți să fii băgat în seamă.

        Apreciază

        • Andor, sa nu vorbesti de bun simti , voi care criticati si fluerati echipa , voi care l-ati fluierat pe Deac sa nu imi vorbiti de bun simti

          Apreciază

            • LUIS baratom , cu oameni de teapa lor nu merge cu frumosul sau cu scuze ,astia nu cunosc
              decit ciomagul ,

              Apreciază

          • Nu ți se pare ciudat că ești singurul care faci atacuri la persoană pe aici? Restul ne ferim de catalogări, și de contre, dar tu vrei să faci atmosferă ca pe gsp sau digisport, unde se înjură ca surzii sub fiecare subiect. Nu vrei să discutăm aici altfel, civilizați, pe argumente, cum și de ce vedem lucrurile diferit la echipa la care ținem? Poți să-ți exprimi opiniile fără să te legi de careva din colegi? Eu zic că poți. Lasă ciomagul, ai o vârstă, ce naiba, suntem oameni educați cei care ne scriem opiniile.

            Apreciază

            • No, pe asta n-o înţeleg. După părerea mea, nu există niciun motiv pe lumea aceasta ca să fluieri pe oricare dintre jucătorii echipei favorite. Este normal să existe zile în care unui jucător nu-i iese nimic, sunt de asemenea zile când un jucător nu reuşeşte treacă peste o apatie mentală şi/sau fizică, nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate, dar în acele momente ar trebui susţinut şi încurajat de suporteri, nu când e pe cai mari.

              Apreciat de 1 persoană

            • Pentru că nu e superman. Mai are şi zile proaste, cum cred că avem cu toţii. Dar face tot ce poate şi chiar şi într-o zi proastă îşi lasă sufletul pe teren. Şi un asemenea om merită să nu fie fluierat de suporterii lui şi a propriei echipe!

              Apreciat de 2 persoane

      • attila1951, ceferistul de conjunctură din mine mă-ndeamnă să te respect tocmai pentru că ai ceva în comun cu istoria acestui club. Recunosc că mi-ar fi plăcut să am și alte motive pentru care să te pot respecta, dar sunt conștient că nu poți avea întotdeauna tot ce vrei. Să fii sănătos și hai CFR Cluj!

        Apreciază

        • Da Bocos, cu toata modestia trebuie sa recunosc ca intradevar am ceva in comun cu istoria acestui club , daca e vorba de respect nu e nici o problema si chiar nu ma asteptam la asa ceva , nu cred ca v-am cersit vreodata respectul

          Apreciază

      • Si care e difernte intre cfr-istii de conjunctura si fanii adevari al lui DP? Dragule vezi ca mai sus am argumentat(daca sti ce inseamna acel cuvant) de ce nu imi place omul si antrenorul DP, astept ceva de genul asta si din partea ta daca mai doresti sa povestim, daca nu te rog sa nu ma mai incluzi in discutile pe aici. Mi se pare un targ destul de ok, ce zic?

        Apreciază

  6. Cei care nu se bucura de revenirea lui DP sunt liberi sa-si exprime dezaprobarea. In limitele bunului simt, in opinia mea. Era clar ca abia au asteptat conducatorii ca Toni sa clacheze cateva meciuri ca sa-l poata demite si sa-l aduca pe DP. Eu il regret pe Toni, sunt uimit de realizarile lui Minteuan si-i urez succes din tot sufletul lui DP. Hai CFR!!!

    Apreciat de 2 persoane

    • Zi-mi unde a lipseste bunul simt in ce am exprimat pe aici, daca nu ne invartim intr-un cerc vicios.Vad ca unii sunt tare suparati cand cineva nu e deacord cu metodele lui super dan.

      Apreciază

      • Nici mie nu-mi plac anumite lucruri facute d DP,dar atata timp cat este antrenorul echipei mele favorite,il voi sustine. Valabil si pentru jucatori. Sunt si eu in asentimentul lui Caneto cs,fluieraturile si injuraturile nu ajuta ,daca jocul merge prost. Cred ca atunci este momentul sa iti sustii favoritii.

        Apreciat de 1 persoană

  7. Au si bulversat echipa dupa acel egal ghinionist cu Miriuta, cu 15 ocazii de gol ratate. Cu acel scandal imens facut de Nelutu’, care a dereglat complet echipa, urmand infrangerea de la Craiova si egalul ghinionist cu Astra, cand ne-au egalat prin minutul 70 la prima ocazie a lor. E istorie. Dar sa invatam din ea.

    Apreciază

  8. Ah , am uitat inca un motiv pentru care nu imi place omul/antrenorul DP: nervozitatea excesiva de pe marginea terenului, nervozitate care se transmite si echipei si din acest motiv suntem fideli cartonaselor galbene si rosii(dar oricum luam cartonase in prostie cu orice antrenor)

    Apreciază

    • Caneto, la un moment dat Messi și Ronaldo erau fluierati. Unul la Real și celălalt la națională Argentinei. Și totuși Vb de cei mai buni din lume…

      Apreciază

        • Și la teatru se huiduie daca actorii prestează prost. De ce trebuie sa fie mai permisiv spectatorul de fotbal decât spectatorul de teatru? Nu asta e rolul spectatorului de fotbal? Nu sa încurajeze/motiveze jucătorii? Fluierăturile/huiduielile pot sa motiveze jucătorul. Bine, asta dacă e bărbat. Își asuma faptul ca a jucat prost iar fluierăturile îl ambiționează. Dacă e pruniță își șterge lacrimile cu tutu-ul în fata reporterilor.

          Apreciat de 1 persoană

          • Eu rămân la părerea mea: arbitrii trebuie să aibă exclusivitate la fluierăturile şi huiduielile din tribunele unui stadion. 🙂 Chiar nu-mi dau seama, cum pot fuierăturile şi huiduielile motiva pe cineva, indiferent de domeniu?

            Apreciază

            • Depinde… Fluierături=ești slab, nu? Dacă cineva îmi spune ca sunt slab nu plâng. Ma ambitionez și îi arat ca nu sunt.

              Apreciază

            • Cum să te ambiţionezi când te fluieră lumea, iar cifrele tale InStat sunt cele mai bune din echipă? 🙂 ))

              Apreciază

            • InStat e o frauda. Dau cluburile bani ca sa se minta singure. De exemplu, Ianis Hagi are cele mai bune cifre InStat. Oare chiar sa fie cel mai bun fotbalist din campionat? 🙂

              Apreciat de 1 persoană

  9. Haideti sa incercam sa privim si partile bune ale revenirii lui DP, cu toate ca pentru aducerea lui reputatia clubului a fost practic zvarlita la gunoi cand, nu doar ca ne-am dus dupa el in genunchi in Dubai ci am si schimbat al 3-lea antrenor anul asta. Faptul ca DP s-a intors inseamna ca sunt ceva bani, pentru ca eu nu cred ca se intorcea pe bani mai putini decat in China fara a avea macar sansa sa evolueze in Cupele Europene. Iar daca sunt bani asta inseamna ca o sa aiba si DP de unde sa aduca jucatori, iar la partea asta cred ca se descurca MUUUUULT mai bine decat toti antrenorii care i-am avut anul asta. Mai mult, are increderea patronului deci probabil chiar i se vor aduce jucatori.

    Apreciat de 1 persoană

    • La partea cu transferurile e discutabil, să nu uităm că Toni avea ceva firmă de scouting, sau era asociat la așa ceva. Iar din câte țin minte atât timp cât clubul a colaborat cu el înainte să ne fie antrenor, nu prea ne-am păcălit cu jucătorii portughezi recomandați de el. După meciul cu FCSB el a spus că echipa are nevoie de întăriri, dar canci! n-a primit niciun ban pentru așa ceva, deși cred că avea jucători ochiți. Sincer nu știu cât se implică DP la transferuri, în perioada precedentă am avut cazurile lui Balde, Pelayo, Costache, chiar Ioniță, care au fost aduși la echipă și nu au jucat mai deloc.

      Apreciază

  10. Revenirea lui DP la CFR iscă multe controverse pe bună dreptate datorită rezultatelor excelente a antrenorilor care au antrenat anul acesta, însă se uită avantajul aducerii lui DP, și anume faptul că în cazul unui meci pierdut sau a unui egal foștii antrenori nu ar fi putut remonta psihic, motivațional echipa, conducerea chiar și suporterii spre depășirea acelui rezultat negativ.
    Gândiți-vă la un egal sau la o înfrângere stupidă în perioada aceasta sub conducerea lui AM sau TC?
    Conducerea ar fi reacționat nu tocmai calm (după cum sa văzut în alte dăți), suporterii ar fi început să critice și să huiduie (lucru din păcate tot mai des întâlnit), iar echipa nu ar fi avut niciodată suportul moral și disciplina impusă de DP față de nici un antrenor.
    Minteuan a fost o certitudine în prezent (datorită rezultatelor) dar viitorul era total incert în cazul unei crize de rezultat. DP impune astăzi respect, disciplină, moral ridicat și dăruire totală pentru toată echipă, iar presiunea este pe umerii lui și nu a echipei.
    Acest lucru nu-l putea garanta nici un antrenor anterior și o consider o mutare excelentă. În momentul acesta chiar avem nevoie de Dan Petrescu. Forța CFR!

    Apreciat de 1 persoană

  11. Decalaraţiile lui DP din GSP: „N-o să-mi fie uşor în acest moment să gestionez acest lucru, dar presiunea toată 100% va fi pe mine acum, pentru că am venit într-un moment în care echipa e pe locul 1, are 4 puncte şi 5 puncte faţă de locurile 2 şi 3. Şi chiar nu am înţeles la un moment dat ce caut eu aici, pentru că echipa era… Au fost atâtea insistenţe din partea conducătorilor că mi-a fost foarte greu să refuz şi faptul că aş putea să joc în cupele europene din nou m-a motivat foarte mult. … Minteuan a făcut o treabă extraordinară, cinci victorii, cred că nici un interimar n-a reuşit aşa ceva, poate numai Solskjaer să fi făcut ceva de genul ăsta. Ceva de vis!”.

    Apreciază

    • Din declaratia asta bag de seama ca DP a perceput corect situatia.
      Da, toata presiunea este pe el si sper sa se descurce foarte bine si mai sper sa nu-i treaca prin cap sa-si ia talpasita cand va fi mai mare nevoie de el.
      Un pericol vad in oportunitatea de a deveni selectioner, dupa „reusita” lui Contra din Suedia, pentru ca si-a mai dorit acest lucru si in mandatul precedent.

      Apreciază

  12. În primul rând, eu nu-l ,,detest” pe DP
    (dex_a detesta: a urî cu tărie, a nu putea suferi pe cineva, a disprețui profund, a simți repulsie…).
    Cheferetv era o bună supapă pt. tot soiul de porniri viscerale astfel încât pe Tribuna să se păstreze o atmosferă rezonabilă. Sigur că primii care l-au înfierat pe DP pt. că a plecat în China (pt. că… ne-a părăsit) au fost (și sunt) tocmai aceia care l-au înjurat din prima până-n ultima etapă.
    În toată lumea și în toate sporturile, celor care realizeză o performanță, câștigă un trofeu li se deschid (și li se vor deschide) oportunități de mai bine. Ratarea Europei a fost din cauza opțiunilor greșite al celor care au rămas (la CFR), criteriile aducerii unui antrenor Edi după un antrenor DP (de pildă) fiind greeu de ghicit…
    Greu de înțeles e și DP pt. că, dacă pe cei care te iubesc-te încurajează îi poți părăsi fără regrete, pe cei care te detestă este inacceptabil să-i lași baltă, să le întorci spatele (dosul).
    Linia de clasament a lui DP (după 24 de etape) a fost ceva mai bună decât a lui AC dar acesta are meritul că, după câștigarea titlului, CFR s-a menținut, pt. prima oară, în fruntea campionatului (e drept, a lipsit evoluția în grupe europene).
    DP nu e ardelean dar are câteva însușiri-calități (are și defecte – ca tot omul) care ne place să credem că i-ar caracteriza, în general, pe ardeleni: rigoarea, disciplina, profesionalismul, munca serioasă și nu de formă la care se adaugă practicarea fotbalului la nivel înalt (și experiența pe măsură) și antrenoratul în zone unde se investește și se dorește o dezvoltare accelerată a fotbalului+Rusia.
    În foarte multe sporturi și România e în situația de a o lua de la capăt, de jos, aducând competență de afară (s-a întors roata, din păcate) iar dacă privim cine (și câți și cu cât) ne-au lut-o înainte în clasamentul cluburilor (pe puncte UEFA) vedem că și situația fotbalului e tot pe acolo și că trebuie profitat cât mai mult de cei care au competență pt. a putea fi (din nou) competitivi în acest sport.

    Apreciat de 2 persoane

  13. Sunt curios cum va arata echipa in primul meci cu DP pe banca.
    Sper sa aratam siguranta si sa practicam un joc solid. O victorie cu 1-0 nu ar fi o surpriza si nici nu ar fi nimic de obiectat din punctul meu de vedere, pana la urma 4 din cele 5 victorii obtinute cu Minteuan pe banca au fost exact cu acest scor si nu a mai avut nimeni nimic de obiectat.
    Mare lucru nu va schimba nici DP probabil. Poate fazele fixe vor fi tratate mai serios. Poate atitudinea unor jucatori se va schimba. Vom vedea. Importante sunt cele 3 puncte.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Ma miram ca LPF si FRF nu se autosesizeaza in legatura cu meciul dintre Astra si FCSB, macar asa, de ochii lumii, pentru a pastra o imaginea de minima decenta.
    Acum, in urma demersurilor facute de Craiova, se pare ca se misca ceva si sunt tare curios cum vor reusi sa musamalizeze cazul.
    Non-combatul Astrei mi s-a parut evident, iar daca se confirma ca situatia financiara dintre cele doua cluburi nu a fost una corecta, atunci masurile ar trebui sa fie dure.

    Apreciază

    • Astralii nu mai is platiti de cateva luni, probabil ca echipa aia se va desfiinta intr-un an-doi. Nu stiu la ce te poti astepta, sa-si dea viata pe teren? Nu ma astept s-o faca decat daca sunt „incurajati” din afara.

      Apreciază

      • Da, apex331, „incurajati” de afara sa fie linistiti cu FCSB si zmei cu CFR.
        Oricum, sper sa-i batem in orice conditii, sa-i lasam pe altii cu masinatiunile, iar noi sa ne vedem de treaba si sa obtinem cele 3 pct.

        Apreciază

  15. Total de acord cu cele scrise de Justin, cam asa cred ca se va intampla. Daca lucrurile decurg firesc in meciul de sambata seara, am putea lua un avans considerabil fat de ambele contracandidate, in cazul unui egal duminica seara pe AN. Doar ca daca se va intampla asa, ne-am putea astepta ca DP sa abordeze la egal urmatoarele doua intalniri, in stilul carcteristic. 🙂

    Apreciază

    • Cu siguranta va aborda meciurile cu Craiova si fcsb in primul rand sa nu piarda, si pana la urma e corect.Daca nu pierzi nici adversarul nu se apropie de tine in clasament. Daca reuseste sa obtina cumva si victoria e si mai bine. Pana la urma noi suntem lideri, ceilalti trebuie sa joace la victorie. Va fi exact pe stilul lui DP, si pe stilul CFR-ului pana la urma, putem sta la cutie si sa dam lovitura pe contre. Dar sa trecem noi de astrali in primul rand si mai vedem.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.