Alin „Gunnar” Minteuan

Aşadar Alin ajunge la 5/5 în acest al doilea mandat al său la cârma primei echipe, pentru care trebuie să-l felicităm, fără doar şi poate, fără să uităm „actorii” din teren, apoi stafful, administrativul, magazinerul, femeia de serviciu… Poate şi conducerea (patronatul), într-o mică măsură…. 🙂

Ce statistici ne-a adus această nouă victorie, de data asta în curtea „regală”? În primul rând, rezultatul notării:

Alin a primit 8.1, nota fiind cea mai mare şi la nivelul „larg” al jucătorilor (ei au primit media de 7.0). Păun devine „fruntaş” cu 7.7 (bravo Adiţă!), Ioniţă fiind „codaş” cu 5.9, în ciuda faptului că băiatul nu a jucat chiar dezastruos de slab, dar ratează cam mult… 🙂 Mă rog, un salt calitativ poate fi considerat şi asta, adică faptul că a ajuns de vreo 3 ori în situaţii clare de gol… Încă vreo 20-30 de etape, şi Alex va „exploda”, zic eu, cu ceva întârziere, ce-i drept, asemănător lui Bastos, alt jucător foarte talentat, dar şi el cu o „explozie” întârziată, dar şi cu momente similare de indolenţă… 🙂

În rest, note destul de compacte (ca şi în celelalte 4 meciuri conduse de Alin), între 5.9 şi 7.7, cu o plajă de abatere relativ mică, de doar 1.8 puncte.

Despre meci? S-a demonstrat (din nou) axioma deja verificată de ani de zile: dacă joci în forţă contra copiilor „Rejelui”, nelăsându-i spaţii între linii, ai –în proporţie de 90%- succesul asigurat. Bordeianu l-a luat în primire pe „prinţişorul” Ianis (prea umflat de presă şi nu numai, talentat, dar lent, alternând meciurile mai reuşite cu altele foarte slabe), cu o aşezare ciudată în faza de apărare (4-4-2, cu Ioniţă şi Billel făcând pressing mai sus, nu foarte convingător, accentul fiind pus pe densitatea de la mijloc pentru a nu lăsa prea multe spaţii între linii), iar în faza de atac Bordeianu nu s-a mai aventurat în faţă, construcţia fiind asigurată de cei 5 din faţă (Deac-Djoko-Păun + Billel-Ioniţă mai în faţă), o mutare aparent nu foarte reuşită, dar cu trecerea timpului am văzut şi aşa destule ocazii clare, în urma unor combinaţii gândite. Nu vorbesc acum de efortul lui Cipri prin care a salvat o minge undeva aproape de linia de fund (finalitatea fiind o altă ratare monumentală a lui Alex), ci mai degrabă de prima ratare a ex-rapidistului, precedată de un contraatac perfect: minge lungă a lui Cipri pt. Billel, centrare spre Djoko, croatul alegând o soluţie efecvtiv de mare jucător: pasă înapoi cu pieptul la Alex, ocazie imensă, apărată de Cojocaru.

În repriza a doua jocul gazdelor devine din ce în ce mai previzibil (şi mai haotic), începem să dăm drumul şi noi la strămoşescul „tanc” inventat de DP (utilizat şi de către Toni, cu ceva îmbunătăţiri, ce-i drept, din care cauză nu ne-am mai retras în finalul meciurilor, dimpotrivă), golul părea logic şi firesc.

Vedem apoi schimbările (care l-au tot ajutat pe Alin şi în precedentele 4 meciuri), prima fiind efectuată doar în minutul 79 (Hoban-Ioniţă, cu o tentă clar defensivă, echipa trecând la 4-5-1), în urma căreia asistăm la o altă ciudăţenie „marca Alin”: aşezarea lui Djoko pe stânga, o mutare aparent nereuşită, dar intenţia lui „Gunnar de CFR” a fost –probabil- întărirea flancului stâng, unde gazdele erau ceva mai activi şi de unde au venit multe centrări, dar şi destule mingi „printre” ale gazdelor. Chiar dacă Damian nu este prototipul mijlocaşului de bandă (şi nici nu va fi prea curând…), el a încercat –şi per total a şi reuşit, datorită experienţei şi simţului tactic- să închidă culoarele acolo, obligând copii litoralului la centrări ineficiente, rezolvate de Vinicius&co. O explicaţie în plus poate fi şi plasarea “rapizilor” Deac şi Păun în dreapta, unde gazdele aveau câţiva jucători de mare viteză, Bordeianu şi Hoban nu pot juca decât în centru, aşa că a rămas doar Djoko, ca alegere pe stânga… 🙂 Ce-i drept, eu îl punem pe Djoko la închidere şi-l scoteam pe Bordeianu pe dreapta, dar schema i-a ieşit lui Alin, aşa că “mucles”, boşorogule… 🙂

A intrat pe final şi Moutinho, dar şi Bud (bifând o nouă prezenţă în teren la cel de-al şaselea sezon la CFR!), mutări “tactice”, sau –dacă vreţi- destinate tragerii de timp, cum se spunea pe vremea mea… 🙂 De Cristi, vrând-nevrând, vom avea nevoie în viitorul apropiat, mai ales în lumina noutăţilor vizavi de starea lui Ţucudean.

M-a surprins şi perechea de fundaşi centrali: prima apariţie în acest sezon a cuplului Vini+Boli, ambii având puţine meciuri în ultima vreme (şi separat, dar –mai ales- în „cuplaj”), iar lipsa coeziunii s-a şi văzut în prima parte a meciului, cu un Boli nu prea găsind plasamentul potrivit în raport cu „centrul de greutate” numit Vinicius. Cu trecerea timpului s-a corectat şi această deficienţă, iar Kevin a fost chiar providenţial în multe situaţii „calde”, oprind regulat toate verticalizările pe centru ale gazdelor şi –notă în plus!- nu le-a bubuit, ci le-a preluat şi le-a pasat mijlocaşilor.

Cu permisiunea voastră (asta ca o formulă de curtoazie, în realitate mă doare-n cot de permisiune… 🙂 🙂 🙂 ) vă prezint şi o mică sinteză a celor cinci meciuri câştigate sub comanda lui Alin „Ole” Minteuan:

Lucrul cel mai important, evident, punctajul maxim, şi –sper din toată inima- să consemnăm şi raportul 6/6, 7/7 etc. 🙂 Vedem numai note de peste 7 la Alin (media fiind 7.7), cu abateri mici ale lor de la un meci la altul.

Cam aceaşi situaţie constatăm şi la jucători, fluctuaţia notelor de-a lungul celor 5 meciuri fiind relativ mică şi cu medii bune (de 6+, de 7+, dar şi 8+, în cazul lui Ţucu şi al lui Fernandez). Cu excepţia numită Culio (având media de 5.0, la limita „exmatriculării”), singurul care nu prea l-a ajutat (în realitate l-a tot sabotat, chiar dacă involuntar) pe Alin, lucru foarte grav la experienţa lui, având două eliminări în această perioadă (urmate de două suspendări), obligându-i pe coechipieri la „ore suplimentare” (şi un efort fizic suplimentar) pentru a „astupa” găurile lăsate de Ema în acele meciuri. Ne-a (le-a) ieşit, dar sper să nu asistăm la „naşterea” unei tradiţii păguboase… Cam nervos Ema în ultima vreme, şi –chiar dacă nu-l simpatizez- are dreptate şi Buzărin: au apărut „secundele” (eventual zecimile) în minus la Ema, secundele de care ar avea nevoie pentru a reuşi intervenţii curate etc. Vom rezista noi cumva anul asta, dar înlocuirea lui Culio trebuie pregătită, chiar din această ediţie…

Cel mai „exploatat” jucător este Bordeianu, din acest punct de vedere se conturează şi echipa standard a acestor 5 meciuri: Arla – Manea, Lang, Muri, Camora – Bordeianu – Deac, Djokovic – Ioniţă, Ţucudean, Omrani (4-1-2-3), unde primii zece sunt şi primii în tabelaşul de mai sus (în privinţa gradului de utilizare), excepţie fiind Ţucu, el fiind „titularizat” pentru realizările lui efectiv miraculoase: 3 goluri în 140 de minute (aducându-ne puncte nesperate), cu tot felul de probleme de sănătate, unele reale, altele –probabil- inventate (nu din răutate, ci din considerente „tactice”).

Ţucu este cam ultimul domn al campionatului, un tip educat, care joacă fotbal de plăcere, ajungând sus de tot, doar datorită încăpăţânării lui ieşite din comun (la care se adaugă şi o evidentă plăcere de-a juca fotbal). Îi doresc o revenire grabnică pe teren, dar –în primul rând- în familia lui, care este mai importantă decât orice altceva… 🙂 Te vom iubi mereu George, chiar dacă nu vei mai juca (deloc, sau nu la acelaşi nivel), şi nu uita: contează sănătatea ta, contează familia!!!

În cele 5 meciuri am utilizat 21 de jucători (număr destul de mare), avem punctaj maxim, golaveraj 7-1, ce mai vreţi, fraţilor… 🙂

Păi ce să dorim, s-o luăm parte-n parte, cum se spune, şi să-i pedepsim mai întâi pe nesimţiţii ăştia de la Astra, atât pentru egalul nemeritat din etapa a 24-a, cât şi –mai ales- pentru blatul ordinar făcut duminică seara cu cei de la FCSB, un „non-combat” cu iz penal, vizibil şi de pe Marte, recunoscut şi de simpatizanţii mioarelor, cu fundaşii astrali fugind de lângă Gnohere la primul gol (rămas singur într-o „parcelă” de juma’ de careu), cu rezervele gazdelor zâmbind pe bancă la golurile oaspeţilor etc. etc. etc.. Dezgustător!!!

HAI CFR!!!