Hakana: Mărţişorul ceferist. 3-1.


Cică nici un meci nu seamănă cu altul, nici chiar când joci de trei ori la rând împotriva lui Sepsi. După unul chinuit, cu o victorie zgribulită cu 1-0, după altul cu fără surprize şi mai degrabă somnolent tot cu 1-0, trebuia să vină şi victoria zdrobitoare cu, bineînţeles, 1-0. La pauză. Aerul călduţ de vară europeană a început a parfuma deja Gruia din primele 20 de secunde, iar suporterii noştri, mai puţini decât merită un meci de play off, mirosind şi ei a zambilele de 8 martie din sufragerie, s-au adunat să-şi primească buchetul de puncte. De data asta întregi, nu tăiate ca maioneza. Că până acum ne uitam la puncte fără să ştim care e jumătatea plină şi care aia goală. Şi nu înţelegeam de ce 1 plus 1 fac tot 1.

Avem nevoie de linişte”  nu a fost însă un mesaj pentru tribune, unde doamnele cu flori în mână au moţăit 45 de minute, de la minunea lui Ţucu. În repriza secundă liniştea lui Minteuan se pierde, cum pierdut pe drum rămâne şi Culio în minutul 48. După ce ne regăsim rapid onoarea, facem 2-1, tot Culio e cel care din premiantul de anul trecut devine obrăznicătura clasei. Neatent la ore şi impertinent, pare, de la o vreme încoace, golanul cu nota scăzută la purtare. Se leagă de băieţi în pauze şi lucrările de control la glezne nu-i mai asigură notă de trecere. Poate că e turbulent şi deranjează noaptea tot internatul, de când pedagogul lui preferat nu s-a mai întors din delegaţia de la fabrica de ascuţitori şi penare. Dar CFR-ul alunecă pe şine din inerţie şi mai adaugă un ornament în prelungiri la mărţişorul ceferist. 3-1.

Un lucru pare sigur, Minteuan mai rămâne o săptămână, dar mai trebuie ceva cărbuni.

Hai CFR!!!

Autor: Hakana

76 de comentarii

  1. Nu cred că trebuie să-l blamăm pe Ema prea tare. Rămâne același jucător harnic care ne-a ajutat și ne-a încântat de-a lungul anilor petrecuți la noi. Poate e într-o pasă proastă, poate are ceva pe suflet dar în nici un caz nu văd rea intenție. O discuție cu psihologul echipei (dacă avem așa ceva) ar fi utilă sau de ce nu, cu Alin sau Cristi…
    Trankilo, își revine zidarul…
    Hai CFR!!!

    Apreciază

  2. 3 puncte, victorie la 2 goluri; un meci pe care nu l-am vazut integral. Un meci in care pare ca nu am convins, desi am dat gol in secunda 20, un meci in care iarasi Culio ne face sa suferim. Un meci in care sunteti salvati de experienta , valoarea si inspiratia catorva jucatori: Arla, Deac, Omrani, Djoko, Tucu. Sa speram ca vom gasi la fel de des plasele portilor in meciurile ce vin, iar in aparare sa gresim cat mai putin. Minteuan avea 18 meciuri de liga1 pana la aceste 4 meciuri, deci nu este propriuzis un antrenor cu minima experienta de liga1, ca sa nu zic de titlu. Acum, ca echipa joaca singura sau nu, pentru noi conteaza rezultatele; mai sunt 9 etape si va fi din ce in ce mai greu. Hai CFR!

    Apreciază

    • Ulise, singura mea retinere e CV-ul lui Alin. DUpa acea intamplare cand din secund a ajuns principal a preferat sa ramana la cfr2. Asta spune multe despre cariera lui de antrenor. E chiar asa jenant sa cauti angajamente prin liga adoua??? DOar intreb…

      Apreciază

      • Da, Andrei. Ai pus punctul pe i. In fine, toti ne dorim ca Minteuan sa reuseasca, ca echipa noastra sa castige titlul. Cat va fi meritul antrenorului si cat al lotului vom analiza, sper. Dar, momentan, ca si CV, avem cel mai putin antrenor din Liga1. Nu este o chestie care inseamna 100% esec, s-au mai vazut situatii in care incepatori au reusit minuni sau chiar au devenit rapid antrenori de succes. Pentru ca nu s-a reusit accederea la reteta sigura DP, altii au refuzat, asa ca am ramas la loteria unui antrenor mai degraba secund. Pana la urma, rezultatele vor trage linie, mai avem 9 meciuri in liga1, minim 2 in cupa, asa ca, sa speram ca va iesi bine.

        Apreciază

    • Dacă revezi meciul poți să observi un-doiurile de pe margine și mai ales în flancul stâng de unde a venit și golul din secunda 20. Acele pase s-au repetat și pe parcursul meciului având ca rezultat centrări de calitate. Eu zic că e mâna lui Alin și nu întâmplare. De fapt cred că a și spus chestia asta cu schema pregătită la antrenament.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Indiferent ce lot avem si cata experienta au jucatorii, nu se poate castiga un campionat fara antrenor.
    Daca vom castiga acest campionat atunci meritul lui Minteuan va fi de necontestat.
    Sigur ca este important CV-ul unui antrenor, dar fiecare antrenor are o faza de inceput cand CV-ul nu spune mare lucru.
    Sper ca Minteuan are curajul, personalitatea si priceperea ca dupa acest play off sa-si completeze CV-ul cu un titlu.

    Apreciat de 3 persoane

  4. Astra a fost din nou periculoasa in repriza secunda, a avut ocazii de a egala, inclusiv un penalty neacordat, dar ramasa in zece n-a mai avut puterea de a reveni ca si cu noi. Craiova nu convinge dar invinge. Sper ca macar fcsb sa se incurce maine seara pentru ca o sa avem nevoie de ajutor ca sa castigam titlul, pentru ca pe mine nu m-a convins jocul nostru. Dar sa tot avem astfel de meciuri in care nu convingem dar luam trei puncte.

    Apreciază

    • Chiar dacă n-am strălucit, am avut posesie, am avut ocazii și am dat 3 goluri. Da, am cedat posesia la un moment dat, dar nu părea să fim panicați, cu excepția câtorva minute înainte de penalty. Țucu a făcut chiar spectacol. Mie mi-a plăcut. Tre’ să ținem cont și de relaxarea psihologică a băieților…doar au jucat cu Sepsi nu cu dudelanj 😁. Când vor juca cu wcsb vor fi mult mai motivați și mai încrîncenați (Culio ia roșu direct atunci🤣).
      În fine… hai CFR!!!! și un pic haji. Măcar un egal să facă.

      Apreciază

  5. Eu nu înțeleg care e problema cu Minteuan. Ca nu are experienta? Cândva tot trebuie sa înceapă. După atâția ani ca antrenor secund, e imposibil sa nu fi învățat ceva. Ca a stat mult la CFR2? Și ce dacă. Dacă tot e la moda sa compari orice intrimar cu Ole, ce experiență avea Ole? Câteva luni în Championship acum în 5 ani. În rest a antrenat doar la Molde. Iar Molde în comparație cu United, e mai rău decât CFR2 în comparație cu CFR.

    Apreciază

    • Si pana la urma ce a facut Ole? In returul cu PSG mai mult s-au eliminat frantuzii, au avut noroc porcesc. Va rog sa nu comparati felul in care a jucat Ajax cu apararea pe 2 linii a celor de la MU.

      Apreciază

      • Poate ”Bestia” Baptista sa fie antrenor, ca daca nu joaca si are salariu mare (cat de mare nu vom sti niciodata!), iar CV-ul cluburilor mari il certifica a sti cum se antreneaza, ce metode, are autoritatea numelui.. doar ca nu are practica propriu-zisa si sigur nu cunoaste cu se mananca Liga1.. Asta e situatia, nu se mai poate schimba nimic.

        Apreciază

      • Sunt convins că Alin e mulțumit de ălea 2mii de euro. E un adevărat cfr-ist. Nu a acceptat jobul pentru 500 sau 1000 în plus la salariu. Dacă ia campionatul și pupă și o primă faină apăi va fi ok să meargă la cfr2 înapoi. Nu cred că vrea preamăriri…

        Apreciază

  6. Notarea s-a încheiat (27 de tribunişti), Alin a primit 7.9, echipa (în medie) 7.2. Note mari avem la Ţucu (8.7), Deac (8.3), Omrani (8.1) şi Djoko (8.0), adică la marcatori şi la pasatori… 🙂 Codaş -din nou!- Culio (4.6). HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Ce zici de următorul comment de la articolul meu făcut de o oaie cu spume la gură? „De parca nu era de ajuns ca a fost blat clar aseara, mai vine si unul pe prima pagina din gsp sa-i ironizeze cu tupeu pe oamenii cinstiti care demasca golaniile ceferisto-sepsiste.” Nu-i aşa că-i dulce? 🙂 )))

      Apreciat de 1 persoană

          • Eu continui sa cred ca Viitorul este cea mai slaba echipa din playoff. Iar cu atuul fortei fizice, fara a face erori majore, eu cred ca o victoria la Ovidiu este accesibila. Hai CFR!

            Apreciază

            • Ratările celor de la Viitorul nu le-ai văzut? La 1-0 au avut vreo doua ocazii mari ratate de Drăguș. Plus alte câteva contre în repriza a doua. Ianis a fost foarte bun azi în rol de dispecer.

              Apreciază

          • Andrei, eu o singură aluzie n-am făcut referitor la un posibil blat la FCSB – Viitorul… Nu prea cred în alianțe, cel puțin NU ACUM (la început de play-off), fiecare echipă mai poate prinde un loc de EL, care înseamnă bani mai mulți și de la televiziuni, și de la UEFA… Oricum, avem practic 5 respectiv 6 puncte față de CSU respectiv FCSB, nu de alta, dar avem avantajul nerotunjirii punctelor după celebra înjumătățire… HAI CFR!!!

            Apreciază

  7. Cei care eram convinsi ca va fi meci de 1 solist ne-am inselat. Rezultat bun pentru noi in seara aceasta, care ne demonstreaza o data in plus ca fcsb nu are fata de titlu in acest sezon. Ne va astepta insa un meci foarte greu la Ovidiu cu o echipa cu un nivel de incredere foarte ridicat in acest moment, dar care poate fi pusa la respect de experienta si maturitatea baietilor nostri. Asa cum ieri speram ca-i vor incurca viitorii pe stelemisti, tot asa cred ca cei de la Sepsi ii vor pune la punct pe Bancu si ceilalti prazari pentru declaratiile jignitoare la adresa lor, dupa esecul din Gruia. Hai CFR !!!

    Apreciază

  8. M-am pacalit rau cu pronosticul la FCSB- Viitorul si nu-mi vine sa cred. S-a terminat epoca omeniei si fiecare isi vede de treaba lui.
    Se pare ca va fi un play off mai putin politizat si mult mai disputat.
    Vom avea si noi un meci greu la Viitorul si trebuie sa-i potolim neaparat.

    Apreciază

  9. Un rezultat total neasteptat in seara asta.La un egal m-as fi asteptat,dar nu la victoria Viitorului,mai ales prin prisma ultimelor lor meciuri. E bine ca s-a terminat asa, acum vor fi constienti si jucatorii nostri ca ne asteapta un meci greu sambata la Ovidiu.Tot jocul lor se bazeaza pe fiul rejelui, asa ca daca reusim sa-l anihilam cumva pe I.Hagi,va fi mult mai simplu. Si bineinteles,trebuie evitat orice contact in careu cu jucatorii Viitorului(Muresan stie foarte bine.)Penalty-urile se acorda usor ,asta si in mare masura presiunii puse de G.Hagi pe arbitrii.
    Dupa cum am vazut si-n playofful trecut important este sa nu pierzi meciurile ,sa nu dai adversarului sansa de a pune 3 pct in clasament.Aici ma refer mai ales in meciurile cu echipele cu care te bati la titlu. Dar bineinteles, ca in meciurile cu celelalte trebuie sa mai si castigi.
    Etapa a fost buna pt noi, am fost la 2 pct de locul 2,acum suntem la 4. Doar ca s-a schimbat echipa cu care ne vom bate la titlu cred. Si pe cei din Craiova ii vad foarte periculosi din cauza emulatiei si a suporterilor din Banie.Ca valoare nu e mare diferenta intre ei si fcsb,dar asa cum s-a vazut si acum cateva saptamani,ne-au invins in Banie si cu ajutorul tribunelor sunt foarte periculosi. De politic inca nu vorbim,desi au beneficiat etapa asta de o greseala mare de arbitraj.Daca o gafa I.Kovacs in asa masura pro-CFR,era linsat in media. Dar asa, o trecem la si altele,si ii dam inainte cu blatul CFR-Sepsi.
    In concluzie,atentie mare sambata la Viitorul. Echipa e de batut,din forta si experienta. Dar daca le dai sansa,te pedepsesc,cel mai bun exemplu e ultimul lor meci.
    HaiCFR!

    Apreciază

  10. Etapa buna pentru noi ,prin prisma victoriei Viitorului in fata fcsb.Noi avem o marja de eroare in fata fcsb de o infrangere si-un egal.Dar fata de olteni (care par protejati de arbitraj sau doar sunt in zodia norocoasa) avem doar o infrangere,pe,tru ca la egal ei c-o victorie sunt in fata.
    Pe de alta parte manariile in favoarea stanei (cu meciul decisiv in ultima etapa pe terenul locului 2) i-au dus in situatia de a disputa jocul intre locul 2 si 3 evident inainte si astfel avem mai multe optiuni in functie de rezultatul lor.
    Nu inteleg unde este Paun,care ar trebui sa fie o solutie de viteza in banda.Degeaba vei face apel la el intr-o situatie de criza,fara meciuri in picioare.
    Iar un lucru pozitiv este ca latraii stanei sunt in silenzio stampa si ciobanul intrat in resemnare.

    Apreciază

  11. Vestea buna: pleaca Costi Mocanu de la ProTv deci am putea un comentariu mai decent la meciurile Romaniei, vestea proasta os a o vedem cat de curand.

    Apreciază

  12. Fac greseala sa ma uit la stiri din sport si vad ca e petrecere mare! Hagi are impresia ca ne-a batut pe unde ne-a prins, toata lumea e super optimista, sper sa nu ne pierdem in fata entuziasmului lor si sa nu le oferim ocazia sa incinga iar pamporea in vestiar. Ce subtire e limita dintre agonie si extaz in sport si nu numai. Acum doua etape un gol al botosanenilor i-ar fi trimis pe viitori sa joace cu chiajna, iar aseara ratarile uriase ale lui Gnohere si Hora puteau schimba totul. E bine ca au invins, sa-i lasam sa-si savureze victoria, avem doua zile suplimentare de refacere si pregatire a meciului, avem omogenitatea si maturitatea care poate neutraliza entuziasmul si tineretea.

    Apreciat de 1 persoană

    • Iti cam poti imagina ce iese daca ii batem… Sa vezi atunci blat si povesti…Mai ales daca manjii intra mai relaxati pe teren dupa marea realizare cu wcsb…si nu ne pun prea mari problem… sau cum se zice nu-si dau sufletul.

      Apreciază

  13. Imi apar pe facebook(pagini sugerate) posturi cu cfristi din astia mai instabili,care deja au pornit fiesta de castigare a campionatului.Nu cred ca trebuie sa ne imbatam cu apa rece de o situatie de moment,care la primul esec se-ntoarce ca un bumerang spre noi,daca facem greseli de apreciere.
    Imi aduc aminte de singura infrangere acasa in acest campionat(cu Viitorul) cand am fost egalati in min 85′ si apoi penalizati cu penalty in 93′,de catre Hategan.Un penalty inventat,la un fault facut de Vodut la Muresan in propriul nostru careu.
    Campionatul trecut am castigat la mustata in fata fcsbului si multi(cfristi) puneau succesul nostru pe seama victoriei Iasului cu fcsb.Dar putini dintre acestia isi aduc aminte 2 partide din play offul trecut,cand acasa la 1-0 pentru noi avem fault clar la Peteleu(facut de Pintili) iar ulterior suntem egalati.Apoi in returul play offului la Iasi cand conduceam cu 1-0 ,suntem penalizati cu un 11m inventat si concretizat.Fara aceste gafe mari castigam la distanta de 5 puncte de carlani.Elementul comun in aceasta poveste este Hategan ,care a arbitrat aceste partide si ne-a dezavantajat pe fata.Ma gandesc ca deja a iesit la incalzire arbitrul de CL(mare valoare) Hategan si este pregatit sa ne arbitreze cu echidistanta.
    Dar daca batem urmatoarele 2 partide cu viitorul(deplasare) si astra(acasa) ,coroborat cu partida dintre csu si fcsb,putem sa ne distantam decisiv.

    Apreciază

    • Chiar daca vom castiga aceste doua partide, nu cred ca putem vorbi de o desprindere decisiva, e prematur, pentru ca urmeaza apoi deplasarea din Banie si acasa cu fcsb. Important ar fi sa nu pierdem nici una din aceste partide, iar daca vom si castiga, cu atat mai important.

      Apreciază

      • Mai este mult pana departe,dar o victorie cu oile acasa ,sau minimuum un egal ,ar limpezii un pic lucrurile. Oitele ar fi scoase in proportie de 75% din ecuatie. Ar ramane craiolguta,pe care o consider mai periculoasa. Nu neaparat prin prisma jocului practicat,ci datorita dorintei unor foruri de a face campioana o echipa cu multi suporteri pe stadion. Noroc ca sunt rapsodici,cand sus cand jos si se ineaca ca tiganul la mal.

        Apreciază

        • Pana la urma cu tot scenariul acela ca locul 2 sa joace ultimul meci acasa cu locul 1, facut cu dedicatie sau nu, s-ar putea ca meciul decisiv sa se joace in penultima etapa in Gruia, impotriva prazarilor macaronari. Varianta asta n-au luat-o in calcul. 🙂 Astept si eu rateurile craiolgutei si tot ma incearca un feeling ca primul va fi vineri la Sf. Gheorghe. Dupa meciurile din acest weekend urmeaza pauza pt jocurile nationalei. O fi bine, o fi rau?! Sper sa nu ne scoata din ritmul pe care abia l-am regasit! Hai CFR!!!

          Apreciază

          • Nu a fost nicio dedicație. Tintarul se știa de la începutul campionatului. Și mie, ca și spectator neutru, mi se pare super okay. Prefer o finala a campionatului decât doua meciuri cu echipe omenoase, sau cu gândul fie la vacanta, fie la banii ciobanului urmate de o vara de discuții interminabile despre cine a făcut blat cu cine și despre cine a fost premiat de către cine.

            Apreciază

        • O să spun ceva surprinzător, dar eu nu-mi doresc ca FCSB să iasă devreme din cursă. Au trăit câteva experienţe cu adversarele care s-au ajutat între ele în anii trecuţi, cu CFR implicată de două ori (Craiova-Viitorul, Viitorul-CFR, CFR-Viitorul), şi cred că sunt nerăbdători să ne întoarcă favoarea, şi să facă jocurile Craiovei. Părerea mea e că avem mai multe şanse la ei în ultima etapă dacă au şi ei nevoie să scoată ceva din acel meci, să le tremure ciolanele şi lor. Altfel dacă ei vor fi scăpaţi de obiectiv, şi vor juca fără presiune probabil ne execută. Amintiţi-vă ce greu s-a născut golul lui Djokovic în ultima etapă anul trecut.

          Apreciază

    • Cu 8 puncte in urmatoarele 4 meciuri ar fi bine, daca facem mai mult e deja foarte bine. Cum spuneam, e foarte important sa nu pierdem, in special cu contracandidatele.

      Apreciază

    • „Articolul 67 – Refuzul de a părăsi terenul de jocRefuzul unui jucător, antrenor sau alt oficial de a părăsi de îndată terenul de joc sau banca de rezerve după ce a fost eliminat de arbitru, fapt ce a determinat întârzierea sau oprirea jocului, se sancţionează cu suspendarea de la 2 la 6 jocuri, în cazul jucătorilor sau antrenorilor.”
      Înseamnă că Colţescu a menţionat în raport că Ema al nost’ a mai stat pe teren să arate urma de crampoane de pe picior.

      Apreciază

  14. Adevarul ca dupa ce a luat rosu a plecat clam spre banca de rezerve nu spre tunel, iar apoi cand a fost fluierat sa iasa a plecat spre vestiar in dorul lelii…iar cat de bou e coltescu, era clar ca noteaza in foaia de joc..

    Apreciază

  15. Celebru ‘ ziarizd Caneto capata tot mai mult celebritate ; FELICITARI CANETO ! Poate il citim si prin „As” ..”Gazzeta dello Sport” ” SunTime”.. Dar , mai mult m-a bucurat , la acest meci , prezenta foarte numeroasa de suporteri CFR-ist..Io nu cred ca erau toti clujeni, ceea ce ma bucura si mai mult…Ori, erau turisti la plaja la „M-am aia”???? Un semn bun ! Nu ?

    Apreciază

Lasă un răspuns la Piru Ciuruc Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.