Rechinul rănit. [Poli Iași – CFR Cluj 0-1]

Drumul – de vreo 300 m – dintre hotel şi teren este „barat” de un gard prea înalt şi aparent prea rezistent pentru posibilităţile mele fizice de moment, aşa că – în premieră! – mă duc cu maşina la terenul de zgură de lângă „CMC”, pentru a-l vizita (după aproximativ 37 ani) şi pentru a mai scotoci printre amintiri. Vechiul vestiar tip-Kosovo a mai fost renovat un pic, dar văd, de jur-împrejur, la fiecare pas, mormane de fier vechi şi deşeuri „multicolore”: roţi/jenţi aruncate, mai o bicicletă, mai o uşă de Dacie (de 1300, din ce văd), ţevi, tomberoane, diverse chestii din plastic…

Cele 4-5 scări cum urcai de la vestiar pe teren nu s-au mai modernizat, printre multele crăpături răzbat diverse buruieni în aerul destul de cald pentru acest mijloc de februarie, fie şi la nivelul Clujului. Şi apare… TERENUL!!! Nu e zgură – asta ca o primă observaţie – ci un fel gazon, unul suficient de bun pentru această perioadă a anului. Îmi trece prin cap că majoritatea echipelor din B-ul de azi nu au astfel de terenuri, dar şi în Liga 1 am văzut terenuri mai proaste, mai ales pe timp de iarnă, ce-i drept…

Ca pe orice teren (semi)lăsat în (semi)paragină, obligatoriu apare un câine plictisit, care se apropie de tine suspect de încet şi surprinzător de tăcut (nu prea e de bine asta la câini!), dar simte şi el că acolo a revenit o „legendă judeţeană”, ajunsă pe parcelă să caute cu disperare ce nu poate fi găsit niciodată, de nimeni… Aşa că trece tacticos pe lângă mine, nici nu mă bagă în seamă, ca şi alergătorul singuratic, care face nişte ture pe marginea terenului…

Mă duc lângă poarta dinspre vestiare, revăd centrarea lui Totu de la colţul dinspre turn, un „cap” spre vinclu, henţ… Mă duc apoi la punctul cu var, de unde Öcsi a înscris după câteva minute golul care ne-a salvat de la retrogradare şi i-a trimis în „teritorială” tocmai pe adversarii de atunci din Suat. Era prin mai ’79, şi la o aruncătură de băţ, pe terenul CFR, poate chiar în acest moment se încălzeşte Achilles… Fac o tură de teren, văd că sunt ceva urme de linii şi la 30 metri de poartă (probabil se joacă şi ceva rugby acolo). Foarte bine, p… mă-sii, gol (sau eseu) să iasă… 🙂 Aştept amintirile, dar sunt (şi ele) în grevă (ca şi ceferiştii mei de azi), apar (şi ele) foarte greu în această continuă cursă existenţială contra-cronometru de azi. Robinetele cu amintiri sunt bine sigilate şi tânărul din ’79 nu apare pe poteca dinspre turn, venind la antrenament sau la meci… Apare, în schimb, T., în brațele unui egiptean, o „regie” binevenită a sorții, care l-a trezit pe acel tânăr la realitate, în ciuda încercărilor ulterioare îndelungate (și fără succes) ale fostei colege de clasă de-a mai drege, cumva, busuiocul… Așa a fost să fie, a fost mai bine și pentru ea, și pentru mine, convenim – din când în când – cu T., la câte o discuție despre nepoți… 🙂

Boşorogule, n-ai ce căuta pe aici, timpul tău a trecut!, pare a spune maidanezul plictisit (care tot dă târcoale pe lângă mine după ce am intrat pe teren) şi eu sunt un tip ascultător, mă bag în maşină şi înapoi la hotelul comunistoid pe lângă care am trecut de atâtea ori şi spre care nici măcar nu m-am uitat foarte des, fiindu-mi clară treaba, la vremea respectivă, că e prea departe şi prea „sus” faţă de mine, adică de studentul nici „prea-prea”, dar nici „foarte-foarte” (dpdv al stării materiale). Bagă-te, ţărane, în cameră (cu o vedere superbă spre partea estică a Clujului), vezi şi tu dacă s-a spart greva, dacă Toni a fost demis până la urmă, apoi taie-o spre Harcov, poate ajungi la timp şi prinzi fluierul de start al meciului…

***

… care, până la urmă, s-a terminat tot 1-1, după ce am condus şi după ce adversarul ne-a egalat într-un moment în care jucam în superioritate. Meci de uitat, de aruncat în Recycle Bin, unde au ajuns şi cele două puncte pierdute cu mare-mare uşurinţă… Poate la Iaşi…

Din păcate, s-a confirmat expedierea lui Toni. La începutul meciului văd că nu joacă nici Omrani (suspendat), nici Ţucu (bolnav „pe două spețe”, din ce se aude), nici Vini (tot beteag, pare-se) şi pe bancă stă – din nou – Alin, care a mai avut un mandat de A1 la prima echipă, ultimele 18 meciuri ale sezonului 2010-11, la care s-a mai adăugat şi un meci de CL (contra Romei, 1-1, gol Traore, fluierat copios de un stadion întreg). Ce bine ar fi să avem din nou ocazia să-i „fluierăm” pe Camora & Co în grupele CL… 🙂

Se confirmă şi „detronarea” lui Camora, banderola buclucaşă ajungând pe braţul lui Cipri, care face un meci mare, cu o risipă de energie ieşită din comun, în condiţiile în care eram în inferioritate şi ieşenii apelau la ultimele resurse pentru a se agăţa cumva de „trenul cursă de persoane” care duce spre playoff. Sau un „tramvai numit dorinţă”, cum ar spune Tennessee… 🙂

Dar haideţi s-o luăm „step-by-step”… Adică cu notele:

Minteuan (la meciul oficial nr. 20 pe bancă) trimite pe teren o echipă improvizată (Costache – vârf, un cuplu de fundași centrali – Lang + Muri etc.). Alin a primit o notă meritorie (7.7), echipa fiind evaluată la doar 6.5. Fruntaș (ia ghiciți!): Țucu, cu 9.4!!! Codaș (de data asta absolut meritat): Culio, cu 3.4.

Vedem un teren înghețat, cu porțiuni înzăpezite, o echipă moldavă montată destul de bine, dar și a noastră emană o mai mare determinare față de partidele anterioare. Jucăm din nou cu Bordeianu la închidere, așezarea pare una de 4-3-3 (sau 4-1-2-3), interii Culio și Djoko fiind ceva mai sus. Dintre ei, doar „maratonistul” Djoko i se alătură lui Costache în momentele de pressing, Deac și Păun fiind preocupați să sprijine banda, de multe ori până la linia de fund a porții lui Arla. Gazdele încearcă tocmai pe margini, zone mai practicabile, să construiască ceva, chiar cu anumite „succesuri” parțiale.

Eliminarea mult prea nervosului Culio (cu aere de „îmi bag picioarele în el de…”) aduce o lovitură grea echipei și așa suficient de bine atinsă (din toate direcțiile, inclusiv din interior), dar asistăm la o regrupare imediată în 4-4-1 (altceva nici nu prea există în astfel de momente), cu o notă în plus pentru Alin, care nu cade în capcana antrenorului fricos și nu-l scoate pe Costache (pentru a întări apărarea sau mijlocul). Așa cum se va dovedi ulterior, are o bună inspirație, Costache obosindu-i aproape până la epuizare pe lenții și greoii fundași centrali ieșeni.

Până-n minutul 90, când intră „rechinul beteag”… Chiar și schimbările au fost „nefricoase” și post-pe-post: Moutinho – Păun, pe extrema stângă; Hoban – Bordeianu, la închidere și – în final – Țucu – Costache, în față (o mutare incredibil de inspirată, chiar dacă ea s-a făcut, într-o proporție semnificativă, pentru a mai trage de timp… :))

Dar ce mai contează, rămâne în anale inspirația incredibilă a lui Alin, care putea să facă și o schimbare defensivă, dar l-a trimis în teren tocmai pe Țucu, și evident avea o așteptare anume – măcar la nivel teoretic – cu el.

Și „rechinul-beteag”, așa cum era el, demonstrează un lucru simplu, dar foarte important: meciul durează 90 de minute… Pardon, până la ultimul fluier al arbitrului… Sau până când o bagă-n ațe Țucu” 🙂 Primind o minge perfectă (nu o degajare!) de la tehnicul Hoban (după o pasă greșită a celuilalt „obosit”, Frăsinescu, eroare colosală!), Țucu face sprintul fatal, îl ridiculează pe și mai obositul (și pe mult prea lăudatul) Gardoș, și alege o soluție chiar de fotbalist, o scăriță-chiflă cu exteriorul, numai bună ca șpagatul disperat al portarului ieșean să fie unul pe degeaba… 0-1!

Trei puncte, cu multe asemănări cu cele obținute la Sf.Gheorghe (tot în prelungiri și tot în inferioritate), concluzia fiind că există și legea compensației, după multele puncte pierdute pe teren propriu.

Vine „plaiul cu off-uri”, vine – probabil – și DP, braț la braț cu Boli… „Lupta de clasă” se încinge, mioarele au apăsat – din nou – butonul de panică, teama/frica lor fiind evidentă… Vom asista exact la aceași luptă psihologică infernală ca și anul trecut și – în acest context – probabil că revenirea anunțată a lui DP este cam singura garanție de-a repeta triumful de anul trecut.

Vom juca, din nou, cu un schelet bătut în cuie (și destul de bătrân). Nu prea avem soluții de rezervă decente în niciun compartiment, dar asta ne e crucea, o ducem cât putem… Numai să nu plece – iarăși – Dănuț pe la arabi, lăsându-ne cu ochii-n soare, înainte de preliminarii…

HAI CFR!!!