Punct şi de la capăt. [CSU Craiova – CFR Cluj 2-0]

Detalii, detalii… cum bine zicea un coleg (de suferinţă), Justin, parcă. Detalii, care fac diferenţa dintre victorie şi înfrângere, dintre iad şi rai şi aşa mai departe…

Vochin a observat cât se poate de corect greşeala de la primul gol. Da, am fost în totalitate surprinşi de execuţia absolut fantezistă (dar perfectă) a lui Andrei Cristea la acel aut al lui Bancu. Practic a fost „ruperea de ritm” necesară, care i-a lăsat mască şi pe Manea, dar şi pe Culio, doar Deac având o reacţie (un pic întârziată, ce-i drept), urmărindu-l pe Mihăilă pe flancul stâng. Dar Cristea a avansat absolut liber pe postul de inter stânga, nefiind urmărit nici de către Manea, nici de către Culio, iar Vinicius (Cristea fiind – teoretic – omul lui, craiovenii jucând într-un 4-4-2 destul de eficient, piperat şi cu mult noroc) era cam „legat de glie”. Rapiditatea fazei l-a fixat acolo în careu, el încercând (fără succes) să închidă două piste posibile de continuare ale lui Mihăilă: aia cu pasă în faţa porţii şi aia cu pasa înapoi la Cristea.

Detalii, detalii… În rest, echipa chiar a jucat ceva în prima repriză, a avut o posesie zdrobitoare de aproape 65% (mincinoasă, ce-i drept, ca de atâtea ori), a avut şi ocazii, acţiuni legate, a ajuns relativ uşor în faţa porţii adverse. Un joc așa de consistent n-am văzut foarte des în acest campionat, dar cu alte ocazii am mai avut şi noroc, când a venit la un moment dat golul, după care nu ne-a mai egalat nici dracu’… 🙂

Hai să revenim un pic la „oile” noastre. Notarea de după meci ne arată destul de clar spiritul critic al tribuniştilor:

Tony scapă „miraculos” cu 5.0, dar echipa primeşte doar 4.9. Singurul cu notă peste 6 este Vinicius (6.0; săracul s-a săturat să-i tot dubleze fie pe Manea, fie pe Lang). Este primul meci al brazilianului în care l-am văzut extrem de supărat pe coechipieri, gesticulând nervos de mai multe ori în direcţia celor doi colegi de linie „repetenţi”, dar şi spre mijlocaşi…

Notele minime le găsim, evident, în dreptul lui Manea (3.7) şi al lui Lang (3.9), şi când celebra defensivă ceferistă dă doi candidaţi cerţi pentru categoria de „codaşul echipei”, atunci nu-i de bine, ci e de rău, cum zicea un filosof în viaţă… 🙂

Nu ştiu ce făcea DP în timpul acestui meci, dar un lucru ştiu în mod sigur: cu el pe margine, pe Manea nu-l scotea din „fmm” nici pentru o pauză de un minut, iar la gol nu exclud nici ceva şuturi în fund aplicate lui Cristi… Referitor la Lang, în ciuda unui aparent progres (vizibil în amicalele din Antalia), greşelile lui impardonabile (culminând cu cea de la golul doi) îmi aduc aminte de personajele pitoreşti din campionatul judeţean, că la nivel de C – credeţi-mă pe cuvânt – aşa poziţionare aiurea n-am văzut niciodată, cu tot cu „surpriza” venită după degajarea lungă a lui Pigliacelli. Oameni buni, un fundaş (în primul rând) trebuie să fie „băgat în priză” tot timpul, secundă cu secundă, trebuie să se aştepte la toate nenorocirile posibile în urma cărora mingea poate să ajungă la atacantul advers. A mai încercat o preluare la 16 m., chiar spre interior, numai bună să le ofere o nouă şansă de gol oltenilor. Nota primită (3.9) e prea blândă pentru gafele colosale ale lui Ádám, comparabile – dacă nu „peste” – cu cea comisă în meciul cu mioarele, când l-a „servit” ideal cu pieptul pe Coman. Cam multe, Ádám… Cineva (Toni, Vini, Mara, noi, voi etc.) trebuie să-i explice băiatului că mingea nu-i prietena lui, s-o joace cât mai simplu (dacă e posibil), sau s-o „deie” în tribune, dacă e înconjurat de vrăjmaşi…

Buzărin, editorialist nu foarte simpatic, dar văzând bine anumite aspecte de joc, spune undeva că Mangia l-a dominat tactic pe Tony. Posibil, cu toate că l-am văzut pe acest italian (nici el nu foarte simpatic, o tot întoarce în stânga şi-n dreapta după meciuri) greşind elementar în multe alte meciuri, unele în mod grosolan (vezi „neprezentarea” contra dinamoviştilor, o umilire clară din partea unei echipe în totalitate dezbinată). Observaţia că ne-a lăsat în R1 să ne facem jocul şi să ne obosim, pare una corectă, cu amendamentul că oltenii putea primi lejer două boabe (dacă nu chiar trei) şi atunci discutam altceva la această oră. Dar, să recunoaştem, i-a ieşit până la urmă macaronarului. În R2 chiar am redus treptat motoarele (oprindu-le, practic, după golul doi), şi asta datorită oboselii evidente a „greilor”, care au cam exagerat cu risipa de energie în prima repriză, când – în opinia mea – s-a dorit rezolvarea meciului.

Are dreptate şi Vass Béla, nu avem soluţii de rezervă reale pe bancă, nici la mijloc, nici în atac… Nu discut acum despre campania „ratată” de transferuri din iarnă. Eram şi eu de părere că lotul actual poate realiza obiectivul imediat (titlul), nu şi ţinta supremă (intrarea în grupele EL, măcar). Şi îmi menţin părerea şi acum, cu menţiunea că vin astfel de meciuri în care dispar din peisaj doi oameni de bază (Ţucu şi Bordeianu), şi atunci chiar nu mai ai soluţii… Cam ăsta ne era „mărul otrăvit” şi vara trecută, când am fost eliminaţi de „dude”… L-am pus intenţionat pe Bordeianu la categoria „om de bază”, nu de alta, dar băiatul pune foarte mult suflet (şi risipă de energie) în faţa apărării şi – nota bene! – joacă simplu, nu se complică, lăsându-i pe mai pricepuţii Culio şi Djoko să lege jocul la mijloc. Sunt convins că Borde nu-l lăsa aşa de liber pe Cristea la primul gol, şi – chiar dacă Ema se descurcă şi la închidere – el are un rol mult mai important, fiind piesa care ordonează jocul de pe postul de inter stânga (sau dreapta, mai rar).

Ioniţă a avut o şansă imensă de a-și câştiga un loc de titular cert (după un meci bunicel contra sibienilor), dar a dat cu mucii-n fasole (din nou)! Poate îi trebuie un fel de Ando, care să-l tragă de urechi şi să-l trezească… 🙂

Ăştia suntem, cu ăştia defilăm… În atac, dacă lipsesc Ţucu sau Omrani, e varză „a la Cluj”. Petrila promite, va ajunge departe zic eu, dar va fi un titular cert numai sezonul viitor. Despre Costache, nu ştiu ce să zic… Şi el are nevoie de un Ando! 🙂

Punct şi de la capăt. Să uităm pe moment ce a fost (şi noi, şi echipa, dar şi conducerea!). Până la urmă tot avem 3 puncte avans. Nici anul trecut nu aveam mai multe după 23 etape. Să sperăm că celebra noastră conducere (criticată – mai nou – şi din interior, vezi unele vorbe ale lui Stanciu), renunţă la „becalismele” contraproductive din ultimele zile şi asigură un climat de linişte echipei şi staffului, în care – eu, cel puţin – cred în continuare. Poate şi zeiţa Fortuna ne va mai ierta păcatele, poate vom reuşi să marcăm un gol la măcar 4 ocazii, că atunci niciun adversar nu scapă sub 4 goluri primite… 🙂

Despre Tony, doar atât: chiar l-a părăsit inspiraţia în meciul de duminică, (supra)dozarea efortului pentru R1 nu i-a ieşit şi – faţă de alte meciuri, când am rezistat bine şi în R2 – de data asta am căzut vizibil spre final. Cele (doar) două schimbări par justificate (în fond pe cine mai putea băga?!), chiar dacă această strategie cu „doar două schimbări” a mai fost utilizată de lusitan şi în meciurile precedente.

HAI CFR!!!