Un test reușit


Nu am reușit să văd prima repriză a meciului anterior (cu Zürich, doar vreo 2 minute din ea), acum am fost ceva mai norocos (dar și asta datorită streamului ”livrat” de isti333, apoi de gica10, mulțumiri!), m-am ”conectat” la meci prin minutul 30, scorul fiind deja 1-0 pt. noi (gol din nou al lui Lang, după o centrare peste careu a lui Cipri). În cele 15 minute am văzut 2 ocazii mari ale ”bulgarilor”, la prima Camo degajând de pe linia porții, iar la a doua recent transferatul Adi Popa centrează în fața porții, apoi unul ”verde” ratează incredibil din 5m. Să fie sănătos… 🙂

Dacă am observat bine, echipa arăta cam așa: Jesus – Manea, Vinicius, Lang, Camora – Bordeianu – Ioniță, Djokovici – Deac, Țucu, Omrani. Aproape de formula de bază a ultimelor meciuri (reușite) de campionat, Ioniță fiind testat –de această dată- pe postul de inter dreapta, o idee destul de bună, dealtfel.

În pauză cei doi băieți (unul fiind Miroslav șinumaiștiucum) au despicat –probabil- ”părul” din prima repriză, fiind ”ceferiști de mic”, fără doar și poate… Unul avea cămașă albă și cravată vișinie, celălalt invers (cămașă vișinie cu crăvată albă). Și ne-am temut că nu avem ”promovare” în afara țării… 🙂 Am revăzut acolo golul lui Lang, dar și alte câteva ocazii ale bulgarilor, impresia fiind că am fost cam dominați în R1, chiar dacă conduceam. Cunoaștem rețeta… 🙂

Repriza a doua începe cu o ”pană de stream” de vreo 4 minute, apoi îl văd –ca noutate- pe Arla în poartă, apare și Keserü la bulgari (l-am mai văzut și pe Moți), Adi Popa presează pe dreapta (el execută toate cornerele) și cei din Razgrad ne cam călăresc în primele 15 minute ale R2, fără o mare periculozitate, ce-i drept.

Schimbarea importantă în jocul nostru o reprezintă pressingul permanent, făcut foarte sus, câteodată chiar cu 6 jucători (!), din care cauză recuperăm destule mingi în terenul lor, sau obligându-i la degajări aiurea.

În min. 57 ies Ioniță și Deac, în locul lor intră Păun și Culio. Ema preia coordonarea la mijloc (în fața apărării), Bordeianu urcând pe postul de inter dreapta, în tandem cu ”eternul” Djokovic.

Adiță e pe stânga, Țucu vârf, Omrani pe dreapta. Apariția lui Culio aduce clarviziunea necesară, demonstrându-se (din nou!) că fără el mijlocul scârțâie și dă rateuri. Jocul devine mai legat, vedem posesie, dar și progresie, vedem o mare poftă de joc a lui Peteleu (intrat și el pe parcurs, poate chiar din min.46, nu sunt sigur), dovedind –dacă mai era nevoie- că poate sprijini mai eficient atacul decât Manea, făcând multe pătrunderi spre careul advers, pasând etc. Joc solid al lui, bravo!

Apoi apare și Muri în locul lui Lang, cât și Petrila (în locul lui Țucu, cam fără chef în joc, ca și în meciul precedent). Billel preia centru atacului, Petrila pe dreapta, Păun pe stânga. Apoi apare și Costache și –din ce am văzut- s-a testat formula 4-2-4 (teoretic destul de riscantă), cu Ema și Djoko la mijloc și Petrila, Costache, Omrani și Păun în față. Formula s-a cam menținut și după minutul 82, când Billel i-a cedat locul de vârf lui Ganea jr., care după 5 minute reușește golul de 2-0, după o ”exterioară” în adâncime a lui Păun și o gafă impardonabilă a unui fundaș advers.

Concluzii? Primul, și cel mai important: ”contează cele 3 puncte!” 🙂 Apoi, (re)apariția lui Culio (concomitent cu reconfirmarea ideii că fără el mijlocul macină în gol), chiar dacă a mai pierdut (din nou) o minge la 30 de m. de poarta noastră, ieșind o fază fierbinte pt. Arla. Merită salutată ”rulajul” destul de generos al lotului în timpul jocului, majoritatea dovedind o bună motivație și chef de joc (și mai puțină nervozitate, față de meciul cu elvețienii), excepție fiind Țucu. Pentru mine cel mai important a fost pressingul foarte eficient din R2, cu 5-6 oameni, din care cauză bulgarii n-au mai ieșit –cu pase- din terenul lor minute bune în a doua parte a reprizei.

Poate îi vom bate și în iulie, în preliminariile EL/CL… Poate chiar în grupe… 🙂

HAI CFR!!!

Reclame

78 de comentarii

  1. Se pare ca vom defila cu aceiasi jucatori si in urmatoare 15 meciuri din campionat, plus cele din cupa. Lucru acesta nu este rau in sine, pentru ca echipa este omogena si bine inchegata si cred ca este capabila sa castige un nou titlu. Avem 14-15 jucatori pe care ne bazam si multi jucatori de perspectiva, dar care nu reprezinta certitudini. Oricine ar veni nou, ar fi greu sa se impuna, asa ca, trebuiesc tintiti doar jucatori de mare valoare.
    Punctul cel mai vulnerabil este Culio. Daca pe Culio nu-l avem in teren, indiferent de motiv, echipa are probleme majore de exprimare si asta s-a vazut in nenumarate cazuri.
    Lipsa lui Culio s-a vazut cel mai dur in meciurile de calificare din vara trecuta, care a cantarit enorm, asta pe langa brambureala din sanul echipei cauzata de schimbarea antrenorului si a stilului de joc din acel moment.
    Daca pentru ceilalti jucatori avem solutii, mai bune sau mai rele, pentru Culio nu avem si problema asta trebuie rezolvata de urgenta. Fiecare meci din play off poate fi hotarator si ar fi intelept sa nu ne lasam la voia intamplarii.
    Deci eu imi doresc, cel putin, inca un Culio in echipa, mai tanar si mai rapid daca se poate si asta cat mai repede.

    Apreciază

    • Da, am devenit dependenţi de el, aşa a fost construit acest sstem de către DP… Nu prea văd cine poate să-l suplinească , nu neapărat de la CFR, ci de la celelalte echipe ale Ligii… În afară găseşti, evident, dar ăia costă. Ca să-l faci „uitat” pe Ema, e nevoie de alt sistem, dar ăla trebuie implementat din timp, şi timp nu există. HAI CFR!!!

      Apreciază

  2. Pai da, in acest moment avem un sistem care functioneaza si tinand cont ca avem nevoie de rezultate imediate, ma gandesc ca ar fi o prostie sa schimbi sistemul.
    Singura solutie este sa aducem jucatori de valoare, chiar daca costa, putini si buni, punct tintit punct lovit.
    Asta daca ne tine bracinarele si ne dorim performanta.

    Apreciază

  3. N-am văzut decât ultimele 10 minute, dar echipa a părut proaspătă, mai ales pe dreapta, unde au apărut nişte combinaţii interesante. Se strecoară câţiva tineri, ceea ce e bine. Dar caracteristica de bază rămâne maturitatea. Stabilitatea echipei de acolo vine, sper ca veteranii să fie mulţumiţi şi bine hrăniţi şi să nu aibă grija sezonului de mâine. Nu am idee ce se negociază cu atâta greutate pe ultimele 5 procente şi de ce durează aşa mult. Sper să fie prima pentru titlu.

    Apreciază

  4. Deac si cu Ionita ar trebui sa schimbe locurile acolo. Ionita nu are capacitate de a alerga box-to-box si nu joaca prea bine acolo in centru (returul cu Dudelange?). Deac poate mult mai bine sa fie inter, sa alerge inainte si inapoi, sa ajunga si la finalizare, dar si la recuperare.

    Ionita stie jocul ca extrema, intra pe piciorul stang si face treaba, dar in zona centrala…nu il vad bine. De fapt e si dovedit, cum am scris in paranteza

    Apreciază

    • Ioniță să mai învețe, nu să joace numai ce ,,știe el” la-nceput de carieră.
      (,,Bătrânii” , de multe ori ștampilați ca expirați, să fugă box-to-box _Deac, Culio, Camora, Hoban_iar prețiosul transfer și ceilalți tinerei să alerge și ei acolo, cât pot și căt știu ei de pe-acasă).

      Apreciază

      • Pai nu e vorba ca sa mai invete, e vorba ca pur si simplu nu poate fizic. Putem noi sa il asteptam pe Ionita sa acopere trenul ca Deac 100 de ani, nu se va intampla. El are alte calitati, stie cu mingea mai bine. Dar daca il pui inter in fata apararii….

        Apreciază

  5. Am constatat cu mare plăcere în această dimineață că nici unul din cele 4 mari cotidiene de sport și aici mă refer la gsp, fanatik, sport.ro și prosport nu au scris măcar ceva minuscul despre liderul ligii 1. Nici măcar ceva defăimător n-au găsit. Totul e despre fcsb si rinamo. Le stă rău în gât….

    Apreciază

  6. „TAMBE, IMPRUMUTAT LA SHERIFF TIRASPOL⚽

    CFR 1907 Cluj a ajuns la un acord cu FC Sheriff Tiraspol pentru împrumutul atacantului Robert Ndip Tambe pentru un an de zile. Internaționalul camerunez a sosit la CFR Cluj în vara anului trecut de la Adana Demirspor, a bifat 10 partide în tricoul „alb-vișiniu” și a marcat două goluri. Reușita sa din meciul cu Chindia Târgoviște din șaisprezecimile Cupei României a asigurat echipei noastre calificarea în următoarea fază a competiției.👏

    Multă baftă, Robert Ndip Tambe!✍️ ”

    Apreciază

  7. OK, numai plecari. Dar cand si cu cine suplinim lotul? Cand ii aducem si omogenizam? Deja avem nevoie de: un fundas stranga, un fundas central, un varf. Si curatenia inca nu s-a terminat.

    Apreciază

  8. Pot aparea suspendari, accidentari. Cu cine suplinesti? Meciuri sunt multe. Iar daca aduci pe ultima suta de metri ceva mult mai bun, nu ai garantie ca se integreaza instant in echipa. Probabil, vom apela la tineret, cu riscurile de rigoare sau vom improviza (ex. Culio fundas stranga, Hoban stoper, etc.).

    Apreciază

  9. Oficialii campioanei au rezolvat principala problemă a echipei, în cantonamentul din Turcia. Jucătorii aveau restanţe salariale de două luni, dar, conform surselor ProSport, în această săptămână au fost informaţi că banii le sunt în conturi.

    Soldul a venit de la LPF, care a plătit în această săptămână una dintre ratele din drepturile tv. “S-au plătit salariile. Marţi s-au plătit. Toată lumea este liniştită şi asta este important. Am lămurit şi nişte chestii care trebuiau lămurite cu conducerea. Este important că avem stabilitate şi acum ştim cu toţii ce avem de făcut”, a spus Mario Camora, pentru ProSport.

    Apreciază

    • Cu câtă siguranţă spunea Mara la televizor, acum vreo săptămână, că „doar la Viitorul, CFR și Steaua sunt jucătorii cu banii la zi. Nimeni nu poate spune că a avut întârziere de mai mult de o săptămână la salariu”. Întrebarea e dacă au fost într-adevăr două luni de plătit ori numai salariile pe decembrie? În varianta din urmă, întârzierea s-ar încadra în săptămâna pomenită de Mara.

      Apreciază

  10. Dupa 20 de ani, prima iarna fara veniri la echipa noastra.
    Ulise zicea ca avem nevoie de un varf, un aparator central si un fundas stanga.
    Nici nu stiu ce sa zic, daca a plecat Tambe, probabil Tucudean ramane si cum si Omrani joaca si el pe aceasta pozitie, nu cred ca o sa vedem noutati aici. Pozitia de fundas lateral, stanga si dreapta, poate fi tinuta de Peteleu, din pozitia de rezerva, asa ca, nici aici nu cred ca arde tare, desi ii cam riscant. Avem trei fundasi centrali si daca avem noroc si nu se accidenteaza niciunul, ne descurcam.
    Raman la ideea ca nu avem un inlocuitor pentru Culio, iar daca acesta nu poate juca, impactul este major pentru jocul echipei si aici ar trebui facut ceva.
    Conceicao se poate descurca cu acest lot, dar trebuie sa mai lucreze la viteza de joc in ofensiva si la contra-atacurile fulger, care sa tina adversarul mai retinut atunci cand ne hotaram sa tinem de rezultat.
    Poate reuseste sa invete pe careva si cum sa batem loviturile libere de le 20-25 m.
    In rest, cu aceasta echipa si cu acest joc, cred ca ne putem lupta la titlu si anul urmator.
    Vad ca s-a cam facut curatenie in lot si doar Baptista si De Luca par sa fie pietre de moara la gatul nostru, asa ca lucrurile se normalizeaza. Cred ca de acum incolo se vor aduce jucatori doar pe posturile deficitare, nu de-a valma, care sa incarce aiurea bugetul si doar la tinerii de perspectiva se vor face exceptii.

    Apreciat de 1 persoană

      • Bininteles ca le vedeti prost ! Da ‘, altii, le vad si mai prost , nu va faceti probleme ….Bine ca suntem pa primu’ loc, cu un lot inchegat , vioi si ..tanar . Nu ne pot invinge wcfcoaia nici sa o antreneze antrenoru’ lor; Thejgheaua (ori cum il cheam); , dara-mi-te antrenata acum de oligofrenu’ nazzionale..Hai CFR si Sepsi (locurile 1 si 2 la sfarsit de campionat )!!

        Apreciază

    • Este imposibil să aduci un înlocuitor pentru Culio. Nici pentru bani foarte mulţi! Dacă ai găsi unul de valoarea şi experienţa lui Ema, care să aibă şi calitatea de a se impune rapid în vestiar, n-ai avea cum să-l ţii rezervă. 🙂 Ar trebui să joace titular lângă Culio şi să-i preia sarcinile din teren doar când acesta ar fi indisponibil. Ca atare, avem nevoie ca unul din ceilalţi mijlocaşi să devină înlocuitor pentru cel care ar trebui transferat să-l poată suplini în caz de lipsă pe Culio. 🙂

      Apreciază

      • Caneto, mi se pare foarte logica observatia ta.
        De exemplu, Bordeianu poate fi un jucator care sa fie util si din postura de rezerva.
        Problema este, intradevar, daca se poate aduce un jucator atat de valoros.

        Apreciază

  11. Pirule, esti super optimist considerand ca ne putem lupta la titlu cu acest lot si anul urmator. Eu zic ca daca toate merg bine sezonul acesta (Doamne ajuta), este imperios necesara intarirea lotului pentru sezonul urmator. Ma gandesc in primul rand la o eventuala intrare in grupele EL, apoi la celelalte aspecte legate de varsta, accidentari, plecari, situatii contractuale, regula under 21 si multe altele. Pentru ca n-am intrat in ultima vreme pe tribuna, as ruga un coleg sa-mi spuna cum a aratat jocul nostru si ce rezultate/lot am avut in aceste meciuri de pregatire. Multumesc!

    Apreciază

  12. Saul, eu nu am zis ca nu trebuie intarit lotul, chiar si acum, un jucator care sa-l dubleze pe Culio, ar insemna o intarire a lotului.
    In rest, in cazul unor accidentari de lunga durata, a unor plecari sau a unor probleme cauzate de varsta pe anumite posturi, acestea trebuiesc rezolvate punctual.
    Mie nu-mi plac reconstructiile totale la o echipa, in sensul ca aducem 15-20 de jucatori, scapand de altii 7-8 si tot incercam sa-i inchegam. Astfel de reconstructii duc la fluctuatii mari in jocul si performantele echipei si mai ales, aduc cheltuieli foarte mari si greu de gestionat.

    Apreciază

  13. La ora actuala prin comparatie cu celelalte echipe avem 6-7 jucatori cei mai buni pe postul lor, poate si mai bine.Pe unele posturi putem avea si cate doi cei mai buni(ex Arla si Jesus sau Deac si Ionita, apoi Djoko, Manea, Vinicius, Camora, Culio, Omrani, Tucu) in special in aparare poate doar copilul Rus ar avea loc la noi.
    Apoi avem 3-4 jucatori care vin puternic de la tineret.
    Iar daca vorbim de dependenta de un jucator, si Craiova depinde de Mitrita, Viitorul de Ianis(totusi bun executant de libere, dirijor) ca FCSB e dependent de vreo 3-4…
    Problema ar fi sa intram in grupe in principal, pentru refacerea bugetului inclusiv prin vanzare de jucatori.
    Deci Cupa e mai lucrativa, daca se poate si campionatul cu atat mai bine.
    Hai CFR!

    Apreciază

  14. In prima repriza ne-am miscat bine.
    Am fost eficienti pe contre si asta-i un lucru bun.
    Vad ca se cauta solutii de formule fara Culio.
    In mod normal, formula de start de la ultimul amicar ar trebui sa fie formula de baza. Sper sa nu le treaca prin cap conducatorilor ca se poate fara Culie si sa-i faca vant, daca nu se multumeste cu un contract mai modest.

    Apreciază

  15. O intrebare pentru „cunoscatori” (care vad bine,nu prost ); ce fel de „iarba” cultiva turcii in serele alea de dincolo de palant ?Un prethyn ma tat intreaba si io nu stiu ce sa-i spui…Raspundeti numa’ daca vreti, daca nu…nu raspundeti .

    Apreciază

  16. In repriza a 2-a au fost schimbari multe si nu prea am avut un joc de echipa. In cazurile astea putem remarca doar realizarile individuale.
    Jucatorii folositi astazi cred ca sunt cei pe care ne vom baza in aceasta primavara.
    Vad ca Moutinho nu mai intra in discutie.

    Apreciază

    • N-a mai jucat constant de ani buni. Nu cred că e la un nivel mai înalt decât Alexandru Vlad, anul trecut, care n-a prins nici măcar la Voluntari. Poveștile lor sunt similare, cândva, demult știau fotbal, dar putrezind ani în șir pe bancă sau în tribune au ajuns submediocri.

      Apreciază

  17. Dupa logica asta, toti jucatorii in situatia lui Matel n-ar mai trebui luati in consideratie niciodata. Matel poate sa vina, daca ia salariu acceptabil, care e favorabil pentru CFR. Nu prea va fi folosit in urmatoarele 6 luni, are timp ca sa-si revina, cit Manea e titular. Daca Muresan, Bordeianu merita o sansa, iar Paun vreo zece, de ce sa nu-i dai o sansa lui Matel. Trebuie sa stii in ce forma este, care-i forma fizica si psihica, daca e terminat sau dimpotriva, motivat sa demonstreze ca ultimii ani au fost un accident.

    Apreciază

    • Păi și lui Peteleu când îi mai dai șanse atunci? Omul e aici din insolvență, n-a prea comentat, a jucat și pe stânga, în amicale e constant mai lăudat ca Manea, dar nu joacă pentru că celălalt e U21. Și de unde să știi dacă e terminat sau nu? Impresarii îi vopsesc în fel și chip, acel articol din gsp e la comandă, poate-poate pune botul cineva. Prefer oricând un jucător rulat într-un campionat mai slab cotat (Cipru, Moldova, Ungaria), unuia care a stat degeaba. Ce spune despre Mățel faptul că a acceptat statut de eternă rezervă la o echipă fără mari pretenții europene? Că e un sportiv competitiv?

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.