Apelul de iarnă


A venit noul an, au trecut sărbătorile, a venit vremea să lăsăm petrecerile și țigara, țuica și sarmaua și să redevenim sportivii de altădată. Cine își găsește primul pantalonii scurți, înfulecă premiul – un smoothie de mure cu rouă de broccoli de pe Mont Blanc. Pentru că nu putem avea pretenții ca lotul să dea jos slănina, iar noi să rămânem împotmoliți cu un cot în salata de boeuf, cu nasul în șorici și cu ouăle umplute, trebuie să sunăm reunirea lotului și aici, în tribună. Salut primul, dar și al doilea 11 de comentatori în izmene și le doresc să se bucure și mai mult decât anul trecut în toate domeniile de activitate (sau pasivitate).

Primele vești s-au strecurat deja printre fulgii de zăpadă. Mici fursecuri, nimic să zguduie munții sau să pornească avalanșa de comentarii. Din nou se așteaptă până spre sfârșit, când, de voie, de nevoie, trebuie luată o decizie. Un maldăr de CV-uri libere de contract așteaptă în liniște la poarta stadionului, cât timp zburdă e-scrisorile spre și dinspre est, cu ricoșeuri spre Dubai sau ale pradisuri fiscale însorite.

La prima vedere, lucrurile sunt încurcate.

Pe de-o parte am plecat în vacanță (nu eu, ci echipa) de pe cai mari, chiar de lângă saivanul din Bucale, pe de altă parte, cică Neluțu nu mai vrea să arunce cu banii, iar foarte mulți băieți au contractele suspendate în plop, taman pe crenguțele ce dau din când în când pere. Cam acolo stă cea mai mare problemă a noastră, a celor zgribuliți în tribună. Să nu se aducă, am înțeles, dar nici să se țină ce-i bun, adică niscaiva vrăbiuțe din mână, vesele și împăcate cu cuibul lor? Ăsta ar fi un mare păcat, e drept în afara decalogului.

La a doua vedere când te uiți, te dor ochii, căci e scrisul mic și vine din Barcelona, de la trimisul nostru, spionul nostru special, Baptista. Brazilianul se reface acolo după o boală grea și și-a conservat și de data asta puterile. A scris puțin și mic, trebuie să-mi pun lentilele de contact să pot citi ceva. Începe cu câteva sudalme, normal aș zice pentru un poet. Apoi scrie cum că de banii de la CFR, a reușit să plătească doar două ore de stat pe net în holul hotelului și a trebuit să se împrumute din nou de la prietenii de la Barça. O înghețată pe La Rambla și 2 magneți cu FCSB de la un țigan foarte insistent și banii s-au topit, iar Júlio a rămas cu cornetul posac în mână. Urmează și sfatul părintesc al vedetei noastre, adică să se dea salarii mai mari jucătorilor, pentru a crește nivelul fotbalului carpatin. Iar vederea se încheie cu “să ne revedem sănătoși în mai. Vin la medalii! Cu drag, Baptista”.

(Așa gândește omul, neștiind că măririle salariale s-au abolit prin lege și ești norocos dacă ți se face o ofertă de prelungire a contractului după ce timp de un an și jumătate ai stat cocoțat aproape mereu pe primul loc.)

Clar că titlul e aproape. Asta pentru că e clar că de acum încolo trebuie să dăm tare cu bâta în baltă, iar apoi să exersăm și cu tesla, pentru ca să-l pierdem printre degete. Așa grăit-a și Petrescu, deci e adevărat. Dar nu e imposibil. Câteva mișcări de fotolii prin birouri, câteva dosare cu șină, scoase de pe șină și pacea noastră se duce de râpă, colo în vale, pe apa sâmbetei, unde pescuiesc Uiștii. Echipa e ca un glob de Crăciun, ca o beteală fină pe o coapsă rumenită pe plajă la Belek. Trebuie lăsată să strălucească și să respire. Iar Toni să conducă și ședințele de yoga de dimineață, și orgiile cu limonadă de seara târziu, de până în ora opt. Da, sunt cu mintea în cantonament deja, pe plaja turcă, unde CFR a pregătit de atâtea ori campaniile de succes. Clipocitul apei încă are acolo ceva din chicotitul lui Semedo.

Cu liniște și cumpătare putem duce la capăt învățăturile cronicarilor din târgul Dudelangilor, și n-om mai călca toamna în străchinile îmbelșugate. Dar stăm cu morcovul în buzunar, gata să-l băgăm la locul lui la orice veste nepotrivită. Căci de ce ne-am lepădat pe teren în timpul meciurilor, adică ceva stress, ne-am procopsit în momentele de repaus, când se aud ecouri dinspre lojă: “prea multă cafea cumpărați, ce-i cu atâtea mere, mere, mere, cafea”, “Alo, Depe, alo, cum adică dormi, dar cât e ceasul la tine? Mă suni mâine, ok, îmi spui mâine”.

Și mai sunt și perechile de dans din play-off, așteptăm distribuția, rochiile cu paiete și mai ales cracii dezgoliți, să vedem cine se dă la cine.

Asta este, fotbalul românesc e mai palpitant în culise decât pe teren, în studiouri și ziare decât în iarba verde de acasă sau aia mai veștedă din deplasare. Și totuși e greu fără el, iar pauzele de iarnă sunt cele mai lungi. Mai ales după ce-am lăsat țuica, tigara și sarmaua, ce mai e de făcut? De mers la muncă? Eh, poate prin februarie, că acum e sezon de ski, nu se poate munci când jumătate dintre cunoscuți sunt pe pârtie, iar jumătate în cantonament, pe  plajă. Februarie e ca o zi scurtă, suntem la capătul deprimării, în martie ninge iar, deși rânjesc mii de mărțisoare din piepturi care mai de care mai bombate, în aprilie e liber de Paște și de 1 mai, se deschid terasele și gata, a venit și ultima etapă. Dacă mai avem șanse la titlu înainte de ultimul meci, parcă văd că vine și clujeanul nostru la stadion. Că doar a fost CFRist tot anul, doar că prea ocupat cu munca.

 

 

 

 

 

Reclame

78 de comentarii

  1. Sa nu fie cu suparare, Hakan, o intrebare pantru un prethyn (nu pantru mine ); Daca avem ouale golite si nu umplute, mai putem sta cu cotu-n salata de bou ( fara frantzuzisme-cica beouf !)…? Si daca, rejimu’ aista , draconic, este valabil si pentru lichide….?? Io intreb (nu prethynu’); ca cat sa sta la plaja in Turcia si daca putem vedea si noi din meciurile de voley pa plaja cu cele 4 echipe contractate ?? Sper sa nu fie iarasi batai cu spectatorii transmitzionoshti si apoi sa sa puna Baptista pa tzambal..Apropo’; de ce sa scrie in braziliana Batista cu „P” ?? Bravo, Hakana , pentru neo-amfletu’ aista ! Matteo ! Buna scormonire a trecului in articolu’ precedent ! Ii bine cu vacantza asta ca mai putem scrie si lucruri „adevarate „.

    Apreciat de 1 persoană

  2. M-ai dat pe spate :))) Pe de altă parte, am tot râs de Burebista ăsta din Brazilia, că l-am adus mascotă, dar suntem pe primul loc, la 6 (3) puncte de stână? Suntem. Pesemne este foarte eficient în pasivitate. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. No, vezi că se poate, Hakana?! Felicitări! Am sperat că-mi trece cheful de muncă după ce ţi-am citit articolul, dar degeaba… 🙂 Aşa-i cu comuniştii mai vechi (şi mai noi…). HAI CFR!!!

    Apreciază

  4. burebista in anatolia,, eu asta linistit am scris !

    blodăriea sobei.
    In soba lui , onu lu Zan-drî -u ,tzî nea kitulată ,povestea unor ani -kerdutzi-peste hotară.
    Otava, lunii opt din kălendar,adus-ă acas, o ashezam , pe aria surii, sub tzî gle . Acol ,in august ,era o blodărie incinsă de la soare .Si cum el , depăsea putzin un metăr , de-nal t –la fel cu bindăr-moalnăru ce ne molnărea prin spaiss -il kemam să ne ajute la descărkat , acolo , sus ,su-tzîgle.
    Gătam, ai mei mai ” aieptau” prin sură, noi -doi ,meream la adăl-maș.
    Schnell in kimnitză ,snaps să iau, si iute sus, din blodărie , niste scoverzi ,să ascult.!
    _Videasz, ki mozol ott?
    -O fold,- !
    _Ki mondot-azt?

    -gallilei!
    ­_ gali’lei honved, két lépés -ell….usw.
    – No zi-mi acum, din haboru ăl mare, ai mei mai au …!

    Undeva in gallitzia anilor 15.
    _Si cum tziam zîs , frontu s-o spart ,rămasi putzini , la baionet, kăzut-o si sergentu, ceruta-m pace atunci la rusi , da vinto ăi[=]’/’na/ibi, multzi, kăzacii rusii ,pe părtzi..si nu mai stiu ce s-ontimplat in fumu des si prăfiut ,de pustă!
    destul că am ajuns, lovit de-un baionet, lipit de-un pom rămas tot sus,bătrin , sa apere , hotaru.Si după doua zile apoi, gasitu-ma ‘lexei, pe cind ai lor, progăduiau ,o slujbă!.
    Ajuns acas la ei, m-au kitulat un timp si ingrijit , apoi i-am ajutat, la treaba grea, din curte si pe cimpuri.
    Vremea trecea, feciorii lor pe fronturi, de-sashsa m-am lipit, si asa pe lume, venit-a ., intai , alexa,urmat-o apoi ,gălenii, (a).
    Si nu mult o trecut, si ajuns-au militzienii !

    să scuture prin tzară, si-o trăbuit să plec de de acol, din urmă fugărit, să trec peste, hotară. Asha i-am părăsit, in graba mea, nestiind nimic ce -o va mai fi, pe acol, de atitzia ani ce au trecut, de atit vreme, dară.
    -poate, o dat ,o să te-a jut , acum la ei- i
    ukraină,si o să tzin de-acum si nu vreau mult, povestea ta ,in taină..

    Apreciază

      • scuze hkn de off-top, dar citind articolul lui matteo si al tau, mi-a venit in minte un batrin ,( un om obisnuit trecut prin anii primului razboi) , un foarte bun aktor si povestitor.
        Eu , avind vre-o 10 ani pe atunci, ii ascultam cu mult interes discursul, ii ceream prima dat sa-mi spuna despre perioada instructziei din armata cezarului, apoi povestea lui, ce o tzinea ascunsa si a ramas asa. Pe atuncii, nu aveai cum sa mai stii ceva despre” o parte din el” ce ramase in fosta rep. unionala.Azi , stim mult mai usor, si sa ne bucuram pentru asta.

        Apreciază

        • Nu-i bai, nu ştiu ce te-a dus cu gândul la Primul Război Mondial, nu-i chiar aşa neagră şi mâloasă situaţia în Gruia. Mulţi, prea mulţi ardeleni au pierit atunci într-o luptă care nu era a lor, departe de casă.

          Apreciat de 1 persoană

          • Nu sint ” mare” cfr-ist. am fost luat si eu cu” valu” din 2012. CFR-u a scris istorie, in perioada scursa pina azi. Mi-a placut la” voi’ faptul ,ca nu e bai, de stim , sau nu vom stii niciodat, „cine sta in umbra” si de ce a fost adus b-tista.Si poate de asta santem actualmente acol, sus!

            Apreciază

  5. „Clubul nostru a ajuns la un acord cu AFC Dunărea Călărași pentru împrumutul fundașului Andrei Radu până la finalul acestui sezon. Internaționalul de tineret a venit la CFR Cluj în vara anului trecut și a debutat pentru echipa noastră împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș. Multă baftă, Andrei Radu!”, transmite conducerea clubului din Gruia.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Recomand lui Tony să comande nişte exemplare din următoarea carte şi să le facă cadou lui Omrani&co pentru serile plictisitoare din cantonament. Poate-i prinde plăcerea lecturii şi nu-şi vor dori ieşirea în cluburi nici după reîntoarcea la Cluj. 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  7. Păi da! și-i mai ieftină ca diazepamu’ că o cumperi odată și te poți folosi de ea ani de zile. Ca să nu mai zic că o ma poți și împrumuta apoi la prietenii fără somn. 🙂

    Apreciază

  8. Bai, ca sa nu ma apuc sa cetesc cartile de adormit ale lui Caneto , cetesc fitzuica de impachetat peste stricat, ziaru’ de casa a „Oligofrenului nazzionale” si-implcit- al wcsfcoimea , viitoare „FC Pielea uzata Clinceni „… Imi trece somnu’ oricum… Cica-zice ei- ca CFR-u’ i-o bagat o tzapa-n cur la Oligofren , cu transferu’ lu’ Muniru Suley .. Ce are tzapa cu transferu’ ? Poate si-o bagat iel un „suley” in cur ca, pre ii hapsan …Acum , serios vorbind, tribu’ aista de arborigeni (nu aborigeni ca, aia-s un trib onorabil), incepand cu rejile recalcitrant, o distrus o mare parte a fotbalului romanesc. Parerea mea ! Si-poate cantr-o zi- am sa fiu mai explicit cu afirmatiile acestea. Sunt sigur , mai ales ca cei mai tineri ca si Bacsika Kiruj, Caneto, Retardila, si altii.., vor sti despre ce vorbesc. Rejile cu tribu’ lui, sunt un subprodus al fenomenului fotbalistic si nu invers. Dar, reorganizarea, tine de mai multi factori. Iar momentul social, economic, politic al Romaniei actuale , nu cred poate asigura si manifesta aceasta restructurare . Asa ca , orice tzapa-n cur la Oligofren (scriu cu litera mare, ca-i un duomn), este si o suley… Si mai avem cateva suley de vanzare

    Apreciază

  9. … mă refeream la filmu’ cu proști din care-am extras știrea, da’ eram așa de „impresionat” de „acuratețea” poveștii că am omis să zic că-i din respectivul film. Mea culpa!

    Apreciază

  10. E de fapt o non-stire. Jucatorul are un impresar si ala e responsabil sa ii asigure jucatorului cel mai bun contract posibil. Cum intra in ultimele 6 luni, omul si-a facut treaba si a sunat pe ici pe colo, sa vada cam cum sta piata si sa aiba o pozitie fezabila in negocierea cu clubul.

    Apreciază

  11. Am citit aici un clasament cu primii 10 jucători ai Ligii 1 după indexul InStat. 4 de la olteni, 3 de la CFR câte unul de la Viitorul, Sepsi și FCSB… Pe primele două locuri Mitriță și Bancu de la olteni, pe 3 îl vedem pe Omrani… HAI CFR!!!

    Apreciază

  12. Sub indolenta pe care o afiseaza Omrani, de fapt se ascunde un jucator foarte eficient si util.
    Mie-mi place Omrani si cred ca daca ar juca varf si nu in banda, ar fi mult mai eficient, dar cand Tucudean joaca cum joaca, este greu pentru Omrani sa joace varf.

    Vad ca se lucreaza la CFR, in aceasta pauza competitionala, dar concret, nu prea se intampla mare lucru. Este vorba de cateva plecari si cam atat.
    Nu-i graba, dar totusi…
    Sau, oare nu avem nevoie de intariri ?

    Apreciază

    • L-ai caracterizat f.bine pe Billel, cam asta am afirmat și eu tot timpul, adică i se mai trec cu vederea anumite ”indolențe” (reale sau închipuite) din cauza eficienței. În altă ordine de idei, eu cred că s-a acomodat destul de bine și cu jocul pe (ambele) margini, tot timpul caută pătrunderea, combinația, pasa, golul… Pare un clasament destul de corect (cu aproape o sută de criterii urmărite, cum se spune și în articol). Culio e pe 5, Arla pe 6. Nu prea înțeleg apariția celor doi portari în primii zece, ei -probabil- au un alt set de criterii, că altfel nu pot concura cu jucătorii de câmp, dar în acest caz (alte criterii) vorbim de ”discriminare”, comparăm mere cu pere. Singura ciudățenie mi se pare locul 8 al lui Kelici de la CSU. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Ca să fiu sincer până la capăt, eu l-am tot ”așteptat” și pe Djoko în acest clasament… 🙂 Lipsa lui Țucu nu mă surprinde, el e tipul atacantului deseori invizibil, dar care apare când trebuie și ”bum-bum-bum”… 🙂 HAI CFR!!!

        Apreciat de 1 persoană

    • De ce s-ar grabi cei de la club? CFR nu este neaparat un club care poate plati bine asa ca sansa de a avea jucatori cit de cit ok e ca acestia as ramina pe dinafara la alte optiuni. Pentru a daca chiar vrei caitate fie si pt Liga 1 nu iei din aia cu cotracte reziliate la Chiajna, nu?

      Apreciază

      • Ai dreptate Cristi, daca aducem ceva, atunci sa aducem dintre cei capabili sa-si puna amprenta pe jocul echipei, iar daca asta se poate face numai adunand ce pica de la masa bogatilor, atunci mai asteptam.

        Apreciază

        • Formal sezonul de transferuri inca nu a fost deschis in Romania. Se deschide la sf lui ianuarie, cind inchid pietele mari si e deschis Pina pe 25 Februarie. Ca si planificare pentru nevoile romanesti, ideal pt a aduce jucatori care pot aduce imeiat un plus de valoare in Play off/out si de a aduce omaeni de lot pentru campionatul urmator – sa nu itam ca in Romania se incepe f devreme si la 1 Septembrie cind inchid pietele mari 1/3 din sezonul regulat plus tururile de calificari europene rlevante pentru echipele locale s-au dus.

          Apreciază

  13. Poate n-ar fi rau Felgheueuieras 🙂 sa vina la noi pe post de portar secund, daca nu cere prea mult salariu. Desigur, asta daca Arla chiar are de gind sa plece acum sau peste 6 luni. Aici si-a atins nivelul superior, poate reintoarcerea l-ar ajuta sa redevina ce a fost. Per total Felghe mi-a placut mai mult decit Arla, dar cred ca sint de un nivel egal, in dependenta de cirucmstane oricare dintre poate fi senzational sau penibil.

    Apreciază

  14. CFR il ia pe Rus, un portar tinar cu perspective de crestere. Ce sa faca cu un Felgueiras odihnit de vreo 3 ani incoace? Prea scump pentru odihna, prea expirat ca sa il cresti sa scoti bani pe el, Fernandez cit a jucat a fost cam la acelasi nivel cu Arlauskis asa ca nu vad oportunitatea rationala, dincolo de nostalgiile suporterilor.

    Apreciază

    • Ah, daca as avea incredere in Rus, n-as vorbi de Felghe. Parca mai avem un portar, Horatiu Moldovan, nu stiu ce-i cu el. Calculele mele ar fi Fernandez portar de baza, Felghe secundar. Daca Modovan sau Rus se pot ridica la nivel de portar secund, atunci ce propun nu are sens. Portar secund bun nu este o prioritate, dar ridica valoarea defensiva la echipa, chiar daca nu joaca, pun presiune pe portarul de baza. Un Minca, un Felghe, daca-i poti lua la 10-12mii euro lunar, imi par o cheltuiala rezonabila, daca ii putem plati pe Fernandez cu 30mii sau Males la fel.

      Apreciază

  15. Aveţi aici un interviu mai stufos cu Ando-plm… Băiat simpatic, mi-a plăcut tot timpul, păcat că s-a băgat mai nou în mocirla aia de la Voluntari… Spune multe lucruri interesante (şi) despre CFR… Apropo, HAI CFR!!!

    Apreciază

  16. Noi trebuie sa repetam evolutia de pana acum.Esti convins ca jucatorii pe care i-a transferat ciobanul sunt titulari?M-as bucura sa mai faca vreo 3 transferuri………..o echipa n-o faci in 2 saptamani si nici n-o faci in acest timp campioana,c-o singura exceptie.
    Eventual am putea sa integram din ultimele 4 transferuri de anul trecut.

    Apreciază

  17. Stoian pare genul acela de transfer deștept, care ne caracteriza pe noi, jucător cu experiență de afară, pe bani puțini. Chiar dacă suntem acoperiți pe respectivele posturi, ne ajuta în mod cert un jucător cu ani buni în Italia, la echipe de plan secund, dar unde chiar a jucat, nu a figurat doar în lot. Mă pune pe gânduri acest transfer, ciobanul pleacă urechile la sfatul cuiva, care cunoaște fenomenul. M-aș fi bucurat să arunce cu banii pe jucători umflați din campionatul nostru, să scoată „meleonul” pe Tandia, Fortes, Ivanov, etc.

    Apreciază

  18. Florentin Matei, Adrian Stoian, Carlos Fortes . Wc-ul e clar ca s-a intarit, degeaba tot aducem argumente contra puerile . La noi s-a inchis robinetul, telul principal e sa se obtina bani prin vanzari, in poll position aflandu-se Tucudean . Si asta in conditiile in care suntem pe locul 1, cu 6 pct avans !!! Ca si in sezonul precedent, uzura va conduce inevitabil la pierderi de turatie, la fotografia momentului aparem ca tziganul care se ineaca la mal . Iar sa te astepti din nou la miracol gen Iasi-Wc, este o atitudine sinucigasa, dar fiecare patron face ce vrea cu banii sai, asa ca …

    Apreciază

  19. Achiziţiile oilor mă lase rece… Să-i vedem pe parcelă, apoi mai vorbim… La noi -în acest moment- degeaba aduci pe cineva, echipa e formată, există relaţii de joc formate de un an jumate’, până să-l „armonizezi” pe ăla nou, trece campionatul… Probleme vom avea în CL/EL, acolo -indiferent cât de balauri suntem în Liga1- potenţialul actual nu prea e suficient, doar cu un noroc porcesc. HAI CFR!!!

    Apreciat de 2 persoane

    • Eu Vb de CFR. Despre mișcările din turma chiar nu ma agit. L-am avut adversar pe Matei, Fortes si nu sunt waw. Despre Stoian… Vom vedea… La oi e greu…
      Chiar și așa Stoian a avut de ales între oi și Salernitana… Deci….

      Apreciază

  20. Cred ca noi avem nevoie de cateva dubluri la titularii de azi.
    Asa cum remarca si Kiruj, la noi echipa este formata si greu poate cineva sa vina si sa intre imediat titular, dar totusi, avem cateva pozitii care sunt descoperite si care pot crea probleme in cazul unor accidentari sau suspendari.
    Vinicius, Camora, Culio, nu au rezerve pe post de acelasi profil si daca mai tinem cont de declaratia lui Conceicao ca si-ar dori intariri pe faza defensive, inseamna ca avem nevoie de cativa jucatori noi.
    Trebuiesc adusi acum, pentru a spera ca vor putea fi utili din vara.

    Apreciază

  21. Andone: în Ungaria sportul e prioritate națională.
    În țările civilizate , sportul apare ca ,,prioritate națională” (mai mult ori mai puțin impusă), începe prin educație-învățământ Pt. Educație-Sănătate și cu atât mai bine dacă apare și performanța. Locul pe care-l ocupă sportul (nu gargara cu pretext de ,,sport” din piața de pește) într-o țară (fie și Grecia antică) e un criteriu pt. gradul de civilizație din acea țară. Chiar dacă nu ne raportăm la Ungaria (prejudecăților noastre…de tot felul) , cei care vor pot vedea ce se-ntâmplă la alții în 2019 !!! față de cum merg și pe ce ,,bază” sunt (ha,ha,ha) lucrurile la noi.

    Apreciază

  22. Extreme avem, daca pleaca Tucu, ii bai, iar la mijloc uzura lui Culio ( dar si a lui Djoco ) va fi tot mai mare, ca si-n sezonul trecut, cand in play-off jocul scartaia din ce in ce mai tare datorita oboselii acumulate, ceea ce a condus la pierderea sefiei campionatului inainte cu doua etape de final .

    Apreciază

  23. https://www.telekomsport.ro/cfr-cluj-a-incercat-sa-transfere-un-fotbalist-cu-7-meciuri-oficiale-in-tricoul-sevillei-si-care-s-a-aflat-pe-lista-realului-si-a-barcelonei-se-reiau-discutiile-in-aceasta-iarna-18815371

    N-ar fi rău deloc! Da’ eu cred că nici nu se poate vorbi despre așa ceva, mai ales atâta timp cât nu putem scăpa de cărămida financiară numită J.B., care mai este încă legată de picioarele clubului. Din păcate!

    Apreciază

  24. Ce probleme cu banii am putea avea? S-au investit circa 10-20 de mil. (doar 5 pe datorii), si s-au citigat tocmai 2.5 mil. de pe transferul lui Boli. Sintem pe un profit de circa minus10-12 mil. Am ratat Europa League si acestea-s consecintele. Banii mari de care se vorbea anul trecut sau n-au fost sau s-a razgindit intre timp finantatorul sa mai bage, dindu-si seama ca in Europa nu avem valoare. Acum se spera la EL din nou, dar cu investitii minimale + vinzari. Daca nu mergem in EL la anul, ce va fi? Atunci chiar
    ca o sa avem o problema cu banii, una mukt mai serioasa.
    Eu ma bucur ca o sa mai am 14 meciuri decente in acest sezon + meciurile din cupa. Asa sint mai fericit.

    Apreciază

  25. Se pare ca avem probleme cu banii,in timp ce fcsb transfera cu cash:Stoian 37000 euro,Fortes imprumutat si Matei venit liber de contract.
    Probabil sa aducem jucatori care sa poata inlocui titularii de drept ne-ar costa cu adevarat.Cred ca ar fi o posibila problema plecarea lui Tucudean,unde am ramane doar cu Omrani.Urko Vera la echipa a 2a,iar Tambe pe unde este.Bine ,putem sa ne tanguim daca tot n-avem alta preocupare.

    Apreciază

  26. N-ar fi rău, într-adevăr… Ambii pot fi „exploataţi” pe mai multe posturi,au valoare, şi -chiar dacă la început nu prea vor fi titulari- reprezintă soluţii bune de rezervă. Fabbrini poate juca şi inter-stânga (ca soluţie de înlocuire a lui Culio) în formula actuală, Mahlangu poate rezolva postul de închidere (măcar la nivelul lui Bordeianu, cu plusuri evidente în construcţie) etc. HAI CFR!!!

    Apreciază

  27. Mahlangu e un jucător foarte harnic, generos cu efortul pe ambele faze. Parcă avea şi şut bun de la distanţă. Poate fi o alternativă la Djokovic, însă nu are statura, fizicul acestuia. Fabbrini mie nu-mi place. E un Ioniţă mai bătrân, blazat, resemnat că de la statutul de speranţă a naţionalelor de tineret italiene a ajuns să joace în estul europei, într-un campionat pauper şi scandalagiu. Nu cred că poate juca în linia de 3 de la mijloc, că nu l-am prea văzut să se apere la Botoşani. Un jucător cu prea multe toane pentru a putea intra în grupul format de Culio, Deac, Camora, Vinicius. Dar dacă e să vină, sper că m-am înşelat în privinţa lui.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.