Intrare la liber pentru ultima victorie în Gruia a anului 2018 [CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş]


Sâmbătă, 8 decembrie 2018, ora 20.00, în cadrul etapei a 19-a din Liga 1 Betano, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş.

Chiar dacă şi ai noştri susţin prin declaraţiile date că n-ar mai trebui jucat în decembrie, că vremea şi terenurile reprezintă un pericol pentru integritatea fizică a jucătorilor, că în condiţiile date casele de bilete ale stadioanelor ies în pagubă, iar spectacolul are de suferit, eu mă bucur că LPF nu a luat în considerare deocamdată întreruperea campionatului. De ce să ne oprim tocmai când nouă ne merge mai bine, iar FCSB nu joacă nimic? Poate ne-ar conveni să continue campionatul fără pauza de iarnă. 🙂

Până în 22 decembrie, pentru ora jocurilor noastre, se anunţă temperaturi între -3 şi +4°C, fără ploi şi ninsori. Nu cred să fie probleme cu gazonul din Gruia, nici suprafaţa de joc de la Ovidiu a lui Hagi nu are cum ajunge patinoar, beton ori arătură. Doar pentru partida cu oile există semne de întrebare în privinţa condiţiilor de joc. De ce să nu profităm de forma de joc foarte bună prin care trece echipa noastră?  La anul, cine ştie, poate nu ratăm pregătirea de iarnă, iar noi ştim din experienţă că rezultatele foarte bune ale noastre vin doar în urma unor pregătiri de iarnă/vară ratate. Poate că va reveni pe bancă DP 🙂 , iar băieţii vor avea nevoie de o perioadă de reacomodare. Ori, poate că în iarnă DP va prelua FCSB, va reuşi să adune cât de cât echipa lui Gigi şi s-ar putea să avem o misiune mai dificilă în februarie  împotriva lor decât acum, înainte de Crăciun. Să nu mai spun că a devenit o obişnuinţă a ultimilor ani ca să ploaie de Crăciun şi să ningă de Paşte. Mie mi-e groază de condiţiile de joc din februarie-martie, nu de cele de acum. Apoi, altfel ne-am simţi toţi frânarii păşind în noul an cu un avans de 8-11 puncte în clasament faţă de locul 2, nu? 🙂

Prima condiţie să ne luăm viteză în clasament este să câştigăm cu Gazu’. Un adversar incomod, un meci dificil. Până la primul nostru gol. Sper! Din câte i-am urmărit, o fi de bine, o fi de rău pentru noi, trupa lui Teja nu are în meniu şi autobaza. Par axaţi pe un joc deschis, ofensiv, nu degeaba era revoltat Gigi că oile lui au fost dominate în zece oameni de către găzari, iar Hagi supărat că a fost egalat, echipa lui având şi ea superioritate numerică. Băieţii noştri trec însă printr-o perioadă bună, se observă meci de meci că atitudinea şi concentrarea sunt la cote înalte, avem o echipă mult mai valoroasă şi inteligentă în joc decât Gazul, nu cred că vom avea probleme deosebite.

Echipa o ştim. Pardon, să ne exprimăm ca nişte profesionişti: Exclusiv! Avem echipa de start a CFR-ului! Iese Djoko, suspendat, intră Omrani pe dreapta, revine Deac în centru. Puţin probabil ca Tony să decidă menajarea vreunui titular pentru partida cu Viitorul. Meciul de la Ovidiu se va disputa de luni întro săptămâna, iar la un galben de suspendare nu e decât Bordeianu care oricum va trece pe bancă odată cu revenirea lui Djoko.

În mod normal, medieşenii ar trebui să fie şifonaţi o leacă pentru partida de mâine. Programul lor, dumincă-miercuri-sâmbătă, este mai obositor decât al nostru, vineri-marţi-sâmbătă. În plus, după cum am amintit mai sus, jucătorii lor au fost nevoiţi să depună un efort mai mare pe teren, jucând mai mult de o repriză, în ambele partide, cu FCSB şi Viitorul, în zece oameni. Astfel, mâine va lipsi eliminatul de miercuri, M. Constantin, dar revin, în schimb, Ivanov, Boubacar Fofana şi Chamed.

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Mureşan, Camora – Bordeianu – Omrani, Deac, Culio, Păun – Ţucudean.

Rezerve: Fernandez, Peteleu, Lang, Moutinho, Ioniţă, Costache, Tambe.

Suspendat: Djokovic. Accidentaţi: Hoban, Males.
Gaz Metan: Pleșca - Crețu, Diallo, I. Cristea, Bușu - Fofana, Aurelio - Olaru, Ivanov, Ely - Fortes

Rezerve: R. Batista - Trif, I. Stancu,  R. Romeo, Buziuc, Yazalde Gomez Pinto, Chamed.

Suspendat: M. Constantin.

HAI CFR!!! Suporterii echipei noastre vor avea acces gratuit mâine seară în Tribuna I si Tribuna II. Sperăm ca acest cadou de Moş Nicolae din partea clubului să reprezinte un imbold pentru cât mai mulţi frânari să fie prezenţi pentru a-i încuraja şi a-şi lua rămas bun până la anul de la jucători, să le mulţumească pentru multele momente fericite aduse pe parcursul anului şi să transmită susţinerea lor totală pentru ultimele două deplasări din prima parte a actualului sezon. Să cânte un stadion plin, La Mulţi Ani cu sănătate, pentru Tony!

HAI CFR!!!

285 de comentarii

  1. @CJ-07-CFR@Kiruj,poate sunteti fotogenici ,de aia tot primiti poze.Nici vorba sa fiti vitezomani 🙂 🙂 Vedeti,eu nu sunt fotogenic,nu primesc poze de la nimeni. 🙂 🙂 Hai CFR!!!!!! Victorie!!!!

    Apreciază

  2. Va fi o lupta apriga pentru ultimele doua locuri de play off, cu vreo 5 echipe implicate. Daca intamplator moldovenii vor face un meci mare maine cu oile, vor intra si ei cu sanse in aceasta lupta. Chiar si cateii, daca vor bate la astrali etapa viitoare, vor avea o mica sansa. Astea sunt amanunte mai putin importante pentru noi, care asteptam cu infrigurare cele doua meciuri atat de importante ce au mai ramas. Oltenii sunt groggy, iar cainii „zburda”!

    Apreciază

  3. Da, Saul, medic de familie in Budapesta, reprezentant medical la companie farmaceutica in Budapesta, inginer la „Apele Ungare” in estul Ungariei (de comparat cu estul Romaniei, adica Moldova). Asteptam „explozia” cainilor, Rednic se pricepe. Da, gazarii joaca doar unde trebuie, sunt manipulati la greu, de acord. S-a adeverit stirea cu banii de la gsp. Mea culpa. Nu poti sa-l crezi pe omul mincinos, nu poti sti cand spune adevarul. Asteptam un meci mare facut de baietii nostrii luni. Hai CFR!!!

    Apreciază

  4. Daniel Stanciu, oficial al echipei CFR Cluj, a declarat că este posibil ca George Ţucudean (27 de ani) şi Damjan Djokovic (28 de ani) să plece în pauza de iarnă. Din câte se pare, în momentul de faţă există discuţii pentru transferurile celor doi.

    Apreciază

  5. Se fac calcule, se mâzgăleşte mult cu pixul în perioada asta, iar din orificiul limbricului vor mai ieşi veşti proaste. Sunt mai multe scenarii nasoale decât cu final fericit şi mulţi regizori de mâna a doua dau indicaţii din lojă. Păcat că nu se filmează scena aia cu Baptista suind pe cal, trecând Carpaţii către Mediterana, înnoptând la hanul cârciumarului De Luca, unde un alt drumeţ, pe nume Maleş, negustor de piei, se încurcă în amor cu Vera, prietena unui emigrant camerunez, să-i zicem Tambe. După o noapte agitată plină de scene de dragoste şi beţie, fiecare pleacă în treaba lui departe de estul înfigurat şi nins.

    Apreciat de 3 persoane

  6. Toate cluburile vand jucatori ca sa faca bani. E normal. Jucatorul e motivat sa plece la salar dublu iar clubul sa ia niste bani pe el. Nimeni nu e sclav tinut cu forta indiferent ce oferta tentanta primeste, daca clubul primeste un pret pe care-l considera corect. Parerea mea. Sunt naiv? Luis? Andrei? Restul lumii?

    Apreciază

    • Ai dreptate.Inteleg si eu necesitate vanzarii de jucatori.DAR atunci cand tu iti fixezi ca obiectiv castigarea campionatului,nu-l vinzi pe.cel mai prolific atacant si unul dintre cei mai buni mijlicasi exact in momentul cand ai nevoie cel mai mult de ei.Apoi nu-l ti pe cel mai bun fundas stanga in joc de glezne fara prelungirea contractului.La astea se mai adauga mazilirea lui IM si aducerea limbricului (expert in lichidari).Mai apar scandalurile legate de plati sau neplati. Toate astea cumulate imi dau un sentiment de nesiguranta. Parerea mea.

      Apreciat de 1 persoană

  7. Deci e sold out inainte de lichidare si in opinia voastra, cum intreba Luis. Daca era DP antrenor, sigur pleca si DP in momentul in care-i vindeau 2 titulari in toiul cursei pentru titlu. Da, pare sold out inainte de tragerea obloanelor, cred ca aveti dreptate. Sa privim lucrurile asa cum par a fi.

    Apreciază

  8. Eventuala plecarea a lui Tucudean si Djoko, contra unor sume tentante si in conditiile in care acestia vor sa plece, este de inteles.
    La urma urmei, jucatorii trebuie vanduti cand au cautare, nu atunci cand nu mai ai tu nevoie de ei.
    Cine garanteaza ca Tucudean isi pastreaza varful de forma inca un an, pentru ca daca se va vinde in vacanta de vara, inainte de calificari, ar inseamna o dovada de prostie crunta?
    In aceasta iarna trebuie stabilit lotul pentru atacarea grupelor europene, acum trebuiesc adusi jucatorii pe care sa-i integrezi pana la vara.
    Jucatorii care vor fi transferati in sesiunea de vara, nu pot fi decat peticeli si vor da randament, intr-o varianta optimista, abia in toamna viitoare.

    Despre faptul ca nu i s-a prelungit contractul lui Camora, chiar nu gasesc nicio logica. Chiar daca se are in vedere transferul unui fundas stanga mai tanar si mai valoros, Camora tot ar fi o rezerva de nadejde pe acel post.

    Cat priveste problema banilor, nu cred ca cei care au scos clubul din insolventa, au castigat in primul an titlul de campioana, sunt nevoiti acum sa se retraga dupa primul esec.
    Trebuie sa fii nebun sa cheltuiesti asemenea sume si sa te bazezi doar pe o singura sansa de a intra in grupele europene.
    O problema ar putea fi doar daca sunt mai multi finantatori si nu pot, sub nicio forma, sa ajunga la un numitor comun.

    Apreciat de 1 persoană

    • Referitor la ultima varianta enuntata de tine Pirule, poate fi si cazul unui amatorism extrem, de genul: „Mai vindeti si voi ceva jucatori ca sa aveti de unde plati – zic patronii catre conducatori, ca sa amane scoaterea banilor din buzunar.”

      Apreciază

      • Nu cred, cand ai atatia bani nu poti fi amator.
        Ca s-ar putea sa nu se priceapa la fotbal foarte mult, asta da, dar si aici am indoieli.
        Totusi, cand se investesc milioane, se investesc dupa un plan bine documentat si calculat, nu asa, la plesneala.

        Apreciază

        • Eu cred ca sunt ofertele tentante. Asa vad eu. Stanciu a spus in seara asta ca, clubul isi doreste sa ramana toti la CFR (intrebarea era referitoare la Tucu).

          Apreciază

  9. Intradevar la orice echipa jucatorii vin si pleaca si daca afacerea e si ok financiar totul e ok. Vaga mea impresie e ca sunt vanzari (daca se confirma) de genul celor din insolventa, de nevoie imediata de bani. Daca tot e sa fim pesimisti as puncta si la capitolul varsta primului 11. Daca Deac, Vinicius, Muresan, Camora, Culio sunt peste 30 de ani, ne pleaca 2 din cei sub 30 de ani…

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu-mi dau seama daca este nevoie imediata de bani sau faptul ca o oportunitate nu trebuie ratata.
      Faptul ca se vand jucatorii sub 30 de ani, este normal prin prisma faptului ca cei batrani nu prea cred sa aiba cautare.
      Dupa Campania de transferari din aceasta iarna si dupa masurile care se vor lua, ne vom da seama imediat cum sta situatia.
      Nu mai avem mult de asteptat, dar pana atunci, sper ca azi sa mai bagam niste puncte in desaga.
      Cu doua egaluri in urmatoarele 2 meciuri, ramanem pe primul loc la sfarsitul anului, dar parca mai bine ar fi sa terminam anul cu 2 victorii.

      Apreciat de 1 persoană

  10. Zic unii ca Toni isi joaca mandatul in ultimele 2 etape; daca nu termina pe locul 1, atunci zboara. Asta inseamna musai egal la fcsb si minim egal la Viitorul. Sper sa jucam pentru 3 puncte in seara asta.

    Apreciază

  11. Știrea cu vânzarea celor doi poate fi și o cacealma, pentru derutarea adversarilor. Pe de altă parte, dacă primim multe meleoane pe ei, de ce nu? Fără Țucudean am jucat brici la Botoșani, ne-am descurcat și fără Djoko ( mai greu, e drept ) poate aducem alții mult mai buni. Mi-ar părea rău, totuși pentru ei.
    Oile au jucat neașteptat de bine la începutul partidei, trebuie să avem grijă să nu primim gol repede. Acest Bârsan e o parodie de arbitru, șmecher, i-a cam ajutat pe oi. Bine că ne-a scăpat măcar de jr. Morais. Un galben care trebuia dat cu mult înainte.
    Sper să aducem 3 puncte mari, de la meciul cu rejele.
    Hai CFR !!!!!!!

    Apreciat de 2 persoane

  12. Cei care va imbarcarti azi in trenul cu destinatia Constanta, tineti-va bine. C F Rul va rula cu viteza maxima, asadar asteptati-va la o ploaie de goluri.

    Apreciază

  13. Mai oameni buni, nici jucatorii, nici cluburile nu sunt prosti sau usi de biserica. La banii pe care ii ofera Romania orice jucator mai acatarii isi rezerva optiunea unui contract mai bun si a iesirii dintr-un contract actual. Haideti sa fim seriosi, ceea ce in Romania e considerat parfum de calitate superioara sunt altundeva rebuturi de Liga a 2a. Daca vrei sa faci bani cu ei, trebuie sa ii dai atunci cind au un virf de forma si poti lua ceva pe ei. Calitatea managementului la nivelul asta nu este sa gasesti toti doritorii de un contract ci sa vinzi marfa asta deja expirata pe altundeva si sa ai in Pipeline solutii. Nu are Camora contractul prelungit? Pai cins spune ca e vina clubului? Poate ca jucatorul isi doreste inca vreo 2 ani cu banii in Cipru sau Israel. E Tucudean candidat de vinzare? Ok – acum sunt banii in piata. Ginditi lucid – lasati visele de titlu- daca vrei Gruppe EL poti sa le accezi si de pe locul 2. Titlul te ajuta daca chiar ai banii sa sa ajungi si in CL.

    Apreciază

    • Chiar trebuie sa fi asa cinic? Sa ne omori visele?Stim si noi,dar suntem suporteri,vrem sa visam.Vi tu ,si pack una-n crestetul capului sa ne trezesti.Mai lipseste Vlad,sa fie de acord cu tine,si imaginea este ompleta. 🙂 🙂 🙂 nici sa visam nu mai putem. 🙂 🙂 🙂
      Gata,beu o palinka sa visez din nou. 😛 🙂 🙂 Hai CFR!!!!! Victorie!!!!

      Apreciază

    • Bine chiar asa. Camera a spus la 3interviuri recente ca e trist că nu i s-a propus nimic, iar tucudean lao oferta f buna din China a spus pas. El pleacă doar la o echipa buna. Nu e genul sa frece banca la Praga s-au waregem.

      Apreciat de 1 persoană

  14. Pe astia vreau cel mai mult sa-i batem dintre toate echipele! Cea mai mare boala o am pe blatistii astia!! Cate combinatii cu interlopi din zona balcanica iugoslava….cate jocuri in culise facute de Hagi la loturile mici ale nationalei…cat de promovati sunt de toti prietenii „rejelui” pe la televizor fara sa merite nimic….cate avantaje primite de la arbitri aproape PE FATA…..rusinea Romaniei este aceasta Viitorul

    Apreciat de 2 persoane

  15. In sensul asta Hagi e o dezamagire pentru multi romani.Viitorul mi se pare prostituata Ligii I, nu m-as mira sa se fi bagat in pat si cu CFR la meciul asta

    Apreciază

  16. Sa fiu patron la CFR, l-as demite pe antrenorul nostru. Nu poti sta o repriza cu fundul in poarta, cand ai avantaj de un gol, cand ai si vantul si vrei o victorie fara emotie. In plus, Paun introdus tarziu si nu statea in ghete, Ionita in min 91 si Lang min 95, sunt schimbari extrem de tarzii. Practic i-am invitat peste noi si puteam fi taxati oricand. Azi am avut sansa, am avut un Arla providential, am avut o aparare care nu a gafat decisiv, dar mijlocul a fost mort, Djokovic absent, Bordeianu doar defensiv, Deac pe nicaieri. Gazonul umed trebuia sa fie avantaj pentru echipa mai fizica, cu joc mai direct, dar a fost tocmai invers. In prima repriza am fost pe plus, doar datorita presingului.

    Apreciază

    • Haina ne bucuram de victorie, de puncte și să nu tot cautam nod în papură. Băieții merita felicitări. Cu penalty-ul din prima repriza poate jucam altfel. Sa nu uitam ca avem o echipa cu o medie de vârstă ridicată. Cu atât mai mult să-i lăudăm pt victorie.

      Apreciat de 2 persoane

    • Ulise draga,de unde ai scos prostia cu gazonul umed care trebuia sa fie un avantaj pentru echipa mai fizica , este exact pe invers ,cavaleria usoara este avantajata intotdeauna de gazonul umed. In concluzie un joc pragmatic ,bun ,exact , iar prostia cu schimbarea antrenorului nici nu trebuie comentata

      Apreciază

  17. Nu pot sa cred ca vorbiti de schimbarea antrenorului! Decat sa jucam ca in meciul tur si sa pierdem aiurea, ma bucur ca am castigat ca si cu Hermanstadt, pragmatic, sa moara de ciuda nemernicul de moderator din studioul jiji tv si altii ca el. M-a enervat si derbedeul ala de ungur cu fluier care ne-a umplut de galbene si ne-a refuzat un penalty, precum si felul in care Omrani si-a cerut galbenul din prelungiri. Sa batem oile si sa le inchidem gura tuturor contestatarilor, apoi sarbatori cu bucurie. Felicitari tuturor! Hai CFR!!!

    Apreciat de 1 persoană

  18. Felicitari echipei pentru victorie.Meciul cu stana se arata fi unul foarte echilibrat, chiar daca CFR are 3 puncte in plus. Ajung fata in fata cu 12 victorii fiecare, golaveraj aproape identic iar din ultimele 5 partide ambele au scos 4 victorii si au pierdut/egal 1.Greu de zis ce va iesi…o victorie contra Stanei e identica cu venirea lui Mos Craciun, nu stiu de ce dar de fiecare data pare un lucru imposibil.

    Apreciat de 1 persoană

  19. Un joc foarte bun facut de baietii nostri si daca in repriza a 2-a reuseau si niste contre percutante, ar fi fost chiar excelent.
    La treaba asta cu contra-atac in mare viteza, cred ca mai trebuie sa lucram.
    Tinand seama ca a fost o vreme caineasca si un arbitraj in aceeasi nota, a fost nevoie de multa luciditate si abnegatie pentru a duce la bun sfarsit un astfel de meci.
    Pe Arla il iert si pentru gafa din meciul cu Gazul dupa interventia excelenta, la singura mare ocazie de gol a Viitorului.
    Conceicao este din ce in ce mai greu de contestat.
    Bravo tuturor!

    Apreciat de 1 persoană

  20. Dupa 20 de meciuri jucate in care am pierdut unul singur si acela total nemeritat, dupa o gafa si un penalty in prelungiri si am primit doar 12 goluri, eu zic ca nu putem decat sa-l felicitam pe Toni si pe baieti. Sper ca dupa meciul cu oile sa ramanem cu acelasi numar de goluri primite si meciul sa fie o incununare a acestui sezon. Felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

  21. Avem probleme la mijlocul terenului, nu avem nici macar rezerve acolo in primul 11 (Males nu este, Hoban o fi accidentat), asa ca stam in aproape mereu aceeasi Culio, Bordeianu si Djokovic. Dintre acestia unul este des criticat ca fiind sub nivelul CFR, iar celalalt este uneori decisiv cu goluri esentiale, are un joc de presing, dar este totusi subtire la constructie. Tot mijlocul sta in Culio, dar si el are 36 ani. In schimb, avem exces de varfuri si de extreme, dar totusi nici un numar 10 foarte clar. Aici este nevoie de o imbunatatire serioasa. Avem un ax central: Arla-Vini-Culio-Tucu.. poate un Deac la forma de sezonul trecut ar fi necesar.

    Apreciază

  22. Grele conditii! Vant puternic, arbitru impotriva noastra (penalty neacordat la Tucu, ploaie de cartonase la noi, la viitori aproape deloc, prelungiri exagerate). Bine ca ne-a iesit! Arla a salvat cele trei puncte mari din aceasta seara. Felicitari intregii echipe! Tony a introdus pe teren ce aveam mai bun, pe Tucu l-a menajat cred din min 60. In repriza a doua viitorii au riscat enorm, iesind cu fundasii la mijlocul terenului, pacat ca nu ne-a iesit nici o contra sa-i capacim pentru curajul nebun. Au fost cateva situatii bune pe contre. Felicitari tuturor, eu sunt fericit!

    Apreciat de 1 persoană

  23. Canetoooo ! Nu schimba articolu’.. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Mai ales titlul ..si nu da prognoze de pronostic …Ca-i batem pa „wcsfcoimea Pielea uzata Clinceni „…Am remarcat, la meciu’ aista, un „nas regal ca cartofu’ , un dofen (delfin =mostenitor regal la franceji) pe post de balerina si…. o babutza imbrobodita care , era A1 al nostru ” . Da’,… shmechera „babutza ” !! Mai revin cu alte comentarii , dupa ce termin „lichidele” de viatza sanatoasa …

    Apreciat de 1 persoană

  24. Victorie importanta care da echipei moral,inaintea partidei cu fcsb.
    Ma asteptam sa avem mai multa posesie in partea a doua,dar au lasat basica manjilor.
    Cu toate ca suprafata de joc s-a prezentat bine,conditiile meteo au influentat evident desfasurarea partidei.
    La interviul cu Conceicao,reporterul tot o turuia cu dominarea adversarilor.Spunea A1 ca n-au avut ocazii,ca ne-am aparat bine,el o dadea inainte.Asta-i ca si-n societatea civila de astazi,te intereseaza doar infractorii si conditiile din inchisori si nu siguranta cetateanului de rand.De ce sa vorbesti de apararea eficienta a echipei invingatoare,cand poti vedea partea goala a paharului,facand pledoarie invinsilor.
    Cum spuneam nu voi face nominalizari ale jucatorilor.Kiruj mea culpa ,dar lui Paun trebuie sa-i dau un 3(trei) mare cat freza ce-i dadea in ochi.Respecta-te mai tiptzere ca esti fotbalist ,nu esti la modeling.Asta referitor la carcasa exterioara care n-are legatura cu fotbalul.Dar asa penal nu l-am mai vazut dintr-o partida cu Iasul casa(cand a fost introdus la pauza) cand a reusit prima pasa la coechipier in min ’90.Si acum a raschetat o minge in prelungiri(cel putin a atins-o) ,in rest a avut o evolutie dezastruoasa………..

    Apreciat de 1 persoană

    • Corectzie, Gica : ii cadea freza in nas , nu in uathy la Pasarel asta… !! Io ashe am observat dhy pa fotoliu…Da; sa termin retzeta de lichide zilnice (pantru sanatate , ca nu vreu sa fiu betheag) si revin cu comenterii „de la rece”..

      Apreciat de 1 persoană

  25. Vai! Vai! Vai!
    Cata suferinta a produs CFR-ul printre randurile jurnalistilor slugarnici.
    Aseara, reporterii aproape ca-l certau pe Conceicao ca nu a practicat un joc care sa le dea spatii micutilor berbecuti sa se poate desfasura.
    Craciunescu, dupa ce a recunoscut ca CFR a fost vaduvita de un penalty, s-a aratat extaziat de jocul Viitorului, cu pase multe si fara ocazii de gol.
    Toata lumea consternata ca CFR este in fata FCSB-ului chiar si dupa cele 2 etape in care FCSB a avut meciurile de „foc” cu Viitorul si Botosani si a reusit 6 puncte nemuncite.
    Din presa emana asa, un aer de efort national pentru a scoate FCSB campioana si deocamdata doar frustrari.
    Ne putem astepta pe viitor la si mai multe sicane, atat prin presa cat si pe teren, din partea arbitrilor.

    Apreciat de 2 persoane

    • Chiar m-am bucurat că Naum s-a nimerit a fi moderatorul emisiunii şi nu Vali Moraru. Nici măcar o durere acută la o măsea, adunată cu un şut cu dejtu’ mic în piciorul recamierului nu cred să-i provoace atâta suferinţă ca o victorie a CFR-ului. Putea Conceicao să imprime echipei un joc cu o posesie de 90% cu 60 de faze spectaculoase la poartă că tot aia era pentru el.
      Nu vreau să zic că n-a fost penalty la Ţucu, dar părerea lui Crăciunescu nu are nicio relevanţă. Are o boală pe CCA cum numai un om dus rău cu pluta poate avea. El spune tot timpul că trebuia acordat invers de cum a decis arbitrul. Dacă Kovács acorda penalty la acea fază, părerea lui Crăciunescu ar fi fost 100% simulare şi cartonaş galben.

      Apreciat de 4 persoane

  26. Mi-a placut aseara efortul depus de jucatorii nostrii.
    Djoko, care a dat tot timpul tonul la presing si Bordeianu, care parca nu ma mai impunge la ochi cu numeroasele lui pase gresite, au fugit enorm si au reusit sa blocheze constructia Viitorului.
    Arla, o parada de exceptie si in rest o prestatie sigura.
    Omrani, bun si altruist, cam fara chef de pressing in repriza a 2-a, dar, per ansamblu, un joc bun.
    Tucudean, oportunist adevarat si cat a fost proaspat, a reusit impreuna cu Djoko, Deac si Omrani un pressing bun in terenul advers.
    Parca Deac si Culio sunt intr-o scadere de turatie, dar totusi, cu un joc acceptabil.
    Vinicius si Muresan, au avut 2-3 scapari, dar, in general, au fost siguri pe ei.
    Cei de la Viitorul, ne-au chinuit un pic pe zonele laterale, unde Camora si Manea au avut mult de lucru, dar s-au descurcat si ei acceptabil.
    Paun, dupa ce a fost laudat etapele trecute, ieri a fost fix cum l-au descries gica si achilles.
    Ionita si Lang nu au avut timpul necesar pentru a produce o impresie.
    Toni, vad ca se descurca si le face decizia conducatorilor foarte grea.

    Apreciat de 1 persoană

    • De acord cu felul in care ai descris jocul baietilor, Pirule, nu prea mai am ce adauga. Singurul regret e ca n-am incercat sa-i surprindem cu o contra, doua in viteza, prin spatiile oferite de ei in repriza secunda. Sau poate ca n-am avut cu cine?! Sper sa se mobilizeze cu totii in ultima etapa si sa-si consume si ultimele rezerve de energie in meciul cu oile, dar sa iasa bine la final. Sa terminam la 6 puncte in fata lor ar fi de vis, dar nici cele 3 pe care le aem acum nu-s de lepadat, chiar daca programul ultimelor 5 etape de anul viitor e mai greu pentru noi. Hai CFR!!!

      Apreciază

    • Si eu vad la fel lucrurile. Cu un lot stors dupa castigarea titlului, cu schimbari de antrenori si un moral la pamant dupa eliminarea cu dudele, cu atatea lupte interne in cadrul conducerii, demiterea lui IM si altele, cred ca Toni a scos maximum in conditiile date. Daca nu ne incurcam aiurea cu calarasii sau daca intra penaltyul lui Culio din etapa trecuta, am fi avut un avans considerabil si nu cred ca mai vorbea nimeni de demitere. Nu stim ca planuri au cei din conducere, vom vedea dupa pauza competitionala, dar mi se pare de neam prost sa nu semnezi prelungirea contractutlui lui Camora, atata vreme cat omul a declarat ca isi doreste sa ramana si si-a aratat devotamentul fata de club cu varf si indesat! 😦

      Apreciat de 2 persoane

  27. Păi de ce să-i propună prelungirea lui Camora, ce ar avea de câștigat Mara & co. din treaba asta? Nu mai bine să mai caute niște de luci, tambei, langi etc. liberi de contract da’ cu priză la comision? 🙂 😦

    Apreciat de 2 persoane

    • Ce sa fie bine Ioane ?
      Aducerea lui Baptista la 37 de ani, nu are nicio noima, ca fotbalist este expirat, iar ca imagine trebuia sa jucam in grupele europene si se pare ca acum nu pot scapa de el.
      Nu stiu care este salariul lui real, dar impactul de imagine scontat, nu cred ca si-a atins scopul nici pe departe.

      Apreciază

      • Piru C., așa e cum zici, aducerea lui J.B. a fost o mare prostie! Una dintre prostiile care, se pare, l-au costat pe I.M. funcția, iar pe club un salariu, care-o fi el, plătit degeaba. Pe mine mă interesa cam ce să-nțelegem din informația că revine la reuniune, cumva că nu putem să mai scăpăm de el până nu i se epuizează contractul? Că atunci e vorba de niște euroi pe care, în loc să-i folosești pentru a-ți completa apărarea cu un A. Rus (de la Sepsi), sau nu știu cine de nu știu unde, pentru a face rost de-un nr. 10, îi folosim pe salariul unuia care, ca și Balde, anul trecut, va fi responsabil doar cu lustruitul băncii de rezervă.

        Apreciază

  28. Cf digisport, am aduce doi tineri sarbi, un fundas central de 22 ani si un atacant-extrema dreapta de 21 de ani . Cu s-a mai subliniat, problema e la mijloc, oricum ma tem sa nu se faca si la iarna tranferuri de genul Males, De Luca samd .

    Apreciază

  29. Eu nu inteleg de ce se plange printisorul rejelui.Pai au jucat exact cat le-a permis frana.Ca au dominat.Nu stiau ce sa faca cu mingea.Dejeaba ai lapta daca te incurca.Frustrare mare ,mare 🙂 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către ulise Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.