Schema „ratată”. [Concordia Chiajna – CFR Cluj 0-1]

[… minutul 23, corner pentru CFR… Execută Păun. Ridică ambele mâini şi piciorul drept. Va fi o schemă, evident! Mingea ajunge la Djoko, ţinut foarte strâns de doi ilfoveni, care au „decodificat” imediat schema. Nu e una foarte complicată, indiferent ce semne trimite spre careu executantul cornerului (care poate fi Păun, Moutinho, Deac etc.), mingea tot la Djoko ajunge, care prelungeşte, vine Muri colţul lung şi… aiurea! Schemă ratată! Muri a făcut sprintul la bara a doua absolut degeaba, tupeistul ăsta de Djokovici a băgat mingea – spre ruşinea lui şi spre supărarea evidentă a lui Toni – direct în plasă. Mai merită să exersezi, spuneţi-mi sincer?…]

Dincolo de orice glumă, rămâne totuşi o întrebare: cum p… mea nu poate fi contracarată o schemă relativ simplă, bazată pe o prelungire cu capul pentru un coleg venit la bara a doua, schemă în centrul căreia se află mai mereu croatul nostru şi care este deja cunoscută şi de preşcolarii din judeţul Ilfov? Şi nu numai… 🙂

OK, este o schemă ultraexersată. OK, Djoko este piesa probabil cea mai potrivită pentru acest rol (are şi detentă, are şi ştiinţa poziţionării ideale într-un careu supraaglomerat, dă bine cu capul etc.), dar şi aşa… Mai era să spun că şi centrările vin exact pe capul lui, dar nu insist, nu vreau să-i cresc meritele lui Păun, „hulitul de serviciu” al echipei… 🙂

***

No, haideţi să trecem la lucruri mai serioase, la notare, de exemplu:

Ca de atâtea ori, mediile jucătorilor par „în regulă”, dar extremele par de-a dreptul caraghioase, de multe ori răutăcioase chiar…. OK, Păun, Bordeianu şi Ioniţă au primit 1, ca notă minimă (fiecare dintre cei trei fiind antipatizat de o mare parte a tribuniştilor), dar – nom du nom! – cum p… mea poate primi Lang nota minimă de 5, pentru cele câteva secunde jucate, în care – parcă – nici nu a atins mingea?! Mai mult de atât, cum p… mea poate primi acelaşi Lang nota 10, ca notă maximă absolută?! Dacă cineva are un răspuns cât de cât rezonabil, să mi-l prezinte şi mie. Mulţumesc anticipat… 🙂

Toni, fiind un A1 mai căpos (uite, un motiv „serios” pentru care poate fi demis, că din cauza rezultatelor mai puţin 🙂 ), continuă experimentul semieşuat etapa trecută cu 4-2-3-1, cu Djoko şi Culio la închidere şi cu Deac „liber-profesionist” în spatele lui Ţucudean. Cum spunea şi V Béla, echipa „perdantă” (de 2 puncte preţioase) nu se schimbă, aşa-i? 🙂

Mă rog, cu trecerea timpului ne instalăm în treimea lor, jocul pare (şi este) mai consistent (şi mai spectaculos un pic ca în era DP; cu asta ne-a lămurit deja sondajul), vine şi golul după schema „ratată”, totul e în grafic.

Djoko şi Culio joacă – spre deosebire de etapa trecută – ceva mai sus, sau – în cel mai rău caz – măcar unul dintre ei ajută tot timpul construcţia. De multe ori, acolo sus, sunt prezenţi ambii jucători. Practic, evoluţia lor este cea care asigură o posesie şi o construcţie (progresie) relativ bună. Contrar opiniei generale, şi Billel mi s-a părut bunicel, a mai contribuit şi el la ceva combinaţii (pe lângă destule acţiuni ratate, ce-i drept), s-a mişcat mult, a şi alunecat de vreo trei ori… 🙂 Chiar şi Păun şi-a făcut treaba (trasată de Toni), a presat, a venit în apărare (şi în ultima perioadă chiar se apără binişor). Doar Deac nu mi s-a părut în apele lui, dar – aşa cum a şi recunoscut la sfârşit – el e vinovat pentru toate relele din lume… 🙂

Prima schimbare, din min. 68 (Bordeianu – IN, Păun – OUT) înseamnă şi o revenire neanunţată la formula de joc 4-1-2-3, cu Bordeianu măturător clasic în faţa apărării (zero atribuţii în atac), concomitent cu urcarea perechii Djoko+Culio cu un „semietaj” mai sus (pe poziţia naturală de inter), plus trecerea lui Omrani pe stânga, în locul lui Păun şi poziţionarea lui Deac în dreapta. Formula asta – să nu uităm! – ne-a adus 3 victorii consecutive, în etapele 12, 13 şi 14 (contra celor din Iaşi, Sf.-Gheorghe şi Botoşani), deci revenirea la acest stil de joc – chiar dacă nu mi s-a părut imperios necesară – nu putea aduce o dezorganizare evidentă în joc, nici nu a fost cazul, din fericire. Până-n minutul 75, când…

… a intrat Ioniţă în locul lui Omrani (până aici nimic deosebit, a intrat un „tânăr”, cum se spune şi cum se şi doreşte – vezi sondajul). Problema a fost că înlocuirea a fost una „post-pe-post”, ex-rapidistul fiind mutat pe stânga, unde nu prea a jucat nici la Giurgiu, nici la noi, cam nicăieri… cred eu. Pentru câteva secunde am avut impresia că această mutare este un „cadou otrăvit” din partea lui Toni (ca răspuns la nişte declaraţii cam arţăgoase ale lui Ioniţă), cu intenţia de-a demonstra că „degeaba îl bag, tot prost joacă”… 🙂

În mod logic, flancul nostru stâng a avut multe de suferit după acel minut 75, carenţele de repliere în apărare ale lui Ioniţă (doar atunci se vedea munca depusă în spate de Păun!) au fost preluate în regim de „muncă patriotică obligatorie” de către Culio (îngălbenit încă din primele minute) şi această expunere suplimentară a lui Ema a şi condus – undeva logic, din păcate – la eliminarea lui, fiind deja şi cu „benzina terminată”. Mutare proastă, ce să mai! Forţa echipei a slăbit, flancul stâng a devenit vulnerabil şi adversarul – simţind mirosul de sânge – a şi forţat în zona respectivă, chiar dacă nu putem vorbi de o degringoladă evidentă.

Ca o constatare interesantă (dar vizibilă şi din avion): echipa joacă mult mai bine şi muuuuuult mai eficient în deplasare… În cele 8 jocuri de acasă am adunat doar 13 puncte din cele 24 posibile (cam 54%), în timp ce în cele 8 jocuri din deplasare am scos 20 de puncte (83%). Care o fi explicaţia, chiar nu ştiu, dar nu exclud nici „teama” de-a juca în faţa unor suporteri extra-ultra-exigenţi, care apelează instant (unii dintre ei, evident, din păcate ăia mai gălăgioşi) la fluierături chiar şi la prima pasă greşită. Sindromul Gruia, dacă vreţi… 🙂

Au dreptate şi unii, şi alţii… Da, echipa chiar pare (şi este) mai solidă (sau – în cel mai rău caz – mai spectaculoasă, mai legată) decât în era DP, suntem pe primul loc (felicitări, din nou, lui Toni, staffului şi jucătorilor!), dar – cum necum – jucăm din nou cu un nucleu de jucători foarte redus (12-13), care nucleu se compune din aceiaşi jucători ca şi în era DP!!! Iar „nucleul dur” al… nucleului (scheletul) e cam acelaşi: Arla, Camora, Vini, Culio, Djoko, poate Deac, poate Ţucu. Mai lipseşte Hoban… Asta în condiţiile în care a trecut -totuşi – un an, fiecare e mai bătrân, şi nu-i exclus să asistăm din nou la un play-off greu (cu jucătorii de bază storşi dpdv fizic). Cu un nou titlu, sau fără, vom vedea acelaşi film când încep preliminariile CL/EL de anul viitor.

Nu ştiu cine face strategia pe termen mediu la CFR (nici nu ştiu dacă există aşa ceva), dar pentru mine e destul de clară „strategia pe termen imediat” a lui Toni, adică cât mai multe victorii, cât mai multe puncte, cât mai multe etape pe primul loc, şi din acest punct de vedere chiar nu-i putem imputa nimic lusitanului. Sunt convins că – în eventualitatea primirii unor indicaţii strategice clare, pe termen mediu măcar – şi el ar insista mai mult pe implantul unor jucători mai tineri (cu posibilităţi de creştere şi – implicit – de revânzare cu profit), dar concepţia asta trebuie să-i fie adusă clar la cunoştinţă de cineva. Concomitent cu renunţarea (parţială şi temporară) la rezultatele imediate. Nefiind cazul de aşa ceva, probabil se încearcă – din nou – „strategia potului cel mare”… Măcar să ne (le) iasă de data asta…

În fine, mizda păsii, gol să iasă! 🙂 Să ne bucurăm că avem o echipă robustă, practicând un fotbal chiar plăcut, solid (la organizarea jocului stăm – în mod clar – cel mai bine în toată liga asta), suntem pe primul loc, cu şanse reale la un un nou titlu. Ce o fi mai încolo, vom vedea.

HAI CFR!!!