Liberté, egalité, fraierité. [CFR Cluj – Dunărea Călărași 0-0]

Da, oameni buni, impresia mea a fost că la meciul de sâmbătă au fost prezenţi – atât în tribune, cât şi pe teren, dar şi în alte zone „mixte” – doar fraieri. Începând cu echipa, continuând cu Toni şi terminând cu cei din tribună. Iar cel mai mare fraier din tribună (poate şi din Tribună?) nu putea fi decât însuşi „kirujul”, care a asistat ‘live’ – din nou – la un egal pe teren propriu, după cel realizat contra oltenilor.

Înainte de toate, însă, vă voi prezenta sinteza acţiunii de notare:

Fraierul principal (adică Toni, având funcţia codificată de F1 în loc de A1…) a primit 6.2, în timp ce echipa ceva mai puţin (6.0), Nota ce mai mare e în dreptul lui Mario (7.0; La mulţi Ani!), în timp ce Mailat a reuşit „decât” 4.7… Se observă că cei din compartimentul defensiv au primit doar note de peste 6.6, în timp ce de la mijloc în sus doar Ema a primit 6.6, restul sub 6.0.

Pe de altă parte, să notăm faptul că Toni-F1 l-a egalat sâmbătă pe Miri-ex-F1, ambii având în acest moment 79 meciuri oficiale pe banca CFR-ului. Nu văd motive pentru care Toni să nu ajungă măcar la cota 80 (poate şi mai sus), poate doar dacă în pauza asta Mureşan îl va reconfirma. Oooops, Mureşan nu mai e la echipă? Atunci Stanciu… 🙂

Apropo de Stanciu… Exact în spatele meu (în T1, undeva la mijloc) un individ l-a tot înjurat pe Daniel tot meciul, efectiv urlând spre „geamurile fumurii” din 30 în 30 secunde. Nu exagerez! Nu contest (dimpotrivă) dreptul fiecăruia de a-l antipatiza pe DS (în ciuda unor declaraţii „explicative/îndulcitoare” recente ale acestuia, fără pasaje de „mea culpa”, totuşi), dar este inadmisibil să intri cu talpa în zona de confort a unor oameni, practic a întregului sector 21. După pauză – ca să scăpăm de tortura vocală a individului – m-am mutat cu bâtrânul meu mai spre stânga, spre tabela de marcaj. Oricum, echipa juca în R2 la poarta aia, iar în plus speram şi la un festival de goluri… 🙂

Imediat după fluierul de start, s-a putut vedea „mica” (dar hotărâtoarea) modificare a lui Toni-F1, adică trecerea la nu foarte simpaticul 4-2-3-1, în care nu s-a mai jucat în Gruia de foarte mult timp. Aşa cum era de aşteptat, reintrarea lui Ţucu s-a lăsat cu victime „colaterale”. Practic, Bordeianu a fost sărit din angrenaj, dar în loc de un 4-1-4-1, cu Culio închizător (de exemplu), Toni coboară tot „pachetul” interilor (Culio+Djoko) cu un „etaj” mai jos, şi-i plasează închizători în faţa liniei de fund. Cipri este mutat în spatele lui Ţucu, un fel de „regista” (a mai jucat acolo şi n-a făcut-o rău!), Păun stânga, Billel dreapta.

I-am şi zis bătrânului (între două înjurături ale vecinului…) că nu-mi place această modificare. Și vă şi spun de ce am crezut asta în acel minut, 5-6, al meciului. În primul rând, echipa joacă de ceva timp (şi joacă bine!) într-o aşezare ciudată de 4-1-2-3 (o deviaţie din 4-3-3), bazându-se practic pe un închizător sacrificat în faţa apărării şi cu 2 interi poziţionaţi mai sus (diferiţi ca sarcini, dar complementari, Culio şi Djoko), ambii contribuind şi la faza de apărare, dar şi la cea de atac. Retragerea lor mi s-a părut în acel moment (lucru ce s-a şi adeverit ulterior, din păcate) o „degradare” a celor doi, o îngrădire a posibilităţilor lor, să nu mai vorbesc de faptul că media jucătorilor de atac a scăzut astfel la 4, în loc de 5 (cât ai în 4-1-4-1 sau 4-1-2-3). Interrelaţionarea celor doi „pedepsiţi” n-a mai fost la fel de reuşită cu cei din faţă, dar – şi aşa – s-au creat destule faze periculoase, ratate cu seninătate (în primul rând de Billel).

Da, ştiu, o să spuneţi că în atac (şi am tot atacat…) s-a văzut mai degrabă 4-4-2 (cu Deac ajungând de multe ori în linie cu Ţucu, mai ales la pressing), s-a văzut uneori şi 4-2-4, dar important este că o formulă în „plină expansiune” (4-1-2-3) a fost „decapitată” inexplicabil. Mă rog, explicaţia este foarte simplă: trebuia făcut loc pentru Ţucu! Îmi aduc aminte de o glumiţă a lui Cipri, după meciul de la Botoşani, ceva în genul „…chiar mă gândeam că Ţucudean doar ne încurcă…”, şi – vă spun sincer – cam la asta m-am gândit şi eu la un moment dat… 🙂 OK, să nu dăm – totuşi – în Ţucu, un băiat de nota zece, golgeterul nostru, dar chiar există această dependenţă de el (când joacă), parcă toate mingile îl caută pe el, toate fazele sunt construite pentru el. La Botoşani s-a simţit destul de clar o „eliberare” a mai multor jucători de sub „jugul golgeterului unic”, era imposibil să nu se observe acest lucru.

În concluzie, s-a renunţat prea repede la o strategie care ne-a adus 5 victorii consecutive. Repede, în sensul că – oricum – fiecare formulă/aşezare „oboseşte” la un moment dat (te citesc adversarii etc.), dar acum nu era încă cazul. Mai rezistam – zic eu – 2-3 etape cu „magicul” 4-1-2-3”. Cu Ţucu sau fără… 🙂

Ciudată şi alegerea lui Toni-F1 de-a apela doar la două schimbări. Să vă reamintesc… Când a mai apelat el la aşa ceva? Aţi ghicit, la ultimul meci, la care am fost prezent, cu Craiova, tot egal, tot 0-0. Pentru ieşirea din impas, există două variante: fie Toni face şi a treia schimbare, fie nu mă mai duc în Gruia… 🙂

Din R2 n-am văzut vreo 3-4 minute (cât timp am băgat-o pe Mme în autoturism, după ce a ajuns la stadion cu taxiul, de la shopping). Am tot sperat, dar ratarea lui Ţucu din minutele de prelungire a consfinţit un nou egal, alte două puncte pierdute fraiereşte…

Noroc cu ceilalţi fraieri ai Ligii 1, în frunte cu echipa naţiunii, aşa că avantajul nostru nu s-a diminuat. Deocamdată (de fapt „în continuare”) ne uităm de sus în jos la toată Liga1, şi starea asta de pseudo-euforie va mai dura măcar două săptămâni… 🙂

HAI CFR!!!