Gimnastică – exercițiu la sol, cu aterizare în picioare. [Sepsi OSK – CFR Cluj 1-2]


Fotbalul e frumos, nu? E frumos când echipa ta câștigă după o mulţime de răsturnări de situaţii, e frumos când vezi un joc mult peste nivelul a ceea ce se numește în mod comun „campionatul românesc”, e frumos când vezi tribune pline, atmosferă civilizată și gazon impecabil. Echipele își văd de joc și rezultă spectacol.

După o lungă pauză – cu motive întemeiate, vă asigur – revin și eu cu vreo câteva idei despre CFR. Când pot, scriu, când nu sunt în stare, să-mi fie cu iertare. Suntem bine, suntem acolo, în frunte, adunăm puncte după meciuri meschine (cum a fost cel cu Iașul) sau după meciuri de luptă ca cel de azi. Oricum, comparându-ne cu adversarele, suntem la un nivel superior, cu un lot mult mai închegat, mai solid. Mai e mult până departe, dar din ce se vede, competitoarele noastre își pun singure piedici.

Despre meciul de azi, am avut o oră de dulce plutire, de control bun al meciului și cred că toți așteptam momentul lui 2-0. Aveam contraatacuri, mingea se ducea bine în careu și mai lipsea doar finalizarea în stânga sau în dreapta portarului – nu tot luat la țintă omul cu mănușile. Din ocaziile avute, zău că un 2-0 ar fi fost scor corect! Iar apoi totul s-a răsturnat, de la gafa absolut gratuită a lui Males. O lovitură fără rost și fără pic de atenție, care putea accidenta grav adversarul, o gafă venită poate din exces de zel. Cu om în minus, ne-am făcut iluzii că putem rezista și așa. Fazele tot nu apăreau la poarta noastră. Iar apoi, din neant, a picat golul. O fază de șut după respingere, un șut al unui jucător care trebuia marcat exact de un mijlocaș defensiv precum Males. Acolo s-a văzut omul în minus, acolo a contat. Pentru o clipă răsturnarea noastră a părut prăbușire, pentru că fără zborul senzațional al lui Arlauskis sigur se făcea 2-1 pentru Sepsi. Cred că acolo Arlauskis ne-a salvat punctele, a fost o plutire de 3 puncte. Conduși pe tabelă și cu om în minus nu cred că am mai fi putut egala. Așa, a mai fost vreme de un contraatac, de un corner, de o altă zăpăceală a gazdelor și uite așa ne-au venit apa la moară și punctele în clasament. O mențiune și pentru siguranța cu care a bătut Deac penalty-ul într-un moment atât de complicat. Ce înseamnă vârsta, experiența! Altfel, o fi fiind Neagoe mare antrenor, dar halul în care a stă echipa lui la fazele fixe e absolut jalnic – o spun după mai multe meciuri văzute cu ei. La ce lot are la dispoziție, ar fi loc de mult mai mult, de mai multă organizare, căci talente au destule.

Una peste alta, am trecut de un adevărat hop, am bătut o echipă care ar merita să ajungă în play-off și probabil că va și ajunge acolo. Atât rezultatele cât și jocul lor arată constanță, iar după FCSB și Craiova, e loc de Sepsi, Viitorul și Astra, pe locurile rămase de play-off. Felul în care am controlat acele prime 60 de minute e dătător de speranțe. Rămân ca semne de întrebare cum ar fi mers jocul dacă nu am fi marcat atât de iute, cum ar arăta atacurile noastre pe joc pozițional și de ce apar aceste momente de orbire în care se comit greșeli decisive, în momente absolut inutile. Dar, pentru ele, vom afla răspunsurile în meciurile care vin. Deocamdată, echipa îmi pare pe pilot automat, pare că valoarea și experiența adună de la sine punctele. Ceea ce e liniștitor.

Albusibiu

176 de comentarii

  1. Desi mi-am propus sa nu ma uit la repriza secunda, enervat fiind de atitudinea primei parti, n-am rezistat si am stat pana la final. De remarcat jocul lui Cipri, a alergat mult, a reusit multe deposedari, a centrat perfect la gol. Apoi executia lui Tucu, jocul bun al lui Culio la mijloc si interventiile capitanului Camora. Totusi traim periculos pe final si nu mai avem siguranta in aparare pe care o simteam in era DP. Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca ne egalau si cum ar fi aratat jocul de la Botosani in atari conditii. Una peste alta e important ca ne-am atins obiectivul si sper sa se poata recupera pt deplasarea din Moldova. Asa cum zicea si Justin ma astept la inca un meci cu atitudine ostila atat in tribune cat si pe teren. Apropo de asta, n-ar fi trebuit sa-i fluieram pe ieseni la iesirea de pe teren, din pacate uitam prea repede 😦

    Apreciază

  2. @ Luis, nu mi s-a parut chiar o victorie cu minim de efort, dar asa cum spui, in conditiile date stam foarte bine. Totusi inca pauza de iarna e destul de departe, mai avem 8 meciuri de disputat doar in campionat, dintre care 5 deplasari, ultimele doua consecutive la Ovidiu si la stana, nu va fi usor deloc. @Kiruj, cred ca vei fi pe stadion azi la meciul de Cupa, e o ocazie buna pt ciucanii tai sa-i elimine pe catei, la situatia lor actuala. Hai CFR!!!

    Apreciază

    • Am vrut să mă duc la meci, dar m-am răzgândit. Unii dintre foştii mei elevi au ajuns acolo ba antrenori (sunt multe echipe de copii şi junior), ba „organizatori de competiţie” etc., m-au şi sunat că-mi fac rost de bilete (era măcel la case, în 16 minute s-au vândut toate), dar chiar nu ştiu din ce cauză, dar m-am dat „lovit”… 🙂 Mă uit la tembelizor… Ieri am fost la nepoţi, stadionul e chiar lângă ei, s-a montat nocturna mobilă, e super, ce să zic. Oricum, baftă băieţilor! HAI CFR!!!

      Apreciază

  3. Stilul acesta pragmatic al echipei este mai degraba o regula decat o exceptie. Vad ca multi se agita foarte tare dorind mai mult spectacol… dar cand am facut noi spectacol? Nu cred c-am ratat 10 meciuri ale CFR-ului in ultimii 10 ani si nu retin sa fii fost CFRul o echipa de specatcol aproape niciodata. Am avut maxim cate-o jumatate de sezon cand am inceput cu heirupul dar ne-am calmat repede si am revenit la jocul nostru de uzura si pe contraatac. Nu zic ca e foarte placut ochiului dar e eficient, si, cu timpul, daca o sa avem continuitate pe banca tehnica poate o sa crestem.

    Acum, despre salarii: trebuie sa intelegem ca noi aducem jucatori gratis din Vest si asta ne creste implicit fondul de salarii. In al doilea rand, nimeni nu stie de unde vin informatiile alea. Din aia 500,000, vreo 50,000 sunt ai lui Baptista, conform articolului, chiar daca se stie clar ca omul ia vreo 12,000 in Gruia (lucru confirmat si de articolul lui Ioanitoaia). In al treilea rand noi nu dam bani pe jucatori. Tragand linie, si cu 180000 in plus fata de FCSB bugetul nostru este cu doar 2.2 milioane mai mare. Becali da 3 milioane pe cate un jucator! Deci degeaba dam salarii mai mari pentru ca noi nu cumparam jucatori in veci, iar jucatorii cu adevarat valorosi arareori raman liberi de contract; ei trebuie cumparati!

    Apreciază

  4. Am fost aseară la meci. Am văzut echipa încălzindu-se într-o notă relaxată presărată cu glume între ei, mai ales la rezerve. Baptista stătea la margine dicutând, glumind cu personalul din staff, pozând într-un fel de director de imagine nicidecum într-un jucător. Locul meu în stadion era chiar lângă tribuna oficială. Ținând cont de ce condiții le sunt oferite oficialilor echipei adverse la Cluj am fost surprins să văd că la Mediaș oficialilor CFR le-a fost rezervată o gheretă de 3×2 în afara tribunei oficiale unde culmea s-au așezat Ganea senior+ junior și încă două persoane, consider cunoștințe. La un moment dat apare Băgăcean & Co (5 persoane) care iau loc pe rândul de scaune de la baza gheretei, la 2 rânduri deasupra mea. Apare și Stanciu dar acesta găsește un loc în tribuna oficială unde cu căștile în urechi nici măcar în pauză nu s-a apropiat de niciun coleg să discute. Mi s-a părut din atitudine că nu are nimic cu echipa noastră. Mereu cu ochii în telefon, chiar și în timpul meciului, o mimică antipatică, antisocială, văzând și atitudinea față de colegi m-a luat un regret amar față de era Paszkany/Mureșan, dar și o certitudine că vremurile și rezultatele acelea nu le vom mai trăi niciodată cu asemenea caractere. În timpul meciului Băgăcean a fost mai vocal exprimându-și nemulțumirea la un stop ratat al lui Țucudean, la Bordeanu și la o simulare al lui Djoko, s-a bucurat la câte o fază mai promițătoare și la gol mai ales. Dacă m-ați întreba de impresia care mi-au lăsat-o v-aș spune că este una de afaceriști meschini nelegați sufletește de CFR 1907 Cluj care oricând la o ofertă mai promițătoare s-ar urca în mașini și ar face uitat clubul cu suporteri cu tot. Respect suporterilor puțini care au venit din Cluj ( aprox 10). Eu locuiesc în Târnăveni, jud. Mureș abonat sufletește și fiscal din 2007/2008 la echipa orașului meu universitar și drag iar aceste lucruri mă dor mai mult decât atunci când erau în insolvență, dar existau acolo unele persoane care țineau în viață spiritul de ceferist.

    Apreciat de 4 persoane

    • Ce afaceristi? Astia nici afaceri nu stiu sa faca. Daca stiau sa faca afaceri, Costache si Mailat erau titulari in loc sa joace cu 3 inchizatori si cu Omrani titular.

      Apreciază

  5. Sa fim seriosi ,de unde stiu gazetarii lu peste ce fond de salarii are CFR,cand noi nu stim exact cine e patron la CFR. Nu zic ca sunt printre cele mai mari din Liga 1,dar ei se contrazic unii pe altii de la un articol la altul.Ba ca e 12.000 la Baptista,ba ca e 50.000. Mai nou apar tot felul de articole la adresa CFR-ului,menite sa destabilizeze echipa. E clar ca e mana oierului din nou, o fi prins frica de cand suntem in fata. Se pare ca suntem la fel de puternici ca anul trecut, iar fcsb-ul nu e mai puternica,dimpotriva mi se pare chiar mai slaba. In schimb Craiova pare mai puternica anul asta.
    Cred ca vor apela tot mai mult la aceste articole si zvonuri,cat timp vom fi in lupta pentru titlu. Zilnic apar mai nou articole despre escapade, intoarcerea lui DP, salariu nejustifucat a unuia sau a altuia, etc. Toate astea au rolul de a destabiliza vestiarul. Atata tot.Este exact stilul lui jiji.

    Apreciat de 2 persoane

    • Poate gresesc dar sumele nu apar in contractele inregistrate la Liga? Altfel cum stiu aia ca x sau y e neplatit si cu ce suma e dator clubul????

      Apreciază

  6. Lucrul cel mai interesant -dpdv tactic- mi s-a părut plasarea lui Bordeianu în faţă apărării, soluţie despre care am mai vorbit, ţinând cont de capacitatea lui de efort. Fără să strălucească, omul a jucat acceptabil pe acel post destul de pretenţios, lăsându-i pe consacraţii Culio şi Djoko pe posturile de interi, unde e nevoie de competenţe suplimentare. Schema de la gol a fost una mortală, înseamnă că se lucrează pe cel puţin 3-4 variante, pentru a mai surprinde adversarul. Îmi place atitudinea echipei din ultima vreme, cam asta aştept de la echipa mea: atitudine, robusteţe, o calitate de „die hard”… Jos pălăria şi în faţa lui Toni (care e vizibil iritat de permanentele întrebări cu demiterea lui), jos pălăria şi în faţa echipei. Mă doare-n cot de spectacol, echipa e aşezată bine, are greutate, toţi adversarii se tem -vizibil- de noi, pentru moment e suficient şi asta, mai ales în condiţiile „manageriale” cunoscute de toată lumea. HAI CFR!!!

    Apreciat de 1 persoană

    • Intr-adevar reasezarea lui Bordeianu in fata apararii pare o idee mult mai buna avand in vedere calitatile lui. Nu are ce sa caute mai in fata, acolo sunt alti jucatori in lot care ar face fata mai bine.

      Apreciază

  7. Echipa a aratat solida ,cu personalitate si logic a impus ritmul jocului mai ales in repriza a 2 a.In prima repriza mi-a parut ca erau jucatori de la gazde care incrcau sa provoace pe ai nostri.Atitudine de bronzati ,venita din inima regiunii,dar o data cu globalizarea nu trebuie sa ne mai mire omogenizarea gesturilor de marlani pe tot cuprinsul tarii.
    Per total toata echipa a jucat spre FB,dar a iesit in evidenta Tucu(cu executia),Culio registra si Bordeianu.Ma bucur ca cei din spate n-o comit,iar la Manea jocul de cap va fi la acelasi nivel si la pensionare(adeca execrabil,nu voi uita niciodata greaseala de la Luxembourg).Chiar daca a trecut(si n-a jucat ultima partida) nu pot uita de hulitul Muresan care in ultimele 2 etape a contribuit decisiv la aceste victorii.
    Sunt curios cum vom arata fizic la moldoveni.

    Apreciază

    • Trebuie să recunosc că – încetuț-încetuț, ardelenește – ajung să-ți dau dreptate în privința lui Manea, care a scăzut alarmant în joc, atât în faza defensivă, cât și în cea ofensivă, și nu dă semne de maturizare fotbalistică, în ciuda abnegației. Și nu cred că Toni Conceicao e cel menționat în stele să-l readucă pe linia de plutire sau chiar deasupra ei (docimazie pozitivă). Din păcate, la Manea avem o verigă șubrezită, mai tare decât la Mureșan, ale cărui lipsuri se văd în general la limita careului de 16 metri, unde e întors foarte ușor de adversari. De partea cealaltă, însă, Camora – care n-a fost niciodată fundașul perfect, dar nici n-a trișat fotbalul – e indispensabil pe faza ofensivă (și poate și ca portar, uneori). Dacă am avea pe partea dreaptă triunghiurile de pase și centrările (revezi faza Djokovic – Camora – Țucudean de la Sepsi) de pa stânga, am fi cu cel puțin 33,33% mai puternici.

      Apreciază

  8. Cu tot respectul ptr.analistii care sincer o spun,stiu mai mult fotbal decat mine,dar pe mine jocul echipei nu ma convinge deloc, eu cred ca suntem influentati mai mult de rezultat si situatia din clasament decat de valoare sau joc. Doar prin interventiile lui Camora am ajuns sa nu primim gol cu Gazul,sau a lui Arla in ultimele meciuri,nu stiu care era parerea voastra daca pierdeam cu acest joc la Medias,si aveam cu vreo 5 puncte mai putine…
    Doar vreau sa subliniez faptul ca cu DP aratam mult mai bine,si totusi eram mult mai critici,acuma efectiv avem niste aparitii de-a dreptul penibile,doar valoarea adversarilor din liga1 este mai slaba,asa suntem noi pe primul loc. Nu uitati de malmo,dudelange..in europa am fi ciuca batailor,si asta o spun cu durere de inima.
    Eu simt ca-s nori negrii deasupra clubului nu stiu cat vom putea continua asa,tare ma tem de o furtuna puternica,sper sa ma insel,dar fiind deobicei optimist,acuma nu gasesc niciun motiv de a fi optimist.
    Oricum,HAI CFR

    Apreciat de 1 persoană

    • Mie mi se pare ca jucăm la fel de bine/prost precum în era DP. Cred că am tremurat suficient pe final de meciuri în sezonul trecut. Adversarii cam tot ăia au fost.

      Pe de altă parte, nu pot să nu remarc faptul că suntem pe primul într-un context mult mai nasol decât cel din sezonul trecut. Motiv pentru care jucătorii și staff-ul merită felicitați pentru performanța sportivă de a încheia turul pe locul I. Da, nu te premiază nimeni pentru reușita asta, dar cel puțin oamenii par să-și dorească o nouă reușită în tricourile CFR-ului, spre deosebire de cei din loje.

      Apreciază

      • Primul loc dupa 13 etape. E un context iti dai seama, nu e nici macar jumatate dintr-un campionat serios. Nu vad echipa asta cu rezultate bune pe termen lung. Asa cum ai spus si tu, jocul este groaznic.

        Perspectivele de vanzare de jucatori tineri sunt 0 la strategia pe care o face Conceicao. Efectele s-ar putea sa fie dezastruoase in cazul a 2-3 infrangeri consecutive.

        Apreciat de 1 persoană

        • Din păcate, am păstrat șablonul anului trecut.

          Totuși, eu zic că până acum ne-am mișcat onorabil (în campionat, nu vorbim de Europa) în condițiile în care am avut schimbări în conducere, schimbări de antrenori, transferuri ratate… plus că e anul impar :), deci e sortit eșecului încă dinainte să înceapă.

          Conceicao cred că încearcă să scoată maximum din meciurile care i-au mai rămas. E probabil și el conștient că nu mai are viață lungă în Gruia, așa că joacă totul pe cartea pragmatismului.

          Personal, văd perspectivele în ceea ce privește vânzarea tinerilor similare cu cele existente sub bagheta lui DP. Adică inexistente. Dar DP a avut măcar dreptul să își clădească lotul, pe când Conceicao a preluat totul din mișcare.

          Apreciază

          • Pai da, Conceicao joaca totul pe cartea pragmatismului pentru ca nu-i pasa ce va fi cu clubul peste 2 sau 3 sau 5 ani. Nu-i pasa ca aia vor scoate 20-25 de milioane in plus fata de noi ca sa duca clubul inainte. El pleaca dupa sezonul asta. Asa si Dan Petrescu, a luat campionatul cu o gramada de batrani, si-a facut treaba pe un sezon. Dupa aia a prins un contract bun. Dar a lasat clubul fara absolut niciun jucator vandabil pe mai mult de 2 milioane de euro (si astia maxim 2). Nu a promovat nimic. Ura si la gara, dupa el potopul financiar pentru urmatorii ani

            Apreciază

  9. Dupa parerea mea Manea nu are ce-i trebuie unui fundas central modern. E un fundas central prea scund cu un joc de cap prea slab care a fost „convertit” in fundas lateral. Nu stie sa centreze, nu urca in atac, nu are fler. Este genul de jucator care nu ar fi fost in veci in prima echipa daca nu era regula U21. Este o veriga slaba dar nici noi nu facem nimic sa-i gasim inlocuitor. Mailat si Costache sunt la echipa a 2-a si alti jucatori U21 nu mai avem.

    Apreciat de 1 persoană

    • Unul dintre Mailat si Costache ar trebui sa joace titular day in- day out. Daca imi spune cineva mie ca Omrani e mai bun decat Costache sau Mailat…………

      Plus ca e si o chestie pentru dezvoltarea clubului, strategie de creier normal (daca ar exista). Pe Costache sau Mailat ii vindeai cu 5-6 milioane daca ii promovai cum l-ai promovat pe Omrani.

      Apreciază

    • Şi Radu, şi Ganea sunt U21. Pe mine nu m–au dat niciodată pe spate Mailat şi Costache. Am speranţe mai mari în Petrila decât în ăştia patru.

      Apreciază

      • Dar ce altceva trebuiau sa faca Costache si Mailat la varsta lor ca sa te dea pe spate? Costache cand a venit era numarul 1 in Romania la tineret. Numarul 1!!! La varsta lor nu inseamna sa dai 20 de goluri pe sezon, ci sa dai macar un gol sau assist (sa faci ceva) macar la o medie de 200 de minute jucate.

        Iar Costache avea 12 goluri sau assisturi in 1000 de minute sau ceva de genul asta. Adica la 100 de minute jucate. Plus goluri si assisturi la nationala U21. Si ce au facut cu el? I-au dat 200 de minute sa joace in 10 luni. 200 de minute!!! E posibil asa ceva?? Ce sa faca in 200 de minute sa ne dea pe spate?

        Iar Mailat a fost bun intotdeauna cand a jucat. Chiar daca nu a bagat-o in poarta mereu, a fost mereu bun, a alergat, a dat pase bune, a avut situatii de gol. La varsta lui si la un asemenea randament, n-ar mai trebui sa iasa din echipa de start.

        Apreciază

        • Să-şi fi câştigat fiecare pe merit locul în echipă. Cu asta m-ar fi dat pe spate. Sunt convins că nimeni nu are nimic cu ei. Pur şi simplu sunt alţii care merită să joace. Nu pot crede că şi DP, şi Edy, şi Conceicao au luat şpagă de la frizeru’ lui Păun ca să-l favorizeze pe Adiţă în faţa lui Mailat. Cu Bordeianu, un jucător ce nu-mi place absolut deloc, de ce nu are nimic niciun antrenor? Nu cred că-s foarte relevante cifrele astea cu minutele şi assisturile. Echipa e cea care trebuie să joace în teren, nu fel şi fel de individualităţi. Ce frumos croşetează Iaşiul pe teren, joc ofensiv cu pase, jucători tehnici, dar leagă înfrângerile una după alta. Ce ne mai minunăm ce jucători buni a găsit Gazul la preţ de cantină. La ce i-o ajutat aseară? Noi jucăm urât, îi ţinem pe cei care ştiu cu beşica pe tuşă ori la echipa a doua şi totuşi suntem liderii campionatului, cu o singură înfrângere. Oare de ce? Eu cred că explicaţia este că intră pe teren jucătorii care au ca principală calitate ştiinţa jocului, care ştiu mereu când şi unde să se poziţioneze, când şi cât să forţeze în timpul jocului, care simt jocul, jucători care ştiu cum trebuie câştigat un meci şi care ştiu câştiga meciul.

          Apreciat de 2 persoane

          • Liderul campionatului dupa 13 meciuri. Hai sa fim seriosi. Nu e o perioada relevanta. Aici trebuie sa fii de acord cu mine. Sa vedem cum vor decurge lucrurile. Din pacate, nu vad cum am putea sa terminam peste Craiova sau FCSB sezonul asta. Au manji tineri care alearga si inscriu mai mult ca noi. Asta pe termen lung va face ca ei sa acumuleze mai multe puncte.

            Iar pentru sezoanele viitoare….va fi si ma rau. Ei ii vand pe Denis Man, Florinel Coman, Morutan, Mitrita, Mihaila, Koljic, Cicaldau si iau 20-25 de milioane de euro ca sa investeasca in club. CFR, daca nu baga niciun tanar precum Costache sau Mailat (mai ales in partea de atac unde se vand pe bani multi) o sa fie cu 25 de milioane in minus fata de contracandidate pentru viitor.

            Apreciază

            • Mattteo, anul trecut FCSB a înscris cu 10 goluri mai mult decât CFR, dar nu e suficient să dai goluri multe, mai trebuie și să nu încasezi. Momentan nu putem vorbi de o favorită certă, cred că vor fi determinante transferurile din iarnă. Mi se pare că FCSB este dezavantajată de faptul că Dică nu are coaie să iasă din vorba lui Becali, în timp ce Craiova chiar dacă are și antrenor și câțiva jucători foarte buni, nu are totuși un lot suficient de echilibrat. Iar CFR-ul este dependentă de un Culio trecut deja de vârsta retragerii. Celelalte echipe nu cred că pot emite pretenții la podium.
              În rest, sunt de acord, nu producem jucători, dar nu există nicio garanție că milioanele luate pe jucători ar fi reinvestite în mod eficient în echipă (cel puțin la FCSB nu prea s-a dezvoltat clubul în urma transferurilor).

              Apreciază

            • Anul trecut diferenta de 10 goluri a reprezentat urmatoarele: FCSB cu 52 de goluri in 26 de meciuri a dat o medie de 2 goluri pe meci. CFR cu 42 a dat o medie de peste 1,5 goluri pe meci.

              Anul asta dupa 13 meciuri FCSB are 27 de goluri date (tot o medie de 2 goluri pe meci), iar CFR are 16 goluri in 13 meciuri (!!). Observi diferenta? Si au trecut abia 13 etape, e foarte probabil ca diferenta sa se mareasca daca echipa nu incepe sa inscrie goluri rapid. Cu o medie de goluri de 1,5 pe meci mai ai sanse sa iei campionatul (si ala la mustat anul trecut, la jumatate de punct in plus), dar cu media asta de goluri niciodata n-ai sa fii pe primul loc dupa 36 de etape (sezon regulat+play-off).

              In plus, mai e si Craiova anul asta cu 23 de goluri in 13 meciuri (aproape 2 pe meci), cu jucatori in forma ca Mitrita, Koljic (adus pe la jumatatea turului si car eva mai creste media de goluri).

              Da, apararea merge, dar presimt destule meciuri de 0-0 care ne vor manca cate 2 puncte in urmatoarele 23 de etape pana la finalul campionatului. De-abia au trecut 13.

              Apreciază

          • Caneto, subscriu… Statisticile lui Mattteo sunt interesante, ne spun anumite lucruri, dar sunt ”statice”, în sensul că reflectă eficiența unui jucător într-o perioadă bine stabilită (sau ”bine” aleasă…). Fotbalul este un ”organism” aflat mereu în schimbare, în dezvoltare (eventual în regres, în unele zone, dar și ăla e ”schimbare”…). Jocul colectiv primează la orice echipă mai serioasă (condusă de un A1 cât de cât serios). Când cineva merge la o echipă nouă, statisticile lui îl ajută la transfer (la obținerea unui contract mai avantajos), dar din momentul primului antrenament trebuie s-o ia de la zero, statisticile lui anterioare nu-l vor ajuta să prindă echipa (cu excepțiile de rigoare, evident). Mattteo are dreptate, așa, la nivel teoretic, ideal ar fi -într-adevăr- să-i crești pe copiii enumerați de el și apoi să-i vinzi cu profit, dar asta depinde de strategia stabilită de conducere. Or la noi putem vorbi de orice, numai de ”răbdare”, de ”termen lung” nu prea. Nici de ”termen mediu”, în opinia mea. Este evident că fiecare antrenor trebuie să livreze rezultate imediate, și atunci niciunul nu aplică tactici de creștere, ci unele care aduc rezultate imediate. Punct. HAI CFR!!!

            Apreciază

            • Mattteo, statistica e o curvă: sezonul trecut după etapa 13 CFR avea 24 (1,8) goluri marcate, FCSB 22 (1,7), Craiova 20 (1,5). Asta înseamnă că în retur am dat 16 goluri (ca acum în tur), iar FCSB 30. Ca să nu mai vorbesc de sezonul 2016/2017, când CFR avea tot 42 de goluri marcate în 26 partide (cea mai prolifică echipă al campionatului!), suficient pentru fix locul 5. Mă îndoiesc că se pot trage concluzii relevante după 13 etape.

              Apreciază

      • In ce privinta? Ca spun ca ar trebui Costache si Mailat sa joace mai mult? Si ca ar avea Toni ceva dreptate sa nu-i bage in functie de ce se intampla la antrenamente? Sa stii ca la antrenamente nu vezi exact cine este mai bun ca altul, sunt doar exercitii care se fac la comun. Poate vezi atitudinea, asta da. Dar nu vad ce atitudine ii lipseste lui Costache (facepalm). Ala e kamikaze, cand il bagi alearga de rupe pamantul.

        Si mai sunt sigur de ceva: sunt sigur ca Toni n-a vizionat niciunul din cele 20 de meciuri ale lui Costache la Dinamo sa stie ce joaca el si cat de bun este atunci cand intra pe teren. Asta sunt sigur. Sunt sigur ca nu isi cunoaste jucatorii decat din ceea ce a facut cu ei in ultimele 2 luni. Sunt sigur ca s-a bazat pe Paun asa de mult in primele lui meciuri pentru ca era singurul tanar pe care il stie de cand a mai fost la CFR. Sunt sigur ca n-a vazut nici macar meciurile bune ale lui Mailat de dinainte sa vina el. Altfel nu se explica sa nu-l mai bage, Mailat a fost foarte bun, a avut o atitudine foarte buna (ratarile se intampla, mai ales la varsta lui)

        Apreciază

        • În mod normal un antrenor ii joaca pe cei mai în forma, nu pe cei ce au jucat bine în sezonul trecut. După logica ta un Costache, Mailat și Ioniță, care toți jucau f bine înainte de cfr, nu ar trebui sa lipsească de pe teren. Lucrurile sunt mai complicate decât statisticile. Și eu am așteptat cu sufletul la gura ca Ioniță sa semneze și totuși când a jucat nu a convins. Mailat a fost în destule meciuri titular și brusc a dispărut. Ceva o fi… De Costache nu știu ce sa spun pt ca chiar nu a prea jucat la noi. Eu as merge pe alegerile antrenorului. Nici eu nu agreez orice 11 dar vb cuiva aici pe tribuna, prea multe teze de doctorat în antrenorat sunt depuse la club de către suporterii cfristi.

          Apreciază

          • N-am zis nimic de Ionita. La el e problema de atitudine. ma rog, nu atat de cat nu vrea, ci de faptul ca nu poate sa alerge, sa se bata, nu are organismul pentru asta. Dar lui Costache si Mailat ce atitudine le-a lipsit? Nu zic ca or fi Messi si Ronaldo, dar macar sa-i bage si pe ei sa-i vedem cum joaca. Zi tu, e normal sa-l bagi pe Costache cate 10 minute pentru un total de 200 de minute in 10 luni? Nici macar in Cupa maa??

            Apreciat de 1 persoană

        • Mattteo, eu cred că greșești… Ok, ai un dinte contra lui Toni, aici nu e nicio problemă ”de gustibus”, cum spuneau chinezii vechi… 🙂 Dar te asigur, și știu bine, Toni știe TOT despre toți jucătorii, inclusiv cine cu cine bea (sau se culcă… :), cine poartă lenjerie de damă noaptea etc. Este un monument al pregătirii detaliate a meciurilor, cu analize retro, cu tot tacâmul. Știu din surse sigure, nu e cacealma. Că nu-i simpatic, e posibil, că tot timpul e un pic încrâncenat, tot ce se poate, dar -repet- e tătic la analize și informații. HAI CFR!!!

          Apreciază

          • N-am niciun dinte contra lui Toni, ba chiar l-am aparat cand a venit la inceput pentru ca imi placuse ca in primele lui meciuri avusese curaj sa schimbe sistemul si sa scoata un mijlocas central, sa joace numai cu 2 si cu 4 oameni de atac. Si echipa chiar se miscase bine cateva meciuri.

            O fi facand el analizele meciurilor care urmeaza, studiaza adversarii, dar eu bag mana in foc ca pe Costache de exemplu nu-l cunoaste, Nu s-a uitat la fazele lui Costache nici macar pe youtube, nu stie ce poate. Nici nu stiu daca i-a zis cineva din club ca a fost adus pe o gramada de bani. Macar sa fi fost tras de urechi „baa, baiatul asta trebuie sa joace, e un produs de export”. Dar dincolo de bariera lingvistica de comunicare cu vreun roman de prin loja, banuiesc ca nici cei care il puteau informa despre cat au costat jucatorii si de unde au fost adusi nici nu mai sunt prin club.

            Apreciază

  10. Chestia e că avem un joc ciudat. Robust, dar cu greșeli, uzat, dar eficient, încrîncenat, constipat câteodată, dar răbdător și cinic. Mai toți au rateuri flagrante, dar se acoperă din ambiție sau îi acoperă ceilalți din sacrificiu. Țucu mai zâmbește câteodată, dar nici el nu e prietenos. Tragem și ținem cu dinții ca o cățea cu pui. Îi irităm pe toți până la spume. Și știm că altă șansă nu prea avem, la cea mai mică relaxare o putem păți. Prin birouri e cam mare tensiunea, sunt cam multe aberații și mulți nervi de începător ce se tot adună. O să fie o iarnă grea în Gruia…

    Apreciat de 2 persoane

  11. Ce mizerie din partea arbitrilor meciului de cupa de la Ciuc! Incredibil! Copiii aia sarbatoreau calificarea in sferturi, era meleul bucuriei, s-a incheiat transmisia si arbitrul dicteaza repetarea ultimei lovituri de la 11 m, ratata atat initial cat si in „reluare”. Excelenti acesti copii, au facut meciul vietii, in contrast cu dezastrul dinamoului. Dobitocul de gicu grozav nu s-a maturizat deloc, a ramas la fel de infantil ca si pe vremea in care purta tricouri cu mesaje tampite la adresa noastra. A fost ultimul executant din seria de 5, daca inscria cainii se calificau si smecherul executa o scarita peste poarta! A meritat urmarit finalul acestui meci. PS. Coltescu ii starta pe fcsb-isti de un penalty clar la prima faza a meciului.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Bravo, bravo, bravo Csikszereda ! De trei ori BRAVO !!! O foarte Nagyon, Nagyon Csutortokon pentru mine !!! M-am saturat de chiajne, voluntari, clinceni si…alte „fc pieii uzate „…Bacsiko ! Sunt suparat pe nepotu’ nost ..Veres !

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, moșule, e vorba de Veres al nostru (ex-CFR), l-a adus anul trecut Balint (tot ex-CFR!), după care s-a dus la Snagov… Sunt condiții asemănătoare celor de la Ovidiu, inclusiv Stoichiță a recunoscut că dpdv al condițiilor academia de la M.Ciuc este printre primele 3 din țară. În opinia mea (și nu numai) în max. 10 ani vom avea o trupă solidă de Liga1. Aici -în contrast total cu ce a fost la CFR- nu e vorba de arderea unor etape de dezvoltare, se merge absolut normal înainte, cu pași mai mici, dar tot timpul înainte. Din câte știu s-a trasat -ca obiectiv- promovarea în Liga1 în max.10 ani, dacă se va întâmpla mai repede, cu atât mai bine… Nepotul n-a jucat (Hodgyai, ex-CFR și el), e accidentat de aproape 2 luni, are o problemă destul de serioasă la spate. HAI CFR!!!

      Apreciază

  13. Felicitari echipei din Miercurea-Ciuc! Am vazut 2-3 jucatori interesanti in seara asta la ei! Rezultatul ne arata totusi cat de jos e prima liga din Romania, la ce nivel suntem,daca mai era nevoie inca odata dupa eliminarea noastra rusinoasa de asta vara.
    In legatura cu dezbaterea cine ar trebui sa joace si de ce nu joaca X si Y!
    In conditii normale un antrenor baga jucatorii cei mai in forma, nu? Conceicao stie ca e cu sabia deasupra capului si 2-3 rezultate negative il vor demite,asa ca joaca meci de meci la rezultat. Am ramas surprins aseara cand am vazut atatia titulari aseara in teren,sincer ma asteptam la mai multi jucatori neutilizati in teren.
    Are dreptate si Matteo cand sustine ideea promovarii tinerilor Mailat,Costache,Ionita, jucatori care ar putea fi vanduti vreodata pe ceva bani. In iarna pe cine vindem? In vara pe cine?
    Ca in cupele europene nu iti garanteaza nimeni vreo calificare si implicit vreun castig financiar.
    Si atunci cum e mai bine?
    Aici ar trebui sa intervina patronul sa ia presiunea de pe umerii antrenorului.
    Dar cine e si ce vrea patronul echipei? Asta e intrebarea mea.

    Apreciat de 1 persoană

    • Cred că Toni face totul să fie pe locul 1 înaintea pauzei de iarnă, ca să poată să-și negocieze o sumă cât mai mare la o posibilă reziliere al contractului 🙂
      De vândut în primul rând Omrani, apoi probabil se va renunța la Baptista, De Luca, Urko Vera ca să se mai relaxeze bugetul. Cu Mailat, Costache, Ioniță, în mod normal nu e nicio grabă, nu cred că au fost aduși ca să fie revânduți repede.

      Apreciază

      • Pai nu e graba sa fie vânduți. Dar dacă stau prea mult pe bara pot sa se rateze. Oare cum se simte Costache ținând cont ca anul trecut pe vremea asta juca meci de meci la Dinamo (și nu o făcea rău deloc) iar acum e trimis sa joace în Liga a 3-a? Dar Mailat? Era cu un picior și jumătate în curtea FCSB-ului când a fost deturnat de CFR. Oare cum se simte când vede cate șanse primesc Man, Morutan sau Coman, în timp ce el e trimis sa joace în Liga a 3-a?

        Apreciat de 2 persoane

        • Eu nu sunt convins că primesc șanse mai puține decât merită. De ce consideri că jucând în Liga 3 se ratează? Man Moruțan sau Coman sunt forțați pentru că Becali vrea să-i vândă afară cât mai repede, nu că ar aduce un mare plus echipei. Apoi, când ajung copii ăștia afară, nu pricep de ce joacă acolo la echipa 2 (vezi Ianis la Fiorentina). Costache la Dinamo anul trecut era într-o echipă slabă, fără concurență serioasă pe post. La noi se bate cu Deac, Moutinho, Ioniță, Omrani… mai greu să ajungă titular. Dacă cu trei antrenori diferiți nu te poți impune, înseamnă că ai și tu o problemă.

          Apreciază

          • Man, Morutan si Coman, la fel ca si Mitrita, Cicaldau sau Florin Tanase sunt in primii 7 marcatori si pasatori din Liga 1 pentru ca au fost fortati.

            https://www.transfermarkt.co.uk/liga-1/torschuetzenliste/wettbewerb/RO1/saison_id/2018/altersklasse/alle/detailpos/0/plus/1

            Au ajuns sa fie foarte buni. Si vor fi si vanduti pe milioane bune. Care intra in cluburile respective. Dar asta se face cand ai oameni pusi antrenori pe termen lung, care nu se tem pentru ziua de maine si care se pot gandi la viitorul clubului pe termen lung. Pana si Berbecul a inteles asta

            Apreciază

            • 1. Să nu comparăm merele cu perele. Moruțan are 19 ani, Tănase și Mitriță 23.
              2. Cicâldău și Moruțan în top 7 marcatori și pasatori? Unde?
              3. Man, Coman și Hagi sunt, într-adevăr în primii 10, dar nu pentru că sunt supertalentați, ci pentru că nivelul Ligii 1 este pe la curul broaștei (nu l-au lăsat pe Ianis să plece de la Fiorentina degeaba). Uită-te la prima ligă din Serbia, că oricum ne batem cu ei în Liga Națiunilor: câți copii de U23 au în top 25 marcatori și pasatori: 3. Croații, care vând foarte bine în vest au 4. Noi avem 5 (Man, Coman, Hagi, Laiduni și Moruțan).
              5. Ți se pare că Dică nu se teme pentru ziua de mâine, că se poate gândi la viitorul clubului pe termen lung? Să fim serioși, e ținut pe bancă momentan pentru că e un secund obedient.
              6. Transferurile acelea pe multe milioane deocamdată sunt doar în visele lui Becali. Și cum am mai scris: nu prea am văzut să reinvestească mult din banii luați din transferurile trecute. Mi se pare mai mult că face un fel de bișniță cu jucători, cum fac mulți cu mașinile second. Singura echipă din Liga 1 care crește jucători cât de cât organizat este Viitorul.
              Statisticile pot fi întoarse după plac. Realitatea însă ne arată că FCSB, în ciuda faptului că dă în medie 2 goluri pe meci, are 3 înfrângeri din 13 meciuri în campionat și tocmai a fost scoasă din cupă de Călărași.

              Apreciază

            • 1. Cu atat mai binr pentru Morutan. Mitrita si Tanase dadeau randament inca de acum 2-3 ani, nu de la 23 de ani.
              2. Cicaldau e cel mai bun pasator fin campionat cu 7 assisturi 13 etape, jucand mijlocas central. Morutan e si el printre primii. Msi mult decat sa-ti dau linkul nu stiu ce sa iti arat.
              3. Mi-ai dat mingea la fileu. Se pare ca eu stiu cati tineri joaca bine in Serbia si Croatia, dar tu nu. In Serbia au 8 din primii 20 marcatori sub 25 de ani, iar ceilalti 2 don top 10 sunt de 27, respectiv 29. Nimic peste 30, cum e la noi cu Gnohere, Deac, Nistor. Anul trecut, Zlatanovic, de 20 de ano, a fost al 4-lea marcator. Anil asta Stuparovic, de doar 18 ani, e in primii 10.

              Cel mai bun golgheter al campionatului Croatiei are in acest moment 21 de ani. Al doilea are 23, al treilea 21. Al 6-lea 24, al 7-lea 22, al 9-lea 23. La ei daca nu esti mega-giga-foarte bun pe la 23-27 de ani, ti se da flit so e promovat altul mai tanar, mai dornic, cu potential mai mare, la 19 ani. Si de aia vand pe milioane bune. Ca exemplu clar: daca joci ca Omrani la 25 de ani (asa si-asa), esti dat la o parte ca sa joace unul de 19.

              Media de varsta in Romania: 25,8 ani (asta dupa interventia FRF din ultimii ani.
              Media de varsta in Serbia: 25,5 ani.
              Media de varsta din Croatia: 24,4 ani.

              Nu pare mare diferenta, dar o zecimala don aceea valoreaza mult. Sa nu te mire ca de ce ei vand pe milioane in vest si noi nu. Uite si altele:
              Media de varsta in Belgia: 25,0.
              In Olanda: 24,3.
              In Elvetia: 25,0.
              In Austria: 24,8.
              Sigur ca trece si de 27, dar asta in campionate care investesc mult in jucatori deja consacrati (Premier League, Super Lig din Turcia, Premier Liga rusa), nu in campionate care vor sa vanda.

              Apreciază

  14. Oare stie cineva cand va fi tragerea la sorti pentru sferturile cupei? In afara de Craiova nu vad vreo echipa de care sa ne fie teama sa o intalnim in deplasare intr-o singura mansa.

    Apreciază

  15. Nu cred ca trebuie sa facem din intinerire un scop in sine,neglijand rezultatele de moment.Singurul care-si permite sa joace cu tineri la gramada este Hagi care a racolat spuma la nivel juvenil.Apoi ciobanul a cumparat pe cei care au confirmat la Gica si in tara.Uitati-va la ce bazin are Oltenia(si cati jucatori au imprumutati la alte echipe) si ei joaca doar cu un jucator U21 in teren,cu toate ca am vazut jucatori interesanti acolo.
    Este evident ca un tanar nu poate sa fie fizic peste un jucator matur(cu exceptiile de rigoare).
    Daca am juca cu 3,4 tineri ne-am bate sigur la retrogradare.Ori daca in conditiile in care suntem campioni interesul este minim in Tribune,daca am fi in partea inferioara a clasamentului,ar batea vantul in Gruia.Si nu va amagiti cu argumentul ca jocul nostru tine spectatorii departe de stadion.Daca am merge pe logica asta Petrolul ar trebui sa aiba stadionul plin,valenii de asemenea pentru ca joaca pe atac,placut looserilor……….
    Decat frumos si bolnav,mai bine urat si sanatos pe primul loc.Cand in prima Liga vor reveni echipe de traditie,care vor inlocui comunele satelit de Ilfov si romanii vor fi mai relaxati,poate isi vor intoarce fata si spre fotbal.

    Apreciază

    • Gica, chestia asta cu romanii relaxati si intoarcerea catre fotbal, daca se va intampla vreodata, noi nu o s-o mai prindem, cred ca-ti este destul de evident la cum (nu) merg lucrurile in tara asta. O populatie imbatranita, spalata pe creieir de catre toata media, saracita si obedienta, n-are cum sa fie relaxata si sa aiba preocupari culturale si/sau sportive. La mine in zona s-a mutat de curand un neamt, recasatorit cu o romanca, a cumparat o cabana de la un prieten si si-a incheiat socotelile cu tara natala. Intr-o seara la un chef, auzind ca eu sunt cu fotbalul, cu CFR-ul, mi-a povestit intr-o engleza aproximativa ca marele regret dupa D, e legat nu de copii, ci de prieteni si de FC1Nurnberg. La ei mersul pe stadion duminica era ca si la noi la tara pe vremuri mersul la biserica, un adevarat ritual, o traditie la care tineau foarte mult. Mi-a cantat imnul si mi-a daruit un fular si un tricou, adevarate nu fake, cu regretul ca el nu va avea unde sa le va mai foloseasca. Tipul are vreo 70 de ani si asta insemna pt generatia lui mersul pe stadion, chiar si la varsta asta. Asta voiam sa scot in evidenta ca la noi nu se va ajunge in graba (ca sa nu zic niciodata) la asa ceva. Si la ei spiritul asta se cultiva, poate doar politica multi culti a Angelei va afecta in timp acest fenomen.

      Apreciază

      • Cand bagi in Noiembrie meciuri la 21:45 seara doar pt a avea televiziunile rating cum ai dori sa ai oameni pe stadioane. Cand vezi case de pariuri peste tot, reclame la case de pariuri de 4,5 ori pe durata unui meci sau pe tricouirle echipelor cum mai ai chef sa te uiti la un meci fara sa te gandesti la lucrui necurate.

        Apreciază

    • Prea multe CSM-uri și alte cluburi de primărie prin care se sifonează banii publici, sportul fiind doar un mijloc convenient, nu în scop în sine.

      Apreciază

    • Craiova joaca cu 7 jucatori sub 25 de ani in primii 11, ce zici acolo? Singurii care au mai mult sunt fundasii Martic si Kelic, cu 28 so 27, inchizatorul Mateiu cu 28 si Bancu cu 26. Nici unul n-are peste 30. Mihaila, titular in ultimele 7 meciuri are 18 ani. Cicaldau are 21. Koljic are 23. Mitrita are 23. Barbut are 23. Pana si portarul, Pigliacelli, are doar 25. Nu mai zic ca mai intra si Markovic, care are 17 ani.

      Daca vrea sa scoata banii maine, ia pe Mitrita 6 milioane, pe Cicaldau 3 milioane, pe Bancu 3 milioane, pe Koljic 3, pe Mihaila si Markovic cate 1 cel putin. Si pe ceilalti la un loc mai ia cate ceva. Peste 30 de milioane asigurate. Pai l-au vandut pe Baluta cu 2.5 milioane si facuse deja 25 de ani.

      Apreciază

  16. Matteo, Gica are perfecta dreptate cand zice un lucru: la noi nu exista rabdare. N-a existat nici o data si nici nu va exista pana nu vine un investitor adevarat care sa vada clubul ca pe o investitie. Gandeste-te ca la noi lumea nu are rabdare nici pana se termina meciul ca sa-i „arda” pe jucatori. Daca nu conducem cu 6-0 la pauza aproape de fiecare data se comenteaza cat de rahat suntem si cat de slab jucam. Lumea vrea jucatori scosi de pe teren in primele 20-30 de minute. Cata rabdare crezi ca ar fi, atunci, pentru jucatorii tineri? Cum zice Gica, n-ar mai veni nici dracu la stadion daca am creste tineri si ne-am luptat pentru un loc pe podium (cum face Viitorul).

    Nu in ultimul rand noi nu suntem un club construit pe o fundatie solida, cu un plan pe termen lung bine stabilit. Cum zicea si kiruj. la noi nu EXISTA plan pe termen lung, nici chiar pe termen mediu. Noi suntem un club fondat pe principiul speculatiei cupelor europene. Asta a fost jocul lui Paskany, asta e jocul omului cui Paskany i-a vand clubul. Si in acest moment sunt CONVINS ca strategia la nivel de club este: castigam campionatul, jucam in CL. Chiar daca sansele sunt efectiv 0 sa mai pupam vreodata grupele CL, alt plan nu cred ca exista la club. Un loc 2 si Cupa Romaniei, cu o eventuala calificare in EL, nu ar fi acceptate deloc.

    Trebuie sa mai repet, inca o data (cu unghia adanc infipta in gat), in Romania exista un singur club construit pe o fundatie solida si care ar rezista plecarii actionarilor, finantatorilor sau a oricarei intemperii: Viitorul. Restul? O apa si-un pamant. Fie sunt tinute din bugetul statului, fie din mila finantatorului, fie speculeaza cupele europene. La prima boare de vant rece in economie o sa dispara jumatate din Liga 1… again.

    Apreciază

      • Sincer, da. Au un fond de salarii de maxim 1 milion pe an, in conditiile in care si cea mai slaba echipa care intra in playoff si termina pe 6 ia 2.6 milioane de euro, o suma care va creste in viitor. Si Viitorul a tot terminat ba pe 3, ba pe 4, ba pe 1. Deci banii reali sunt si mai multi.

        Dupa aceea regula U21 transforma Viitorul intr-o mina de aur. Toate echipele trebuie sa cumpere jucatori U21, si Viitorul ii vinde la gramada. Daca s-ar rezuma doar la a vinde jucatori in Romania tot ar iesi cu un profit de milioane, dar nu se rezuma doar la asta. Echipa a pus stapanire complet pe toate nivele nationale. Isi scoate jucatorii pe taraba la fiecare 1-2 luni si mai vinde si afara de cateva milioane. Hagi baga bani putini si scoate profit mare, cam asta-i cheia succesului.

        Nu cumpara jucatori scumpi (exceptand moftul Ianis), nu da salarii mari, si vinde cand poate cu nonsalanta invocand ca ei „oricum se bat la retrogradare” si ca marile „realizari” sunt intrarea in playoff. Nu exista presiune, nu exista asteptari si au rabdare, iar asta s-a dovedit cheia. Aminteste-ti ca sezonul trecut au avut un start dezastruos, au vandut de vreo 10 milioane, si toata lumea se astepta sa se bata la retrogradare. Au terminat pe 4 si au mai scos o tura de marfa pe taraba.

        Crede-ma, nu-mi face deloc placere sa-l laud pe Hagi sau proiectul lui mega oportunist care a fost ajutat si de FRF din plin, dar scheletul clubului este de invidiat. Hagi a inteles ca in fotbal nu vii sa arunci cu sume enorme sperand la marele jackpot. Asta se termina cu insolventa sau faliment. Vezi: CFR, Vaslui, Timisoara, Leeds, Portsmouth, si altii. Pe de alta parte insa, este usor sa realizezi multe cu putin, exact cu faceam si noi in insolventa. Dar noi cand am iesit din insolventa am fost preluati de niste retarzi si speculanti care n-au inteles nimic din fost criza si am luat-o exact pe aceleasi cai ca inainte.

        Apreciat de 1 persoană

        • Nu te contrazic in ceea ce spui, dar totusi, fara Hagi se putea realiza un asemenea proiect?
          Daca de maine, in locul lui apare un alt patron, chiar crezi ca lucrurile vor evolua la fel?
          Eu cred ca proiectul Viitorul s-a construit de Hagi, pe spatele numelui si a relatiilor pe care si le-a facut, iar o data cu plecarea lui de la club, totul s-ar prabusi urgent.
          Deci este un proiect care se bazeaza pe un singur om si nu cred ca este trainic decat in masura in care acest om este acolo.
          Ma rog, asta-i parerea mea.

          Apreciază

        • Total de acord. Viitorul a fost foarte ajutata de FRF la toate grupele de copii si juniori, dar scheletul clubului si ideea in sine este cea corecta. Doar ca ar trebui sa-ai mai largeasca aria de selectie, nu sa aduca juniori doar din Romania. Ai vazut ce academie si-au facut aia de la Red Bull Salzburg, cu jucatori din toata lumea? Zambieni, japonezi, norvegieni, nemti, croati etc, urmaresc totul

          Apreciază

          • Ce intra aici in discutie sunt instrumentele prin care Hagi isi face selectia, dupa cum ziceai si tu de legaturile cu FRF, iar in conditiile astea, nu stiu cum ar putea atrage foarte multi straini de mare calitate.
            Trebuie avut in vedere si faptul ca in afara tarii are concurenta de calitate, cu pachete motivotionale mult mai importante.

            Apreciază

            • Au fost ani în care a fost la cuțite cu cei de la FRF. Juniorii de la Viitorul erau săriți la selecțiile pentru loturile naționale. Grosul jucătorilor veneau de la Centrele de Excelenta. Și totuși a continuat sa adune cei mai buni fără probleme. Părerea mea e ca Viitorul e tentant nu datorita unor presupuse legături cu FRF. Juniorii sunt atrași în primul rand de condițiile de pregătire și șansele pe care le primesc.

              Apreciază

          • Cel puțin la nivel declarativ, scopul lui Hagi, e sa producă jucători de viitor pentru echipa națională. E de înțeles ca nu e interesat sa selecteze gabonezi.

            Apreciază

            • Hagi are de condus o afacere si scopul lui nu poate sa fie decat sa obtina profit din acest lucru.
              Nu cred ca este treaba lui sa produca jucatori pentru nationala. Daca cele doua chestii converg, nu este nicio problema, dar nu cred ca Hagi se limiteaza la jucatorii interni doar pentru ca scopul lui ar fi sa alimenteze nationala cu jucatori.

              Apreciază

            • E adevarat ca Hagi are pilele la FRF si pe la televiziuni si e foarte bine vazut in multe cercuri, dar ce, noi n-am avut? IM a fost vicepresedinte pe la LPF intr-o vreme, sau in ceva comisie. RZ era si el prieten cu cine trebuia. Si noi am mai si avut munti de bani prin comparatie cu Hagi. Dar, exact cum spui tu, el face profit, iar noi, dupa ce am avut DOI munti de bani, iesim in pierdere.

              Apreciază

            • Pai daca ajung aia cu echipa in semifinale sau in finala de Europa League cu 8 straini si 3 austrieci (dar buni de tot) in primul 11, nu crezi ca aia de la Red Bull Salzburg ajuta nationala Austriei mai mult decat ajuta o echipa mediocra cu 11 romani ajuta nationala Romaniei??

              Apreciază

  17. Apex331, ai sintetizat foarte bine lucrurile, dar -aşa cum remarca şi Piru- la Viitorul totul depinde de Hagi. Ok, este un model sănătos, o construcţie cu fundament, cu plan, cu tot tacâmul. Dar e jucăria lui Hagi, chiar dacă totul e foarte profesionist gândit şi întreţinut. La berbeci lucrurile sunt identice până la un punct: şi acolo vorbim de jucăria oierului, dar nu prea putem vorbi de construcţie solidă şi profesionistă. Nici la noi, din păcate. În acest moment, singurii de la CFR care mai emană ceva profesionalism şi pragmatism (realism) sunt jucătorii şi stafful. Punct. HAI CFR!!!

    Apreciat de 2 persoane

  18. Hagi a facut proiectul, aveti dreptate, dar proiectul e gata. Clubul are academie, are stadion, are terenuri de antrenament, are un lot numeros, are juniori la toate nivelurile, etc. Clubul se autosustine, daca maine pleaca Hagi clubul poate sa continue asa bine mersi. Poate n-o sa mai aiba asa ochi pentru jucatori, poate n-o sa mai aiba performante, dar nici in insolventa n-o sa intre.

    Prin comparatie, la noi daca pleaca finantatorul maine in 2 luni am dat faliment. Noi nu avem incasari suficiente incat sa platim salariile pe 2 luni. Desfacerea contractelor costa la noi sute de mii de euro si avem foarte putini jucatori vandabili (daca avem). Sursa noastra de „venit” este finantatorul, care pompoeaza bani intr-una in club. Hagi a investit la inceput, acuma scoate bani. Noi tot bagam dar nu scoatem nimic.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ca sa clarific putin: Viitorul este o afacere la cheie. Daca se vinde clubul ei nu au datorii mari sau deloc, au jucatori vandabili instant, cheltuieli mici si incasari care sa le acopere. Asta este cel mai important si defineste cuvantul „stabilitate” in business: isi acopera cheltuielile din incasari.

      Noi, si restul ligii intai, nu. Iar asta, pe termen lung, este definitia falimentului.

      Apreciază

      • Asta cu jucatori vandabili nu o prea cred. In afara de Jiji nu prea se arunca lumea la cumparaturi.(exceptii rare Marin, Cristi Ganea- eterna rezerva, restul e bani marunti- vezi Cicaldau)

        Apreciază

        • In fiecare an din 2010 incoace a vandut cel putin un jucator de 500,000 de euro, dar media multianuala e MULT mai mare. A cumparat doar odata 1 jucator pe bani multi, Ianis Hagi, si in rest a luat doar ciurucuri din Romania. „Banii marunti” de care vorbesti tu reprezinta un profit de 50-100 de ori investitia. Numai pe Boli si Tucudean au luat si de 10 ori mai mult decat i-au platit cat au jucat la ei.

          Oricum, noi avem numeroase avantaje in fata Viitorului. Suntem intr-un oras mai mare, avem un brand mai bun, o reptuatie MULT mai buna in cupele europene, n-avem idei tampite de genul „vreau sa promovez jucatori la nationala”, etc. Noi am putea lejer sa lucram cu un buget de salarii de 200000/luna care sa ne permita sa ne batem an de an la titlu si sa fim si solvabili, doar prin marketing-ul si brandul net superior pe care-l avem.

          Apreciază

  19. Fraţilor, s-a finalizat acţiunea de notare de după meciul de Cupă, cu note transmise de 14 tribunişti. Atât echipa, cât şi Toni au primit 6.7. Cei mai „apreciaţi” au fost Camora (7.8) şi Ţucu (7.7), dar nici Culio nu e foarte departe (7.6). Omrani are doar 5.5, singurul cu o notă sub 6.0. A fost meciul oficial nr. 77 al lui Toni la CFR (la nivelul tuturor competiţiilor), egalându-l astfel pe Andone. Pe primul loc, încă, e Miri, cu 79 meciuri. HAI CFR!!!

    Apreciază

  20. Noi ca tara nu putem sa ne comparam la nici un nivel cu tarile UE si nici chiar cu cele venite din rasarit dupa ’89…………suntem la ani lumina ca dezvoltare ,mentalitate sau atasament local.Imi aduc aminte cand citisem un articol mai cativa ani in urma despre actiunile puterii de la Bucuresti dupa Unirea de la ‘918.Primul lucru pe care l-au facut ,a fost sa inlature pe cei cu factor de Decizie cu cei obedienti puterii.Iar acest lucru a insemnat diluarea spiritului local in toate aspectele vietii.Daca te vei uita la cei care conduc partidele in Romania vei intelege aceasta politica de spalare a creierelor.
    Cum draqu intr-un oras ca si Cluj(universitar) nu gasesti oameni de valoare si trebuie sa-i aduci de la ciuca macaii sa fure pentru partid?Aceasta divagatie era pentru Saul vizavi de cultul local din D sau oricare alta tara.Mergand pe politica asta in comunism s-au nascut generatii de suporteri care au crescut cu manipularea de tip bolsevic si sfarsind prin a fi fan steaua sau dinamo.Iar cand nici asta nu era destul au mai pus de-un nationalism sa fie sigura apropierea de-o echipa adevarata romaneasca.
    Cand am spus tineri ma refeream la U21 nu la cei de 23,24 sau 25.Dar trebuie sa intelegem ca oricare dintre Mailat,Costache sau xsulescu nu poate fi in acest moment peste Deac sau pensionarul Culio sau Hoban.Daca Maldini a jucat pana la 39 de ani a facut-o pentru ca era intradevar bun,iar Bufon n-are cum sa poata fi scos din poarta de Ionut Radu(Genoa) doar ca este de perspectiva si poti scoate bani pe el.
    L-au pensionat de la Nationala pe Sanmartean la CE sa-i faca lui Stanciu loc,care nici acum dupa 2 ani nu se apropie de jocul celui amintit.Da ,dupa ce l-au fortat la CE din 2016 a fost vandut pe bani buni de Jiji.
    Sunt convins ca Mailat sau Costache daca vor confirma la echipa a 2a vor fi readusi la prima echipa.
    Mai degraba cred in reusita lui Petrus ca a lui Costache sau Mailat.Ionita se afla la alt nivel fata de cei doi si este clar in circuitul scurt al echipei.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.