Sepsi OSK – CFR Cluj [rezultat exact: titlul de campioană a turului pentru noi!]


Duminică, 28 octombrie 2018, ora 21.00, în cadrul ultimei etape, a 13-a, a turului sezonului regulat din Liga 1 Betano, stadionul “Municipal” din Sfântu Gheorghe: ACS Sepsi OSK – CFR Cluj

Mergem la victorie şi vom bate sută’n mie mie’n sută! Nici să vrem n-avem altă opţiune. Că aşa-i desenat algoritmul după care se desfăşoară competiţia. Gaz Metan a bătut Dinamo, Dinamo a învins Viitorul, Viitorul a câştigat cu Gaz Metan. Poli Iaşi a bătut Botoşaniul, Botoşani a învins Hermannstadt, Hermannstadt a câştigat cu Iaşi. Sepsi a bătut Viitorul, Viitorul a învins în Gruia, iar cercul se va închide duminică la Sfântu Gheorghe cu victoria noastră incontestabilă.

Şi, ca să nu vă alarmaţi că ar putea exista vreo nesimţită care să comită o lezmaiestate, punându-şi fundul pentru câteva ore în fotoliul de lider rezervat de drept nouă, vă pot linişti: Craiova – Botoşani 2-2, Botoşani – Astra 1-1, Astra – Craiova 0-0;  Chiajna a bătut la FCSB, Voluntari a surclasat Chiajna, urmează, logic, excepţia care confirmă regula, nea Ando îl va face muci pe nea Gigi-Bigi-Migi. N-avem cum pierde şefia clasamentului nici măcar pentru 24 de ore.

Ultima partidă a covăsnenilor văzută de mine a fost cea de pregătire din vară, împotriva CFR-ului, 1-1. Îi musai să-i las pe alţii să-i caracterizeze:

Ne lipseşte Culio, va fi greu la forma arătată de”secui" - Luis
Va fi un meci aprig, de 1 x 2. Sepsi aleargă mult în apărare la dublaj, fac pressing destul de agresiv, nu lasă spaţii. Vom avea nevoie de şansă la un corner, o centrare exactă sau de o execuţie de excepţie să „spargem gheaţa”. Apoi cred că vor ieşi la atac şi vor apărea spaţiile în defensiva lor pentru contrele noastre. Dacă însă vor avea ei această şansă, se vor închide şi mai vârtos şi vor incerca ei pe contre. - jelenjovo
Părerea mea este că suntem mai valoroşi decât Sepsi, dar jocurile noastre mai puţin reuşite, cum a fost şi repriza a 2-a cu Iaşiul, reflectă de fapt starea de nesiguranţă şi problemele de la conducere, băieţii fiind distraşi de la obiectul muncii lor. Este nevoie de linişte, siguranţa continuităţii, echipa este capabilă de performanţă, în liga 1 cel puţin.

Şi Sepsi sunt buni, organizaţi, dornici de afirmare, dar părerea mea este că nu vor reuşi să ne încurce, bineînţeles dacă vom fi suficient de concentraţi. Ideea mea este că depindem doar de noi, dacă băieţii au liniste şi susţinere, vom câstiga, locul 1 este cel mai bun motivator. HAI CFR!!! - isti33
Chiar dacă este un tip ultra-simpatic (mie, cel puţin), căpitanul lor, Vieira (ex-ceferist!), este piesa lor mai slăbuţă… M-am uitat la câteva meciuri ale lor, Ousmane are un foarte bun plasament, dar e cam lent (are şi o vârstă, ce-i drept), poate fi uşor încurcat cu triunghiuri „la firul ierbii”. Fülöp, săracul, nu joacă, a fost jucătorul determinant al lor în faţă. Impresia mea este că echipa e mai ales una de contraatac (de aici multele puncte adunate în deplasare), acest spiriduş Tandia fiind foarte greu de ţinut, scoate foarte uşor adversarii cu fente de corp şi cu alte fente ( 🙂 ), are şi un demaraj remarcabil, are şi pasă decisivă. Nouvier a devenit – treptat - om de bază la ei (lucru care confirmă teoria de mai înainte de „echipă de contraatac”), în rest se munceşte la greu (mai ales la mijloc), inclusiv Vasvari fiind un câştig pentru ei, chiar dacă şi el e un pic mai lent. Pot fi „distruşi” cu abordarea deja clasică de „tanc”, cu accent pe faze fixe, dar şi combinaţii rapide în zona lui Ousmane. Sunt periculoşi mai ales pe margini, unde fundaşii laterali urcă mai mereu. HAI CFR!!! - kiruj

Nu-mi rămâne decât să comentez comentariile:

Da, lipsa lui Culio, suspendat pentru cumulul a patru cartonaşe galbene, va fi un handicap destul de însemnat pentru formaţia noastră. Trebuie să-i adăugăm pe Hoban şi Moutinho care, alături de Peteleu, vor absenta şi ei în meciul de duminică, conform declaraţiei lui Conceicao la conferinţa de presă de azi. Va fi bai mare cu mijlocul nostru! Fără repercusiuni asupra rezultatului final, bineînţeles. 🙂

Hai că şi starea de nesiguranţă la nivel de conducere s-a rezolvat. “Suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de mâine, Daniel Stanciu va fi noul director sportiv al clubului nostru”. E ca-n familie, degeaba-i spui la prunc, bă băiete nu te încurca cu pramatia aia, tot satul ştie că e curvă şi că habar nu are cum se fac gomboţii cu prune. Dragostea e oarbă, flăcăul surd, nu-ţi rămâne ca părinte decât s-o primeşti în casă pe nora visurilor coşmarurilor tale. Şi nici măcar nu urmează vreo satisfacţie interioară când la divorţ îi vei spune, ţ-am zâs io. Pe de altă parte, dacă vrem, putem şi machia-vopsi-zugrăvi “mireasa”: ”Pentru mine este o onoare. CFR este echipa campioană, echipa care în ultimii 12 ani a câştigat patru titluri de campioană, patru Cupe, trei Supercupe şi echipa care este pe primul loc … Trebuie să recunosc că până acum s-au făcut în special lucruri foarte bune la CFR, în toţi aceşti ani … să aducem jucătorii cu mult înainte de începerea pregătirilor, ceea ce se obişnuia în anii trecuţi. Cred că cu asta a luat faţa multor cluburi din România şi a arătat profesionalism”. Rezultă clar că tot ce a declarat în anii trecuţi, “ştim cum a câştigat CFR campionate … etc”, s-a interpretat greşit. 🙂

E de bine dacă Nouvier a ajuns om de bază la Sepsi. Înseamnă că-i vor resimţi din plin lipsa, în caz că împrumutul lui la Sfântu Gheorghe a fost parafat împreună cu o înţelegere că nu va juca împotriva CFR-ului.

Sepsi: Niczuly - De Moura, O. Viera, Jovanovic, Sato - Velev, Vaşvari – Drăghici, Ross, Tandia - Simonovski

Rezerve: Fejer, A. Rus, Hamed, Ştefan, Mensah, Ursu
CFR: Arlauskis – Manea, Vinicius, Lang, Camora – Males – Ioniţă, Deac, Djokovic, Păun – Ţucudean.

Rezerve: Fernandez, Mureşan, Bordeianu, Mailat, Omrani, Baptista, Urko Vera.

HAI CFR!!!

(imagine reprezentativă: facebook/SepsiOSK)

 

Reclame

58 de comentarii

  1. He-he! 😁. Faină comparația cu mireasa.
    Locul 1 depinde numa de noi căci mă îndoiesc că finul Pandele ar năzui să facă figuri la nașu acasă chiar și cu fălcosu la volan.
    Să fie spectacol, să fie 3 puncte. (În ordinea asta).
    Hai CFR!!!!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Așa cum zici, Ceferika! Și, în plus, de ce să nu ne dorim și un gol, sau măcar două pase de gol, ale lui J. Baptista, în puținele minute jucate în locul lui Păun, da’-n spatele lui Țucu’? 🙂 Așa, ca să fie-n amintirea lui I. M.
    Zic și eu, nu vă strepeziți prea tare!

    Apreciat de 1 persoană

      • „Zburdând” n-o să-l vedem, dar să mai dea ceva pase de gol lui Ţucu, asta e posibil… Dar nu cred… Şi -contrar priorităţilor trasate de Ceferika- eu vreu în primul rând 3 puncte, apoi -dacă mai „e loc”- poa’să vină şi ceva spectacol… 🙂 HAI CFR!!!

        Apreciat de 2 persoane

  3. Avand in minte imaginea neputintei din repriza secunda cu Iasiul, nu pot decat sa-mi fac griji pentru meciul de duminica. Sper sa fie neintemeiate, dar asta simt. Cat de simplu se poate castiga cu o echipa slaba ca Iasiul, ne arata chiar acum cei din Sibiu (la fel de slabi si ei, se altfel). Miriuta de cand e antrenor la SB?

    Apreciază

  4. Poate u voi fi foarte popular pentru ceea ce voi scrie dar,vreau sa castigam,si ma doare-n basca daca castigam cu un joc urat.
    Ca sa nu fiu chiar asa antipatic,si eu as vrea sa avem un joc frumos ,elaborat,faze multe etc ,dar vreau trei puncte,

    Apreciază

      • Care-i faza frumosule? Vorbești singur? Mai ușor cu ălea, știi tu la ce mă refer, că te face praf… Of, bine că mi-ai adus aminte să mă duc și eu în zona frigiderului… 🙂 Asta ca figură de stil, că pălinca nu se ține în frigider (cel puțin pe la noi), e mai mereu în zona de ”proximitate”… 🙂 HAI CFR!!!

        Apreciat de 1 persoană

        • Bacsika ! Io- in mod special- tzin „pretzioasa sticla” in congelator ; ca-i simt mai bine „aroma” … N-am posibilitatea sa utilizez „home made product ” , da’ am gasit un magazin al unui vietnamez , care are „palinca Valcov de Maramures”, de vanzare.. Si mai si scoate cateva cuvinte romano-unguresti ca, o vizitat Ungaria si Transilvania .. Ashe ma unje pa suflet cand imi zice ” Koszonom-Multzumesc” !!! Si io ii raspund ” Szivesen-Cu placere”…Da’ , si meciu’ de maine mi-o adus aminte de-o intamplare de acu’ 14-15 ani..Aveam un baiat , ungur, care ma ajuta la diferite lucrari.. Si- intr-o zi- aflandu-ne intr-o zona cu populatie majoritara de culoare (un fel de Secuime da’ , veniti de pe alt continent) , am inatarziat cu lucru’ si s-o facut seara. Am pornit spre casa tarziu. Pe drum , Miki (asa il cheama ), imi zice; „Opreste undeva sa ma pish..te rog !”. Da’ , chiar atunci am trecut pe langa o benzinarie si i-am zis ; ” De ce n-ai zis cand am trecut pe langa benzinarie ?”… „Da’, n-ai vazut ca-s numai negri acolo? ” -zice el. „Pai, tu crezi ca mai incolo is numai unguri ???” -l-am tachinat. Ashe-i si cu meciu’ de Duminica ; ii plin de …toate culorile … Sper sa fie un meci frumos , fiind echipele mele „da suflet, da mic ” ! Numa’, sa castigam NOI !!!

          Apreciază

          • Moșule, la mine nicio sticlă nu ”stă” foarte departe, se simt mai bine lângă mine… Și eu… 🙂 Apropo, am vrut să mă duc la meci, dar ”pretenii” mei de la Sfântu mi-au zis că toate biletele-s vândute încă de miercuri, sold-out, cum se spune… Ce naiba, vine campioana… Am fost acolo la amicalul din vară (cu Edy, 1-1), poporul avea un respect vizibil pentru noi, păcat că Djoko a început să lovească în toate direcțiile și lumea s-a cam supărat. Acum va fi altceva, sunt și ei acolo în cărți, va fi meci tare… Vom câștiga, evident, moșule… 🙂 HAI CFR!!!

            Apreciat de 1 persoană

  5. Atenție maximă la Drăghici şi la Tandia. Bucuros că Conceicao are încredere în Mureşan… Deşi, poate că aş prefera să joace pe acel post alt Mureşan, doctorul. Altfel, baftă băieți, haide CFR!

    Apreciază

  6. N-o sa joace Deac inter. Joaca Bordeianu, stai linistit, o sa vedeti. Daca joaca Deac (abia revenit dupa accidentare), o va face in locul lui Ionita. Inca nu v-ati prins ca Toni e fricos? Daca-i vedem in acelasi timp pe Ionita, Deac, Baptista si Tucudean e lucru mareee

    Apreciază

  7. Bai fratzilor ! Iertatzi-ma ca ma bag si io, iarashi, in sama in site-ul aista ! Da’, nu pot sa nu va aduc la „conshtiintza” o gluma a unui „postak” de pe fitzuica de impachetat peshte imputzit… Cica, „oligofrenu’ nazzionale ” are un plan jenial sa arunce wcsfcoaia ca si p’o piele uzata si sa cumpere metropola Clinceni cu tat cu echipa de fotbal. Cica, ca Clinceniu’ ii mai bun de ascuns rahatu’….Si- un postak -o scris ca echipa se va numi ” F.C Pielea Uzata Clinceni”….Ca, cam ashe-i si mintea „oligofrenului nazzionale „…Sa ne bucuram ca noi ne numim „CFR 1907 CLUJ ” , un nume etern !!!

    Apreciază

  8. Ma uit la Barcelona-Real… si nu vad mare lucru… Un fel de CFR cu altii, rezumat concentrat – e adevarat – pe 2 ani…
    Dar Democratia Ioropiana asigura drepturi si sanse egale si depline tuturor… Banii musai sa conteze?

    Apreciază

  9. Arla – Manea, Vini, Muresan, Camora – Males, Bordeianu, Djoko- Omrani, Tucu, Deac. Rezerve: Jesus, Radu, Lang, Baptista, Paun, Petrila, Tambe. Vom avea mari probleme la constructie fara Culio, Moutinho. Hai CFR!

    Apreciază

  10. Chiar si Ionita este suspendat? Si Mailat? In fine, destule rezerve in teren si mai ales pe banca. La mijlocasi centrali, doar Baptista ar putea intra pe parcurs.

    Apreciază

  11. Cu Bordeianu și Omrani în echipă în același timp e ca și cum am juca cu 8 jucători de câmp. Cine știe, o fi având ei ceva ce nu reușesc eu să văd. Dacă-l mai bagi și pe Males pe lângă ei, atunci îmi pierd și puținul optimism pe care-l mai aveam. Oricum, hai CFR Cluj, musai 3 puncte!

    Apreciat de 1 persoană

  12. Se pare c-am luat-o peste bot de la Omrani. Dacă o mai încasez și de la ceilalți doi de care m-am legat, voi desface un vin în cinstea lor. Hai băieți, încă unul și mă duc (să desfac vinul). 🙂

    Apreciază

  13. Trei puncte foarte importante! Restul e can-can (ati vazut in Europa unde suntem, pe nicaieri, asa ca nu are rost sa vorbim de spectacol). Males era sa ne ingroape. Bine ca am castigat cu sansa.

    Apreciază

  14. Care-i treaba cu rezervele? Cei care ati fost la meci, poate ati numarat mai bine, e adevarat ca au fost doar 6 oameni pe banca in loc de 7??

    Adica din ditamai lotul de 30, nu au prins banca nici Costache, nici de Luca, nici Ionita, nici Mailat?

    Sa ne asteptam ca din iarna de Luca sa fie trimis inapoi in Italia? fara sa primeasca nicio alta sansa? Pana la urma daca nici Moutinho nu ar fi primit o alta sansa, astazi nu ar mai fi fost un jucator de baza.

    Apreciază

  15. Cu nare sansa, dar e bine ca am castigat! Puteam s-o furam in min 86, da ne-a salvat parada lui Arla, dupa ce a luat destul de aiurea golul. Puteau sa ne coste ratarile lui Tucu si Omrani si in loc sa fi castigat lejer, ne-am facut un final de meci de infarct. Tucu de obicei nu rateaza din asemenea pozitii, pacat ca n-am reusit sa ne desprindem, dar importane sunt cele 3 puncte. Hai CFR!!!

    Apreciază

  16. Am ajuns sa jucam ca Real Madrid, adica praf pe minge…dar noi stam mai bine ca ei, macar castigam meciuri.
    Legat de statistica avem o Noutate: e prima data in istoria clubului cand |C|F|R| de pe pozitia de Campeoana En-titre termina turul ca si campioana de toamna.E ceva pozitiv

    Apreciază

  17. Nu inteleg de ce am fost programati sa jucam la Botosani sambata seara, avand in vedere ca aseara am jucat la Sf. Ghe, iar miercuri vom juca la Medias?! Se putea programa macar duminica seara, daca nu luni. Stiu povestea cu televiziunile, dar nu mi se pare ok. Poate asa vor juca la Medias Mailat, Ionita, Costache, De Luca si ceilalti. 🙂

    Apreciază

    • Sunt convins că la Mediaş vor intra măcar 4-5 „rezervişti”… Exact aşa, cum am făcut şi în campionat, atunci „odihnind” titularii pentru returul cu Dude… Mă rog, depinde şi de strategia conducerii, poate vor pune un accent mai mare pe Cupă şi atunci se schimbă modificarea… 🙂 În altă ordine de idei, şi Mediaşul poate odihni nişte titulari miercuri, şi pentru ei intrarea în play-off poate fi mai importantă, decât Cupa… Vom vedea. Saul, ai dreptate, e o nedreptate asta cu programarea meciului de la Botoşani sâmbătă… Ar fi bine să deschidă gura şi Stanciu, dacă tot a ajuns la noi… 🙂 HAI CFR!!!

      Apreciază

  18. Pentru mine eu un miracol ca am castigat fara Culio, dar intr-un final e bine ca am facut-o. Cum ne-cum am ajuns pe locul 1, la 2 puncte de locul 2, in ciuda unui start dezastruos de sezon. Poate ma insel, dar cred ca era o statistica ce zicea ca echipele care au terminat turul pe primul loc au castigat tot timpul campionatul. Statisticile se mai inseala, dar momentan suntem in pole position pentru castigarea campionatului. Trebuie sa fim atenti la Craiova si sa ne mentinem pozitia, ba chiar sa ne largim avantajul pana in iarna. Asa, poate poate, se mai fac niste transferuri de doamne ajuta si avem sanse macar la campionat… ca de Europa nu are rost sa mai vorbim.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.