Tango cu Tambe


Perioada mai lungă alocată procesului de notare n-a însemnat o participare mai mare, doar 12 tribunişti au făcut evaluări după meciul din Cupă, astfel:

O partidă în care echipa a jucat cât era nevoie (unii vor zice „cât a putut…), am văzut –aşa cum era de aşteptat- mai multe rezerve pe teren (Andrei, Tambe etc.), dar şi noutăţi absolute (Ganea). O echipă aparent eterogenă, jocul fiind salvat de robusteţea mijlocului clasic (refăcut după mult timp), unde Hoban, Culio şi Djoko au asigurat (aşa cum au făcut şi în sezonul precedent) o „relaţionare” a compartimentelor, rezultând un joc evident mai fluid, mai aşezat, chiar dacă ritmul era una de tango… 🙂

Omul meciului a fost Moutinho (7.6), impresia mea fiind că omul a devenit la Mioveni om de bază pentru meciurile viitoare. Note de peste 7 au mai primit Fernandez (7.4), Culio (7.0) şi Tambe (7.2), mai mult pentru golul marcat, cred. Repetentul a fost –din nou- Ioniţă (4.8), această speranţă eternă, personaj principal în telenovele mioritice… 🙂 „Prospătura” Ganea a primit 5.1, notă reflectând indulgenţa şi bunăvoinţa „diriginţilor” pentru un tânăr jucător, cam crud şi neexperimentat deocamdată la acest nivel şi raportat la acest lot de jucători.

Echipa a jucat în deja clasica formulă „concensaistă” 4-1-2-3, unde Hoban –în ciuda vârstei, şi a unor probleme mai complexe, nu foarte clare- arată că ştie mai mult fotbal şi azi ca Males, şi, având relaţii de joc bine sudate cu interii Culio şi Djoko, asigură o stabilitate la mijloc, atât în apărare, cât şi în pregătirea atacului.

Da, ştiu, am jucat cu o echipă de B, nu foarte motivată miercuri (jucând şi ea cu ceva rezerve), dar una care e candidată permanentă la promovare. Că nu prea-i iese treaba, e o altă poveste… 🙂

Rămânem cu o calificare clară, cu motoarele ambalate doar la nivelul „strict necesar”, am asistat şi la „promovarea” lui Muri în funcţia de căpitan de echipă, mai mult din considerente de vechime (el fiind cel mai vechi dintre cei trimişi în teren), dar meritată, într-un fel, ţinând cont de seriozitatea lui. Acum nu mai vorbim de gafe, că nu e cazul, iar perechea lui (singura posibilă), adică Lang, a jucat şi el acceptabil, dar –repet- să nu uităm valoarea adversarului.

Dintre cei doi interi cel care a tot urcat sus la pressing a fost Djoko, Culio fiind mai reţinut, dar tot n-a scăpat de (re)accidentare. Să sperăm că se reface până luni, că chiar avem nevoie de el… Poate apare şi Deac…

În faţă vârful Tambe a fost flancat de Ganea (pe stânga) şi de Moutinho pe dreapta, dar cei doi au cam schimbat poziţiile, aşa cum s-a văzut şi la gol, centrarea portughezului venind din stânga. În paranteză fie spus, şi interii Culio şi Djoko au mai schimbat poziţiile, dar varianta predominantă a fost cu Djoko pe dreapta şi cu Ema pe stânga. Revenind la Tambe, chiar dacă pare mai greoi (şi nu la fel de exploziv, ca „sosia” lui de la FCSB, Gnohere), rămâne o rezervă decentă a lui Ţucu. Sunt curios ce poate juca cu Ţucu în 4-4-2…

Aflăm între timp că Barca pierde la Leganes (ulterior şi Real la Sevilla), deci să nu fim foarte supăraţi când câştigăm cu 1-0 după nişte evoluţii mai slabe… 🙂 Să tot câştigăm aşa, în primul rând luni contra oltenilor „bugetari”… 🙂

HAI CFR!!!

Reclame

153 de comentarii

  1. Din faptul ca este o asa mare lupta pentru putere, putem deduce ca sunt interese mari la club, adica mai sunt bani multi, ceea ce este in lucru bun.
    Daca se doreste un nou restart, o primenire a lotului si schimbarea conducerii administrative, inseamna ca sunt resurse si ambitii, iar acest lucru nu poate fi decat incurajator.
    Faptul ca Iuliu Muresan este trecut pe linie moarta, este un lucru trist, pentru ca toata istoria recenta a CFR-ului este legata de numele lui, dar daca nu este compatibil cu noul finantator, nu prea sunt multe de facut.
    Faptul ca se doreste repunerea lui Copilu pe pozitie decizionala, acest lucru poate fi bun sau rau, depinde de ce a invatat in anul trecut, cu ce s-a ales din aceasta experienta.
    Eu I-as reprosa faptul ca a construit un lot de jucatori dupa dorinta unui antrenor, in speta DP, iar dupa ce si-a atins o borna a obiectivului, adica castigarea titlului, I-a permis antrenorului sa paraseasca echipa inainte de calificarea in grupele europene, principalul obiectiv, ramanand cu un lot de jucatori dificil de strunit de in alt antrenor.
    Despre cheltuielile facute, nivelul lor sau justetea lor, asta este o chestir pe care doar finantatorul poate s-o judece, iar daca concluzia este ca se doreste repunerea lui pe pozitie, inseamna ca totul a fost OK.

    Apreciază

  2. Trebuie sa fiu de accord cu IQ: nu-i asa mare paguba daca se inchide Chefere. Dintr-un site bine intretinut cu content la zi a devenit un loc de promenada pentru alt-urile lui Corn si sustinatorii sai care putea jura, PAROL, ca toate dejectiile care le debita s-au intamplat. E pacat ca unele comunitati sa inchid dar nu cred ca genul ala de povesti cu pesti si atitudinea de pe cheferetv (doamne feri’ sa intri pe chefere dupa vreun meci pierdut) sunt benefice clubului. Ar fi mai bine sa fie mai putine site-uri ceferiste dar cu forumuri monitorizate si cu content constant.

    Apreciază

    • Nu ar fi normal sa existe cenzura. Cel mult obscenitatile blocate. Dar pe banii lor (cei cu chefere) fac ce vor. Pe de alta parte au aparut acolo destule adevaruri chiar daca prost impachetate fata de eleganta de aici de pe tribuna.

      Apreciat de 1 persoană

    • Nu cred ca era site-ul lui Corn. Aaa ca era terenul lui de joaca? Aia da. Dar atât. L-am făcut pe Corn în n-spe mii de feluri (prost, naiv, taliban, tras cu cheia, maniupulator, manipulat) și nu mi-a făcut nimeni nimic. A trebuit sa-l fac tâmpit pe Andrei ca sa-mi iau ban :))

      Apreciază

          • Baietii si-au permis sa puna la indoiala capacitatile de mare strateg a marelui Mou flancat de bodyguarzi la meciurile de acasa. Ceea ce se uita e ca ne-a facut Iasiul campioni. Pacat ca s-a inchis situl, era o alternativa.

            Apreciază

            • Campioni v-a făcut Arlauskis cu penalty-ul aparat în prelungirile meciului cu Craiova. Campioni v-au făcut punctele strânse de DP pe tot parcursul campionatului. Ca s-a împiedicat FCSB la Iași? Și ce dacă? S-a impedicat și CFR-ul. Tot cu cei de la Iași. Fără suparare, dar mi se pare lipsit de bun simt sa negi meritele antrenorilor și jucătorilor și sa spui ca titul s-a câștigat doar datorita celor de la Iași.

              Apreciat de 1 persoană

  3. N-am stat niciodată la discuții acolo, dar îi citeam. Erau şi pe acolo oameni interesanţi. Unii intră şi aici, şi îi citesc întotdeauna cu plăcere. Este păcat, pentru că era o comunitate ceferistă. Oamenii sunt cum sunt, şi trebuie lăsat un loc pentru toate opiniile. .

    Apreciază

  4. Ok, pot accepta ideea de schimbare a conducerii, si poate e si bine venita, om nou cu idei noi si poate si bune, dar pentru mine inseamna mult si calitatea persoanei respective. Dar din pacate nu cred sa fie cazul la noi. Mi-e si frica ca ne pricopsim de limbricul Stanciu, ca am info ca deja de vreo luna sta la grand hotel italia, (cam prea mult). Tare ma tem ca e pe lista foarte scurta.
    Pe gunoiul asta nu-l pot nicicum sa-l inghit, si ca el mai sunt destui. Vad ca mai nou CFR-ul se serveste numai cu lamaie. 😢😢
    Hai draga CFR!!!

    ps: mi-ar placea un Galca la noi; si cu niste fosti idoli cfristi in stafful de conducere. 😉😊

    Apreciază

    • Daca tot e Baptista agntabaritic si batran de ce nu il pun pe el antrenor? Are experienta cat cuprinde la cel mare nivel si nu cred ca e greu sa se impuna in vestia.

      Apreciază

  5. Am finalizat notarea după meciul cu oltenii, au fost pe fază 16 tribunişti… Echipa a primit 6.5, Toni doar 6.1. Nota maximă (7.9) a primit-o Arla, pe aia minimă (5.5) Păun, ca pe vremuri… 🙂 Tabelele sunt reactualizate. HAI CFR!!!

    Apreciază

  6. Off topic,a mentionat cineva mai sus ca nu stie nimic de Vass Bela,chiar sunt curios ce e cu el de nu mai scrie nimic de o vreme. Are cineva info? Bela bácsi de ne citesti da-ne un semn,in rest numai bine. La fel si Racheta.
    Hai CFR

    Apreciat de 1 persoană

  7. CA are 5 membri: la ultima ” sedinta” Muri era pe „ordinea de zi” ,Gadola nu conteaza ,in conditiile in care ceilalti 3 fac parte din aceeasi ” familie”si fac CA de cate ori vreau ei …fara convocator pt.Pisti.Speranta lui Muri cata mai e ,nu e in tara…

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.