Albusibiu: Minciuna


Un meci special pentru mine, o situație în care nu m-aș fi gândit să fiu pus vreodată: să fiu împărțit între CFR și o altă echipă. Dar până acum nu exista Hermannstadt, echipă alături de care patriotismul local mă cheamă, brandul puternic – dar și proiectul clubului, mult mai serios decât fusese Voința Sibiu. Am fost deci împărțit între cele două echipe azi și aș fi fost aproape un observator obiectiv, dacă nu aș fi fost, recunosc, un pic mai mult de partea Hermannstadt-ului, din cauza crizei de puncte pe care o traversează.

Ca urmăritor constant al celor două echipe, cred că știu ce și cât trebuia să facă fiecare. Dacă Hermannstadt-ul s-a comportat onorabil spre bine azi, CFR-ul a fost absolut lamentabil. O zic pe șleau și fără ocolișuri. Era totuși un meci între o nou promovată și campioana României, diferența de bani și loturi ar fi trebuit să se vadă mult mai clar. Poate mulți comparați meciul acesta cu egalul, 0-0, de la Călărași, dar acolo măcar CFR-ul a presat, a avut jocul mereu sub control. Aici însă Hermannstadt nu a fost nici fricoasă și a pus și multe probleme. Fără ratările lor obișnuite și poate și fără greșeala arbitrului Bârsan, acum vorbeam de alt scor. Este o victorie, dar e un 1-0 cât se poate de mincinos. O fază, un gol, o victorie. Poate îi spuneți pragmatism, dar eu îi zic prestație lamentabilă, fără lecție pregătită și fără nicio perspectivă.

Să nu uităm condițiile meciului: s-a jucat pe un teren mai degrabă neutru, în tribune fiind mai mulți suporteri ai CFR-ului (localnici sau de la Cluj), decât sibieni. Hermannstadt e o formație bătăioasă, cu ceva jucători interesanți, dar are încă găuri evidente, iar omogenizarea echipei încă nu s-a realizat. Întrebați-vă de câte ori a pus presiune azi CFR-ul, cum a folosit jocul pe benzi, acolo unde sibienii mei nu funcționează încă corespunzător. În primele minute, câtă vreme era Vinicius în teren și cât încă Hermannstadt avea frică de CFR, s-a mai ținut și s-a mai plimbat mingea. După aceea însă, treptat, jocul s-a mutat spre poarta CFR-ului, iar marile ocazii ale primei reprize au aparținut sibienilor. Mai întâi dublul șut din careu al lui Mijuskovic (noroc că e fundaș central), apoi ocazia uriașă a lui N’kololo. Singurul moment pe care l-a avut CFR-ul a fost lovitura liberă a lui Manea, de pe la vreo 20 de metri, trasă însă lamentabil, la 2 metri peste poartă. Cât de rău a fost, vă pot spune Păun sau Manea. Păun n-a mișcat în fața spaniolului Biel Company (fost coleg al lui Culio, la Mallorca, dar doar debutant azi în Liga I), iar Manea a fost întors pe toate fețele de N’kololo. De ce a fost CFR inferioară? N-am văzut nicio clipă că mister Conceicao ar fi citit vreuna dintre problemele sibienilor. Niciun pressing avansat, niciun joc de pase cu dublare pe flancuri, nimic. Ok, s-a dat un gol dintr-o fază întâmplătoare în a doua repriză, la o serie de 2 erori în apărarea sibiană, dar în afară de asta n-a fost nimic care să spună că pe teren juca o campioană, ceva care să arate milionul dat pentru Ioniță sau cotele de piață și de impresii la care sunt jucătorii CFR-ului. Nu am văzut nici soluții și nici studiu de pregătire, de vreme ce, de pildă, Dâlbea era la fiecare corner din prima repriză liber pe colțul lung. Abia în a doua repriză am văzut că se ducea Camora mai aproape de zona căpitanului sibian. De asemenea, n-a văzut contraatacuri – un simplu studiu al ultimelor meciuri ale sibienilor îți arăta cât de greu se retrag pe contraatac. Deci cum trebuia CFR să câștige azi, care a fost rețeta, că eu n-am văzut niciuna?

Sigur, CFR își ia punctele și merge mai departe, pe primul loc, dar episodul acesta nu ar trebui să fie uitat. Nu i-am văzut prea afectați sau prea îngândurați după meci. Doar o altă zi de muncă la ”birou”. O zi jenantă! Echipele tari câștigă și atunci când joacă prost, dar astăzi n-am văzut la CFR nicio echipă tare.

Albusibiu

Reclame

34 de comentarii

  1. Da, echipele mari castiga si atunci cand mai prind o zi proasta, atat doar ca noi aratam ca o echipa mica care mai prinde foarte rar cate o zi buna. Se platesc salarii imense , dar pe teren nu se vede diferenta, ne chinuim cu oricine jucam. In aceasta vara multi jucatori trebuiau inlocuiti, dar conducerea a avut alte preocupari. Da, e „an impar”, cu jucatori platiti mai bine decat in anii pari. Meciul de ieri a parut mai degraba un amical organizat de „Ziua Recoltei”…

    Apreciază

  2. Antrenorul e problema majora! Nu e nici selectioner, nici tactician, nici mobilizator…Apoi este vorba de incertitudinea care s-a coborat asupra echipei, a unui management precar la ora actuala,,Nu se gasesc solutii, se pare. Nu mai zic despre reactia de aproape automultumire comica dupa aceasta victorie caraghioasa..Sa nu uitam totusi ca la fel de hilar am pierdut cu Viitorul..!

    Apreciază

  3. in fotbal exista si compensatii ,am recuperat o mica parte din punctele pierdute nedrept,Calarasi , Steaua , Viitorul, am luat punct defapt jumatate de punct la Medias,si 1,5 ieri, deci repet ceea ce am spus de n ori, numai punctele conteaza, iar daca jucatorii nu sint platiti, atunci trebuie sa ne bucuram de fiecare jumatate de punct luat

    Apreciază

  4. Când au castigat campionatul cu DP echipa juca de nota 6, acum joaca constant de 4,5. Cam asta e pragmatismul noilor actionari insa va ramane o echipa cu maxim 100 de suporteri. Pacat dar asta e.

    Apreciază

  5. Da, importante sunt cele trei puncte, dar ieri am fost lamentabili. Nu exista nici urma de strategie, idee de joc, golul a fost intamplator, dupa ca puteam lua lejer goluri, daca nu ratau atacantii sibieni. Anul trecut cu 16 jucatori noi, dar cu antrenor, emanam siguranta, aveam rezultate, chiar daca jocul nu era deloc spectaculos, in schimb acum…. 😦 Camora in interviu zicea ca ei trag la titlu, dar nu stiu daca el chiar crede, sau interviul trebuie sa sune bine pentru presa. Oricat de jos ar fi nivelul acestei ligi, la cum aratam acum, e ok daca prindem playoff-ul, ca de tras la titlu nu cred ca poate fi vorba. Amatorismul conducerii si proasta gestionare a castigarii titlului si a culoarului spre EL se va vedea curand si in prezenta la stadion. 😦

    Apreciază

  6. Este bizar sa-i dau replica lui Albu care nici nu-si poate apara punctul de vedere.Este bine sa vedem opiniile unuia care se crede(inca) cfrist,doar ca nu-i corect sa-l contrazic fara sa-si apere pozitia.
    Cel putin in acest articol Albu nu este(si nici nu poate fi) obiectiv.Nu poti invoca faza cand este oprit sibianul (scapat singur cu Arla) fara sa scoti un cuvintel de faza cand Tucu este oprit din drumul spre gol la un ofsaid imaginar.Ca au jucat ca niste cizme este alta discutie.
    Ca sa-mi dau cu parerea ca un cfrist autentic(cu obiectivitate,dar si cu mult subiectivism) spun doar ca valoarea si-a spus cuvantul,punct.
    Daca am schimbat antrenori de pe primul loc,cu echipa jucand bine,putem si sa-i tinem cand sunt pe primul loc si joc penibil,respectand clasamentul care reflecta ceva,adeca valoarea.

    Apreciat de 2 persoane

    • Dacă tot nu vor sa plătească alt antrenor pot să-l pună pe Țrica, doar e angajat la CFR. O sa ma înjure mulți dar un tandem Miriuta – Trica ar aduce mai multe decât aduce azi Tony. Îl apreciam pe Tony dar jocul e tot mai slab iar scuza lipsei LUI culio și a lui Deac nu tine.

      Apreciat de 1 persoană

    • Când un jucător pierde prosteşte mingea în favoarea unui adversar, face tot posibilul să oprească jocul. Nu-l interesează că face fault la 20 de m de propria poartă, nu-l interesează că ia cartonaş, singura lui grijă este ca echipa să nu ia un gol direct imputabil lui. Pe acelaşi calapod funcţionează şi mintea unui arbitru, mai ales al unui arbitru slab. După ce „l-a deposedat” de minge pe Omrani prin proasta lui poziţionare, singurul gând al lui Bârsan a fost să prindă o ocazie cât de mică să întrerupă jocul ca nu cumva să iasă un gol al sibienilor şi să i se reproşeze că a influenţat rezultatul final prin acea deposedare. În restul partidei chiar a exagerat uneori cu lăsarea avantajului şi reîntoarcerea fazei. Sibianul şi-a ales prost momentul să scape singur cu Arla. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  7. E doar prima victorie din seria de cinci. Eu am răbdare să le văd pe toate. După o primă repriză în care au jucat ca noi la Mures, Arsenal conduce cu 2 – 0. E o perioadă ciudată şi la noi la club şi nu se rezolvă toate cu un grătar. Dar până la urmă se va limpezi şi balta noastră. La fel de ciudat e să citeşti aici o cronică din partea adversarului. Nu e rău, doar ciudat, că suntem toţi de acord că am jucat ca o cizmă. Dar se cam simte regretul victoriei. Interesant. Nu-mi fac probleme pentru Sibiu, sunt convins că la un moment dat vor începe să urce în clasament. Mult succes, Hermannstadt!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Nu sunt in Cluj-N si n-am cum sa ma intretin cu unii apropiati ai clubului si sa ma informez ce naiba se intampla de nu jucam mai nimic?!; care este situatia la nivelul conducerii,cum stam cu banii,daca baietii sunt platiti la zi ,daca Conceicao antreneaza dupa ureche,sau nu,isi impune conationalii de limba,sau…?!;Je mon fishul asta contagios,pare-se ca a cuprins intreaga echipa ,nu numai pe Omrani;antrenorul se chinuie sa faca ceva,dar nu stie ce,pare din alt film,iar jucatorii joaca o turca invidiata de toti cei prezenti in curtea scolii,pardon pe stadion,sau la TV.?!;sa nu ne mintim si sa recunoastem ca rezultatul este mincinos,desi nu m-as supara sa-i batem si pe olteni cu acelasi scor.

    Apreciază

  9. „Prost sa fi, noroc sa ai”, cam asa se poate caracteriza meciul de ieri.
    Nu-mi aduc aminte de cand n-am mai vazut un joc atat de slab al CFR-ului si vad ca lucrurile nu se imbunatatesc de la un joc la altul, ba dimpotriva.
    Absentele lui Culio si Deac nu sunt o scuza, iar alte motive obiective nu gasesc, desi jocul de la mijlocul terenului produce aceasta impresie de neputinta si de haos, de joc la intamplare fara nicio idee tactica.
    Am sperat ca Moutinho va aduce un plus de organizare, dar nici vorba, ba mai mult, nici Djoko n-a fost la inaltime in acest joc, asa ca, a fost groaznic.
    Sigur, punctele obtinute ne mai indulcesc amarul, dar semnele nu sunt bune deloc si asta culmea, dupa un joc in care ne-am cocotat pe prima pozitie, cel putin temporar.

    Apreciază

  10. Eu nu cred că fotbalul românesc e așa de meseriaș încât jucătorii pun în practică agricolă 90-95% din indicațiile prețioase ale antrenorului de pe bancă sau de la telefon. Poate pe vremea lui Dan Petrescu procentul era pe undeva pe la 70-75% (de aia câștigam unele mecuri cu 1-0 sau făceam 1-1, în loc de 2-0, 3-0…). Nu-l văd pe Conceicao principalul vinovat pentru jocul prestat, ci forma de moment a jucătorilor. De când a venit portughezul – trecând peste absențele din lot – am observat o alternanță de meciuri bune cu meciuri proaste. Când vreo 8-9 dintre jucători au fost în zi bună, meciul a curs destul de bine, uneori chiar entuziasmant. Când vreo 7-8 (cu lux & burghezii și mai mulți) au fost varză cam ca la Cluj, de unde să ceară bietul Toni spectacol și eficiență? Dacă din cauza antrenamentelor lui A1 jucătorii se transformă în legume, atunci portughezul e vinovat, fără discuție. Dacă nu, atunci jucătorii trebuie blamați.

    Apreciază

    • Eu cred că prin formă de moment se înţelege că un jucător are un randament bun şi constant într-o anumită perioadă de timp. Faptul că Djoko joacă azi extraordinar, peste 6 zile e pârnaie, iar peste alte 3 zile e MVP din nou se poate explica doar prin diferenţe de ordin mental în abordarea meciurilor. Nu degeaba spunea DP că la meciurile cu Steaua, fotbaliștii se motivează singuri, că e mai greu la meciurile cu echipele mici, că munceşte enorm de mult la mentalul jucătorilor în săptămâna premergătoare a unui meci cu o echipă mică, să nu fie prea multă relaxare. Am scris şi acum ceva timp că echipele pregătite de Conceicao în primele lui două mandate la CFR, n-aveau constanţă, alternau meciurile foarte bune cu altele sub orice critică. La fel se întâmplă şi acum. E doar vina lui Tony, degeaba îi pregăteşte perfect fizic, tactic, tehnic, jocul nu are cum se lega dacă la intrarea pe teren, starea psihică a jucătorilor nu este cea corespunzătoare.

      Apreciază

  11. Din păcate, nu i se spunea Conseiciao de pomană, îmi amintesc că a fost la fel de dezorganizat jocul echipei ultima dată când ne antrena. Acum, dacă tot am reuşit să evoluăm la minimul posibil, merită să-i aşteptăm pe bătrâneii noştri, poate schimbă ceva la echipă. Oricum, până-n iarnă sigur nu mai putem schimba nimic, aşa că nu ne rămâne altceva decât să suferim, să sperăm şi să aşteptăm.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Echipei ii lipseste clasa de antrenor a lui Dan Petrescu( un scurt remember):organizare a jocului ,echipa bine asezata,pressing agresiv in treimea adversa ,blocarea cvasitotala a adversarului ,specularea la maximum a fazelor fixe si a greselilor adverse si nu in ultimul rand disciplina si presiune pe jucatorii proprii…altfel spus a scos maximum din lotul avut la dispozitie.In sezonul asta toate atuurile sus mentionate au disparut,iar echipa s-a vazut ca a devenit una oarecare pt. ca din cei prezenti ieri pe teren cu 2-3 exceptii ( Vinicius,Tucudean poate Djokovici)restul jucatorilor nu au valoare superioara celor de la sibiu,medias,calarasi,botosani, iasi etc.Stiu ca e greu sa recunoastem asta ,dar sa nu uitam ca la medias rezervele noastre (care ar trebui sa puna presiune pe asa zisii titulari si sa reprezinte variante viabile) au fost surclasate ca joc ,noroc cu portarul ca altfel un 0-3 nu era de loc mincinos;ma astept sa ne chinuim teribil si-n cupa .Inchei spunand ca si Albu ca ma simt impartit:pe de -o parte as vrea ca DP sa reuseasca in China,pe de alta parte un esec acolo , ar putea sa-l intoarca in iarna in Gruia ,asta fiind singura mea speranta cel putin in sezonul asta!

    Apreciază

    • Petrescu era un modelator de voință, un zbir, un diavol în fața căruia toți jucătorii în frunte cu Omrani prezentau urme de frână în chiloți, mai puțin cei cu conștiință, gen Vinicius, Camo, Culio. Restul sunt niște copii răsfățați care cred că au valoare, sunt deja campioni, au câte o medalie ba chiar două…la ce trebuie să mai joace acum? Conceisao, deși a mai avut contact cu jucătorii din Românica nu „simte” delăsarea și dezinteresul unora. El, în lumea lui, crede că toți fotbaliatorii au conștiință și bun simț, dar ce să vezi? Surpriză: nu-i așa.
      Probabil că odată cu revenirea în iarbă a maestrului de ceremonii Culio se vor schimba și atitudinea și jocul echipei. Sper.
      Hai CFR!!!

      Apreciază

  13. E clar ca acestor jucatori le trebuie un antrenor cu personalitate,un antrenor care sa ii motiveze meci de meci. Valoare au,nu sunt cu nimic mai prejos ca rivalii din campionat,au castigat un titlu,il pot face din nou. Le lipseste capul limpede, carmaciul, antrenorul care sa ii puna pe directia cea buna, si nu in ultimul rand sa ii motiveze din nou.

    Apreciază

  14. IQ – asa este din pacate, jucatorii sunt de nivelul calarasi, iasi, astra. Am vazut Dudelange cum a castigat.Au presat la jucatorul care primeste mingea.Un fel de „om la om” in zona dintre careu si mijlocul terenului.Jucatorul nostru presat numai poate controla mingea din lipsa de tehnica si viteza, exceptie Culio si Deac si poate Ionita.
    AStfel adversarul controleaza din timp atacurile noastre si se poate dubla la cate o filtranta si daca mai apare o oportunitate cand jucatorul „presat” trimite acasa a la Omrani…
    Cu Sibiul la fel, numai ca spre deosebire de Dude, Sibiul nu are un Sinani.Si nici un Topmuller.
    As fi zis si eu ca a fost un dezastru meciul cu sibienii dar e greu cand adversarul face antijoc total si are cate o ocazie sporadica in aglomerarile din careu cu un arbitru dornic de 11m la orice atingere.
    Tranzitia noastra e lenta si previzibila , usor de contracarat.Pana la urma aruncarea pe un varf cu intoarcere( fie de varful tau fie de adversar) spre un coechipier care vine din spate si deschide stanga sau dreapta sau suteaza , este o tactica eficienta care de fapt mascheaza neputinta construirii in regim de tranzitie rapida.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.