Derby la alibi. [CFR Cluj – FCSB 1-1]

„Sfântul 1-1” cu FCSB a venit din nou și în seara asta, în lumina angelică a nocturnei. E înduioșătoare teama pe care cele două echipe o au una față de alta: dă primul gol una, se retrage în apărare și, mai târziu, sub atacurile în forță ale celeilalte, încasează golul. După aia, de la 1-1, pace și prietenie. Toți jucătorii și antrenorii par fericiți că nu pierd, au alibiul perfect.

În condițiile astea, nu prea sunt lucruri diferite față de alte meciuri. Da, FCSB a marcat prima, de data asta noi am avut forța să egalăm, însă în ansamblu pot spune că a fost mai ușor decât cu Dudelange. FCSB era o echipă de bătut, victoria ar fi fost la îndemână. Au ei ceva fotbaliști, dar în rest au multe cârpeli, de la echipele prietene cu Becali, fotbaliști umflați doar de media servilă fostei Stelei. Ca atare în apărarea lor bate vântul, în zona de închizători sunt spații uriașe care ar fi trebuit exploatate mult mai bine de noi. Să remarcăm doar că atât de slab se apără FCSB încât au reușit să-l facă până și pe Djokovic să pară fotbalist de atac. Nu mai vorbim despre faza golului marcat de noi, acolo unde Bălgrădean ajunsese singur cu 3 ceferiști (după o fază fixă!), sau de fazele la care Djokovic era nemarcat pe lovitură de cap – noroc că el știe să dea la poartă doar cu piciorul, dacă se poate de la peste 30 de metri. De la 1-1 și cu o repriză la dispoziție, cred că CFR putea obține mai mult. Trebuia doar să continue până în minutul 90 ceea ce făcuse până în minutul 70.

Dar nici CFR nu a stat strălucit. Totuși, spre deosebire de FCSB, a părut o echipă un pic mai fluidă. Chiar dacă Păun și Omrani au fost mâini moarte, ce s-a văzut a fost o mai bună putere de a ține de minge. Majoritatea duelurile unu la unu au fost câștigate de jucătorii CFR-ului, iar asta a dat o anumită tentă a jocului, a dat o impresie de putere. Pe de altă parte, linia noastră de mijloc a păcătuit exact acolo unde acum câteva luni impresiona: închiderea perfectă a culoarelor din fața apărării. Dacă într-o vreme Culio-Hoban și Djokovic închideau atât de bine încât credeam că ne-am putea descurca și numai cu doi dintre ei, azi linia de trei, Djokovic-Bordeianu-Males a fost extrem de nesigură, a lăsat complet descoperiți fundașii centrali. Pase nesigure, respingeri moi, plasament greșit. Nu mă grăbesc să atribui, dar tot afirm că l aici e mâna lui Iordănescu-Conceicao în a strica moștenirea lui Dan Petrescu.

În fine, despre faza golului încasat de noi, chiar n-aș vrea să aud învinovățirea lui Lang. Pasa ce i-a fost dată a fost una dușmănoasă, pentru stop pe piept în fața careului. Nu pasă pe jos, nu pasă pentru degajare. Sigur, dacă judecăm de la TV, poate am cere un stop pe piept urmat de degajare, dar acolo, în zona careului, nu e timp de privit ecrane. Adevăratul vinovat al tontogolului încasat de noi este Omrani. Preluare în bandă, cu viteza unui fotbalist din anii ’50. Stă, se uită, nu mișcă, nu verticalizează, se apropie adversarul de el apoi, cu maximă superficialitate, aruncă mingea în brațele lui Lang. Una dintre primele lecții pe care o învață fotbaliștii este „nu pasa în centrul terenului, în apărare”. Iar asta se spune despre pase pe jos, nu de grenadă aruncată. Omrani o fi lipsit de la lecția aia, mai ales că, imediat după pauză părea neafectat, glumea relaxat cu fcsb-iștii, înainte de reluarea jocului. Dacă Omrani avea caracter măcar pe o zecime din talentul său, sigur nu juca azi la CFR.

În rest, aș nota doar câteva lucruri bune: o calitate mai bună a centrărilor date de Camora și Manea, un joc mai avântat a lui Țucudean (dacă ar renunța la călcâie ar fi excelent) și parcă un alt Moutinho. Ori a venit schimbat, ori a scăzut și mai tare nivelul campionatului nostru intern. Înclin spre a doua variantă.

În fine, e egalul care nu ne spune nimic, nici nu ne lasă să ne bucurăm, nici nu ne face să rupem pisica. Prelungim starea de acum, ducem impresia că dacă am suntem egali cu FCSB lucrurile sunt sub control. Dar vine întrebarea: FCSB cu cine mai e egală?

Albusibiu