Spre Madrid, Wanda Metropolitano!


Azi, 19 iunie 2018, CFR Cluj îşi află victima din turul 2 preliminar din UEFA Champions League, în urma unei trageri la sorţi ce va avea loc la sediul UEFA de la Nyon, începând cu ora 13:00. Vor fi trase la sorţi partidele din tururile 1 şi 2 preliminare. Vom juca pe ruta campioanelor şi, spre nenorocirea viitoarei adversare, ajunsă cap de serie de pomană, noi nu vom fi cap de serie la această tragere la sorţi.

Tremură de câteva zile şi stau cu degetele împreunate la spate reprezentanţii următoarelor echipe, fiecare rugându-se pentru milă: “Doamne, ajută-ne! / Allah, fii milostiv!, oricare echipă, numai CFR să nu iasă”:

Iar noi spunem, “oricare, nu contează”, iar după disputarea partidelor, 24/25 iulie (turul) şi 31 iulie/1 august (returul), vom continua cu “altu’ la rând”.

Totuşi, ar fi de evitat Bate Borisov, Astana şi Qarabag. Medicii de familie şi farmaciştii nu recomandă  în start de sezon deplasări din astea obositoare peste mări, ţări, munţi şi coclauri. Plus că e vorba de echipe foarte bune, cu prezenţe în grupele ChL în ultimii ani .

Dacă e să am o preferată, aş spune din start Celtic Glasgow. Un nume celebru, extrem de mobilizator pentru băieţii noştri, ar suna cel mai fain când peste ani am înşira numele echipelor eliminate în neuitatul parcurs european din sezonul 2018-2019. Dar zic să-i mai lăsăm o tură, îi vom scoate în turul 3.

Pun jetoanele pe Legia Varşovia. O prefer pentru că are şi ea un nume de tradiţie, am avea o deplasare relativ scurtă, are 4 jucători (din cei mai buni probabil) în lotul Poloniei prezent la campionatul mondial, fotbalişti care vor vrea şi ei un mic concediu după ce îşi termină treaba în Rusia.

Pronosticuri? Preferinţe?

HAI CFR!!!

Reclame

146 de comentarii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.