Cu gleznele călcate. [Astra Giurgiu – CFR Cluj 0-2]

Acţiunea filmului sau filmul de acţiune – oricum ar fi – se apropie de final, cu un happy-end pentru eroii noştri. Momentul de maximă tensiune s-a consumat într-o scenă în care noi nici măcar n-am jucat, la Iaşi. Iar dacă tot ne-a surâs norocul, astăzi, în runda aproape finală, n-aveam voie să facem din acţiune vreo comedie. Şi, spre cinstea lor, ceferiştii azi au fost la nivelul lor maxim din acest campionat. Au comutat dramatismul pe profesionalism, într-un meci câştigat într-un mod categoric.

Atât de clară e victoria CFR-ului încât nici măcar nu cred că vor apărea eternele teorii despre blatul adversarului. Orice spectator a văzut că CFR-ul i-a luat pe adversari tare, încă de la început, că a sufocat adversarul prin pressing şi prin duelurile fizice. Bineînţeles, am avut noroc cu greşeala adversarilor, cu acea pasă înapoi a lui Radunovic, pentru că până atunci nu se zărea o idee clară de a construi faze de poartă. Dar, de la 1-0, totul a devenit mult mai clar, mult mai fluent – profitând şi de spaţiile tot mai mari de pe teren. Sigur, n-a fost o avalanşă de ocazii la poarta giurguvenilor, n-a fost nici măcar spectacol ca în acel 3-2 de la Giurgiu, din turul campionatului, dar unde a convins CFR-ul a fost prin maniera de a alerga, de a face pressing şi a se arunca pe fiecare minge. Acolo s-a văzut clar că ai noştri abordaseră meciul decişi, nu pentru „totul sau nimic” ci pentru „totul sau totul”.

S-au văzut suficiente dovezi de eroism pe teren. Mă gândesc la Omrani – destul de nepăsător în modul său normal – care azi a rezistat încă 70 minute peste momentul în care şchiopăta şi cerea schimbare, după ce fusese călcat pe gleznă. Într-un picior a alergat, într-un picior a marcat! Camora, la fel, călcat destul de dur, s-a ridicat şi cred că până şi el a uitat de durerea care-l va însoţi înapoi la Cluj. Apoi îl vedem pe Culio, cel care până în minutul 80 a fost omul care închidea perfect în faţa apărării, în zona careului nostru, pentru ca un minut mai târziu să fie în zona celuilalt careu, la pasă şi pressing. Şi, desigur, la Vinicius, cel care n-am văzut să piardă, tot meciul, niciun duel fizic. Ce jucător! Ar fi nedrept să caut puncte albe şi negre, căci este clar că totul a funcţionat ca un sistem. S-au văzut însă câteva probleme la finalizare – golurile noastre fiind mai mult întâmplătoare şi, de asemenea, aş mai zice de Mureşan – soluţia de avarie pentru Boli. Mureşan nu că n-ar vrea, dar nu se poate ridica la nivelul lui Vinicius şi, tocmai de aceea, prin contrast, pică foarte rău la evaluare.

Aş zice un cuvânt şi despre Dan Petrescu, cel care a pus azi echipa cât de ofensiv ştie el, cu Bordeianu în locul lui Djokovic. Mutarea a funcţionat desigur, dar mai mult, contează că am văzut o echipă ce parcă a rupt lanţurile, năvălind pe adversar. Undeva, în tot pressingul acesta şi toată nebunia de azi, să recunoaştem, este şi meritul lui Dan Petrescu, ceva din nervii săi.

Da, suntem foarte aproape să câştigăm campionatul. În mod normal, FCSB-ul nu are cum să câştige mâine la Craiova, iar de-acolo CFR-ul mai trebuie să mai facă cel mult un pas. Bucurie să avem, dar să fie una decentă. Faţă de alte campionate, când câştigam doar pe mâna noastră, de data asta împărţim o bucăţică din titlu cu Iaşul.

Rămân la ideea de după cel de-al patrulea 1-1 cu FCSB-ul: nu merităm să câştigăm campionatul! Bine, acum vedem clar că nici FCSB-ul nu merita. Şi dacă tot nu e nimeni vrednic, atunci e bun şi cuvenit pentru noi! De ce? Pentru că spre deosebire de celelalte echipe din campionat, CFR a avut un plus mare la capitolul „Atitudine”. Da, atitudine fizică şi mentală. A fost echipa ce a făcut pressing – chiar dacă nu ştia ce să facă apoi cu mingea. A fost echipa care a câştigat majoritatea duelurilor la minge – asta înseamnă să ai jucători motivaţi, mental şi probabil financiar. Nu am făcut noi spectacol, dar am arătat forţă şi multă muncă. Iată deci de ce titlul nu e un folos necuvenit însuşit de noi0. Încă un pic şi putem da drumul artificiilor şi lălăielii cu ‘We Are The Champions!’… My friends!

Albusibiu