Titlu’. [FCSB – CFR Cluj 1-1]

Aș putea să dau vreo 3 titluri despre acest meci. Unul să fie despre picioarele moi ale ceferiștilor, atunci când s-au văzut în avantaj, unul să fie despre Deac (la cel mai slab meci al lui de când este la CFR) sau unul despre acest fel tont în care, de 4 ori într-un sezon, am scăpat victoria în fața rivalilor. Rămâne însă acest titlu, pentru că în seara asta m-am convins că nu merităm așa ceva în acest sezon.

Nu că ar fi FCSB-ul mai bună, acum sau în campionat, în ansamblul său. Ba chiar s-ar putea să se mai impiedice și ei până în ultima etapă. Din punctul meu de vedere însă, o echipă care scapă printre degete de 4 ori victoria, în felul acesta, este o echipă labilă, în primul rând psihic. Nu-mi place, în general, ca cei dezechilibrați mental să câștige: nici în sport, nici în politică, nici în viață. Succesele lor reprezintă contraexemple pentru toți, sunt anti-modele periculoase. CFR-ul care este atât de luptător în derby-uri câtă vreme e 0-0, se fâstâcește de fiecare dată când vede succesul și clachează emoțional pe final. Nu, o astfel de echipă trebuie să se trateze mai întâi, trebuie să își vindece psihicul prin umilinţă şi suferinţă și abia apoi să ia drumul performanței. Nu știu dacă vă dați seama, dar sunt de-a dreptul FURIOS de ceea ce au făcut azi ai noștri. Mai bine făceau 0-0, mai bine chiar pierdeau decât să dea încă o dovadă a labilității lor psihice. Pierdeau luptând, nu fâstâcindu-se în cel mai rușinos mod. Suntem de râsul țării pentru acest scenariu repetat de 4 ori!!!

Despre meci, despre fotbal? În primul rând niciuna dintre echipe nu merita astăzi să dea vreun gol – deci nici să învingă. Lipsă de viziune, lipsă de ocazii, simulări, smiorcăieli, bașca un arbitru care a fluierat ca la handbal sau, mai rău, ca la baschet. Orice atingere, orice respirație era fault. Cum să vezi fotbal în aceste condiții, cum să se joace mai mult de 30 de secunde neîntrerupt? Sigur, Kovacs știe ce-a făcut. Cu toată presiunea pe arbitraj, din ambele părți (fiindcă și noi am contribuit la asta), omul a preferat să fluiere tot, ca să nu-și audă vorbe după aia. Eficient, nu? Cine a omorât azi fotbalul? Vorbăria inutilă.

Și tot vorbăria a creat starea de nervozitate accentuată. Îmi aduc aminte cu greu vreun meci în care Culio și Deac să fi comis atâtea erori individuale. Mingi care se recuperau și pe care le dădeau aiurea, tocmai ei, oamenii cu cea mai bună viziune a jocului de la noi. Au fost cel puțin 4 situații de contraatac în care pase simple, de 10 metri erau date fie prea tare, fie inutilizabile. Și mă mai gândesc la o fază din minutul 50, cu Djokovic recuperând la mijlocul terenului, acțiune 2 contra 2 cu cel puțin 3 variante de continuare, care apoi s-a sfârșit, după alte 5-6 pase chinuite într-o întoarcere a mingii spre mijlocul terenului. Asta e stilul unei campioane?!

Despre Deac, ce să mai vorbim, se vorbeşte urât acum despre el, ca despre vreun eventual blat sau alte asemenea chestii. Nu, cred că Deac a prins doar o partidă mizerabilă şi atât. Omul a făcut prea multe pentru CFR ca să ne trădeze, iar cine îl acuză înseamnă că uită toate realizările sale. Într-adevăr, lui Deac nu i-a ieşit azi absolut nimic. Mai mult a contribuit în apărare, până în minutul 90, când tot el a pierdut mingea din care s-a prăvălit golul. Din punctul meu de vedere, Deac trebuia schimbat prin minutul 55-60. Ronaldo să fii, dar când ai un asemenea joc, trebuie să fii schimbat. Ioniţă, Mailat, Costache – variante erau. Cine trebuia să facă schimbarea? Dan Petrescu, evident.

În afara şutului lui Djokovic, n-am avut nicio fază din joc cursiv. Câteva aruncări de la margine ale lui Manea, ceva cornere, dar fără pericol. A părut din nou că noi doar căutăm cornerele, se vedea o oarecare mulţumire în mimica jucătorilor noştri atunci când mingea se ducea spre colţ. Nu, aşa nu ajungem nicăieri! În rest, am văzut foarte multe situaţii în care omul nostru din margine era izolat, cu 2 adversari pe el, om la sprijin nu venea , iar despre vreo încercare în careu nici nu putea fi vorba. Distanţe mari între coechipieri, joc de pressing cu frâna trasă (cu Ţucudean mai mult în joc de glezne) şi, cel mai trist, o sumedenie de mingi pasate direct la portar (asta a făcut şi FCSB-ul). Antijoc, nervi, încrâncenare la minge, dar mult joc la alibi, doar să nu se ia gol. Iar când s-a luat gol a fost la o fază la care toată echipa noastră tremura ca varga, cu Arlauskis arucându-se la disperare la o fază la care trebuia doar să judece şi cu restul jucătorilor parcă nicăieri pe teren. Din minutul 85 se simţeau nervii la fiecare atingere.

De ce să fie o asemenea echipă campioană? Singurii care merită aplaudaţi pentru jocul de azi sunt Vinicius, Boli (cu minusul de la gol) şi Djokovic. Chiar: oare cum ar fi arătat azi CFR-ul dacă Boli nu era refăcut şi trebuia să jucăm cu Mureşan? Probabil că ne-am fi trezit, conduşi fiind.

În fine, campionatul se termină urât – indiferent dacă, vreo întâmplare, ne face campioni. Vom avea o vară să schimbăm multe la echipă, vom ieşi în Europa, pentru o aventură. Dar, mai important, va trebui să ne clădim echipa, să jucăm fotbal. Unirea Urziceni nu trebuie să fie CFR Cluj. CFR Cluj trebuie să fie un Basel, un Red Bull Salzburg sau altă echipă care nu trişează sportul. Dan Petrescu? Da, să continuăm cu el. Şi pentru el, pentru cariera lui, a venit momentul să arate că e antrenor şi nu doar un sabotor al fotbalului. Titlul? La anul poate merităm!

Albusibiu