Hai băieţi, vrem berbecuţi la proţap! [FCSB – CFR Cluj 0-4]


Dan Petrescu şi Iuliu Mureşan şi-au exprimat încă o dată nemulţumirea faţă de regula înjumătăţirii punctelor obţinute în sezonul regulat, la startul playoff/playout-ului competiţiei.

[Ironia sorţii, sistemul a fost dorit, susţinut în multe declaraţii încă de prin 2010, 2011 şi impus în 2015 de către Pászkány Árpád cu prilejul încheierii contractului între LPF şi Look privind televizarea partidelor din Liga 1. Degeaba râd Zola şi Poyet, degeaba a zis Bursucul că nu se face nicăieri în lume aşa ceva (se face, Árpi a constrâns LPF să accepte adoptarea sistemului belgian, cu playoff/playout şi înjumătăţirea punctelor), ne-am făcut-o cu propria mână.] 🙂

N-am să critic sistemul … Noi trebuie să facem și pe placul televiziunilor, să menținem competiția, interesul pentru ea. Asta este treaba! Mi se pare mai spectaculos așa, mai emoționant. Totul este mai spectaculos cu înjumătățirea punctelor. Dacă nu s-ar înjumătăți, Craiova n-ar mai exista în luptă acum”. – Békály György, supervizor şef al antrenorilor la FCSB, cât p-aci patron neamţ al CFR-ului

Ce să poţi înţelege din poziţiile pe care se situează de cele două tabere?

Este cât se poate de evident că şi Dan Petrescu, şi Iuliu Mureşan, şi Békály György sunt ferm convinşi că partida …

FCSB Bucureşti – CFR Cluj, ce se va disputa sâmbătă, 10 februarie 2018, începând cu ora 20.45, în cadrul etapei a 24-a din Liga 1 Betano, pe Naţional Arena …

… se va încheia cu victoria CFR-ului. Cu 4-0. De scorul exact, doar eu sunt convins. Şi, probabil, Luis.

Altă explicaţie nu se există. Batem, ne depărtăm la 5 puncte în fruntea clasamentului, vine înjumătăţirea, iar 5-ul se va transforma în 2 sau 3. Păi, cum să nu fie supăraţi ai noştri şi să nu-i pară spectaculos, emoţionant  celui care-i ajutat să se agaţe de nădragii liderului? Ştiu ei ce ştiu … Eu ştiu şi mai bine, 4-0.

Dacă tot am amintit mai sus de PA, el a fost cel care repeta des că nu poţi obţine mult, dacă îţi propui puţin. Ca niciodată, în mai toate articolele din această săptămână, în analizele şi declaraţiile diferiţilor specialişti, esenţa  este că FCSB are un lot mai bun (greşit!), în rest, suntem scoşi superiori la toate capitolele (corect!).

Chiar acceptând că FCSB are un lot mai bun (niciodată!), pe teren se va juca 11 contra 11, nu 25 contra 25. Iar unşpele nostru, indiferent în ce alcătuire, reprezintă un grup omogen, solid, pragmatic, echilibrat, experimentat, bine organizat, cu lecţia ştiută pe dinafară, în timp ce birkapásztor aşteaptă întotdeauna sclipiri ale lui Coutinho, Dembele, Lampard, Messi al portarilor, Mbappe, Busquets şi ce mai are el pe acolo.

În conjunctura actuală, singurul lucru de care avem nevoie este să ne propunem mult pentru partida de mâine. Să vrem să batem (cu 4-0)!

Nu sunt de acord cu cei care spun că rezultatul meciului nu are o foarte mare importanţă, că oricum, totul se va decide în playoff. Contează orice punctuleţ ori juma’ de punctuleţ adunat acum, să nu mai vorbim de avantajul psihologic, moral, dobândit pentru playoff în urma unei victorii obţinute cu 3 etape înaintea finalului sezonului regulat asupra contracanditatei directe la titlu.

Numele de scenă ale lui Dembele&co par a fi:

FCSB: Vlad - Benzar, Găman, Planic, Momcilovic - Pintilii, Filip - Man, Budescu, Teixeira – Fl. Tănase. Rezerve: Stăncioiu, Enache, J. Morais, Nedelcu, Ov. Popescu, Fl. Coman, Cr. Tănase. Suspendaţi: Alibec, Gnohere. Incert: Bălaşa.

Nu cred că e cazul să ne aşteptăm de la Dan Petrescu la o formulă ofensivă, cu Ioniţă ori Costache în echipa de start. Jucători ca Deac şi Djokovic, cu o disponibilitate mare la efort, care dau siguranţă defensivei, nu au cum să lipsească din teren.

CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu, Vinicius, A. Mureşan, Camora – Hoban – Deac, Culio, Djokovic, Mailat – Ţucudean. Rezerve: Vâtcă, Manea, Luchin, Bordeianu, Ioniţă, Costache, Balde. Suspendat: Omrani. Accidentat: Boli. Fără drept de joc: Gilvan.

CCA nu a anunţat încă oficial componenţa brigăzii de arbitraj, dar zvonurile apărute duc spre Marcel Bârsan ca cel care va oficia la centru. Da, ne-a furat în prima etapă la Botoşani, dar nu are nicio logică să vrea să o comită premeditat într-o partidă de importanţa celei de mâine. Va încerca să fie imparţial, dar nu-s convins că are valoare suficientă pentru a şi reuşi să ia deciziile corecte pe durata întregului meci. Gazdele au în ofensivă nişte berbecuţi foarte firavi fizic, pe care-i poate dărâma, mai ales în careu, orice pârţ discret venit de te miri de unde.

HAI CFR!!!

(imagine reprezentativă: facebook/CFR CLUJ)

Reclame

68 de comentarii

  1. O mica corectie domnule Nostradamus.Se va juca 14 vs 11,jucatorii in „negru” condusi de barsanul Barsan isi vor face datoria .Apoi sper sa nu dam mai mult de patru goluri ,m-ar enerva faoarte tare sa nu-mi iasa nici acum acel 0-4.SAper sa inteleaga baietii si la 0-4 sa inchida jocul.Hai CFR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Victorie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

    • oita barsana

      de esti nazdravana si de-a fi sa mor

      in camp de mohor

      sa-i spui lu’ vrancean

      si lu’ ungurean

      ca sa m-ngroape

      aice pe-aproape

      in strunga de oi

      sa fiu tot cu voi

      Apreciază

      • A dracu de „ungureni” ,nu-i bai daca extermina oaia mioritica sau albaneza sau ce o fi.Sai vad blanuta-n bat,Scor 0-4 Hai CFR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Victorie 🚄🚂🚂🚂🚂⚽⚽⚽⚽⚽

        Apreciat de 1 persoană

    • Am mai scris şI în alte comentarii, nu au drept de joc decât jucătorii înscrişi la LPF, pe lista aceasta. Poţi citi AICI de ce sunt doar 21 de locuri disponibile pentru listă, locuri ce sunt momentan ocupate. Gilvan nu a mai putut fi trecut. Lista se poate modifica până la data de 19 februarie 2018 când se închide fereastra de transferuri. Ca să-l introduci pe Gilvan pe listă, trebuie să eliberezi un loc. Acest lucru se poate face chiar şi până mâine. Dar, bănuiesc, se aşteaptă verdictul în privinţa datei la care Boli va reveni după recuperare. Dacă nu va fi el cel scos de pe listă, va trebui disponibilizat un alt jucător.

      Apreciază

      • Mi se pare o tampenie monumentala sa aduci jucatori noi si sa nu-i poti baga pe lista pentru ca, rezervele pe care speri sa le inlocuiasca noi jucatori, ocupa posturile de pe lista. Daca l-ai adus pe Gilvan il scoti pe altul. Sunt mai multe rebuturi care pot fi scoase de pe lista: Rus, Muresan, Sarghi, Vatca sau Duka.

        Apreciază

        • Trebuie 3 portari în lot, nu riscă nimeni cu mai puţini. Recent, acu’ un an-doi, o echipă din Bundesliga, parcă, a avut la un moment dat unul din portari accidentat, altul beteag, iar al treilea suspendat şi a fost nevoie să intre în poartă un antrenor care se lăsase de câţiva ani.
          Nici nu poţi scoate la plezneală pe careva, este normal să se aştepte ultima zi. Poate îl scoţi acum pe Rus, iar peste două zile îţi vine nea Gigi sau vreo echipă din Rusia cu o ofertă de 4,8 mil pentru Luchin. 🙂
          Nu cunosc situaţia lui Boli, dar dacă nu va fi bun de joc decât peste două luni, normal ar fi să fie scos el.
          Mureşan, unora le place, altora nu, până la urmă este totuşi unul dintre titulari.
          N-o fi foc nici dacă Gilvan va fi trecut pe listă abia la vară. Mircea Lucescu spunea că jucătorii brazilieni, la prima lor ieşire din ţară, au nevoie de 1 an de acomodare la noul club, că sunt cei mai dificili din lume la acest capitol.

          Apreciază

          • In meciul cu Chiajna, mie mi s-a parut ca Batin l-a mirosit pe Muresan ca fiind veriga slaba in aparare. Il tot ataca cand Muresan avea mingea la picior, in speranta ca i-o ciupeste…

            Apreciază

  2. In formatia prezentata de Caneto eu l-as introduce titular pe Ionita in locul lui Djoco, si trecerea lui Deac la mijloc, in spatele varfului . In alta ordine de idei, e f. bine ca presedintele Muresan a taxat delegarea lui Barsan, dar a si ” comis-o ” ( iar ), spunand ca ar trebuie sa fluiere un arbitru FIFA ( pana aici e corect ), nominalizandu-l pe Istvan Kovacs, dand astfel apa la moara celor care afirma ( fecali in primul rand ) ca acesta e arbitrul nostru de casa pt ca e ungur .Asta e, lipsa totala de diplomatie, dar asa a fost mereu …

    Apreciat de 1 persoană

  3. Nu-mi miroase a bine…. de ficare dată când în titlul articolului scrie că batem cu 4-0 sfârșim bătuți…
    Corectați repede titlul…ziceți că facem egal…!!!!
    Sue Meaua!!!!

    Apreciază

  4. La prima strigare poti spune ca este o partida importanta ,dar nu decisiva.Asa si este,dar avand in vedere experienta ultimelor play-offuri ci,e-a fost lider la sfarsitul campionatului regulat a iesit si capmpioana.
    Acum daca ma intrebi (avand 2 pct in fata fcsb) as spune ca noi suntem favoriti la titlu.In schimb daca bat trec pe prima pozitie in fata noastra si-n plus au atuul factorului psihologic.Daca suntem pregatiti sa luam campionatul atunci trebuie sa aratam ca suntem mai tari,chiar si cu un arbitraj cu erori(si intr-o partida de acest nivel vor fi erori,din pacate totdeauna impotriva noastra).
    Nici arbitrul n-are o misiune usoara,dupa gafa facuta contra noastra cu Botosaniul.Acolo un rol decisiv l-a avut si tusierul care era mai aproape si mai bine pozitionat ca si centralul Barsan.Oricum sa nu credem ca daca eram arbitrati de Hoto,Coltescu sau Avram ne fwtea mai cu stil.Astia din UEFA sunt mai coorwe.Asa ca nu-i un dezavantaj ca ne fluiera Barsan,ci mai degraba o chestiune de principiu ca trebuie sa fim fluierati de finii penalului ciobanesc.

    Apreciază

  5. Astra a castigat, sunt f aproape de playoff, deci putem sa-i batem etapa urmatoare fara sa le periclitam soarta. Astra a luat 3 goluri din faze fixe (cornere). Au multe probleme defensive, dar au si dat gol aproape la fiecare ocazie clara.

    Apreciază

    • Astra in momentul acesta pare foarte aproape de playoff, dar daca bate dinamo la Chiajna si noi ii batem etapa viitoare, atunci meciul din ultima etapa dintre astrali si caini devine crucial, iar o victorie a cainilor ii poate trimite in play out. Bine, sunt foarte multi de „daca” in ecuatie, dar ideea era ca nu vor abordat relaxati meciul cu noi in nici un caz. Hai CFR!!! PS. Mai vine careva la meciul de FedCup?

      Apreciază

  6. Am visat azi noapte ca am pierdut cu 2-1. Era 1-1 in minutul 88, vad si acum tabela electronica, si a urmat o lovitura libera….centrare.. si o bagat-o cu capul in plasa. Era minutul 90+3. Ce cosmar am avut.

    Apreciază

  7. Fiind parior inrait nu stiu ce sa pun…sunt debusolat. Aveam in plan sub 2.5 goluri cu 200 lei. Dar visul bata-l soarele.. da peste 2.5. Cred ca risc 100 lei pe victoria oilor. Cu premonitiile nu te poti juca. Daca nu castig pariul, am o satisfactie ca nu am pierdut. Cu Dumnezo inainte!

    Apreciază

  8. Adica cum domnule Nostradamus?Daca te corectez,tu ma banezi?Daca ai ceva cu mine spune.Uite, lulu n-are nici o problema sa ma faca voalat bozgor,este sincer omul nu prefacut ca tine 🙂 🙂 Tu vi pe la spate si imi blochezi postarile.

    Apreciază

  9. http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/ironie-maxima-cfr-contesta-arbitrul-cu-fcsb-dar-arbitrii-au-facut-o-pe-cfr-lider-532453.html

    „O minciună spusă de multe ori ajunge, în cele din urmă, să fie crezută chiar și de către cel ce o spune și, cu atât mai mult, de către cei care nu știu despre ce-i vorba.
    Prin lipsa lui de reacție, cel vizat de respectiva minciuna nu este victima, este complicele propriei defăimări.” Deși sună complicat și ațos, este un adevăr simplu și la-ndemâna oricui. 🙂 😦
    Hai CFR-Cluj, victorie!

    Apreciat de 2 persoane

  10. Desi nu este nici pe departe un meci decisiv, este foarte important, mai ales in planul imaginii.
    Daca castigam meciul, vom arata ca suntem indreptatiti si suficient de puternici sa ne acontam titlul in acest an.
    Daca o luam pe coaja, se va spune ca suntem buni dar ca FCSB este Steaua si nimeni nu se pune cu ei.
    Un egal, in planul imaginii, ne-ar da o culoare neutra si ar lasa totul pentru play off.
    Urmatoarele trei meciuri impotriva FCSB-ului pot hotara statutul CFR-ului in urmatorii 2-3 ani, de la o echipa buna, care lupta pentru titlu, la o achipa care este favorita la titlu in fiecare an.
    De asta cred ca acest meci are o miza aparte si Becali va face tot ce este posibil pentru a nu pierde prim-planul.
    Printre armele lui Becali din acest meci, cred ca se pot enumera, asa cum sugera si Caneto in avancronica meciului, abilitatea lui Tanase de a se prabusi in careu si disponibilitatea unui arbitru de a fluera penalty fara repercursiuni pe lista UEFA. Trebuie avuta grija mare si la cartonasele rosii care pot aparea din senin, pentru ca, indiferent cat de subrede vor fi deciziile arbitrilor, ele vor fi validate in studiourile TV de slugoii cu aere de profesionalism, gen Craciunescu, care dupa avertizarea lui Omrani din meciul trecut, ne explica fara pic de rusine, ca incercarea jucatorului nostru de a se elibera din bratele fundasului, trebuia sanctionata cu rosu.
    Abia dupa aceste pericole, enumerate mai sus, ii iau in calcul pe Budescu Teixeira sau Man.

    Apreciază

  11. E clar ca pt puncte conteaza mai putin (ma refer daca pierdem, desi nu cred) dar pt moral conteaza. Oile au ceva absente, cfr nu prea. Daca azi batem desi omogenizarea e la inceput e clar ca suntem f buni. Sper sa castigam si sa avem o seara frumoasa.
    Sper ca sovonismul de aici sa dispara definitiv.

    Apreciat de 3 persoane

  12. In legatura cu nuantele sovine din unele comentarii, cred ca putem fi de acord cu totii ca nu-si au locul aici.
    Singurul subiect care ne uneste pe acest blog este sentimentul pe care il nutrim fata de CFR, iar toate celelate subiecte, care pot fi subiecte de discutie, nu pot sa scoata in evidenta decat faptul ca suntem foarte diferiti si avem opinii foarte variate.
    Pentru a nu transforma aceasta platforma de discutii intr-o hazna, cred ca este bine sa ne limitam la subiectul nostru comun, CFR Cluj.
    Sa lasam, mai ales discutiile legate de politica, religie sau etnie, la o parte si sa cultivam aici doar ceea ce ne uneste.
    Totusi, indiferent de simpatiile sportive sau politice, de religia pe care o avem sau etnia din care facem parte, respectul pentru toti trebuie sa fie la el acasa pe acest blog, numai asa dovedim ca suntem printre cei mai civilizati suporteri din tara si ne ridicam la nivelul echipei pe care o sustinem.

    Apreciat de 4 persoane

  13. Conform digisport, fcsb va juca cu Filip la mijloc si cu Fl. Coman in locul lui Denis Man. Formula din fanatik este diferita fata de cea din gsp doar la 2 rezerve: Rus si Balde vs. Paun si Bordeianu.

    Apreciază

  14. Fanatik a avut dreptate. Deci L. Rus si Balde sunt pe banca, Paun si Bordeianu in afara lotului. Personal renuntam la Djokovic si jucam cu Alex Ionita.. fie la mijloc, fie in banda; DP este fanatic al disciplinei si al respectarii sarcinilor de joc, iar croatul este elevul perfect. In plus, DP vrea mai multa forta, combativitate. Hai CFR! Sper sa jucam la victorie si sa obtinem un rezultat pe masura!

    Apreciază

  15. Sper sa nu le oferim faze fixe din preajma careului (au multi executanti redutabili); doua meciuri din trei le-am pierdut din faze fixe (cu Viitorul si cu Craiova). Sper sa nu jucam fricos, sa nu ne speriem de victorie, daca meciul ne va aduce acolo. Hai CFR!

    Apreciază

    • Speram sa avem o formula mai ofensiva din start, sa le punem probleme FCSB-istilor in defensiva, unde cred eu ca au slabiciuni.
      Asa, abordam meciul cu precautie si in loc sa punem presiune pe defensiva lor, o sa puna ei presiune pe defensiva noastra.
      Sper ca DP stie ce face si ne scoate invingatori.
      Faptul ca este un antrenor cerebral, nu am nicio indoiala.

      Apreciază

  16. Prin formula folosita practic ii invitam pe oi la atac . Cum a spus si Piru, si eu l-as fi folosit pe Ionita in locul lui Djoco, si pe Deac, in spatele lui Tucudean, ca servant si ca liant intre linii . Opinii si opinii, sper sa-i iasa lui DP, chiar daca va fi asa, formula de start fricoasa ramane . Si cred , nu pt asta s-au investit milioane, ca sa fie o singura schimbare, si aia cu cantec, doar n-o fi Tucudean mai bun decat Balde, nu ?

    Apreciat de 1 persoană

    • Bravo băieți, un rezultat bun, o greșeală din pacate care ne-a privat de victorie… (poate doua dacă pun și ratarea lui tucudean din pasa lui Djoko la 5m de poarta…)

      Apreciază

  17. Am trecut pe langa o victorie importanta, dar nu-i rau, desi am avut tot timpul sentimentul ca se putea mai bine.
    Singurul lucru pe care-l regret este ca am condus atata timp si nu am reusit niste contre decisive.
    Pana prin minutul 72 am controlat jocul, chiar cu momente de slabiciune evidenta a FCSB-istilor si din acest punct de vedere este un rezultat inechitabil.
    A venit momentul cu penaltyul, ceva la ce ne-am asteptat si apoi cateva momente in care se putea intampla orice si atat.
    Trebuie sa remarcam ca nu am pierdut chiar daca am jucat 11 contra 14, ba mai mult, cred ca puteam castiga.
    Daca DP si-ar dori mai mult in ofensiva, chiar cred ca ar fi un antrenor excelent.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.