Poli-traumatisme

Plini de vânătăile ultimelor insuccese, meciul cu Poli Iași pică excelent pentru a obloji cucuile. Cu Deac și Culio reveniți, cu perdafuri luate toată săptămâna asta, dar și reveniți cu picioarele pe pământ, cred că jucătorii CFR-ului vor avea o poftă uriașă de a schimba impresia actuală. Și cred că asta ar fi suficient pentru un 2-0 cuminte, care să ne dea senzația că lucrurile au revenit la normal. Nu știu și nu cred însă că asta va fi de-ajuns, la fel cum nu cred nici că eventualele transferuri din iarnă vor rezolva toate problemele de joc și de lot. Momentan jocul nostru este suficient de bun pentru a asigura egaluri, dar cu egaluri nu vom câștiga campionate. Mai cred că FCSB-ul are prima șansă în campionatul în care mai are ca adversari, printre alții un naș și un fin, în care are media partizană și, hai să recunoaștem, în care a făcut investiții mult peste celelalte combatante. Ei, asta este, noi n-ar trebui să facem o tragedie din asta!

M-am tot gândit săptămâna asta, cu cât mai mare detașare, la cum stau lucrurile de fapt. Și cred că ăsta e un exercițiu pe care ar trebui să-l facă orice ceferist, oricât de pătimaș ar fi el. Consider că am fost prea răsfățați cu succese, poate prea multe și prea ușor obținute și că am uitat ce-i modestia. Ne-am obișnuit prea repede cu binele și am uitat ce-i greul. Haideți să punem lucruri în balanță.

Cum ar fi să fiți din Sibiu și să vedeți că echipa locală se tot naște și se tot stinge, ba încă se mai joacă și pe o ruină de stadion? CFR a beneficiat de o minune, realizați asta? Cum ar fi ca echipa favorită să fie în continuare în insolvență, să nu se întrevadă vreo ieșire financiară, în mocirla nu prea profitabilă a fotbalului românesc? Cum ar fi să schimbăm tot câte 2-3 antrenori pe sezon, fiecare antrenor să fie el servitorul jucătorilor care, din senin, încep să piardă meciuri, doar ca să-l mazilească (s-a mai întâmplat, știți doar!)? Cum ar fi ca antrenorul să fie mai slab cotat decât jucătorii și ca, în primul an după revenire, cu 15-20 jucători noi, echipa să se zbată abia la jumătatea clasamentului, așa cum ar fi normal într-un campionat valoros? Cum ar fi atunci când cei care investesc acum se vor sătura, își vor retrage investițiile, sătui de prea multele scandaluri și de investiția nu tocmai profitabilă? Cum ar fi fost ca în mai toate campionatele în care ne-am bătut cu Steaua la titlu ei să fi câștigat și nu noi. Până acum scorul este de 2-1 pentru noi, dacă punem marginal la socoteală și sezonul de revelație pe care l-am trăit în 2006-2007 (atunci nici noi și nici ei n-am câștigat, asta e altă poveste).

Să privim altfel lucrurile: am câștigat cam prea multe, prea repede. Cred că startul ca din pușcă din acest sezon ne-a dat impresia unei baghete magice. Nu, nu e atât de ușor, magia nu funcționează chiar așa. Suntem într-o fază de construcție și trebuie să fim rezonabili, să avem răbdare și să fim convinși că în felul acesta, cu perseverență, avem mai multe șanse decât cu succese meteorice. Chiar dacă nu vom câștiga campionatul anul ăsta, chiar dacă vom îndura umilitoarele dansuri din buric ale cuplului manelistic Becali-MM, la finalul anului ar trebui să fim mulțumiți dacă vom avea o poziție destul de bună să accedem în Europa League, dacă vindem 1-2 jucători pe bani bunicei, dacă reușim să facem transferuri mai puține, dar mai bune, doar pe pozițiile unde e nevoie și să întărim un grup deja închegat. De asemenea, că suntem sau nu de-acord cu el și cu manifestările sale colerice, cred că Dan Petrescu trebuie susținut, ajutat să fie mai mult decât un antrenor, un manager. Adică un om ce are un cuvânt decisiv asupra a tot, de la transferuri, la comunicare publică, la tactică și e stabil aici 4-5 sezoane. Un om care se identifică astfel cu clubul. Nu am mai avut așa ceva și cred că este o șansă de a revoluționa prin asta fotbalul românesc. Dan Petrescu este un om care muncește, nu cred că îl putem suspecta că e vreun novice în ale antrenoratului, un om care va mai greși grav dar care are cum să fie cu o clasă peste restul tehnicienilor din campionatul nostru. Să înțelegem că acest CFR 2.0 de acum (sau poate CFR 4.0 pentru cei care sunt de o viață lângă club) este ceva cu totul diferit de proiectul din „Era Paszkany”. Se va construi cu mai puțini bani, sper eu cu mai multe calcule economice, ca un proiect pe termen lung, deci trebuie să avem mai multă răbdare. Fiecare victorie, fiecare depășire a foii de parcurs pe care o facem în acest prim an este un mare bonus și nu ceva ce ni se cuvine. Între timp, trebuie să ne relaxăm, să ne bucurăm de ceea ce oferă CFR-ul, atât cât oferă și să lăsăm lucrurile să se construiască, încet și temeinic.

În aceste condiții, meciul cu Poli Iași este doar un mic episod, o mică dovadă de caracter a unei echipe ce e probabil rănită în orgoliul său. Și, foarte probabil, o victorie care nu va schimba radical datele problemei.

Ca o mărturisire personală, îmi pare rău că nu voi vedea meciul ăsta atât de interesant, că nu va exista o cronică după partidă, din partea mea. La ora la care se joacă partida, eu trebuie să fiu în stradă, la protestele împotriva detonărilor ce se pregătesc de către PSD-ALDE în societatea românească. Nu vă îndrum să vă abandonați și voi echipa, însă în ceea ce mă privește, eu știu că acum pericolul pentru noi ca nație este prea mare ca să nu particip și eu, ca un „+1” în mulțimea din stradă. Și pentru asta detest cu atât mai mult starea actuală de lucruri, în care politicul nu mă lasă să-mi văd liniștit de traiul meu și de echipa mea favorită. Fiecare dintre noi luptăm în felul său pentru un mai bine comun!

Albusibiu