Vinovaţi fără vină… [Viitorul Constanța – CFR Cluj 1-0]

Rezumatul acţiunii de notare (de după meciul de la Ovidiu):

OK, să trecem la treburi mai serioase… Albu are dreptate (până la un anumit punct): nu merită să facem criză de nervi din cauza acestui rezultat. Până la urmă suntem pe primul loc (şi – în opinia mea – tot acolo o să ne menţinem măcar în următoarele două etape), nicio echipă nu poate avea un parcurs perfect, fără greşeală. Nu e foarte corect să tragem în echipă (şi în DP) doar pentru acest eşec.

Când am zis „până la un anumit punct”, m-am gândit – evident – la tendinţa, direcţia jocului în sine, nu foarte dătătoare de speranţe. Suntem pe o pantă descrescătoare, ăsta e un lucru destul de clar, în timp ce principalele contracandidate ale noastre parcurg o perioadă mai fastă (în primul rând oltenii). Da, evident, şi ei vor avea pasa lor neagră, nici ei nu sunt scutiţi de regulile general-valabile ale fotbalului. Dar să-i lăsăm în pace, să ne întoarcem la ale noastre, că sunt destule…

Jocul slăbuţ prestat contra moldovenilor a arătat – ca de atâtea ori – că orice sistem în fotbal – indiferent cât de corect şi profesionist este construit – „oboseşte” la un moment dat. Aşa s-a întâmplat şi cu Ando în 2008, şi cu Mandorlini, dar şi cu Jorge Costa. Chiar şi cu Miri, în sezonul trecut. După serii foarte bune (multe meciuri câştigate la rând, evoluţii bune), apare – pe de o parte – şi uzura, rutina, dar – pe de altă parte – apare şi vigilenţa tehnicienilor adverşi, care te citesc la un moment dat, şi care reuşesc (unii dintre ei) să inventeze antidoturi tactice performante şi minunăţia ta construită cu migală devine o amintire… În toate aceste cazuri e nevoie de un ”refresh”, de schimbarea macazului (ca să rămânem apropiaţi de originile echipei noastre). După semieşecul din prima etapă de la Botoşani (cu 4-4-2), DP a trecut incredibil de repede la 4-1-4-1, o formulă de succes, interpretată de nişte actori valoroşi (cam bătrâni, totuşi), s-au mai făcut anumite variaţii minore, şi -– exceptând înfrângerea absolut neaşteptată de la TM – strategia a dat roade, au venit victoriile, s-au adunat punctele. A cam apărut şi oboseala, şi retragerea, dar am zis atunci că vorbim de ceva premeditat, nu foarte spectaculos, dar explicabil, în contextul în care „nucleul dur” de la mijloc se compune din jucători trecuţi de 30 ani.

Întâmplarea face ca tot „botşenii” să fie răspunzători şi pentru noua strategie gândită de DP, acest 3-4-3 prezentat la Ovidiu, o formulă extrem de pretenţioasă, presupunând cunoştinţe tactice profunde (nu degeaba e la modă tocmai în Italia, şi nu degeaba e aplicată – cu mult succes! – tocmai de italianul Mangia la olteni). Nici vorbă să-l suspectez pe DP de lipsa pregătirii tactice (dimpotrivă), dar acest 3-4-3 a avut un efect de bumerang, în opinia mea ea nici nu este pe stilul (şi istoria) CFR-ului, dar dincolo de asta, nici distribuţia actorilor în această formulă inedită nu a fost deloc inspirată, dimpotrivă.

Acest 3-4-3 presupune – ca teorie – trei fundaşi centrali buni, mobili, tehnici. Asta în primul rând. Apoi la mijloc trebuie să ai –pe margini- jucători de travaliu, care devin fundaşi laterali în faza de atac (când formula devine –de regulă- 5-4-1), şi devin aripi clasice în atac (când, iarăşi de regulă, echipa se „mută” în 3-2-4-1, dar mai sunt şi alte opţiuni, evident). Cele două extreme din faţă trebuie să aibă competenţe vaste de „inter”, că -de regulă – acolo trebuie să opereze când mijlocaşii de bandă urcă în atac.

Faţă de aceste „cerinţe” teoretice (de manual, dacă vreţi), în linia de fund a fost distribuit Muri pe stânga, un jucător inimos, determinat, dar cu carenţe evidente în privinţa vitezei (inclusiv a vitezei de reacţie) şi a tehnicităţii. Muri – care are tot respectul meu pentru seriozitatea lui! – a fost prima mare greşeală de „distribuţie”, s-a văzut clar că omul nu se simte în apele lui pe un spaţiu mare, el este prototipul fundaşului de picior stâng din sistemele bazate pe 4 fundaşi, unde spaţiile dintre apărători sunt mai mici, e nevoie de „supervizarea” unor suprafeţe mai reduse, eşti sprijinit şi din lateral (de fundaşul stânga), eşti – sau ar trebui să fii – sprijinit şi din faţă de un închizător. „Vitezistul” Ţucudean a trecut de el (e drept după o gafă a lui Muri –şut cu stângul în dreptul), dar mai toată lumea a cam trecut de el, din păcate. La un moment dat chiar aveam impresia că Muri e intenţionat sacrificat şi intenţia a fost să se facă de râs. Unul dintre vinovaţii fără vină… 🙂

Cu ceilalţi doi nu avem ce discuta prea mult, Vinicius e maestru emerit acolo în mijloc (a jucat un fel de libero al anilor 70, 80, de fapt cam asta se şi aşteaptă de la fundaşul central din 3-4-3). Nici Manea nu s-a descurcat rău, dimpotrivă.

La mijloc i-am avut (la început de meci) pe Peteleu-Hoban-Djokovic-Camora. Aici doar despre Djoko putem spune că a fost pus pe postul care i se potriveşte, poate şi Hoban. La Hoban problema a fost că (jucând de „secole” întregi închizător unic în 4-1-4-1, un fel de şef de şantier acolo în faţa apărării) Peteleu nefiind în apele lui (plasat şi el prost acolo, alt vinovat fără vină), Ovidiu a fost nevoit s-o strângă mai la dreapta, din care cauză s-a cam creat un vid la centru, fructificat de nici nu ştiu câte ori de şmecherii Eric, Ţucu, Chiţu şi restul. Cam toate acţiunile gazdelor s-au iniţiat în zona aia liberă!  Acest vid (acoperit uneori de Djoko, dar insuficient de des) l-a scos pe Ovidiu din joc (şi din echipă, în min 64), jocul lui a devenit practic inutil. Alt vinovat fără vină… 🙂 Camora s-a achitat binişor de sarcină, fiind ajutat şi de experienţă, şi de valoare, dar şi de antecedente (el a mai jucat acolo, tocmai în perioada glorioasă din toamna lui 2012, în meciurile de CL). În plus, linia de 4 a fost şi un pic cam departe de fundaşi, aşa am avut eu impresia. Adică şi cam dispersată în orizontală, dar şi departe de fundaşi. Cam departe, din păcate, şi de cei 3 atacanţi. Echipă şi dispersată şi lungă în toate direcţiile. Şi aiurită, normal… 🙂 Şi – ca în toate cazurile de acest gen – intervine strategia „miraculoasă” cu mingi lungi pe Urk…, pe naiba, pe Balde! Sau pe „înalţii” Culio şi Cipri…Of. of…

Linia de trei din faţă (Deac-Balde-Culio) n-a fost prost gândită (cel puţin pe tablă), s-a mers – probabil – pe considerentul logic că în faza de atac ei o strâng un pic mai spre centru (ambii având competenţe vaste pentru postul de inter) şi lasă marginea pentru mijlocaşii laterali să facă banda, cum se spune. Ei, chiar asta nu s-a întâmplat, Camo a mai venit sus, dar Peteleu nu prea, din care cauză Cipri tot pe margine a rămas, fără mare randament, din păcate.

Balde? Un alt „vinovat fără vină”, poate exemplul cel mai elocvent! Omul a fost practic imposibil de servit, nu neapărat din vina lui, ci din motivele prezentate mai sus. A tot fugit, a tot încercat demarcări, dar şi apărarea gazdelor a fost atentă (şi mereu supranumerică), dar degeaba, construcţia „prealabilă” nu a fost una care să-i fie favorabilă lui Ibrahima… Şi la el am simţit de câteva ori acelaşi lucru ca la Muri, adică a fost sacrificat intenţionat. Evident, nu e cazul nici la Muri, nici la Balde, e vorba doar de o impresie bazată pe „experienţă”: de la un anumit nivel în sus, anumite „blaturi” nu se mai fac ţărăneşte (ca la judeţ, cu henţ intenţionat făcut în careu, cu autogol de tot râsul etc.), e suficient să aplici o formulă aiurea, completată de o distribuţie în formulă şi mai aiurea…. Nu e nevoie de nicio discuţie cu jucătorii, echipa va pierde garantat… 🙂 Doamne fereşte să-l suspectez pe DP, am vorbit doar aşa, teoretic… Totuşi, dacă mă mai gândesc un pic (şi intru într-o horă a scenariilor), trebuie să admitem că şi CFR (dar şi DP, bunul prieten al lui Hagi) are toate motivele să-i vadă pe constănţeni în play-off… Hagi poate fi un partener serios într-o anumită coaliţie anti-FCSB, aşa cum i-a ajutat (vădit) pe astrali să câştige titlul acu’ 2 ani (care Astra i-a şi întors favorul anul trecut, punând serios umărul la victoria finală a „rejelui”). Încet-încet oamenii încep să facă planuri pentru play-off (mă gândesc la primele trei, care n-au cum să rateze play-off-ul, numai dacă vor neapărat acest lucru), şi anumite „schiţe” ale unor coaliţii viitoare sunt făcute din timp… 🙂

Despre public. Acele înjurături din meciul cu moldovenii mă tot macină… În Gruia nu prea am avut exemple în acest sens… Poate fi vorba – oare – şi de ceva „ajutor” din exterior? Avem destui „preteni” care ne doresc tot răul din lume, şi aceştia nu sunt nici foarte departe, geografic vorbind… 🙂 OK, aici iarăşi intrăm în scenarite, dar nici la poliţie nu se renunţă la o pistă de cercetare, până când ea nu devine în mod clar o fundatură. În altă ordine de idei, problemele cu galeria reprezintă o altă „bătaie de cap” serioasă, aici –în mod evident- apare (din păcate) şi sindromul etniilor din tribune, o realitate pe care degeaba ne facem că nu vedem sau nu înţelegem. O realitate care poate fi „escaladată” şi ea din exterior, să nu uităm… Nu vreau să dau sfaturi, dar degeaba comparăm mere cu pere, situaţia la Sepsi e cu totul altceva. În loc de conluzie, vă povestesc din experienţa mea de „presidente” de C: între ’88 – ’94 am avut perioade lungi când a existat şi galerie (nu foarte organizată, rezumându-se mai degrabă în a scanda „Hai XXX” etc.), dar limba folosită a fost – de regulă – limba română, într-un oraş cu 85% maghiari. Asta în primul rând că suporterii români au fost mai organizaţi şi au „cooptat” pe parcurs „gălăgioşii” maghiari… 🙂 Toată lumea s-a simţit bine, şi asta a fost lucrul cel mai important…

Despre DP? Complicat… Profesionist „sută-la-sută”, perfecţionist, dar şi fixist… Recunoaşte cam greu greşelile lui (unele evidente), în acest sens „mea culpa” faţă de public a fost şi o surpriză pentru mine, dar şi o măsură înţeleaptă, de apreciat. Nu sunt convins că îl vom vedea şi în play-off, chiar nu ştiu de ce am impresia asta. În mod clar nu e ataşat în mod deosebit de clubul nostru (până la urmă nici nu e nevoie), este meseriaşul/mercenarul perfect, cum ar spune Mangia „ubi bene, ibi patria”… 🙂 E posibil să obţină titlul, dar foarte iubit nu va fi nici atunci de public… Cam vorbeşte mult despre mioare (chiar dacă e şi de înţeles acest lucru), a cam avertizat pe toată lumea înainte de meciurile cu Gazul, cu Sepsi etc. că ce echipe serioase şi periculoase avem în faţă (ok, şi aici putem admite un dram de strategie de adormire), dar când vorbeşti de Nicoliţă sau de Eric (ca posibili jucători pe care îi vrei la tine în ogradă), atunci –în opinia voastră- alde Deac, Hoban, Culio etc. cum se simt? Eu nu m-aş simţi foarte confortabil, dimpotrivă, m-aş simţi abandonat, trădat chiar, în condiţiile în care ăia trei (dar şi toţi ceilalţi, cu merite mai mari sau mai mici) ţi-au câştigat o grămadă de meciuri şi te-au dus pe primul loc… 🙂 Nu m-aş mira să existe nişte nemulţumiri în lot pe speţa asta. Poate şi pe alte speţe, nu ştiu. Un lucru ştiu, în schimb, foarte bine: Miri nu a abandonat şi nu a criticat în public niciodată niciun jucător, a lăudat tot timpul lotul de jucători cu care lucrează (şi pe care mai mereu l-a primit gata „confecţionat” de conducere)… OK, a mai vorbit şi el cam des de Dinamo, lucru cam de neînţeles, în paranteză fie spus, până la urmă a jucat acolo „decât” un sezon, nici p-ăla complet, parcă. DP măcar a fost stelist din grădiniţă până-n finala CL din 89, el are motive întemeiate să nu uite „provenienţa”… 🙂

Concluzia? Nu există aşa ceva, şi nici nu va exista. Nu în fotbal, şi –mai ales- nu în Gruia… 🙂 Rămâne – ca un punct fix, de neclintit – îndemnul strămoşesc:

HAI CFR!!!