Calm și civilizație

Acest text este despre civilizație. Consider că tot scandalul stârnit la CFR după meciul cu Botoșani vine din lipsa unui tact elementar. Ambele tabere formate ad-hoc greșesc și încă greșesc grav, pentru că acum, când și-așa eram atacați din toate părțile din afară, tocmai acum ajungem să ne certăm și noi între noi, din cauza unui subiect care ar trebui să definească CFR-ul: CIVILIZAȚIA.

Pe de-o parte Dan Petrescu trebuia să aibă diplomația necesară să evite defularea de după meci, să trateze cu calm și înțelepciune momentul. Înțeleg nervozitatea momentului, înțeleg poate și nevoia de a deturna impresia de neputință a echipei, dar chiar nu era cazul să atace, generalizat, suporterii. Problema nu stă în menționarea problemei suporterilor care înjură ci în generalizare. Cei care înjurau nu cred că au fost vreodată mai mult de o mână de oameni, dar, așa cum se întâmplă de obicei, scandalagii se aud cel mai mult. Dar pe stadion sunt vreo câteva mii de spectatori. Nu e corect să îi acuzi pe toți suporterii, mai ales atunci când tu însuți nu ai avut cel mai fericit moment. Mai bine accepți bărbătește nereușita, îți asumi, tragi aer în piept și mergi mai departe. Eventual pui și câțiva oameni de ordine care la următorul meci să poftească afară scandalagii. Dar cel mai bun răspuns rămâne mereu meciul următor. Probabil Dan Petrescu așa a fost învățat să se comporte pe la cluburile pe la care a antrenat. Perioada „Chelsea” e cam departe și cred că i-a cam uitat senzațiile speciale.

Pe de altă parte suporterii, cei care vin pe cel mai civilizat stadion din România. Cei mai mulți înțeleg privilegiul (mulți ceferiști nu pot ajunge la meciuri, știți asta, nu?), savurează spectacolul, se bucură de reușite, suferă la greutăți, dar merg înainte, înțeleg că așa e viața, cu bune și rele. Însă sunt și acei câțiva care privesc echipa ca pe un cal la căruță. Nu trage? Dă cu biciul în ea! Să te apuci să îți înjuri proprii jucători este mai mult decât deplasat, mai ales că, pe deasupra, tulburi și starea suporterilor calmi din jurul tău.

Ce credeți că simte, atunci când e înjurat, un jucător care și așa e furios fiindcă nu-i merge jocul? Va juca mai bine? Sau se va enerva și mai rău, își va pierde și bruma de luciditate? Faceți necesara distincție între înjurătură și critica la rece, cu argumente și sugestii de mai bine. Un jucător care nu e indolent, care nu lasă impresia că se protejează în contactele de minge, care oricum luptă pentru concurența pe post, pentru titularizare, chiar nu merită înjurătura birjarului din tribună, ci aplauze pentru efortul pe care-l depune. Nu cred că acum avem la CFR oameni care economisesc vreun efort, oameni care nu dau totul pentru echipă. E nedrept să se scuipe pe efortul lor, cu atât mai mult au adus puncte cât nici nu visam anul trecut pe vremea asta.

Să luăm lucrurile așa cum sunt: CFR-ul nu are un stadion latin-vulcanic. Și, din punctul meu de vedere, chiar nu-mi doresc să-l aibă. Nu trebuie urmate în orb modelele altor stadioane, CFR-ul poate fi chiar unic așa. Se poate chiar și fără galerie, atunci când ceilalți spectatori sunt lăsați să savureze și să intre ei treptat în spectacol. Gândiți-vă cât de rare sunt momentele în care tot stadionul aplaudă. Nu, nu e vorba de cântec de galerie ci doar de aplauze – ceva ce poate face orice suporter. La CFR sunt uneori acele momente de la corner, când tribuna II vibrează. Ce frumos ar fi ca acele momente să se întâmple mai des! E vorba, ca și în viața de zi cu zi, de implicarea fiecăruia, individuală, pentru realizarea unui efect comun al societății. Gândiți-vă că la ultimul meci s-au făcut 3 schimbări la CFR. V-ați ridicat în picioare la fiecare dintre ele, să aplaudați jucătorul, așa cum se cuvine, în semn de respect și de simpatie? Aceste mici gesturi contează, devin contagioase și creează ceea ce eu mi-aș dori să văd la CFR: „un CEC de civilizație în alb”.

Dincolo de trofee, de puncte și de clasamente, adevărata victorie pe care o poate avea CFR-ul în fața tuturor adversarelor din România este exact aceasta: civilizația!

Albusibiu