Din mușchi? [CFR Cluj – Viitorul Constanța 2-0]


Am tot sperat (susținut fiind și de maestrul Caneto) că – până la urmă – vom lua cele trei puncte în meciul cu rejele, „din mușchi”. Adică te bagi peste adversar, îl omori, îl faultezi, îl șicanezi și tot așa… Până câștigi cu 1-0.

Așa am sperat și la Botoșani (cam degeaba), așa am sperat și ieri (sâmbătă), tot degeaba… Degeaba, în sensul că victoria nu a fost „din mușchi”, ci „din tablă”! Tabla aia magnetică (sau nemagnetică), care este „activul fix” al oricărui vestiar din divizia județ până-n UEFA CHL. 🙂

Dar să revenim în „prezent”. Văd undeva că echipa joacă 4-2-3-1 (bravo DP!), în altă parte văd 4-3-3 (tot bravo DP!), adică semne concrete că A1 s-a cam săturat și el de acel 4-4-2 foarte urât din Moldova…

Pe naiba, începe meciul și ce văd? DP așează echipa în cel mai pur 4-1-4-1 („in memoriam” Toni Conceicao), care se tranformă des și în 4-5-1. Adică vedem și o mutare strategică (de sistem), dar vedem și niște „mutre” noi.

În poartă, tot Vâtcă (deja nu-mi mai pun întrebări vizavi de Mincă; oricum, jos pălăria în fața lui Cosmin, din nou providențial!), apoi vedem o linie de fund „corectată la picior”. Vinicius revine pe postul lui natural de fundaș central de picior drept, iar în dreapta lui apare Hor… nuuuu, nu apare Horj (mutarea naturală), ci apare A.Mureșan, de picior stâng (bun joc al lui Andrei, fără greșeală!). Adică apărarea este „resetată” și acest lucru se vede, băieții joacă parcă de sute de ani împreună. Jos pălăria (din nou) în fața lui Manea, mult mai benefic echipei decât mă gândeam!!!

Libero în fața liniei de fund e – logic – Hoban, mult mai retras de această dată (neavând incursiunile „moldovene”), iar în fața lui apare placa turnantă de  4×4, compusă din Nouvier-Deac-Culio-Păun. În față, Urko, bascul.

Așezarea (destul de clară) a însemnat și o mutare strategică EXTREM de importantă (și așteptată de toată suflarea ceferistă), adică împingerea lui Culio cu o linie mai sus, în rol de „regista” pe partea stângă. Față de meciul din Moldova, Emma a făcut de această dată un pressing (deseori eficient) cot la cot cu Urko (când mingea era în zona lui), cum făcea și Cipri în partea dreaptă. Adică inter-stânga: Culio, inter-dreapta: Cipri. Nouvier e pe dreapta (oarecum surprinzător, dar DP cam pe acolo l-a folosit în amicale), iar mijlocaș stânga e Păun, așa cum am mai anticipat asta încă din amicalul cu Sepsi. De fapt, am anticipat că Adiță va fi titular acolo, și mă bucur că am avut dreptate, băiatul a început să se (și) apere, să alerge (mă rog, asta a mai făcut și în era Miri, dar în spatele vârfului), și – în sfârșit – a depășit faza „protecției U21”, cu succes, sper.

Urko? Un tip oportunist (și tehnic, așa cum l-am simțit și în primul amical cu Sepsi), un PIVOT de mare valoare (devierea cu capul de la primul gol la Cipri, apoi atacarea colțului scurt + gol se predă la orice academie mai de Doamne-ajută).

Da, în apărare am văzut deseori 4-5-1 (când s-a repliat și Culio, și s-a repliat tot timpul), în rest pace. Și prietenie, era să uit… 🙂

Dar nu așezarea a fost cea mai importantă chestie din meciul de ieri, ci superioritatea tactică a lui DP (felicitări Dane!), strategia aleasă de el făcându-l „mucles” pe „reje”, care (s-a văzut clar și în imagini, dar a cam recunoscut și el) nu prea înțelegea mare lucru din meci…

Revenind, mutarea cvasi-genială a lui DP a constat în trecerea de la sistemul „arhaic” (și ineficient în Moldova) la acest perfid 4-1-4-1, special pregătit împotriva jocului „tiki-taka” al lui Hagi. Dacă Urko n-a făcut mare brânză în apărare (fiind pe post de temporizator al paselor fundașilor adverși), linia aia de 4 deja a fost mult mai „vioaie”, practic distrugând cam 80% din construcțiile dobrogenilor. Dacă mingea mai trecea, totuși, venea „tăticul” Hoban (aparent modest, dar doar datorită restricțiilor tactice impuse de DP), sau fundașii (mult mai vioi și eficienți ca la BT).

Recunosc, nu am avut mare încredere într-o victorie, dar tactica lui DP m-a lăsat mască. A adoptat o așezare perfectă pentru a anula construcția copiilor de pe litoral (aceștia fiind în mod vizibil afectați de pressingul liniei de 4 al cefereului, ca și în primăvară, când Miri și Cipri i-au rezolvat „din mușchi”, asigurându-se mult visatul play-off). Că a fost atunci din mușchi sau nu (vezi înfrângerea de la Ovidiu în ultima etapă, Hagi câștigând astfel campionatul) dracu știe, poate a fost și altceva…

Dar aici în mod cert a fost vorba de mușchi. De mușchii creierului… 🙂

Felicitări DP! Felicitări echipei!

UPDATE (26.07.2017): note acordate după victoria contra dobrogenilor:

HAI CFR!!!

115 comentarii

  1. Povesteam saptamana trecuta cu un amic, mare cfrist, daca si-a cumpart abonament. imi zicea ca nu are rost ca el are multi prieteni, ca ba primeste invitatie, ba il baga cineva, etc..pretul intreg la un abnament ieftin e 150 de lei pentru 18 meciuri acasa in varianta playoff, asta insemnand 8,33lei de meci. Daca asa ne sprijinim echipa refuzand plata la 8,33lei per meci mai bine o lasam balta si stam acasa…Unii cred ca au doar dreptul de a critica dar cand e a ajuta se fac ca ploua.Din pacate asta nu e un caz singular…

    Apreciat de 1 persoană

  2. De pe facebook-ul lui Zoli Cantor, interesant ce spune… eu unu nu cred că-i așa cum zice „CFR…CFR ? Articolul ( http://actualdecluj.ro/oficial-derby-in-liga-a-iii-a-cfr-isi-inscrie-echipa-in-aceeasi-serie-cu-u-muresan-jucatorii-care-vor-ramane-in-afara-lotului-vor-juca-acolo-vom-mai-aduce-cativa/)…a produs unora entuziasm…”Nu avem niciun fel de problema sa jucam cu ei. Obiectivul nostru e foarte clar, sa promovam. Nu ne este frica de ei, avem treaba noastra de facut, asa ca nu ma intereseaza foarte mult subiectul”, a replicat managerul Universitatii Cluj, Ioan Ovidiu Sabau…eu, acum, imi iau raspunderea sa fiu injurat, sa-mi fie din nou „rusine” si spun: e posibil ca dracu sa fie mai negru decat pare, desi unii erau multumiti cand s-a aflat ca Gică Barbu a fost numit antrenor la echipa a doua (după ce Adrian Falub, un ”U”-st adevarat si de mare caracter, a refuzat, în ciuda unei oferte salariale deosebite), în detrimentul lui Alin Minteuan, care oricum e sub contract cu CFR, Feri Dican sau Horea Cîrlan, care au fost oameni de bază la CFR….Gică Barbu ??? Mare antrenor ? Poate, dar și vechi și declarat mare ”U”-ist, iar numirea lui nu-s convins că se impunea în detrimentul celor enumerați mai sus…urmează Orlando Borz, Dodo, un om deosebit, dar un foarte mare…”U”-ist…trădează el pe ”U” ? Nu cred…deși am rămas uimit într-o zi când m-am dus la club și am văzut în parcare o mașină cu numărul…FCU…s-au adus oameni in staff care n-au nicio legătură cu CFR, iar sef peste toți e…Bilașco…practic între acest proiect și CFR este o singură legătură….deocamdată…numele CFR…care privit atent s-ar putea numi liniștit…”CFRuuuuu”…au bugete separate, sunt practic diferite…conducătorii de la echipa a doua , au un mare sprijin și …comesean în…Mihai Hossu…ce tare ar fi să-l vedem într-o zi ofițer de presă la CFR…patronul din umbră e probabil prieten cu cei mai sus amintiți și cozile se îmbârligă ușor…cine credea vreodată că ”Scutul negru” vine la CFR ? Chiar dacă oamenii sunt foarte ok, respectuoși și civilizați…atât că situația asta provoacă niște întrebări a căror răspuns ar trebui să-l liniștească pe Neluțu Sabău și pe ”U”-iști în general, deoarece CFR U 2 , puțin probabil să-i încurce pe ”U”…și sincer gândind, nici n-ar fi bine… ce frumoase erau vremurile când se juca divizia B duminica de la 11, iar divizia A după-masa…te plimbai de la un stadion la altul, cu o escală la bere la Chios sau Cazino….la echipa a doua o sa joace desigur jucătorii care nu intră în lotul echipei mari și juniorii mai talentați, ca să aibă jocuri în picioare, dar, mai mult ca sigur, ca să fie totul ”politically Correct” n-o să-i încurce sub nicio formă pe ”U”…ce să caute altfel mașină cu numărul FCU la CFR ???
    Discutam într-o zi cu Răzvan Zamfir, care, chiar dacă s-a născut în Oltenia, e un CFR-ist ADEVĂRAT ! Zicea Răzvan :”important e ca în toată această nebunie pe repede-înainte, CFR SĂ NU-ȘI PIARDĂ IDENTITATEA !!! Mai bine s-o iei de jos decât să devii …altceva…”…la CFR a rămas un grup compact de oameni mai vechi…Iuliu, Răzvan, Sandu Matei, Ionuț Ivașcu …au venit și alții noi, fideli vechiului brand CFR…Marian & Marian…dar, în momentul când eram foarte aproape de dispariție, de faliment, cei care au preluat și salvat CFR-ul, nu s-au gândit cu sufletul, s-au gândit că CFR poate să fie o afacere rentabilă pe viitor, desigur pe lângă altele multe pe care le-a pierdut Arpi, deoarece și-a schimbat ”iubirile” …CFR via TV…iar când omul iubește prea mult și pierde mult…cel care dă banul adevărat are destui ca să nu-și facă probleme că a făcut o afacere proastă, mai ales că CFR e o mică afacere din alte afaceri mai mari făcute (pierdute) de Arpi…dacă ”afacere CFR” iese, o sa fie un pic de mărunțiș în plus, dacă nu iese, le dă vreo două ”nuiele” peste fund celor care l-au băgat într-o afacere ca multe altele, afacere interesantă, dar la care nu se pricepe…Dan Petrescu a fost parte din afacere, fiind în opinia convingătoare a celor care vin din alte ”zări de soare pline (???)” , garanția titlului ce urmează să vină, împreună cu ”purcoiul” de bani desigur…deci AFACEREA e AFACERE…Dan Petrescu spunea recent :” eu n-am cerut niciodată atâția jucători !”…probabil cu Miriuta si 4-5 jucători noi, chiar cu salarii mai mici, aveam șanse la fel sau chiar mai mari…acum nu mai contează, asta-i situația…lotul actual este excelent, cu specificația că-s cam multi și salariile cam mari…s-a întâmplat și în trecut…la sugestia lui Dan Petrescu, am montat la stadion niște ”tablouri motivaționale”…Dan a considerat că mai este loc și să mai montez opt tablouri cu jucătorii reprezentativi pentru CFR, care mai joacă la CFR….grea problemă…pe Culio și Camora i-am pus în prima tură, deci să numaram..Deac, Paun, Peteleu, Laurentiu, Minca, Nouvier, Omrani…oricum nu-s opt și să vedem câți rămân dintre ei ?

    Și ca o mică completare pe care n-am înțeles-o de la început și n-o înțeleg nici acum…de ce primul lucru pe care-l faci când vi la CFR e să scapi de Nascimento, Nouvier și Horj ? Jucători de 21 de ani, cu potențial de senzație , chiar dacă intrau în ultimul an de contract ? Așa cum dai 13-15.000 de euro unor jucatori de 34 de ani, de ce nu le dai și lor 12 si semnezi prelungirea și îi vinzi ulterior pe bani mulți…ce interese au fost sau ce au greșit acești copii, deși se pare că Nouvier s-a salvat….dar Horj ???? Merge oare la oi ? Impresarul nu era corespunzator ? Dar cu Mishu Minca de ce nu s-au putut împăca ??? Legat de restul acționariatului, domnii Gadola, Peter Pal și Socea, care dețin 27 %, oare de ce nu sunt întrebați ce mai fac, cum se simt ?

    Mulți mă injurau și criticau că ”fac atmosferă proastă”, ”îndepărtez galeria”, ”sunt mincinos”…dar e clar, dacă CFR rămâne ”MÂNDRIA ARDEALULUI”, o ”mândrie” condusă de cei amintiți mai sus, O SĂ FIE OK ! Dacă rămâne aripa bucalesteană…direcționata pe sute de transferuri…nu știu…cheltuielile sunt imense, parcă scăpate de sub control, deși cei aduși sunt buni, dar costă…era nevoie de atâția ? Cei care rămân în afara celor 18, joacă la echipa a doua ? Îl vedem pe Sougou sau Moutinho în divizia C ? Plătiți ca-n divizia A ? Am convingerea că Laci cu maxim 5 se descurca…cei care au intenția de a comenta că ”Laci e slab, altul e bun”, să se abțină…îi blochez imediat, fără supărare…Dan Petrescu e un antrenor foarte bun, pe care l-am dorit acum câțiva ani, dar să fie clar : PENTRU CFR ÎN URMĂTORII 5 ANI NU EXISTĂ CUVÂNTUL INSOLVEȚĂ, EXISTĂ DOAR…FALIMENT!”…plafonul salarial a crescut de la vreo 80.000 pe lună la vreo 400.000…euro…poate nu iese și CFR nu ia titlul și unii, care nu prea au pasiunea fotbalului, doar afacerea contează, se supără și închid robinetul…n-am fost entuziasmat ca alți ”vechi și mari CFR-iști” de transformările ce aveau să vină…activând atâția ani în presă, chiar dacă benevol și doar din pasiune, mi-am creat un cerc de oameni din presă, să le zicem, he, he, informatori…am avut deja de prin februarie informații despre ce o să se întâmple, întâmplări care au salvat clubul de la dispariție, întâmlări de care ne-am bucurat toți CFR-iștii…ce a urmat însă, în multe momente nu mi-a plăcut și am reacționat și am și primit ”corecțiile” de rigoare…cea mai mare parte din ”informațiile” mele s-au confirmat la milimetru, inclusiv ”eliminarea” atât de urâtă a lui Laci Miriuță…nu că nu s-a mai întâmplat asta la CFR, din contră…atât că le-au făcut Arpi cu Iuliu, nu aripa bucalesteană…e clar, sunt doar două variante…” A fi sau a nu fi ”…ca sa fim, Iuliu, Razvan, Sandu, Ionut, Marian & Marian TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ LÂNGĂ ECHIPĂ…CFR să nu devină o afacere de făcut bani politic, pentru impresari, pentru bucalesteni…HAIDE DRAGA CFR !

    ps: cu acest articol să zicem că am ieșit din ”greva”..dar îi rog pe cei care au de gând sa mă …deranjeze cu comentarii fără suport real…să se abțină…ce scriu, sunt gândurile și informațiile mele, pe care n-am de gând să le discut cu nimeni…cine are de gând să mă contrazică, s-o facă pe pagina lui… „

    Apreciază

    • „Articolul” ala nu poate fi considerat decat un mare rahat. Ceea ce conteaza pentru Cantor este cine conduce echipa, nu echipa in sine. Jumate din ce scrie acolo sunt elucubratii si teoriile conspiratiei. Cealalta jumatate sunt dejectii aruncate in stanga si-n dreapta pe diverse criterii care n-au nici o treaba cu fotbalul. Mi se pare o ipocrizie totala sa te iei de altii pentru ca sunt mitici iar dupa aia se te intorci cu curu la noua conducere. Asta nu ne face cu nimic mai buni decat „mitici” aia care nu mai sustin Steaua pentru ca Becali ii patron.

      Apreciază

  3. @luis
    Se poate, nu stiu exact ce scria pe tricou doar am relatat cele intamplate.

    Iar despre ce scrie Cantor pe facebook, cu tot respectul dar exact ce scrie el acolo ca se intampla s-a intamplat si acum cativa ani si nu a comentat nimic. Ma refer la investitii gen tun, care daca nu ies = faliment. (insolventa deocamdata). Lume noua adusa desi nu aveau nicio treaba cu CFR, etc.

    Miriuta, tot respectul pentru el că ne-a ajutat in momente grele, care sunt mai importante ca astea de acum dar nu e primul nici ultimul antrenor care nu merită să plece. Au plecat altii de pe locul 1 si nimeni nu a zis nimic..

    Mi se par destul de ipocrite toate parerile astea in momentul de fata.

    Si mie mi se par destul de fara fond investitile si ca e crestere artificiala, care la fel de repede poate sa si pice, dar sa vedem. Nu stim noi toate detalile si e greu sa ne dam cu parerea obiectiv. Vad ca se investeste si intr-o echipa de juniori ceea ce e bine pt. viitor, vom avea u-21 le din gradina noastra.

    Apreciază

  4. Kantor Zoli,a fost un privilegiat al conducerii vechi.Avea acces la informatii la care simplul suporter nici nu visa,si poate si oarecare interese pe acolo.Acum,nu mai este privilegiat,si nu-i apreciat cum crede el ,ca ar trebui sa fie,ca sa recunoastem omul a pus suflet pentru echipa,si iubeste CFR-ul.Acum,trebuie sa inteleaga ca ,este si el un simplu suporter de rand.Si eu imi fac griji,si mie mi se pare ca sarim calul,poate din cauza ca pe aceasta politica ,era sa ne desfiintam.DAR neavand informatii,cred ca trebuie sa dam crezare noului patronat.Nici mie nu-mi place ca ne „bucurestenizam” dar daca oamenii fac treaba,sa fie.Hai CFR

    PS.Daca Kantor este suparat pe conducere,s-ar putea sa fie adevarat ca AP a plecat. 🙂 🙂

    Apreciază

    • AP inca nu a vandut tot. Sau mai corect a vandut tot ce avea la club dar cu plata in 3 ani. Daca in acest timp nu incaseaza vreo transa redevine clubul lui. Pe de alta parte bugetul stabilit era de min 7mil pe an si eu cred ca se vor incadra in el, deci nu i tram in datorii sau probleme.

      Apreciază

    • Aic l-ai cam mirosit. Exista la cluurile din Romania o obisnuinta a „ziaristilor” de casa..aia care merg unn pic ajutati pe la meciurile reprezentative, cantonamente etc. Fascinatia de pupincurist oficial vine din perioada comunista cind mai visa fieare sa iasa cu echipa pe afara sa se intoarca cu niste blugi sau un videorecorder. Cantor este in esenta suporter, facepe pseudo-jurnalisto-fotograful de casa si combina totul simpatii/antipatii personale. In clipa de fata este pe rol de bocitoare a lui Miriuta.

      Apreciază

  5. M-a apucat nostalgia vazand meciurile de calificare din aceasta saptamana. Abia astept sa vad si CFR-ul nostru reintrand in hora meciurilor din cupele europene.
    Mi-au placut cum au jucat atat cei de la Dinamo cat si cei din Craiova. Pentru nivelul Ligii I, au produs un fotbal peste asteptari, dupa parerea mea, chiar daca rezultatele s-ar parea ca nu-mi dau dreptate.

    Apreciază

    • Cainii au jucat 4-1-4-1 cu Nascimento inter stanga si Mahlangu inter dreapta, atat in atac dar si in aparare, cat am vazut din meci, primele 30 de min si in pauza meciului de la Craiova au dat o replica puternica bascilor de la Athletic. Craiova si-a depasit cu mult conditia, dar diferenta de valoare si-a spus cuvantul.

      Apreciază

      • Se pare ca IQ a cam avut dreptate in privinta lui Nascimento (ca e destul de fragil). A cerut schimbare in minutul 84 si a dat peste cap planul lui Contra pe final de partida de a forta cu viteza mai mare printr-o alta schimbare pe care ar fi vrut s-o faca. Si asta intr-un meci crucial, nu unu de duzina de liga1…

        Apreciază

        • Omule, Nascimento a jucat foarte, foarte bine cu Bilbao. Se vede calitatea la jucatori precum Nascimento, Romera, chiar si Salomao. Altfel aseaza mingea jos, paseaza la firul ierbii, deschid jocul. Multi de-ai nostri (Chipciu etc) baga capul in pamant, iti dau cate o pasa surata in zona stomacului si nu mai stii cum sa o preiei.
          Nascimento s-a ridicat la pretentiile unui joc cu o echipa foarte, foarte mare. Ca a cerut schimbare….asta nu stiu. Oricum, era pe final de meci si Dinamo n-a pierdut elan, pentru ca si Anton a intrat foarte bine

          Apreciază

          • De-aia a avut Chipciu 13 pase de gol sezonul trecut. Pentru ca da pase sutate in zona stomacului :-). Tu te si uiti la cum joaca sau ii judeci doar in functie de clubul pe la care au trecut?

            Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.