Întrebări. [FC Botoșani – CFR Cluj 1-1]


DP știa el ceva când i-a „simțit” pe botoșeneni favoriți. Mă rog, nu prea știa el nimic, a spus asta mai mult cu scopul de-a lua presiunea de pe umerii băieților. Un discurs evident „defensiv”, mai ales când ne aducem aminte de declarațiile prea optimiste (și în sincron) ale lui IM+Miri privind șansele la titlu în ediția precedentă, că cică suntem cei mai buni etc. Nici abordarea aia nu era bună, nici asta cu „prudența” nu ne place. Nicicum nu e bine… 🙂

Începem meciul în formula 4-4-2 (cam singurul detaliu ghicit corect de cei de la Digi), cu Vâtcă – Manea, Luchin, Vinicius, Camora – Deac, Hoban, Culio, Păun – Omrani, Bokila (în cadrul liniilor de la dreapta la stânga). 5 „foști” și 6 „prospături”. Surprinde titularizarea lui Vâtcă și a lui Luchin, poate și a lui Culio, în rest pace și prietenie. Poziționarea celor două vârfuri este – totuși – riscantă, cei doi schimbând foarte des locurile.

În primele minute vedem anumite lucruri bine gândite ale acestui 4-4-2 (cam rigid totuși, așa cum s-a dovedit ulterior), la cornere Omrani și Bokila stau foarte aproape unul de celălalt și de portarul advers (în scopul de a-l incomoda în ieșiri), vedem poziționarea mai în spate a lui Culio, care vine până-n linia fundașilor deseori pentru a prelua mingea, apoi le prelucrează mai departe (deseori cu diagonale în dreapta, dar asta mai mult în R2, fie spre Manea, fie spre Deac, câteodată și spre Omrani, rătăcit pe acolo). Hoban joacă mai sus (în mod surprinzător, dar eficient, vezi golul).

În mod neașteptat, cel mai bun fundaș pare a fi (de fapt chiar este) Manea, fundașii centrali joacă sincronizat doar când primul adversar e la vreo 25 de metri… 🙂 Mai vedem schema loviturilor libere cu Deac și Păun în apropierea mingii (ei măcar se cunosc… 🙂 ), dar vedem și multe carențe în interpretarea așezării 4-4-2: cei doi atacanți par cam departe unul de celălalt, și – mai grav – sunt cam departe de mijlocași. Așezarea lui DP ne aduce aminte de multe ori de cea a lui Feri Dican de acu’ 2 ani (aducătoare – totuși – de 4 victorii în primele 4 meciuri în Gruia), nu vedem transformări semnificative, totul pare predictibil.

Conducem din „mușchi”, mai exact din valoarea individuală a jucătorilor (Omrani+Hoban), după care ne retragem inexplicabil (ca pe vremea lui Feri, a lui Tony, a lui Miri… 🙂 ) și îi ajutăm pe acești botoșeneni evident mai modești (valoric vorbind, excepție fiind poate Moruțan, cu clinciuri multe și intense cu Culio) să revină în joc.

Treptat apar probleme pe flancul stâng al apărării noastre, unde Culio nu avea voie să-l țină el pe fundașul advers (care a și marcat cu capul), având un deficit de vreo 20 cm. Mare greșeală de organizare defensivă, asta e.

Timpul trece, nimic dătător de speranțe nu mai apare (din păcate), moldovenii domină destul de evident și cam umilitor pentru pretențiile acestei versiuni a CFR-ului…

Vine și R2, vine și Nouvier (iese Păun), schema nu se schimbă deloc, doar distribuția. Din păcate, francezul joacă (și) mai slab decât Adiță, apărarea moldovenilor contracarând eficient (și bărbătesc, deseori prea dur) tentativele noastre (ce-i drept, foarte firave) de atac / contraatac.

Nu vedem – din păcate – nici urmă de pressing, nici de preîntâmpinare, nici de grup (de haită), lucru absolut indispensabil în 4-4-2, folosit cu succes de Miri chiar și în 4-2-3-1. Alte vremuri… 🙂 Echipa este evident debusolată, doar Culio face ce știe el mai bine, scoate mingile din apărare, apoi fie e faultat, fie dă o diagonală în dreapta. Omrani devine din ce în ce mai nervos, dar eliminarea lui este totalmente greșită (recunoscută și de „specialiștii” de la Digi). Trebuia dat penalty! Evident, discutam altceva acum, dar cele văzute per global rămân, din păcate.

În minutul 61 dispare Bokila și vine Nistor (cel cu „un pas înainte”… 🙂 ), așezarea se transformă subit în 4-2-3-1, cu Hoban+Culio la închidere (cu Ema jucând – în continuare – pe post de „constructor” din spate), ăia trei fiind Deac – Nistor – Nouvier, în față Billel. Noua așezare nu aduce nimic nou, toți cei trei mijlocași din spatele lui Billel joacă slab / foarte slab (Nistor aproape că nici nu a atins mingea, în acest sens meciul Filipe – Nistor e 1-0, din păcate… 🙂 ), obosește (surprinzător) și Hoban, în contrast cu Culio, care era așteptat în echipa de start doar în etapa a 3-a, a 4-a, și uite că joacă – de voie, de nevoie – 90 minute… Că nu prea ai alte soluții acolo, din păcate. Apropo de soluții, câteva întrebări:

  1. De ce Vâtcă? Nu că a jucat rău (dimpotrivă), dar antecedentele spuneau altceva.
  2. Unde a fost/este Urko Vera? Chiar nu putea prinde nici măcar banca, fiind nevoie de Coman (al doilea U21) să intre în teren? Omul a fost prezent la ambele cantonamente, a și marcat în primul amical cu Sepsi, apoi pauză… Nu a fost adus – poate – de cine „trebuia”?
  3. Diferă acest sistem 4-4-2 al lui DP în mod convingător de cel folosit de Dican (catalogat la vremea respectivă unul cam dreptunghiular și cam rigid), în ciuda calității superioare evidente a actorilor?

Și ultima, ca „bonus”: ce facem dacă asemănarea cu sindromul Rednic de acum 4 ani va continua și după etapa a 2-a?  Adică facem egal cu Viitorul (atunci făceam egal dramatic cu cei de la TM, cu 3 eliminați, tot după un egal cu moldovenii)… Pleacă și DP după etapa a 4-a? Mă rog, asta e a doua întrebare „bonus”… 🙂 Dar mai am una: parafrazând un clarvăzător binecunoscut, poate tot vom avea de-a face cu chinezii, dar nu în sensul că vin ei să ne ajute, ci în sensul că pleacă DP la ei… 🙂 Ca la radio Erevan… 🙂

OK, să ne calmăm, totuși. E primul meci, am jucat modest (aici n-avem ce discuta), dar să avem speranțe – în continuare – în „mușchi” și în valoarea individuală a câtorva jucători.

UPDATE (19.07.2017, ora 13.00): iată situaţia (detaliată) a notelor acordate după meciul de la Botoşani (este reactualizat şi tabelul clasic la „sondajele lui kiruj”, la „link01″):

HAI CFR!!!

55 de comentarii

  1. Uite, am uitat întrebarea de baraj: cum plm bagi în centrul defensivei pe Luchin și Vinicius, când în amicale tot jucai cu Vinicius (pe dreapta!) și cu Horj? Cum plm din cei 15 ”prospături” aduse de DP (mă rog, de IM) joacă exact ăia care au venit chiar ultimii (Luchin, Culio) și nu joacă ăia care au venit primii (Urko etc.) și -logic- trebuie să fie mai bine pregătiți? Sunt niște lucruri ciudate… HAI CFR!!!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Propun să se repete meciul, Bokila nu avea drept de joc la Botoșani. A mai fost și o gaură neagră între Culio și atacanți care sugea toate baloanele noastre cu o poftă suspectă. O poftă pe care noi n-am avut-o. Ba dimpotrivă, am fost, să recunoaștem, cam balonați. Oare ce ne-o fi pus ăia în mâncare? Oare ce părere are gastronomul echipei despre rețetele moldovenești? Avem gastronom în deplasări? Mai are rost să colectăm dimineața ceva pentru analize și analiști? Îmi amintesc că acum aproape un an am pățit-o și mai rău la Botoșani, iar oameni din preajma echipei au dat vina pe băutură. Putem da vina pe mâncare de data asta? Iată câte alte întrebări așteaptă degeaba un răspuns. Mai vreau să-l remarc pe Camora, văd că nimeni nu o face, pentru osul pus cu generozitate la bătaie.

    Apreciază

  3. DP vrea sa moara pe mana lui. Sincer sa fiu mie mi-a placut intodeauna de Vatca, dar nu prea a avut meciuri in picioare, deci ma gandesc eu nu trebuia sa fie in meci. Ne-a salvat de vreo doua ori, deci fara comentarii… Cred ca Misu e pe picior de plecare pe la Belgieni (sau altundeva) si nu a vrut sa se accidenteze? Duka cred ca mai are mult pana departe, iar ceilalti doi sunt prea cruzi inca.
    Nu vreau sa repet ce au spus si altii, dar cum sa joci cu altii decat cei cu care ai facut pregatirea de vara. Fie ca ceilalti sunt foarte slabi, fie ca DP a mizat pe surpriza la BT, sau i-a menajat pe “titulari” pt urmatorul meci?!
    Bilel saracu, a picat ca musca in lapte. Sunt de acord ca a fost 11, dar parca prea usor se cersesc penaltiurile. Gigi e inca la butoane si nu v-om primi ce trebuie in afara de cazul cand nu se poate altfel.
    Insa mai e o treaba. Indiferent cu cine joaca arbitrii, indifferent de echipa cu care jucam noi, trebuie sa batem altfel cum putem sa avem pretentii sa jucam in Europa.
    Imi vine sa imi dau palme cand ii aud pe cei calificati in Europa: am avut o tragere la sorti grea… sau… un adversar foarte valoros. Pai, daca ai vise de primavara europeana, concluziile acestea le ai in semifinale nu in turul 3 preliminar.
    Oricum, Hai CFR!

    Apreciază

  4. A, și încă o întrebare. Îi reproșez lui DP că nu a intuit mișcarea inteligentă de-al păstra pe Nistor în linia de mijloc și de-al arunca pe Culio mai aproape de careul adevers, pentru a scoate un dribling, o pasă sau o lovitură liberă? Da.

    Apreciază

  5. Dan Petrescu e un antrenor decent, dar nu extraordinar. La voi imi aminteste de prima lui experienta de antrenor, la Rapid, cu Giovanni Becali presedinte. Tot asa, i-au fost adusi toti jucatorii doriti, cate doi pe post, Rapidul era vazut ca principala favorita la titlu, Dan a pupat steagul visiniu (chiar, voi l-ati pus?) dezicandu-se de Steaua, dar a capotat repede, iar proiectul ala s-a dezumflat imediat.

    Apreciază

  6. In conditiile in care pe faza ofensiva jocul scartaie rau de tot,iar la mijloc nu sunt create relatii de joc,n-am inteles de ce-l ti atat de retras pe Culio?;pe postul sau trebuia sa fie Hoban,iar argentinianul -si/cu/sau Deac sa joace,in axul central in spatele unui singur varf(Omrani)- mult mai avansat sa faca legatura intre compartimentele din atac si nu din aparare,sa combine si sa tina mai mult de minge in zona apararii adverse si nu la poarta noastra!;apoi,este total ineficient,chiar gresit,cum de altfel,evident, s-a putut constata,sa joci cu doi”galigani”in ofensiva fara sa insisti a ataca pe aripi,de unde sa le centrezi mingi utile pt.a fi fructificate si trimise periculos spre poarta adversa?!);am facut greseli impardonabile pt. aliura si pretentiile”bursucului”,care trebuiesc si pot fi usor remediate;am senzatia unui deja`vu,dupa tactica(heirupism”)adoptata,de parca ultimi doi antrenori au jucat si facut Scoala de fotbal impreuna!;intr-un system 4-4-2,nesustinut corect si concret de linia mediana,suntem permanent cu un jucator in minus(Bokila);apoi,mari probleme de marcaj,la cornere!;cum Doamne poti fi atat de naiv si sa gresesti copilareste lasand nemarcati fundasii centrali adversi,cand ai in teren doua varfuri cei mai inalti din teren(?);am inceput impleticiti acest campionat,dar sper sa crestem de la meci la meci,pt. ca potential avem,pt. aceasta liga.

    Apreciază

  7. La Culio m-a surprins în primul rând (plăcut) că a fost păstrat în teren tot meciul, în ciuda prognozelor destul de explicite ale lui DP (…”doar prin etapa a 3-a, a 4-a”…). Explicaţia pare destul de simplă, cam el este singurul (după plecarea lui Filipe) care poate scoate decent mingea din apărare, făcând legătura între fundaşi şi… nici nu ştiu între cine, pt. că majoritatea continuărilor au fost diagonale spre dreapta. N-a mai urcat în atac, probabil aşa a fost instruit (nu rezista atunci nici 45 de minute, cred), a fost reactivat în acest sens Hoban. În timp cei doi trebuie să-şi schimbe aceste roluri tactice, în folosul echipei, evident. Dar mai sunt acolo „pretendenţi” la echipa de start: Pelayo, Moutinho, Nistor, chiar dacă ultimii doi ceva mai sus şi mai spre bandă. Mijlocul liniei mediene va fi ocupat -pare-se- de doi dintre ăştia trei (Culio, Pelayo şi Hoban), cu menţiunea că concurenţa reală pare a fi pentru postul de mijocaş central stânga între Culio şi Pelayo. Nu exclud nici ceva încercări de schimbare a sistemului, inclusiv ieri s-a trecut din min.61 (şi până la eliminarea lui Billel) la 4-2-3-1, cu dese transformări în 4-1-4-1 (în momentele în care Culio făcea tranziţia în spate). HAI CFR!!!

    Apreciază

  8. Răspunsuri 🙂
    1. Scria cineva pe facebook că Mincă are ceva dureri la spate (a avut problema şi în sezonul trecut). Vâtcă este o rezervă decentă, un portar cu experienţă, care ştie şi acceptă faptul că este al treilea portar din lot, iar când este nevoie să intre în teren, apără ceea ce este de apărat (cum e Lobonţ la Roma). Probabil că DP simte că Duka mai are nevoie de o perioadă de acomodare şi de aceea l-a preferat în această partidă pe Vâtcă.
    2. N-aş crede că DP are ceva cu Urko Vera. Pur şi simplu n-a mai încăput pe foaia de joc. 🙂 Din păcate, între titularii de ieri, nu a fost niciun jucător polivalent care să poată fi retras la nevoie ca fundaş central ori lateral, aşa că jumătate din locurile disponibile rezervelor au fost ocupate de Rus, Mureşan şi Vlad. Pe de altă parte, am citit despre Urko Vera (nu l-am văzut încă jucând) că ar fi un atacant rigid, dar cu lipici la gol. Probabil că va fi utilizat mai mult în meciurile de acasă.
    3. Da, într-un fel diferă. Dican a jucat cu un Hoban sau Culio (Petrucci), cu un paznic de meserie (Gomelt), cu un Omrani (Lopez) mai retras şi cu un iepure în banda dreaptă (Jakolis). Eu cred că cheia meciului de aseară a stat în ziua foarte ştearsă a lui Deac. Mi s-a părut nemulţumit de ceva, poate că resimte lipsa hăbăucului. Chiar dacă noi am simţit că Manea a jucat peste aşteptările noastre, este posibil să fi fost totuşi un handicap pentru Cipri (un ochi de profesionist s-ar putea să vadă eventual nişte chestii pe care noi nu le percepem, în special la poziţionarea fundaşului în diferite momente ale jocului, posibil frustrant pentru Deac).
    Bonus: n-aş crede, DP nu e „strâmb”, n-au apărut încă zvonuri ori declaraţii ale antrenorului, cum s-a întâmplat atunci, care să semene discordie în lot şi nu-l mai avem nici pe Cadu care să pună piciorul în prag. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  9. Daca aduci jucatori de valoare, nu le trebuie mult timp sa faca diferenta fata de o echipa mai slaba, cum e de ex Botosianul . Cred ca aici e problema, s-au adus la kg jucatori batrani de valori indoielnice, dupa mine Dinamo si Fcsb au loturi mai bune, iar Viitorul prin tineretul de perspectiva va fi din nou o nuca tare ( cine zice cu certitudine ca suntem favoriti cu ei ? ) .Craiova isi va completa lotul dupa vanzarea lui Ivan si cu antrenorul italian bine cotat, are si ea sanse pt play-off, chiar mai sus . Asa ca obiectiv vorbind, accederea in play-off va fi o reusita, despre titlu poate in gluma si asta repet, datorita strategiei gresite la transferuri . Daca se pastra in mare parte lotul din sezonul trecut ( Tiago Lopez si Larie, neaparat ! ) si se aduceau 4-5 intariri consistente, puteam emite pretentii, asa numai declaratii made in IM .

    Apreciază

    • Bela, sunt în totalitate de acord cu tine, de fapt am tot spus asta (şi eu, şi alţii, şi pe tribună, şi pe cheferetv şi peste tot). A fost un restart cam prea brutal, negândit în profunzime. Trebuia menţinut neapărat Lopez (cu Larie nu sunt foarte convins), el avea excelente relaţii şi cu Jakolis (în primul rând), apoi şi cu Cipri (cum spune şi Caneto). Nu sunt sută-la-sută convins că indispoziţia lui Deac se explică (doar) cu incompatibilităţile cu Manea, e posibil să nu-l ajute nici sistemul, chiar dacă în meciul cu Sepsi a jucat bine pe acel post. Ok, a fost un amical cu o echipă plină şi ea cu „prospături”, cu mulţi jucători veniţi în probe. De multe ori am avut impresia ieri că fiecare joacă doar pentru el, în sensul să-şi facă sarcina de bază corect (vezi Culio, Manea, Hoban) pentru a scăpa de gura lui DP, apoi conlucrarea a fost trecută pe plan secundar, fiind una formală, plată. HAI CFR!!!

      Apreciază

  10. Eu nu prea inteleg de ce nu s-a facut o analiza clara a lotului si sa sa aduca jucatorii de care chiar aveam nevoie, in fine, e o discutie mult prea lunga.

    Apreciază

  11. Cand porneam constructia din careul nostru, daca la minge era Vinicius tot timpul era cu bratele in semn de intrebare ca nu are cui pasa. Foarte fricos. Larie nu avea problema asta, deci aici cred ca am pierdut un pic. Sper sa prinda mai multa incredere pe parcurs. Apoi Culio venea pe linia de fund sa ia mingea, mie mi s-a parut cel mai bun de la noi, cam toata constructia a pornit de la el, a ramas acelasi luptator. Sunt convins ca va creste repede echipa si vom deveni adversari redutabili, nuca tare 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  12. E funny cum antrenorii principali (cu nume) au pe cineva care le mai calmeaza nervii in disputele cu arbitrii. Contra -> Danciulescu, DP -> Panin, Reghe -> meme

    Apreciază

  13. No, Tiago a ajuns până la urmă la turcii lui Şumudică… Mă bucur pentru hăbăuc, cel puţin dpdv financiar îi va fi mult mai bine. În opinia mea va prinde şi echipa, Şumi îl ştie foarte bine şi l-a şi dorit, evident. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Îi doresc şi eu mult succes lui Tiago Lopes şi sper să nu-i sperie foarte rău pe turci dacă va juca şi la ei în primul an de acomodare aşa cum a făcut-o la noi, când ne “minunam” şi ne întrebam că ce ochi de specialist a putut vedea fotbalist în el. 🙂

      Apreciază

      • Tiago este un fotbalist prototip al celor (mulţi) care au prins aripi în Gruia… Într-un fel îl putem trece şi pe Omrani în această categorie. Când a venit la noi avea o lehamite de toţi şi de toate, era un individualist notoriu şi uite cât a crescut. Mai sunt exemple cu zecile. HAI CFR!!!

        Apreciază

  14. Diferenta dintre primele 15 minute cand Cfr-ul a fost un tavalug de neoprit si restul meciului pana la eliminarea gratuita a lui Omrani a fost adversarul. Botsenii au impins toate liniile lor peste noi, cu fundasii la mijlocul terenului dupa min 15. Pana in min 15 au fost retrasi si incercau cu disperare sa se apere contra tavalugului nostru irezistibil. Aici trebuie sa lucreze DP, in opinia mea.

    Apreciază

    • Da, trebuie să lucreze (şi) aici, dar şi în altă parte. În linii mari primele 15-20 de minute mi-au (ne-au) confirmat aşteptările, în sensul că am optat pt. un mix între „foşti” şi „noi” (pe de o parte) respectiv ne-am bazat pe robusteţea formulei, pigmentată cu destui jucători experimentaţi, trecuţi prin multe (pe de altă parte). Problema reală este că un tăvălug bine pus la punct nu clachează după un sfert de oră… 🙂 Nu exclud nici o mică relaxare (în subconştient) la câţiva dintre titulari, considerându-se prematur cu sacii în căruţă. Cei de la Botoşani au un stil agresiv pe teren propriu (asta o ştiam de ceva vreme), dar nu sunt nici ei Barca sau Real, cam bizară „subordonarea” CFR-ului după min.20… HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Da, Kiruj, asa este. In general se raspunde cu contre letale la aceasta avansare a adversarului cu fundasii la linia de centru. O mostra in acest sens e meciul de pe Arena Nationala cu oile din sezonul regulat trecut, in toamna, cu Miri antrenor, cu acele veniri la primire ale unora si tasnirea altora in acelasi timp pentru a primi pe pozitie viitoare, care ne-a placut atat de mult in sezonul trecut pana ne-au citit adversarii acest stil, si s-au retras in fata careului cu aparare foarte mobila si dublaj perfect, jucand ei pe aceste contre letale. Dar cand te calareste adversarul asta e solutia in opinia mea.

      Apreciază

  15. Daca am fi suficient de pregatiti fizic, am putea mentine un pressing super-avansat in terenul advers cum am facut in primele 15 min si atunci tavalugul ar dura in continuare.

    Apreciază

  16. De multe ori cel mai greu este sa analizezi obiectiv,rational.Cand DP declara ca nu suntem favoriti la Botosani mai toti „specialistii”l-au criticat.A avut dreptate;Botosaniul e o echipa dificila acasa,are angajament/agresivitate,viteza,organizare;am vazut multe echipe sufocate acolo,inclusiv noi in sezonul trecut(1-3) cu Laci dinamovistul pe banca ,Thiago si Larie (cei mult regretati) pe teren…Pe de alta parte ,din lipsa de timp echipa nu are omogenitate,nici fizic nu mi se pare pusa la punct,iar cateva nume au deceptionat:Deac foarte slab,marile sperante Paun si Nouvier subtiri(in scadere clara inca din play-off),Bokila neconvingator.Prin urmare n-am putut pune presiune pe un adversar artagos decat 15 min.cu 2 mijlocasi centrali si un varf.Trebuie gasite variante pe benzi cu cresterea vitezei,Moutinho si Nistor ar fi 2 optiuni care sa incadreze,o linie de 3 mijlocasi centrali cu Hoban,Culio si Deac(Pelayo),dintre care unul sa urce in spatele varfului.Una peste alta ,exista potential,in ciuda problemelor, ieri cu un arbitraj corect puteam castiga.Mai este nevoie de un atacant central valoros si de o extrema…pe Paun si Nouvier i-as scoate la vanzare.

    Apreciază

    • Cu un arbitraj corect,Omrani ,nu mai apuca sa ia al doilea galben.Lua direct rosu la atacul imprudent si comentariile pe tot parcursul meciului.Arbitrajul a fost slab,dar nu a favorizat pe nimeni,omul nu le are cu arbitrajul.Apio,fundasii nostri centrali au fost inexistenti,lenti fara contributie la joc.Vincius nu stia ce sa faca cu besica si se calca in picioare cu Luchin.Noroc cu Camora,Culio,Manea si chiar si Omrani .Restul cam subtiri,valabil si pentru DP.Este si greseala lui.In rest,s-a vazut ,mai ales in primele 20 de minute,ca potential individual este.Problema o vad la jocul colecti,bubuieli aiurea in fata sau lateral spate.Sper sa ne revenim pana sambata si sa-l executam pe hadji.Echipa lui hadji ,chiar a jucat frumos cu gazul,

      Apreciază

    • IQ, in 4-4-2-ul lui DP exista un numai doi interi, al treilea mijlocas central de care vorbesti e al doilea varf. Da, ar putea fi un Moutinho acolo sau un Nistor. dar atunci ar fi 4-4-1-1, nu stiu daca e de acord DP cu el. S-ar putea. Numai ca atunci de ce am adus atatea varfuri de careu, masive, nr.9 (Omrani, Bokila, Vera, Coman)?

      Apreciază

  17. Larie a fost cam nesigur la noi în ultimul timp, acum idem și la fecese. Tiago era ca un tăvălug, puțin nebun, dar dacă-l ghicea apărătorul din partea lui o îmbarliga echipa. Veneau contraatacuri rapide, apoape imposibil de oprit de mijlocași ori apărătorii centrali, de aici primeam uneori goluri. Adevărat că din conlucrarea lui Tiago cu Deac mai și reușeam să marcăm (prin șuturi marca Deac sau în urma centrărilor).

    Apreciază

  18. Salutare la toata lumea. Am vazut si eu repriza a doua a meciului de aseara. Eram foarte curios sa aflu cum mai arata o echipa antrenata de Dan Petrescu, lucrul acesta nemaipetrecandu-se inca de pe vremea cand era principal la Urziceni. Il stiam un tehnician prudent, atent la detalii si destul de meticulos la fazele fixe. Din ce-am vazut ieri, nu pot decat sa dau dreptate analizelor care s-au facut deja, subliniind observatiile acestea care mi-au placut foarte mult : ” vedem și multe carențe în interpretarea așezării 4-4-2: cei doi atacanți par cam departe unul de celălalt, și -mai grav- sunt cam departe de mijlocași ” + „Diferă acest sistem 4-4-2 al lui DP în mod convingător de cel folosit de Dican (catalogat la vremea respectivă unul cam dreptunghiular și cam rigid), în ciuda calității superioare evidente a actorilor?”. Trecand insa peste carente care probabil vor fi observate, analizate si remediate pe viitor as contrazice putin perceptia generala a adversarului. Personal, mi se pare ca terenul Botosaniului e unul din cele mai dificile si incomode din Liga Intai. E un adversar pliat pe atmosfera creata in tribuna, care indiferent de calitatea propiului lot si adversar adopta o atitudine de joc artagoasa si increzatoare. Apoi au mai fost cateva observatii legate de Culio care cred c-ar merita o discutie mai larga. Deci se pune problema daca pozitionarea acestui jucator nu a fost prea retrasa, daca n-ar fi fost mai util mai aproape de varfuri. In primul rand pentru a analiza aceasta situatie trebuie sa cadem de acord asupra mai multor aspecte. In primul rand cred ca trebuie sa admitem ca forma fizica si chiar varsta nu-i mai permit lui Culio sa trancsenda cu succes pozitionarea initiala din teren, practic sa ocupe prin deplasare (cu sau fara minge) o suprafata mare de teren. Deci nu ne putem baza pe faptul ca-l putem plasa pe Culio undeva in fata fundasilor centrali ca om de legatura pentru mijlocul terenului, iar apoi prin urcarea sa in fata, odata cu jocul, el va deveni si om de sustinere de aproape a atacantilor. Mai adaugam si faptul ca distantele intre linii la C.F.R. au fost destul de mari, deci si mai greu de acoperit prin deplasare, pe ambele faze, de oamenii de legatura. Apropo, imi amintesc ca varfurile erau destul de izolate de restul echipei la Dan Petrescu si pe vremuri, dar atunci juca cu un singur varf impins si mult mai direct. Dan Petrescu e genul de antrenor aplecat foarte mult pe rezultat si foarte putin interesat de estetica. Acum revenind, am stabilit ca pe Culio, ori il pui mai retras, ori il pui mai avansat; nu te poti astepta sa acopere cu succes ambele zone. Acum, mai trebuie pus in dezbatere daca CFR-ul mai are alti jucatori de profilul lui Culio („lipici intre linii”) si de valoarea lui ? S-a amintit de Nistor, dar cunoscandu-l destul de bine, n-as spune ca Nistor e un jucator de constructie, ci mai mult de travaliu. El e bun la toate cate un pic, fara o calitate anume speciala. E o suma de capacitati peste medie care fac per total din el un jucator bun. Acum revenind la Culio, trebuie stabilit unde e nevoie mai mult de el. Observand jocul C.F.R-ului si ca cei doi atacanti nu se descurca foarte bine si sunt cam izolati de axul central s-ar putea concluziona ca acolo este mai mult nevoie de Culio. Impotriva acestei idei ar putea exista totusi cateva argumente: in lipsa unui alt jucator de acelasi profil care sa construiasca la firul ierbii, e de presupus ca multe mingi din aparare ar fi jucate pe Culio cu pasa lunga. Ori Culio nu prea e jucatorul pe care sa-l joci cu pasa lunga. Un alt argument ar fi observarea comportamentului defensiv al adversarului. Ar trebui observat unde sunt punctele sale de presiune si eventual analizat unde ar trebui el depasit folosindu-l pe Culio. Pentru ca daca adversarul te preseaza preponderent sus, ai nevoie de Culio exact acolo. Degeaba il plasezi in spatele atacantilor, daca nu mai ai om de legatura in fata fundasilor si acestia sub pressing vor arunca mingile in fata. Practic il cam anulezi pe argentinian. Pe de alta parte daca adversarul se apara jos, aproape de poarta sa si te lasa sa initiezi constructia in voie, atunci in mod evident il poti pozitiona pe Culio mai sus. In fine, nu e o analiza cu verdict final ci mai mult un exercitiu de imaginatie pe care am vrut sa-l impartasesc. Va citesc cu drag.Numai bine.

    Apreciat de 2 persoane

  19. IQ, sa-mi fie cu iertare, dar anuntai dupa iesirea din insolventa un plan maret, transferuri spectaculoase la care se lucreaza, titlul in aceasta editie samd . In realitate, s-au adus ce-i drept multi jucatori, toti la final de contract sau imprumutati, fara insa de valori net superioare fata de ce am avut . Vincius ( chiar ii frica sa iasa cu mingea, nesigur in rest ), Balic, Luchin, Bokila, Vera sunt clar sub ce am avut, Cristi Manea a jucat binisor, dar clar sub Tiago Lopez, Duka e un portar care respinge tot in fata, Culio se zbate dar nu mai e un jucator care sa faca diferenta, Hoban asa si asa ( hent clar in careu, dar tu vezi numai greselile de arbitraj impotriva noastra ), in fine, nici unul de care sa zici ca-i cu o clasa peste ce am avut . Un esec e dupa mine si schimbul cu Dinamo, aia sunt incantati de Nascimento, iar noi cu Nistor ?! Sa vedem cum ii Moutinho, dar nu cred ca va fi de nivelul lui Solomao adus de Mutu, care a jucat f. bine si apropo, Dinamo a procedat corect aducand 4-5 jucatori buni, pastrand peste 90% din lotul sezonului trecut . PS .1) Cu vanzarea lui Nouvier si Paun sunt intru totul de acord, dar ma-ntreb, cine sa dea bani pe Aditza ? 2) IQ, vad ca de-o vreme te deranjeaza mesajele critice . Multa vreme si tu ai fost o voce critica, cu argumente de calibru . Acum ceva s-a schimbat, in bine faptul ca ne furnizezi informatii, in rau, ca te deranjeaza criticile . Oricum, respectul meu fata de tine ramane, poate pe viitor vei fi mai indulgent cu criticacii, caci si ei traiesc si mor pe echipa iubita !

    Apreciază

    • @Bela Critica e buna cand e indreptatita ,in deplina cunostinta de cauza si fara patima.Multi au inceput sa- l atace pe DP ,conducerea si transferurile facute inca inainte de inceperea campionatului Consider ca este mult prea devreme si nejustificat.Primele concluzii se pot trage macar dupa un tur de campionat.Eu cred in Dan Petrescu si in majoritatea jucatorilor adusi( evident ca n-au cum sa confirme toti ,nici la Barcelona nu se intampla asta)si iti aduc aminte ca mai sunt 35 de etape de jucat…la sfarsit este important cine e pe primul loc.Echipa va creste treptat ,va fi tot mai buna,tot mai pragmatica,jucatorii care nu fac fata vor pleca,vor veni altii mai competitivi.Va fi un campionat dificil,eu vad pe Dinamo ca principala adversara,titlul se va decide in primavara,atunci in meciurile directe ,decisive se va vedea cine este mai bun.

      Apreciază

  20. Nu stiu daca trebuie sa ne prindem de semnalul de alarma cum a iesit trenul din gara.Am avut parte de-un adversar greu(in special pe terenul lor) intr-un inceput de campionat in care reglajele se fac de la partida la partida.Au fost destule piese care n-au functionat la ritmul asteptat,iar aici Deac este primul pe lista.Tot asa nici Paun si nici Nouvier n-au parut mai cu vana.
    Moldovenii n-au riscat si si-au pastrat liniile compacte inclusiv cand au avut superioritate.Distanta mare intre liniile noastre a fost impusa cel mai probabil de DP prin care vroia sa evite sa fim surprinsi de fasnetii razesi.In mod normal vom pune probleme mari cu cele doua varfuri.Ma nemultumeste putin habaucul Bilel,care ar trebui cizelat de staful tehnic.In primul rand pentru intrarea de rosu si mai apoi pentru ocazia din 20” si tot in prima repriza cand in careu fiind n-a gasit un coechipier s-o impinga in plasa.
    Bela ai vazut hent la Hoban?Sigur a fost lovit de minge ,dar mana era langa corp(pozitie naturala) si apoi a fost deviata.
    Arbitrajul a fost precum la judeteana,Barsan parand coplesit de moldoveni.In toata partida au fost aprox. 7 faze de manual in care trebuia sa-i gratuleze cu galben pe gazde.Apoi la faza cu Omrani ,mai vinovat il gasesc pe tusier care era aproape de faza.Acelasi tusier care la fiecare faza din coltul lui, dadea fault pentru moldoveni.
    Ma gandesc ca nu trebuie sa vorbim de portarul nostru.Mi-a parut ca a aparat ce-a fost de aparat.La gol n-a putut iesi,iar Camora l-a mascat.Nu inteleg ce cauta acolo Camora,eventual putea sa stea la bara si atunci nu mai vorbeam de gol.

    Apreciază

  21. Gica, eu am vazut hent la Hoban, nefiind totusi specialist poate gresesc . Tot asa am vazut rosu , pt intrare dura, la Omrani . Oricum nu arbitrul ne-a privat de victorie, ci jocul slab, care a permis unei formatii alcatuite exclusiv din autohtoni sa joace de la egal la egal cu noi, ba si sa aiba destul timp initiativa . Iar Doamne iarta-ma, sa ne bata cu un varf respins mereu de Dinamo sau cu bunicul Ungurusan ? Ce-i drept, si noi ne-am, pricopsit cu destui bunici …

    Apreciază

  22. Vatca a aparat tot ce s-a tras pe el . In rest nici un plonjon, nici o iesire la centrare, joc de picior slab . Dar repet, nu-i vina lui, daca cu el in poarta vrem glorie, mai bine ne-am repozitiona asteptarile !

    Apreciază

  23. Încă ceva: să nu-i facem acum pe botşeni viitorii campioni, or fi o echipă incomodă, dar nu-s zmei. Trebuiau şi puiteau fi învinşi. Şi încă lejer.

    Apreciază

    • Analize au fost deja destule. Eu vreau doar sa-i intreb pe cei ce au vazut rosul direct la intrarea lui omrani, daca au vazut su impingerea clara care a fortat acea alunecare.

      Apreciază

      • foarte buna observatie andrei. omrani a fost impins inainte de a faulta.
        in plus, cum a mai subliniat cineva mai sus, botosaniul a facut cred cel putin 10 faulturi din spate prin care a oprit constructia noastra si nu s-a dat nici un galben, pai ce ar fi fost sa ia vreo 2-3 galbene si asa poate mai reuseam si noi sa ducem mingea pe jos dincolo de 30m. mi-e o lehamite de echipe gen botosani, incepand cu jucatori si terminand cu publicul de rahat, atmosfera mai de „tzaranoaia” rar mai gasesti. in schimb am vazut cativa jucatori de valoare la noi: vinicius, manea, hoban(desi nu mi-a placut niciodata) …sa vedem si un pelayo, moutinho … eu zic sa avem rabdare si sambata sa fim cat mai multi la stadion, sa-i impingem pe baieti de la spate, ca au nevoie. HAI CFR !

        Apreciază

          • din pacate la noi se inmultesc echipele de genul (botosani, voluntari, chiajna, sepsi, juventus colentina …).
            probabil ca-mi place fotbalul bun si urasc fotbalul de judet, cu tot ce aduce el la pachet 😊

            Apreciat de 1 persoană

        • Faza era exact aceeasi nu era faza urmatoare!!!!! Faultul lui omrani a fost dupa imoingerea in plina alergare a unui adversar. Oare putea sa-si controleze alunecarea ifiind impins? Sa fim seriosi.

          Apreciază

  24. Din păcate n-am văzut meciul. Am prins ultimele 8-10 minute live-text și m-am bucurat că n-am luat golul doi. 1-1 e mai bun decât 1-3, puteți să-l întrebați pe Miri. Puține dintre contracandidatele noastre vor lua un punct la Botoșani (probabil majoritatea vor lua trei), așa că să ne bucurăm că suntem la plus 1 la „adevăr”. În rest, dacă Traore îi pasa lui Culio în loc să șuteze, poate altfel se scria istoria…

    Apreciază

  25. Botoșaniul a jucat pe viața si pe moarte si a fost lăsat de arbitru sa joace dur.Deac, Păun , Nouvier si chiar Hoban au ost depășiți fizic in primul rând.
    Am avut noroc cu Culio, Vinicius, Manea, cei trei fiind plusul fata de jocul de 1-3 de anul trecut.
    Nu știu dacă Felipe ar fi făcut fata forcingului si nici Larie.
    La golul primit un portar cu talie ar fi respins.Vatca a a aparat doar ce a venit pe el .Ca un portar de handbal.

    Apreciază

    • Din moment ce Vîtcă nu a încasat decât un singur gol, faptul că spui că „a apărat doar ce a venit pe el” este un compliment la adresa lui. Înseamnă că are un plasament excelent. 🙂

      Apreciază

    • Pe ce ma? Voi chiar ne credeti bebelusi cand venit cu expresii de genul: pe viata si pe moarte??? Is chiar curios ce intelegeti prin asta? Chiar is curios cum doreati sa joace moldovenii? Asta e stilul lor , mai taraneste, mai dur.

      Apreciază

  26. Botosaniul nu rezista cu stilul asta decat cateva meciuri si nu consecutive.Dovada jocul (slab) din play-out cand au fost surclasati in clasament de Iasi si Voluntari desi au luptat consistent pt play-off.
    Este un stil englezesc cu angajament maxim la limita regulamentului.Cu sut puternic la poarta din orice pozitie si fara a tinti in vinclu sau un colt lung.De aceea mingile au venit pe Vatca, care sigur nu a fost slab, dar l-au cam tintit moldovenii.La gol insa s-a demoralizat prea repede.Trebuia sa vina pe coltul scurt in momentul in care mingea a traversat careul spre bara a doua.
    Daca adversarul tine mingea (vezi Culio), devine o prada usoara.Ori intri in jocul acestuia si risti accidentari/eliminari(Omrani) ori joci cu o singura atingere dar pt asta tre sa ai tehnica in regim de viteza, cam cum au fost primele 15 minute.

    Apreciază

  27. NOTAREA este oprită, tabelul sezonului 2017-2018 este reactualizat şi se poate vizualiza la „sondajele lui kiruj”, la „link01”. Am inserat şi în acest articol (pe la sfârşit) un tabelaş cu notele acordate, cu minime, maxime etc. HAI CFR!!!

    Apreciază

  28. No, văd că Miri a fost instalat până la urmă la țărănoii de la Chiajna… Succes Vasilică, dar NU în meciurile cu CFR… 🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.