Avancronica meciului de azi


Luni sperăm să ieşim din insolvenţă. Am plătit tot. Oricum obiectivul va fi câştigarea campionatului, indiferent ce se decide!” – Marian Băgăcean

Sindromul “fricii zilei de mâine” este o boală tot mai larg răspândită pe la noi şi aiurea. Nu putea să nu ne atingă şi pe noi, frânarii. Azi este ziua cea mare, acel mâine de care ne-a fost frică ieri. Am fost spărieţi rău de tot şi joi pentru ziua de vineri, ca să vină apoi bomba că ne-am înfricoşat degeaba, că de fapt lunea trecută trebuia să fim cu morcovul în cur pentru ziua de marţi.

Pe data de 8 iunie, Miri va trebui să facă prezenţa elevilor care vor urma cursurile lui de fotbal modern în anul şcolar 2017-2018. Iar azi are loc extrem de importantul examen de admitere care va stabili dacă Miri va porni o clasă “premium” cu învăţăcei supradotaţi, cu perspective de înalte studii academice, ori doar o simplă “profesională” cu calificarea în meserie la locul de muncă, cu durata de un an. Patronul Băgăcean vorbea exclusiv de “clasă  premium”, indiferent de rezultatul meciului de azi de la Curtea de Apel, dar, bănuim, în cazul unei decizii tip “mai staţi o tură”, clasa n-are cum să aibă prestigiul uneia cu posibilităţi de continuare a studiilor la marile universităţi europene.

Cursanţii anului şcolar 2016-2017 au fost:

Portari: Mincă, Marc, Vîtcă

Fundaşi: Tiago Lopes, Peteleu, Larie, Horj, A. Mureşan, Tînc, Camora

Mijlocaşi: L. Rus, Gomelt, Nascimento, Antal, Sorsa, Deac, Neagu, Juan Carlos, Nouvier, Păun, Pîrv, Petruş, Chiriţă, Sârbu

Atacanţi: Bud, Roman, Omrani, Spehar

Absolvenţii probabili: Marc, Vâtcă, Tiago Lopes, Larie, Antal, Juan Carlos, Spehar, Bud, Roman, Gomelt, Tînc.

Scăzându-l pe mai vechi exmatriculatul Tînc, ajungem la un număr de fix 10 absolvenţi, exact câţi amintea nu de mult directorul şcolii, domnul preşedinte Iuliu Mureşan.

Camora, Deac, Rus, Nascimento, Omrani. Aceste nume au fost rostite de Miri la întrebarea “cine va rămâne sigur?” pusă de jurnalistul de pe site-ul ceferist maghiar într-un interviu apărut în presa de limbă maghiară.

Bârfe apărute în presă până la ora actuală privind candidaţii pentru următorul an şcolar:

Veres Szilárd – mijlocaş central, 21 ani (expirare împrumut Gyirmót FC Győr), 100%

Horaţiu Moldovan – portar, 19 ani (expirare împrumut FC Hermannstadt), 40% (posibilă prelungirea împrumutului, sibienii au promovat în Liga2)

Mihai Dobre – fundaş, 18 ani (solicitare împrumut de la Bournemouth), 50% (CFR vrea, englezii nu … au trimis încă o copie a răspunsului la Fanatik)

Saşa Balic – fundaş central stânga ori lateral stânga, 27 ani (FK Sarajevo), 99% (transfer confirmat de presa română în baza celor apărute în presa croată, care citează surse din presa română 🙂 )

Urko Vera Mateos – atacant central, 30 ani (CD Mirandés), 99,5%

Cicero Casimiro Sanchez Semedo – atacant central, 31 ani (Paços de Ferreira), 0,5% (îmi pare ştirea tipică prin care agenţii unui jucător devenit liber de contract lansează fumigene de presă în speranţa că vor primi 2-3 bănuţi în plus la o eventuală ofertă a cuiva pentru fotbalist)

Yasin Hamed – mijlocaş bandă stângă, 17 ani (Pandurii Târgu Jiu), 80%

Olimpiu Moruţan – mijlocaş central ori bandă dreaptă, 18 ani (CS Botoşani) ?% (în funcţie de vrem sau nu să ne băgăm la licitaţie) Sulley Muniru – mijlocaş la acoperire, 24 ani (FCSB), 0% (păcat, ar fi o investiţie bună, l-am putea vinde în vara viitoare cu 500.000 la FCSB, dar, având acum trecuţi în CV pe CFR, FCSB şi pe frate-so Muntari, sunt sigur că Muniru îşi va găsi un contract bun pe la arabi)

În aceste momente, mişcările de trupe au totuşi mai puţină importanţă, nu-i bătută în cuie nici lista absolvenţilor, se poate restrânge ori lărgi, iar de alte bârfe avem tot timpul din lume până în luna septembrie, când se va încheia perioada de transferuri. Actualmente, crucial este răspunsul la întrebarea: se vor alinia planetele pentru noi aztăzi? Doar ca să ştim la ce să ne aşteptăm în legătură cu completarea rubricilor catalogului pentru noul an şcolar.

Chiar dacă fac parte din zodia Boi şi se ştie că una din trăsăturile de bază ale Boilor este că nu cred de fel în previziunile astrologice (un aspect dovedit şi de gravatarul meu), n-am cum să nu remarc că în horoscopul colegei astrolog Minerva (sau Omida, n-am reţinut exact) este specificat:

Unul dintre cele mai puternice aspecte ale lunii mai este trigonul dintre Saturn și Uranus: un aspect reformator, care aduce înnoiri cu bătaie pe termen lung și construiește progresul pornind de la unele fundamente vechi, dar solide și de nădejde.

E clară treaba, nu? Ce vreţi mai mult? Totuţi, să ţinem deocamdată cu toţii degetele împreunate la spate şi să sperăm că în 2-3 ore va veni şi un verdict asemănător celui din 2015, TAS -24 de puncte.

HAI CFR!!!

Anunțuri

224 de comentarii

  1. Mai zicea IM de contractul lui Miri ca este inregistrat la Liga, a infirmat informatiile din presa ca nu ar fi. A mai spus ca saptamana viitoare de luni va negocia acest lucru cu Miri.

    Apreciază

  2. Si da, Caneto, a mai spus IM ca la noi nu va fi posibil sa plece de la Cfr (ca si de la ASA) cand are oferta mai buna, nu vor exista astfel de clauze in contract.

    Apreciază

  3. Petrescu a avut rezultate doar la echipe mici. E un antrenor defensiv, gen Andone. Dar probabil se pliază mai bine pe jucătorii deținuți la momentul actual (ieftini). Miriuta plătește probabil și pt declarațiile făcute la plecarea de la CFR din primul mandat. Si din ce am auzit (prin presa) a cam pierdut și vestiarul pe final de campionat.

    Apreciază

  4. http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/exclusiv-noul-patron-al-lui-cfr-cluj-a-vorbit-deschis-dupa-ce-l-a-ofertat-pe-dan-petrescu-ce-spune-despre-situatia-lui-vasile-miriuta-16397239
    Blondul de la Look TV scrie in Prosport interviul cu Bagacean, in care acesta afirma ca nu vine Gica Popescu la Cfr, ca IM „este batut in cuie” adica ramane presedinte, ca Mara si Zamfir sunt colaboratori si nu angajati ai clubului, ca l-a pus pe Mara sa aduca alt antrenor la Cfr in locul lui Miri, ca nu a semnat inca Dan Petrescu.

    Apreciază

  5. Cristi Pojar nu mai secundul lui Dan Petrescu de vreo 3-4 ani. Plus ca momentant e director tehnic la „U” asa ca nu cred ca ar accepta/ar avea nevoie sa fie iar secundul lui Petrescu. Dar viata e plina de surprize si neprevazut.

    Apreciază

  6. Brightside, Pászkány s-a înţeles în 2005 cu Dan Petrescu ca acesta să devină antrenor la CFR în locul lui Şunda. Cică era totul bătut în cuie, 100%, nu 90% ca acum, însă în ultimul moment Bölöni l-a convins pe Árpi să renunţe la această mutare, invocând „caracterul dificil” al Bursucului. Aşa s-a ajuns la Dorinel Munteanu.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s