0-0, box-to-box. [CFR Cluj – FCSB 0-0]

În primul rând, să consemnăm acest „mini-record” de spectatori (15.000), poate câştigul cel mai mare al meciului de ieri, după aproximativ 10.000 cu viitorii şi cam 8-9.000 cu giurguvenii… Publicul a revenit lângă echipă, şi revenirea asta arată mai exact ca orice analiză tehnico-tactică aprecierea momentului prin care trece echipa, cel puţin la capitolul atitudine.

Echipa începe cam în aceeaşi aşezare ciudată (descrisă şi de 07 în meciul anterior), un fel de 1-4-1-1-3-1 (cu transformări dese în 1-4-1-4-1 în atac şi – aproape invariabil – în 1-4-4-2 în apărare), pionul cheie fiind – evident – Deac, căruia Miri i-a dat şi o libertate de mişcare, dar şi o obligaţie clară la „alergare”. În opinia mea nu a fost vorba de 1-4-2-3-1 (cel puţin până-n minutul 70, când a intrat Filipe), Deac a fost poziţionat ceva mai sus (şi ceva mai la dreapta) faţă de Gomelt, care s-a achitat absolut perfect (ca de atâtea ori) de rolul închizătorului unic. Cipri a acoperit o suprafaţă enormă de teren, au fost multe momente când a preluat rolul „liantului” în pregătirea atacului (preluând mingi de la fundaşi şi distribuindu-le mai departe la mijlocaşi/atacanţi), dinamica jocului l-a dus deseori şi în dreapta, şi în stânga (vezi ocazia lui de gol, blocată in extremis de Bălaşa), a interpretat perfect rolul mijlocaşului ‘box-to-box’, cam singurul din Liga 1, care poate juca eficient pe acest post aparent nepotrivit competenţelor native (= aripă dreapta).

Este destul de clar că vremea romantică a echipei e deja istorie, acel joc bazat pe „limpezire” din partea lui Nascimento, inventivitate din partea lui Ruiz şi explozie din partea atacanţilor a cam trecut, motivele pot fi multiple (forma scăzută a primilor doi etc), cert este că CFR-ul de astăzi a devenit o echipă agresivă, care a (re)inventat pressingul, a devenit din nou o echipă scurtă, acoperind bine mijlocul terenului, făcând o risipă de efort mare de tot…

… fără eficienţă, din păcate. Cam asta e punctul nevralgic al momentului, de 3 meciuri n-am mai marcat, şi – chiar dacă apărarea a mai revenit – este îngrijorătoare ineficienţa asta prelungită. Billel a fost permutat pe stânga (a mai jucat el acolo, dar în 2017 l-am văzut de câteva ori şi pe dreapta, având şi ceva realizări punctuale în zona aia, vezi meciul de la Mediaş), având nişte centrări bune (la ocazia lui Adiţă, de exemplu), fixându-l lângă el pe Momcilovici, care n-a mai urcat la fel de avântat ca în alte meciuri. Sorsa e cam departe de prestaţiile lui din toamnă (nu foarte dese nici ălea, dar „cuantificabile”), alte soluţii reale nu avem acolo (cu Antal ne-am lămurit, despre Spehar nu ştim nimic, Sârbu a cam dispărut şi el din peisaj). Bud primeşte o nouă şansă, şi – în ciuda „blestemului” privind golurile – măcar a alergat ca nebunul (cot la cot cu Adiţă), participând (mai ales în R1) la un pressing deseori ucigător (şi demoralizator pentru mioare), la care mai mereu au participat şi Billel, şi Sorsa, dar şi Deac, în majoritatea cazurilor, câştigându-se multe mingi în treimea fecesebiştilor, sau – măcar – obligându-i la degajări disperate/aiurea.

Acest efort aproape inuman (vizibil mai ales la Cipri şi la Păun, dar şi la ceilalţi) nu s-a putut menţine –  din păcate – pe toată durata partidei, cam după minutul 65-70 echipele au abordat o prudenţă vizibilă, cele două ocazii (mari) ale mioarelor venind pe nişte greşeli personale (Horj), nu pe fondul unei dominări clare a bucureştenilor sau precedate de o construcţie clară.

Schimbările au fost şi ele cam ‘fifty-fifty’ (ca şi rezultatul şi ca şi jocul în sine): cei care au ieşit chiar trebuiau să iasă în momentul respectiv (Bud a şi obosit, şi nici n-a marcat, Sorsa a fost şters iar Păun n-a mai putut alerga, era epuizat), dar cei care au intrat în locul lor n-au mai adus plusul aşteptat.

Apariţia lui Nouvier în minutul 60 a menţinut formula iniţială (1-4-1-1-3-1) doar Omrani s-a dus vârf şi Nouvier s-a aşezat pe stânga, cam fără realizări, din păcate. Apoi apare în min. 70 Nascimento în locul lui Sorsa, moment în care revenim ceva mai clar la 1-4-2-3-1 clasic (Deac urcând pe dreapta, Filipe luând locul lui Deac la mijloc, dar ceva mai în spate). Nascimento nu poate juca ‘box-to box’ (din cauza unei fragilităţi fizice), aşa că a încercat să fie de folos „doar” cu prelucrarea mingilor venite de la fundaşi, cam puţin pentru exigenţele actuale ale unui joc de play-off. În fine, în min. 80 apare şi Roman (iese Păun), echipa e reaşezată în ceva care se află între 1-4-2-3-1 (cu Omrani aflat deseori în spatele lui Roman) şi 1-4-4-2 (cei doi jucând şi în linie deseori), dar nici Dan nu a adus nimic nou, din păcate.

În ciuda aparenţelor, devine destul de clară treaba în playoff-ul ăsta că avem o bancă cam subţire, situaţie la care am ajuns şi din cauza lipsei de formă a unora (Bud, Nascimento, Sorsa, dar şi Nouvier, să nu mai vorbim de Rus şi Ruiz), sau lipsei „pur şi simplu” a altora (Spehar, Sârbu, Peteleu). Echipa de bază e bine închegată, joacă tactic bine (cu rol determinant pentru Cipri, apoi Tiago, Omrani, Gomelt, Camora şi Larie), dar asta e cam puţin în acest moment. Nu ştiu exact motivele pentru care primii şase enumeraţi au pierdut „ritmul”, poate noul stil de joc (bazat din ce în ce mai mult pe agresivitate şi alergare) nu-i convine nici lui Ruiz, nici lui Filipe, poate fi vorba şi de ceva suficienţă, poate şi ceva pregătire la alibi (în aşteptarea finalului de sezon), eventual şi de ceva lehamite pe ici pe colo, dar în mod clar schimbările – în ultima vreme – nu mai aduc ‘refresh’-ul aşteptat de Miri.

În ciuda greşelii vizibile a lui Horj din R2, băiatul a jucat destul de bine, am văzut foarte multe „activităţi suplimentare” făcute în zona/în spatele lui Larie, croşetând deseori terenul din stânga-n dreapta pentru a bloca nişte fecesebişti scăpaţi în zona aia…

Dorinţa noastră declarată la începutul playoff-ului (noi să câştigăm, restul să facă remize) s-a cam întors împotriva noastră. Am ajuns în epoca remizelor albe gen „Il Calcio”, jocuri corecte dpdv tactic (în primul rând defensiv), dar am cam uitat gustul golului. Poate există un leac şi pentru asta, vom vedea.

Important este (aşa cum am spus şi la început) că a revenit publicul în Gruia, este câştigul cel mai mare al acestei primăveri, într-un playoff care ne (mai) poate aduce şi pe locul 2, dar – la fel de bine – şi pe locul 6, ambele „obiective” fiind doar la 4 puncte.

Nu ştiu ce se doreşte din vară, sincer să fiu nu prea cred în investiţiile masive trâmbiţate la un moment dat („cred” mai degrabă în ieşirea din insolvenţă şi cam atât, un lucru foarte important şi asta, să recunoaştem!), aşa că e posibil să continuăm şi din iulie să ochim jucători liberi de contract, reşapaţi apoi de Miri (sau de altul care va veni), marcă înregistrată de ceva vreme în Gruia. În aceste condiţii păstrarea lui Tiago, Larie, Deac, Camora este primordială (dar şi a lui Omrani, poate şi a lui Păun, poate şi a lui Horj, Mincă etc), poate nimerim ceva fundaş central „minune” (vezi cazul lui Dielna de la javre), vreun atacant mai puţin labil decât Cristi, poate vor reveni cu „capul” (sau cu „picioarele”) şi Bud, Nouvier, Ruiz, Rus… Ăştia sunt băieţii noştrii, defilăm cu ei, echipa se achită onest şi – per ansamblu – mulţumitor de sarcini, cei care intră pe teren cam dau totul, chiar dacă acest „tot” e cam insuficient în ultima perioadă.

Nu contează, nu mai contează nici „cele 3 puncte” (anunţate repetitiv şi agresiv la un moment dat), important este ca tribunele sunt din nou pline în Gruia…

HAI CFR!!!