Blat involuntar. [CFR Cluj – Viitorul Constanța 0-0]

CFR: Miriuță – Mincă – Peteleu, Larie, Horj, Camora – Gomelt, Deac – Sorsa (Antal), Păun (Bud), Nouvier (Rus) – Omrani. Pe hârtie, 1-4-2-3-1. În realitate, Deac e mai mereu în fața lui Gomelt, iar CFR-ul pare mai degrabă așezat în sistemul 1-4-1-1-3-1. Se umple astfel deșertul central vizibil din stratosferă la meciul cu Dinamo.

Soarele bate într-o dungă, în ceafa unui asistent/tușier (+ tribuna 1) și în ochii celuilalt (+ tribuna 2), parcă anunțând o repriză cu lumini și umbre. CFR începe bine, încurajator, sub privirile pline de speranță a mii de suporteri.

Camora trage primul, la vreo 2-3 metri de poartă, iar în minutul 7 tâmpita de minge nu vrea să pătrundă în poarta oaspeților, ducându-se undeva în văzduh. Mare ocazie, dar nu e un sfârșit de lume. Au mai plecat spre văzduh și alte mingi trimise de Barcelona, Chelsea, PSG, FC Lahti sau FCSB (apropo, cinașă reclama de la pauză: „FCSB e numai una!”)…

Așteptăm să vedem dacă ocazia se va răzbuna sau o doare între fese de ideea de răzbunare. Viitorul lui Hagi nu stă la cutie. Știe că n-are cum să câștige dacă nu marchează, iar după recentul 0-1 din Gruia trebuie să schimbe ceva în strategia de joc și în invocarea norocului.

Patronul-antrenor se agită ca un Pepsi cu cafeină pe margine. Elevii/angajații săi par să se crispeze când Gică ridică tonul și sunt gata-gata să comită niște chifle în defensivă.

Prima fază mai fierbinte în careul nostru apare în minutul 14, când Peteleu respinge la Vână, care trage cu ceva vână, dar în același Peteleu, mingea trecând din deviere peste poartă.

Viitorul mai are o pătrundere în careu pe dreapta, prin Chițu, dar constănțeanul frânează faza și Horj blochează.

De partea cealaltă, în afară de o minge la care Omrani nu ajunge, nu rețin vreo altă ocazie CFR-istă. Faza cu pasa ilegală la portar și lovitura liberă indirectă neacordată e discutabilă.

Ultimele 5-6 minute ale reprizei ne arată niște oaspeți deciși să ne bage mortul în vestiar, dar după o fază în care jucătorii lui Hagi trag trei șuturi în blocajul clujean, arbitrul fluieră izbăvitor. Jucătorii se duc la vestiar, să fie certați sau impulsionați de Miri și Hagi, iar umbra se întinde încetișor peste tot terenul.

După pauză umbra se extinde și asupra jocului. La derbiul lăudat să nu te duci cu sacul de goluri. Zero în dreptul ocaziilor masive de gol.

Intră Bud, oarecum surprinzător (dar well done, Miri!), să facă pereche cu Omrani. Fără rezultat. Apoi Miri îi aruncă în teren pe Rus și Antal. Se produc ceva permutații: Omrani ajunge pe stânga, Deac pe dreapta, iar Antal în spatele lui Bud.

Jocul CFR-ului are câteva momente de revitalizare. Omrani dă o pasă lungă superbă, de Xavi, prin spatele fundașului, care-l găsește la fix pe Antal. Antal nu-l găsește în schimb pe Omrani. E clar că cei doi vorbesc limbi diferite.

Bud încearcă un „câlcâi”, dar iar nu iese nimic.

Viitorul are câteva faze fixe, când ne aglomerează în propriul careu, dar din fericire n-o mai comitem ca la Dinamo acasă.

Meciul se scurge spre nimic la nimic. Chiar și Hagi pare extenuat. Se enervează numai din două în două minute, nu minutul și nervul, ca în prima parte a jocului.

În ultimul sfert de oră, CFR pare echipa mai dornică de victorie, echipa care riscă ceva mai mult pentru trei puncte. Minutul 83 aduce și a doua ocazie mare a meciului. Deac e un fel de Del Piero pe invers, își pregătește de câteva ori șutul, care e un fel de minge cu efect, ce lovește bara și nu intră în poartă. Mare păcat! Deac a fost la un pas să devină oficial nașul Viitorului, după ce i-a bătut la ultimul 1-0 din Gruia și la un meci din deplasare, disputat la Chiajna, la care am avut onoarea să asist și la finalul căruia i-am strâns mâna.

Doar două minute de prelungiri. Rus trage cu disperare, cu stângul, când mai sunt vreo 30 secunde de speranțe, dar mingea se duce pe lângă poartă. Deși toată lumea a ținut să declare că CFR nu țintește titlul, dacă totuși l-a țintit în secret, în suflet, acum e timpul să abandoneze țintitul. Drumul leicesterian al CFR-ului spre titlul de campioană a României 2016-2017 s-a încheiat în două seri pe Arena națională din București, nu în Gruia cu Viitorul lui Hagi.

„Bun și bronzul” e o zicală de pe la noi, și hai să ne axăm pe ea, deși privirea tristă, dezamăgită, a lui Deac din final exprimă mai mult regrete despre argint și aur.

CFR și Viitorul nu reușesc să se bată. Fiecare ia câte un punct, cu două mai puțin decât în calculele de la început. Egalul nu-i nici măcar o jumătate de victorie. Un egal pe care nici o valiză burdușită cu telemea n-ar fi putut să-l asigure din timp, dar care va produce multă satisfacție la stână. Mieii zburdă fericiți și vor zburda în continuare, dacă nu cumva se vor îneca în cazanul cu zaibăr.

Cu ce rămânem bun de la acest meci? În primul rând cu prezența consistentă în tribune, zic eu. Mergem mai departe.