Deraiat în Banat. [ACS Poli Timişoara – CFR Cluj 0-0 (6-5 p)]

Comunicat Agerpres pe 28 martie 2017, ora 23.30: „Trenul InterCity CFR-1907, cu plecare din gara Cluj, cu destinaţia National Arena – Bucureşti, format dintr-o locomotivă (fără aburi) şi 14 vagoane a deraiat între Recaş şi Timişoara din cauze – deocamdată – necunoscute. Martori oculari aflaţi în zona accidentului spun că trenul a avut o viteză surprinzător de redusă (lucru confirmat şi de alţi martori aflaţi pe traseu), unii suspectând defecţiuni la locomotivă (posibile din cauza unei revizii tehnice – tehnico-tactice? – superficiale, care a durat mai bine de 10 zile), alţii au observat probleme majore la roţile vagoanelor. Câţiva specialişti contactaţi de Agenţie nu exclud nici o posibilă greşeală umană la comutarea macazului. Vom reveni.”

***

 … sau nici una, nici alta. Sau toate la un loc. Poate şi altele, tot în acelaşi „loc”… 🙂

Meciul începe cu o formulă arhicunoscută (4-2-3-1), fiind distribuiţi în roluri – conform aşteptărilor – câţiva „rezervişti (= „foşti titulari”): Ruiz, Horj şi Rus. În rest, o echipă aparent robustă, capabilă de un joc consistent. La închidere îi avem pe Rus (mai la dreapta şi un pic mai în spate, încercând să asigure legătura dintre compartimente) şi Gomelt (în stânga şi mai sus, probabil s-a mizat pe apariţiile lui surprinzătoare în faţa careului/în careu, exemple au fost destule în acest sens). În rest revine Horj (în locul lui Mureşan), în faţă consemnăm doar implantul „regelui” Ruiz în locul lui Păun.

După 20 de minute de joc putem trage deja nişte concluzii: În primul rând vedem (din nou) care e cauza pentru care Ruiz este lăsat mai mereu pe bancă (sau în tribună) de Miri. Playmakerul de odinioară a echipei are o viteză în minus chiar şi în raport cu ceilalţi jucători, nu foarte „vioi” nici ei… 🙂 Pasele lui filtrante lipsesc cu desăvârşire, poate nu-l ajută jocul, poate nu se ajută nici el, are – totuşi – o execuţie bună la un corner în min 4 (bară Larie cu capul).

Mai vedem că mingea ţopăie enervant de mult, orice pasă la firul ierbii ajunge la destinatar mai anevoios şi ea este destul de greu controlabilă (lucru care dezavantajează, de regulă, echipa mai tehnică şi care vrea să joace din „prima”). Am invocat acest aspect nu ca o scuză, ci – pur şi simplu – ca o realitate, orice preluare a mingii a însemnat nişte mişcări în plus, secunde pierdute etc.

Mai vedem că cei de la TM – după un început ceva mai circumspect – pun stăpânire treptat pe joc, Croitoru joacă – în ciuda celor 3-4-5 kile în plus – magistral la mijloc, iar Bărbuţ e un pericol public, în special pentru Horj. Dar nici ceilalţi bănăţeni nu se lasă, vedem o echipă gazdă foarte motivată, în ciuda declaraţiilor lui Ionuţ Popa (căruia chiar i-a ieşit ambuscada asta cu „ne încurcă meciul”).

Vedem, din păcate, o echipă oaspete total deconectată (poate şi din cauza capcanelor întinse de Popa), fără vlagă, fără determinare, chiar fără chef. Deac este doar o umbră a celui care cocheta (în opinia mea) cu naţionala, Omrani nu se regăseşte, Nouvier e mai şters ca niciodată. Nici loviturile libere nu mai sunt ca pe vremuri, atât Ruiz, cât şi Larie nimeresc doar zidul advers. Doar Gomelt şi Rus se achită onest de sarcini, poate şi Camora, poate şi Tiago.

Şi vine fatidicul minut 49, când Şeroni este eliminat cam uşor (nu putem spune nimic urât despre arbitraj, dimpotrivă!), eliminare care a accentuat şi mai şi atitudinea noastră de „dolce far niente”, probabil toată lumea ceferistă (cu Miri, cu tribunişti şi cu cheferetevişti – dispăruţi pentru moment) aştepta ca reduta bănăţenilor să cedeze la un moment dat, dar nici vorbă de aşa ceva, gazdele au continuat şi mai motivat disputa (îndârjiţi probabil şi de posibila nedreptate cauzată de eliminarea lui Şeroni), şi vedem un lucru inimaginabil dragi prieteni: în aproape douăzeci de minute de superioritate (între ’49 şi ’69) practic nu avem nicio acţiune mai de Doamne-ajută, practic tot timişorenii presează, tot ei sunt mai proaspeţi!

La începutul reprizei a doua iese (absolut logic şi justificat) Ruiz, fiind introdus Nascimento. Sistemul rămâne (4-2-3-1), doar că se face o mică rocadă: Nascimento preia rolul lui Rus la închidere, Laurenţiu face pasul mai în faţă pe dreapta, iar Deac se bagă în centru în locul eliberat de Ruiz. Mă surprinde un pic avansarea lui Laurenţiu pe dreapta (unde e nevoie de demaraj, de sprint etc.), dar nu este o mutare total aiurea, Rus a mai jucat acolo, chiar dacă era mai tânăr pe atunci… 🙂 Noul intrat (Nascimento) joacă binişor, dar nu rupe nici el norii, este şi el vizibil deranjat de ţopăiala permanentă a mingii, din care cauză mereu pierdem câteva secunde cu preluarea, bănăţenii având mereu timp să se regrupeze la timp.

Acel fatidic minut 49 declanşează şi nişte reacţii (corecte) din partea lui Miri: apare în minutul 57 pe teren şi Sorsa (reglarea corectă a poziţiei ciudate a lui Laurenţiu, combinată cu necesitatea de-a asigura viteză în condiţiile superiorităţii numerice). Adică o schimbare post pe post. În paranteză fie spus, Laurenţiu a fost victima aceluiaşi sindrom (sesizat şi în cazul lui Omrani contra mioarelor la Bucureşti): începe bine pe postul lui consacrat, apoi e mutat nefiresc pe dreapta, urmează o cădere evidentă (şi logică) de randament şi termină meciul pe bancă.

Jocul nu se leagă nicicum, Miri nu mai aşteaptă mult şi face şi ultima schimbare în min. 63: e aruncat în luptă şi Bud (în locul lui Nouvier, schimbare corectă!), trecem la modulul 4-4-2 (Deac ajunge într-un final pe stânga, Bud şi Omrani în faţă. Urmează o perioadă „mincinoasă” cu o posesie relativ bună dar total ineficace, perioadă în care Bud atinge mingea doar după vreo 20 de minute după apariţia lui pe teren (când mai şi prelungeşte prosteşte – în stil Păun – mingea în situaţie clară de gol!).

Noua aşezare 4-4-2 se transformă treptat (din cauza atacurilor dese, dar previzibile) în 4-2-4 (cu Deac şi Sorsa nişte extreme clasice), din care cauză apar spaţii mari la mijloc, apar contre letale ale timişorenilor, dar scăpăm (şi cu ajutorul arbitrului, Bărbuţ fiind semnalizat eronat în offside, apoi împingerea lui Deac la acelaşi Bărbuţ putea fi şi ea sancţionată cu penalty de un arbitru mai „sever” cu echipa noastră). Jocul e linear, compartimentele noastre joacă practic în linii orizontale, nu prea vezi apariţii între liniile adversarului (sau când vezi aşa ceva, apare şi jandarmul, mai mult de atât, apare instant şi celălalt jandarm la posibila destinaţie de după deviere), deci e greu. Incredibil de greu. Şi fără suflet, fără vlagă, fără determinare.

Miri nu înţelege ce se petrece pe teren, dă din umeri şi din mâini (de multe ori a lehamite), când e prea nervos, când e prea fără reacţie. A făcut schimbări (relativ) corecte faţă de cele întâmplate în teren, dar „trenul” tot nu se deplasează conform „orarului”… 🙂

Vulpoiul Popa mai face o schemă minunată (în 10!): când avansăm cu fundaşii spre terenul advers, lasă 4 (!) oameni în faţă, care fac un fel de pressing de „amortizare”, se închid astfel eventualele culoare pentru combinaţii verticale, fiind alese – din lipsă de alte soluţii – fie pasele repetate (şi ineficiente) pe margini, fie „bufa şi pe-a doua” la atacanţi.

Am jucat slab, urât, neconvingător, fără determinare. Asta e, am deraiat lamentabil. Este cam al doilea meci din acest sezon în care din primul şi până-n ultimul minut am jucat slab de tot, şters, neconvingător, fără sclipiri (primul fiind cel cu Pandurii în Gruia). De loteria penaltiurilor n-are sens să mai vorbim, cred că toată lumea era convinsă după cele 120 minute că vom fi eliminaţi. Cireaşa de pe tort a fost execuţia lamentabilă a lui Larie, simbolizând perfect starea generală a echipei.

Sper/sperăm că e vorba doar de un accident singular. Explicaţii posibile? Cum am spus şi în comentarii, putem discuta de o supraîncărcare la antrenamente. Sau – dimpotrivă – de ratarea celor 10 zile din punct de vedere al pregătirii. Nu ştim exact. Poate a fost de vină capcana întinsă de vulpoiul Popa, căzând în ea – ca de atâtea ori – prea uşor. Până aici nu e nicio problemă, sunt aspecte reglabile. Problemele reale apar dacă prestaţia jalnică are la rădăcini şi alte explicaţii existenţiale: ceva întârzieri salariale (nu cred), poate aflarea adevărului privind ieşirea (mai exact „neieşirea”) din insolvenţă, apariţia unor nori negri la orizont, dracu’ ştie. Vom vedea.

Capul sus, dragi prieteni! Să nu dramatizăm în exces „deraiajul” de ieri, am obţinut ce era mai important (accederea în play-off), restu-i tăcere şi plăcere… 🙂 Dar cauzele colapsului bănăţean trebuie neapărat identificate, asumate (inclusiv de Miri, dar în special de jucători!), ar cam fi cazul să apară şi Iuliu Mureşan la interval, că mai sunt cazuri că e nevoie de experienţa lui în astfel de situaţii (să ne amintim doar de aplanarea unui pui de conflict „Miri-jucători” înainte de meciul cu Astra din tur, urmată de o victorie minunată, la scor!).

UPDATE (30.03.2017 – ora 18.10) – statistica notelor:

HAI CFR!!!