Nu ne interesează în mod deosebit Cupa României, ne-am mulţumi şi cu eventul! :)


Marți, 28 martie, meci din sferturile de finală ale Cupei României: ACS Poli Timișoara – CFR Cluj, ora 20:30, stadion „Dan Păltinișanu”, Timișoara – DigiSport, Dolce Sport.

Ceea ce la startul campionatului părea de domeniul fantasticului, cu toţii eram categorici pe-atunci că avem o retrogradată sigură, acum e realitate. ACS Poli, pornită cu 14 puncte penalizare, se află în acest moment în afara locurilor retrogradabile. La egalitate cu locul de baraj și la un punct de retrogradare. Mai mult, Timişoara este singura echipă din play-off/play-out cu victorii în campionat. Logic, ar urma să fie formaţia cu o înfrângere pe linie în meciul din sferturile de finală ale Cupei României, mai ales că o întâlneşte pe deţinătoarea trofeului şi pe principala favorită a actualei ediţii. Miza campionatului este mult prea mare, sunt deja finalişti ai Cupei Ligii, normal nu ar trebui să fugă şi după un al treilea iepure.  Vor avea în decursul unei săptămâni trei partide extrem de importante, la Iaşi, acasă cu Concordia şi în deplasare la Pandurii. Oficialii lor clamează mereu importanţa evitării retrogradării, că fără banii din drepturile de televizare echipa s-ar desfiinţa, n-ar avea mijloace să susţină financiar participarea în liga a doua. Cupa României este pe planul 17. Mă aştept ca vulpoiului de Ionuţ Popa să ţină pe bancă pe câţiva dintre “greii” lui. Oricum nu poate trimite în teren cel mai bun unşpe al lui, căpitanul de echipă Andrei Artean a fost eliminat în runda precedentă a cupei, în meciul cu Afumaţi, prin urmare, este suspendat pentru meciul de mâine.

Echipa posibilă, ACS Poli Timişoara: Straton – Străut, Bocşan, Şeroni, Neagu – Poparadu, Šoljić – Popovici, Bârnoi, Fuček – Drăghici. Rezerve: Curileac, Scutaru, Cânu, Croitoru, Bărbuţ, Pedro Henrique, Mailat. Suspendat: Artean. Accidentat: Doman.

Parcursul timişorenilor în actuala ediţie a Cupei României:

Şaisprezecimi de finală: Chindia Târgovişte – ACS Poli Timişoara 0-2 (Doman 30’ şi 54’)

Optimi de finală: Afumaţi – ACS Poili Timişoara 0-3 (Drăghici 4′, Vădrariu 75′, Llorente 90′)

Este un meci care ne încurcă programul, să zic așa. După acest meci în șapte zile vom avea trei jocuri de campionat. Sunt încurcat și eu, nici nu știu cum să ne putem asuma răspunderea pentru o perioadă în care să pot obține rezultate. Nu îi înțeleg pe cei care fac programarea, poate e intenționat. De marți până marți jucăm trei jocuri, dintre care două în deplasare. Mi se pare anormal. Jocul are caracteristicile lui, întâlnim o echipă bună, care probabil se va bate și la titlu. Din păcate, avem jucători suspendați, deși sunt mai puțin meciuri, Artean. Bocșan are probleme, ne îngrijorează absența lui Doman, nu s-a întors din Turcia.” – Ionuț Popa.

Ce va face oare Miri? A trecut relativ mult timp de la ultima partidă oficială, nu prea are sens să menajezi titularii, s-ar putea să-şi piardă ritmul de competiţie. Pe de altă parte, vom avea şi noi o perioadă de foc, ar părea logic să nu forţezi 4 meciuri în 12 zile cu aceiaşi jucători. Habar nu am cum ar fi mai bine, dar ştiu sigur că Miri are habar şi va proceda în consecinţă. Trebuie să dăm gol/goluri rapid şi să scăpăm ne calificăm în 90 de minute. Ar fi mult prea mult să avem în decursul a 12 zile  4 meciuri plus prelungiri de 30 minute şi morcovi tip lovituri de departajare.

Un unşpe posibil: Marc – Tiago Lopes,  Larie, Horj, Peteleu – Gomelt, Rus – Deac, Juan Carlos, Nouvier – Bud.

Parcursul CFR-ului în actuala ediţie a Cupei României:

Şaisprezecimi de finală: CSM Râmnicu Vâlcea – CFR CLUJ 0-1 (Omrani 11’)

Optimi de finală: CFR Cluj – CSM Poli Iasi 2-0 (Bud 6’, Roman 73’)

„Cupa e foarte importantă pentru noi, e unul dintre obiective, obiectivul cel mai important a fost să intrăm în play-off, am reușit acest lucru, acum ne dorim să ajungem până în finală și să o câștigăm. Adiță Păun este singurul indisponibil, are o lovitură oarbă, un hematom, și nu s-a antrenat toată săptămâna. Sută la sută voi juca cu cea mai bună echipă, nici nu se pune problema.” – Vasile Miriuţă

Arbitri: Adrian Cojocaru (Galaţi) – centru, Marius Nicoară (Turnu Severin), Sebastian Stoianov (Constanţa) – asistenţi, Marian Balaci (Turnu Severin) – rezerevă.

HAI CFR!!!

139 de comentarii

  1. Larie….? Messi e bula lu’galu Asterix…..Deac; O sa discut cu conducerea si o sa vedem ce va fi… Se pregateste un boom la Frana? In sens negativ sau pozitiv? Deac parca era sef de sindicat, Larie….mare Iezecutant de scarici… Oare aflam vreodata ce se intampla si daca se intampla la Frana? Indoi-m-as…

    Apreciază

  2. IQ, îmi aduc aminte și eu de acele meciuri memorabile sub comanda lui Tony (cât și de victoriile la scor acasă în Gruia), dar îmi aduc aminte și de meciuri la fel de slabe ca cel de ieri (înfrângeri pe linie în play-out anul trecut la Ploiești, la Voluntari, la Chiajna), și acestea conduse de Tony… Mergând în oglindă, să nu uităm totuși multele meciuri efectiv superbe din acest sezon cu Miri pe bancă (victorii în deplasare la FCSB, la Dinamo, la Astra, la Gaz Metan, victorii clare acasă cu Voluntari, Astra etc.). Adevărul e undeva la mijloc. Cu numărătoarea inversă posibil să ai dreptate… Eu cred că fiecare echipă are câte un astfel de meci sub orice critică, asta e. Să-l uităm cât mai repede posibil, Miri să facă analiza în liniște, fără mare tam-tam, evident e nevoie de identificarea și asumarea greșelilor, dar e bine să ne axăm acum pe campionat. Mă rog, altă soluție oricum nu avem… 🙂 HAI CFR!!!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Ori au fost intoxicati,ori drogati,ori pur si simplu nu au vrut,atat de mare a fost diferenta fata de meciul cu Astra..! Cine isi imagineaza ca avem in schimb o cat de mica sansa de a lua campioatul se insala amarnic..!

    Apreciază

  4. Citesc comentariile voastre si ma identific in acelea cu joc fara viteza, cu multe pase laterale si inapoi, cu multe mingi la bataie si pe a doua’ (cu precadere la auturi de poarta unde am refuzat pur si simplu sa iesim cu pase). Pana aici e citat din IQ. Da, au fost multe meciuri frumoase si cu Tony dar si cu Miri pe banca. Asta e citat din Kiruj. Mai departe, cu ambii am avut multe meciuri mizerabile, cum spui tot tu, Kiruj. Ca si cel cu Cimisoara de acum. Despre numaratoarea inversa la Miri, IQ stie ceva si nu ne spune in detaliu, se pare, doar atat ca Miri a fost pus pe faras dupa ratarea Cupei Romaniei. Cine vine, IQ? De Zerbi, Shumudica? Sau e info confidential. Multi ati ati scris ca nu a jucat echipa, ca erau baietii in vacanta inca. Subscriu, a fost o lipsa totala de determinare, cimisorenii si-au dorit mult mai mult calificarea si au obtinut-o meritat, cu un om eliminat si cu un arbitraj surprinzator de partinitor pentru noi, care le-a anulat nedrept golul lui Barbut cu un offside inexistent si le-a refuzat un penalty. Ionut Popa si-a aratat din nou calitatile, eu il propun antrenor la Cfr.

    Apreciază

  5. Stii ce nu pricep eu, IQ? Conducerea isi imagineaza ca exista vre-un antrenor care sa aiba numai victorii ‘snur, cu joc senzational, fara sincope? Pentru ca asa ceva n-a existat vreodata… Subscriu la parerea lui Kiruj aici, ca totdeauna exista cate o sincopa si ca trebuie sa tragem invataminte si apoi sa mergem inainte, fara a mai privi in urma. Daca iar incepem cu demiterea pe banda rulanta a antrenorilor la cate un esec sau o perioada proasta, nu vom avea rezultatele scontate de conducere. Treaba buna se cladeste in timp, pe o perioada mai lunga. Nu e ca la o corporatie, schimbam managerul la primii indicatori negativi. Nici acolo nu functioneaza optica asta, desi e practicata la scara larga. dar daca tot vor sa schimbe antrenorul si tot o vor face, orice zicem noi, eu il propun pe Ionut Popa.

    Apreciază

  6. Cupa e o prăjitură de care trebuie să se bucure și alții. Nu e felul întâi. Nimeni nu e supărat din cale afară, cred, azi n-am meritat să gustăm mai multă frișcă, așa că ducă-se… Neselecționații au ratat, am ratat și ieșirea precoce din insolvență, o vacanță inutilă fără ghidușii amicale care să ne țină cu ștecheru-n priză, o pasă proastă în loc de șut, șicane interne înaintea negocierilor, jucători stătuți și mucegaiți și un antrenor prea vorbăreț și voios. Na, asta-i. Și nu, n-are rost să ne irosim acum relațiile pentru un titlu. Ăla se decontează. Sănătate!

    Apreciază

  7. Pa la urma s-a facut dreptate: cei care si-au batut joc de fotbal au fost eliminati ! Modul in care a batut Larie lovitura de la 11m e simbolic pentru atitudinea pe care a avut-o intreaga echipa in acest meci. Eu unu nu inteleg mentalitatea asta: te chinui sa ajungi in cupa pana aici, apoi iti bati joc de toata munca de pana acum. Dupa meci, ma intrebam de ce sunt eu atat de nervos cand il vad pe Deac atat de calm…

    Apreciază

    • Subscriu la cele spuse de tine, exact la fel vad situatia. Doar ca sa nu uitam tot la fel am tratat si cupa ligii acolo unde ne-au eliminat amarastenii din Mures. Deac pe langa faptul ca era foarte calm la final, iar ne-a amintit ca de la vara va vedea ce si cum. Frate, daca nu esti si cu sufletul la CFR, du-te invartindu-te, indiferent cum te-o chema! Iar Larie vorbea fara el la final despre cele doua obiective, titlul si cupa. De cand are CFR-ul titlul ca obiectiv, cand noi n-am fost siguri de playoff pana in ultima etapa?! Halal atitudine, baieti!

      Apreciază

      • Eu sper că Larie nu a vorbit fără el, ci doar l-a luat gura pe dinainte. 🙂 Atunci aş fi supărat dacă băieţii n-ar crede că au şansele lor la titlu. 🙂
        Nu ştiu ce vor face în vară Deac şi Larie, dar soţia lui Bud i-a răspuns aseară pe facebook unuia supărat pe Cristi că „Stai liniștit ca pleacă bud de la echipa la vara”.

        Apreciază

  8. Sper ca băieţii să fi rămas în Timişoara pentru meciul cu Craiova. Să facă o pregătire centralizată în centrul Timişoarei. De mult nu am văzut o echipă atât de proaspătă fizic şi entuziastă în joc decât băieţii lui Ionuţ Popa. Ai noştri, în schimb, … kiruj o să creadă că toată lumea a dat notele la mişto.

    Apreciază

  9. REFLEXII(ne)PERTINENTE:Cupa Romaniei(sferturi)-ACS.Poli Tm.-CFR=0-0(0-0si dupa 120`,scor final=6-5,la penalty-uri,au ratat Larie si Deac);pe buna dreptate am fost taxati pt.gresita abordare a meciului,a adversarului,prin acceptarea unei maniere de suficienta si de superioritate,prin care am refuzat fotbalul,crezand ca doar intrand pe teren golul va veni de la sine,mai ales dupa min.49`,cand am jucat,doar, in superioritate numerica,nu si tehnico-tactica;n-a fost sa fie pt. ca, gazdele au crezut mai mult, decat oricine intr-o minune,intr-o posibila calificare,pt. care s-au luptat,pana la capat,cu mijloacele avute la dispozitie;pe cand noi am intrat”pe varfuri”,fara atitudine si determinare,parand vlaguiti si storsi de alte griji,de drum si de alte probleme,extrasportive,probleme care ne-au acaparat energiile si gandurile,indreptandu-ne puterile si dorintele in cu totul alta directie,decat focusarea pe fotbal;pt. aceste arogante am platit mult prea scump,iar rezultatul este urmarea fireasca a unui asemenea gen de comportament,neprofesionist,care nu are legatura cu performanta;toata lumea,incepand de la banca tehnica la jucatori am fost un malaxor al incompetentei,al neputintei,dezorientarii,al necunoasterii si deznadejdii,care sper sa se fi incheiat cu acest meci,repede de uitat!;altfel,daca nu eliminam urgent aceasta automultumire si exagerata evaluare,pana la sfarsit vom avea in fiecare meci, doar de suferit!;cat despre anumiti jucatori,doar cateva remarci,succinte,dar evidente!;se pare ca unii jucatorii stau mai mult cu gandul la negocierea urmatorului contract,la noi /sau in alta parte,precum:Larie,Bud,Deac,T.Lopes;la altii,aceiasi evolutia negativa s-a reflectat,din cauza indelungatelor absente,a lipsei jocurilor”in picioare”,care se pare ca i-au scos total din forma:Ruiz si Horj,ori a accidentarilor:Rus,Nascimento;Hai CFR!

    Apreciază

  10. Discutii ar fi multe pe tema meciului de aseara. Printre multe altele pe mine ma enerva faptul ca Tiago tot incerca urce sa centreze si mai mereu se lovea de Deac. Nu-i contest calitatile lui Deac, dar daca vezi ca colegul are o disponibilitate de a urca in viteza nu te opresti la 5m in fata lui sa primesti…

    Apreciază

    • Este cât se poate de normal să existe în orice meci un jucător într-o zi foarte proastă. Şi de-aia s-au inventat schimbările din timpul unui meci, ca să poţi înlocui pe cei într-o zi proastă şi eventualii accidentaţi. Ghinionul nostru a fost că prea mulţi jucători s-au nimerit să prindă deodată ziua foarte proastă. Doar Mincă, Tiago Lopes, Gomelt (în ciuda ratării) şi încă vreo 2 au avut o dispoziţie de joc cât de cât acceptabilă. În asemenea condiţii, şansele de reuşită au fost foarte mici în faţa unei echipe compuse din 11, mai apoi din 10 jucători extrem de determinaţi, care au câştigat aproape toate duelurile 1 la 1.

      Apreciază

  11. Un antrenor bun este cel capabil sa indeplineasca pana la capat un obiectiv ambitios de performanta,in cazul CFR-ului macar un trofeu/sezon…Astea raman in palmares…iar Toni Conceicao a obtinut 2 dupa meciuri grele,memorabile, in conditii ostile.Faptul ca am intrat in play off e o realizare de etapa,iar daca ne uitam cu cine ne-am luptat(echipele din play out cu Mediasul in frunte care a facut 2(doua) puncte in ultimele 5 etape),performanta nu e chiar asa de mare…mai ales daca tinem cont de replica palida a adversarilor nostri in ultimele 2 jocuri…Obiectivul pt. play off este podiumul,ramane de vazut daca Miriuta si jucatorii il vor realiza.Titlul?nu este imposibil :un antrenor bun cu o echipa mobilizata la maximum,cu ceva noroc si arbitraje OK,il poate realiza…deocamdata antrenorul nu arata clasa necesara in meciuri importante si constanta care sa ne dea sperante reale.Cand spun asta ma refer si numai cele 2 meciuri din cupe(obiective clare,perfect tangibile) cand am fost eliminati de echipe modeste,iar atitudinea echipei si pregatirea meciurilor (dupa 10 zile de pauza!)au fost catastrofale;iar asta depinde in primul rand de antrenor.Ieri desi eram detinatorii cupei si am avut (ca si-n cupa ligii )un culoar favorabil am evoluat jenant,complet deconectati,iar de pe margine am retinut doar plimbarile lui Miri si indicatiile „pasa lunga”pe varfuri si centrari inalte intr-un careu plin de tricouri violet.Urmeaza 3 jocuri foarte grele cu echipe bune ,antrenori buni si atitudine pe masura,care vor fi adevarate momente ale adevarului pt.fiecare in parte si pt.perspectiva de performanta a echipei actuale .P.S. De Zerbi nu este pe nicio lista,Sumudica da…,dar va fi dificil din toate punctele de vedere

    Apreciază

    • IQ, nu suntem Real Madrid, acolo e aceasta cerinta la antrenori, un trofeu/sezon. Suntem niste parliti in insolventa, cu multe tinichele dupa noi din trecut, care nu ne lasa sa iesim din ea, cu jucatori adusi pe gratis.

      Apreciază

      • cfr.istul,jucam in liga 1,(liga parlitilor)nu in La Liga,dpdv financiar(si al mediei salariale) nu suntem cu nimic mai prejos ca adversarele din playoff(cu exceptia fcsb),vom iesi in foarte scurt timp din insolventa,iar jucatorii adusi numai gratis sunt o regula la toate celelalte echipe,cu exceptia fcsb…deci sa nu ne mai plangem si sa ne victimizam ca nu mai este cazul

        Apreciază

        • Si daca suntem parliti ca si adversarii nostrii din liga parlitilor, de unde pretentia nerealista sa fim mai putin parliti si sa luam un trofeu/sezon?

          Apreciază

          • Ti se pare mult si citez ” nerealist”sa-ti propui sa iei un trofeu/sezon sau macar sa joci o finala cu cupa pe masa in actuala liga a parlitilor.Ori ai uitat,ori n-ai priceput filozofia clubului( investitorilor).Nu-i bai,recapitulare: 2004-promovare,2005-finala intertoto,2006- loc 5, campioana provinciei,2007- primul podium din istoria clubului,plus prima participare in Europa league,2008- event,2009-cupa +supercupa,2010-event,2011-supercupa,2012–campioana,2013-loc 3 si 10(zece) puncte in Champions League,finale de cupa si supercupa,2014-loc 5 in conditii de intrare in insolventa,2015-podium,semifinala de cupa,2016- cupa, 2017- finala de supercupa ratata,eliminare in sferturi din cupa si supercupa de catre ASA si ACS Recas- Poli situate pe ultimele 3 locuri in liga 1.Acum crezi ca s-au investit 5 milioane ca sa stea cei care au investit banii (ca sa te citez)”flexati”?Iti poti imagina macar cate se pot face cu 5 milioane de euro,in afara de a finanta oameni plictisiti cu fite si „scarite”?

            Apreciază

    • Nu s-au investit 5 milioane ca sa joci penibil si sa te scoata recas,cu mentalitatea asta nu vei castiga nimic(nici sportiv ,nici financiar),iar banii nu au fost investiti pt.distractia jucatorilor plictisiti si a chibitilor.

      Apreciază

      • IQ, sa fim seriosi, nu s-au „investit” 5 mil de euroi. S-au platit tinichele care atarnau din trecut dupa club in valoare de 5 mil de euroi, bani care trebuiau oricum returnati proprietarilor de drept. Si asa se scapa de mare parte din datorii cu trucul asta legal cu insolventa. Sa vedem lucrurile cum sunt, nu cum se vrea sa le vedem.

        Apreciază

        • Fara suparare,ar fi cazul sa te vezi asa cum esti,nu cum ai vrea sa te vezi:gandesti simplist si esti obositor;omule toate performantele sus mentionate crezi ca au fost obtinute de amatori veniti de pe 3 continente care au jucat din placere,de dragul tau,sau poate crezi ca ai luat titluri din banii de pe bilete si abonamente…”tinichelele”trebuie platite ca echipa sa mai existe si sa mai aiba sanse de a performa…du-te mai bine la vecini pune 100 RON,devii socios la un club curat,”fara tinichele”(dupa recentul faliment)vezi echipa pe raza judetului,mananci seminte,injuri la greu pe aia cu titluri si tinichele si astepti increzator marile derby-uri locale peste vreo 4 ani.

          Apreciază

          • IQ, n-am eu treaba cu u-istii. Niciodata n-am fost fanul echipei lor. Sunt de acord ca toti banii investiti au avut ca scop obtinerea de performante si „bisnita” cu jucatori, cum spune Achilles. Ceea ce spun eu gandind „simplist” si fiind „obositor”, fara suparare, e ca mare parte din acesti 5 mil de euroi apartin trecutului, nu e o investitie actuala. Sunt datorii scadente de cativa ani. Da, o parte care ramane dupa acele plati, la care se referea IM ca sunt bani in contul clubului reprezinta o investitie actuala.

            Apreciază

            • Dar nu putem spune ca nu s-a scapat de o mare parte din datorii prin acest truc legal cu insolventa. Negam evidenta.

              Apreciază

            • Nu ai cum sa numesti cele 5 milioane „investitie”. S-au plătit datorii. Nu beneficiază cu nimic jucătorii. Nu s-au investit banii aia in vreo baza de antrenament ca sa spui ca jucătorii au conditii mai bune de pregătire. Nu vad de ce Larie ar trebui sa fie emotionat pana la lacrimi pentru ca s-au platit datorii cu atat mai mult cu cat datoriile respective i-au afectat cariera. Din cauza datoriilor respective Larie s-a calificat degeaba in cupele europene 3 ani la rand. Daca ajungea în Europa poate si cariera lui era alta. Asta ca tot il comparau unii cu Chiriches dupa meciul cu Danemarca.

              Apreciază

  12. Stiti de unde vine supararea generala ? Echipa a fost supraevaluata de IM, Miri si de majoritatea tribunistilor, aceeasi supraevaluare si in cazul lui Miri . Au fost multe jocuri modeste, castigate cu noroc si astfel am intrat in play-off la mustata . Eliminarea din cupa ligii cu modesta ASA sa catalogat ca un accident, in rest noi avem cel mai bun joc, avem sanse la titlu, Bud e mai bun ca Alibec si alte asemenea declaratii cu efect nociv asupra echipei, dar si asupra asteptarii noastre . Ca prinzi o zi mai proasta, se mai intampla, dar sa te domine la sfarsitul partidei modesta Poli ( cu doua mari ocazii ! ) care a evoluat cu un om mai putin, asta deja nu se poate scuza . Ca si bataia de joc a lui Larie !

    Apreciază

    • Eu cred ca supraevaluarea a fost facuta dupa prestatii bune si f bune cu echipele din playoff si daca va amintiti intr-un clasament intre ele eram pe primul loc cu 18p/ Astea nu se fac din noroc sau din bubuieli!Pur si simplu cfr e mai motivata si joaca mai bine cu echipele bune care si joaca deschis si ai spatii sa pasezi. Nu scuz deloc mizeria de meci de aseara dar nici nu sunt de acord ca am intrat din greseala sau la mustata in playoff.

      Apreciază

      • Dacă nu aveam penalizarea aia de 6 puncte, intram în playoff de pe locul 2, să fim serioși. Nici Miri, nici băieții nu sunt de vină pentru ”lipsa” acelor puncte muncite pe teren, calificarea poate a fost la mustață, dar -dpdv sportiv- în mod mincinos, în realitate (în baza prestațiilor pur sportive) am ajuns acolo detașat, fără nicio grijă! HAI CFR!!!

        Apreciază

  13. Am mai discutat indelung in trecut, Vlad, acele datorii platite au fost preconizate investitii la data cand trebuiau sa fie platite, adica la scadenta, cu ani in urma. Platesti salarii mai bune, vin jucatori mai valorosi, creste valoarea echipei, se obtin trofee, se transfera pe bani multi jucatori la cluburi mai mari pe salarii duble sau triple, etc. Tot in trecut am discutat ca nu e corect fata de altii care si-au adus jucatori pe care si i-au putut permite si normal ca erau mai slabi decat cei adusi de noi cu plata la Sfantu’asteapta. Tot in trecut am discutat despre faptul ca multi nu au performat in Gruia si ca acele contracte facute cu ei erau bani nemeritati. Tot in trecut am discutat indelung ca daca ai semnat contractul, atunci plateste si de asemenea ca daca esti jucator si vezi ca nu esti platit, cere dezlegare de la Liga, da in judecata clubul si du-te si lucreaza pe bani, nu sta si asteapta fara sa joci contractul gras pe care nu-l meriti.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.