De 8 Martie… statistici. [CFR Cluj – Viitorul Constanța 1-0]

Dacă e 8 Martie (în general), sărbătorim „Ziua Internaţională a Femeii”, cum se spunea mai ales pe vremea odiosului… 🙂 Dacă e 8 martie 2017, sărbătorim – în plus şi „încă” – ziua cea mare de 5 martie, când echipa noastră dragă a obţinut calificarea într-un play-off vizibil mai echilibrat decât precedentul. Obiectiv trasat la început aşa, cu jumătate de gură (rostit mai rar, printre desele păreri „retrogradiste”), apoi – în ciuda „cadoului otrăvit” servit de conducere (penalizarea aia de 6 puncte) – din ce în ce mai hotărât, reluarea campionatului în februarie găsindu-ne cu „decretul irevocabil” că musai să ajungem în play-off… 🙂 S-a realizat, bravo tuturor, conducerii, lui Miri şi băieţilor, magazionerului, şoferului, lui Zăvăleanu, poate şi lui Hagi… 🙂

Opinia mea (împărtăşită de destui ceferişti, dar şi contestat de şi mai mulţi… 🙂 ) este că accederea printre cele mai bune 6 echipe ale Ligii 1 este o realizare peste aşteptări (formulată în baza valorii de pornire a lotului – subţiată ulterior prin plecarea unor titulari -, ţinându-se cont de insolvenţă, de penalizare etc). Paradoxal (sau nu?) echipa a început să „mişte” chiar după plecarea titularilor de drept, dar „umpluturile” aduse de peste mări şi ţări s-au adaptat neaşteptat de bine (şi repede), au avut „foame” şi o dorinţă mare de afirmare, s-au descoperit noi titulari de drept (Nascimento, Rus, Horj), a început să confirme treptat şi Omrani, apoi a venit „declinul de decembrie”, urmat de un forcing făcut în stil de mare echipă şi luptăm din nou pentru titlu (citat din IM, mai bine tăcea şi filosof rămânea… 🙂 ).

În aceste 26 de etape echipa ne-a arătat mai multe feţe (în concordanţă cu permanentele inovări şi căutări ale lui Miri), de la jocul anost şi neconvingător din prima parte s-a ajuns la o formulă şi o distribuţie stabilă (paralel cu multe puncte obţinute), am început să vorbim de „loc 1 pe teren”, de titlu, şi altele asemenea, apoi a venit – logic, zic eu – „oboseala de crăciun”, am căzut şi în capcana propriilor erori, dar şi în „ambuscada” mediatizării excesive a jocului (bun) prestat. Pauza a venit exact când trebuia, s-au analizat erorile (sper…) şi la reluarea campionatului echipa ne-a arătat o nouă faţă, mult mai pragmatică (chiar de tip buldozer, mai ales în ultima etapă), e drept, cu unele decizii interesante ale lui Miri, dar punctele au venit şi nu mai are rost să comentăm. Am văzut jucători folosiţi pe alte posturi decât cele pentru care au fost calificaţi (majoritatea lor confirmând şi acolo: Rus, Omrani, Păun), am văzut aşezări peste aşezări, formule „dezechilibrate” (la Mediaş de exemplu, unde aglomerarea jocului pe stânga i-a tras pe fundaşii adverşi în zona aia, creându-se spaţiu suficient de mare pe dreapta pentru înscrierea celor două goluri), am văzut 10 ratări într-un meci (14, în opinia unora), dar şi o apărare tip „lacăt” (cu Viitorul, după ce am forţat şi am deschis scorul).

Vine, aşadar, bonusul mult aşteptat, 10 partide cu echipe foarte bune (la nivelul ligii 1), cu antrenori buni, cu jucători bunicei, 10 meciuri în care nu mai are rost să vorbim de niciun morcov… 🙂

Ştiu, a fost o introducere cam lungă (de tip „inventar”), dar trebuia cumva să pregătesc terenul pentru statisticile clasice, de această dată venite într-un moment „potrivit”, la finele sezonului regulat. Pentru „liniştea” voastră sufletească nu vă voi chinui nici măcar cu observaţiile mele nesărate, le expun aşa cum arată ele, neotrăvite, dar pline cu greşeli… 🙂

A) Detalii privind notele acordate după meciul cu Viitorul (1-0):

B) Eficienţa echipei în primele 26 etape, în cele 13 sezoane în Liga 1:

C) Eficienţa antrenorilor de-a lungul celor 13 ani (în toate competiţiile oficiale):

HAI CFR!!!