De 8 Martie… statistici. [CFR Cluj – Viitorul Constanța 1-0]


Dacă e 8 Martie (în general), sărbătorim „Ziua Internaţională a Femeii”, cum se spunea mai ales pe vremea odiosului… 🙂 Dacă e 8 martie 2017, sărbătorim – în plus şi „încă” – ziua cea mare de 5 martie, când echipa noastră dragă a obţinut calificarea într-un play-off vizibil mai echilibrat decât precedentul. Obiectiv trasat la început aşa, cu jumătate de gură (rostit mai rar, printre desele păreri „retrogradiste”), apoi – în ciuda „cadoului otrăvit” servit de conducere (penalizarea aia de 6 puncte) – din ce în ce mai hotărât, reluarea campionatului în februarie găsindu-ne cu „decretul irevocabil” că musai să ajungem în play-off… 🙂 S-a realizat, bravo tuturor, conducerii, lui Miri şi băieţilor, magazionerului, şoferului, lui Zăvăleanu, poate şi lui Hagi… 🙂

Opinia mea (împărtăşită de destui ceferişti, dar şi contestat de şi mai mulţi… 🙂 ) este că accederea printre cele mai bune 6 echipe ale Ligii 1 este o realizare peste aşteptări (formulată în baza valorii de pornire a lotului – subţiată ulterior prin plecarea unor titulari -, ţinându-se cont de insolvenţă, de penalizare etc). Paradoxal (sau nu?) echipa a început să „mişte” chiar după plecarea titularilor de drept, dar „umpluturile” aduse de peste mări şi ţări s-au adaptat neaşteptat de bine (şi repede), au avut „foame” şi o dorinţă mare de afirmare, s-au descoperit noi titulari de drept (Nascimento, Rus, Horj), a început să confirme treptat şi Omrani, apoi a venit „declinul de decembrie”, urmat de un forcing făcut în stil de mare echipă şi luptăm din nou pentru titlu (citat din IM, mai bine tăcea şi filosof rămânea… 🙂 ).

În aceste 26 de etape echipa ne-a arătat mai multe feţe (în concordanţă cu permanentele inovări şi căutări ale lui Miri), de la jocul anost şi neconvingător din prima parte s-a ajuns la o formulă şi o distribuţie stabilă (paralel cu multe puncte obţinute), am început să vorbim de „loc 1 pe teren”, de titlu, şi altele asemenea, apoi a venit – logic, zic eu – „oboseala de crăciun”, am căzut şi în capcana propriilor erori, dar şi în „ambuscada” mediatizării excesive a jocului (bun) prestat. Pauza a venit exact când trebuia, s-au analizat erorile (sper…) şi la reluarea campionatului echipa ne-a arătat o nouă faţă, mult mai pragmatică (chiar de tip buldozer, mai ales în ultima etapă), e drept, cu unele decizii interesante ale lui Miri, dar punctele au venit şi nu mai are rost să comentăm. Am văzut jucători folosiţi pe alte posturi decât cele pentru care au fost calificaţi (majoritatea lor confirmând şi acolo: Rus, Omrani, Păun), am văzut aşezări peste aşezări, formule „dezechilibrate” (la Mediaş de exemplu, unde aglomerarea jocului pe stânga i-a tras pe fundaşii adverşi în zona aia, creându-se spaţiu suficient de mare pe dreapta pentru înscrierea celor două goluri), am văzut 10 ratări într-un meci (14, în opinia unora), dar şi o apărare tip „lacăt” (cu Viitorul, după ce am forţat şi am deschis scorul).

Vine, aşadar, bonusul mult aşteptat, 10 partide cu echipe foarte bune (la nivelul ligii 1), cu antrenori buni, cu jucători bunicei, 10 meciuri în care nu mai are rost să vorbim de niciun morcov… 🙂

Ştiu, a fost o introducere cam lungă (de tip „inventar”), dar trebuia cumva să pregătesc terenul pentru statisticile clasice, de această dată venite într-un moment „potrivit”, la finele sezonului regulat. Pentru „liniştea” voastră sufletească nu vă voi chinui nici măcar cu observaţiile mele nesărate, le expun aşa cum arată ele, neotrăvite, dar pline cu greşeli… 🙂

A) Detalii privind notele acordate după meciul cu Viitorul (1-0):

B) Eficienţa echipei în primele 26 etape, în cele 13 sezoane în Liga 1:

C) Eficienţa antrenorilor de-a lungul celor 13 ani (în toate competiţiile oficiale):

HAI CFR!!!

42 de comentarii

  1. Eu nu marsez la aberatiile lui IM despre titlu. Dauneaza concentrarii maxime care ar fi necesara in meci. In schimb sunt linistit, nu e nici o tragedie daca ne frigem cu acest discurs aberant al lui IM. Macar va avea si IM ocazia sa invete din propriile greseli ( proverbul „gura bate curu’ „).

    Apreciat de 1 persoană

  2. Îmi vine să urlu când aud aceste discursuri… Putea să zică și el mai frumos ambalat (”nu avem în obiectiv, dar dacă ajungem acolo, nu ne vom da la o parte” etc.). Degeaba inventăm -din nou- obiective redefinite din mers, iarăși punem presiune absolut aiurea pe echipă… Ok, jos pălăria în fața lui IM pentru ”întreaga operă” (la nivelul acestui sezon), dar câteodată e bine să taci. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Poate se gândește că, trâmbițând în sus și-n jos imnul Champions League, va convinge mai lesne pe careva să-și prelungească contractul. Lui Miri îi mai scapă vorbe fără rost, lui Muri nu. Undeva tot bate el. Aia e, el e de mult campion la simulari, disimulari, temporizari și are și 3 cupe la confirmări de antrenori. A pregătit manevra cu investitorul încă de anul trecut. Iar de când s-a înfăptuit, am fost sigur că intrăm în playoff. Ai cu cine, ai cu ce, de ce nu?

      Apreciază

        • Mäi, voi va plingeti ca Larie e la sfirsit de contract si trebuie tinut si daca unul da semnalul „nu negocia prin alte parti ca totul va fi ok” il criticati. Hai sa ne uitam in tabel si vom vedea ca sistemul play off reseteaza campionatul, diferenta fata de Viitorul fiind de doar 4 puncte ( by the way nimeni nu observa ca e prima oara cind sistemul „gindit” de AP cu ajutorul drepturilor TV ajuta CFRul). Asa cum acum 1-2 ani de pe locul 8 se aplica tremuratul la buci la retrogradare, asa si acum se poate vorbi despre titlu. CFRul este pe un val pozitiv de stiri asa ca e normal sa transmiti in piata un mesaj de forta – e bine pentru „cohones” proprii, semnale pentru jucatori de adus /de ramas, pentru sponsori avizati samd. Nu ai nimic de pierdut, play offul fiind bonus. Chiar si daca iti pui concurentii sa „investeasca” ca sa te blocheze, tot le strici din calculul financiar.

          Apreciază

          • De acord cu voi, cred si eu ca e semnal pentru jucatori sa-si prelungeasca contractele, plus pentru neamt sa pluseze cu curaj la bani pentru e cu folos. Insa efectele colaterale vor veni, le cunoasteti (organele de control, frf+lpf+cca+arbitrii, delasarea jucatorilor nostrii, motivarea adversarilor, etc). Nu-i numic, oricum nu exista morcov, totul e un bonus deja. Hai CFR!!!

            Apreciază

  3. Ma bucur pentru tribunistii care tin cu Barca. Miraculoasa revenire. E mai frumoasa Liga Campionilor cu Barca decat cu PSG. Da Kiruj, si noi am avut acel final de infarct de la Iesi, unde am inscris si noi in prelungiri. Pastrand proportiile, exista o palida paralela cu meciul catalanilor. Revenirea lor este insa una incredibila. Si a noastra pentru ca nu mai era timp.

    Apreciază

  4. Am revazut repriza a doua a meciului cu viitorul omenia de data asta pe Look si constat ca baietii au facut pressing pana in marginea careului advers, incercand sa taie culoarele de pasa, au iesit cu pase scurte din aparare de cate ori s-a ivit ocazia, n-a mai fost acea retragere la mijlocul terenului care m-i s-a parut din tribuna. A fost totusi o diferenta, cand trebuie sa dam gol pressingul merge pana la portar si echipa e toata si mai avansata. S-au blocat bine culoarele atat in centru cat si pe benzi cum s-a mai scris pe tribuna, dublajul a jucat un rol esential aici, cat si participarea la blocarea benzilor a mijlocasilor de pe ele. Viitorii n-au putut nici sa patrunda prin combinatii cu veniri la primire si sprinturi pentru a primi pe pozitie viitoare ale altora in acelasi timp, un-doi-uri, pase filtrante pe centru, desi au incercat foarte mult, iar din benzi n-au putut centra. Iar baietii nostrii au iesit de destule ori foarte periculos prin pase scurte din aparare, unele nesincronizari au facut sa nu reusim sa mai insriem pe aceste contre. Per total a fost o strategie de succes. de conservare a rezultatului, dar echipa a stat sus si a jucat pe contre foarte periculoase. Il felicit pe Miri pentru ca i-a iesit din nou, a gandit bine jocul si pe baieti pentru interpretarea excelenta a acestei partituri. Mea culpa pentru unele acuzatii exagerate.

    Apreciază

    • Andrei, se practica dintotdeauna in Liga Campionilor, dar si inainte, in vechile formate ale cupelor europene, ajutorul arbitrilor pentru echipele cu bani, care atrag multi sponsori si astfel multi bani in fotbal. Nici PSG nu se poate plange de bani, dar Barca e la un alt nivel de mediatizare din punct de vedere al sponsorilor.

      Apreciază

    • Andrei, nu cred că te va înjura cineva, s-a văzut şi de pe Lună… Sunt şi eu fan Barca (nu foarte înrăit, dar mai degrabă ţin cu ei decât cu Real), dar una-i una, alta-i alta. Dincolo de arbitraj cei de la PSG sunt principalii vinovaţi, la 3-1 puteau închide meciul (chiar şi înainte), Barca a riscat enorm, dar parizienii n-au profitat. HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Important este observaţia aia că „20 dintre jucătorii utilizaţi de CFR Cluj au contribuit cu cel puţin un gol, pasă decisivă sau au scos un penalty transformat, gruparea ardeleană fiind lideră la acest capitol”. Adică nu stai în 2-3 oameni. Este foarte important. HAI CFR!!!

      Apreciază

  5. Cat de mic,nesesizabil dar extrem de semnificativ poate fi uneori,hotarul dintre agonie si extaz(vezi si Barcelona-PSG);e posibil sa pierzi un meci si cazi,poate pe nedrept, in play-out si te lupti pt. supravietuire,sau tot asa de bine,castigi un meci si urci in play-off unde te poti bate,cu sanse,pt. titlu;cat de subtire este,uneori,linia destinului,dintre neimplinire si glorie,sau suparare si fericire(!);in conditiile si sperantele nou create,la care mai contribuie si nedorita incheiere a contractelor unor jucatori, nu l-as critica prea aspru pe”nea Iulica”pt. acest semnal,care trebuie sa strabata si dincolo de club,desi,cred ca era mai oportuna o”invaluire”,decat “o pasa directa”pt.ca ”dusmanii”vor fi mai vigilenti,se vad obligati a fi mult mai precauti,vor incerca sa reactioneze,in fel si chip(pt. cei mai multi,“scopul scuza mijloacele”)impotriva noastra,printr-o determinare exacerbata si cu arme nu tocmai”ortodoxe”.

    Apreciază

  6. Desi sunt fan Barca, aseara n-am vazut meciul cu parizienii deoarece am avut invitatie la Opera, dar va intreb a fost chiar asa „furtul secolului” cum am citit spre ex la Mircea M Ioescu sau la altii?

    Apreciază

  7. „Ieşirea CFR-ului din insolvenţă a fost amânată: „Au apărut nişte cereri de plată, făcute de «prieteni», aseară”. Următorul termen, peste 10 zile”
    „Au apărut nişte «prietenoşi» din ăştia, care au încercat să tulbure apele, dar sunt nefondate aceste cereri şi nu pot opri închiderea procedurii de insolvenţă. Aceste cereri de plată au fost făcute aseară, ca să vă daţi seama, de nişte aşa zişi «creditori» care s-au întins dincolo de anumite limite, ei crezând că dacă CFR-ul este presat de timp îşi vor primi banii, dar nu e chiar aşa. Noi acum trebuie să ne pronunţăm asupra acestor cereri de plată, dar ne-am aşteptat la astfel de şicane. În cazul procesului cu Joma este o datorie nerecunoscută, care se poate judeca şi în afara procedurii de insolvenţă, nu ar trebui să împiedice acest lucru ieşirea din insolvenţă”, a declarat, pentru CJSport.ro, Răzvan Zăvăleanu.

    link

    Apreciază

  8. Vom vedea cat de plauzibila e portita avocateasca cu participarea din vara in preliminariile cupelor europene daca ne vom clasa astfel. Daca se tergiverseaza platile, in speranta de a plati numai o parte din suma, desi nu mai cred ca se poate avand deja clubul banii aceia in cont, va insemna ca treaba cu portita nu e plauzibila nici pentru conducere (patronat).

    Apreciază

    • Nu ma refer la Joma, acolo intai trebuie sa se pronunte judecatoarea sindica. Ma refer la celelalte cereri, pentru care judecatoarea a dat aceste zile pentru plata.

      Apreciază

  9. Miriuta iar se da mare , el stie ca Reghe nu bea, cum la fel stie cum trebuia reactionat in cazul jucatorului palmuit de Grozavu . In loc sa-si vada strict de propria echipa, da-i cu bla bla despre altii, chiar nu are pic de diplomatie . In alta ordine de idei, da, s-a amanat iesirea din insolventa, dar oare din vina cui ? Oricum, pariciparea in Europa e o fumigena mare, hai sa revenim cu picioarele pe pamant si sa acceptam, ca dupa regulile UEFA vom putea juca acolo numai din sezonul 2018-2019 si cu asta basta . Cat priveste preluarea creantelor BT de catre Bagacean sau treaba cu Robert Paszkanyi, sunt amanunte nesemnificative pt noi, esenta e iesirea din insolventa ( cand se vor rezolva toate contestatiile ) si mai ales ce investitii se vor face pt castigarea camionatului .

    Apreciază

  10. Despre meciul Barca-Paris SG simpatizantii Realului sau Parisului ( Banciu ) invoca arbitrajul . Eu sunt subiectiv, dar daca tot am fost intrebat, imi dau si eu cu parerea . Astfel, la Neymar nu s-a acordat un penalti clar, iar cele doua acordate au acoperire regulamentara . Dar si Parisul trebuia sa primeasca un penalti . Ce s-a intamplat insa in ultimele 7 minute, e de domeniul fantasticului, asta ( si desigur calificarea ) va scrie istoria , asta va ramane in memoria tuturor . Referitor la joc, Barca chiar nu a excelat, dar tactica gresita a lui Emeri, jocul slab a jucatorilor exponentiali, a facut posibila aceasta rasturnare de scor istorica . Acum se vorbeste peste tot de o Barcelona magnifica, dar veti vedea ca echipa mea favorita nu va castiga nici CL, nici campionatul Spaniei si asta pt ca are probleme mari in aparare si la mijloc urmarea politicii nefaste de transferuri din vara trecuta .

    Apreciază

    • Cand ai 4-0 dupa meciul tur, cand iei 3 goluri in ultimele 7 minute, cand iei 2 goluri in prelungiri, mi se pare cel puțin penibil sa cauti scuze in arbitraj. Si, spre deosebire de tine, eu nu sunt subiectiv. Nu am simpatii pentru niciun club din Europa. Am doar doua antipatii: Barca si Real.

      Apreciază

      • Vlad, conteaza mai putin cate goluri iei in ultimele 2,3 sau 7 minute, atita timp cat arbitrul inventeaza doua penaltyuri iat dincolo se face ca nu vede. Oricat de slab joci ca echipa, rezultatul trebuie sa reflecte jocul nu prestatia mizerabila a arbitrului!!!

        Apreciază

        • Partial de acord cu tine. Dar prin jocul lor cei de la PSG „l-au ajutat” pe arbitru. Cand stai cu curu’n poarta, cand ii inviti sa vina peste tine, dai posibilitatea arbitrului sa te fure. Știi cate pase complete a avut PSG în ultimele 12 minute? 5!!! Din care 3 au fost repunerile de la centrul terenului. Practic in ultimele 12 minute in situatii de joc au reusit fix 2 (doua) pase!

          Apreciază

  11. Ai dreptate, Barca a jucat mai degrabă modest (dar foarte determinat), norocul lor a fost că PSG a jucat NU prost, ci de-a dreptul lamentabil. Sub orice critică. Te bagi cu toată echipa la 20-30 de m. de poartă, inclusiv cu Cavani, Di Maria…Dă-o încolo de treabă. S-au trezit la un moment dat, au dat şi gol, au avut şi o bară, au şi ratat, poate au avut şi penalty, dar per total şi-au făcut-o cu mâna lor (a lu’ Emery mai exact). Lucru manual… 🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.