The getaway. [CSM Poli Iași – CFR Cluj 1-2]

Tot meciul de la Iaşi a fost o „evadare” continuă a echipei de purgatoriul numit play-out… O continuă fugă de un balaur cu 7 capete, care vrea cu înverşunare să te tragă înapoi/în jos şi care – în ciuda numeroaselor „lovituri” primite – nu cedează, revine şi revine din nou, te urmăreşte şi în minutul 91… 🙂

Ei, dacă perechea Doc + Carol McCoy – în interpretarea lui Alec Baldwin + Kim Basinger (varianta 1994), respectiv Steve McQueen + Ali McGraw (varianta 1972) – a reuşit până la urmă să scape de Rudy, Jack, Jim etc. în aproximativ 115 minute, lui Larie & Co i-au fost necesare exact 93 minute. Nici mai mult nici mai puţin… 🙂

Dar – după cum ştim foarte bine – „viaţa bate filmul”… 🙂 Iar fotbalul (în general), fotbalul mioritic (în special) şi fotbalul „ceferist” (şi mai… în special) bate şi mai tare toată industria filmului, cu Hollywood, Bollywood şi tot restul… 🙂 Glonţul lui Andrei Cristea ne-a doborât, dar noroc cu vesta antiglonţ marca „Peteleu”.

Despre şansele echipei de accedere în play-off e inutil să vorbim. Știe toată suflarea ceferistă că un egal cu constănţenii ne duce în Rai (în anumite cazuri chiar şi o înfrângere), dar dorinţa unanimă a „regizorilor”, „actorilor” şi a spectatorilor este ca finalul să fie unul cu “happy-end”, concretizat în alungarea rejelui… 🙂 S-a mai jucat acest film… 🙂

Gata cu parabole, exemple, hiperbole şi alte „bole” (cum ar fi Lukacs Bole; noroc că n-a jucat). Ne aşteaptă lucruri serioase, de exemplu aşezarea echipei, jocul, schimbările, greşelile lui Miri (prezentarea cărora nu poate lipsi din nicio analiză mai serioasă), morcovul nostru (al tuturora) şi aşa mai departe.

Din ce am observat la început (dar şi pe parcursul jocului), băieţii au fost repartizaţi într-un 4-1-4-1 mai precaut (cu Deac așezat ceva mai în spate, dar şi mai sus faţă de Gomelt; un fel de legătură între compartimente), lucru vizibil în majoritatea atacurilor noastre.

Ţinând cont de accidentarea lui Rus şi de faptul că Nascimento nu era refăcut în totalitate, distribuţia iniţială a „actorilor” era bătută în cuie. Putem discuta eventual despre utilizarea lui Ruiz (nu cred că ajuta mai mult în atac; eventual în loc de 12 ocazii am fi avut 16, şi Bud rata nu 5 ocazii ci 7, să zicem… 🙂 ), dar spaniolul nu e făcut pentru închidere, cel puțin nu în deplasare la Iaşi. Mai putem discuta de neutilizarea lui Antal, dar aici părerea mea este că Liviu nu e încă sută la sută la zi cu pregătirea, dar în mod cert ne va ajuta – sper – în play-off.

Am văzut menţinerea anumitor idei de joc interesante (ca să folosesc un adjectiv neutru, aşa se spune şi la femeile urâte, că sunt „interesante”… 🙂 ) ale lui Miri, cum ar fi: 1) plasarea lui Deac la mijloc (din nou), dar nu neapărat la închidere, ci un pic mai în faţă; 2) utilizarea masivului Omrani pe banda dreaptă şi 3) folosirea fâşneţului Păun în spatele lui Bud. În rest nicio surpriză, fiecare apare unde şi-a primit repartiţia… 🙂

Aia cu Deac a fost evident mai reuşită decât în partidele anterioare, explicaţia fiind şi formula 4-1-4-1, unde Cipri a urcat o linie în sus faţă de unicul (şi excelentul) închizător Gomelt. Care Gomelt n-a mai fost ajutat la „ţapinare” doar de Cipri, ci de o linie întreagă de 4 mijlocaşi retraşi mai mereu în faţa lui, din care cauză sporadicele atacuri ale gazdelor au fost purtate invariabil pe flancuri (în încercarea de-a găsi centrarea perfectă pentru Golubovici), cu precădere pe partea stângă a apărării noastre. Cipri a urcat destul de des, a contribuit la aproape toate atacurile noastre, fiind când pe dreapta, când în centru, chiar şi pe stânga. A mai greşit şi pase (de cornere nici nu vorbesc, le-a executat destul de prost, cu o excepţie, când Billel a prelungit mingea din colţul scurt şi Muri era s-o bage în aţe). S-a simţit mai în apele lui în acest post mai permisiv, a ordonat deseori jocul, l-a şi verticalizat de câteva ori (vezi mai jos prima ratare a lui Bud din min. 4), apoi – treptat – a obosit şi –având şi o anumită vârstă – n-a mai strălucit pe final. Poate era mai bună schimbarea lui spre sfârşit.

Invenţia cu Omrani pe dreapta şi Păun în spatele vârfului am mai văzut-o la Mediaş (cu „succesuri” evidente, de necontestat), dar şi contra celor de la ASA (când şmecheria n-a mai ţinut şi a fost nevoie de corecţii din mers). Uite că încăpăţânatul Miri o ţine pe-a lui (eu nu recurgeam la asta, dar ulterior mi-am dat seama că schema e bună de tot în meciuri din deplasare, nu şi pe teren propriu), deși orice „cunoscător” îl folosea pe Deac în flancul drept (dacă tot vorbim de 4-1-4-1) şi pe Omrani şi Păun în centru. Dar bine că Miri nu e cunoscător, pentru că atunci mijlocul rămânea fără „organizator de competiţii” (nici Adiţă, nici Billel nu au astfel de competenţe) şi nu mai consemnam 12 ocazii de gol… 🙂

În majoritatea rezumatelor găsite pe Internet sunt prezentate 8 ocazii mari de gol ale CFR-ului (în afara golurilor), dar au mai fost şi alte situaţii bune la poarta gazdelor, în total vreo 14. Ca să ajungi la o astfel de rată de ocazii (nemaiîntâlnită de mult timp, poate în meciurile de acasă din primăvara lui 2016, când Tony&co distrugeau cu de la 4 în sus echipele vizitatoare, dar şi atunci impresia mea a fost că am cam marcat din toate situaţiile ivite, mai puţine per total ca ieri la Iaşi).

În continuare, încerc să fac o sinteză în stil telegrafic a celor 8 ocazii:

• min.04: Deac urcă în centru, pasă în dreapta la Bud, şut, scoate Caparco, apoi corner;
• min.11: Omrani centrează din dreapta, posibil henţ al unuia de la gazde;
• min.19: Păun (inter dreapta) îl deschide Omrani (tot pe dreapta), centrare la Bud (aflat în centru), care pune jos mingea pentru Deac (venit în centru), însă Cipri dă pe lângă vinclu;
• min.26: Bud (aflat în mijloc, undeva) îl deschide pe Deac în dreapta (fază aproape identică cu cea din min.4, dar cu actorii schimbându-şi rolurile), centrare, apare Bud între timp pe flancul stâng şi o dă în bară (gol?!);
• min.51: centrare Deac (din dreapta, din lovitură liberă), mingea ajunge la colţul lung, unde Bud reia cu capul în Caparco;
• min.55: Tiago aruncă lung (specialitatea casei, „corner cu mâna”), Bud dă „peste”, cu capul, din centrul careului;
• min.63: Omrani (aflat pe post de mijlocaş central) îl deschide pe Bud (în stânga), preluare cam defectuoasă (spre apărători) şi şut înghesuit, scos totuşi cu ceva emoţii, din colţul lung, de Caparco;
• min.71: Omrani (de pe stânga) dă o centrare peste toată apărarea ieşeană şi Sorsa nimereşte bara.

Am recapitulat aceste 8 ocazii (mari) de gol, nu neapărat să umplu spaţiul virtual al blogului, ci pentru a concluziona anumite lucruri:

1. Cam toţi jucătorii din faţă (ăia cinci din 4-1-4-1) sunt prezenţi în aceste faze, mai puţin Nouvier şi Păun, deși au alergat şi ei destul, mai ales Păun (joc fără minge!). Mai mult de atât, fiecare apare cam pe toată lăţimea terenului (pe stânga, în centru, în dreapta), sau chiar în verticala lui (Omrani, Deac). Această permanentă mişcare a fost una din explicaţiile cu care ne-am creat cu destulă uşurinţă atâtea ocazii. Faptul că cei 5 şi-au schimbat mult locurile (şi au şi alergat enorm) i-a prins pe fundaşii ieşeni mai mereu în imposibilitatea de-a interveni şi de-a prezenta un joc defensiv organizat (atuul lor, dealtfel). Singurul mai puţin mobil (legat de glie, să spunem) a fost Nouvier, care a şi jucat mai reţinut, deci era logică schimbarea lui.
2. Dacă analizăm un pic minutele în care s-au consemnat aceste ocazii, vedem că ele se grupează în primele 25 minute ale reprizelor! Evident, la început orice echipă cu cuţitul la os doreşte să tranşeze cât mai repede disputa (să evadeze…), dar în cazul nostru minutele 26-45, respectiv 71-90, au fost mai puţin reuşite. Dacă în R1 am menţinut controlul (fără ocazii), în R2, după min.71, ne-am cam retras treptat (remake Voluntari), dând aripi unei echipe care – cu excepţia unor jucători – a jucat destul de neconectată la meci, din obligaţie, cum s-ar spune.
3. Lipsa totală a lui Gomelt din cele 8 faze de mai sus ne întăreşte convingerea că vorbim de 4-1-4-1. Se mai adaugă observaţia că permanenta prezenţă a lui Deac în aceste faze întărește impresia că Cipri a făcut – totuşi – un joc mai reuşit, a fost implicat, a ordonat şi el cât a putut jocul, doar că – așa cum am mai spus – a cam obosit pe final. Gomelt a apărut o singură dată mai convingător în faţă, tocmai când trebuia, la golul lui Peteleu.

Nu intru în caracterizările jucătorilor (a făcut-o Racheta, cât şi alţii). Notarea este şi ea încă în desfăşurare (cu o prezenţă din nou masivă!), aşa că la sfârşit spun două fraze despre schimbări. Prima (Bud-Sorsa) a fost logică şi destul de reuşită. Bud era şi urmărit de ghinion, şi deja cu nervii la pământ. Sorsa a dat o bară, apoi „a dat-o în bară” cu faultul care era să ne omoare. Dacă nu era vesta… 🙂 A doua (Nouvier – Peteleu) a fost acceptabilă. Nouvier n-a strălucit în faţă, iar cu Peteleu Miri a vrut să mai securizeze un pic flancul stâng al apărării, care era – parcă – mai sub presiune. Până la urmă golul de aur al lui Peteleu a transformat schimbarea asta din „acceptabilă” în „excelentă”! 🙂 A treia (Păun-Horj) a fost nereuşită, foarte asemănătoare celei de la Voluntari (când tot intrarea lui Horj ne-a costat, fără să fie el vinovatul). Am scris atunci care sunt pericolele acestor mutări: tragi adversarul pe tine (neavând cu cine să ţii mingea la mijloc), te expui la centrări/lovituri libere, faci „densitate negativă” în apărare, unde nimeni nu mai ştie ce trebuie să facă. Apărarea nu trebuie perturbată, doar dacă apar situaţii majore (accidentare, eliminări, prestaţie penibilă etc.).

În final, ce să mai spunem, am „evadat” cu succes din Moldova, dar mai avem un hop duminica viitoare. Am evadat cu brio, în ciuda faptului că vreo câţiva ceferişti entuziaşti erau foarte aproape să sară gardul de bucurie… 🙂

***

UPDATE (01.03.2017) – Situaţia notelor după meciul de la Iaşi:

HAI CFR!!!