Invazia notanţilor! [CFR Cluj – ASA Târgu Mureș 2-0]


Surpriza (plăcută) a acestei runde de notare este numărul neaşteptat de mare al „notanţilor” (75), record pentru ultimele 4 sezoane! Recordul absolut este de 129 „prezenţe la urne” undeva în toamna anului 2012 (înfrângere cu 1-2 la Târgu-Jiu), dar atunci vorbeam practic de prima rundă de notare, entuziasmul fiind evident mare de tot… 🙂

N-am mai trecut notele date de mitici (din simplul motiv că n-am reuşit să dau de o cronică „jesepistă” cu note), aşa că trebuie să ne mulţumim „decât” cu rezultatele proprii ale invaziei tribuniştilor (dar şi a multor netribunişti, mai mult ca sigur):

note-asa

OBSERVAŢII:

  1. Notele mele (atât ca medie, cât şi pe analitic) sunt mult mai apropiate de rezultatul final (am dat un pic mai puţin la echipă şi un pic mai mult la Miri). Jucătorii supraevaluaţi de mine (faţă de vocea poporului) sunt Rus şi Omrani, întimp ce Deac şi Nouvier au primit de la subsemnatul note mult mai mici decât cele date de „invadatori”… 🙂
  2. Tribuniştii (cot la cot cu posibilii netribunişti) l-au desemnat pe Păun „fruntaş” al acestei runde (8.4), Adiţă fiind urmat la mică distanţă de Omrani şi Sorsa (8.1). Felicitări celor trei! (cât şi lui Laurenţiu, completare de la mine… 🙂 )
  3. La polul opus, Bud (din nou, din păcate), cu 6.0, următorii „codaşi” fiind deja la distanţă considerabilă (Mureşan şi Nouvier, ambii cu 6.9).

Despre meci s-a spus tot ce era de spus (inclusiv evoluţia băieţilor), reţinem doar un nou experiment nereuşit de Miri (la începutul meciului), greşeală corectată însă promt – şi de această dată – prin cele 3 schimbări logice. S-a menţinut aşezarea 4-2-3-1 tot timpul, s-au rotit doar actorii aflaţi pe teren (Deac fiind prezent chiar pe 3 locuri diferite, de fapt 4, dacă punem acolo şi banca de rezerve… 🙂 ).

Miri l-a încercat (din nou) pe Cipri la închidere (de data asta fiind cuplat cu un „partener” mai meseriaş pe acel post), dar experimentul nu prea a dat rezultate (spre deloc), multe pierderi de mingi, pase greşite etc. Evident, raţionamentul era asigurarea unui pion în plus pentru atac, dar treaba n-a ieşit. Poate altădată, când toţi cei calificaţi pentru meseria aia (Gomelt, Rus, Nascimento, chiar şi Mureşan) vor fi indisponibili… 🙂

O altă invenţie a fost menţinerea formulei ciudate (dar câştigătoare) de la Mediaş, cu Omrani pe dreapta şi Păun în spatele vârfului. O măsură oarecum logică, formula câştigătoare nu se schimbă, spun indienii mai bătrâni… 🙂 Ei, de data asta n-a mai mers nici găselniţa asta, aşa că la pauză s-a aplicat varianta standard, cu „fiecare pe postul lui” şi lucrurile s-au ameliorat vizibil. Dacă-mi permiteţi o explicaţie: formula asta ciudată a fost mai eficientă (de fapt supereficientă) la Mediaş deoarece fundaşii centrali găzari au căzut în capcana asta cu Billel pe dreapta (lăsând găuri imense pe zona centrală a apărării), în timp ce fundaşii mureşeni au stat mai degrabă în zonă, nefiind impresionaţi de „calul troian” pregătit de Miri. Cum era o vorbă pe vremuri: atacanţii buni reuşesc driblinguri sofisticate doar în faţa fundaşilor calificaţi, în timp ce ţapinarii din judeţ nu pleacă la fentă şi te raşchetează cu minge cu tot… 🙂

***

Poate mai avem timp de un mic rezumat al primelor 24 etape, la nivelul ultimelor 13 ediţii de campionat (din era PAZ, Băgăcean, Schwartz etc.):

sezoane

OBSERVAŢII: 

  • Pe primul loc se află invariabil sezonul 2007-2008, cu 56 puncte adunate în 24 etape de Ando, Cadu, Trică şi restul.
  • Pe ultimul loc – tot invariabil – Şunda (sezonul 2004/2005), cu 29 puncte.
  • Miri se află (cu sezonul actual) pe locul 5-6 (la egalitate perfectă cu sezonul 2008-2009), 43 puncte, 59,72%.
  • În sezonul 2008/2009 Tony Conceicao era deja al patrulea antrenor pe bancă… 🙂
  • Miri este al patrulea antrenor (după Şunda, Andone şi J.Costa) care rezistă şi după 24 etape pe banca suferinţelor… 🙂

HAI CFR!!!

239 de comentarii

  1. @Andrei popa, @saul: meciul nostru cu rejele este programat pt. duminică 5 martie (vedeţi linkul aici). Practic toate cele 4 meciuri cu „luptători” pt. playoff vor fi duminică (5 martie), la aceaşi oră (necomunicată încă). Este şi o precizare acolo: în cazul în care vreuna dintre aceste echipe (vorbim de cele 5, evident) între timp şi-au asigurat intrarea în playoff, meciul respectiv se mută pe luni (6 martie). Din calculele mele, în acest moment (25.02.2017 – ora 17.30) doar Gazul poate scăpa de morcovi (dacă bate azi pe băieţii de la FCSB), caz în care meciul Craiova-Gaz se va muta pe luni, 6 martie. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Două comentarii, două greşeli! 🙂 )) Arbitru First Class este Kovács, Haţeganu e Top Class. Apoi, chiar dacă Mediaşul scapă de morcov, Craiova rămâne în continuare cu leguma în cur, n-are cum se juca luni.

      Apreciază

      • Dar meciul nostru cu rejele tot duminică se joacă… 🙂 Da, ai dreptate, am uitat că oltenii tot rămân cu morcovu’… 🙂 Referitor la Haţegan, asta mi-a venit în minte (eu mai şi muncesc, nu „gândesc” toată ziua…), de mine poa’ să fie şi în clasa pregătitoare… 🙂 HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Caneto, mai este totuşi o posibilitate ca meciul Craiova-Gaz să se joace luni, dar nu cred că o să-ţi placă… 🙂 Câştigă Gazul cu mioarele şi pierdem noi la Iaşi… 🙂 Devin automat „playoffiste” ambele echipe… HAI CFR!!!

          Apreciază

  2. Ciudat meci la Mediaș… Tamaș și Pintilii fac eforturi să gafeze cât mai mult… Noroc cu Alibec, care e montat. Sper să fie și Muniru, și Jakolis… Complicat rău meciul… HAI CFR!!!

    Apreciază

  3. Calculele sunt simple 🙂 : victorie la Iasi ! Dupa meciul din aceasta seara lucrurile stau cam asa: in cazul in care gazul pierde cu oltenii, avem nevoie de doua puncte in cele doua meciuri ramase de jucat. In cazul unui egal intre aceste doua echipe, avem nevoie de 3 puncte, iar in cazul cel mai putin probabil si mai nedorit de noi, in care gazul bate oltenii, avem nevoie de 4 puncte. Hai CFR!!! @Kiruj, mai ai dubii ca meciul nu s-a jucat pe bune?

    Apreciază

  4. S-a terminat, slavă Domnului, era să fac pariu că medieșenii o bagă-n ațe până la urmă… Nu s-a întâmplat, și e foarte bine așa (chit că o înfrângere a Gazului ne era mai avantajos). Nici măcar teoria blatului (destul de plauzibilă) nu prea stă-n picioare, egalul asta nu prea ajută niciuna din combatante. În acest moment nici măcar un egal la Gazului la Craiova nu-i prea ajută (vor face 40 de puncte), ne pot depăși pe noi (dacă suntem ghinioniști de tot) sau pe astrali (nu prea cred). Cel mai nasol rezultat pt noi (la Craiova) e victoria Gazului, caz în care trebuie să facem 4 puncte. Măcar s-a menținut ”morcovul” pentru ambele echipe la meciul ăla (CSU-Gaz). HAI CFR!!!

    Apreciază

  5. Am citit o părere interesantă (dezbătută și aici, mai vag, așa): Hagi e idiotul idioților (și nu este!), dacă nu profită de situația asta absolut favorabilă să câștige titlul… Are deja 6 puncte de la Astra (eu sunt convins că asta a fost explicația jocului sub orice critică a viitorilor), cu noi poate să-și asigure alte 6… Mai câștigă și ei câteva pe bune… Numai dacă chiar nu vrea, doar atunci nu câștigă titlul… 🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

  6. Situatia ramane neschimbata, avem nevoie de 4 puncte in ultimele 2 meciuri.
    Oitele au jucat penibil si numai impotenta Gazului a facut ca meciul sa se termine egal. Eu nu sunt convins ca dambovitenii si-au dorit ceva in acest meci, o infrangere nu-i deranja, dar nu s-a potrivit. Au jucat destul de prost pentru a pierde, dar Gazul nu a putut mai mult.
    Nu avem voie sa pierdem maine la Iasi si totul este posibil.
    In acest moment totul este deschis si cu o desfasurare favorabila a evenimentelor putem termina chiar pe podium.
    Hai CFR!

    Apreciază

  7. Cine a vazut meciurile stelei din Gruia si de la Craiova si-a dat seama de diferenta evidenta din toate punctele de vedere intre acestea si jocul de azi si ca meciul era planificat pt. victoria gazdelor.Inca din primele minute toti fundasii cu tamas in frunte au gresit enorm in aparare ,in timp ce pintilii si muniru au gresit si n-au construit nimic,doar i-au invitat tot timpul pe medieseni peste ei.In repriza a doua steaua n-a contat in atac.Mediasul trebuia insa sa bage mingea in poarta si n-au fost in stare: au ratat din pozitii clare, n-au reusit decat sa traga pe centrul portii si sa ia la tinta portarul,au fost lasati sa traga liberi de la marginea careului ,dar n-au reusit sa nimereasca poarta.Stelistii i-au lasat cat au putut, acuma nu se puteau da complet la o parte sau sa-si dea autogol.Mediasul va pierde clar cu Craiova,iar play off-ul va fi deosebit de interesant si echilibrat.

    Apreciază

    • De acord IQ, normal că înțelegere pe egal n-avea niciun rost, dar medieșenii atât au putut… Practic Niță a părut singurul OK de la mioare, poate nici el, dar totul s-a tras pe direcția lui. Ai drepate, sunt anumite blaturi pregătite, dar pe teren se complică treaba, vine un nebun și dă 3 goluri (vă aduceți aminte de Săpunaru, când a învins de-unul singur niște amărâți, care au și retrogradat apoi, era un meci acu 10-15 ani, nici nu știu), ratează gazdele din toate pozițiile… La acest nivel nu poți face măgării mari de tot, chiar dacă ”luftul” lui Muniru era mult prea evident la golul medieșenilor. Mă rog, să fie sănătoși, bine că n-a ieșit. HAI CFR!!!

      Apreciază

  8. Eu îl vreau pe Jamine Trtovac, uriaşul ăsta. Cu el pe post de apărător dreapta (sau central) (poate lângă Larie?) vom avea cu totul alte şanse. Părerea mea, a fost un arbitraj infect, în defavoarea fcsb. Altfel, rămâne cum am stabilit: avem nevoie de două victorii (cel puţin una). Hai băieţii, haide CFR!

    Apreciază

    • Mie mi s-a părut că trage cu medieșenii… Au fost multe recuperări prin fault ale gaziștilor la 35-40 metrii de poarta lui Niță (urmate de atacuri periculoase), la care a lăsat jocul să curgă… Mai ales în R2. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • …Ca să nu mai amintesc de numeroasele gafe ale lui Sulley (a pierdut cel puțin 6-7 mingi periculoase la mijloc, urmate, din nou, de contratacuri periculoase ale gaziștilor), situații ”neprovocate” de Găman. Sulley și-a jucat așa de prost ”rolul” că trebuia schimbat, ajungea -probabil- pe CNN… 🙂 HAI CFR!!!

        Apreciază

  9. Scenarita si securitatea sunt boli grele si cronice la romani …ca si binomul ! Se apropie cu pasi repezi ziua cand pe stadioanele ligii intai o sa apara pacarde si bannere care sa faca referire la asta…Totul e o conspiratie oameni buni ! Dar cel mai trist lucru e ca toata aceasta conspiratie e dupa impotriva CFR-ului ! Toata lumea fotbalului e de fapt impotriva CFR-ului si a ardelenilor !
    Sorosisti nenorociti ! sau pesedisti ! Mai degraba sorosisti ca PAZ e preten bun cu Ponta si cu Ghita …
    IQ,acum pe bune,sper ca esti bine :))

    Apreciază

  10. …parca il si vad pe mache,tache sau cum dracu il cheama pe ala cum a purtat el o discutie cu Muniru ,asa mai pe sestache la un antrenament fizic ai fcsb in care ii sugereaza sa dea pe langa minge daca aceasta e in zona lui de actiune in careul propriu…:)))
    Insa nu pot sa nu imi aduc aminte cum Sulley marea speranta o comitea des si atunci cand era la CFR in sensul asta,dar probabil atunci auzea/asculta alte voci :)))

    Apreciază

  11. Într-adevăr, suspect de slaba Steaua în seara asta. Mie arbitrajul mi s-a părut corect. Probabil după meciul de aseară ciobanul vrea Gazul în play-off în locul lui Dinamo. chiar sa nu joci nimic în repriza a doua… In fine, mâine , fostul dinamovist Prunea, cu siguranța va baga autocarul în poarta și va spera sa scoată ceva pe contre. Sper sa reușim sa înscriem in prima repriza asa încât sa ne permitem sa jucam noi pe contraatac în repriza a doua. Hai „Ferguson”! 🙂 Hai CFR!

    Apreciază

    • Dinamo nu mai poate pierde playofful. Cu victoria (mai mult ca sigură) contra pandurilor vor avea 41 de puncte. În meciul Craiova-Gaz joacă două echipe cu 40 respectiv 39 de puncte. O înfrângere a Gazului sau un egal înseamnă 39 sau 40 de puncte pt Pustai, insuficiente să depășească pe câini. Dacă câștigă Gazul, oltenii rămân cu 40 și tot după Dinamo termină. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Kiruj, in urma cu o saptamana Dinamo nu jucase inca meciul cu botosani, avea 32 de puncte, antrenor schimbat si sanse mici sa prinda playoff-ul. La nici o saptamana, adica aseara dupa meciul gazului, e prima echipa dintre cele 4 sigura de calificare, pt ca mai au doar o plimbare in parc cu pandurii (pacat ca nu la Tg Jiu, ca puteau vizita operele lui Brancusi 🙂 ). Nu-i asa ca-i ciudata viata?

        Apreciază

  12. Acum as spune ca la cum am jucat pana acum,daca am avea nevoie de 6 pct le-am face.Ca sa fim matematic am avea nevoie de 4 pct indiferent de ce fac csu-gazul.Prea multe scenarii pentru un joc de fotbal.Ar trebui sa trecem la un nivel superior.Gazul a aratat foarte bine aseara si merita sa castige.In acest context victoria noastra la Medias trebuie apreciata la adevarata valoare.Caci cu o echipa „gresita” de Miri ,am reusit sa-i tinem la distanta pe gazari care efectiv nu au contat in afara de cateva suturi fara periculozitate deosebita.

    Apreciază

    • Sper sa fie asa cum zici cu cele 4-6 puncte. Gazul a aratat bine aseara in comparatie cu adversarul si pt ca nivelul jocului adversarului i-a permis.

      Apreciază

  13. dragi ceferisti, va salut, sa va traiasca morcovii! stiu ca al meu e imens momentan 🙂 desi, parca, logica-mi spune, pe undeva, ca nu stam chiar rau. ma gandesc ca domnu’ prunea nu ar avea de ce sa ne incurce, doar n-o sa joace pt medias, nu? si cica hadji tot asa. si, in plus, ma bazez pe numarul unu in fotbal: norocul 🙂 inca 2 etape si pe urma-l lasam in pace o vreme. hai CFR!!!

    Apreciază

  14. Sambata seara intr-o discutie cu cativa prieteni le spuneam printre altele ca Oscarul pt cel mai bun film va fi castigat de Moonlight. Nu, nu am viziuni, dar era atat de previzibil avand in vedere scenariul: drama, negrii, gay, adica tacamul complet pt a fi nominalizat. De dimineata m-am trezit sa mai pind cate ceva din decernari si venerabilul Warren Beatty imi face figura atribuind statueta filmului La la land. Doar ca stupoare, a fost o gafa de proportii, oscarul a fost castigat de Moonlight, se citise plicul gresit 🙂 Oare ce scrie in plicul care contine numele echipei care nu va prinde playofful?! 🙂

    Apreciază

  15. Gica 10 ! Mie-mi place tot ce spui, aproape intodeauna , dar -nu te supara pe mine !- ai pus in gilimele corect „echipa gresita’ a lui Miriuta la Medias. Fiindca , de fapt a fost echipa CORECTA , facand mutari initiale de un adevarat Maestru de Sah. Astfel, l-a surprins pe Bran… aaaa Pustai, care se cred un „mare strateg” si n-a mai stiut cum sa raspunda, fiind prins cu „lectia ne-nvatata”. Cu Stan, a facut (dupa mine si nu numai dupa mine) echipa GRESITA. Surprinderea era daca facea „echipa clasica ” si ii lasa pe baieti sa joace fotbal… Miriuta este un antrenor bun, isi asuma riscuri si are si rezultate la noi. De aceea, trebuie sa-i acordam toata increderea. Dar, precum imi dau seama , ai cunostinte de fotbal, insa , mai sunt si altii p-aici care mai pricep ceva. Multi merg si pe o intuitie din atasamentul pentru CFR. Criticile sunt facute cu dezinters, parinteste. Corectia din mers a dovedit ca Miriuta simte fotbalul. Nu il laud, dar , ar fi catastrofal sa faca greseli majore in aceste ultime doua meciuri, mai ales cu echipa „pustiului reje” . Stiu,insa, ca va face tot posibilul sa ne califice in „pleiof”. Vorba lui, Kiruj Bacsika : Hai CFR !

    Apreciază

  16. Am pus „gresit” ca fiecare parte sa ia ce este pe placul sau.Si apoi cine poate spune ce-i bine?Asta este o notiune subiectiva,doar rezultatele sunt implacabile si-ti dau masura deciziei.Daca ne uitam la fcsb care a cumparat pe bani buni ce era promitator pe plan intern si are rezultate dezamagitoare si joc pe aceeasi linie?O fi facand Reghe echipa prost,sau Jiji n-are inspiratie deloc?Eu cred ca din toate cate putin:inspiratie la dispunerea echipei in teren,forma de moment,increderea de moment,deciziile arbitrului si nu in ultimul rand destinul implacabil.Daca tot avem asa nivel(ma refer la Tribunisti) ar trebui sa dam si respect celor care sunt in conducerea tehnica si sa le acceptam deciziile,cu atat mai mult cu cat au rezultate.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.