Formulă: ‘FALSE’. Rezultat: ‘TRUE’. [Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj 1-2]

Înainte de meciul de la Mediaş, aflăm că ultima victorie ceferistă pe malul Târnavei Mari datează din 1948… Ce să faci, acest sezon a fost plin cu astfel de „date” pierdute în preistorie, dar – cum-necum – am reuşit de fiecare dată să anulăm continuitatea acestor tradiţii nu foarte onorante… I-am bătut pe cei de la FCSB la Bucureşti (într-o perioadă când erau încă „Steaua”), am oprit astfel o tradiţie negativă de vreo 50-60 ani (chiar nu-mi mai amintesc exact). Şi ce bine era, vă aduceţi aminte?

Vom reuşi, oare, să punem punct acestei perioade şi mai lungi (de 69 ani) fără victorie la Mediaş? Primele minute ale meciului nu ne dau speranţe foarte mari, din păcate…

Miri – ca orice pokerist, care se respectă – riscă, pune pe „masă” o formulă concepută a fi ultraofensivă (4-4-2, cu Bud şi Omrani în faţă), dar socoteala de acasă nu prea iese şi pe teren în primele 30 minute. Cei doi nu prea conlucrează, mai exact spus, nici nu ajung în situaţia să conlucreze, că nu prea ajunge mingea la niciunul dintre ei. Billel mai vine în spate câteodată să primească ceva mingi, Cristi se zbate cam singurel în faţă şi – cum-necum – mingea îl cam ocoleşte constant, evident şi din cauza jocului mai puţin strălucit al mijlocaşilor. Gazul în schimb joacă ce ştie mai bine, Eric dă pase, sprintează invariabil Alex Munteanu, dar Mincă e la post de fiecare dată.

Surprinde (sau nu?) lipsa lui Ruiz din echipa de start, dar găsim repede argumentul „pro” în calităţile fizice mai modeste ale regelui (catalogat din ce în ce mai clar ca şi „jucător de acasă”), iar medieşenii nu te lasă nici să respiri, sunt şi înalţi, şi arţăgoşi, şi fac un marcaj sever la ceferiştii pierduţi în terenul lor.

OK, lipsa celor 3 titulari (Deac, Nascimento şi Camora) e una importantă, cel puţin la prima vedere, aşa că Miri trebuia să inventeze ceva. Meciul era o adevărată finală de „play-off”, în aceste situaţii dacă nu vii cu ceva nou, dacă nu rişti, atunci te-ai ars.

Dintre cei 3 absenţi doar Deac mi s-a părut o pierdere reală pentru acest meci, Nascimento nu prea e potrivit pentru aceste meciuri (de angajament fizic ridicat al adversarului), chiar dacă am avut şi destule contraexemple în acest sens. Camora nu mai e cel de acu’ 2-3-4 ani, le cam comite în apărare, dar în atac – şi asta-i adevărat – e o piesă importantă.

Surpriza reală a echipei de start este lipsa lui Horj (nu a jucat chiar aşa de prost contra mioarelor) şi folosirea lui Chiriţă pe dreapta. OK, zic şi eu, poate a văzut/a simţit ceva Miri înainte de meci, a mers pe siguranţă în defensivă cu Muri, care a cam avut ceva probleme de plasament, mai întâi la începutul meciului, apoi şi-n final, la golul găzarilor, de exemplu, în rest distrugând destul de bine.

Aşezare TRUE (4-4-2, chiar dacă cam depăşită), dar joc FALSE, asta în primele 30 de minute.

Era clară treaba că jucând pe mai departe aşa, vom scoate cel mult un egal, cam insuficient pentru a ne menţine intacte speranţele play-off-ului. Dincolo, la medieşeni am văzut o mai bună organizare, un joc defensiv ireproşabil, s-a văzut că erau mai mult setaţi pentru a scoate un egal.

Miri nu este cel mai mare strateg în viaţă (ne rezumăm la fotbal, evident), dar are -– deseori – mutări câştigătoare. Schimbarea lentului şi ineficientului Chiriţă cu Păun a schimbat instant faţa jocului.

Ce mutări s-au făcut? În primul rând s-a renunţat la sistemul de joc şi s-a trecut la 4-2-3-1, unde Gomelt şi Rus au fost închizătorii. În contrast cu ce ne-am fi aşteptat, cel „mandatat” să sprijine atacul a fost croatul, Rus fiind păstrat mai mereu în faţa fundaşilor. În linia aia de 3 au apărut în schimb nişte „falsuri”: Omrani a fost scos pe dreapta (un fel de aripă falsă pe dreapta, iar Păun pus în spatele lui Bud, un fel de coordonator fals, asta în condiţiile în care ne-am fi aşteptat să fie exact invers, cu Păun pe dreapta şi cu Omrani în spatele lui Cristi).

În realitate sarcina lui Billel a fost să mai scoată spre margine câte un fundaş central din dispozitiv (care urmăresc atacantul instinctiv, chiar dacă e retras pe linia de fund… 🙂 ), iar pe zonele (mai) libere trebuia să-şi facă de cap spiriduşul Păun.

Reorganizarea totală din minutul 31 l-a cam lăsat fără reacţie pe experimentatul Pustai, lucru extrem de rar ce i se întâmplă matematicianului… CFR-ul a trecut la cârma jocului, Rus n-a mai venit sus, Gomelt -– în schimb – mai mereu susţinea atacul. Billel o învârtea pe o suprafaţă destul de mare (venind şi în centru, vezi pasa decisivă către Nouvier, care a ratat, din păcate), fundaşul central stânga al găzarilor fiind mai mereu cu un ochi pe el. Cam aşa s-a creat „bulevardul” de la golul 2: pasă bună din „închidere” a lui Rus către Bud (ajuns şi el în dreapta!), vine în mare viteză Billel (pe postul interului dreapta), moment în care s-a şi creat instant bulevardul, cât se poate de larg pentru un sprint la întâlnire din partea lui Adiţă şi pentru golul de 2-0.

Putem discuta multe, vom da şi note (vom face şi analiza lor…), îl vom înjura/diviniza pe Miri (fiecare după preferinţe, nu e nicio problemă!), un lucru e cert: foarte rar am văzut în acest sezon ca o mutare tactică din prima repriză să schimbe aşa de hotărâtor faţa jocului. Iar când „perdantul” mutării este tocmai marele maestru Cristi Pustai, rezultatul e şi mai edificator…

În concluzie, prost nu e ăla care recunoaşte că a greşit (şi face corecţiile necesare), ci ăla care e fără reacţie şi persistă în greşeala iniţială.

… peste un an, când vom juca din nou la Mediaş, sloganul va fi: „CFR n-a mai câştigat de un an de zile la Mediaş!” Sună mai bine, parcă… 🙂

HAI CFR!!!