Sinucigaşii. [FC Voluntari – CFR Cluj 2-1]

Ar fi mult prea simplu și nedrept (față de adevărul absolut, dacă există aşa ceva…) să căutăm cauzele înfrângerii de ieri doar în prestația brigăzii de arbitraj. La fel de adevărat este că mușamalizarea erorilor fatale de arbitraj ar fi dovada prostiei și a mentalității de loser.

Propun, așadar, să „scăpăm” repede de analiza acestui „sector de activitate”, cel al arbitrajului prestat de Găman & Co. În prima repriză nu-mi aduc aminte de erori grave ale lor, nici măcar arbitraj tendențios n-am văzut. În R2, concomitent cu retragerea echipei!, lui Găman i s-au deschis „portițe”/alibiuri nesperate de-a ne ciupi treptat, la început cu offside-uri inexistente la Bud și Nouvier (aici au contribuit – evident – tuşierii, dovedind o „unitate de idei”, un „spirit de echipă” cu regizorul Găman), concomitent cu nesemnalizarea unora destul de evidente la gazde. Parcă și loviturile libere au fost mai ușor acordate contra noastră și destul de aproape de careu. Deja acest trend trebuia să le dea de gândit celor ce conduceau echipa (Miri, IM, jucătorii mai experimentați), acest semnal trebuia să trezească echipa și să se evite aglomerațiile din careu, numai bune pentru a crește probabilitatea unor greșeli interpretabile.

Și aceste greșeli nu au întârziat să apară, din păcate. Dar, ca o primă concluzie despre arbitraj, cei care i-am băgat „în joc” am fost chiar noi, prin modul sinucigaș în care am renunțat treptat la orice intenție de-a mai ține de minge, de-a închide meciul. Ei doar au profitat de șansa asta nesperată, exploatată cam târziu, dar cât se poate de „eficient”.

Înaintea primului gol vedem o minge trimisă la Marc cu capul de Camora, minge greșită, corner. Apoi ea este respinsă la (doar) 20 metri, unde nu se află niciun închizător (pentru că toată lumea se înghesuia în careu și se încurca reciproc), minge retrimisă în careu și Tiago face acel atac inconștient, fără să aibă un pic de răbdare, oricum atacantul nu putea face nimic deosebit în acel careu supraaglomerat. S-a văzut clar intenția săteanului de-a trișa, a băgat piciorul drept între Tiago și minge, și – combinat cu o înșurubare în stânga – i-a oferit lui Găman ceva acoperire pentru a se acorda penalty.

Că puteam primi și noi unul, e deja o altă discuție, e o altă „interpretare” a unei faze cvasisimilare din partea aceluiași arbitru, căruia – cu trecerea timpului – îi era din ce în ce mai greu să ascundă intențiile anti-ceferiste (sau, mă rog, pro-voluntariste).

La golul doi nici vorbă de offside de un metru (cum zicea Miri), după nenumărate revizionări și „opriri” (apelând şi la riglă şi la compas… 🙂 ) am văzut unul de max. 30 cm., e drept, și ăla e offside. Iarăși o situație interpretabilă, oferită tot de noi adversarului și arbitrilor. Păi în acel moment (ca și în momentul penaltiului) „excedentarul” Horj era deja pe teren, situație în care (dacă tot ai trecut la o apărare cu 5 fundași), trebuia să-l pui pe Larie mai în spate (pe un post de libero), renunțând din start la apărare în linie, cu forțarea offside-ului.

Să mă explic. Ieșirea la offside în astfel de faze este destul de riscantă și pentru o apărare „simplă” (compusă din 4 fundași), dar când sincronizarea trebuie făcută între cinci jucători, acel risc crește. Nu știu ce sarcini a primit Horj când a intrat pe teren, dar în astfel de situații nu joci în plm la offside, când te pândește toată brigada de arbitraj. Greșeală tactică, mare de tot!

Să trecem acum la vinovații principali… Chiar îmi pare extrem de rău s-o spun, dar de data asta Miri a dat-o în bară rău de tot, concomitent cu contribuția echipei. Când spun „contribuția echipei”, mă gândesc în primul rând la ceva relaxare destul de vizibilă în R2, o lipsă de concentrare, o suficiență crescândă, considerându-se (eronat, cum se va vedea ulterior) că meciul este deja jucat, victoria este acontată. Nu s-a mai tras la galere la fel de tare ca în R1 (când diferența de valoare între cele două echipe s-a văzut clar de tot), s-a cam jucat la alibi, la trecerea timpului. Atunci trebuia să intervină Miri (cam prin minutul 60), dacă era pe bancă, dar putea și așa, din tribună, dacă vroia neapărat. Echipa trebuia scuturată, mai erau 30 de minute din acest sezon încărcat și eram la câteva zeci de minute de intrarea în play-off în proporție de 80% (asta a fost calculul meu la 1-0). Acum suntem undeva la 40%, în opinia mea.

Schimbările? Unele bune (sau măcar justificate), altele catastrofale. Prima (Nascimento-Gomelt) poate fi acceptată (a cam obosit Filipe, a devenit din ce în mai șters), și putem accepta că introducerea lui Gomelt era (a și fost, de fapt) menită să securizeze zona din fața apărării. Deja știam că asta înseamnă un pas important în spate, nu poți ține de minge cu Gomelt, construcția a pierdut un pion important, era semnalul clar că trebuie să rezistăm cumva până-n final. Repet, schimbare oarecum logică în acel moment. Antipatică, dar scuzabilă, explicabilă.

Apoi Bud-Roman, chiar nu putem spune nimic aici, a fost o mutare reușită marți (în Cupă, tot la 1-0 pt. noi), Cristi a și obosit, a și tras în ultima perioadă tare de el şi pt. echipă, nu e nimic eronat cu schimbarea asta. Putem discuta – eventual – că Roman n-a mai fost la fel de eficient în pressing, a alergat mult, dar cam aiurea, neblocând fundașii centrali, nereușind nici măcar încetinirea lor în a se avânta spre terenul nostru. Nu i s-a explicat destul de clar ce are de făcut? Mă rog, vorbim de un detaliu, dar în astfel de situații contează orice detaliu aparent minor…

Ajungem la fatidica schimbare nr.3, Horj-Ruiz. Vă spun sincer, în momentul în care am văzut că începem cu Muri în locul lui Răzvan, am simțit ceva „satisfacție”, fiind unul dintre cei care a insistat pentru „odihnirea” lui Horj după câteva meciuri în care mai mult a zâmbit, decât a degajat…Mă rog, tot eu (și încă mulți alții) au insistat prin etapa 5-6 pentru titularizarea lui Răzvan (concomitent cu „odihnirea” lui Păun, dându-se, astfel, șanse suplimentare atacului, lucru dovedit magistral în perioada aia, cu 13 partide fără înfrângere).

Horj nu trebuia introdus din mai multe puncte de vedere. În primul rând el trebuia să ia o pauză, având câteva meciuri în care s-au înmulțit greșelile lui, initial câte una pe meci, apoi mai multe. Exista pericolul s-o comită din nou (până la urmă n-a făcut). Că a avut zi de naştere şi s-a dorit un mic cadou pentru el, pentru mine este un motiv total neprofesionist, nici măcar nu cred în el (dacă totuşi DA, atunci iarăşi avem o problemă). Apoi, Horj/neHorj, nu trebuia introdus un al cincilea fundaș într-un moment în care Gomelt (un fel de fundaș central și el) era deja pe teren! S-a creat un „stoc excedentar” al fundaşilor centrali, a mai coborât şi Gomelt deseori printre ei, au fost momente când aveam 4 fundaşi centrali poziţionaţi la 10m de Marc!

Ca povestea să fie şi mai frumoasă, cei doi închizători (în primul rând Gomelt) s-au băgat adânc printre fundaşi, a rămas neacoperită zona fierbinte din faţa careului (vezi faza de la primul gol). În plus, ca povestea să devină de-a dreptul fascinantă (pt. săteni şi pt. fluieraşi), n-am mai oprit deloc centrările venite de pe margini, oferind o nouă şansă ca mingea să ajungă – cam primitiv, ce-i drept – în careul nostru, unde ea a fost “aşteptată” de o armată de fundaşi centrali, parcă invitându-se la respingerea ei. Dar şi fluieraşii tot asta au aşteptat, intrarea mingii în careul nostru… 🙂

Adică tu, CFR Cluj, cu antrenor bun şi destui jucători experimentaţi, văzând direcţia arbitrajului, mai şi dai şanse lor să te facă din fluier. Te retragi nepermis de mult. Pui şi mai mulţi fundaşi în spate, foarte aproape de poartă. Nu acoperi bine zona fierbinte din faţa careului. Îi laşi pe ţărani să centreze în neştire mingi în careu. Toate – fără excepţie – însemnând riscuri suplimentare şi şanse în plus ca mingea să ajungă în careu, unde se poate întâmpla orice.

Nu mai continui, că efectiv mi-a crescut (din nou) tensiunea, şi ar fi o prostie să mă fac „beteag” din cauza erorilor ceferiste… 🙂 Un meci gestionat la început aşa cum trebuia, apoi în R2 am asistat la apariţia erorilor de toate tipurile, din ce în ce mai multe şi variate cu trecerea timpului. Am dat cu piciorul – din nou – unei şanse să securizăm mult dorita intrare în play-off, vom avea o nouă primăvară „tumultoasă”, cu calmante şi alte cele… 🙂

Vă invit, totuşi, la calm şi tutun… 🙂 Vă arăt rezultatele sondajului făcut după etapa a 6-a (înaintea egalului cu oltenii, în Gruia):

Ce vedem? Dintre toate cele 8 întrebări puse atunci, cea mai mică şansă (cam 27%) i s-a acordat tocmai accederii în play-off… 🙂 Tot noi am votat şi atunci… 🙂 Apoi a urmat o serie foarte bună, a progresat şi echipa, a fost deseori foarte inspirat (câteodată şi norocos) şi Miri, şi la un moment dat am fost pe primul loc dpdv sportiv. O otravă care şi-a făcut perfect efectul în corpul încă prea fragil al echipei, în mentalul colectiv, a urmat o pasă neagră, culminând cu prostiile suprapuse de ieri.

Dar – măcar până-n februarie – tot suntem pe loc de play-off, şi dacă aş face în ianuarie (după ce lumea se trezeşte din beţie…) un nou sondaj, presimt că procentul ar fi cam invers: probabil 27% n-ar mai acorda şanse pt. accederea în play-off… 🙂

Această serie neagră era logică într-un fel, nedorită – evident – de nimeni, cam lungă, dar din fericire oprită de… calendar. Mai primim o şansă în februarie, toată lumea trebuie să tragă concluziile cu calm, trebuie analizate şi asumate toate greşelile (de sus în jos şi din dreapta-n stânga…) şi poate aşa vom mai avea o şansă. Haideţi să nu dăm nici în Miri, nici în aceşti băieţi (minunaţi, zic eu, cel puţin marea lor majoritate), echipa nu promitea prea multe la început de sezon, condiţia şi dorinţa obligatorie fiind evitarea retrogradării. Pericolul asta primordial am cam depăşit, zic eu, am cam depăşit şi condiţia avută la început de sezon, avem şanse şi la play-off.

HAI CFR!!!