Etapa a 21-a: FC Voluntari – CFR 1907 Cluj


etapa-21De obicei, după câte un joc prost sau câte un rezultat dezolant, urmează în scurt timp un nou meci, care, de regulă, ne reaşează inima la locul ei, şterge mâhnirea produsă de partida anterioară.

Ei, acum e acum,

sâmbătă, 17 decembrie 2016, de la ora 14.00, în cadrul etapei a 21-a din Liga 1 Orange, Stadionul „Anghel Iordănescu” din Pipera, va avea loc partida FC Voluntari – CFR 1907 Cluj,

ultima apariţie a băieţilor noştri în 2016. În cazul unui rezultat nesatisfăcător (Doamne Feri!, ptiu, drace!, ajută-ne, Miri!, dă-le goluri, Cristi!) în acest meci de închidere a  jumătăţii de sezon vară-toamnă-iarnă, ar urma o caznă lungă de tot pentru noi, o perioadă ce ar include Crăciunul, Revelionul şi toată luna ianuarie a noului an. Este de neimaginat aşa ceva, n-are cum să ni se întâmple tocmai nouă o asemenea nenorocire. Nu ne-am putea îndulci amarul decât taman în seara zilei de 4 februarie 2017, prin victoria cu 4-0 (Jakolis – ag, Larie – ag, Horj – ag, Muniru – ag) împotriva Stelei. Tre’ să batem mâine neapărat!

Băieţii noştri nu ar trebui să simtă vreun disconfort pentru faptul că se va juca de la ora 14.00. Dimpotrivă, vor intra mai repede în vacanţă decât s-ar fi întâmplat dacă meciul s-ar fi disputat în nocturnă. Plus că la prânz, condiţiile de joc sunt mai acceptabile, prognozele meteo arătând temperaturi cu plus, 1-2°C (realfeel -3°C), cer predominant însorit, briză blândă, 18 km/h VSV, ioc precipitaţii.

Despre importanţa jocului nu are sens să vorbim. Astra, o echipă de care am crezut că am scăpat definitiv după victoria noastră de la Giurgiu, s-a apropiat destul de ameninţător. Mai sunt 6 etape de disputat, vom avea încă 6 jocuri extrem de dificile, victoria în meciul de mâine ar fi absolut necesară pentru a avea o iarnă mai liniştită. Cine ştie, poate vom avea din nou noroc şi cu jocul rezultatelor în această etapă, orice punctuleţ în plus faţă de locul 7 are o însemnătate deosebită în ecuaţia luptei pentru prinderea în final a unui loc între primele 6. La iarnă, multe se pot întâmpla, atât în cazul lotului nostru cât şi în cele ale contracandidatelor noastre pentru locurile de play-off. Vom vedea de la care echipe şi câţi jucători va cumpăra Gigi. 🙂 Poate se va apuca şi Negoiţă de al nşpelea proiect new Dinamo, poate se va stinge sau măcar va pâlpâi doar anemic şi Gazu’, poate Nicolae va sparge gaşca lui Şumudică, poate, poate … nu ştim ca va urma. Oricum, în privinţa noastră sunt oarecum liniştit. Chiar dacă vor pleca unii jucători, clubul a demonstrat că are mână bună pentru reînnoire.

Sper că meciul de cupă de marţi n-a fost foarte solicitant fizic, că din acest punct de vedere jucătorii noştri vor fi OK la ora meciului. Sorsa este accidentat, Omrani suspendat? şi accidentat.

Marc – Tiago Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora – Rus, Nascimento – Păun, Juan Carlos, Nouvier – Bud. Rezerve: Vâtcă, Peteleu, Horj, Gomelt, Chiriţă, Negruţ, Roman. Antrenori: Alin Minteuan (în faţa băncii de rezerve), Vasile Miriuţă (în tribună; suspendat) .

Gazdele partidei de mâine au o zi în minus faţă de noi pentru recuperare. Au jucat miercuri pe un teren rău de tot (bravo lor că n-au ales să strice suprafaţa pe care vor juca împotriva noastră), însă au avut avantajul că au întâlnit un adversar mult mai facil decât noi, chiar dacă nici ieşenii nu s-au omorât foarte tare pentru o calificare. Plus că au reuşit să menajeze câţiva dintre titulari (Acsinte, Spahija, C. Lazăr şi Marinescu, parţial). Doi jucători sunt suspendaţi pentru partidă, fundaşul Ionuţ Balaur şi atacantul Forin Cernat, primul pentru cumulul a 4 cartonaşe galbene, iar al doilea pentru eliminarea din etapa trecută.

FC Voluntari: Bornescu – Acsinte, Maftei, Spahija, Filipov – Lazăr, Novac – Marinescu, Popadiuc, Căpăţână – P. Ivanovic. Rezerve: Balauru, Coman, Bălan, Leasa, Cazan, Tăbăcariu, Lungu. Antrenor: Florin Marin.

Brigada de arbitri: George Găman (Craiova) – la centru, Adrian Ghinguleac (Bucureşti) şi Dragoş Iliescu (Craiova) – asistenţi, Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe) – rezervă. Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) – din partea CCA şi Cătălin Cursaru (Ploieşti) – din partea LPF.

HAI CFR!!! Dragi băieţi! Ştim cu toţii că vi-e tare greu, că subconştientul vă reaminteşte clipă de clipă că urmează vacanţa, dar merită să faceţi un ultim efort. Vă asigur că sarmalele şi şampania vor avea un gust mult mai bun  dacă le veţi consuma având o victorie ca cea mai proaspătă amintire din teren decât într-o stare sufletească apăsată de îngreunarea şi complicarea realizării obiectivului, intrarea în play-off. Nu uitaţi, şi viitorilor voştri adversari li tare greu, şi pentru ei vine vacanţa, deci în această privinţă porniţi de pe picior de egalitate. Valoric, sunteţi indiscutabil superiori, de clacat psihic din cauza atmosferei incendiare din tribunele din Voluntari, a vacarmului infernal creat de miile de pepturi ilfovene, nu se pune problema.  Numai lipsa determinării şi/sau un ghinion uriaş ne pot/poate priva de o iarnă cât de cât liniştită. Hai cu victoria! HAI CFR!!!

43 de comentarii

  1. Hai băieții cu toate cele 3 puncte si iernam si noi liniștiți. Pe loc de playoff suntem, sa stam si la o distanta de 5 puncte minim fata de urmaritoare și va fi bine. Meritați cu prisosință o vacanta fericită si ce poate fi mai frumos decat sa pleci liniștit, cu o victorie.
    Hai băieți, mai uimiti-ne inca o dată!
    Cu atentie și calm se poate, putem bate pe oricine.
    Hai CFR!

    Apreciază

  2. Văd că ne va arbitra George Găman… Nici nu mai pun întrebarea dacă-i de bine sau nu, că data trecută (înainte de meciul cu oltenii) am pus-o şi aţi văzut ce a ieşit… 🙂 Oricum, dacă jucăm măcar la 90% din potenţialul nostru, cred că va fi bine. Acum chiar contează doar cele 3 puncte!!! HAI CFR!!!

    Apreciază

  3. La cum am tratat jocul, rezultatul a ieşit pe măsură. Mulţam nea Miriuţ. Mulţam dobitocului de Găman! Lovi-ar damblaua în brigada de hoţi!

    Apreciază

  4. Chiar daca am fost furati de arbitri nimic nu scuza jocul nostru. Nu suntem in stare sa dam goluri cu echipe de 2 lei, ne meritam soarta. Mizerabil rezultat dar justificat. Nu mai cred ca ajungem in play off.

    Apreciază

  5. Va rog sa nu incepeti iar sa acuzati arbitrajul, ca o dam in penibil. Am primit si noi un penalty identic la Nascimento acum cateva meciuri si atunci n-am comentat nimic. E absolut rusinos sa joci de o asemenea maniera in fata unui adversar foarte modest, lipsit de cei mai buni oameni ai sai. Dat atata timp cat joci la alibi, ca o echipa mica, rezultatele sunt pe masura. E incredibil cum poti pierde un meci in care ai condus pana in minutul 85, in fata unui adversar modest, care nu ti-a pus mari probleme. In loc sa mai dai un gol sa inchizi jocul, te retragi invitandu-i la joc pe taranii aia. Ma bucur ca se intrerupe campionatul, dar oricum nu ma mai intereseaza, n-are decat sa castige si Astra si Dinamo maine, pt ca nu poti sa ai pretentii la playoff, facand doar 4 puncte in ultimele 5 meciuri, asteptand sa se impiedice contracandidatele. Rusinos!!!

    Apreciază

  6. In ultimele 4-5 deplasari am revazut meciuri ca-n anii 80 div. B seria 3-a.Oaspetii se pun cu fundul in poarta ,mizand pe trecerea timpului armele de baza fiind antifotbal din belsug si noroc.Cu un antrenor primitiv care crede ca fotbalul n-a mai evoluat de pe vremea lui minerul cavnic si cil sighet s-a intamplat ce era de asteptat mai ales cand arbitrii stau la panda sa te arda.Deci scoti fotbalistii si bagi jucatorii mari si rudimentari care sa bubuie mingile de frica redutabililor adversari din voluntari ( la care le lipseau si de cei mai buni jucatori); termini cu 3 fundasi centrali plus 2 distrugatori in fata lor si iei 2 boabe din faze pe centrul apararii…Asa se intampla nu rareori cand te bagi cu toata echipa in 20 de metri de poarta proprie.Cand i-a iesit apararea disperata si goluri pe executii individuale si gafe ale adversarilor unii il vedeau pe „Miri” un geniu tactic,s-au lansat citate gen „conteaza doar cele 3 puncte” uitandu-se esenta: nu poti pacali la infinit fotbalul,norocul e schimbator,daca nu ai atitudinea corecta pe termen lung vei pierde mai mult decat castigi uneori chinuit si nemeritat…

    Apreciază

  7. Am ajuns carpa lu Gaman, carpa tuturor. Fac miticii ce vor din noi, cum si cand vor. Asta din cauza faptului ca nu avem conducere care sa apere acest club, in presa, in comisii, in federatie. Suntem ai nimanui, lăsați in voia sortii. Daca nici azi nu am pierdut meciul pe mana arbitrilor, nu stiu cand. Nu ii scuz pe Miriuta si ai lui ca nu au fost in stare sa inchida jocul si au așteptat trecerea timpului, nu mai vb de schimbările defensive si fara noima facute, cu scoaterea lui Nascimento si Ruiz, singurii fotbalisti din echipa. Dar golurile din ofsaid si penalty-ul extrem de usor acordat au intors acest joc. Deja se aduna, golurile din ofsaid cu timisoara si voluntari, penaltyurile cu voluntari si craiova. Pai astea sunt 6 puncte pierdute pe mana arbitrilor. E clar cine trebuie sa nu fie in playoff.

    Apreciază

    • Am pierdut pe mana noastra si a antifotbalului gandit de Miriuta. Echipe ca voluntarii si recasul trebuie sa le bati si cu doi arbitri nenorociti la centru, daca joci fotbal, daca esti echipa cu pretentii la playoff.

      Apreciază

  8. Din”COLTUL TRIBUNEI”;Voluntari/Gaman(2)-CFR(1);Dureros si rusinos(!);un arbitraj focusat contra noastra;mizerabilul de Matei,loveste,injura,striga,tipa si nici macar nu primeste un galben; penalty,discutabil(orice cadere in careu penalty!?) si un al doilea gol din off-side,clar;dar si fundasii nostrii visau si nu s-au inteles cu portarul;am platit mult prea scunp tribut,ratarii incredibile a lui Bud,dar mai ales a fricii inexplicabile,ale lui Miri,care il tine in teren pe aiuritul Chirita,comanda RETRAGEREA(!?) prin introducerea lui Horj si scoaterea lui Ruiz(!);de nenteles,modul cum am abordat repriza secunda,aparandu-ne in preajma careului propriu,fara sa punem probleme unei echipe mediocre,pe care am invitat-o la hei-rup,peste noi,dar care astazi au luptat cum ar fi trebuit s-o facem si noi; e clar ca nu putem sa tinem ritmul cu jocuri din 3 in 3 zile,cu aceiasi titulari (vezi:Nascimento,Ruiz,Bud,Camora, Larie);de la momentul”fumurilor”(Miri)de preamarire am cazut pe o panta descendenta cu 3 infrangeri, 1 egal si doar 1 victorie(!);se pare ca e bine ca s-a sfarsit anul pt. ca altfel puteam ajunge si mai rau,de acest loc 6;MARC=5,0-inca odata la penalty se arunca inainte ca executantul sa se apropie de balon;daca avea inspiratia sa stea pe loc prindea mingea,atat de prost a fost executat,plus vina de la golul doi;T.LOPES=5,5-tocmai cand ma pregateam sa-i dau un 8 bine meritat,”habaucul”face o imprudenta intr-un careu suprapopulat,cand nu aveau nicio sansa de-a inscrie;LARIE=6,0-a anihilat multe actiuni ale atacantilor,dar nu mai pare atat de sigur;MURESAN=6,0-o prima repriza reusita,o secunda ceva mai stearsa;CAMORA=5,0-l-am gratulat cu aceasta nota mare,doar pt. bunele centrari;nesincronizari cu portarul si acordarea de cornere nesperate si gratuite, adversarilor si sansa penalty-ului;L.RUS=6.0-si el in turatie scazuta,dar ramane util echipei;NASCIMENTO=4,5-unul din cele mai slabe jocuri;CHIRITA=4,0-s-a remarcat prin faulturi si pierderea balonului;RUIZ=5,5-si el este in scadere de turatie si asta se vede in jocul ofensiv al echipei;NOUVIER-6,0-singurul din atacul nostru care munceste,se zbate,lupta si mai si reuseste sa-si puna coechipierii in situatii de gol;BUD-5,5-doar atat,pt. ca putea si trebuia sa inchida meciul cu un 2-0,dar rateaza inexplicabil(!);Rezervele:inexistente;MIRI=4,0-este cel care a gresit strategia si tactica in fata unei echipe pe care ar fi trebuit s-o surclasam(!);pacat ca incheiem astfel o etapa care in toamna se arata mult mai promitatoare;Hai CFR!

    Apreciază

  9. Peste tot este vina noastra, chiar daca se da 11 m gratuit si se da gol din offside… Inca nu v-ati dat cu zama ca ne fura cum pot? Daca nu va dat seama…traba voastra… Hai Ardealul Independent!

    Apreciază

    • Pai tocmai ca atunci cand stii ca se fura, esti mai atent la buzunare…. Miriuta de cand a declatat ca se bate la campionat, umbla cu borseta desfacuta si cu portmoneul pe jumate iesit din buzunar…. De atata vreme inca nu si-a dat seama ca ceva nu e in regula…

      Apreciază

  10. Retardila, spui bine, am fost furati ! Dar antijocul ordonat de Miri nu este de condamnat ? Ca si schimbarile facute, de parca jucam impotriva Barcelonei ? ( nici atunci nu trebuia sa renunti la ambii coordonatori ) La ce echipa carpita a avut Voluntariul, era normal sa batem lejer, indiferent de deciziile arbitrilor . Si da, ce ne-a impiedicat sa dam mai multe goluri pana-n min 85, cand au primit ei penalti ? ( si daca suntem fair, tot asa am primit si noi la faza cu Nascimento ! ) Ps. Eu am zis de vreo 2 saptamani ca nu vom intra in play-off, bazandu-ma exclusiv pe trendul descendent al echipei . Si asa va fi, chiar daca Astra va pierde la Medias . Dar tot cum am mai zis, esenta e supravietuirea, deci sa nu cadem din prima liga, apoi vom vedea ce ne va aduce noul sezon.

    Apreciază

  11. Am revazut cu calm golurile satenilor, la prima, fara doar si poate Tiago Lopez a fost super neglijent, iar la golul doi, Marc a iesit dezastruos, la fel, nici fundasii n-au reactionat ( da, offside, dar si noi am gresit cu carul ! ) . In concluzie, tinand cont si de tacticile sinucigase a lui Miri, azi ne-am batut singur !

    Apreciază

  12. In interviul dat de IM la digi vorbeste iar de investitor, ba ca si el va face parte din conducere . Dar a spus ceva pt care-l felicit, si anume ca cu toate greselile de arbitraj, se putea castiga daca Miri nu ordona o retragere disperata .

    Apreciază

    • Şi a mai zis IM ceva corect: cum că echipa de bază e cu totul la alt nivel decât schimburile. Avem un 11 de bază valoros, dar jucătorii introduşi în repriza a doua n-au valoarea lotului de bază. Totul se rezumă, până la urmă, la lipsa banilor. Şi se mai înţelege că dacă am putea păstra echipa de bază şi am putea aduce câţiva jucători de valoare acceptabilă (doi, măcar), am putea cârpi unele din găurile pe care le avem.

      Apreciază

  13. REFLETII (ne)PERTINENTE;Azi am avut toate conditiile si atuurile,pe langa ceva valoare in plus,sa castigam meciul,fara probleme:-absenta a doi titulari,din apararea si atacul satenilor;-terenul nu f.prost;-temperatura si ora de disputare destul de convenabile;-jucam cu o echipa care in ultimele 6 partide de acasa,a pierdut 4 meciuri;-iar noi,in deplasare, castigasem tot atatea;numai ca ne-am multumit cu prea putin-un gol-si am obtinut si mai putin-infrangerea-;am abordat partida ca o echipa marunta care trage cu disperare sa castige,macar,un punct pt. care, are drept scop sa betoneze apararea,neglijand nepermis mijlocul si atacul,dandu-i,astfel adversarului posibilitatea sa vina peste tine si ce o fi,o fi,s-om mai vedea,d-le arbitru(!);totusi cea mai mare gafa(prostie)o face Miri cu aceasta revenire la heirupism,la vechile metehne(antifotbal),cu un joc fara orizont,fara organizare,fara atac, la intamplare,fara presiune pe adversar;cum e posibil sa-ti faci hara-kiri,scotand din teren doi jucatori care coordoneaza actiunile tale ofensive si mai stiu ce sa faca cu mingea(noroc cu regula”21”ca altfel,poate ca-l scotea si pe L.Rus);am fost indulgent la notare,pt. ca daca”habaucul” nu-i baga in meci, poate ca jucam o saptamana si nu inscriau,iar acum,desi putin probabil din partea mea,”fabulam” cu laudele;nu-mi pot explica cum de A.1 nu s-a prins,ca trebuie sa faca marcaj mai strans,pe tot terenul(in jumatatea noastra)la singurul fotbalist din echipa adversa,Marinescu,in jurul caruia s-a facut tot jocul echipei ilfovene;nici macar n-a fost in masura sa reactioneze pozitiv,la mutarile si schimbarile, previzibile si hazardate ale lui“Flocea”;este uluitor cum am scapat printre degete,o victorie care tot meciul, mi s-a parut facila(!)

    Apreciază

  14. Am fost furati, asa este. Nimeni n-o sa faca nici un scandal, si asta e adevarat, cand Gabi Muresan l-a lovit din inertie pe Rusescu, era doliu national. Se aplica standarde multiple in arbitraj si in analiza sportiva din Romania, nu este sesizat nimeni. Adevarul insa este ca 11 metri se poate da numai daca actiunea se petrece in careu. Cu cat este tinuta echipa cu fundul in poarta, cu atat mai mare e sansa ca echipa care ataca sa primeasca penalty. meciul s-a pierdut cand echipa s-a retras inca din minutul 46.

    Apreciază

  15. Cand pierzi cu gol din penalty si gol din ofsaid nu trebuie sa vorbim de tactica si antrenor.Da ar fi trebuit sa inscriem 5,6 goluri si arbitrul nu putea sa faca nimic.Din prima repriza i-am umplut frigiderul acestei coorwe de oltean care arbitreaza ca la judet.
    Pe faza am crezut ca este fault si infieram neglijenta habaucului.La reluare se vede ca sateanul duce piciorul spre exterior cautand contactul.Cu un arbitraj normal nu se punea problema de fault ,ci acorda galben pentru intentia de pacalire.Dar olteanul astepta faza de campionate bune…………..un gunoi care repeta la nesfarsit actiunile de furt si atenteaza grav bunul simt.
    Cred ca suntem afectati clar de rezultat si vorbim sub acest imperiu.Jocul a fost prea defensiv,si prost prevazut de antrenorul slabut Miriuta?Dar cu Dinamo,astra nu s-a jucat aceeasi partitura?
    Faza este ca am mai fost ciupiti,dar cand te face in final de joc nu mai poti face nimic.Apoi n-as spune ca terenul a fost bun.O buna parte a fost inghetat,iar in aceste conditii joci simplu.
    Avem acum timp sa ne lamentam pana-n februarie.

    Apreciază

  16. Da,e adevarat ca am invins Stana,Astra,Dinamo,etc.cu aceiasi echipa(mult mai proaspata),cu o partitura (strategie) mult mai elaborata,mai clara si concisa,am abordat jocurile(in primul rand ca out-sider)cu o alta atitudine,cu pragmatism,cu un alt angajament si determinare pe niste terenuri care favorizau constructia, contraatacul,organizarea jocului; peste toate,se pare ca,atunci eram pe un trend ascendent,apoi am atins maximum de forma sportiva,iar meciurile nu erau asa comprimate din 3 in 3 zile,pe terenuri impracticabile(cu expuneri la accidentari) si la temperaturi mult prea scazute pt. practicarea fotbalului(la antrenamente-fara a cauta circumstante si scuze pt. Miri-toti portughezii se plangeau de frig!);cu parere de rau,in februarie, vom reincepe(cu Stana) in aceleasi conditii nefavorabile si neprielnice pt. multi dintre jucatori.

    Apreciază

  17. Putem vorbi 3 zile fără întrerupere despre arbitraj, dar proștii (mai exact fraierii, să nu spun idioții) am fost noi…Că treptat ne-am retras în R2 hai că mai acceptăm (mai greu și asta), dar când introduci un nou fundaș central (Horj) în locul lui Ruiz, atunci nu mai avem ce discuta. A fost tactica total greșită a lui Miri, o schimbare nefiresc de fricoasă. Conduceam cu 1-0, dar văzând schimbarea, am avut ceva presimțiri pesimiste, credeți-mă. Ce să caute un al 5-lea fundaș acolo (după ce în prealabil l-ai băgat și pe Gomelt), Doamne-Dumnezeule…Sistemul defensiv s-a dereglat complet chiar din cauza ”excedentului” de fundași, practic erau mai mulți, dar niciunul unde trebuia, s-au încurcat între ei… Incredibil. Cred că cu această tactică pierdeam și cu Sănătatea Cluj. Are dreptate și IM, chiar trebuie să stea -în plm- lângă Miri în tribune, că din ce văd eu Miri are o nouă perioadă ”neagră” și era clară treaba că are nevoie de sprijin. Sunt convins că IM nu-l lăsa să facă această retragere absolut aiuritoare, atâta fotbal a mai învățat și el în 16 ani de fotbal. Nu-i nimic, bine că s-a încheiat sezonul (altfel cine știe unde mai cădeam), vedem ce va fi în februarie. HAI CFR!!!

    Apreciază

  18. Al doilea element important a fost relaxarea destul de vizibilă în R2, cam toată echipa a jucat la alibi (și cu o determinare mult redusă față de R1), considerându-se că meciul este deja câștigat. În concluzie 3 factori importanți ai înfrângerii, în ordine cronologică: 1)-relaxarea din R2 (vecină uneori și la anumiți jucători cu indolența), 2)-mutarea greșită (Horj) a lui Miri, și 3)-”aportul” brigăzii de arbitraj. Dacă măcar unul din factorii 1) sau 2) s-ar fi eliminat, nu mai asistam la factorul 3)… HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Mai este un factor. Am spus după golul lui Larie cu Botoşaniul că tare mi-e că odată se va întoarce roata şi o să ne-o luăm şi noi pe un final de partidă. Văd că totul se compensează. Vorba lui Flocea, după partidă, n-am văzut dacă a fost ofsaid sau nu, nu mă pot pronunţa, dar am păţit-o şi noi cu arbitrii în etapele trecute (în traducerea mea: a recunoscut că a câştigat datorită arbitrajului, dar oarecum i se cuvenea, pentru că şi el a fost furat în alte meciuri).

      Apreciază

    • Iar eu îi doresc să-i dea cineva cu o răzătoare de castraveţi peste puţulică. Şi de când am spus că trebuie jucat cu Mincă în poartă. De când a început să nu ne meargă prea bine, au fost date vreo 6-7 penalty-uri împotriva noastră, din care Găman a dat 3 (2 cu Viitorul şi unul azi). Cu Mişu în poartă, erau cât de cât şanse să prindă vreo 2-3.

      Apreciază

      • Dupa cate am inteles,Minca a avut ceva probleme de comportament.A lipsit nemotivat de la antrenament,iar la meciul cu Astra ,inainte de meci a luat masa cu Dani Coman,dupa care a refuzat sa intre pe teren.Acum ,cat este adevar sau cat nu ,nu stiu,dar foc fara fum nu iese.L a meciul din cupa nici macar rezerva nu a fost,l-am vazut la un ceai ,statea de vorba cu cativa baieti.

        Apreciază

        • Luis, nu cred în foc, iar fumul mi se pare fals. Sunt sigur că ai citit şi tu, Marc şi Mincă au avut mici probleme medicale, de-aia a apărat Vâtcă în câteva meciuri. Miri n-a vrut să rişte să piardă o schimbare în caz că ar fi jucat cu unul din cei doi în poartă, iar cel băgat n-ar fi putut termina meciul. Dacă era adevărată treaba cu Astra şi Coman, Mincă n-ar fi fost rezervă în următoarele două partide de campionat (cu Timişoara şi Craiova). Sunt sigur că IM l-ar fi trecut imediat pe linie moartă. Apoi, cu Astra a apărat Vâtcă, rezervă a fost Marc, nu cred ca delegaţia la Giurgiu să fi avut trei portari în componenţă.
          P.S. În 2014, înainte de începerea campionatului, când Mincă a fost tras pe linie moartă de către conducerea clubului, Mişu, supărat de situaţie, a avut totuşi cuvinte foarte frumoase la adresa lui Miri pe facebook. Din respect pentru antrenor şi pentru colegii de echipă, nu cred să-şi fi permis fiţe, chiar dacă, să presupunem, ar fi avut din nou ceva probleme legate de contract.

          Apreciază

          • Eu,am spus,doar ceam auzit.Ca este sau nu adevarat nu stiu,dar Minca a mai avut iesiri din astea.Poate are si motive.Habar nu am.Bine ar fi sa nu fie adevarat.

            Apreciază

  19. EU nu vreau sa spun decat ca meciul de azi, cu tactica de 2 lei, cu arbitraj potrivinic, cu jucatori in scadere de turatie si un cfr in cadere libera, e genul de meci ce te face sa te uiti pe viitor la alt sport. Imi pare rau sa o spun dar am aceeasi greata ce o are si miri, dar din motive diferite.

    Apreciază

  20. Doar un orb nu vede ca in ultimele 3 meciuri din campionat am fost facuti praf de arbitraj. Penalty-uri si goluri din offside, cate doua, eliminare jucator si antrenor absolut gratuite. Aaa, ca unii vor sa dam cate 3-4 goluri pe meci sa fim siguri de victorie e altceva. Sa fim seriosi…..
    Trebuia sa avem 5 puncte in plus de nu erau greșelile de arbitraj in meciurile cu Timișoara si Voluntari. Au fost vicieri de rezultat.
    Astazi a fost un arbitraj jmekeresc, hotesc de cand am inscris si pana la final.
    E si greșeala noastra ca suntem fraieri si cadem in plasa lor mereu, cand era clar ca asta așteaptă si ei. Intr-adevar daca nu ii lasai sa vina peste tine nu se ajungea aici, dar daca nu era banditul asta de gaman, nu inscriau inca 90 de minute de se mai juca.
    Dar asa ramanem cu punctele furate in ultimele etape, si noi nu putem face absolut nimic, decat sa ne plângem aici, intre noi.
    Daca am avea si noi o conducere care sa ii apere pe jucatori si antrenori de asemenea hotii, am fi si noi mai sus in clasament, si cu alte perspective. Alti bani, alte griji. Asa in schimb, ca nishte domni ardeleni ce suntem, ne-o luam in freza mereu. Pentru tot ce se întâmplă in ultimul timp la meciuri, ii condamn pe cei din conducere.

    Apreciază

  21. Stai linistit Gica, nu o sa ne lamentam pana in februarie, dar macar astazi avem toate motivele sa o facem. Linia de clasament a ultimelor 5 etape e catastrofala, pana si recasul si asa-ul sunt peste noi, doar concordia si botosaniul sub noi. Singurul lucru pozitiv a fost victoria cu astra, care ne permite inca sa fim la distanta de ei. Ma bucur ca se termina si nici nu vreau sa ma gandesc la primele doua meciuri din februarie cu stana si gazul.

    Apreciază

  22. Dupa 80 de minute excelente, am bubuit toate mingile, neavand pe teren decat foarte putini jucatori de constructie (care ar fi putut genera contre letale). N-am putut astfel pastra posesia si Voluntarii dupa ce abia reuseau sa ajunga la poarta noastra in repriza a doua pana in minutul 80, au primit sansa sa vina peste noi. Si in loc sa profitam noi de faptul ca si-au trimis un stoper varf si s-au slabit in aparare considerabil, in loc sa-i contram letal, putand inscrie din nou, le-am dat ocazia sa se apropie periculos de poarta noastra si arbitrilor sa faca ce au facut. Acel penalty e smecheresc acordat, Novac se interpune intre minge si Tiago. Asa ceva se acorda numai impotriva Cfr-ului sau altor posibili contracandidati ai oilor sau se acorda pentru oi. In rest e simulare. Iar in reluare se vede cum tusierul e in pozitie favorabila la golul doi, e evident ca a vazut offside-ul dar nu a vrut sa ridice fanionul. Daca vrem play off, trebuie sa-i batem cu arbitrii cu tot. Si aici ma refer la schimbarea din min 80 cand in loc sa inchidem jocul cu contre letale i-am tras pe noi si ma refer la interventia imprudenta a lui Tiago care ar trebui sa fie mai atent, sa nu dea ocazia arbitrilor sa ne „faca”.

    Apreciat de 1 persoană

  23. Subtem frustrati cu totii si este normal sa fie asa din moment ce vezi cum ti se scurg printre degete cele 3 puncte, de care aveam atata nevoie.
    Nu trebuie sa minimalizam arbitrajul si sa-i incarcam de vina pe ai nostrii pentru ca, trebuie sa fim constienti de asta, nu avem o super-echipa ci doar una onorabila, care cu multa munca a terminat aceast an pe un loc de play off, iar un arbitraj ostil poate face oricand diferenta. Nu avem valoarea care sa ne permita sa inscriem usor multe goluri si sa batem cu usurinta, chiar echipe slabe precum Voluntari, daca arbitrajul ne „arde” sistematic pe toata durata meciului.
    Sigur ca nu trebuie sa trecem cu vederea nici greselile tactice ale lui Miriuta, dar nu-i nici cazul sa-i taiem capul pentru ca, asa cum in ultimele etape a fost neinspirat, nu trebuie sa uitam ca a avut si o serie de 13 etape fara infrangere. Acest ultim meci l-a abordat cu frica si nu prea inteligent, din moment ce a pus accentul pe o defensiva subreda in loc sa incerce o varianta mai ofensiva dar, la urma urmei, toata lumea mai face si greseli.
    Aceasta este echipa si antrenorul pe care ni-i permitem si trebuie sa fim lucizi si sa ne calibram asteptarile dupa posibilitati.

    Apreciat de 1 persoană

    • Rămâne deci o întrebare: oare Miriuță știe ce a greșit în ultimele partide și mai ales in meciul ăsta? Practic s-a c×××t pe munca lui Filipe, Bud și Ruiz. Astfel ne trezim acasă cu oile c-o furăm cu arbitrii după ce conducem cu 2-0.
      PS: În locul lui făceam dezastru la conferința de presă. Adică ori ești nervos pe arbitrii ori nu ești nervos. Două vorbe slabe nu sunt de ajuns.

      Apreciat de 1 persoană

  24. Cel mai deranjant si jignitor fapt este,NEDREPTATEA care ni se face prin hotie si furaciune,care apoi este ridicata la rang de virtute cand este indreptata impotriva noastra,iar reaua credinta si vadita intentie este transformata,doar in cazul nostru,intr-o nevinovata GRESALA(!);in cazul nostru,aceste doua goluri au fost trecute f.usor cu vederea la capitolul:”si altele”;marii”analisti”si”comentatori-sportivi”(de la Jiji sport,in special)daca s-ar fi intamplat ca Stana,sau”Doamne freste!”ca rejele sa fi fost”taxati”,precum am fost noi si la aceasta ora discutau,analizau,blamau si amendau cu etape de suspendare prestatia rau voitoare,jenanta, cu intentie a”astralului-gaman”;sigur ca nu trebuie sa ne facem un scop in sine,in a te apara strigand si tipand,dar aceasta pasivitate in tot si toate,la Romanica,ne-a costat mult prea scump!; la CFR(asa pare) nimeni nu se se zbate,nu se apara,toata lumea tace,fapt pt. care suntem terfeliti de neica nimeni,pt. ca am cutezat sa ajungem in “plai-of,of”si am indraznit sa ne opunem celor de mai sus;”marele”reje pt.”meritele”de-a avea o echipa de fotbal,poate sa intre pe teren sa-i ia la pumni si-njuraturi pe jucatorii adversi,sa fie xenofob(culmea, el, un machedon,agramat!)ca nu i se-ntampla absolut nimic(pe cand Miri,ia 2 etape de suspendare,iar noi nu avem nicio reactie!)de frica ca nu cumva sa mai iasa pe toate posturile si sa-i certe pe cei de la FRF,CCA,tipand,urland,apostrofand si amenintand;cu orice ocazie se plange ca nu este lasat sa joace cum vrea el; rezultatul,automat s-a resfrant pe teren,rejele nu a mai avut niciun fel de probleme de arbitraj(!);la noi,insa,e liniste si pace,pare mai mult dezinteres,dar si multa neimplicare,fapt pt. care unii isi permit sa valideze,adversarilor, goluri din off side(!);ca sa fiu bonom si visator,oare cand voi asista(prin absurd)si eu la situatia de-a avea vreo doua etape si 6p.(po`a sa nu fie la rand)in care sa fim evident avantajati cu 2 penalty-uri si goluri neregulamentare(?);poate cand I.M.va fi presedintele FRF(!?)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.