Times New Roman


Mă rog, e Arial-12, dar chiar nu mai contează, pentru că –până la urmă- contează doar…nu! nu cele 3 puncte, contează CALIFICAREA!!!

Sunteți băieți deștepți (și școliți), așa că v-ați dat seama –evident- că titlul aduce o laudație binemeritată lui Dan Roman, acest adevărat ceferist (mă rog, cam toți băieții sunt ceferiști adevărați, cu mici excepții…), care merită (și trebuie!) susținut, de care –investitor/neinvestitor- vom mai avea nevoie în viitorul (nu Viitorul!) apropiat. Contează și modul în care se va pregăti în cantonamentul din Cipru din ianuarie… 🙂 Felicitări Dane, ești al nostru, cu sau fără RB/alții!!!

Până la urmă e bine că s-a dat drumul BINE DE TOT la încălzirea terenului, măcar s-a dus gheața și de pe treimea aia ”neîncălzită” contra celor de la Recaș, păcat că încălzirea nu poate rezolva și temperatura din aer… Dar o mână de ajutor substanțială s-a dat din tribune, cu o galerie de-a dreptul fantastică, încălzind de-a binelea atmosfera , atât la ”general”, cât și determinarea băieților…

Miriuță în tribune, IM lângă Miri, făcând marcaj om la om. Se pare că „el presidente” rezistă mai bine la frig, fără căciulă, fără mănuși, poate e și asta un semnal –către cineva- că momentan vorbim de o austeritate acută la club, nu sunt ”resurse” nici măcar pentru niște haine mai groase… 🙂

Echipa de bază e –probabil- cea mai bună (sau cea mai indicată) în acest moment, inclusiv titularizarea lui Muri în spate,, care nu e la fel de zâmbăreț ca și Horj, dar și greșește mai puțin… Poate, văzând și jocul bun al lui Păun (atât în față, cât și –surpriză!- în spate), ar cam fi timpul unei rocade Horj (out) – Păun (in), să demonstreze fiecare că a tras concluziile corecte din evenimentele ultimelor meciuri/perioade de timp.

Despre joc? Vedem –din nou- un meci în Gruia, când simți încă din primele minute (mai ales după golul lui Bud…) că victoria e acontată, că totu-i clar. Un 4-2-3-1 standard (menținut pe toată durata partidei), fără variații spre 4-4-2 etc., un meci liniștit de decembrie, emanând o superioritate de mult văzută (și de mult așteptată), cu speranța că ”linia ascendentă” va mai ține măcar un meci (sau un ”joc”, cum spune decizia FRF de suspendare a lui Miri, a lui Omrani), că acolo contează –cum bine știți- NU calificarea, ci CELE 3 PUNCTE!!!

Apropo…Jegosul de Hagi primește avertisment pentru ce ați văzut și voi, iar Miri primește 2 etape pentru ceva proteste la Severin (oarecum justificate, după ce se dă penalty după două minute de ”pressing” al oltenilor la ALBITRU, care inițial a indicat corner..). HAI CFR!!!

Nu, nu s-a terminat… 🙂 Golul meseriaș al lui Bud liniștește semnificativ încărcătura și echipa o dă pe pilot automat (ce bine îi când conduci cu 1-0!), Iașiul încearcă să adune puncte pe impresia artistică (ca la patinaj artistic), dar la fotbal nu se ține cont de aceste lucruri… 🙂

Se vede treaba că toată șmecheria arată altfel când pe teren îl vedem pe Nascimento, pe Nouvier… Păun, poate una dintre cele mai bune evoluții din ultimele 2-3 ani, felicitări Adiță!! Apoi intră Gomelt (în sfârșit!) în locul lui Ruiz (care a mai furat 5 minute față de minutul fatidic 60), Bud –standing ovations!- face loc lui ”Times New ROMAN” în min. 71, apoi apare și Chiriță în locul lui Păun. Totu-i clar, totu-i predictibil. Așa ceva vrem să vedem și sâmbătă, între orele 14-16, la Voluntari…

E bine când vezi doi fundași laterali dând pase de gol, nu e bine –în schimb- când vezi destule momente de confuzie la mijloc (joc mai slăbuț al lui Rus, dincolo de determinarea lui evidentă și vizibilă), e bine când începi meciul în așa fel, încât vezi deja sfârșitul (favorabil).

Sâmbătă, la ”țară”, contează, așadar, NU calificarea, CI CELE 3 PUNCTE!!! Restu-i legendă urbană! Poate legendă comunală… 🙂

HAI CFR!!!

Anunțuri

37 de comentarii

  1. Aveam nevoie de putina incredere dupa etape dezamagitor de secetoase.Este o gura de aer inainte de un ultim asalt cu satenii lui Pandele.
    Este evident ca suntem o echipa de moral(ca de altfel mai toate) care atunci cand inscrie prima greu o-ntorci.Asta asteptam si-n partida cu recash la stupizenia lui Bud din primul minut.Si n-am cum sa uit,precum nu voi uita blasfemia lui Traore la Roma……..
    Este usor sa joci cand fundasii laterali iti pun doua mingi maiastre-n careul de 6m pentru varfuri.Paun a facut un joc decent(nu mare) dupa un an de zile.Am vazut la el chiar o preocupare pentru jocul colectiv.Dar nici sa nu cadem intr-o adulatie la adresa lui pentru mai nimic.Cred ca in continuare este marcat de admiratia aratata de georgian la golul(la vinclu) inscris la tineret.
    Fata de tine Kiruj,am observat multe pase gresite la Nascimiento si mai degraba jocul bun a lui Rus(inclusiv ultima pasa la centrarea de gol a lui Thiago).
    Ma bucur si pentru Roman in care vad un om care joaca pentru echipa.Probabil rezultatul cu satenii este cat un campionat,in conditiile in care astra joaca la medias.Daca batem putem chiar sa facem o diferenta linistitoare inaintea ultimelor 5 jocuri din februarie.

    Apreciază

    • Da, până la urmă au jucat cam la fel (Nascimento şi Rus), au pus în mod egal umărul la fluidizarea jocului (fără a „exagera”, totuşi), au şi greşit destule pase, tot în „cantităţi egale”, să zicem. Fără îndoială jocul depinde mult de prezenţa celor doi în teren. În anumite meciuri mai grele (cu accent pe defensive şi contraatacuri) e bine şi Gomelt. HAI CFR!!!

      Apreciază

  2. Orice meci e mult mai simplu pentru echipa si mai usor de privit pentru noi, cand il incepi de la 1-0. La fel putea fi si cu recasul daca Bud isi folosea capul din dotare. De apreciat o data in plus instinctul de atacant al lui Bud, care inscrie dintr-o pozitie dificila (la fela ca si cu Astra) dintre doi aparatori adversi. Am remarcat si eu jocul bun al lui Paun, (in sfarsit!) care putea fi chiar foarte bun daca ar fi inscris la prima mare ocazie pe care a avut-o. In rest am jucat mult timp la rezultat, lasandu-i pe ieseni sa construiasca, fara prea mari emotii pt poarta noastra. Cand si-au introdus piesele grele, a venit golul lui Roman care ne-a linistit definitiv in privinta rezultatului final. Sa nu uitam totusi ca am intalnit o echipa modesta, care a jucat parca mai mult cu gandul la meciul de duminica cu Dinamo, menajandu-si cativa titulari si avand si doi suspendati. Le dorim succes duminica! Nici comunalii cu care jucam sambata nu sut deloc de speriat, depinde doar de noi sa ne facem meciul usor. Ar fi imperios necesar sa castigam, pentru a intra in pauza de iarna cu un avans linstitor, poate chiar de pe locul 5. Hai CFR!!! PS. Era sa uit sa apreciez si eu gestul frumos al presedintelui IM, de a-l insoti pe Miri in tribuna pe toata durata partidei, in conditii de ger. Apropo, Cernat e suspendat doar pt meciul de cupa sau si cel cu noi?

    Apreciază

  3. Eu n-as schimba pe Horj cu Paun pentru locul de u21.Riscul mare la folosirea lui Adita este ca daca nu joaca bine(si asta se-ntampla de un an) este mai greu sa-l schimbi pentru a avea jucatorul U21.Ar trebui sa faci permutari mai complicate gen scos Muri si introdus Horj,ceea ce nu-i prea pedagogic pentru relatiile din echipa.Daca joaca bine Paun poate juca in locul oricaruia pe banda,deci este randul lui sa puna presiune pe titulari.

    Apreciază

    • Sorsa fiind accidentat, Miri va apela oricum ori la Păun, ori la Chiriţă. Deci, din punctul de vedere al U21, cam tot aia e dacă Horj este titular sau nu. Ok, mai există varianta Peteleu-Tiago Lopes pentru banda dreaptă, dar se pare că lui Miri nu-i prea place.

      Apreciază

    • Riscul există şi în cazul unei presupuse schimbări a lui Horj (accidentare, evoluţie slabă etc.). Dacă la închidere joacă Rus+Filipe (şi de regulă ei joacă acolo), practic n-ai pe cine să pui în locul lui Horj după ce intră obligatoriu Păun (sau alt U21), eventual pe Rus, dar asta chiar este o improvizaţia la limită. Ajungi în situaţia că pentru a-l schimba pe Horj, ai nevoie de două schimbări, mai puţin situaţia în care din start jucăm cu doi jucători de U21 (au fost exemple şi în acest sens). În cazul schimbării lui Păun ai totuşi soluţii de înlocuire directă (Chiriţă, etc.). Să nu uităm că atât Nouvier, cât şi Nascimento au 20-21 de ani, practic avem o echipă relativ tânără, bine „asortată” de experienţa lui Camora, Larie, Bud şi Rus. HAI CFR!!!

      Apreciază

  4. O victorie de moral,in primul rand. Jocul a fost asa si asa, nu putem spune ca am jucat extraordinar. Poate si prin prisma faptului ca am inscris devreme, si am dat impresia ca meciul nu poate fi pierdut. Nici Iasiul nu a dorit prea mult sa se califice, sa fim seriosi. Adica au venit la alibi, au jucat si cu rezerve si daca se calificau era bine,daca nu- nu e mare paguba. Asta e, mergem mai departe in Cupa,cum e si normal. Bravo, felicitari!
    Urmeaza un meci extrem de important,un meci care ne poate lasa pe un loc linistitor si la o distanta apreciabila de Astra,Pandurii si Botosani, echipele care ne pot ajunge din urma.
    Este ultimul meci pe anul asta, urmeaza o pauza binemeritata pentru jucatori. Astept ca jucatorii sa dea totul pe teren sambata si sa se intoarca cu toate cele 3 puncte la Cluj.
    Hai CFR!

    Apreciază

    • Păun a avut o evoluţie foarte bună (raportat la evoluţiile lui anterioare, evident), a avut multe replieri şi deposedări chiar şi în apărare, l-a dublat bine pe hăbăucul Tiago (de care oricum avem nevoie acolo). Sper să continue aşa, ar fi minunat şi pt. el, şi pt. echipă. HAI CFR!!!

      Apreciază

  5. Mi-a placut modul in care au jucat ieri baietii, cu pressing avansat, care obliga adversarul la bubuieli, cu iesirea din aparare marca inregistrata deja. Cel mai mult mi-a placut… calificarea. Felicitari Cfr! Acum avem nevoie mare de o victorie la Voluntari sambata la o ora mai putin geroasa. Forza CFR!

    Apreciază

  6. „1. ACS Poli Timișoara – FC Voluntari – Eliminare – În baza art. 63.1.b + 63.2.4, se sancționează jucătorul Cernat Florin (FC Voluntari) cu suspendare pentru două jocuri și o penalitate sportivă de 3.000 lei.” – link
    Am scăpat de el, nu joacă sâmbătă.

    Apreciază

  7. Asta chiar e o veste buna! Era normal sa primeasca doua etape deoarece a luat rosu direct. Voluntarii fara Cernat sunt ca reprezentativa de handbal a Romaniei fara Cristina Neagu 🙂 Hai CFR!!!

    Apreciază

  8. Din”COLTULTRIBUNEI”;(telegraphic din lipsa de timp);optimiCupaRomaniei,13.12`16,orele20.30,Gruia;CFR-ACSPoli Iasi=2-0(1-0)-Bud,Roman ;teren inghetat,minus 6-8grade;un joc de uzura pe o vreme si un teren f.grele,in care cfr-ul a fost superior si a castigat pe merit,desi n-am excelat la niciun capitol,decat la eficacitate;pe langa cele doua goluri,am mai avut doar doua ocazii clare de gol ratate de Paun;MARC=6,5;un meci greu pt. portari pe o asemenea vreme caineoasa;T.LOPES=7,0-pt. combativitate si centrarea de la golul doi;LARIE=7,0-a anihilat atacurile iesene,a si filtrat o pasa excelenta de gol pt. aiuritul Paun;MURESAN=7,0-exact si cu interventii bune;continua sa respinga multe mingi la adversari;CAMORA=7,0-a centrat perfect la primul gol;in rest in nota bunicica a echipei;L.RUS=6,5-pare ca da semene de oboseala; NASCIMENTO=6,5-n-a mai fost la fel de incisiv si de clar in actiuni;PAUN=6,0-ratangiul meciului;o prestatie modesta,desi peste celelalte;nu a reusit sa-si depaseasca fundasul direct,nici macar la cap,desi adversarul lui era cel mai mic jucator de pe teren;ar trebui sa mai puna ceva muschi;RUIZ=6,0-e clar ca-l deranjeaza si-i creeaza mari probleme frigul;NOUVIER=6,0-mai bun pe faza defensive,decat ofensiva,cu centrari ratate(in tribuna sau in bretele portarului);trebuie sa exerseze centrarile;si lui ii lipseste forta;Rezerve:GOMELT=6,0-se vede ca nu are meciuri in picioare;ROMAN=6,5-gol la prima atingere de balon;CHIRITA=6,0-nu si-a depasit titularul de azi;MIRIUTA(suspendat)=6,5-de asta data a fost mult mai inspirit.

    Apreciază

  9. Cernat om de baza pt. ilfoveni,va lipsi la fel cum o va face si Texeira pt. astrali;conditii bune,ca noi,de-a castiga,iar Gazul sa bata Astra;daca eu,la juniori,ratam cele doua mari ocazii,precum alintatul Adita,2-3 etape eram autosuspendat(!)

    Apreciază

  10. Cum am anticipat inainte de meci, vom castiga daca Iasiul nu-si propune calificarea si dupa formula de start, nu si-a propus-o , deci bine ca ne-am calificat, dar mai usor cu laudele . Sa vedem ce facem cu Voluntariul, acolo e pe care pe care, n-o sa fie usor ! Despre meci atat, dar mai am ceva sa va spun . Mi-a placut declaratia lui IM de dupa meci, dar mai ales a lui Miri, care a aratat ca la sanctiuni se tine cont de regiuni, acest trist adevar parca pana acum n-a fost mentionat de nimeni, in mod cert de frica unei alte suspendari . Bravo Miri !!!

    Apreciază

  11. Ne așteaptă un meci extrem de greu la Voluntari sambata. Terenul nu se prezinta in condiții foarte bune. Au si jucatori buni:Filipov, Ivanovici sau T. Bălan. Atentie mare la faulturile din preajma careului, sunt convins ca arbitru va sanctiona ușor orice intrare mai tare a noastră. Poate ii vom surprinde pe contre cum a fost la meciul tur. Oricum nu va fi usor deloc. Acasa au pierdut foarte putine meciuri anul acesta si doar la limita.

    Apreciază

    • Sâmbătă se va juca în Pipera, nu pe terenul unde s-a jucat partida de cupă (Berceni, parcă). Dar, probabil, dacă vremea e cum e, mare diferenţă nu o să fie.

      Apreciază

  12. Satenii si-au odihnit titularii in partida de Cupa cu asa.Deci partida din campionat este mai importanta pentru ei.Sa vedem cum vor intra in joc ai nostri si daca vor fi fizic ok dupa partida de ieri.

    Apreciază

  13. Presimt şi eu că va fi extrem de greu la Voluntari, cu ajutor pt. săteni din toate direcţiile… Nu m-ar mira nici o victorie a Botoşaniului la Ovidiu, s-ar încadra în tabloul sinistru al intereselor oierului…Să vedem. Mare, mare atenţie, Miri (şi băieţii), depind foarte multe lucruri de acest meci! HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Oare ,ramanem fara Larie?Sau este doar un zvon din miticistan.Ar fi pacat sa plece la mioare,acolomva fi badjocorit,exact ca ceilalti jucatori ajuns la ei de la noi.Sper sa ramana.

      Apreciază

      • Daca au ceva minte nu se duc la fcsb, uite si la Jakolis ce a ajuns. Muniru, Tade?
        Daca pot si au valoare sa plece afara, dar la fcsb nu cred
        ca vor castiga cu mult mai mult ca la CFR. Doar pt bani pleaca, nu?

        Apreciază

    • Normal, daca nu isi prelungeste contractul poate sa plece pe bani in iarna decat gratis in vara. Sa speram ca asa cum capitanul Camora si-a prelungit contractul in vara, o va face si Larie acum. Bineînțeles, daca si clubul ii ofera ceea ce merita. Ar insemna mult pentru viitorul clubului.

      Apreciază

  14. Am oprit (ceva mai devreme) notarea, am totalizat 20 de „păreri avizate” ale unor tribunişti. Echipa a primit 7.0, Miri a luat 7.4. Bud este fruntaşul sa(i)tului (7.6), iar codaşul de la oraş este Chiriţă (6.4). Foarte compacte notele (între 6.4 şi 7.6), dacă am elimina extremele, am ajunge la o plajă incredibil de scurtă (6.7 – 7.5). HAI CFR!!!

    Apreciază

  15. Kiruj, eu nu prea cred intr-o intelegere ca moldovenii sa-i bata pe viitori, pentru ca acestia din urma nu au certitudinea ca moldovenii vor prinde locul de playoff, dar la noi orice-i posibil. Asta ar fi un fel de „cioara din mana pt pasarea de pe gard”. Important e sa-i batem noi pe sateni si apoi avem timp de calcule toata iarna. 🙂 Hai CFR!!!

    Apreciază

  16. Saul, la câte măgării avem în Liga1, totu-i posibil…Ok, şansele unui astfel de aranjament sunt relativ mici, dar ele există, în opinia mea. La modul în care joacă mioarele şi fără ajutor consistent din toate părţile, n-au nicio şansă la campionat. Evident, contează ca noi să ne facem treaba, asta e cel mai important. HAI CFR!!!

    Apreciază

  17. Forza Cfr! Pregatiti cu mare atentie meciul de la Voluntari si sa intrati hotarati pe teren, din prima secunda! Concentrati-va la finalizare si la pasa filtranta/centrarea precisa. Forza Cfr!

    Apreciază

    • Imi place ca omul a ajuns la maturitatea si intelepciunea necesara sa se simta binecuvantat, chiar daca a avut aceste probleme de sanatate, dupa vizita la acel centru care se ingrijejste de persoanele cu dizabilitati. Si eu le recomand multora care se plang pentru tot felul de nimicuri sa faca o vizita la o sectie de oncologie pediatrica si apoi sa multumeasca (cui considera) pentru ca sunt asa cum sunt. Imi place ce spune Dan Roman despre atmosfera din cadrul echipei si despre faptul ca se bucura cand echipa castiga, indiferent cine intra in teren si n-am motive sa nu-l cred. Sanatate, Dane si la cat mai multe reusite in tricoul alb-visiniu! Hai CFR!!!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s