Mai contează???

Nu, nu mai conteză deloc…Doar cele 3 puncte contează, oameni buni!!!

În mod logic, urmează ”HAI CFR!!!” și gata articolul, unul scurt și la obiect. Dar mă simt obligat să explic un pic prima propoziție. Nu contează, dragi prieteni, chiar nu contează absolut deloc modul în care am jucat ieri la Giurgiu! Nu contează nici așezarea, nici ”statul de personal” al celor trimiși pe teren, un singur lucru contează, CELE 3 PUNCTE!!!

Ieri s-au adeverit/confirmat mai multe bănuieli ale noastre: în primul rând, aia că echipa joacă mai bine în deplasare. Apoi aia că CFR-ul joacă și mai bine/și mai eficient în deplasare la Giurgiu, nu degeaba suntem nașii echipei de pe malul Dunării, așa cum suntem și nașii celor de la Dinamo (mai nou încercăm să includem în această categorie selectă și pe cei de la FCSB…).

S-a mai adeverit/confirmat bănuiala că meciul pierdut cu minerii din Gorj era doar un accident și nu intrarea/căderea într-o prăpastie adâncă. S-a adeverit din nou că Miri e capabil de soluții absolut bizare, aparent ilogice, dar care până la urmă se dovedesc a fi utile, câștigătoare.

La Giurgiu s-au duelat două echipe bune (uneori foarte bune) ale campionatului, cu o constanță în plus în dreptul CFR-ului, cu o ”estetică” în plus de partea gazdelor. În plus, s-au duelat doi dintre cei mai buni antrenori ai sezonului, care seamănă destul de mult în multe privințe: gură bogată la ambii, predispuși la soluții tactice îndrăznețe, buni motivatori și ”strângători” ai vestiarului, predispuși la riscuri maxime în anumite momente ale jocurilor etc.

Un meci extrem de important pentru ambele echipe, pt. gazde una din ultimele șanse să mai creadă în play-off, pt. noi o posibilitate de-a îndrepta pasul greșit contra pandurilor, și de-a se agăța –în continuare- cu șanse reale de play-off. Să lăsăm povestea cu ”locul 1 dpdv sportiv”, visurile pt. titlu, etc. Totul trebuie luat pas cu pas, etapă de etapă, 3 puncte cu 3 puncte… 🙂

Prima surpriză, titularizarea lui Vâtcă! Dincolo de discuțiile privind înălțimea lui reală (cu o variație mai mare decât notele date lui Miri…) și mie mi s-a părut deseori cam scund acolo în pădurea aia din careul nostru. Am putea vorbi și de greșeala tip ”calorifer” (citat din Andrei Popa) la o minge trimisă acasă de Tiago, de destule ezitări (toate explicabile prin lipsa jocurilor cu miză), dar sunt sigur că Miri a avut argumentele lui, văzându-l zi de zi la antrenamente. Până la urmă a avut și destule intervenții bune, unele salvatoare, e un copil al nostru, așa că nu-mi rămâne decât să-l felicit pentru această partidă.

Surpriza nr.2 e Păun, care –contrar așteptărilor mele, și ale unora dintre redactorii de la televiziuni- nu a jucat pe flanc, ci pur și simplu a fost mutat în spatele lui Bud, în locul lui Ruiz. Nu era nevoie de prea multe minute să ne dăm seama de tactica lui Miri, care a renunțat benevol la construcția tip Ruiz, Adiță fiind pus acolo să alerge căți alți doi, să încurce lumea (făcea pressing de întâmpinare sau de deposedare cam la 3-4 adversari, în rotație, evident, în funcție de fază). Adică să facă lucruri la care se pricepe, nu să se încurce-n minge acolo pe flancuri și să uite de faza defensivă. EXCELENTĂ IDEE, MIRI, chiar dacă una forțată de accidentarea lui Horj. Ok, sunt sigur că nu-l vom vedea prea curând pe Adiță pe acel post, mai ales în jocurile de acasă, e posibil să nu-l mai vedem nici măcar pe teren, dar acest ”as” al lui Miri i-a ieșit perfect, în ciuda impresiei că Păun aleargă degeaba, că nu atinge mingea etc. Bravo Miri, bravo Adiță!

Două vorbe despre așezare, fără asta nici nu se poate! Titularizarea lui Păun în locul lui Ruiz ne ducea cu gândul (în baza obișnuinței) la clasicul 4-2-3-1, dar tocmai apariția lui Adiță a fost cea care a modificat sistemul. În 4-2-3-1 ai nevoie acolo de un Ruiz (sau altul cu competențe de organizare a jocului, inclusiv pasele decisive), Adiță fiind tocmai ”pe invers” cu aceste calități. Așa că s-a trecut frumos la 4-1-4-1, cu Rus în fața apărării (imens travaliu făcut de Laurențiu, pe toată lățimea terenului, cu multe deposedări și cu destule ”rașchetări” la intimidare, mai ales în R2, felicitări!).

În linia aia de patru (din spatele lui Bud, din fața lui Rus) Sorsa și Nouvier pe extreme, Nascimento și Păun la mijloc. Ultimul –cum am și spus- cu sarcini aproape exclusiv de pressing, de încetinire a atacului advers, Nascimento cu mai multe sarcini de construcție, dar și de completare a lui Laurențiu. Bud ca Bud, îl știm cu toții.

Prima repriză foarte interesantă, ambele echipe neglijând (sau nereușind să organizeze) apărarea, în ciuda atacurilor spectaculoase la ambele porți. Norocul a fost de partea noastră, am intrat la vestiare cu un 2-1 care putea fi și invers la un moment dat.

Aici apare DECIZIA lui Miri nr.3 (după Vâtcă și Păun), aia cu ”autobaza” tip-județ. Vasile al nostru și-a dat seama că în acest stil de joc (din R1) putem câștiga cu 4-1, dar să și pierdem că 5-2, așa că a ales –surprinzător!-  defensiva tip ”tramvai”, fără nicio remușcare, bine organizată, cu adversarul tot timpul pe noi, dar fără să creeze pericol. Miri știa bine că Astra se va năpusti cu absolut toate forțele pe noi, practic aveau cuțitul pe jumătate înfipt în spate, erau obligați să riște pentru a se mai agăța de play-off. Miri știa că un joc prea avântat ne poate duce la replierea târzie a extremelor, astralii ne pot prinde dezorganizați în apărare etc., așa că s-a gândit că ”scopul scuză mijloacele” (și că ”contează doar cele 3 puncte”), mai știa că forcing-ul advers va fi de maxim 20-25 de minute, după care pace și prietenie.

Meci disputat într-o tensiune imensă (în primul rând pt. cei doi antrenori), Șumi a tot explicat cam 30 de minute la conferință ce și cum, iar în privința lui Miri e suficient să ne aducem aminte de explozia lui la ratarea lui Mario din final, când a aruncat căciula, cearceaful (?) și era să spargă tot ce era prin zonă, inclusiv gura secunzilor…  🙂

La Astra am văzut din nou găselnița (folosită des și în EL) cu 3 fundași, fără efectul dorit de această dată, tocmai din cauza autobazei noastre. Soluția e bună contra unei echipe care te mai și atacă, Șumi fiind efectiv surprins de retragerea deliberată a CFR-ului. În acele 20-25 de minute din R2 am jucat deseori un 4-5-1 destul de clar, prin care practic s-au cam astupat toate găurile posibile de construcție, doar flancurile au fost mai libere, pe considerentul că acolo oricum nu se face nimic periculos, iar în centru era nevoie de densitate pentru a stopa vreo execuție/combinație de senzație a lui/între Alibec, Budescu și Teixeira.

Despre schimbări? Primele două (Bud-Omrani și Păun-Chiriță) au fost atât ”post-pe-post”, cât și ”sarcină-pe-sarcină”, dacă putem să ne exprimăm așa. A treia, Nascimento-Ene a fost deja una tactică, de conservare a rezultatului (s-au tras și obloanele la autobază…  🙂 ). Toate 3 au fost schimbări reușite, chiar dacă egoismul lui Omrani era supărător în cele câteva atacuri promițătoare din final (în apărare, în schimb,  și-a făcut bine treaba).

Am mai putea discuta mult și prost, dar să ne oprim aici. O singură rugăminte (mai mult pt. Miri și jucători, dar și pt. conducere): să nu mai aud de ”locul 1 dpdv sportiv” (excepție: Caneto… 🙂 ), ”titlu” etc. Nu la televizor. Mă rog, nicăieri, dacă se poate. Oricum media centrală (și necentrală) e plină –din nou- cu laude, majoritatea lor otrăvite, ca de obicei. Pe noi trebuie să ne intereseze meci de meci un singur lucru: ”Contează cele 3 puncte”!!! Și –mai nou- ”Scopul scuză mijloacele”!

HAI CFR!!!