HAI CFR!!!

Primo tempo: Este foarte important (de fapt cel mai important) ca NIMENI, nici Miri, nici jucătorii, nici conducerea, nici noi, nici presupuşii investitori ( 🙂 ) să nu cadă în letargie şi să nu facem o dramă din această înfrângere, dureroasă şi neaşteptată. Mai mult dureroasă decât neaşteptată, dacă e să fim corecţi, în baza istoriei recente a meciurilor cu gorjenii în Gruia. Suntem pe locul doi (încă) pe plan sportiv, cu 32 de puncte virtuale, dar nici locul real (5) nu e rău, am tot câştigat în ultima perioadă, era de aşteptat să vină şi acest duş rece la un moment dat. Capul sus, să uităm cât mai repede de acest coşmar, să învăţăm din erori (că sunt destule, slavă Domnului…) şi să nu demoralizăm. În fond, suntem cu mult peste aşteptările noastre din august (când ne făceam griji pt. retrogradare), potenţial există, dar…

Secondo tempo: nicio victorie, niciunde, nicicând nu vine de la sine! Putem vorbi de noroc (vezi golul lui Larie de 3 puncte), dar ca să ai noroc, trebuie să şi joci cu determinare, cu seriozitate şi cu concentrare, ca să reamintesc sloganul (ratat) al meciului… 🙂 O regulă strămoşească din fotbal spune că e foarte greu (spre imposibil, mai ales de la un nivel în jos) să revii în meci, în cazul în care ai intrat în „el” prea relaxat, prea sigur pe tine. În linii mari înfrângerea de ieri are cauzele în această zonă a mentalului, a psihologiei, unde mai avem destule de învăţat…

S-au adunat multe, oameni buni. S-au adunat multe victorii la rând, destul de multe jocuri bune, au apărut laudele otrăvite, a apărut –volens-nolens- a stare de automulţumire (nedeclarată, dar bine înfiptă în subconştient), a apărut –mai nou- şi presiunea asta absolut aiurea cu primul loc dpdv sportiv. Cam multe laude pt. stomacul „îngust” al fotbaliştilor noştri, majoritatea tineri şi nu foarte pregătiţi pentru presiuni constante.

S-au adunat, din păcate, şi alte lucruri, despre care nu prea am vorbit, sau am vorbit mai puţin. De exemplu, jocurile nu foarte reuşite în ultimul timp în Gruia. Ultimele 4 jocuri de acasă (cu Gazul, cu Iaşiul, cu Botoşaniul şi ieri cu Pandurii) au adus cel mult un gol (inclusiv cel marcat de Larie în prelungiri), şi nişte jocuri nu foarte reuşite, chiar dacă ocazii am avut destule (inclusiv ieri). Dacă în prima parte a sezonului aveam reţeta „jocuri bune acasă şi proaste în deplasare”, în ultima vreme e tocmai invers: ne simţim mai bine pe terenuri străine şi mai neajutoraţi acasă.

Dincolo de presiune, mental şi psihologie, putem vorbi şi de „îmbătrânirea” unor aşezări, unor scheme, unor strategii. Putem vorbi şi de necesitatea de-a juca acasă altceva decât în deplasare, că adversarii ne urmăresc, majoritatea antrenorilor adverşi ştiu fotbal, analizează cele văzute şi trag concluziile corecte, urmate de decizii şi mai corecte… 🙂 Cum a făcut simpaticul Grig (nu pot să fiu supărat pe el, chiar dacă a fost un antrenor mai moale la noi, dar e tobă de fotbal), a observat (ca şi alţii) că tot jocul de construcţie cade pe perechea Nascimento-Rus (închizători!) şi a luat măsuri să-i elimine din joc, să-i izoleze, să-i enerveze chiar (cazul lui Laurenţiu). Dispariţia din peisaj a rotiţei de transmisie a dus treptat la eliminarea fazei de construcţie, mingi aruncate (uneori duse) pe margine, dar fără suportul „furnicuţelor” de la mijloc, cam totul căzând pe umerii lui Ruiz (joc bunicel, dovadă că a fost schimbat doar în minutul 70… 🙂 ), încercări de centrare (nu foarte reuşite).

Pandurii au stat mai mereu pe 2 linii bine aşezate în apărare, cu accent pe blocarea clasicelor culoare „printre” (unde sprintau pe „vremuri” fie Nouvier, fie Sorsa, fie altcineva), aşa că deseori am fost obligaţi în a plimba mingea în faţa „semicercului”, lucru neobişnuit pentru jucători, care au şi fost vizibil frustraţi şi incapabili de-a inventa ceva în această nouă situaţie.

Pressingul nostru a fost bun la început (obligând deseori apărătorii gorjeni la degajări disperate), dar nu a fost suficient susţinut şi de „furnicuţe” (cam cel mai slab joc al acestui cuplu de închizători, Rus+Nascimento). Echipa a devenit deseori lungă, apărarea mult prea expusă în dese rânduri, atacul nu foarte susţinut. Cam acolo (la mijloc) s-a dus pe apa sâmbetei tot efortul (dealtfel lăudabil, dar nu foarte eficient) al celorlalţi.

Era de aşteptat că Miri va opera schimbări. Ca şi cu ocazia ultimelor 3 meciuri de acasă, aceste schimbări au fost „pro-atac”, cu nişte riscuri asumate. Aceste schimbări (care au însemnat –de regulă- trecerea de la 4-2-3-1 la 4-4-2) au adus mai mereu un plus (şi goluri), deseori suficiente pt. o egalare (Gazul) sau chiar victorii (Iaşi, Botoşani). Ieri am consemnat doar îmbunătăţirea jocului, nu şi golul…

Despre schimbări. Da, Nouvier a greşit la gol (lucru accentuat şi de Miri), trebuia să oprească indiferent cum avansarea pandurului spre careul nostru. Dar în realitate această sarcină este prevăzută la „furnicuţe”, care au fost –ca de atâtea ori în meciul de ieri- surprinşi prea sus, incapabili de repliere. Şi da, gafa de bază a comis-o Horj, care a comis-o şi în trecut, dar fără urmări. Nu de multe ori, dar o mai comite. Ok, e tânăr, nexperimentat, dar disciplina e disciplină, dacă tot ajungi titular la CFR. Nu faci lucruri străine ţie (avansare cu mingea la picior), dai o pasă simplă la un coechipier şi cu asta basta. Revenind, schimbarea lui Nouvier cu Peteleu era într-un fel logică. Avansarea lui Camora pe flanc n-a mai fost –însă- una reuşită, n-are cum să fie reuşită, mai exact. Caneto a văzut bine, Mario e bun acolo pe flanc în condiţii de deplasare şi în faţa unui adversar „tare”, când poate face lucruri bune pe contraatac, dar la capitolul „atacuri poziţionale” nu are competenţe suficiente, e mult prea liniar în exprimare. Ar fi păcat să-l degradăm pe Mario într-o extremă de duzină a Ligii 1, din fundaş de valoare incontestabilă. Punct negru pt. Miri!!!

Înlocuirea lui Nascimento cu Omrani a fost OK (a scăpat acum Ruiz, a şi jucat mult mai bine ca Filipe), a apărut modulul 4-4-2, şi asta e OK, nu a fost OK faptul că din acest moment construcţia a cam dispărut şi au apărut angajările fundaşilor „peste fileu”, cu şanse mici de continuare a atacului. Cu timpul presiunea la poarta lui Stanca a crescut, au fost şi ocazii, am avut şi neşansă (din belşug), asta e…

Apariţia lui Negruţ în locul lui Ruiz (care a depăşit „norma” cu zece minute) nu a fost rea, Sergiu nu s-a mişcat rău (mai puţin şuturile dezastruoase la poartă). Am riscat, dar nu ne-a ieşit. În condiţiile date, poate era mai bine o trecere la 4-1-3-2 (după război mulţi viteji se arată…), cu Gomelt unic închizător (apropo, ce e cu băiatul asta?), şi poate nu neapărat Peteleu trebuia să intre, ci –să zicem- Păun în locul lui Nouvier, cu Păun – Ruiz/Negruţ – Sorsa la construcţie şi Bud+Omrani la execuţie. Consider o variantă viabilă pentru astfel de situaţii, “necitită” încă de adversari…

A fost o furtună (sperăm scurtă), dar după furtuni apare –mai mereu- soarele…Să nu dăm în aceşti băieţi care ne-au adus destule bucurii, care au o anumită valoare şi care mai greşesc şi ei. Cum mai greşeşte şi Miri, că nimeni nu e absolvit de erori. Doar cine nu munceşte… Sau nu comentează pe Tribună… 🙂

Încheiem exact aşa, cum am şi început:

HAI CFR!!!