Cățărarea continuă [CFR – CSMS Poli Iași 1-0]


De ceva vreme (deloc multă, de pe când băteam foste stele în deplasare și probabil pentru că am ratat meciul cu ASA), n-am mai văzut un CFR atât de în vână. Echipa noastră, îngropată prematur de gurile spurcate autohtone, cu secole înainte să fie constatat decesul, trăiește pe picior fotbalistic mare (deși stângul lui Nascimento pare firav la prima vedere) și chiar dacă nu înflorește ca dragostea de țară-păcat-că-i-locuită, cel puțin se cațără ca o iederă de neoprit în clasament, cam pe unde-i este locul. Adică în play-off.

CFR: Miriuță – Marc – Tiago Lopes, Larie, Horj, Peteleu – Rus, Nascimento – Sorsa, Ruiz, Nouvier – Bud (A1-1-4-2-3-1).

Ceferiștii au dat pe dinafară de chef de luptă încă din primele secunde, de parcă tocmai au tras pe nas o linie de băutură energizantă cu taurină și două de adrenalină de pe chelia lui Miriuță. [Rog autoritățili să nu se autosesizezi după citirea acestor rânduri și să năvălească în vestiar la prelevat de probe pentru examenul antidoping!]

De data asta, atacurile în valuri – majoritatea născute din recuperarea mingii prin pressing agresiv/ucigător – au fost purtate în egală măsură pe cele două flancuri. Pe dreapta, Sorsa e din ce în ce mai prieten cu Tiago Lopes și cu centrările, iar dorul de Jakolis e pe ducă. Pe stânga, sfârluga Nouvier încearcă mereu să pătrundă în careu, combinațiile sale fiind mai degrabă cu Ruiz sau Nascimento decât cu Peteleu, fundașul stânga de sprijin.

Nici nu ajungem până în secunda 200 și Bud recepționează mingea la capătul final al unei centrări perfecte, o trimite profesional spre poartă, dar Grahovac respinge în neștire, cu rinichiul sau alt organ corporal. E prima fază consistentă a lui Bud, care va mai avea două ocazii în prima repriză de a se trece pe lista marcatorilor.

Ieșenii rezistă cu greu, dar rezistă, ca tot omul neplătit de vreo trei luni. Par mai mult boxeri care nu pot să iasă din pumnii adversarului, dar nici nu pupă podeaua.

În minutul 17, viața ne arată cât de firavă poate fi dânsa, și cum ne poate băga mortul în casă împotriva speranței noastre de viață și a impresiei artistice de moment. Horj respinge o minge, un ieșean e mai dibace decât Tiago Lopes, pe care-l scoate din schemă, apărătorii noștri încearcă să se redistribuie în careu, să facă trei munca alocată pentru patru, dar centrarea de pe stânga tot îl găsește în poziție 90% mortală pe Andrei Cristea, la vreo 5 metri de poartă. Marc scoate cu piciorul golul de 0-1 de pe tabela de marcaj și nu pot să nu admir calmul cu care și-a băgat piciorul în faza oaspeților.

Supărat pe rândurile mele de mai sus, în care descriam bătăliile duse de ceferiști pe flancuri, Larie penetrează fără conotații reduta adversă prin zona centrală. Pasează.. avansează… și așteaptă pasa pe poziție viitoare. Din păcate, trădat de excesul de linii de pe chelia lui Miri, căpitanul nostru (care numai foarte rapid nu e, de obicei) penetrează prea tare și primește mingea pe poziție viitoare-dar-cam-trecută. O altă fază care se încheie fără un gol meritat.

Arbitrul de tușă ne poartă noroc când oprește un ieșean într-o poziție de ofsaid cu cântecel, dar faza n-a fost ușoară, așa că-l iertăm cu blândețe.

O primă repriză în care până și Peteleu a fost gata-gata să introducă mingea în ațe, se încheie cu un 0-0 ce nu știe și nu spune deloc povestea fotbalului. Grahovac gâfîie. Transpirațiile reci de pe spinare n-au avut timp să se evapore.

În pauză, mă gândesc dacă (ne-)am ars ca lumânarea în primele 45 minute sau o să avem resurse și pentru partea a doua. Probabil Miriuță-i va lua în colimator pe primii trei care se înmoaie și va introduce sânge proaspăt, oxigenat.

Da, ritmul e mai molcuț, mai aproape de ce joacă de obicei Ruiz, decât de zbaterile lui Tiago Lopes. Totuși, în minutul 48, CFR e din nou aproape de gol, prin Ruiz (dacă tot am adus vorba despre el), care lovește mingea mai mult din reflex decât din știință. Păcat că reflexele sale n-au știința fotbalului. Mingea se duce pe lângă poartă…

Pressingul e mai slăbuț, atacurile în forță mai răruțe și mai călmuțe. Avem nevoie de un gol. Nu ne mai putem risipi ocaziile.

Și vine faza în care Bud ne arată că e atacant. Cade secerat exact unde trebuie, apoi se duce împăcat cu sine însuși și ia loc în zidul oaspeților. Se dă un prim-plan cu Nascimento – țucu-i ochișorii ăia concentrați și țucu-i ochii lui ăla care l-o pus să bată – și parcă simt că va trebui să mă ridic din scaun și să izbesc cu pumnii tavanul. Execuția portughezului ignoră zidul format din două echipe și mingea se duce într-un loc al porții interzis lui Grahovac: 1-0!!! Grahovac înjură tabela de marcaj…

Avem avantaj după aproape o oră de joc, dar trebuie să-l păstrăm încă vreo jumătate de oră.

Andrei Cristea (mare fan al fotbalului cazac) decide că prea suntem în stare să ne apărăm cele 3 puncte (țucu-le ochișorii la toate trei!), așa că-l agață din spate pe Larie, într-o fază în care putea să fie sportiv adevărat, nu porc ordinar. Primește numai cartonaș galben, în timp ce noi mai pierdem un căpitan…

Nu peste multă vreme vin cele mai grele două minute peste CFR. Marc respinge din nou magistral lovitura de cap expediată de Crețu, iar apoi Tiago Lopes încurcă finalizarea ieșeană.

Nascimento se strecoară cu mingea până în careul lui Grahovac, cade și rămâne lungit pe iarbă. Faza continuă fără el…

În prelungiri, ieșenii vin în careul nostru, încercând să scoată în extremis un punct. Au două faze călduțe, dar nu prea le-aș numi ocazii mari, cum le-au cam umflat ei la interviurile de după meci. Poarta lui Marc rămâne intactă și mă bucur pentru portarul nostru. Cred că a făcut un meci peste cel al lui Grahovac, mai des încercat, dar mai buimac.

În studiou, Horj rânjește ca un prunc căruia i-ai cumpărat o tonă de înghețată și n-a scăpat-o pe toată pe jos. Dacă-l întrebi acum ce a declarat, fac pariu că habar nu mai are…

Superexaltatul Miriuță mă face să zâmbesc cu gura până la jumătatea distanței dintre gură și urechi. Face cel puțin trei declarații de dragoste în câteva fraze: 1) conducerii CFR-ului; 2) lui Nascimento; 3) Clujului.

În intervenția telefonică, Iuliu Mureșan ne confirmă ceea ce bănuiam despre el: da, chiar are ochi și fler la jucători! Probabil Conceicao a plecat pentru că IM nu i-a putut garanta (păstra?) echipa pe care o dorea, în timp ce Miri a venit fără pretenții și s-a trezit cu material de echipă pe care nu cred că se aștepta să-l găsească în stoc.

Deși la limită (a fost numai 1-0, dar tot la limită ar fi fost și 5-4 sau 6-5), victoria CFR-ului e de prețuit. Aduce trei puncte și menține echipa în grafic. N-aș zice că CFR e o echipă pe val (valurile se sparg, în cele din urmă). Mai bine păstrez figura de stil cu cățărarea iederei. Iedera mi se pare mai de încredere și mai încăpățânată decât valul, care azi mi-e frate, dar mâine îmi poate lua caii mari pe care șed momentan.

Sănătate, Larie!

Hai la deal, CFR!

42 de comentarii

  1. Două comentarii ale unor useri de pe gsp (un polist şi un stelist)
    „A scapat usor…e o contuzie cu hematom…maxim 10 zile sta…nu am vazut meciul, dar clar a fost lovit „bine”….putea sa se lase cu fractura de maleola..si aia e f nasola…bine ca e doar atit.”
    „Pt cine n-a jucat fotbal, este o „accidentare horror”. Pt ceilalti este doar o contuzie care trece in max 1 sapt.”
    Sper să se priceapă tipii şi să aibă dreptate, chiar nu avem nevoie ca Larie să-i ţină de urât lui Camora în tribună.

    Apreciază

    • Am citit şi eu comentariul respectiv, şi -văzând „buba” concretă a lui Larie- înclin să-i dau dreptate userului. E posibil (chiar doresc mult asta!) ca Larie să joace la Ovidiu. Este o lovitură dureroasă, dar se reface relativ repede, evident dacă eşti tratat cum trebuie. Dacă lovitura ţăranului de Cristea se ducea cu 6-7 cm mai spre gleznă, am vorbi acum despre o entorsă exterioară, cu minim 3 săptămâni pe tuşă. Am primit şi eu astfel de lovituri, şi din prima, şi din a doua categorie. Să vedem. Sănătate, Ionuţ! Eşti un adevărat căpitan! Păcat că s-a intrerupt seria ta de „100% prezent în toate minutele meciurilor oficiale ale sezonului”. Fac pariu că dacă juca la mioare, era deja căpitan la echipa naţională, nu doar titular… 🙂 Asta e, noi să fim sănătoşi. Bravo băieţi! HAI CFR!!!

      Apreciază

  2. bune astea 3 puncte. muncite, transpirate si chiar norocoase insa punctele-s puncte 🙂 greu cu rejele etapa viitoare. altfel, hotesc arbitrajul, era rosu la a.cristea, mare pacat de larie. sper sa prindem playofful desi e greu. hai CFR!!!

    Apreciază

  3. Pfuiii, ce colorata ii scriitura asta , „pupati-am stilou’ ” ( ala cu care scrii.. ) !! Si faina , Bravos ! Da’, cine esti aista care scrii , ca nu vad nici o semnatura ? Numa’ daca ghicesc ..Am avut si io niste temeri ca,care nu-mi dadeau pace inainte de meciu’ aista….Da’, cine sa ma asculte , ca mai importante-s balmajelile de juris-prudenta ale lui vladimir , decat descrierile profesionale ale „cfr-istul”lui.
    In fine ! Bela Vass, Dantesc (si altii) sunt de la „scroafa noastra”, adica CFR-isti si pot sa combata oricat si o spun din suflet ce-i doare. Dar, vladimie..?? Il ia pana si pe Hakana la mishto, aici, de parca ar fi parcela lui alba-neagra….Cristi-i Dinamovist , Bogdan altceva, dar sunt integrii, ni se alatura si ce spun este foarte corect…. Ehhh ! Vladie asta, se cam sterge de perdeaua noastra .. Meciu’ ? Frumos si ‘sa vede mana lui Vasalie ” (ca, chelia i-o vedem tot timpu ” ) Nu vreau sa critic nimic , doar sa ma leg un pic de notiunea asta de „noroc „. Daca n-ai noroc , n-ai …Inloc de 3-4 la 0 in prima repriza , o trebuit sa strangem din buci (ca si veritabili „feisbucisti”) pana la final si sa le auzim „ulucrubratziile ” ca puteau sa….Sa ce ? Noi suntem CFR ! Nu ??

    Apreciază

  4. REFLECTII (ne)PERTINENTE(2);nu contest munca,pregatirea si performantele realizate de Miri,impreuna cu echipa,mai ales ca traversam o situatie de criza prelungita!;chiar daca acest campionat este mediocru,se vede treaba ca ne-am depasit conditia;si eu sunt bucuros ca am luat toate cele trei puncte si recunosc meritele antrenorului,dar nu pot sa trec cu vederea ca,numai in repriza secunda, iesenii erau sa ne bage de trei ori“ mortul in casa!”;intr-adevar ca in primele 60`jucam fotbal,dar ultimele 30`devin mai mult un chin;incerc sa fiu obiectiv si realist si sa nu cad pe spate,in extaz, ca am invins o echipa care este “mai aproape de destramare,decat de performanta”(Prunea);de aceea, Miri,ar trebui sa fie mai ponderat cu aprecierile,sa nu fie atat de exuberant,ca doar nu jucam precum Barcelona si-i reamintesc,ca cele doua reprize trebuiesc la fel de bine pregatite,mai ales ca are la dispozitie si trei rezerve;l-am taxat la notare pt.(ca a fost depasit de situatie,in secunda!)modul eronat de abordare a reprizei secunde,cand pe langa faptul ca nu si-a luat masuri de contracarare a schimbarilor de jucatori si de sistem ale lui Neagoe,a mai si introdus rezervele,in teren, aiurea(exceptand cazul de forta majora, A.Muresan);mi s-ar fi parut mai nimerit si mult mai eficient,ca in locul lui Ruiz sa fie introdus Gomelt(nu s-a sesizat la timp ca cei doi de la”acoperire”dadeau unele semne de oboseala!),iar Nascimento sa-i ia locul lui,avansat,iar Omrani sa fie introdus,doar daca era cazul,in locul lui Bud;de asemenea, tot in secunda, nu a mai reusit sa resusciteze echipa,nu a mai gasit solutii de mentinere a ritmului de joc,fapt pt. care am cedat controlul partidei si era sa pierdem doua puncte,(iar morcovul crescuse cat casa!);facand media celor doua reprize,8-in prima si 4-in secunda-,rezulta o medie de 6;punctez si remarc reusitele,dar taxez gafele(!);cum era oare apreciat Miri,de catre unii “exaltati”,daca nu am fi castigat meciul(?);de aceea, incerc sa raman cu picioarele pe pamant,desi pt. unii sunt cam exigent,dar vreau sa cred ca impartial si sa apreciez cu aceiasi unitate de masura,in ambele sensuri(+ si -),atat reusitele,cat si nereusitele,doar la gandul ca putem si mai bine(dar si mai rau!)si ca vom luam masurile care se impun pt. evitarea eventualelor si nedoritelor neplaceri(esecurilor!).

    Apreciază

  5. Deja toţi preşcolarii din Cluj (şi nu numai, inclusiv destui „analişti” de prin televiziuni) ştiu că aşezarea ideală a CFR-ului din era „Miri-2” este 4-2-3-1, şi se cunosc şi titularii de drept, măcar în proporţie de 80-90%. Dacă Toni a brevetat (cu destul succes, mai ales în meciurile de acasă) aşezarea 4-1-4-1, tot aşa Miri-2 a revenit la 4-2-3-1 şi -chiar dacă a durat ceva timp- tainele acestei aşezări au fost aprofundate de băieţi. Robusteţea echipei şi jocul deseori plăcut, cursiv (cu multe finalizări) se bazează în esenţă pe cuplul Rus-Nascimento (ambii acoperind o mare zonă a terenului, cu ceva plus în atac pentru Filipe şi ceva plus în apărare pt. Rus), acest cuplu este „mandatat” să ducă mingea cumva la linia aia de 3 (deseori la fundaşul lateral urcat), iar acolo -la un moment dat trebuie să apară geniul/clarviziunea lui Ruiz (pase printre-, pase filtrante la întâlnire, etc.). Treptat vedem din nou pressingul colectiv din era „Miri-1”, ieri am văzut foarte multe recuperări (mai ales în R1) datorită unei „încercuiri” făcută de 4-5 ceferişti (nu doar de 2, care nu duce la recuperare ci doar la întârzierea atacului advers). Miri cere un angajament fizic foarte dur, din care cauză Ruiz se stinge deseori în jurul minutului 60 şi -oarecum logic- intervine schimbarea. Ei, aici a greşit -zic eu- Miri (mă rog, per total am fost mulţumit de strategia lui), nu trebuia introdus Omrani, introducerea lui Billel a obligat echipa să se reorganizeze în 4-4-2, cu 2 atacanţi „incompatibili” (nici în viitor nu va exista o mare conlucrare între Bud şi Billel, aşa văd eu), aşezare care nu e foarte bine exersată de echipă, se vede treaba asta şi din avion. Dacă tot trebuie introdus cineva în locul lui Ruiz, trebuie totuşi păstrată aşezarea initială (treci la 4-4-2 doar în cazuri disperate, când ai puţin timp la dispoziţie şi scorul e nefavorabil), putea fi introdus Gomelt lângă Rus şi Filipe urca pe locul lui Ruiz (cu toate că-mi place mai mult acolo unde joacă acum, adică pe post de închizător ofensiv), şi sistemul nu suferea un şoc foarte mare. Despre înlocuirea lui Larie n-avem ce discuta, era una forţată, iar a treia (Gomelt în locul lui Bud) era pentru conservarea rezultatului, deci -oarecum- poate fi înţeleasă şi ea. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Kiruj, introducerea lui Billel, ale carui calitati eu le apreciez, se impunea in opinia mea ca o masura ofensiva daca trebuia sa marcam neaparat, nu in conditiile date, in care tocmai deschisesem scorul. Daca tot l-a introdus si vroia sa forteze inscrierea unui nou gol (ma indoiesc ca a fost asa), in opinia mea trebuia sa renunte la Nascimento ca inchizator, lasandu-l pe Rus singur in fata aparatorilor si sa-l impinga pe Nascimento in fata, pe locul gol lasat de Ruiz dupa iesirea sa (din pacate, pentru mine Ruiz e nr.1 desi il apreciez enorm si pe Nascimento), in spatele celor doua varfuri Bud si Billel. In opinia mea nu trebuia introdus un al doilea varf dupa deschiderea scorului. Cred ca era mai bine sa-l pastreze pe Ruiz. Daca a vrut sa-i acorde o sansa lui Billel si Gomelt, putea sa-i introduca dupa parerea mea spre final post pe post, de ex in locul lui Bud si respectiv Rus. Da, Rus joaca excelent meci de meci, de acord cu tine Kiruj. Mai degraba Miri a vrut sa inghete jocul cu acel 4-4-2 la introducerea lui Billel in locul preferatului meu Ruiz, in opinia mea. Cred ca a gandit un joc cu mingi lungi, pe varfuri si cu inchidere ermetica la mijloc, un mijloc pe care tocmai l-a slabit scotand de acolo un om. Ce s-a intamplat de fapt pe teren, dupa ocaziile de infarct ale iesenilor, jucatorii s-au sesizat si Billel a coborat pe pozitia de play-maker a lui Ruiz din spatele lui Cristi Bud. A sesizat imediat si Miri aceasta coborare si l-a urcat pe Nascimento play-maker (cu succes) si l-a introdus pe Gomelt pe locul lui Nascimento, renuntand la doua varfuri prin schimbarea lui Cristi Bud.

      Apreciază

    • Eu nu cred că Miri mizează pe o conlucrare între Bud şi Omrani. Principalul scop al sistemului mi se pare a fi să se dea mai mult de lucru defensivei adverse, să n-aibă timp de urcat în atac. 🙂 Apoi, probabil că se doreşte efectuarea lucrării de vopsire a lui Omrani într-un termen cât mai scurt. 🙂

      Apreciază

  6. Racheta, văd că m-ai „devansat” cu observaţia privind schimbarea lui Ruiz, dacă vedeam comentariul tău, nu mai scriam povestea mea… 🙂 Şi da, ai dreptate, nu am fost -în totalitate- de acord cu declaraţiile mult prea optimiste ale lui Miri nici eu. Ok, sunt de acord cu motivarea băieţilor, cu discursurile „pro-jucători” mobilizatoare (aspect la care Miri este maestru emerit, să recunoaştem), dar mai bine taci şi faci. Din fericire (sau din păcate?) vede cam toată lumea că CFR joacă din ce în ce mai frumos (sunt de acord şi eu că -în planul jocului prestat- suntem pe podium, să zicem, deseori pe primul loc chiar), dar paralel cu asta atragem prea multă „atenţie”, urmată de „măsuri speciale” din partea unora. În concluzie, accept discursul lui Miri doar parţial, pe partea dorinţei clare de-a mai aduna băieţii (poate şi patronatul?), de-a spori încrederea lor, etc. HAI CFR!!!

    Apreciază

  7. Nu stiu daca scaderea ritmului din a 2-a repriza nu se datoreaza incarcarii fizice din pauza competitionala.Eu sper ca asta sa fie explicatia si la Ovidiu sa vedem un CFR la un nivel foarte bun, pe toata durata meciului.
    Iarasi, ma gandesc ca integrarea lui Sorsa si Omrani n-ar trebui sa fie fortata cu orice pret si sa incercam si alte variante. Un exemplu ar fi cu Gomelt la mijloc, Rus mijlocas dreapta iar ca rezerva pentru Bud parca as vrea sa-l vad si pe Dan Roman.

    Apreciază

    • Soluţii sunt, din fericire, dar niciun antrenor nu experimentează degeaba, dacă o anumită formaţie de bază dă randament etapă de etapă…Mi-am pus şi eu întrebarea asta cu Gomelt (joc minunat contra sătenilor din Voluntari, apoi accidentarea asta stupidă), practic cuplul actual de închizători (Rus-Filipe) a „înflorit” din necesitate, altfel cred că tot Gomelt era la închidere cu Filipe şi acum, iar Rus se tot perinda pe diferite posturi pe flancul drept. Explozia lui Laurenţiu înseamnă şi o dilemă imensă (numai dileme de acest gen să ai…) pentru Miri, adică ce va face cu Gomelt, când va reveni sută-la-sută din accidentare. El (Gomelt) poate invoca -pe drept- că a avut jocuri foarte bune dinaintea accidentării (cu Craiova şi cu Voluntari), dar la fel de adevărat este că cuplul actual pare mai spre folosul spectacolului…Cu jumătate de gură spun, că -totuşi- cu Gomelt la mijloc parcă apărarea e mai sigură…Cele câteva ocazii (destul de mari) ale ieşenilor nu au fost cauzate în mod expres de vreo eroare a cuplului închizător, ci erori individuale (sau de grup) ale fundaşilor. Îmi aduc aminte, totuşi, că în primele 30 de minute, în ciuda multelor ocazii ratate şi a jocului încântător, deseori au existat spaţii în faţa apărătorilor ceferişti, unde de regulă a apărut Creţu, câteodată în poziţii de şut. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Mie imi place Gomelt la inchidere pe faza defensiva fiind mai sigur, si-mi place si Rus in aceeasi pozitie, dar cand echipa este pe faza de constructie. Cum intr-un meci avem ambele faze este greu de decis, in schimb, Rus poate juca acceptabil si pe dreapta, acolo unde Sorsa inca nu m-a convis.

        Apreciază

        • E cam lent pentru acel post, unde e nevoie de explozie, de demaraj. Acolo devine un jucător de pluton în opinia mea. În schimb poate juca bine şi fundaş dreapta (dacă hăbăucul e suspendat sau accidentat sau…vândut). Cred că s-ar descurca şi pe stânga (atât ca fundaş stânga, cât şi închizător stânga). Apropo: avem un nou „el capitano” în persoana lui T.Lopes. Simpatic băiat, n-am ce spune. HAI CFR!!!

          Apreciază

  8. Kiruj, daca recitesti mesajul meu vei vedea, ca am scris ca acord nota 1 lui Miri PT PERSEVERANTA DE A FOLOSI SIMULTAN DOUA VARFURI . Dupa acest mesaj, multi au scris acelasi lucru, inclusiv tu, deci nu vad unde-i marea mea greseala ?!Apoi, din declaratiile pompoase de dupa meci, Miri il face mare jucator pe Nascimento, adica pe cel pe care l-a ignorat cu nonsalanta pana la vanzarea lui Petrucci ! In alta ordine de idei, asa ca fapt divers, de vreo 15 ani nu mai consum alcool din motivele medicale pe care le-am descris mai demult . Asa ca bea tu si in locul meu si bucura-te ca poti . PS. Si totusi, cine a dat ultima data gol din lovitura libera ?

    Apreciază

    • Rada a dat câteva goluri din lovituri libere acu’ vreo 2 ani.
      Aseară, Miri a folosit simultan două vârfuri timp de 24 de minute. Cu nota 1 pentru astea 24 de minute şi cu 10 pentru restul de 69 de minute cu un singur vârf îi iese o medie de 7,68. Acceptabil. 🙂

      Apreciază

    • Am glumit Bela, dacă te-ai simțit ofensat, scuze. Normal că ”condamn” și eu mutarea aia a lui Miri, dar nota lui -per total- e undeva acolo unde a calculat-o Caneto mai jos… 🙂 Bine că și-a dat seama de rezultatul nefast al schimbării, și măcar e revenit în ultimele minute, după intrarea lui Gomelt. Cu declarațiile lui, așa cum am scris mai sus, sunt de acord doar parțial, pe partea de mobilizare, de ”team-building”, cum se spune. HAI CFR!!!

      Apreciază

  9. Nu-i de ras cu loviturile libere, ieri s-a demonstrat odata in plus ca asa se pot castiga meciuri . Daca mai exerseaza Filipe – doar pofta vine mancand – vom mai putea aduna puncte pe seama loviturilor libere . Iar faptul, ca nu ne-aducem aminte exact de autorul ultimului gol din lovitura libera spune totul despre acest procedeu …

    Apreciază

    • Tocmai ce am remarcat în articolul trecut că din 21 de goluri marcate nu a fost niciunul direct din lovitură liberă şi nici vreun autogol al adversarilor. Nascimento a luat imediat măsuri, urmează Carp în meciul cu Viitorul. 🙂

      Apreciază

      • Mai sunt și alte procedee ”virgine” dpdv ceferist: gol din corner, gol din degajarea portarului, etc. Pentru ”dezvirginarea” acestor procedee este nevoie de o victorie cu măcar 3-0 la Ovidiu, cu autogol Carp (ca să nu te contrazic), gol Nascimento din corner (e în stare de așa ceva, ca și Ruiz, ca și Rus) și gol din degajarea lui Marc, în min 95, la 2-0 pt noi, cu portarul advers urcat în careul nostru… 🙂 HAI CFR!!!

        Apreciază

  10. Ca să fiu foarte sincer, nici nu știu care ar fi strategia mai bună la Ovidiu… Tineretul lui Hagi aleargă mult (stă bine dpdv fizic, dar și tehnic, să recunoaștem), dar mi se pare o echipă destul de ”labilă psihic”… Copiii ”regelui” pot fi împinși într-o ”gropă psihologică”, dacă ești bine pregătit, de unde ies destul de greu. Ușor de zis, mai greu de realizat, de fapt întrebarea de baraj e cum îi bagi în groapa aia. În primul rând cu un joc de angajament fără cusur, cu intrări hotărâte (a la județ, dar fără a periclita ”integritatea” numerică a echipei, aici trebuie văzut și ce va permite arbitrul). E bine să nu-l lași pe Marin să șuteze (că are un șut foarte bun), ar fi bine ca și Benzar să fie ținut din scurt, ca și Chițu. Fără un angajament fizic total nu avem șanse, dar am demonstrat și contra mioarelor că ne putem monta pentru examenele serioase ale acestei ligi nu foarte spectaculoase. HAI CFR!!!

    Apreciază

  11. Kiruj, strategia cea mai buna, made in Miriuta, Ruiz in fata apararii imreuna cu Rus ( inlocuitorul lui Petrucci ), in atac Bud si Omrani, aripa stanga simpaticul Paun s, iar in spate, daca nu poate juca Larie, Tanc si Muresan fundasi centrali .

    Apreciază

    • No , las-o-n colo ,Beluczi …! Ce sfaturi is aistea pantru Vasalie a nost ??? Io is mai mult decat extaziat de „anal-izele technice’ facute de toti tribunistii ( si io iau aminte si le folosesc si in lectiile mele cu copiii mei… ). Da’ , amu’, arunci numa supozitii. Stii bine ca Vasalie (si nu numa’ el ) ne citeste si foloseste unele informatii. Sunt sigur de asta ! Ce sa citeasaca : gsp ori prosport ??!! Este un „puls” , ceea ce discutam noi aici ( v-o spun din sursa sigura si io n-am chef de „flanboaieri „) . Pa mine, tot ce ma intereseaza, este progresul si renumele CFR-ului… Deci, Racheta, Kiruj, Cfer-istul, Gica 10 (sper ca nu rejele), Piru, Caneto, Nea Silica si toti ceilalti sunt de mare folos pentru Vasalie…Si io am niste „degrees” in fotbal ( de aceea nu dau sfaturi si nu critic ), da’ , ii citesc pe toti cu mare interes , fiindca invatz din orice. Jocul CFR-ului, acum, este foarte estetic . Nu stiu daca urmariti confruntarile din America de Sud (io le urmaresc, fiindca sunt foarte implicat si imi plac sud-americanii foarte mult !) , da’ , jocul nostru , seamana cu jocul Nationalei statului Chile , pe vremea antrenorului Sanpaoli. Frumos, frumos ! Cu pase, nu mai mult de doua atingeri si la firul clorofilei, Frumos ! Am in memorie atacul in care a ratat Larie … Ce frumoase pase !

      Apreciază

  12. Dl.Laci,asa cum isi stie aroga performantele,realizarile notabile de altfel si-si atribuie meritele ,tot asa va trebui sa accepte uneori si criticile noastre care nu se doresc,nicidata, a fi rautacioase,ci doar urmaresc evitarea greselilor impardonabile si care, cu un minim efort de intelegere pot fi usor evitate si face fotbalul echipei, mai bun,sau a nu-l strica precum este acum(credem noi!);desigur,desi suntem de buna credinta, nu e obligat nimeni sa ne ia observatiile(nu sfaturile!) in considerare,dar e bine uneori sa mai iesi din carapacea intangibila si sa mai asculti si de altii ceva mai trecuti,pardon mai”copti”(chiar daca nu avem patalamale la mana, in domeniu!),oricum nu te costa nimic(!);la aceasta ora,o ultima recomandare,pe langa arhi clamata(de noi) a folosirii eronate si neperformante (deocamdata!)a sistemului cu doua varfuri,este sa nu se mai repete aceasta iesire exuberanta: “LAUDA de sine, nu miroase a bine!”,care ar putea avea efecte nedorite;de aceea n-as trece-o la faptul divers;nu stiu de ce a simtit s-o faca in public,probabil ca urmareste ceva,de care noi habar nu avem,dar mi se pare o expunere exagerata, gratuita,gresita, neavenita si contra productiva starnind in mod negativ, mass-media, unele cluburi”prietene”,FRF-ul,CCA-ul,incluziv pe proprii jucatori,care s-ar putea crede mai buni decat sunt(ceea ce ma ingrijoreaza,privind atitudinea si implicarea lor viitoare!),fapt ce-ar putea duce la un declin neasteptat(!)

    Apreciază

  13. După centralizarea celor 20 de notări, media echipei este de 7.3, în timp ce Miri a primit 7.6, foarte aproape de prognoza absolut „ştiinţifică” a lui Caneto… 🙂 Cel mai bine văzut e Nascimento cu 9.1 (felicitări Filipe!), în timp ce Omrani a fost taxat cu o notă mai mică (5.3). HAI CFR!!!

    Apreciază

  14. IM a corectat prostiile debitate de Miri, declarand ca echipa se va putea bate din nou la titlu abia peste doua editii de campionat . Pt ASTA, ii dau nota 10 doctorului !

    Apreciază

    • Orice echipă are zile mai bune şi zile negre, iar eu aşa am simţit că meciul cu Iaşiul a fost unul de zi-sincopă. Ori când echipa bate chiar şi când nu pare a fi ziua ei, înseamnă că antrenorul e de lăudat. Umflatul lui în pene la declaraţiile de după meci nu este de blamat. Eu am avut impresia că s-a vrut mai mult o împunsătură la adresa reporterilor, care cu orice ocazie pun întrebări de aşa natură încât cel intervievat să vină cu laude la adresa Stelei. Că de acolo a pornit totul, ce părere aveţi, Steaua … ? Şi Miri le-a răspuns. 🙂

      Apreciază

  15. Dupa aprecierile mele,constat si sunt de acord ca din randul celor mai buni jucatori,media cea mai mare(si corecta),o are firesc Nascimento=9,1,iar in partea cealalta, cea mai mica=5,3-Omrani;ma surprinde, in schimb,probabil datorita castigarii meciului,nota exagerat de mare,chiar,peste media echipei, a lui Miri(7,6=?);poate ca am vazut alt meci,din alt unghi,sau avem o alta optica despre influenta antrenorului asupra rezultatului(?!);as fi f.curios,cati din acesti 19″profesori”au fost(la meci)in ultimul timp,pe stadion la meciurile echipei(?);una este sa transpiri,chiar si la 4-5 grade,sa ai emotii exagerate, frisoane si adrenalina provocata si altceva e,ca dupa o victorie,la fotoliu, sa-ti inchizi linistit,nestresat,calm si fericit televizorul, satisfacut de castigarea celor 3p.(ura si la gara!)

    Apreciază

    • Exigenţa diferă de la om la om, exact ca în cazul profesorilor la şcoală. Unii dau note de la 1 la 10, alţii de la 1 la 8, alţii de la 4 la 10. Recunosc spăşit că am întârziat cu notarea, kiruj a închis buticul pe când m-am trezit şi eu să accesez tabelul, aşa că sunt nevinovat în stabilirea mediilor. 🙂 Nu cred că pentru aprecierile făcute de tribunişti are vreo importanţă dacă au văzut meciul la stadion ori la televizor. Oricum, nu toată lumea îşi mănâncă nervii şi unghiile la stadion, după cum nu toată lumea se uită la meci la televizor doar la trezirea dintre două aţipiri. La mine-i chiar invers, la stadion mă comport mai moderat, sunt mai temperat, pe când în faţa televizorului mă iau toţi dracii, urmăresc întreg meciul în picioare, nici măcar în pauză nu pot să stau jos, mă agit încontinuu ca un cimpanzeu într-o cuşcă. 🙂

      Apreciază

  16. @Achilles cu ce l-am luat peste picior pe Achilles? Ca am spus ca niste rezultate din al doilea esalon valoric sunt irelevante? Am spus ca locul CFR-ului, la ORICE nivel (deci si juniori) e in primul esalon valoric. Nu cred ca e o jignire adusa clubului. Dimpotriva.

    Apreciază

      • Din punct de vedere sportiv echipa e pe doi, dupa vanzari, plecari gratis si emotii la diicot. Oricata exigenta ar fi rezultatele sunt „ajutate” si de antrenor. Iar pt traseul echipei eu per total il laud pe miriuta, chiar daca primele 2-3 etape l-am criticat. E o parere de cfrist cu vreo 2 absente pe stadion in ultimii 3ani….

        Apreciază

        • Mda,Racheta are si dreptate pe undeva.Miri a cam gresit cu schimbarile,dar nu stim motivele acestor schimbariReferitor la nota mare luata,cred ca aceasta nota este si rezultatul cumulat al
          parcursului excelent facut in acest tur de campionat si Minimuta merita cu prisosinta aceasta nota.Asa cum i-am dat toti in gura la inceput,poate exagerand cateodata,asa cred ca merita sa-l si laudam chiar exagerand un pic cu notele bune.Sa tot avem discutii din astea si deacum inainte la adresa lui Tati.Hai CFR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

          Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.