Etapa a 12-a: CFR Cluj – CSMS Poli Iaşi


et12(clasament lpf.ro „corectat”)

Vineri, 14 octombrie 2016, începând cu ora 20.30, în cadrul etapei a 12-a din Liga 1 Orange, Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”: CFR Cluj – CSMS Poli Iaşi.

Sistemul de joc preferat este 4-3-3, dar ne vom adapta modulul tactic şi în funcţie de adversar. Dacă acest sistem nu se va plia pe calităţile jucătorilor, vom apela la alte variante. Putem juca şi 4-2-3-1, asta nu va însemna că vom juca defensiv. Mie îmi place să joc ofensiv, sunt adeptul atacului. Vreau să facem un presing avansat, să recuperăm mingea cât mai repede, să construim acţiuni de atac. Cred că am în lot jucători care se pliază pe acest stil de joc. […] În aceste zile vom încerca să lucrăm şi la psihic, pentru ca echipa să îşi recapete încrederea”, a declarat Eugen Neagoe.

Pe de o parte, dacă se ţine de cuvânt şi scoate echipa la joc, ne convine, că s-a nimerit ca Neagoe să debuteze tocmai contra noastră pe banca Iaşiului. Până ce jucătorii asimilează concepţia de joc a noului antrenor, i-am şi bătut. Dar chiar şi cu un joc mai defensiv, nu cred că Neagoe poate atinge arta lui Napoli în ceea ce priveşte organizarea autobazei în jocurile din deplasare.

Pe de altă parte, e chestia aia cu şocul la echipă. Oare pot fi treziţi uşor şi repede jucătorii ieşeni? Oare au vrut să-l „facă” pe Napoli ori i-a atins şi pe ei sindromul anului impar din cauza participării în cupele europene?

Două momente de remarcat din tot circul produs cu înlăturarea „seminţei de scandal” Napoli şi numirea lui Neagoe. La instalare, fostul secund al lui Piţurcă a declarat că este bucuros că a ajuns la o echipă de tradiţie (?!). Anul înfiinţării: 2010. 🙂 Al doilea moment: Prunea a declarat că „am fost nevoit să activez acea clauză unilaterală de reziliere a contractului”. Omul ăsta chiar n-a auzit că Mandorlini a avut câştig de cauză împotriva CFR-ului tocmai într-o speţă în care FIFA şi TAS-ul au decis că o astfel de clauză este una „abuzivă” şi nu se pune?! Ieşenii vor fi buni de plată cu cele cuvenite lui Napoli până la sfârşitul contractului încheiat, dacă italianul îşi duce pân’ la capăt ameninţarea cu plângerea împotriva lui CSMS. În fond, ce contează pentru Prunea? Nu buzunarul lui suferă, are bugetul local bani. Dacă nu are, face altă echipă de tradiţie… 🙂

O formaţie aleatorie a ieşenilor, că una probabilă n-ai cum să dai la primul meci al unui nou antrenor: Caparco – Voicu, Sarici, Frăsinescu, Sato – Ciucur, Mitici, Gheorghe, Țigănașu – Boiciuc, Piccioni. Rezerve: Grahovac, Cristea, Ştefănescu, Martin, Boşoi, Bădic, Creţu. Accidentaţi: Ciucă, Mihalache, Bőle, Târşă.

Enervant de lungă noua pauză pricinuită de meciurile Naţionalei. Întotdeauna există pericolul ca o echipă să-şi iasă din mână şi formă după atâta stat. În privinţa ieşenilor, nu-i cazul; nu erau nici în formă, nici în mână. E bine cum a fost, sper să rămână aşa măcar până după meciul de mâine. La fel să rămână lucrurile şi în cazul echipei noastre, aşa cum au fost înainte de întreruperea campionatului, măcar până după ultimul meci din returul play-off-ului.

Mincă, Păun, Camora, Gomelt şi Nascimento erau pe lista jucătorilor noştri cu probleme medicale. Racheta spunea că Nascimento este în regulă, ceilalţi patru nu cred că vor juca vineri. Ştim deja, în filozofia lui Miri, dacă un jucător nu se antrenează foarte bine, nu are cum juca foarte bine în meciul oficial şi nu va conta pe el.

Unşpele probabil: Marc – Tiago Lopes, Larie, Horj, Peteleu – L. Rus, Nascimento – Sorsa, Ruiz, Nouvier – Bud. Rezerve: Vîtcă, Ene, A. Mureşan, Tânc, Chiriţă, Pintea, Omrani.

HAI CFR!!! Ştiu că băieţii noştri vor face tot ce le stă în putinţă pentru obţinerea victoriei şi că au şi mijloacele necesare pentru realizarea obiectivului. Ştiu şi că vor fi susţinuţi cu pasiune din tribune! HAI CFR!!!

23 de comentarii

  1. Cam lungă, într-adevăr, pauza asta… Măcar să fi fost cu folos, din punctul nostru de vedere, evident. „Antecedentele” ne sunt favorabile, dar aşa păreau ele şi înaintea meciului cu găzarii…Atenţie, deci, băieţii de la Iaşi trebuie luaţi tare din primul moment, să ştie şi ei cine-i „şeful” pe parcelă… 🙂 Am totuşi ceva emoţii, dracu ştie de ce…HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Foarte bine face Aditza, ca doar n-o sa stea in vestiar cu colegii lui cum o faceau muncitorii inainte de ’89 la o sedinta de partid. Mie mi-e simpatic copilul si tin la el. Si asa se mai odihneste si Lopes un pic 🙂

      Apreciază

  2. O prima repriza f.buna, in a doua , in sfarsit, gol din lovitura libera ( nu-mi aduc aminte ultima reusita de acest fel ), apoi Miri mi-a dovedit odata in plus, ca e un antrenor modest . Concret, echipa da gol, iar el il schimba pe Ruiz cu Omrani, iarasi vechea boala cu doua varfuri . Asta s-a vazut imediat pe teren, Iasiul ne-a dominat, noroc ca steril . La final a facut ce trebuia la prima schimbare, adica Gomelt pe teren si joc din nou cu un singur varf, fie si Omrani ( zic asta, pt ca se pare Racheta are ochi mai buni decat Miri, relatandu-ne de la antrenamente jocul penibil a lui Omrani ) . In fine, bine ca am castigat, dar Miri draga, daca ne citesti, las-o in p-da masii jocul cu doua varfuri, pt ca NU MERGE !!! Si daca tot ai mania schimbarii lui Ruiz, avanseaza-l in locul lui pe excelentul Nascimento, chiar bre, e asa de greu ???

    Apreciază

    • Tranchilo, Bela, cum spunea Gavrilo…Calmează-te, bagă o bere rece, apoi mai vorbim… 🙂 1-0, suntem pe locul 2 (dpdv sportiv), toată gașca sudistă ne laudă și tu bagi din ăstea cu 1 la Miri…Să fim serioși, Bela. Te rog, pt. sănătatea mea (și a ta, și a tuturora) bagă o bere (sau chiar două, să nu zic trei-patru) și reluăm discuția mâine. HAI CFR!!!

      Apreciază

  3. Ma mira titularizarea lui Marc…usor nesigur dar ne-a scos in cateva faze…Apoi ,a iesit Ruiz si ulterior Larie , si-apoi gata si cu fotbalul spectacol….ar dupa schimbarea lui Ionut cred ca am vazut cu totii cat inseamna acest jucator in cadrul jocului/echipei…In rest avem un Nascimento in echipa care e efectiv un jucator de geniu(un pic imatur la faza cand a simulat penaltyul) dar repet un jucator de mare,mare calibru si nu il laud doar fiindca a marcat…Iar restul echipei doar cara pianul cu mici exceptii…Peteleu si Nouvier in anumite faze ale jocului
    Concluzionand imi place ca echipa e agresiva sau ma rog la fost indeosebi in prima repriza agresiva la recuperarea mingii…si la creatie…A doua repriza…nimic,aproape nimic

    Apreciază

    • Așa e Dane, în prima repriză trebuia să fie cam 5-1 (poate 6-1), dar n-a fost să fie, apoi în R2, cu un joc mult mai economicos, i-am ”spânzurat”…La mine cel mai bun a fost RUS (bravo Laurențiu!!!!!!!!), apoi -foarte aproape- Nascimento (slăbiciunea mea și a ta încă din primele lui apariții în echipă), acest nebun frumos care este Tiago (ce faze a salvat acolo, lângă Marc, Doamne-Dumnezeule!, chiar dacă nu e simpatic ție), Larie, Horj, …Și Sorsa mi s-a părut peste evoluțiile lui anterioare (a avut 3-4 centrări de gol), Nouvier mai slăbuț, Ruiz și mai slăbuț (corectă schimbarea lui, în opinia mea!), Peteleu mai puțin combativ ca de obicei (din care cauză atacul nostru s-a mutat preponderent pe dreapta), și așa mai departe…Bravo băieți!!!!!!!! HAI CFR!!!!!!!!

      Apreciază

      • Nascimento are si clasa si rasa… 7 cm ii lipsesc in inaltime si 4 kg sa fie un jucator de zeci de milioane…Asa jucator desi il idolatrizez dintre jucatorii trecuti pe la echipa pe Bastos nu a avut CFR nicicand…Iar la gol,ce sa zic ne-a aratat tuturor cum se pune mingea in plasa…Nu degeaba a fost capitan la juniorii Portugaliei…Una peste asta a fost bine,sper sa revina Ionut pana la meciul urmator…Hai ca nu e rau ! HAI CFR !

        Apreciază

  4. REFLECTII (ne)PERTINENTE:Felicitari echipei si staffului tehnic, pt. victorie!;atata timp cat pe J.C.Ruiz l-au tinut puterile(a cam lipsit de la antrenamente,dar si asa era mult mai eficient si mai util,decat Omrani!)am fost superiori si (trebuia)puteam transa meciul din prima repriza la scor,la cate si ce ocazii am avut; asa,a trebuit sa ne multumim cu putin; ne-a salvat executia de exceptie a lui Filipe Nascimento care in ultima vreme devine nr.1 al echipei; intrarea”aiuritului” Omrani(nu cunosc dedesupturile folosirii exagerate ale lui!!!),care a pierdut toate duelurile(dribinguri, preluari,pase)a destabilizat totul: constructia,omogenitatea,siguranta,posesia, consistenta atacului nostru si nu apararea adversa; repet,nu inteleg folosirea a doua varfuri,jocul nu merge,se vede de pe luna, iar apararea incepe sa scartatie serios(!);cred ca se impunea introducerea mai degraba a lui Gomelt si nici intr-un caz a lui Omrani,pe fondul randamentului fizic tot mai scazut fizic a”inchizatorilor” L.Rus, si Nascimento,pe fondul jocului mai avantat al iesenilor cu doua varfuri(!);l-am mai pierdut si pe Larie(Cristea trebuia sa vada rosu!)si am suferit si in aparare;urmeaza trei meciuri in deplasare: Ovidiu,Valcea( in Cupa!)Chiajna,;Hai CFR!

    Apreciază

  5. Suntem pe locul 5 dupa o penalizare de 6 puncte si transferuri din Liga a 4-a. Nu stiu ce se mai poate discuta despre antrenor, jucatori sau conducere…

    Apreciază

  6. Inca un pic, batem la Ovidiu( Hagi are emotii- asa cum a precizat intr-o intalnire publica la care am participat si eu si in care a spus-o prima data ca CFR-ul are cel mai bun joc) si cu un concurs de imprejurari terminam turul pe locul doi!! Adica Craiova face doua egaluri cu Dinamo si Gaz M – lucru extrem de posibil, Pandurii bate pe Botosani si face egal la Dinamo dar nici numai conteaza de altfel . Problema este ca din acel ( posibil) punct incepe lupta cu Steaua si implicit cu arbitrii si in general cu „Sistemul”! Nu conteaza, sa batem la mare!

    Apreciază

  7. Felicitari pentru victorie! Multumim Cfr! In prima repriza am numarat vreo cinci ocazii imense. Apoi inca una in a doua si a venit acea lovitura libera executata perfect de Nascimento. Care a jucat superb in seara asta si de obicei asa face in ultimul timp. Daca-i pasa lui Bud la 1-0 in loc sa suteze era 2-0. Trei puncte mari obtinute in dauna unui arbitraj ostil, extrem de suparator. Felicitari Cfr! Miri iar l-a schimbat pe Ruiz prematur (min 59). Apoi cand l-a scos pe Bud si-a revenit si l-a trecut pe Nascimento in golul care a ramas la mijloc dupa schimbarea prematura lui Ruiz. Evidentiez toata echipa, toti merita felicitari, inclusiv cei care ne-au scapat la cele cateva ocazii imense ale Iasiului. Trei puncte imense! Forza Cfr!

    Apreciază

  8. Am avut o prima repriza excelenta, pacat ca n-am reusit sa si marcam. Totusi, chiar si in prima repriza, cei de la Iasi au avut o ocazie imensa, la lovitura de cap din 6 m, plus o situatie periculoasa pentru noi, la acea faza oprita pentru un offside gresit semnalizat.
    In repriza a 2-a, am jucat mai modest, dar golul exceptional al lui Nascimento ne-a facut fericiti. Cele doua ocazii ale iesenilor, din aceasta repriza, nu s-au materializat si iata-ne ajunsi in primele 6 din clasament.
    Trebuie sa recunosc ca, aceste ocazii ale iesenilor mi-au temperat serios entuziasmul si ma lasa un pic nedumerit in ceea ce priveste soliditatea din faza defensiva.
    Entuziasmul lui Miriuta, de dupa meci, este de inteles ca si al nostru dealtfel, dar sper ca de maine, sa-si recapete luciditaea si sa observe si partile mai putin reusite din jocul nostru.
    Cu Omrani si chiar si cu Sorsa, cred ca mai avem putin de asteptat pana sa-si arate adevarata valoare si sa nu uitam ca si dupa Nascimento am asteptat ceva vreme pana sa ajunga la poezia de joc ce ne-o arata astazi.

    Apreciază

  9. Foarte important ca am obtinut victoria si implicit am intrat intre echipele de play off(Miri le spunea jucatorilor de momentul in care se afla echipa:la poarta play offului)Si este bine ca n-am ratat momentul si apoi sa intervina frustarile si dubiile privitoare la valoarea echipeiMa gandesc ca clona csu a ratat de 3 ori posibilitatea de a fi pe prima pozitie.
    Un joc bun cu presing si posesie indeosebi in prima parte a jocului.Multe ocazii de gol(prea multe ratari) consecinta a jocului bun prestat de echipa la partida cu moldovenii.Am am parte de un adversar incomod care a profitat de toate erorile noastre.In prima repriza la ocazia cu capul a lui Cristea,Thiago a iesit necontrolat la interceptie si astfel a ramas singur in banda ieseanul cu centrarea.Aduce mult in plan motivational dar si ne pune de multe ori in situatii complicate.
    Arbitrul Cojocaru ne-a ingalbenit fiind excesiv in aprecierea noastra,in timp ce pentru moldoveni a incercat sa minimalizeze sanctiunile.De intrarea lui Cristea la Larie numai de bine.Deci pentru intrare criminala iei o masura blanda,iar pentru protestele jucatorilor nostri(intemeiate in conditiile date) siluiesti regulamentul si le arati ca tu esti profesionist adevarat si intransigent.
    Bela inainte sa-l demolezi pe Miri ar trebui sa-ti reamintesti conditiile in care aceasta echipa a reusit sa refaca pas cu pas deficitul de puncte si sa se insinueze cu tupeu in fata unor echipe cu liniste si resurse.Poate ar potea fi luati la rost antrenorii de la:fcsb,dinamo,csu,botsani,pandurii………dar cu asta ce sa ai cand ti-a facut echipa dupa plecarile a 4 titulari si a dus echipa pe locul 2 (fara depunctare) basca a batut stana in deplasare?Cred ca-ti plac jocurile pe play station…….

    Apreciază

  10. Din”COLTUL TRIBUNEI”:Marc=7,5-l-a inlocuit cu brio pe accidentatul Minca!;prin reflexele lui ne-a tinut in joc si a contribuit la obtinerea victoriei;T.Lopes=7,0-inimos,muncitor,perseverent,cu centrari ceva mai slabe,dar a intervenit in doua randuri salvator;Larie=7,5-interventii bune,asigura mai multa liniste si siguranta apararii;lipsa lui a dereglat sistemul defensiv;Horj=5,5- a comis-o in doua faze(cate una de repriza,a luat si un galben meritat!) cand era sa luam gol,dar prin ambitie si pregatire poate sa mai creasca;Peteleu= 6,0-si bune si rele;a fost ca apa sfintita!;L.Rus=7,0-un jucator bun, determinant,care cunoaste acest sport; de asta data nu a mai fost f.util,dar se observa contributia lui la mijloc;Nascimento=9,0- un gol ,in urma unei executii pe care o astept de la “Revolutie”!;de cand a devenit titular,a prins curaj si incredere,iar evolutiile lui sunt in continua crestere; a fost MVP-ul echipei,al partidei;Sorsa=4,5-nu se regaseste,este mereu pe “contre pied”sau in off-side,cu un aport inexistent, ne-a facut doar deservicii;am fost cu unul mai putin” pe teren;Nouvier=6,0-ma asteptam la mai mult de la jocul lui;in continuare ramane sa se lupte pt. titularizare;Bud=6,0-desi ineficace,a avut o prestatie buna in prima repriza,dar slaba in secunda;Miri=6,0-a pregatit bine prima repriza,l-a ajutat si baietii prin efort si capacitate fizica,reusind un pressing avansat si un joc variat pe benzi ,mai apoi cu patrunderi pe centru,prin un-doi-uri reusite;pacatuieste folosind doua varfuri inadecvat,ineficace,contraproductiv si ineficient,bulversand tot jocul consistent al echipei , si continua sa greseasca in obsesia lui privind schimbarea lui Ruiz(fotbalist) cu Omrani(purtator de tricou),care sunt doi jucatori total diferiti ca stil,tehnica,executie,mod de gandire si lovire a mingii si nu in ultimul rand privind cunoasterea acestui fenomen,care sunt toate in favoarea primului!Rezervele: Omrani=4,0-cel mai slab jucator de pe teren;in interventia precedenta i-am evaluat prestatia jenanta;Muresan=5,5 –a fost in nota echipei din repriza secunda;nu s-a pozitionat corect la o centrare cand era sa primim gol; Gomelt=6,0-in unele momente ale jocului(pe faza de aparare)avem mare nevoie de el;deocamdata nu este refacut complet;Hai CFR!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.