Alibi perfect?

Un posibil comentariu răutăcios: „Din 3 surse sigure (şi alte 10 nesigure) am aflat că meciul de ieri cu oltenii a fost un blat ordinar, făcut fără ştirea adversarului, ba mai mult de atât, făcut contra lui… Nu, nu e nicio contradicţie, Miri şi-a dat seama de subţirimea lotului, ştia foarte bine că tot poporul ceferist din tribune şi din Tribună vrea atac, vrea faze spectaculoase, blocuri funcţionale, dominare şi – evident – goluri, goluri, cât mai multe, dacă-i posibil. Herr Miri ştie că n-are cum să furnizeze aşa ceva, aşa că l-a „blătuit” pe Andrei (Muri) să se dea eliminat prin minutul 25, şi atunci are alibiul perfect pentru neputinţa din atac, pentru retragerea echipei în apărare, pentru punctul câştigat la mare luptă, care – probabil – tot un punct era şi în distribuţii complete… Dacă forţăm atacul (în 11 contra 11) poate jegoşii ăia din sud ne prind descoperiţi de vreo 2 ori (cum s-a mai întâmplat în trecut) şi adio 3 puncte, de fapt adio şi punctuleţ. Carevasăzică tactica sună aşa: În deplasare nu e nevoie de eliminaţi. Acolo oricum ne apărăm şi – de regulă – mai scoatem şi punctul ăla nenorocit. Acasă în Gruia e altceva, acolo slăbiciunile noastre din atac vor fi făcute uitate cât mai repede printr-un şpiţ sănătos în gamba unui adversar, şi – logic – urmează retragerea, apărarea eroică, punctul. Publicul pleacă acasă mulţumit cu dăruirea băieţilor în aceste condiţii vitrege, totu-i frumos…”

Un posibil comentariu tacticizat: „După multe căutări printre fosilele aşezărilor 4-4-2, 4-1-4-1 şi 4-2-3-1, Miri a ajuns –în sfârşit! – la modulul ideal şi absolut simetric: 1-4-4-1! Indiferent cum îl întorci (pe verticală sau în orizontală), tot 1-4-4-1 rămâne! Eventual Bud ajunge în poartă şi Mincă vârf unic (cazul rotaţiei verticale), poate Tiago în stânga şi Camora în dreapta (varianta orizontală). Aşezarea este una aproape perfectă, singura hibă a ei fiind lipsa celui de-al unşpelea jucător, dar scopul scuză mijloacele, ştiinţa jocului e mai importantă! Liniile devin mai apropiate, echipa devine scurtă, nu eşti obligat să-ţi iroseşti prospeţimea prin atacuri şi-aşa sortite eşecului, scor garantat (0-0 sau 1-1), pace şi prietenie…”

Un posibil comentariu absolut obiectiv: aici e mai simplu, aşa ceva nu există… 🙂

Există în schimb comentarii „mixte”, conţinând şi subiectivisme, dar şi „pasaje” mai aproape de adevărul absolut (care în cazul CFR-ului nu ştim dacă există, totuşi). În ordine cronologică, vedem la începutul meciului o aşezare clasică 4-2-3-1 (mai rar aşa ceva la Miri), cu o revenire mult aşteptată (şi oarecum surprinzătoare, e vorba de Camora), la închidere ni se confirmă bănuiala cu duetul Nascimento-Gomelt (ca în filmele ălea cu „poliţist bun şi poliţist rău”, în traducere „închizător ofensiv+închizător defensiv”), în faţă totu-i previzibil, inclusiv folosirea lui Rus pe dreapta, după prestaţia convingătoare din meciul din Cupa Ligii.

Nu strălucim în atac, mingea e dusă (din nou) relativ uşor (şi cu o bună periodicitate) la 16 m advers, dar acolo Bud e singur, şi problema nasoală e că nu mai e nici Jakolis (sau cineva cu profilul lui Antonio, care, aşa cum ştim, a ajuns între timp la o „echipă mai profesionistă”… ; părerea lui, mă rog…). Poliţistul bun (= ofensiv, Nascimento) şi cel rău (= defensiv, Gomelt) se descurcă binişor, chiar dacă împreună nu prea au jucat, din moment ce Toni îi folosea alternativ, în formula lui preferată (1-4-1-4-1; oops! şi asta e o formulă simetrică… 🙂 ). La Rus se vede ambiţia, experienţa Ligi 1, dar se văd şi urmele anilor. Folositor, dar nu are explozia lui Jakolis, dar în mod sigur este – cu câteva clase, cel puţin în acest moment – peste Chiriţă, măcar peste acel Chiriţă din meciul cu ASA.

Muri face o prostie mai rar văzută la el (e unul dintre jucătorii constanţi ai echipei), şi când i-am găsit într-un final o scuză mai de Doamne-ajută (că cică fundaşii centrali mai mereu au probleme când se rătăcesc mai sus; vezi prostiile dese ale lui Cadu în acele zone), atunci îmi dau seama că Muri de fapt are şi specializarea de închizător, deci gestul său chiar e un pic inexplicabil. Rămâne scuza strămoşească: oricine poate greşi, doar cine nu munceşte nu greşeşte etc. Păcat.

Păcat? Poate nu! Despre ce e vorba: Miri l-a scos de pe bancă imediat pe Horj, dar văzând că aspectul jocului nu se schimbă (practic jocul a avut acelaşi aspect ca înainte), îl mai lasă pe Ruiz vreo 30 de minute, timp în care mai contăm şi noi în atac (mai exact în organizarea atacurilor) şi Craiova simte că ar cam fi periculos să se arunce peste noi, lăsând apărarea prea expusă. Avem sentimentul că „se poate”, că în ciuda inferiorităţii putem marca. Dar să revenim, poate nu a fost un foarte mare „păcat” eliminarea lui Andrei, asta pentru că s-au demonstrat ulterior două lucruri importante: 1) – prin retragerea lui Gomelt apărarea rămâne la fel de stabilă şi prin păstrarea lui Ruiz rămânem (cvasi)periculoşi şi în atac, apoi 2) – după intrarea lui Horj (şi ieşirea lui Ruiz), cu toate că s-a ales o partitură total defensivă, s-a adeverit – din nou – că Horj este o soluţie bună (spre foarte bună) acolo în spate, rezolvând şi problema majoră a jucătorului de U21!

Gomelt a preluat postul lui iniţial, echipa s-a aşezat în singurul modul posibil în astfel de situaţii (1-4-4-1) şi a încercat să suplinească lipsa lui Muri prin dăruire, prin… bla-bla. În literatura de specialitate se vorbeşte mult (şi deseori prost) despre redistribuirea sarcinilor, în aşa fel încât fiecare mai preia cam 10% în plus (împărţeala matematică a sarcinilor eliminatului), dar în realitate aproape niciodată nu se întâmplă asta, greul cade mai mereu pe SINGURUL atacant rămas acolo, care trebuie să facă ce s-a făcut înainte cu doi oameni (+ Ruiz), adică să încurce stoperii adverşi. Restul echipei este tot în 1-4-4 (modul de apărare folosit şi înainte de eliminare), deci ei fac o „muncă suplimentară” mai mică de 10%, asta în detrimentul atacului, evident. Perdantul major este Bud, care şi aşa stă cam prost cu pregătirea fizică, iar pendularea aproape inutilă în faţa stoperilor i-a diminuat vizibil puterile, l-a şi enervat această „cooperativa-munca-în-zadar”. A mai pus umărul acolo Rus, cât a putut şi el, câteodată Nouvier (că a intrat şi el între timp), dar mai mult nu se putea. Apărare eroică şi un punct obţinut greu, dar fără prea mari emoţii.

Concluzii? Propuneri? Sunt mai multe… Este nevoie de revitalizarea flancului drept, soluţia Sorsa fiind aproape fără discuţie singura în acest sens. Acum nu vorbim de accidentări, de suspendări etc. (lucrurile devin – evident – mai complicate atunci). Apoi, merită o analiză mai serioasă (inclusiv ceva cojones) din partea lui Miri folosirea lui Horj ca titular U21. În opinia mea, apărarea (şi faza defensivă) nu va avea de suferit. Mai ales acum, când Muri va fi suspendat minim 2 etape, probabil mai multe.

Într-un final, merită (şi trebuie) să vorbim şi despre „strategia” asta a meciurilor nule… Au semnalat mai mulţi tribunişti, am tot discutat în martie-aprilie (pe marginea unei declaraţii ale lui Pustai, pe atunci la Botoşani, parcă) că politica egalurilor multiple e un pericol imens, mai ales când la sfârşitul sezonului regulat punctele se vor înjumătăţi. Asta şi în condiţiile în care valoarea lotului nostru – din 2012 încoace – descreşte constant. Toni ştia ce ştia, a abandonat (zic eu) cu bună ştiinţă „trânta” din deplasare, s-a concentrat (exemplar, ce-i drept) pe meciurile de acasă, în loc de 1+1 puncte în 2 meciuri am obţinut 3+0, şi ceva spectacol acasă ca bonus, care – evident – se uită mai greu. Strategii cooperativei de acu’ 20-25 de ani (cu Pădureanu la „volan”) ştiau mai bine matematica fotbalului autohton: 3 puncte acasă, 0 în deplasare, şi când s-au unit – să zicem – 11 echipe, fiecare avea 30 de puncte SIGURE din start. Cei care n-au prins „cooperativa” (fiind uitaţi special, ca să retrogradeze) au mai făcut şi câte un egal şi acasă, chiar şi în deplasare, dar per total au rămas sub linie.

Epoca „cooperativei” a trecut (oare?), suntem pe cont propriu, ajutor de acest gen nu vom primi, în mod cert. Toni şi-a construit propria-i „cooperativă” de 3 puncte acasă, 0 în deplasare, a evitat retrogradarea, a luat Cupa, ura şi la gară! Ce va face Miri? Este obligat să inventeze ceva, pentru că „direcţia” asta cu remize înlănţuite nu e bună. E nevoie de mai mult risc (de exemplu folosirea lui Horj pentru a asigura valori suplimentare în atac), şi –dacă altceva nu se găseşte – în iarnă e nevoie de o pregătire efectiv spartană, cu mult peste cea făcută de adversari, şi atunci putem aplica – din nou –presingul ucigător, cunoscut şi aplicat cu succes chiar de Miri, chiar la noi în ogradă.

HAI CFR!!!