Alibi perfect?


Un posibil comentariu răutăcios: „Din 3 surse sigure (şi alte 10 nesigure) am aflat că meciul de ieri cu oltenii a fost un blat ordinar, făcut fără ştirea adversarului, ba mai mult de atât, făcut contra lui… Nu, nu e nicio contradicţie, Miri şi-a dat seama de subţirimea lotului, ştia foarte bine că tot poporul ceferist din tribune şi din Tribună vrea atac, vrea faze spectaculoase, blocuri funcţionale, dominare şi – evident – goluri, goluri, cât mai multe, dacă-i posibil. Herr Miri ştie că n-are cum să furnizeze aşa ceva, aşa că l-a „blătuit” pe Andrei (Muri) să se dea eliminat prin minutul 25, şi atunci are alibiul perfect pentru neputinţa din atac, pentru retragerea echipei în apărare, pentru punctul câştigat la mare luptă, care – probabil – tot un punct era şi în distribuţii complete… Dacă forţăm atacul (în 11 contra 11) poate jegoşii ăia din sud ne prind descoperiţi de vreo 2 ori (cum s-a mai întâmplat în trecut) şi adio 3 puncte, de fapt adio şi punctuleţ. Carevasăzică tactica sună aşa: În deplasare nu e nevoie de eliminaţi. Acolo oricum ne apărăm şi – de regulă – mai scoatem şi punctul ăla nenorocit. Acasă în Gruia e altceva, acolo slăbiciunile noastre din atac vor fi făcute uitate cât mai repede printr-un şpiţ sănătos în gamba unui adversar, şi – logic – urmează retragerea, apărarea eroică, punctul. Publicul pleacă acasă mulţumit cu dăruirea băieţilor în aceste condiţii vitrege, totu-i frumos…”

Un posibil comentariu tacticizat: „După multe căutări printre fosilele aşezărilor 4-4-2, 4-1-4-1 şi 4-2-3-1, Miri a ajuns –în sfârşit! – la modulul ideal şi absolut simetric: 1-4-4-1! Indiferent cum îl întorci (pe verticală sau în orizontală), tot 1-4-4-1 rămâne! Eventual Bud ajunge în poartă şi Mincă vârf unic (cazul rotaţiei verticale), poate Tiago în stânga şi Camora în dreapta (varianta orizontală). Aşezarea este una aproape perfectă, singura hibă a ei fiind lipsa celui de-al unşpelea jucător, dar scopul scuză mijloacele, ştiinţa jocului e mai importantă! Liniile devin mai apropiate, echipa devine scurtă, nu eşti obligat să-ţi iroseşti prospeţimea prin atacuri şi-aşa sortite eşecului, scor garantat (0-0 sau 1-1), pace şi prietenie…”

Un posibil comentariu absolut obiectiv: aici e mai simplu, aşa ceva nu există…🙂

Există în schimb comentarii „mixte”, conţinând şi subiectivisme, dar şi „pasaje” mai aproape de adevărul absolut (care în cazul CFR-ului nu ştim dacă există, totuşi). În ordine cronologică, vedem la începutul meciului o aşezare clasică 4-2-3-1 (mai rar aşa ceva la Miri), cu o revenire mult aşteptată (şi oarecum surprinzătoare, e vorba de Camora), la închidere ni se confirmă bănuiala cu duetul Nascimento-Gomelt (ca în filmele ălea cu „poliţist bun şi poliţist rău”, în traducere „închizător ofensiv+închizător defensiv”), în faţă totu-i previzibil, inclusiv folosirea lui Rus pe dreapta, după prestaţia convingătoare din meciul din Cupa Ligii.

Nu strălucim în atac, mingea e dusă (din nou) relativ uşor (şi cu o bună periodicitate) la 16 m advers, dar acolo Bud e singur, şi problema nasoală e că nu mai e nici Jakolis (sau cineva cu profilul lui Antonio, care, aşa cum ştim, a ajuns între timp la o „echipă mai profesionistă”… ; părerea lui, mă rog…). Poliţistul bun (= ofensiv, Nascimento) şi cel rău (= defensiv, Gomelt) se descurcă binişor, chiar dacă împreună nu prea au jucat, din moment ce Toni îi folosea alternativ, în formula lui preferată (1-4-1-4-1; oops! şi asta e o formulă simetrică…🙂 ). La Rus se vede ambiţia, experienţa Ligi 1, dar se văd şi urmele anilor. Folositor, dar nu are explozia lui Jakolis, dar în mod sigur este – cu câteva clase, cel puţin în acest moment peste Chiriţă, măcar peste acel Chiriţă din meciul cu ASA.

Muri face o prostie mai rar văzută la el (e unul dintre jucătorii constanţi ai echipei), şi când i-am găsit într-un final o scuză mai de Doamne-ajută (că cică fundaşii centrali mai mereu au probleme când se rătăcesc mai sus; vezi prostiile dese ale lui Cadu în acele zone), atunci îmi dau seama că Muri de fapt are şi specializarea de închizător, deci gestul său chiar e un pic inexplicabil. Rămâne scuza strămoşească: oricine poate greşi, doar cine nu munceşte nu greşeşte etc. Păcat.

Păcat? Poate nu! Despre ce e vorba: Miri l-a scos de pe bancă imediat pe Horj, dar văzând că aspectul jocului nu se schimbă (practic jocul a avut acelaşi aspect ca înainte), îl mai lasă pe Ruiz vreo 30 de minute, timp în care mai contăm şi noi în atac (mai exact în organizarea atacurilor) şi Craiova simte că ar cam fi periculos să se arunce peste noi, lăsând apărarea prea expusă. Avem sentimentul că „se poate”, că în ciuda inferiorităţii putem marca. Dar să revenim, poate nu a fost un foarte mare „păcat” eliminarea lui Andrei, asta pentru că s-au demonstrat ulterior două lucruri importante: 1) – prin retragerea lui Gomelt apărarea rămâne la fel de stabilă şi prin păstrarea lui Ruiz rămânem (cvasi)periculoşi şi în atac, apoi 2) – după intrarea lui Horj (şi ieşirea lui Ruiz), cu toate că s-a ales o partitură total defensivă, s-a adeverit – din nou că Horj este o soluţie bună (spre foarte bună) acolo în spate, rezolvând şi problema majoră a jucătorului de U21!

Gomelt a preluat postul lui iniţial, echipa s-a aşezat în singurul modul posibil în astfel de situaţii (1-4-4-1) şi a încercat să suplinească lipsa lui Muri prin dăruire, prin… bla-bla. În literatura de specialitate se vorbeşte mult (şi deseori prost) despre redistribuirea sarcinilor, în aşa fel încât fiecare mai preia cam 10% în plus (împărţeala matematică a sarcinilor eliminatului), dar în realitate aproape niciodată nu se întâmplă asta, greul cade mai mereu pe SINGURUL atacant rămas acolo, care trebuie să facă ce s-a făcut înainte cu doi oameni (+ Ruiz), adică să încurce stoperii adverşi. Restul echipei este tot în 1-4-4 (modul de apărare folosit şi înainte de eliminare), deci ei fac o „muncă suplimentară” mai mică de 10%, asta în detrimentul atacului, evident. Perdantul major este Bud, care şi aşa stă cam prost cu pregătirea fizică, iar pendularea aproape inutilă în faţa stoperilor i-a diminuat vizibil puterile, l-a şi enervat această „cooperativa-munca-în-zadar”. A mai pus umărul acolo Rus, cât a putut şi el, câteodată Nouvier (că a intrat şi el între timp), dar mai mult nu se putea. Apărare eroică şi un punct obţinut greu, dar fără prea mari emoţii.

Concluzii? Propuneri? Sunt mai multe… Este nevoie de revitalizarea flancului drept, soluţia Sorsa fiind aproape fără discuţie singura în acest sens. Acum nu vorbim de accidentări, de suspendări etc. (lucrurile devin – evident mai complicate atunci). Apoi, merită o analiză mai serioasă (inclusiv ceva cojones) din partea lui Miri folosirea lui Horj ca titular U21. În opinia mea, apărarea (şi faza defensivă) nu va avea de suferit. Mai ales acum, când Muri va fi suspendat minim 2 etape, probabil mai multe.

Într-un final, merită (şi trebuie) să vorbim şi despre „strategia” asta a meciurilor nule… Au semnalat mai mulţi tribunişti, am tot discutat în martie-aprilie (pe marginea unei declaraţii ale lui Pustai, pe atunci la Botoşani, parcă) că politica egalurilor multiple e un pericol imens, mai ales când la sfârşitul sezonului regulat punctele se vor înjumătăţi. Asta şi în condiţiile în care valoarea lotului nostru – din 2012 încoace descreşte constant. Toni ştia ce ştia, a abandonat (zic eu) cu bună ştiinţă „trânta” din deplasare, s-a concentrat (exemplar, ce-i drept) pe meciurile de acasă, în loc de 1+1 puncte în 2 meciuri am obţinut 3+0, şi ceva spectacol acasă ca bonus, care – evident  se uită mai greu. Strategii cooperativei de acu’ 20-25 de ani (cu Pădureanu la „volan”) ştiau mai bine matematica fotbalului autohton: 3 puncte acasă, 0 în deplasare, şi când s-au unit – să zicem – 11 echipe, fiecare avea 30 de puncte SIGURE din start. Cei care n-au prins „cooperativa” (fiind uitaţi special, ca să retrogradeze) au mai făcut şi câte un egal şi acasă, chiar şi în deplasare, dar per total au rămas sub linie.

Epoca „cooperativei” a trecut (oare?), suntem pe cont propriu, ajutor de acest gen nu vom primi, în mod cert. Toni şi-a construit propria-i „cooperativă” de 3 puncte acasă, 0 în deplasare, a evitat retrogradarea, a luat Cupa, ura şi la gară! Ce va face Miri? Este obligat să inventeze ceva, pentru că „direcţia” asta cu remize înlănţuite nu e bună. E nevoie de mai mult risc (de exemplu folosirea lui Horj pentru a asigura valori suplimentare în atac), şi –dacă altceva nu se găseşte în iarnă e nevoie de o pregătire efectiv spartană, cu mult peste cea făcută de adversari, şi atunci putem aplica – din nou presingul ucigător, cunoscut şi aplicat cu succes chiar de Miri, chiar la noi în ogradă.

HAI CFR!!!

113 comments

  1. Păun sau Nouvier e cam totuna, sunt la fel de sterili pe faza de atac (chiar dacă la Păun am simţit sâmbătă o oarecare prospeţime în joc, inexistentă în partidele precedente), Juan Carlos pare mereu că n-are cu cine, Nascimento este destul de confuz în construcţie, fără realizări palpabile (aveam speranţa că el şi Juan Carlos vor conlucra bine, dar nu s-a arătat deloc), iar Rus nu pare nici el omul cu iniţiativa, cel care poate face diferenţa. Cu toţii sperăm ca Sorsa să fie fotbalist, că dacă se va dovedi a fi o decepţie, e posibil să fim nevoiţi să blătuim în continuare meciurile la egal.🙂

    Apreciază

    • La Păun am simţit şi eu ceva (de fapt tot timpul simt ceva…🙂 ), dar ca eficienţă este, totuşi, aproape de 0. Un Nouvier „revenit cu capul” şi un Sorsa (confirmând aşteptările) ar ridica semnificativ calitatea atacului. Poate Roman, poate algerianul ăla. Dacă şi cu parcă…🙂 În altă ordine de idei nu văd rostul folosirii concomitente a lui Gomelt şi Nascimento la închidere (4-2-3-1), faza de atac devine mai plată, destul de uşor de citit. Poate îl urcă pe Nascimento lângă Ruiz şi Gomelt face singur curăţenie, cum a făcut-o dealtfel şi în sezonul trecut, dar atunci e nevoie de 4-1-4-1. În fine, tot vorbim (mai ales eu…) de aşezări, dar sunt şi alte probleme, subţirimea lotului, în primul rând. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Până se face bine Roman, eu aș încerca o variantă ultraofensivă, dar fără Bud: 1-4-3-3 cu Marc – Camora, Horj, Larie, Lopes/Rus – Nascimento, Gomelt, Rus/Lopes – Nouvier, Ruiz, Sorsa/Sârbu. Nu dați, că n-am zis-o cu răutate!🙂

        Apreciază

        • Ruiz nu poate face faţă în atac, ca vârf, cel puţin nu la Miri. Nu are nici condiţia fizică, nici explozia, chit că are tehnica de partea lui (a şi dat destule goluri din careu, descurcându-se pe spaţii mici, dar de fiecare data a venit lansat din spate, uitat de adversar). La Miri atacantul trebuie să facă pressing la stoperi, trebuie să revină obligatoriu în careul propriu la cornere (a şi degajat destule mingi Bud de acolo), apoi -dacă mai rămâne timp şi „benzină”- putem vorbi şi de gol…🙂 HAI CFR!!!

          Apreciază

          • Kiruj, până acuma (în acest mandat al lui Miri) n-am văzut să se fi făcut vreodată, cu adevărat, presing la stoperi, iar mingile degajate de Bud de acolo au fost, în mare parte, aiurea. Cât despre Ruiz, te asigur că în acea formulă ar face față. Și când ar obosi, l-aș schimba cu Roman.🙂

            Apreciază

  2. De la Cantor Zoli citire:
    „”Investitorii” de care vorbeste Iuliu Muresan sunt reali, desi multi nu cred asta…la un moment dat se puteau implica deja, dar „executia anaf” cu cei 11 milioane (rezolvate pana la urma) si ulterior o alta „manevra”, cea a dicot-ului, i-au facut sa stea in stand-by…dar, rezolvarea e reala si multi or tremura dupa aia…HAIDE DRAGA CFR !”
    Eu deja tremur, de nerăbdare.🙂 Sper să aibă dreptate.

    Apreciat de 2 persoane

    • Este foarte interesant că „taciturnul” IM a adus în discuţie problema asta (acu câteva zile, după meciul cu oltenii, parcă), fără să fie întrebat în mod expres. O fi fost cu dedicaţie informaţia asta? Poate vor să-i testeze pe cei de la DIICOT, dacă -după informaţia asta- sar din nou pe ei…🙂 HAI CFR!!!

      Apreciază

  3. Asta, cu noii investitori, care din spusele lui Cantor Zoli par sa fie aceeasi care au tatonat problema si inainte de evenimentele neplacute cu ANAF-ul si DIICOT-ul, poate sa fie, intradevar, o noua sansa pentru CFR.
    Sigur ca nu stim care sunt culisele afacerii dar acesata implica si anumite riscuri.In general se spune ca „schimbarea regelui este bucuria nebunului” dar in situatia noastra se pare ca este singura cale de iesire.
    Eu, de exemplu, mi-as dori ca experienta manageriala capatata in ultimii 15 ani sa nu se piarda odata cu o eventuala schimbare a structurii actionariatului si in acelasi timp sa nu pierdem la capitolul „afectivitate” a patronilor fata de echipa. Daca ne place sau nu , trebuie sa recunoastem ca fara acest factor „afectivitate” din partea investitorilor, chiar cu frictiunile esxistente, clubu s-ar fi ratacit deja printre „meandrele concretului”.
    In general, un investitor doreste obtinerea de profit iar eu sunt foarte sceptic ca fotbalul din Romania asigura un climat potrivit pentru acest lucru. Un eventual esec in ceea ce priveste profitul si fara doza de afectivitate nebuneasca care-l caracterizeaza pe cel care a faurit un lucru si vrea ca el sa nu piara, chiar nu vreau sa ma gandesc ce se poate intampla.

    Apreciază

    • Există, desigur, acest risc. În mod cert „afectivitatea” este un element important (dacă există, evident). Indiferent de părerile pro şi contra lui AP, eu mai mereu am simţit la el că ţine la echipă şi sufleteşte, în ciuda criticilor din ce în ce mai dese, a problemelor crescânde (şi în planul lui personal). Şi în ciuda intenţiei iniţiale de-a prelua pe cei de la U. Mă rog, e posibil să-l regretăm ulterior, dar e posibil să ne fie bine cu aceşti potenţiali investitori. Dar fără afectivitate (cât de mică să fie ea) e greu, într-adevăr. HAI CFR!!!

      Apreciază

  4. In ceea ce priveste meciul cu oltenii, am bagat de seama ca tactica arbitrilor „marca inregistrata CCA” sa acorde cartonase galbene, cu generozitate si aproape gratis, la inceput de meci impotriva CFR-ului s-a extins si la alte echipe, dupa cum am vazut aseara la FCSB cu Astra.
    Este o schema buna pentru a f–e o echipa, deoarece, in primul rand jucatorii avertizati nu mai misca in voie iar apoi, daca este cazul, se mai poate acorda un cartonas, cu „acoperire regulamentara”.

    Apreciază

  5. Nu stiu cum sunteti voi, dar eu nu cred in povestile astea cu investitorii. Nu-mi fac iluzii sa nu am deziluzii. Cel mai probabil vor sa forteze mana cuiva. Pana la urma, esenta din discursul lui IM este, ca actionarii nu au venit cu nimic, si echipa traieste cum poate, datorita doctorului, si dacabnu se vabschimba ceva curand, va trebui sa lungim insolventa inca 3 ani, cel putin. Si ca va trebui sa tot vindem sa supravietuim. Exact asemanator a sunat si interviul lui RZ in articol. Asa ca rabdare si tutun, si sa tot avem ce vinde, ca daca nu se va gasi, atunci se impute treaba.

    Sa vedem odata semnata contractul ala de vanzare la investitorii noi, iar dupa aia mai comentam. Doamne da sa fie ceva adevar in toata treaba asta! Hai draga CFR!!!

    Apreciază

    • Pe lângă „porumbelul” asta al lui IM cu investitorii, el presidente a mai scăpat (intenţionat, zic eu) şi o altă chestie la fel de interesantă, cum că AP nu mai are nicio treabă la club şi el ia toate deciziile, el taie şi el spânzură. În primul rând nu prea cred asta, mai apoi cred că şi afirmaţia asta a fost cu bătaie mai lungă, nicinum pentru noi, pământenii…🙂 HAI CFR!!!

      Apreciază

        • Pun aici link-ul cu intervenţia lui I. Mureşan la digisport. Nu ştiu, tu ai auzit în direct sau ai citit transcrierea de pe site-uri? La întrebarea dacă PA se implică la echipă a avut un moment de ezitare, după care a răspuns că momentan mai puţin, dar speră că în viitor se va implica mai mult. Deci, n-a spus că nu se implică ci doar că se implică mai puţin.🙂 Nu reiese nici că ar fi dat limbi ciobanului, la o întrebare mură în gură a spus doar că Steaua cumpără tot ce-i mai bun din campionatul intern şi astfel se întăreşte, iar echipele care vând slăbesc (este un lucru evident). Apoi, la următoarea întrebare mură în gură, dacă în aceste comdiţii Steaua mai poate fi oprită, a răspuns, nu cred, nu prea.

          Apreciază

          • Faza cu noul job era o gluma. Nu ca m-as mira daca ar primi un job la Steaua tinand cont de relatiile cordiale intre cele doua cluburi. Cat despre exprimarea lui IM, nu-mi bat capul. Comunica prost. La intrebarea daca AP se mai implica a raspuns cu „Mai putin. Probabil ca in viitor se va implica din nou.” Practic AP se implica dar probabil in viitor o sa inceapa sa se implice din nou🙂

            Apreciază

  6. Intre executia ANAF si DIICOT a fost un an si jumatate. Intre rezolvarea problemei cu ANAF si DIICOT a fost un an. Ce anume i-a „tinut de tricou” pe investitorii aia? Si aia stau in stand-by de 2 ani in loc sa investeasca in alta parte? Pe bune?🙂

    Apreciază

    • Pare logic ce spui, dar miracole mai există şi în viaţa reală, nu numai în poveşti (vezi cazul Makachkala, Dagestan, terminată cam repede, ce-i drept). Poate există undeva vreun miliardar (în euro sau în dolari) care a jucat în tinereţe la juniorii CFR-ului (la Minteuan, evident…🙂 ) şi l-a atacat nostalgia, aşa, la bătrâneţe. Serios vorbind, nici eu nu prea cred, am impresia că ştirea este aruncată pe piaţă de IM cu totul alt scop (ca să forţeze mâna actualilor investitori, etc.). Mai vedem. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Mi-ai placut la faza cu testarea DIICOT-ului (sper ca ai glumit?). Vand un pitbull pe strada si ma duc sa-i dau o palma peste bot sa vad daca ma musca:))))
        Nu stiu daca IM a avut un mesaj sau nu… dar daca a avut un mesaj de transmis, l-a transmis prost de tot (nu ca ar fi prima data la IM). Printre altele a spus ca AP a mintit in motivarea privind „relaxarea” controlului judiciar. Ca mint eu, ca minti tu, ca minte IM in fata camerelor de filmat sau sa la telefon, e ok…rusinea mea, a ta si a lui. Dar cand minti in fata unui judecator nu e ok. E sperjur.

        Apreciază

          • 99% eram sigur ca ai glumit. 1% nu eram sigur. Nu e vina ta, nici vina mea… sunt multi pentru care tot universul conspira impotriva CFR-ului, asa ca nu aveam cum sa fiu 100% convins. In alta ordine de idei, Hagi scoate la vanzare pachetul majoritati de actiuni de la Viitorul. Sa fii un investitor strain, fara implicare sufleteasca, ce ai alege intre CFR si Viitorul? Mai ales ca, asa cum spuneam ieri pe ChefereTV, e ilogic sa vinzi cele mai vandabile active (Petrucci, Jakolis) in timpul unor negocieri de preluare a clubului.

            Apreciază

    • Vlad, iară ești cinic. De ce nu vrei să privești lucrurile ca pe o poveste rotundă, cu dus și-ntors. De exemplu: a fost odată unu’, pe numele lui, A. P., care a mai fost patron pe la CFR, da’ după execuția ANAF s-a supărat pe lume și a renunțat la titulatura de patron, în favoarea nu-știu-câtor-firme și la echipă, în favoarea sa. Cu cele două favoruri și cei câțiva gologani chivernisiți și-a cumpărat dreptu’ la uitare. O uitare tâmpă dintr-un televizor în altu’ și-napoi. Apoi dus a fost! – A fost dus în țările calde din vastele apartamente și de acolo nu s-a mai întors până n-a văzut la televizor că ANAF, marele executor, a fost sinucis cu propria execuție. Dar când, măcinat de doru’ iubitei echipe s-a întors să ș-o ia-n brațe, ce să vezi?… La poarta iubitei șădea de pază DIICOT, câinele edilitar. Șaizeci de zile a trebuit să stea ascuns săracu’ om, după ce, turbatu’ de câine, mai-mai era să-i rupă nădragi-n cur. În a șaizecișiun-a zi, din gâtlejul lui a răbufnit o așa mare jale-cu-dor-de-iubită că până și câinele ăl rău s-a-nmuiat. Da’ așa tare sa-nmuiat că singur și-a pus lesa și tot singur s-a tras până la edilitara mână care l-a scăpat. Când s-a văzut liber și cu iubita echipă-n față, năpăstuitul om și-a dat seama că deși vrea, nu mai are cu ce. Ș-atunci zis-a omu’ A.P.: duce-m-oi, da’ m-oi întoarce… adică m-oi duce să-mi vând dreptu’ la uitare și m-oi întoarce ca să am cu ce.🙂🙂🙂

      Apreciază

      • Intre momentul in care Ponta a rezolvat problema cu ANAF si momentul DIICOT a fost mai mult de un an. Asa se intampla in viata… te gandesti sa te intorci la fosta iubita, eziti, te razgandesti, te razgandesti iar si cand ii faci o vizita surpriza o gasesti cu altu’n pat.

        Apreciază

      • Acum sa fiu si serios… Nu sunt cinic. Sunt doar realist. Crezi ca daca AP era implicat macar un pic nu gasea 350mii intr-un buzunar si sa nu fie nevoit sa-l dea pe Jakolis pe bani de seminte?

        Apreciază

        • Vlad, eu nu cred nimic, nici măcar nu speculez. Pur și simplu am făcut o glumă după ce am citit interviul lui IM. Dar ceea ce m-a făcut să purced la respectiva glumă a fost punerea față-n față a două afirmații ale lui:
          1. „Suntem în discuții avansate cu niște investitori.”;
          2. ”Momentan eu iau deciziile la club, domnul Paszkany nu se mai implică, dar probabil că în viitor se va mai implica.”🙂😦 Serios! Păi dacă investitorii din afirmația nr.1 vor investi în pachetul majoritar, atunci domnul Paszkany din afirmația nr.2 în ce se va mai implica?… Zic și eu…

          Apreciază

          • Stii ce mi se pare amuzant? S-au perindat o gramada de „investitori” straini. Dar doar la cluburile cu probleme. La CFR, la „U”, la Rapid, la Brasov, la Ceahlaul. Cluburi de la care practic cumparau doar datorii.

            Apreciază

          • Vanzarea lui Fanianni a parut mai degraba o tranzactie menita sa scape de el. In schimb vanzarea pe bani de seminte a lui Jakolis s-a facut ca sa nu vina apocalipsa peste club. IM spune asta, nu eu.

            Apreciază

            • Confirmă şi Che postarea lui Cantor: „E o informatie reala, oricat pare de fantezista.”
              Poate că noii investitori vin cu jucătorii lor în iarnă şi au cerut în mod expres eliminarea lui Jakolis.🙂
              Mai de mult, am avut o garsonieră pe care am scos-o la vânzare. Fără gresie, fără faianţă, fără nici un fel de îmbunătăţiri. Exact atunci a scos şi vecinul garsoniera lui la vânzare. Faianţă, gresie, lambriu, tăte cele. Am cerut sume identice. A venit un cumpărător, s-a uitat la ambele garoniere şi fără să stea prea mult pe gânduri a cumpărat-o pe mea. Zicea că-i mult mai avantajoasă oferta mea pentru că nu trebuie să spargă atâta. Avea gusturile lui în materie de dotări, diferite de cele ale vecinului meu.🙂

              Apreciat de 1 persoană

  7. NOTAREA s-a încheiat, au fost prezenţi doar 14 „părerişti”. Note relativ obiective (în opinia mea), Miri a luat 5.7, echipa fiind notată cu 6.0. O singură nota de peste 7 (Camora, 7.1, bine ai revenit căpitane!), dar sunt destui cu note de peste 6.0. Păun a fost „salvat” de scurtcircuitul lui Muri (Andrei a primit doar 3.2, dar să nu dăm tare în el, mi s-a părut un om de bază acolo în spate). Avem doi integralişti în campionat (Larie şi Tiago), Miri utilizând în acest sezon 25 de jucători (din care 24 în campionat, Chiriţă jucând doar în Cupa Ligii). HAI CFR!!!

    Apreciază

  8. Ce-am inteles eu din declaratia lui I. Muresan:
    1-sunt niste investitori straini cu care se discuta.
    2-AP nu este strain de CFR si are de gand sa se implice „mai pe fata” in viitorul apropiat, indiferent de rezultatul negocierilor cu investitorii.
    3-Clubul este stabil din punct de vedere financiar si poate si singur sa iasa din insolventa in 3 ani.
    Care sunt mesajele ascunse, din aceasta declaratie si pentru cine sunt ele, asta in cazul in care exista asa ceva, sunt greu de sesizat.

    Apreciază

  9. Ati vazut bannerul de pe cladirea din fata de la autogara ? Il sufla un pic vantul cand am trecut pe acolo dar am reusit sa deduc usor ceva de genul „NULiversitatea conteaza !”

    Apreciază

  10. Caneto, am inteles. Deci noii investitori au spus ca investesc doar daca IM reuseste sa scape de Jakolis si Petrucci. Dar, totodata, sa nu cumva sa il scape pe Negrut. Care e farmecul sa cumperi un club daca nu-l ai pe Negrut in lot?

    Apreciază

  11. Caneto, văd că l-ai lămurit într-un final pe Vlad…Să vedem ce şanse am eu cu lecţia nr.2, având titlul „Secretele minunatei aşezări 1-4-1-4-1. Exemple, contraexemple şi alte analize”…🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Toate tacticile si asezarile sunt degeaba. Dupa cum spunea Andrei pe ChefereTV, Miriuta ii spunea lui Minca sa degajeze cat mai departe. Si, dupa cum spuneam eu, tot pe ChefereTV, totul tine de perseveranta cuplului Miriuta-Minca. Parerea mea ca pana la tot urma intra in poarta degajarea lui Minca. Deci 4-4-2, 4-4-4, 4-1-4-1, nu conteaza. Minca tot da gol indiferent de asezare.

      Apreciază

  12. Apararea unui punct cu oltenii n-a fost vreo fapta de vitejie. Ar fi fost daca si dupa min 50 era pastrata formula cu Ruiz si fara Horj, cu Gomelt in locul lui Muri, eventual cu Horj pe acel post dar in locul lui Gomelt pentru a pastra formula ofensiva. Subliniez, in opinia mea renuntarea in minutul 50 la doua puncte din trei nu este nicidecum o fapta de vitejie, ba dimpotriva, miroase a frica. Era deci daca luptam pana la capat pentru toate cele trei puncte (prin pastrarea unei formule ofensive, inclusiv la schimbarile efectuate).
    Referitor la discutiile de aici despre un posibil investitor, daca este un lucru real (vom vedea), in opinia mea ar fi de preferat o asociere AP cu noul investitor in locul unei vanzari, pentru a creste forta financiara dar pastrarea legaturilor afective actionar-club, cum ati subliniat si voi. Adica sa fie si un actionar legat afectiv de club.

    Apreciază

    • Sunt de aceeași părere. Faptele de „vitejie” miriuțească nu sunt altceva decât o bălmăjeală specifică celor lipsiți de cohones. Și asta nu-i de bine. Legat de un posibil viitor asociat, da, cred c-ar fi o soluție logică, dar oare există cineva cu cine Arpi s-ar putea înțelege a la long?

      Apreciază

  13. M-ati inteles gresit. Pe banner nu scrie Univesrsitatea ci NULiversitatea. (daca bine am reusit sa descifrez deoarece sufla vantul bannerul si eram in trecere cu masina. Iar „NUL” era scris cu rosu.
    Adica cred ca a fost pus de noi de cineva.

    Apreciază

  14. Deseori cand avem nevoie imperioasa sa dam gol, Miri introduce un al doilea atacant in locul lui Ruiz si trece echipa in modulul 4-4-2. Slabeste constructia la mijloc si implicit mingea nu mai ajunge la cele doua varfuri acum decat prin bubuituri. De fapt ajunge la aparatorii adversi si trecem pe faza de aparare (pressing) avansata. In opinia mea, ar putea schimba unul din cei doi mijlocasi defensivi cu un al doilea varf, inchizatorul ramas sa se plaseze in fata aparatorilor, in fata lui Ruiz cu cei doi mijlocasi de banda iar in fata lor cele doua varfuri, astfel triunghiul de la mijloc orientat cu varful in fata sau in spate in functie de asezare, se muta in fata intre Ruiz si cei doi atacanti, care poate sa aduca solutii pentru combinatii mai in fata acum, adica mai aproape de poarta adversa, chiar in fata ei. Acest modul, 4-1-3-2 a fost folosit cu mult succes de Rednic acum 9 ani cand a castigat titlul cu Dinamo, cu un an inainte de primul nostru titlu. E opinia mea, in cazul introducerii unui al doilea varf pentru a creste forta ofensiva a echipei.

    Apreciază

    • Interesantă idee cfr.istule, la un moment dat m-am gândit şi eu la acest modul de 4-1-3-2. Am „fugit” repede la tabelul „all_time_13_ani” şi văd că acest sistem a fost folosit în 19 meciuri (32 puncte, eficienţă 55%), Andone l-a folosit în 7 meciuri în ediţiile 07-08 şi 08-09, Conceicao (09-10) în 3 meciuri, adunând 5 puncte, etc, Ultimul care au pus echipa în această aşezare a fost Dican (14-15) în memorabilul meci câştigat la Iaşi cu 3-0 (joc fantastic al lui Nascimento), iar penultimul a fost chiar Miri (ed.13-14) în meciul din Gruia cu Ceahlăul (2-0, ambele goluri marcate de Tade). La CFR modulul nu e cel mai eficient, e undeva la mijloc, sub „realizările” făcute în 4-4-2 sau 4-3-3. Dacă e să punem şi jucători concreţi în subsegmentul din faţă (3-2), eu aş vota Sorsa – Ruiz – Nouvir + Bud – Roman, chit că pe acest Sorsa nu l-am văzut decât pe nişte DVD-uri, dar pare o soluţie bună pe dreapta. La închidere Gomelt sau Nascimento prin alternanţă (în Gruia Nascimento, în deplasare Gomelt, de ex.), în spate e clar. Nu prea e loc pt. Rus, chiar dacă ultimele evoluţii ale lui sunt bune. Laurenţiu poate fi testat (la o adică) şi pe postul de închizător unic, în locul celor doi „clasici” enumerate mai sus, eventual fundaş dreapta. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Avem nevoie de variante, tot timpul apar suspendari/accidentari si atunci ne bucuram de variante ca Rus. Vorba ta, poate juca si mijlocas de toate soiurile (inchizator, inter, de banda dreapta cu mentiunea ca nu are suficienta viteza acolo dar centreaza bine), fundas lateral dreapta.

        Apreciază

  15. Văzând aceste egaluri (cam multe) din ultima perioadă, mă atacă din când în când un sentiment ciudat: e posibil ca în acest sezon înjumătăţirea punctelor chiar să ne ajute! Mă gândesc că nu vom fi foarte departe (mai sus) de locul ăla fatidic 12 (de baraj), şi -astfel- ne-am mai apropia de cei din faţa noastră în play-off (nu cred în play-out, doar aşa, cu rezerve mari). Anul trecut a fost chiar invers, fiind pe primele locuri ale play-offului, înjumătăţirea ne-a dezavantajat evident, şi i-a dat o şansă în plus celor din spatele nostru (Botoşani, Voluntari), care ne-au şi luat faţa în final. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Înainte de înjumătăţirea punctelor, eu sper să ieşim în avantaj la scăderea punctelor aferente promoţiei excepţionale a lunii noiembrie. Dacă noi scăpăm de data aceasta, şi nu văd ce ar mai putea apărea să ne pişte din nou, iar alte 3-4 echipe şi-o iau …🙂

      Apreciază

    • Sa ne amintim Kiruj cum Tony si-a bagat picioarele in ultima etapa alcatuind o echipa cu multe rezerve la Botosani (0-4), cand aveam sansa sa terminam cu vreo 3-4 locuri mai sus… Sa zicem ca a vrut sa le arate sefilor ca mai e nevoie de transferuri, am mai discutat despre asta atunci…

      Apreciază

      • Da, am discutat, dar atunci era ultima etapă şi pe masă erau vreo 400.000 euro (în cazul locului 7). Patru locuri nu puteam urca (am terminat pe 10), doar 3, dar nu asta e important, ci faptul că -cu trecerea timpului- cred din ce în ce mai puţin în varianta asta că Toni a vrut să arate pisica şefilor. Mai degrabă cred în varianta avansată de mine şi în articol, cf- căreia Toni -evaluând corect posibilităţile lotului- a adoptat o strategie de „totul în Gruia, mai moale în deplasare”, a strâns astfel suficiente puncte (câte 3) acasă ca să evite retrogradarea, şi în deplasare pur şi simplu i-a odihnit, ca să fie apţi fizic pt. următorul meci din Gruia, etc., etc. Dracu ştie, poate greşesc, dar cam aşa văd eu treaba aia… HAI CFR!!!

        Apreciază

      • Sincer nu stiu pentru ce am fost depunctati cu 6 si apoi 4 puncte sezonul trecut, la cea de 6 parca ceva jucatori au castigat in instanta impotriva clubului (sau la comisii?) si clubul nu a putut plati decat ceea ce scrie in planul de reorganizare conform legii insolventei.

        Apreciază

        • Eu am înțeles că am fi fost deja penalizați de mai multe ori pentru aceeași chestie: comisiile au cerut clubului să facă o plată pe care clubul, conform legii insolvenței, nu o putea plăti decât dacă era cuprinsă în planul de reorganizare. Ultima penalizare, cea de anul acesta, am înțeles că se datorează faptului că deși clubul a făcut între timp respectiva plată, nu le-a prezenta comisiilor, până la nu știu ce termen limită, dovada plății.🙂 E cam ca din caietul grefierului, dar e tot ce știu.🙂😦

          Apreciază

          • În accepţiunea Regulamentului de licenţiere, datoriile vechi neachitate ale cluburilor intrate în insolvenţă nu sunt asimilate ca datorii restante de către comisii dacă sunt cuprinse într-un plan de reorganizare aprobat de către judecătorul sindic. CFR nu a avut la 31.12.2015 un plan de reorganizare aprobat de judecătorul sindic, bănuiesc că aceasta este cauza pentru care am luat din nou o penalizare de 6 puncte pentru acest campionat. Pentru scadenţa din 30 iunie 2016, clubul nostru este betonat cu un plan aprobat de judecătorul sindic (sper🙂 ), normal ar fi să nu mai figurăm între echipele penalizate. ASA, în schimb, intrată în insolvenţă la sfârşitul lui martie, nu prea are cum să scape de o nouă depunctare. Ciudat ar fi dacă ar scăpa Pandurii, săptămână de săptămână sunt litigii cu jucătorii neplătiţi de 5-6 luni. Probabil mai sunt pe listă Timişoara şi cine ştie ce alte echipe-surpriză.🙂

            Apreciază

  16. http://tactic-zone.blogspot.ro/2016/09/romania-vs-muntenegru-1-1-primul-glont.html
    Analiza meciului cu Muntenegru, unde spatiile libere create de urcarea fundasilor laterali n-au fost speculate, neintrand nimeni acolo. De asemenea nu s-a jucat intre liniile adverse, lucru pentru care este creat acest sistem diamant la mijloc. De asemenea la mingea a doua (mai pe romaneste dupa bubuiala pe varf) nu a venit nimeni la sustinerea varfului Andone (acolo zice de Bicfalvi). Restul mai vedeti si voi…

    Apreciază

  17. Apropo, la Cfr cum sunt multe bubuieli direct pe Bud, marca Miri, ar putea intra mijlocasii laterali in interior pentru mingea respinsa (mingea a doua), cum apare in analiza intrarea in interior a lui Popa pentru sustinerea varfului Stancu.
    Mai scrie de incapacitatea fundasului lateral Filip de a face marcaj la om, pentru ca nu este la baza fundas lateral (asta apropo pe fata despre Camora, refacut dupa accidentare, deci apt pentru nationala).

    Apreciază

  18. Atmosfera de statiune balneo-climaterica in Gruia la meciul cu Craiova. Dar partea buna e ca a fost plin de copii, chiar daca trebuia sa-ti inghiti cuvinete de mare ocara pentru arbitru. Miri si-a imbarbatat baietii cu miscari ritmice din palme si propozitii scurte. Foarte scurte. Elasticul chilotilor sai a rezistat. S-a tot tras de el, dar a rezistat. Din nou se observa un sictir de atitudine ce molipseste echipa cand pe fata cand pe spate. Probabil asa a aparut si povestea cu investitorii primaverii, pentru moral.

    Apreciază

    • La meciul lor din Gruia nu le-a venit nici macar un singur suporter. Deci pot juca oriunde, n-au stresul ca le vin mai putini fani, ca e distanta prea mare de Giurgiu🙂

      Apreciază

  19. 14.09.`16,orele 10.30-Antrenament,Baza Sportiva CUG-incredibil,o mare surpriza pt. mine(!);am fost total surprins,dar placut, sa fiu martor,din pacate doar ultimele 30`,la un exercitiu-antrenament intensiv,”bloc”/grup compact,format din 6-7jucatori(f.laterali-“extreme”-atacanti,care se roteau/se schimbau si “recuperatorii”Gomelt si Nascimento, singurii care au ramas in schema de la-nceput,pana la sfarsit);m-am bucurat ca in sfarsit asistat la ceva nou,la niste scheme,la oares`ce trasee cu o circulatie cunoscuta a balonului,fara bubuieli si trimiteri aiuristice, cu finalitate si finalizare;sigur,ca realizarile au fost stangace si au lasat de dorit,dar e un inceput,plin de sperante(!);acest grup a fost pregatit si condus( f.implicat) de MIRI si a avut ca drept scop: crearea intre jucatori a unor relatii de joc,prin pase succesive, repetete,alternative intre linii,incrucisat,in linie,mai apoi in triunghi,continuat cu lansari in benzi,urmate de centrarile extremelor sau a f.laterali,in viteza,in careu spre atacanti si mijlocasi,care reluau balon inspre poarta(!);sau perindat 2 grupe,pe la acest exercitiu,in timp ce ceilalti jucau”miuta”pe jumatatea opusa a terenului,sub supravegherea lui Minteoan,iar ceilalti 3 portari ramasi, se antrenau separat la o poarta,cu Moldovan;au lipsit Camora si D.Roman si Hodgay;din cate am observat, eu, nu am putut remarca pe cineva in mod deosebit;mi-au placut cei doi jucatori”la inchidere”,mai sus amintiti si portarii Minca si Marc;in schimb,din nou,m-au dezamagit centrarile executate din benzi de Sorsa,L.Rus,Penteleu,Neagu(exceptie-T.Lopes) si reluarile spre poarta ale atacantilor-Bud,Omrani (exceptie-Ruiz); au mai fost prezenti, I.Muresan si Panin.

    Apreciază

  20. multumesc de operativitatea raspunsului. Sesizez ceea ce spunem dupa meciul cu oltenii ca Camora nu pare refacut…probabil de aici lipsa de azi de la antrenament…PAcat ca Sorsa sau Omrani nu ti-au aratat ceva sa ne dea sperante..

    Apreciază

  21. Întrunită miercuri, 14.09.2016, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarele decizii:
    ….10. FC CFR Cluj vs. CS U Craiova – Eliminare – În baza art. 63.1.b + art. 63.2.4.a din RD, se sancționează jucătorul Mureșan Andrei (CFR) cu suspendare pentru două jocuri și penalitate sportivă de 3.000 lei

    Apreciază

  22. Racheta, cum îi vezi pe ăștia doi (Sorsa, Omrani), dpdv fotbalistic, evident. E ceva de capul lor? Chiar dacă vorbim de un simplu antrenament, anumite lucruri se văd imediat, și tu ai ”miros” dezvoltat din acest punct de vedere.

    Apreciază

  23. 14.09`16,orele 17.30,Baza Sportiva”Transilvania”;azi, ca sa ma scot de la nevasta-mea puteau sa ma coopteze,macar ca „observator-federal!”; a avut loc un Joc-„Scoala”,intre titularii”posibili” si viitorii (in)probabili;la titulari,au evoluat,intr-un sistem:1-4-2-4:Minca(46`Marc)-T.Lopes,Larie,Horj,Camora(!)-Gomelt,Nascimento-L.Rus(Sorsa)-Omrani,Bud,Nouvier;au sarit din”schema”,jucand la „rezerve”:J.C.Ruiz( bun-cred ca se greseste,daca se va juca fara el!;echipa se va frange de la jumate,nu vom mai avea coerenta in actiuni si multe alte lipsuri!)), Paun(mult schimbat in bine)si Penteleu;cei doi noi veniti:Sorsa,este Jakolis II,incisiv,cu o buna viteza, cu ruperi de ritm,este un castig;Omrani-cred,ca dupa integrare, va fi mai bun decat Tade(!);are doar dreptul,dar loveste bine,mingea,cu capul;din ceea ce am vazut ca se lucra dimineata,dupa-amiaza practic a cam disparut acel sitsem de pase,de constructie la firul ierbii!;nu dezarmam,e bine ca se incearca si altceva,decat hei-rup-isme,joc numai,in forta,cu mingi aruncate la-ntamplare;deocamdata,acest sistem de joc,mi se pare perdant;s-ar putea revitaliza cu conditia ca cele doua viitoare”aripi”sa-si intre in rol(!)

    Apreciază

    • Interesant formula asta 1-4-2-4 (chit că e aproape frate geamăn cu 1-4-4-2), diferența fiind ”accentul” pus mai mult pe atac. Nu sună rău, oricum aripile au de tras tare înainte-înapoi, în defensivă vom vedea evident 1-4-4-2, și e bine așa. Să ai dreptate cu cei doi, și atunci m-am liniștit. HAI CFR!!!

      Apreciază

  24. Pentru rosu direct suspendarea minima este de 2 etape………doar exceptional in cazul catzeilor s-a dat doar o etapa.
    Este imbucurator ca la cei veniti s-a vazut ceva calitati.Avem nevoie de sange proaspat in echipa atat la nivel de titulari de baza,cat si pe banca suspinelor.

    Apreciază

  25. O mostra de „inteligenta” a unui comentator sport.ro, dupa meciul pierdut aseara de echipa lui Becali cu 2-0 in fata turcilor din Ankara:” Steaua nu este cu mult mai rasarita decat Osmanlispor”.
    Pe linia logica a acestui jurnalist, daca Steaua ar fi pierdut doar cu 1-0 ar fi insemnat ca este cu mult mai buna decat echipa turca.

    Apreciază

  26. Ieri,prin targ,am auzit un scenariu apocaliptic(daca este adevarat?!),de aceea doresc sa”contrez”,din start,urmatoarea dezinformare(!);desigur ca,manipularea,nu putea veni,decat din”bostanele”turmentate si fara neuroni ale( unor) mU-isti-lor,plecati cu”duhul”,care traiesc din halucinatii idilice,dupa o serie de nopti cu prizat la greu si anume ca:”piticul-atomic”-Boc,l-ar fi contactat inclusiv pe AP.pt. a se asocia cu Primaria Cluj-N.in vederea finantarii,sau sponsorizarii” valenilor!”(ca tot vorbea el de liga a IV-a,pt. a se reaseza lucrurile!);daca ne gandim retrospectiv,nu trebuie uitat faptul ca pe la-nceputuri Arpike,ar fi dorit sa-i preia(!);cred ca, inafara unei incercari penibile de a “rascolii rahatul”si de-a irita spiritele hidoase si rautacioase ,aceste zvonuri lansate, fara temei,marca inregistrata de”hUligans”,nu pot fi luate in seama,nici macar in gluma,cel putin in conditiile date!

    Apreciază

    • Eu nu stiu de ce crezi tu ca e asa de imposibil. Paskany vroia o jucarie. CFR-ul este o jucarie care acuma trebuie reparata pe cand U este noul simbol al Clujului ITisto-corporatisto-outsourcist-si-untoldist. Nu m-ar mira daca, la promovoarea lui U in Liga 1, o sa fuzionam cu ei. Sau poate chiar dupa ce retrogradam noi in B…

      Apreciază

      • Poate fi şi o condiţie de a scăpa de DIICOT…La noi totu-i posibil. Chiar dacă am rezerve faţă de acest scenariu (cunoscându-se ura fără margini a vălenilor vizavi de „grof”, cum spun ei), nu pot să-l arunc direct la „recycle bin” din moment ce AP a mai suflat câte ceva şi despre Mazăre, şi probabil nu pe degeaba… Mă rog, importante sunt punctele (3) mâine. HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Uistii sunt asa suporteri adevarati ca dupa ce au retrogradat in Liga a 2-a acum vreo 15 ani veneau cu sutele la stadion. fata de miile cate erau cand erau in A. S-ar face prieteni si cu dracu numa ca sa fie in Liga 1.

          Apreciază

  27. Chiar daca ar fi un lucru real faptul ca primarul Clujului l-a contactat pe AP in problema U, nu inseamna ca AP a si acceptat. Vom vedea. Oricum, nu se potriveste una cu alta, asta e clar.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s