Doua antrenamente – Comparatie


 

Pentru ca suntem la mijlocul saptamanii, oarecum departe de iuresul meciurilor din weekend, va propun un mic studiu comparativ intre doua antrenamente. Pana la o relatare a sedintelor de pregatire ale C.F.R.-ului in paralel cu ale Barcelonei, va propun din experienta si participarea personala doua echipe de juniori: una din Romania, alta din Spania.

Observatiile sunt rodul filtrului personal si sunt supuse subiectivismumui. In ciuda straduintelor, incadrarea in pagina sufera pe alocuri. Sper sa nu deranjeze prea mult.

 

PREZENTARE GENERALA

Echipe Juniori C,CSMS Iasi Cadet B, CD Banyoles
Cluburi de care apartin CSMS Iasi (Liga 1- Romania) CD Banyoles (Liga a 6-a- Spania)
Categoria de varsta

Juniori 14 ani

Competitia

 

 

Campionatul Judetean de fotbal

 

Campionatul Regional de fotbal – Liga a 3-a

 

Observatii

 

 

 

 

 

*Competitia din Romania la aceasta grupa de varsta are o unica grupa valorica

 

* Clubul din Romania la aceasta grupa de varsta are o singura echipa

*Competitia in Spania este stratificata pe patru niveluri valorice  cu sistem promovare-retrogradare astfel : Preferent; Liga 1; Liga a 2-a; Liga a 3-a

*Clubul din Spania are doua echipe (Cadet A  evolueaza in Liga Preferent; Cadet B in Liga a 3-a)

1. Teren de antrenament

 

 

 

 

 Intreaga suprafata a unui teren auxiliar din baza de pregatire a clubului

-suprafata artificiala

-grad de uzura medie

 

Jumatate din suprafata terenului principal al clubului

-suprafata artificiala

– grad de uzura medie

 

 

2. Materiale folosite in timpul antrenamentului

Jucatori  

Echipament de aceeasi culoare  (cateva exceptii)

-fara aparatori

-ghete (2 exceptii-jucatori in adidasi pentru antrenament separat datorat accidentarilor)

Echipament de aceeasi culoare

– fara aparatori

– ghete

Antrenori Imbracaminte sport, adidasi, carnet notite, fluier Imbracaminte sport, ghete, carnet notite, tabla tactica mobila
Porti  

Doua porti de dimensiuni medii (tipul celor folosite la fotbal in 7)

– prin structura lor pot fi rasturnate si folosite pentru jocurile fara portar

 

Doua porti de dimensiuni medii cu rotile

– sunt usor de mutat, fara risc de accidente

Materiale mobile

 

 

3 mingi modele diferite (2-stare foarte buna, 1-stare buna)

-10 conuri portocalii, 10 maieuri galbene

 

 

10 mingi acelasi model ( 4-stare foarte buna, 6-stare buna)

– 40 copete de 4 culori diferite, 4 garduri, 18 maieuri de cate 3 culori diferite

 

* Din relatarile copiilor una din mingile juniorilor din Iasi fusese pitita in timpul unei sesiuni de suturi si furata de la echipa mare

  1. Desfasurare antrenament

Participanti:

CSMS Iasi       – 1 antrenor; 27 jucatori

CD Banyoles  – 2 antrenori; 18 jucatori

Orar:

CSMS Iasi       – Sosire 16:00 – Incepere 16:30 – Incheiere 18:00

CD Banyoles  – Sosire 19:30 – Incepere 20:00 – Incheiere 21:30

Observatii:

– In Iasi a existat o discutie antrenor – jucatori 10 minute la vestiare inaintea antrenamentului.

– In Banyoles aceeasi discutie s-a tinut pe teren imediat dupa inceperea antrenamentului.

– Sesiunea din Banyoles s-a desfasurat in nocturna.

 

I. Prima parte – Incalzirea

CSMS Iasi

Jucatori:

– Au efectuat exercitii de alergare usoara, careuri (3 grupuri de 7 contra 2), mobilitate articulara si intinderi.

Antrenor:

– A supravegheat incalzirea de la distanta in cea mai mare parte, in timp ce purta discutii cu mama unui jucator ce viziona antrenamentul de pe margine. A intervenit la efectuarea jocurilor tip careu, ocupandu-se in majoritatea timpului de careul cel mai bun dintre cele trei formate.

Observatie:

In timpul careurilor jucatorii defensivi, cei care trebuiau sa recupereze mingea, purtau maieuri, iesirea lor din mijloc fiind insotita de schimbul aferent de maieu cu cel care intra. Acest lucru produce numeroase pauze, intrerupand cursivitatea jocului si scazand vizibil intensitatea acestuia. Folosirea maieurilor pentru distingere in jocuri de tip careu este utila in etapele de formare (pana in 10 ani), dupa aceasta data jucatorii avand capacitatea sa se descurce si fara ele.

 

CD Banyoles

Jucatori:

– Au efectuat exercitii de alergare usoara, mobilitate articulara si intinderi, exercitii specifice de coordonare, exercitii de preluare, pasa si conducere a mingii (1.circuit/fara adversar, 2. joc posesie/ cu adversar).

Antrenori:

Principal – A participat in general pasiv, intervenind punctual asupra executiilor jucatorilor in ultima parte a incalzirii. Spre final s-a dedicat pregatirii partii a doua a antrenamentului.

Secund – A organizat si supravegheat activ incalzirea, asezand materialele de antrenament pe teren, dand indicatii de executie si organizand grupurile de jucatori.

 

II. Partea a doua – Principala

CSMS Iasi

Jucatori:

– S-au ales singuri in trei echipe, jucand partide tip „castigatorul la masa” pe jumatate de teren, fara portar si fara regula offside-ului, golul putand fi inscris doar cu capul din apropiere. Deasemeni s-a folosit regula celor trei atingeri maxime. Cei din echipa care isi asteptau randul priveau meciul celorlalti.

Antrenor:

– In marea majoritate a timpului a vorbit la telefon. A avut interventii sporadice, toate strigand celor care atingeau mingea de mai mult de 3 ori sa execute 10 flotari. O singura data a oprit jocul pentru a-i arata unui „dobitoc” ca preluarea trebuia facuta cu latul pe piciorul stang si nu cu exteriorul piciorului drept trecand peste celalalt. Deasemeni a mai intrebat la un moment dat de ce unul din jucatori evolueaza pe dreapta si nu pe stanga. Jucatorul i-a raspuns ca asa a vrut un alt coleg de-al lui sa faca schimb de locuri.

 

CD Banyoles

Jucatori:

– Au efectuat un exercitiu de tranzitie atac- aparare cu finalizare 3 contra 3, joc de minifotbal la porti mici, joc de posesie cu trei echipe implicate (culori diferite) 12 contra 6.

Antrenori:

Principal – A fost foarte vocal in timpul exercitiului de tranzitie, incercand sa impulsioneze mentinerea unui ritm ridicat, insistand astfel mai mult pe obiectivul fizic a ceea ce se lucra. A intervenit de cateva ori, oprind exercitul de posesie in trei echipe insistand asupra greselilor de decizie.

Secund – A supravegheat desfasurarea jocului de minifotbal pentru cei care nu participau la exercitiul de tranzitie (minifotbalul si tranzitia s-au realizat concomitent pe grupe care s-au schimbat intre ele). A participat cu indicatii de pozitionare si directia pasei in exercitiul de posesie

 

III. Partea a treia – Revenirea la calm 

CSMS Iasi

Jucatori:

– S-au asezat pe una din laturile terenului, cativa dintre ei realizand sporadic abdomene si genoflexiuni (au renuntat si ei cand au vazut ca ceilalti nu fac nimic), au ascultat discursul antrenorului

Antrenor:

– Le-a cerut jucatorilor sa realizeze exercitii de forta (abdomene, genoflexiuni) fara sa insiste asupra acestui aspect. Concomitent a inceput o discutie legata de detalii organizatorice : cooptarea de noi jucatori din randul prietenilor juniorilor, plata unor bani din partea parintilor, programul antrenamentelor si jocurilor din perioada urmatoare, anuntul catre un copil sa nu mai vina (in fata celorlalti).

 

CD Banyoles

Jucatori:

– Au realizat exercitii de stretching. Au ascultat discursul antrenorului principal din final.

Antrenori:

Principal – A tinut un discurs de 10 minute la final exprimand concluzii asupra muncii din timpul antrenamentului si a programului viitor.

Secund – A condus sesiunea de stretching, a realizat strangerea si ducerea materialelor de antrenament.

 

4. Observatii generale

                                                                          Nivel de implicare
A. Atitudine jucatori Inegala – Categorii:

1. „Azi n-am chef, dar nici maine nu promit”;

2. „Vreau, dar mi-e frica sa nu gresesc”;

3. „Am tehnica si tupeu, alergarea e mai mult pentru ceilalti”;

4. Implicare totala

Usor inegala – Categorii:

1. „Azi n-am chef, dar nici maine nu promit”;

 

2. „Am tehnica si tupeu, alergarea e mai mult pentru ceilalti”;

3. Implicare totala

B. Intensitate  Incalzire                  – Medie Incalzire                 – Medie
Partea principala  – Medie Partea principala  – Ridicata
Explicatie Desi in partea de incalzire intensitatea antrenamentului a fost aproximativ egala, diferenta din partea principala a antrenamentului s-a facut datorita urmatorilor factori:

-Numarul prea mare de jucatori la Iasi

– Lipsa de implicare a antrenorului din Iasi a condus la alegerea unor echipe inegale Unii copii s-au simtit frustrati, altii nemotivati, cei mai slabi au fost putin implicati in joc, iar cei mai buni au fost ca niste „mici sefi” ;

 

– Desi partidele aveau intensitatea relativ mare , timpul petrecut pe margine de fiecare echipa cand iesea era practic unul mort. Rezultatul a fost undeva la 40 de minute de joc cu 20 de minute de stat ca spectatorul.

– In Banyoles prezenta a doi antrenori a dinamizat evolutia jucatorilor si cel mai important s-au anulat timpii morti din antrenament. Jucatorii au fost in permanenta antrenati intr-un exercitiu sub supravegherea a cel putin un antrenor

 

Portari                                     (in ziua respectiva) Au efectuat antrenament separat cu un specialist venit din partea clubului Au efectuat antrenament separat doar in partea de incalzire
Altele

 

 

 

Realizeaza 5 antrenamente saptamanal

Desi a avut tot terenul la dispozitie, echipa din Iasi a folosit doar jumatate din campul de joc

Realizeaza 3-4 antrenamente saptamanal

 

 

67 comments

  1. Comparatie profesionala , felicitari !!! Am participat, o data la, o „lectie comparativa ” asemantoare , dar la alt nivel : ” Steaua ’86 vs Steaua ’89 „. Au fost luate diferite faze din momente asemantoare. Concluzia: diferenta de 4-5 secunde in viteza de miscare a balonului in favoarea S ’86. Cauza: Hagi ! Toti trebuiau sa joace mingea cu trimitere inspre el, dupa care o pierdea … Efectul : 0-4 !! Asa ca, daca luam in timp, „rejele” a cam fost o „frana” cu egoismul lui. De fapt, s-a vazut asta si la Real si la Barcelona, unde, alte vedete nu erau dispuse sa joace pentru el ca sa-si afiseze istericalele. Gica 10! Scuza-ma, dar n-am putut suporta niciodata fotbalisti de genul asta ! Poate ,ca dupa ce a mai imbatranit , s-a schimbat . Ori a invatat niste lucruri. Dar, io , de la meciul cu Finlanda (’85, parca ) si Irlanda de N., nu l-am putut inghiti. Mai ales Italia ’90…

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc achilles. Interesant comentariu legat de „lectia comparativa” la care ai asistat. Viteza de miscare a mingii e un concept a carui eficienta tine foarte mult de directia de deplasare (de progresie spre terenul advers). Degeaba ai o buna viteza de circulatie a mingii daca ea se face haotic si mai mult de-a latul terenului. Exista intr-o vreme ideea preconceputa ca o echipa depinde ofensiv foarte mult de coordonatorul sau de joc, de numarul 10.Conceptia aceasta se baza (si inca mai are adepti) in special pe doua calitati ale acestui tip de jucator: scoaterea de adversari din joc prin dribling, creeand spatii si iutirea atacului prin pasele lungi, precise. Jocul modern, contemporan demonstreaza ca nu e nimic mai fals in a crede ca nu se poate juca bine fara un numar 10 de calitate. Oricum, discutia e interesanta si parerile pot fi impartite.

      Apreciază

    • Hagi nu s-a schimbat ci a schimbat echipa. La Real si Barca a fost un jucator de rezerva. A „confirmat” la Brescia mergind in divizia a doua si redevenind protejatul unui grup de influenta romanesc la club. Dar sorry, orice rezerva la Steaua poate fi vedeta la Gloria Buzau, ca sa pastram termenii de comparatie. La turci la fel – a mers ca erou intr-un campionat unde straluceau si mai stralucesc ca model de business diversi jucatori terminati din campionatele mari alaturi de care gasim jucatori din categoria „bon pur l’orient”.

      Apreciază

  2. Foarte interesanta comparatia. Din ce am citit observ ca baza materiala e in aceeasi, cu mici exceptii gen mingi dar asta se rezolva cu cateva sute de lei. Conditii de antrenament, vezi teren de joc, mai bune la Iasi decât in Spania. Diferențele apar la nivelul de implicare a antrenorilor. Or aici nu mai e vorba de infrastructura, de lipsa de pregatire, ci de nivelul de interes al conducerii clubului. Antrenorul isi permite sa fie neimplicat pentru ca cei din conducerea clubului ii permit sa fie neimplicat. Si asta pentru ca pentru multe cluburi din Liga 1 centrele de copii si juniori sunt un apendice nedorit. Sunt doar un capitol din caietul de licentiere care trebuie bifat.

    Apreciază

    • Vladimir, micile exceptii de fapt pot fi uriasele probleme. La 27 de copii tu sa ai 3 mingi, din care una „subtilizata” de juniori de la echipa mare??? Practic o minge la 9 copii. Vorbim de juniori de 14 ani totusi, unde pregatirea tehnica ramane pilonul de baza al antrenamentului. Daca mai trebuie sa dai o minge (nu macar 2 cum ar fi normal) sa se pregateasca portarii separat, ramai cu 2 mingi la 25 de copii. Iti spun fara nici o exagerare ca au fost pusti care intr-o ora jumatate de antrenament au atins mingea de maxim 10 ori. Sa nu uitam ca analizam un antrenament de fotbal si nu de atletism sau alte sporturi. Si marea durere e ca pana la urma nici n-ar fi vorba, asa cum bine ai spus, de cine stie ce investitie.

      Apreciază

  3. Bine, comparația e strict intre ședințele de antrenament. Dar conteaza foarte mult si programul in afara antrenamentului, vitaminizare, medicatie, alimentatie. Si probabil si aici diferentele sunt foarte mari.

    Apreciază

  4. Diferenţa esenţială este în conţinutul părţii principale a antrenamentelor, atât ca conţinut pur, dar ca şi mentalitate, abordare şi pregătire a antrenorilor. Dacă copii se strică undeva, atunci se strică -din păcate- chiar la acel nivel. Cu excepţiile de rigoare, evident. În opinia mea, în anii 70-80 a existat un plan de antrenament al copiilor/juniorilor mult mai profesionist, au fost şi multe centre fotbalistice recunoscute (Bacău, Piteşti, Craiova, şi chiar şi Clujul), care livrau fotbalişti bine pregătiţi echipelor din primele trei ligi de atunci. Comparaţia cu Iaşiul pare din start în defavoarea ieşenilor, în sensul că foarte mare tradiţie nu există acolo (faţă de centrele amintite mai sus). La acest nivel sunt foarte puţine centre unde chiar se lucrează profesionist, eventual academia lui „Haci”, centrele private din Cluj, etc. În rest, Dumnezeu cu mila şi părintele cu cotizaţia. Antrenori care vin beţi la antrenamente, care n-au o pregătire pedagogică nici măcar minimală, limbaj vulgar/obscen, etc.E o discuţie lungă, cu multe „subsidiare”…HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Salutare kiruj. Din pacate din punct de vedere fotbalistic Bacaul practic nu mai exista si o spun in cunostiinta de cauza.Cat despre Iasi sa nu uitam ca alaturi de Botosani e cam singurul oras din Moldova care mai conteaza in fotbalul romanesc. Chiar daca nu o avea mare traditie, faptul ca evolueaza in prima liga ii aduce un statut economic privelegiat si constituie un important magnet de resurse umane, deci pretentiile ar trebui sa fie pe masura.

      Apreciază

  5. Apropo antrenamente… Prin 85-86-87, când eram cu echipa „prezidată” de mine în judeţ (am ajuns în C primadată doar în 88), a existat un semiprofesionism mascat vizavi de jucători (cam aşa era peste tot). Conducerea a insistat (mai ales în 85 şi 86, apoi a lăsat-o mai moale) ca înainte şi după antrenamente băieţii să fie/să revină „pe câmpul muncii”…(Mă rog era o tâmpenie fără margini, oricum mare brânză nu făceau flăcăii pe acolo, erau cu toţii angajaţi la atelierele de „metal” -lăcătuşerie, etc.-, doar câţiva dintre ei au văzut aparat de sudură la viaţa lor, din care fefectiv 2-3 ştiau să-l şi folosească. şefii de ateliere nici nu ştiau cum să-i pună la nişte munci auxiliare -curăţatul curţii, căratul deşeurilor, etc.- ca să nu încurce „fluxul de producţie”…Asta ca o paranteză). Era clar, că interesul băieţilor era ca antrenamentele să fie cât mai lungi, să rămână cât mai puţin timp pt. „infernul fabricii”…S-a ajuns ca o şedinţă tehnică (ţinută de regulă de la ora 11) să ţină şi 3 ore, inclusiv antrenorul era părtaş la această şmecherie, cam 60% din aceste „şedinţe” erau pierdute, unii se plimbau (în cel mai bun caz), alţii se culcau pe gazon, şi activitate cu adevărat intensă s-a făcut doar 45-50 de minute. După 2 ediţii de judeţ ratate, l-am convins pe director (cu noul antrenor, Incze IV) să nu mai facem această parodie de trei lei, băieţii să fie scoşi în totalitate din producţie, în schimb să se traseze clar obiectivul de promovare. Aşa a şi fost, am şi reuşit, mă rog, altă poveste. Paci (Incze IV) n-a mai făcut antrenamente de 3 ore, a făcut două sesiuni zilnice, ambele de maxim 70 de minute, intense şi fără timpi morţi. Adică dacă aveai ceva cunoştinţe (şi el avea fără discuţie, după vreo 7 ani de div.A la Iaşi), puteai să faci ca antrenamentele să fie şi intense, dar şi plăcute (aşa s-au declarant băieţii, după ani de zile de lăfăială cu nişte antrenori locali ), şi -lucru important- şi folositoare. Mă rog, alte vremuri…🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Bun exemplul , Kiruj Bacsi ! Da , se pierdea timpul mult si in 70 de min . poti face cat in 3 ore… Alaturez un Plan de Antrenament (ori, „aantranamant”, cum zice rejele) pentru copii peste 14 ani, folosit si in Programul de Dezvoltare Olimpic . Planul este pentru o zi din planul pe 10 saptamani (ciclu) si are patru (4) faze distincte : 1.Incalzirea 15 min. ; 2 Activitate pe suprafata redusa 20 min ; 3 Activitate pe suprafata extinsa 25 min 4 Joc scoala 35 min. Total 95 min.(cu pauze). Si, Vladimire, eu folosesc de obicei 5 mingi pentru ogrupa de 10-12 copii(Nr,3-4-5, in functie de varsta-) 10 la 15 $/ minge, 5 mingi mici petru control si o minge cu plasa pentru vole si lovitura cu capul. Pentru portar folosesc mingea cu colturi. Deci costul de „utilaj de munca” este de cam 120-130$ / grupa de copii. Bineinteles , il folosesc pentru un sezon . Celelate aparate , costa cam 2000-3000 $ si le folosesc cam 3-4 sezoane pentru 10 grupe de copii… https://usys-assets.ae-admin.com/assets/968/15/W7%20-Transition%20to%20Attack%20from%20Defensive%20Half%20-%202016.pdf

      Apreciază

      • achilles, uite ma bag si eu putin ca „musca in lapte” sa comentez pe marginea acestui plan de o zi pe care ai avut amabilitatea sa-l prezinti. Il consider bun. Respecta ideea de progresie (de la mic la mare, de la usor la greu), are o idee clara asupra ce vrea sa lucreze si timpii sunt bine definiti. Totusi ca orice plan bun are si calitatea ca poate fi imbunatatit. Pe langa mici detalii , pe care si le poate regla orice antrenor in practica cum doreste, cum ar fi tipul de recuperare de exemplu, eu personal as face o modificare structurala. Primele doua exercitii lucreaza iesirea din propria jumatate si conectarea aparatorilor cu jucatoiri de banda (mijlocasi laterali, extreme, poate chiar interi). Al treilea insa are poarta pe centru, fortand fundasii sa duca mingea prin acea zona. Practic in felul acesta se lucreaza iesirea din propria jumatate prin zona centrala. Deci eu, ori as schimba primele doua exercitii folosind un singur jucator pozitionat central cu care aparatorii sa faca jonctiunea, fie le-as lasa cum sunt(in mare), dar l-as modifica pe al treilea inlocuind poarta centrala cu doua mai mici laterale, evident fara portar. Nu vreau sa par critic, e doar o parere personala. Asta as face eu

        Apreciază

        • Faine exercitii, prietene Achilles, ideea ta Bogdane de a pune doua porti mici lateral la exercitiul 3 ar favoriza progresia ofensiva spre jucatorii din flancuri, lucru foarte posibil in conditii reale de meci, in general mijlocul terenului fiind mult mai aglomerat. Vreau sa mai remarc un lucru, echipele gen Guardiola sau Barca lui Enrique prefera jocul pozitional avansat in jurul careului advers, jucatorii din flancuri venind la primire si pasand inapoi. Eu as propune exploatarea momentelor cand adversarul e avansat, dupa un atac de exemplu, iesirea din aparare prin pase putand sa-i surprinda in fundul gol. De asta se poate mai usor scoate mingea la un fundas lateral, unde terenul e mai putin aglomerat. apoi sa vina la primire un jucator in zona centrala, de fapt doi in acelasi timp, unul si in lateral ca adversarul sa nu stie cine va primi pasa. Sa zicem ca adversarul il marcheaza pe cel din lateral cu un miljlocas de banda de exemplu. Atunci pasa poate sa plece in centru la primire. Si e esential in opinia mea ca in acelasi timp cei doi mijlocasi de banda sa se demarcheze tasnind inainte ca sa poata primi pe pozitie viitoare urmatoarea pasa. Si doi deodata ca sa nu stie adversarul pe care sa-l blocheze si sa se deschida in centru. Revin la cealalta varianta, mingea a ajuns la un fundas lateral si adversarul marcheaza jucatorul din zona centrala acum, care vine la primire, cum ar fi mai logic, centrul se aglomereaza in general. In acelasi timp a venit la primire si mijlocasul din aceeasi banda, el primeste acum. E esential in opinia mea ca in acest timp sa se demarce un jucator in zona centrala impreuna cu celalalt mijlocas de banda care tasneste si el pentru a primi pe pozitie viitoare o eventuala schimbare de directie. Daca pasa vine pe pozitie viitoare la jucatorul demarcat in zona centrala atunci tasnesc in acelasi timp in opinia mea mijlocasii de banda, urmand un un-doi pe pozitie viitoare cu mijlocasul de banda de la care a primit sau o pasa pe pozitie viitoare celuilalt mijlocas de banda demarcat in acest timp. Etc.

          Apreciază

  6. Una din marile hibe ale fotbalistilor romani e ca nu sunt constanti de la un meci la altul, dar chiar si in cadrul aceleiasi partide au probleme. Acest lucru are mult de-a face cu felul in care se antreneaza. Toti acesti timpi morti din timpul antrenamentelor se vad in meciuri. Practic jucatorii nu sunt obisnuiti sa ramana concentrati si in tensiune 90 de minute continuu pentru ca ei nu fac asta la antrenamente.Antrenamentele fizice nu se incadreaza aici pentru ca eu vorbesc de joc unde creierul trebuie sa ia decizii, iar corpul sa rezolve ecuatii de coordonare, nu doar alergare in linie dreapta si forta.

    Apreciază

  7. b_o_g_d_a_n, referitor la constanţa jucătorilor de la un meci la altul respectiv în timpul unei partide anume, aş face completarea că de multe ori (dincolo de carenţele proprii) contează şi evoluţia adversarului. Să nu mai vorbesc de tactica aleasă de antrenor. Uite, de ex. în meciul nostru de la Botoşani (evoluţie catastrofală, de tip „aşa nu!”), Miri i-a aşezat pe băieţi într-un clasic 4-4-2, dar problema a fost nu cu „clasicismul”, ci cu rigiditatea formulei, adică cu interpretarea sarcinilor specifice acestei aşezări. Foarte pe scurt, acest 4-4-2 a fost extrem de rigid, făcută parcă din ţevi de metal, liniile nu prea s-au îndepărtat una de alta nici în verticală, nici în orizontală, totul s-a mişcat ca o construcţie sudată, imobilă, ca un grilaj de metal, dacă vrei. Evident, adversarul a sesizat carenţa, tot timpul a împins jucători între aceste „pătrăţele” imobile, s-a dus dracului tot meciul, cu toate că băieţii au alergat, dar -cum spuneai- FĂRĂ FOLOS. Noroc că am scăpat cu un 1-3 şi aşa umilitor. Faţă de această situaţie, ultmul nostru meci (5-1 cu astrali) ne-a adus în faţă (mai încolo, după introducerea lui Bud, dar şi înainte, de multe ori), aceaşi aşezare 4-4-2, dar de această dată n-am mai vorbit de „grilaj metallic imobil”, au fost făcute regrupări de jucători în lateral (pt. pressing în haită), apropiere de zona „fierbinte” în faţa porţii, etc. şi rezultatul s-a văzut. Cam tot atâta au alergat băieţii, dar cu folos, pt. că -probabil, adică mai mult ca sigur- A1 i-a explicat ce şi cum. În concluzie, poţi să ai şi pregătire fizică bună, dacă nu ai o tactică bună de joc, şi -mai departe- dacă jucătorii nu interpretează această tactică aşa cum trebuie. Nici nu mai vorbesc de posibilitatea (evidentă), că totul depinde şi de comportamentul adversarului, dacă te lasă să-ţi faci jocul, sau te dejoacă cu strategii de distrugere/anihilare specifice, caz în care A1 este obligat să schimbe ceva (dacă poate, evident). HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Tactica e importanta si in meciurile cu echipe apropiate valoric iti poate aduce victoria. Uneori poate sa echilibreze balanta si chiar sa obtina succese rasunatoare in conditii de inferioritate crancena. E totusi prefarabil sa nu ajungem in situatia asta si sa avem jucatori cat mai bine pregatiti, tehnica si intensitatea constanta de joc fiind factori esentiali pentru jocul modern.

      Apreciază

  8. Foarte bun şi interesant articol, felicitări, b_o_g_d_a_n! Indiferent de numărul antrenorilor şi de interesul arătat de aceştia, părerea mea este că la copii de 14 ani ar trebui să existe încă o plăcere inocentă şi bucuria de a se afla în apropierea băşicii de fotbal pe un teren de joc, implicit o dăruire totală la antrenamente, şi nu genul de comportament de-a renunţa genoflexiuni pentru că vecinul nu face, iar antrenorul nu-i zice nimic. Dacă un antrenament este o corvoadă pentru un adolescent de 14 ani, ar face bine să treacă cât mai rapid la căutat pokemoni.🙂 Nu vreau, nici într-un caz, să scuz eventualul dezinteres sau lipsa de pricepere a unui antrenor, dar fotbalişti, nu jucători de fotbal, au ajuns mereu din acei copii care aveau plăcerea să joace fotbal 24 de ore pe zi.🙂

    Apreciază

    • Multumesc pentru aprecieri caneto. Sa stii totusi ca senzatia mea a fost ca pustii din Iasi s-au implicat destul de mult, iar partidele dintre ei, desi cam haotice si de capul lor au fost destul de bune. Procentual vorbind as spune ca au fost mai multi din Romania, decat in Spania pe care i-as incadra la „implicare totala”. Faza cu renuntatul la genoflexiuni mai are un element in contex. E putin ciudat tu sa faci exercitii de forta in timp ce antrenorul vorbeste de nu stiu ce cotizatie si turneu la Brasov si cam toata lumea sta si-l asculta. In fine…

      Apreciază

  9. Multumim Bogdan pentru lectia de antrenament. Sper ca citesc si antrenorii de la echipele din liga I, unii macar pe aici sa traga foloasele pe care le pot. Subliniez din nou succesul echipei din Razgrad, un mic orasel pe langa care treci nu mult dupa ce treci podul Giurgiu-Ruse, vreo 50 de km acolo, in drum spre litoralul bulgaresc al Marii Negre. Nici nu-ti imaginezi ca acolo e o echipa de fotbal care joaca pentru a doua oara, la scurt timp dupa prima, in grupele UCL. Dar e adevarat. Au ajuns pentru prima data campioni cu un buget de 1 milion de euroi! Asta dupa ce un om cu bani s-a dus acolo din capitala Sofia, de la alta echipa care are multe trofee in Bulgaria. Si au perseverat, si-au vandut tara (adica au adus jucatori straini multi) si-si vad visul cu ochii. Nu se poate spune ca au cine stie ce academie de copii si juniori, pur si simplu au facut transferuri bune. Si daca internationalii Moti si Keseru din Romanica au ajuns acolo, cu Prepelita la pachet, inseamna ca se plateste ceva cas acolo fata de ce e la noi. Atat am avut de spus, vizavi de preconizatele vanzari ale lui Nouvier si Larie, in contrast cu declaratia de dupa si de dinainte de Supercupa si inainte de descalecarea Diicot-ului (pentru vreo a treia oara).

    Apreciază

    • Multumesc si eu de comentariu cfr.istule. Nu e o lectie de antrenament, am incercat doar sa redau cat mai fidel si obiectiv doua sedinte de pregatire a doua echipe diferite, dar de aceeasi varsta. Plecand de aici se pot trage niste concluzii si mai putem discuta la comentarii.

      Apreciază

    • Pai, vezi Cfr-istule ? ! Si Chelu putea sa fi facut echipa , ori sa fi plecat acum in Ungaria, ori Austria..La Debrecen ori Salzburg , ori Budapesta , ori Wiena.. Ca, se pricepe , nu ? Poate ca-l costa mai putin si avea mai putine „grauatazi „; nu-l ataca nimeni, nu-l dadea nimeni afara din tzara si castiga si bani din calificarea in CL. Da’ nu !! El o vinit la noi ca sa-l acuzam noi c-o fugit cu banii noshti si DNA, c-o fugit cu banii lui …La noi , numa’ ” oligofrenul nazzionale ” are dreptul la castigarea campionatului. Ca doara, ii tara lui, albanizata gata si ‘ tot ce misca in tzra asta ii prieten numai lui „… Apropo de declaratiile lui Sandu Boc

      Apreciază

      • Mai putin? RedBull Salzburg are buget de 40-50milioane pe an… Ca sa te poti bate cu ei trebuie sa investesti cam aceeasi suma. Ma gândesc ca nu vrei sa-mi spui ca AP se pricepe si aia nu… Ungaria? Cam imposibil de ajuns in CL cu un club din Ungaria. Degeaba ești tu bun daca ceilalți nu sunt… Daca restul sunt slabi ai o gramada de tururi preliminare de jucat. Cap din serie nu esti.

        Apreciază

        • Ok, Vlad, Red Bull Salzburg are buget, nene, dar bulgarii ce campionat tare au? Zero… Au intrat de doua ori in grupele UCL razgradenii jucand o gramada de tururi preliminare, prima oara scotand tocmai echipa oierului in play-off-off-offf-ul UCL. Iar acum pe cehii de la Victoria Plzen care invingeau echipa npastra draga cu 3-1 in stagiile de pregatire din Austria, can aveam jucatori unul si unul, lot valoros nu gluma.

          Apreciază

          • Pai la faza aia razgradenii au avut noroc. Au jucat cu Steaua care era cel mai slab cap de serie. Degraba nu o sa mai fie o echipa atat de slabă in prima urna valorica. Practic au avut bafta pe care a avut-o Steaua ani la rand la tragerile la sorti…adversari slabi, si-a construit un coeficient decent. Dar si bafta nu tine la nesfârșit si e cam pe duca si coeficientului Stelei. Daca nu fac vreo minune in EL anul asta, anul viitor si coeficientul lor tinde spre 0.

            Apreciază

            • Asta ziceam, Vlade, ca-si bat joc oile de participarile din UCL an de an. Drept urmare joaca cu City in play-off-off. Dar de Viktoria Plzen care ne-a tras-o si noua nu zici nimic, Vlade?

              Apreciază

      • Asa e, prietene Achilles, la noi au pus cainii sa-l atace si sa-l scoata din joc… De asta a fugit si sta si acum ascuns sa nu se lege de el nimeni, cred. Dar nu-i iese pentru ca Diicot-ul nu-l lasa-n pace, desi toti miliardarii planetei ocolesc impozitele plimband banii prin off-shore-uri fara sa poata fi dovediti pentru ca si-au potrivit perfect legile internationale ca sa nu poata fi prinsi cu nimic ilegal. Asa si-au facut legile pentru ei si astfel poate profita si un tip inteligent ca si AP de acele legi. Pot sa-i tot cerceteze, n-au ce sa le faca. E legal. Si da, Achilles, se fac toate jocurile pentru oier, ca doar el plateste. Cum apare un concurent periculos, este sapat instant prin toate mijloacele sa aiba acces la titlu si sa se faca non stop de ras oierul in UCL, ca sa poata lua el banii de acolo si sa-i plateasca din nou.

        Apreciază

  10. @Achilles eu ma refeream strict la mingi. Mi se pare aberant ca practic sa-i inveti pe copii cum sa fure mingi de la echipa mare ca sa se poata antrena. Oricum si suma de 2-3000$ pentru baza materiala mi se pare modica. Înseamnă sub 1% din drepturile TV. Iar aici e strict vina cluburilor. Nu are legatura cu sponsorii care nu sunt motivati, cu cadrul legislativ. Iar lipsa de interes si de cunostinte a antrenorilor e iar vina cluburilor. Asa cum am mai spus-o, antrenorii isi permit sa fie lipsiti de interes, unii isi permit sa ia spaga pentru ca cei din conducerea cluburilor le permit asta. La fel si lipsa de cunostinte. In ziua de azi nu mai exista scuza ca nu exista acces la informatie. Informatia e la un click distanta. Chiar si vizionarea antrenamentelor la fata locului e facila daca exista interes. Avem cativa fosti (sau actuali) jucători care sunt bine vazuti la cluburile din vest. Un Lobont la Roma, un Ogararu la Ajax, un Chivu la Inter, un Galca la Espagnol, un Craioveanu si Contra la Getafe. Se poate lua legatura cu ei sa aranjeze un stagiu de 2-3 zile. Cat poate costa? Un bilet de avion si 2-3 nopti la un hotel? Maxim 500 de euro. Dar pentru asta trebuie sa existe interes si din partea clubului ca sa dea aia 500 de euro. De exemplu Ogararu o organizat doua stagii de cate o săptămână la Ajax. Vizionare antrenamente copii, juniori, echipa a doua si echipa mare. Antrenorii (cluburile) trebuiau sa suporte cheltuielile de deplasare si cazare. Câteva sute de euro pentru o oportunitate imensa…

    Apreciază

  11. Deci, Bogdane, as incepe cu preluarea, conducerea mingii cu/fara adversar. La noi deloc. Si ne miram ca sare mingea din jucator ca dintr-o scandura la preluare de multe ori, ori nu stiu alerga cu mingea la picior cu control permanent, o dau inainte si alearga dupa ea. Apoi cand vedem ca nu dau pasa la jucator, o dau prea tare, nu simt mingea pentru ca le e straina, nu au exercitiu la jocul de posesie, de unde sa le cerem asa ceva. Daca nu se face la fiecare antrenament… Alt subiect, tranzitia care la noi nu se face, de unde sa stie saracii copii despre ea daca nu-i invata nimeni la antrenamente. Si ma refer la tranzitia in ambele sensuri.Iar pauzele in timp ce-i priveau pe altii au scazut intensitatea antrenamentului foarte mult. Iar exercitiile de forta de la noi in contrast cu strechingul care se impunea in final. Ca sa nu mai vorbim de indolenta antrenorulor de la noi in contrast cu implicarea celorlalti. Plus ca te duci la minca fara obiectul muncii (mingea). Etc.

    Apreciază

    • Eu am prezentat doua exemple de antrenamente la care am participat. N-as putea sa generalizez, dar din experienta mea le consider in buna masura reprezentative pentru ce se intampla in zonele geografice unde s-au desfasurat. Poate in alte parti si la alte cluburi din Romania (Cluj de exemplu) situatia e diferita. Mi-ar place sa aflu ca e diferita in bine.

      Apreciază

  12. De Viktoria Plzen ca sa spun? O echipa mica. A ajuns de doua ori in grupele CL datorita conjuncturii. Campioana Cehiei mergea direct in grupele CL. La fel cum si Urziceni si Galati au ajuns in CL tot datorita unei conjuncturi. Sau crezi ca Urziceni sau Galați ar fi fost in stare sa treaca de vreun tur preliminar? Mai ales cu coeficientul pe care il aveau? In concluzie? Viktoria Plzen e o echipa mica. Asa ca nu ma surprinde ca au fost eliminati de Ludogoret.

    Apreciază

  13. Iar faptul ca Viktoria a batut CFR-ul intr-un amical intr-un moment in care CFR-ul avea jucatori unul si unul e irelevant. Un amical, mai ales cand e un amical disputat intr-un cantonament, depinde si de stadiul de pregatire in care se afla echipele, depinde si de ce urmăresc antrenorii la meciul respectiv. Daca una de dintre echipe face antrenament fizic dimineața si cealaltă nu, rezultatul e cam clar.

    Apreciază

    • As mai adauga Vlade, ca noi in era „de aur” aveam probleme de obicei cu stilul de pressing artagaos al echipelor din tarile slave in general, mai ales cu cehii care tot timpul au fost peste intreg fotbalul din Romanica, preluand acest stil de la nemti de care erau influentati prin vecinatate. Plus ca aveau si ei jucatori, nationala lor avand traditie si participand in general cu succes la mai toate turneele finale. De la cehi pleaca jucatori spre cluburi mult mai mari decat spre care pleaca jucatorii din Romanica in ultimul timp. Si mai si joaca titulari meci de meci, nu pe banca de rezerve sau in afara lotului cum sunt multi dintre romanasii nostrii la echipele straine.

      Apreciază

  14. Pai de Untold se stia de acum un an. Prostia a fost a celor de la FRF ca au programat meciul cu Muntenegru pe Cluj Arena. Puteau sa programeze un alt meci din preliminarii si nu mai existau discuțiile astea.
    Cat despre „marile câștiguri” generate de Untold… Festivalul a adus vânzări de peste 20 de milioane de euro. Niciun meci de fotbal nu o sa-ti genereze vanzarile astea.

    Apreciază

    • Tu vorbesti Vlade, despre vanzari, dar cred ca stii foarte bine ca nu ele se caculeaza, trebuie sa scazi pretul de achizitie plus celelalte cheltuieli si castigurile astea intra in buzunarul organizatorilor. Cluj Arena primeste de fapt o chirie de la Untold care nu are cum sa se ridice nici pe departe la 200.000 de euroi cat costa schimbarea unui gazon… Practic se sacrifica gazonul pentru Untold, firma falimentara a primariei care administreaza Arena stiind de la inceput ca nu are bani pentru refacerea completa a gazonului. Solutiile astea de suprainsamantare dau roade in timp foarte indelungat daca nu s-ar folosi deloc gazonul pana la refacerea lui completa. Ceea ce e imposibil din start… De fapt aceste solutii sunt niste carpeli de moment intre doua meciuri si/sau concerte. Gazonul nu se reface complet nici pe departe, nu are timp pentru asta. Poate Uefa stie mai bine, nu stiu ce tehnologii de suprainsamantare de varf exista si de unde are banii necesari firma falimentara a primariei care administreaza Arena…

      Apreciază

      • Zecile de milioane la care ma refeream au intrat în conturile agentilor economici locali: hoteluri, baruri, restaurante, magazine. Cat despre bani pentru suprainsamantare, banii sunt de la organizatori. Daca suprainsamantarea nu da rezultate, organizatorii trebuie sa finanteze inlocuirea in totalitate a gazonului. Asa ca nu afecteaza cu nimic firma falimentare care nu e a primariei ci a consiliului judetean.

        Apreciază

        • Da, si-au luat angajamentul sa refaca gazonul asa e. sa vedem daca-l vor si reface pentru ca au ramas datori peste tot deja de la Untold-ul de anul trecut (dari, furnizori). Ok, e a consiliului judetean, deci tot din bani publici. Consumatia pana la voma si coma se facea in interiorul Untold-ului pe acel cont alimentat de fiecare consumator. Mai putin in baruri, eventual restaurante daca mai erau capabili sa manance in starea de ebrietate din care se trezeau a doua zi dupa-amiaza cu stare de voma. Magazine, iar nu cred ca au avut stare sa le fracventeze asa zombie cum erau dupa-amiaza cand se trezeau. La hoteluri sund de acord cu tine. Plus acei clujeni care si-au dat in chirie locuintele pentru acele chirii exorbitante pe care le cereau vomacilor de la Untold…

          Apreciază

  15. Dacide, stadionul a fost construit Si pt fotbal, dar si pt atletism de rang european si alte evenimente, cum sunt concertele, in primul rand . Dar cum a mentionat si Vladimir, FRF trebuia sa stie de Untold si daca tot vroia un meci in Cluj, se putea gasi o alta partida mai spre toamna . Dar ce te astepti de la FRF ?!

    Apreciază

  16. Anuntul oficial al FRF, meciul cu Muntenegru se joaca pe Cluj Arena, s-au reluat vanzarile de bilete . O veste buna pt numerosii ardeleni dornici sa asiste la acest meci .

    Apreciază

  17. Ma bucur pentru Astra ca a revenit spectaculos dupa infrangerea umilitoare din Gruia unde nu a jucat cu toti titularii. Avem nevoie de puncte la coeficientul de tara pentru toate echipele din cupele europene, poate pe viitor si pentru Cfr-ul nostru drag. Plus ca are nevoie campionatul nostru de doi lei de concurenta pentru echipa oierului care face toate manevrele posibile sa sape competitorii la titlu si la banii din cupele europene, pentru ca in grupele UCL n-a mai intrat echipa oierului degeaba a luat trei titluri inainte de Astra. Iar Astra era deja slabita rau cu danezii de la Copenhaga (mai ales fara antrenor pe banca) care se vede ca au intrat in grupele UCL, au fost un adversar redutabil pentru giurgiuveni. Acum nu o sa le plang de mila pentru giurgiuveni ca a jucat Sumi la pariuri, putea si trebuia sa stie ca deranjeaza cu acest titlu si trebuia sa se abtina de la patima pariurilor, care ruineaza familii si se vede ca si echipe de fotbal.

    Apreciază

    • http://www.flashscore.ro/meci/pzZoofDH/#video
      Daca urmarim putin golul lui Teixeira, vedem deposedarea fantastica a lui Sapunaru cred in banda dreapta, demarcarea lui Niculaie tot in banda dreapta primind mingea de la Sapunaru si aici vine esenta fazei, varful Alibec aflat in centru iese in lateral tragand dupa el stoperul care-l marca strans eliberand zona centrala unde intra mijlocasul ofensiv Teixeira demarcat, primind pe pozitie viitoare de la Niculaie care in acest timp a tinut inteligent de minge, ajungand astfel singur cu portarul pe care-l executa plasat langa bara.

      Apreciază

      • Da, prietene, o splendida faza de Contra-atac !! Toti cei patru au jucat un „fotbal perfect „. Deplasarea lui Alibec cu fundasul, mi-a placut cel mai mult. Dar , repet : toti patru au facut faza ca la carte .

        Apreciază

      • A fost o fază de manual…Comentatorul de la Eurosport spunea că nu poate fi vorba de o schemă exersată, ci mai degrabă de inspiraţia de moment a unor jucători valoroşi. Eu zic că şi una, dar şi alta. În altă ordine de idei, am simţit tot timpul o „bucurie” prefăcută a lor pentru calificarea astralilor, lucru sesizabil şi la alte „organe centrale de sport”…Cei de la prosport au băgat în grupele valorice pt. tragerea la sorţi a grupelor direct pe West Ham… Bravo Astra! Bravo Şumi! HAI CFR!!!

        Apreciază

        • E si maiestria lui Sumi acolo, de unde stie Alibec ca trebuie sa duca cu el stoperul din centru in lateral pentru a crea bulevardul liber in centru lui Teixeira care intra in acel spatiu liber creat primind apoi de la Niculaie care tine de minge in acest timp? Plus la iesirea lui Niculaie in banda din centru pentru a primi pe pozitie viitoare recuperarea fantastica alui Sapunaru in banda in spatele aparatorilor, de unde stie Niculaie sa iasa in banda in spatele aparatorilor? Cat despre Eurosport.ro, am preferat un comentariu in engleza pe un stream BT Sport 2:
          http://cricfree.sc/bt-sport-europe-live-stream-free

          Apreciază

    • Jucatorii odihniti in Gruia pentru West Ham au fost stoperul Geraldo, fundasul lateral dreapta Sapunaru pana in min 65 cand a fost introdus in locul rezervei Nicoara, Alibec pana in min 60 can a fost introdus in locul lui Niculaie, odihnit si acesta din urma ultimele 30 min.

      Apreciază

  18. A avut si noroc Astra cat China si India impreuna, cu ratarile monumentale ale englezilor dar si cu interventiile incredibile ale lui Silviu Lung jr, un demn urmas al tatalui sau. Bine ca a fost asa. Englezii au odihnit mai multi titulari pentru meciul de campionat mai important se vede pentru ei. Deci nu au de ce sa se planga de nesansa, a fost alegerea lor… Poate cu titularii ar fi inscris. Dar asta sa fie problema si alegerea lor…

    Apreciază

  19. West Ham poate sa ia lectii de la noi (CFR)🙂 Dar si noi romanii de la vecinii maghiari, unde ma gasesc intr-un scurt concediu! Mi se pare admirabil cum reusesc ungurii sa promoveze si sa faca turism intr-o tara mult limitata ca resurse, relief si multe altele, comparativ cu romanica noastra. Hai CFR!!!

    Apreciază

    • Exact la asta m-am gândit şi eu de multe ori…Au un talent incredibil de-a promova „obiective turistice” de valoare îndoielnică, am vizitat multe astfel de „obiective” cu baba, dând crezare promo-ului incredibil de profesionist care se face în jurul lor. Bravo lor, până la urmă! Ok, acum nu vorbim de infrastructură şi de altele (autostrăzi peste tot, etc.), că n-are sens şi ducem discuţia în alt plan. Concediu plăcut! HAI CFR!!!

      Apreciază

  20. Apropos, daca tot e un articol despre metode de antrenament juvenile, as avea si eu o intrebare catre cei avizati : cum va explicati faptul ca fotbalistii romani „termina benzina repede” cum se spunea mai demult si pe la 28-29 de ani sunt terminati? Declinul jucatorilor de virf incepe acum la 31-32 pe fondul frecventei foarte mare de meciuri, dar noi vorbim aici de niste odihniti care nu au 10-12 ani cu 50-60 de meciuri pe an in spate. In trecut exista explicatia alimentatiei in copilarie, care e valabila. Putem adauga la asta stilul de viata. Care este insa dieferenta provenita din antrenamente?

    Apreciază

    • Salut Cristi. Cred ca o posibila explicatie ar sta in metodele de recuperare, o „stiinta” de care se ocupa specialisti adevarati pentru sprtivi de inalt nivel. Daca ai observat s-a discutat pe tema asta si in cazul sportivilor romani prezenti la Olimpiada comparativ cu altii. Deci nu neaparat antrenamentele in sine pot fi o cauza a uzurii timpurii cat metodele de recuperare de dupa si insemnatatea care li se acorda.

      Apreciază

  21. O fi „tehnologia de fabricare jucatori” cum spuneti voi…..Dar parca duios imi aduc aminte ca „terenul” din curtea Lic. 15 era ocupat in permanenta dupa orele de scoala…. Ascundeam cate o minge si in timpul orelor si alergam ca descreieratii ca in pauzele de 10 minute dintre ore sa reusim sa ocupam macar o jumate de teren… Ca se organiza campionat al scolii, pe 3 sau 4 grupe…cl.V-VI, VII-VIII, IX-X, XI-XII sau IX-XII….Ca se facea „selectionata” a liceului pentru Campionatul interliceean… La fel si in Facultati…fotbal, baschet, handbal… Io tare cred ca asta lipseste… De ex. pe mine m-a cules Gyula bacsi (Cukrasz, pentru cunoscatori) din parcul Babes cand l-am dus pe frate-miu muuult mai mic la plimbarica si l-am pus undeva langa terenul de zgura (ala, mai mult lung, decat lat…:) ) sa-mi arunce mingea unde vrea el…. Asta lipseste! Copiii nu mai joaca fotbal decat FIFA 2017….

    Apreciază

    • Victoria era un joc intre doua echipe cu un singur portar care degaja cu mana intors cu spatele la teren. La perete era un joc unde trageam pe rand in peretele unui bloc/casa/scoala dupa caz si mingea cadea o singura data dupa care trebuia sutata de urmatorul.

      Apreciază

  22. Poate ca ai dreptate, dar si pe vremea lui Dumitrache fotbalistii romani nu duceau cariere lungi in spate. La vremea respectiva se argumenta ca ar fi generatia „sunca utecistului” ( a marmeladei, pentru cei mai tineri) dar cam aceleasi performante le vedem si azi. Nu stiu daca e doar vorba de sedentarism – in Vest unde jocurile video au patruns inca din anii 80 pe scara mare vad ca jucatorii nu au probleme de natura fizica. Tocmai de aceea ma intrbam daca una din cauze nu poate fi cautata in metodele de antrenament, in dozarea si cresterea capacitatii de efort.Poate este si o optica diferita? In Romania copilariei mele, „bun la fotbal” era mai intii ala care stia sa faca doua fente si un dribling. REzultatul era ca la 16-17 ani echipele aveau in primul 11 7-8 mingicari sub 1m70. Prin alte parti conteaza capacitatea de efort – jucatorii sa fie in stare sa alerge si in autocar dupa meci, caci un tackling si o pasa se pot exersa.

    Apreciază

    • Cristi aici tin sa te contrazic. Alergatul se poate antrena mai usor decat pasa, pentru ca tine mai mult de munca bruta si mai putin de finete. In cazul alergarii ai nevoie de ambitie, in cazul tehnicii (pasei de calitate) mai mult de talent.

      Apreciază

  23. Cristi, părerea mea ca diferenta vine de la „medicatie”. Nu cred ca in timpul junioratului se antreneaza capacitatea de efort pentru urmatorii 15 ani. Oricum si in vest, jucătorii care performeaza dupa varsta de 30 de ani sunt exceptii. Aaaa…ca unii continua sa joace in campionate exotice pana pe la 35-40 de ani? Sau un Snijder care la 30 de merge la Galatasaray? Parerea mea e ca atunci cand un jucator merge de la Inter la Galatasaray e un jucator „terminat”. Pastrand proportiile, cam orice jucator din Liga 1 poate face fata lejer in Liga a 2-a pana pe la 40 de ani.

    Apreciază

  24. Interviul cu patronul celor de la Ardealul, interviu despre care am tot pomenit, spunea ca nu fac antrenamente pentru cresterea masei musculare, pentru ca asemenea antrenamente franeaza procesul de crestere a copilului. Altii vad ca o fac… Si copii sunt „munti” la 17-18 ani. Si ma intreb de ce aia pot si cei de la Ardealul nu? Sa aiba aia metode de antrenament de care sa nu aiba habar cei de la Ardealul? Ma îndoiesc… Pot sa afle… Imi par suficient de pasionati in ceea ce fac si sunt sigur ca studieaza noi metode de antrenament. Si cum am mai spus de mai multe ori, nu mai suntem in anii ’70-’80 cand antrenorii nu aveau acces la literatura de specialitate. In ziua de azi orice informatie e la un click distanta. Poate cei din vest compenseaza procesul de franare a cresterii prin „medicatie” (hormoni si steroizi)? Daca da, de ce nu fac asta si cei de la Ardealul? Pentru ca „medicatia” respectiva e prea scumpa pentru o scoala ca Ardealul? Sau pentru ca „medicatia” respectiva e mai neortodoxa si Ardealul nu beneficiază de aceeasi protectie de care beneficiază o academie din vest? Parerea mea e ca explicatia e una din ultimele doua variante. Si nu cred ca problema e doar la noi… Mi-e greu sa nu observ ca majoritatea jucatorilor crescuti in Europa Centrala si de Est la 25-26 de ani par subnutriti in comparatie cu un pusti de 18-19 ani iesit dintr-o academie din vest.

    Apreciază

  25. Cu totii stim ca in tata lumea se foloseste „medicatia”….ma rog, cea nedectebila inca…. Dar parca e pacat sa folosesti metode din astea la 15-17 ani…Dar nu pea mai putem vorbi de sport, ma rog de conceptul de sport adevarat… Castiga cine are sucuri „milenare” mai bune…. Sa raman la ideea ca si fotbalul este concurs intre producatorii de tuninguri neinterzise (inca) ? Pai cum sa concureze Terapia pe Sandoz?

    Apreciază

    • Da…dar unii sunt protejati, iar altii nu. Iar unii sunt protejati pe fata. De exemplu la Olimpiada de la Rio, cei de la WADA nu au avut voie sa testeze lotul american de baschet. Au fost testati doar de catre agentia nationala antidoping. Or aia nu au niciun interes sa suspende baschetbaliști din NBA. Americanilor nu le pasa dacă sportivii sunt dopati. Pentru ei sportul e doar un show, nu o pasiune… An de an isi aleg echipa favorita pentru sezonul care urmeaza lol.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s