De la o mie nouă sute șaptezeci și doi… [CFR – Dinamo 0-0]

… încoace, scorul final al partidelor CFR – Dinamo sau Dinamo – CFR a refuzat să facă blat cu scorul de la debut. Asta până în sara asta pe deal, când cele două porți s-au apărat cu toți portarii, ratalăii și barele transersale să nu încaseze vreo boabă. S-a terminat cum a început, deși meciul a fost ceva mai animat decât tabela de marcaj.

Miriuță, venit cu un cărucior de goluri de la Botoșani și cu o sacoșă de înjurături de la… Cluj, a avut o sarcină dificilă, pe care a încercat din răsputeri s-o ducă la termen. Aflat la a doua descălecare în Gruia, Miri a trebuit să conceapă în laboratoarele dragostei pentru fotbal o tactică menită să învingă echipa lui Andone, cel care a bifat două descălecări și tot atâtea încălecări în/din Gruia.

Care a fost tactica lui Miriuță? Foarte simplă, compusă din două măsuri nu foarte complicate, din moment ce și cocoșul s-a mințit la ele:

1) A1 al nost’ s-a gândit că trebuie musai și obligatoriu să schimbe niște jucători, că au început să-i cunoască pe litere toți comentatorii TV. Vasile Miri a lecturat rapid lista cu fundașii, mijlocașii și atacanții din lot, și brusc i s-a luminat chelia, după nici două ore jumate, plus prelungiri! Așadar, iese Marc și intră Mincă, că al doilea e mai înalt și numele lui e mai lung. Apoi, Miri s-a blocat puțin, dar nu mai mult de trei ore fără un sfert. Cum să schimbi jucătorii și să nu schimbi sistemul de joc?! Post pe post orice novice știe să rotească.

2) Așa că A1 a trecut la acest nou punct pe ordinea de lucru, schimbând previzibilul 1-4-4-2 cu un 1-4-1-4-1 mai nemțesc. „E clar, nu mai merge de nicio oară cu ulciorul 1-4-4-2 la diferite ape, fie ele și plate, că nu mai suport înjurături și acuze de a fi o petardă de antrenor!”

1a) Acum, Miri a fost total pregătit să mai schimbe niște titulari – nu foarte mulți, să se cunoască între ei – așa că a intrat Nouvier și a ieșit Bud.

CFR Miriuță: Mincă – Tiago Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Petrucci – Jakolis, Ruiz (’78 Neagu), Păun, Nouvier (’65 Negruț) – Cristian Lopez (’87 Hodgyai).

Gut! Meciul a început de la 0-0, după cum vă spuneam. CFR s-a mișcat greoi, după părerea mea, cu prea multe opriri ale mingii și prea multe căutări din priviri a unui coechipier liber. Un fel de tactică Manchester City, dar pe lento. Dinamoviștii au stat la cutiuță și au țâșnit pe contraatacuri rapide, cu mulți oameni aduși în față, tactică adaptată de la formația din Botoșani. De data asta am făcut față mai bine în apărare, dar de fiecare dată când am recuperat mingea, n-am reușit să-i prindem noi pe adversari pe picior șubred. Am încă imprimată pe retină imaginea a cinci dinamoviști abandonați de fază la marginea careului nostru, fără ca atacul ceferist să fie capabil să strălucească și să dea o lovitură măiastră.

Malacul din atacul lui Dinamo a șutat de două ori pe lângă poartă și cam atât. N-am greșit decisiv, ca altădată, așa că jocul lui Dinamo n-a reușit să ciupească nimic în prima repriză.

La noi, din păcate, nu s-a văzut cine știe ce presiune pusă de patru mijlocași. Ca de obicei, omul care a părut capabil să răstoarne o apărare adversă (chiar dacă o face, de obicei, numai în vreo 10-15% din fazele în care e implicat) a fost Jakolis, atât pe dreapta, cât și pe zonă centrală. În rest, Păun tot șters, Ruiz neinspirat, iar Nouvier subțire de tot. Așa s-a ajuns să vedem un Cristian Lopez din altă telenovelă, fără legături de cale ferată cu coechipierii.

În ciuda hibelor din atacul nostru, în minutul 37 am fost aproape să dăm lovitura. Mingea s-a nimerit să ajungă neașteptat la Ruiz, în poziție excelentă, dar spaniolul a pierdut prea mult timp până și-a ales piciorul de șut și mingea a fost blocată.

Ne-am despărțit de prima repriză fără prea multe regrete și am așteptat repriza a doua fără prea multă tragere de inimă, poate mai multă la măsea. Medicinală. De anesteziere.

Jocul din repriza secundă a fost mai animat, ritmul bun, realizările tehnice ceva mai răsărite. Nu știu ce le-a zis Miriuță jucătorilor la pauză. Probabil ceva de tată („Băieți, ascultați-mă ca pe un tată… ș.așm.d.”). Cert e că CFR-ul a devenit cărătorul de vioară numărul unu. Mai că vedeam un gol ceferist plutind în aer.

Dinamo s-a așezat mai cuminte, pe șase linii și cu 14 jucători în apărare, contraatacând mai răruț. Parcă Ando a început să aștepte mai cu spor greșelile noastre, care n-au venit. Asta ca să le dau un punct roșu ceferiștilor.

În minutul 53, Ruiz ratează a doua ocazie de a deveni eroul meciului și Miriuță se decide să-l retragă la depou.

Dinamoviștii reușesc totuși să-l adormă pe Camora, în minutul 58, dar mingea expediată de Rotariu, după o fentă (previzibilă), a lovit bara transversală.

Ceferiștii nu se lasă mai prejos, și, două minute mai târziu, Cristian Lopez egalează la transversale, după o întoarcere cu șut de aplauze în picioare.

Jakolis are și el un șut aproape bun, din zonă centrală, dar portarul dinamovist nu pune tot botul.

La CFR, după Negruț, intră noutăți noi-nouțe, proaspăt despachetate, iar sistemul de joc suferă mici modificări. Neagu are câteva faze interesante și chiar execută lovituri libere (de urmărit!), în timp ce tânărul Hodgyai joacă prea puțin ca să pot nota și altceva în afara referirii la tinerețea sa. Deși a jucat mult sub așteptări, numele lui Brian Nouvier e cântat de suporteri la ieșirea de pe teren. Fain!

Andone scoate din atac și dă de pe bancă în apărare, semn că n-are chef să piardă 33,33% din puncte, acum, la spartul târgului.

Târgul se sparge cu un 0-0 sec, care duce CFR-ul la minus 2 puncte, în care Federației îi va fi foarte greu (deocamdată) să dea cu depunctarea.

Toată lumea pleacă acasă sau la amantă, mai puțin femeile de serviciu, care-s de serviciu.

Când mă uit la clasament, mai ales la subsol, parcă mi-e greu să cred că s-au scurs deja nu mai puțin de trei etape. Ce repede trece timpul, ce greu se adună punctele. Ce greu e timpul…