Cum am evitat clar o victorie nemeritată [FC Botoșani – CFR 3-1]

Se știe din străbuni, chiar dinaintea inventării fotbalului: echipa câștigătoare nu se schimbă, doar cea învinsă. Așadar, Miriuță trimite în teren primul 11 câștigător din prima etapă, urmând ca doar echipa învinsă să fie înlocuită (adică Chiajna cu Botoșani).

CFR (1-4-4-2): Marc – Tiago Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Jakolis, Petrucci, Juan Carlos Ruiz (Horj), Păun (Nouvier) – Cristian Lopez, Bud (Guima).

Din păcate, socoteala de acasă nu se potrivește în deplasare. Grozavu i-a așezat un 1-4-3-3 în față lui Miriuță, care a hărțuit CFR-ul pe tot parcursul meciului, inclusiv în prelungiri.

FC Botoșani a atacat din start, obsedant, rapid, agresiv, reușind deseori să profite de lentoarea defensivei noastre. S-a văzut de la început că nu avem în față o echipă de rahat și va trebui să fim foarte atenți să nu ne facem de cacao.

Ocupate cu ideea fixă de a veni peste noi, gazdele și-au neglijat pentru o fracțiune de secundă din minutul 19 flancul stâng al apărării. Pe acolo a țâșnit Usain Jakolis Bolt, care l-a depășit pe Plămadă, prins într-o zonă care nu-i priește la fișa postului. În lupta pentru minge Plămadă a făcut și un picuț de henț, pe care iluzia optică colectivă i l-a atribuit jucătorului CFR-ului. Jakolis a plecat de lângă moldovean în trombă și l-a executat și pe portar, deschizând scorul: 0-1!

Tribunele și echipa tehnică a gazdelor au sărit în aer, dar Miriuță i-a potolit pe toți, arătând de unde trebuie reluat jocul.

Totul părea că respectă scenariul din creierul lui Miriuță și din imaginația noastră. Gafele lui Marc și Larie nu s-au lăsat cu gol, așa că și norocul părea că poartă noul nostru echipament sportiv.

Apoi, ceferiștii s-au relaxat fizic și mintal, așteptând ca victoria să vină de la sine. Botoșenenii s-au îndârjit și mai și după ce li s-a părut că au fost furați pe față, așa că ne-au presat tot mai decis. Le-am oferit zeci de faze fixe și ei s-au încăpățânat să tragă la poartă de oriunde. Marc a avut o repriză grea, fiind mai mult culcat pe mingile trimise de gazde.

Trecuseră vreo 30 minute de când auzisem ultima oară pronunțate nume precum Păun sau Bud și mai erau vreo cinci minute până la pauză, când norocul a zis „pas”. Mingea ajunge pe extrema lor dreaptă și e clar ca faza lungă că urmează o centrare în careu. Larie are proasta inspirație să-i ia fața lui Matulavicius, care primește mingea liber ca păsările cerului senin, în spatele fundașului nostru. Urmează un plonjon pentru fotografi, o lovitură sănătoasă cu capul și Marc n-are nicio șansă să blocheze mingea: 1-1.

Petrucci și Camora încasează câte un galben, așa că e cazul să-și tempereze intrările.

Păun tratează anemic ultima șansă să iasă la rampă în acest meci și repriza se încheie. Egalitate. Cu puțin mai foarte mult noroc, mai că puteam câștiga prima repriză.

Bud e schimbat cu Guima, nimic nou sub soare sau nocturnă, în funcție de ora de disputare a partidelor.

Repriza a doua începe nasol. Și folosesc „nasol”, deși nu mi se pare „cool” să folosesc „nasol”, pentru că de data asta „nasol” se potrivește ca o mănușă.

Tiago Lopes îl faultează pe Arsenie Boca la marginea careului, în zonă centrală. Nu știu dacă a fost sau nu fault, cert e că „părintele” Astafei a căzut și faultul s-a dat.

Lovitură liberă, așadar, în minutul 48. Execută Fulop, mingea prinde vinclul și se face 2-1 pentru gazde. Avem un Everest de urcat, încălțați în șlapi.

Ies Păun și Ruiz, intră Nouvier și Horj. Horj se duce lângă Larie, iar Mureșan urcă lângă Petrucci. Mă tem de mai rău. Nu știu dacă perechea Larie – Horj se va „suda” suficient de rapid.

CFR încearcă să iasă din propria jumătate, dar echipa e palidă rău de tot. Nu tu țesături de pase, nu tu faze inteligent lucrete. Zbatere de pește pe uscat, în zadar. Grozavu și-a făcut bine treaba. Știe formula CFR-ului, știe cine ce poate (sau nu). Știe că Jakolis centrază, Ruiz execută cornerele și Camora loviturile libere. Miriuță n-a inventat nimic deosebit pentru această partidă, așa că se merge tot pe apa rece și mingile aruncate lung spre Guima.

Pe cât de anemici suntem noi, pe atât de red-bulli sunt adversarii. Atacurile lor devin tot mai tăioase, iar spațiile pe care le oferim pentru manevre tot mai largi.

Minutul 80 aduce lovitura de grație. Mușat ratează centrarea de pe stânga și mingea trimisă defectuos se duce în același vinclu blestemat, pe care Marc o să-l viseze toată săptămâna, dacă o să poată dormi. 3-1, gata cu joaca.

Minutele de final aduc valuri de ocazii la poarta lui Marc și numai adrenalina care-i orbește pe jucătorii scăpați singuri cu portarul nostru ne scapă de catastrofă. O fărâmă de satisfacție ne dă Horj, cu o intervenție defensivă de nota 10. Mare, copilul, dar suficient de rapid și decis. Aș prefera însă să-l văd mai rar solicitat…

FC Botoșani încheie partida cu o bară transversală și cu trei puncte în buzunar, puncte pe care le-am mirosit și noi timp de 40 minute de joc, dar la final n-au fost de nasul nostru.

De unde etapa trecută ne amăgeam cu Cupa și campionatul, n-a trecut mult până am inspirat adânc aromă de cafea plină cu cafeină. Da, avem un lot omogen, cum spunea Miriuță, dar ne cam lipsesc sarea, piperul, boiaua și alte condimente. Avem valoare, dar suntem șterși și previzibili. Cărăm cu onestitate pianul, dar iar ne lipsesc pianiștii. Cum ne-a scuturat o echipă mai obraznică, cum am cedat fără drept de apel.

Miriuță are mult de lucru și puțin timp la dispoziție. Viața trece, punctele se duc.