Statistici la plecare / la sosire


Vă reamintesc, dragi „tribunişti” (poate unii dintre voi ştiţi deja… :)), că CFR-ul nostru mult iubit (de noi), dar şi mult hulit (de restul lumii) va ataca al 13-lea sezon „new” cu un nou A1…🙂

A plecat Toni, a venit Miri, aşadar, „activităţi” diametral opuse, cu repetiţie pentru ambii, în sensul că la Toni vorbim de cea de-a doua plecare de la echipă, iar la Miri tot de cea de-a doua „venire”…🙂

Înainte să facem inventarul/comparaţia „eficienţei” la cei doi, consider că „plecatului” Toni trebuie să-i mulţumim pentru realizarea celor două obiective majore: evitarea retrogradării şi câştigarea Cupei României (pentru a patra oară pentru club respectiv pt. a doua oară pt. Toni). Mulţumim Toni Conceicao, şi te mai aşteptăm prin Gruia, poate cu o stabilitate financiară mai mare şi cu resurse reale pentru a-ţi îndeplini visul declarat, cel de atacare a titlului în ediţia 2016-2017! La revedere Mister!

Prea multe de spus nu sunt nici în privinţa lui Vasile Miriuţă, îl cunoaştem, a făcut lucruri bune şi chiar foarte bune la noi, apoi a plecat şi el la un moment dat, dar cu ocazia reîntoarcerii (aşteptate, zic eu), suntem obligaţi să-i urăm mult succes, răbdare (și tutun), inspiraţie, poate şi un pic de noroc, şi –eventual- vreo 3 serii de 8 victorii consecutive…🙂 Bine ai revenit Miri!

Toate bune şi frumoase, dar să vedem ce a lăsat în spate unul (Toni) respectiv ce „zestre” preia celălalt (Miri). Evident, urmează un tabel comparativ pe nişte indicatori de performanţă, astfel:

 tabel2

OBSERVAŢII:

  1. Comparaţia se face pe punctele (şi procentajele) obţinute de cei doi, pe trei segmente mari: pe tipuri de competiţie (partea verde, de sus), pe diferenţierea „acasă/deplasare” (partea de mijloc, cea cu albastru) şi pe formule folosite (jos, partea galbenă, segmentul ”mincinos”).
  2. Toni are 60 de meciuri (vorbim doar de meciuri oficiale), Miri doar 37, dar procentajul global al punctelor „agonisite” e comparabil: 61,11% la Toni, 58,56% la Miri, cu amendamentul că acel plus pt. Toni poate fi explicat (şi) prin condiţiile evident superioare din perioada 2008-2009, când echipa avea –an de an- obiectivul declarat şi realist de câştigare a titlului.
  3. În defalcarea pe competiții, vedem că Miri e mai tare în campionat (61,11%, față de 56,82% realizat de Toni), în Cupă fiind invers, cu avantaj substanțial pt. Toni. Este interesant că Miri –în condiții financiare mult inferioare și cu un lot evident mai slab ca Toni în 2008-2009- a reușit să strângă mai multe puncte pe ”cap de locuitor”, demonstrându-se din nou (dacă mai era nevoie) că Toni a pus accentul pe Cupa României, iar Miri s-a concentrat ”trup și suflet” pe campionat.
  4. La fel de interesant este și statistica ”albastră”, defalcarea pe teren propriu/deplasare. Toni stă mult mai bine pe teren propriu, iar Miri conduce în deplasare. La Miri putem observa că procentajul punctelor obținute în cele două ”medii de joc” este aproape egală, pe când Toni a fost aproape invincibil acasă, dar fragil în deplasare. În paranteză fie spus, am observat și noi (din nou) că Toni a pus accentul pe meciurile din Gruia, atât ca eficiență (=puncte necesare salvării), cât și ca spectacol! În deplasare a lăsat-o mai mereu mai moale (excepție la Iași, unde am ”furat” 3 puncte de aur), fie din considerente de ”odihnire” pt. finala Cupei, fie din alte considerente…🙂
  5. În zona ”crepusculară” (cea galbenă, a formulelor folosite), cu tot cu subiectivismele acestui domeniu, observăm că Toni a folosit preponderent formula 1-4-1-4-1 și ca variantă B, cea 4-2-3-1. La Miri predominant a fost chiar 4-2-3-1, în plan secundar fiind varianta 4-4-2.
  6. Absolut fermector este că nici Toni, nici Miri nu au obținut –procentual- cele mai bune rezultate cu formulele de bază, ci cu cele ”secundare”!

Vă mai reamintesc (pentru cei care au uitat sau nu au știut… :)) că sâmbătă se joacă ultimul meci al sezonului recent încheiat, Supercupa cu Astra la Cluj! Nu insist, Caneto va veni în mod cert cu o avancronică ”specialitatea casei”, eu țin să remarc –cf. segmentării tabelului de mai sus că A)-jucăm în ”Cupa RO/Ligii (segmentul verde), B)-jucăm în deplasare (sau acasă?) și C)-vom juca în 4-4-2 (asta e o presimțire).

HAI CFR!!!

48 comments

    • Da, se pare că are o strategie aparte pentru meciurile eliminatorii… Toni a fost la noi în 2 mandate diferite pe durata a 3 sezoane. În primul mandat a „acoperit” două sezoane: în 2008-2009 a avut 12 meciuri în returul campionatului şi 4 în Cupe (câştigând atât Cupa-RO, cât şi SuperCupa), apoi în sezonul 2009-2010 a fost pe bancă în primele 13 meciuri din Liga1 (fiind demis de pe locul 1), perioadă în care obţinut şi două victorii în Cupă. A mai avut şi cele 6 meciuri de EL. HAI CFR!!!

      Apreciază

        • @cfr.istul: ai dreptate, dar şi eu…🙂 Aventura aia de EL a însumat 8 meciuri (2 în play-off cu nişte bosniaci de prin Sarajevo şi 6 în grupe), Toni a fost pe bancă 6 meciuri (2 de play-off şi primele 4 din grupe), apoi a venit Mando pt. ultimele 2 meciuri, cu Copenhaga (depl.) şi cu PSV (acasă). În acel tabel „all inclusive” se vede clar treaba asta. HAI CFR!!!

          Apreciază

    • Tulai, m-a atacat nostalgia cu Iaşiul…🙂 Ştiam, evident, că jucăm pe Cluj Arena, tocmai de-aia am dubii dacă jucăm acasă sau în deplasare…🙂 Am corectat, mersi. HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Tomy, cred ca Kiruj se referea la victoria din campionat de la Iasi. Pe de alta parte singurul loc unde Cfr-ul nostru joaca acasa e in Gruia, in rest, poate fi vorba cred eu doar de deplasari pe distante foarte scurte, cu multi suporteri Cfr-isti in tribune. In opinia mea…

      Apreciază

  1. Kiruj, si eu cred ca Miri are o strategie castigatoare in deplasare, cu pressingul lui avansat si insistent. Echipele care joaca acasa impotriva Cfr-ului se deschid sa atace si pot fi surprinse mai usor cu pressing avansat si agresiv. Cand jucam acasa, e nevoie de strategia castigatoare a lui Toni, de iesire din aparare cu acele veniri la primire ale unora si demarcari in acelasi timp ale altora pentru a primi pasa pe pozitie viitoare. Echipele care vin in Gruia se apara in general, de aceea momentul cand pot fi surprinse descoperite este tocmai recuperarea dupa o contra a lor, cand se deschid fara sa vrea. Daca ati observa la Euro, echipele mici (care) au avut succes prin pressing sustinut avansat si insistent, inchiderea perfecta a culoarelor in aparare printr-o munca sisifica, iesirea din aparare la recuperare prin aceste veniri la primire si demarcari in acelasi timp ale coechipierilor pentru pasa urmatoare pe pozitie viitoare.

    Apreciază

    • Aşa este, ideal ar fi ca în Gruia echipa să fie dirijată de Toni, în deplasare de Miri…🙂 În altă ordine de idei, probabil ai remarcat că Miri joacă preponderent în 4-2-3-1, dar deseori şi în 4-4-2, explicaţia fiind simplă: aşezarea 4-2-3-1 a lui Miri a fost mereu „predispusă” pentru o transformare în 4-4-2 (de multe ori în cadrul aceleaşi partide), deoarece în mijlocul liniei de 3 a folosit deseori un al doilea vârf, pe post de pivot. HAI CFR!!!

      Apreciază

        • Corect. A urcat lângă atacant fie Petrucci, fie Ruiz, ca să asigură „acoperire” în faţa fundaşilor. Revenind la Miri, folosirea unui al doilea atacant în linia mediană de 3 (în 4-2-3-1) a rezultat -deseori- apariţia unei aşezări mai rar folosite: 4-4-1-1, atacanţii fiind plasaţi pe „trepte” diferite în verticală, unul fiind pivot, celălalt „bulldozer”. La 4-4-2 atacanţii sunt aşezaţi -de regulă- pe aceaşi linie. HAI CFR!!!

          Apreciază

  2. Nu contest veridicitatea datelor din statistică, doar remarc că Conceicao are 41 de meciuri în deplasare şi 19 acasă. Mai mult decât dublu. Ştiu, tragerile la sorţi în cupa României şi cupa Ligii ne-au făcut mai mereu „oaspeţi”, dar şi dacă scădem meciurile din cupe, 7 respectiv 3 (am avut şi acasă cu Pandurii, Vaslui şi ASA), plus alea europene, 3-3, tot mai mult decât dublu rămâne pentru meciurile din campionat, 31 de partide jucate în deplasare şi doar 13 acasă. Ciudat. Aşa s-or fi potrivit momentele celor două veniri şi a concedierii din 2009 ale lui Conceicao? Dacă era invers, 13 în deplasare şi 31 acasă, Conceicao îl bătea de-l usca pe Miriuţă la procentaj.🙂

    Apreciază

  3. Ai şi tu dreptate (ca de obicei…), dar uscat/neuscat, Miri -ca procentaj- tot iese mai bine în meciurile din deplasare, 59,65% faţă de procentajul de 53,66% realizat de Toni. „Minciună” există -într-adevăr- şi aici, pt. că Toni a realizat procentul ăla de „doar” 53,66% în 66 meciuri, faţă de Miri care a fost nevoit doar de 34 de ori să se deplaseze „afară”. Evident, cu cât ai mai multe meciuri în deplasare, riscul să mai şi pierzi devine mai mare. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Revin, dar acum contest ferm şi oficial datele din statistică.🙂 După cum am spus mai sus, mi s-a părut ciudată diferenţa mare între numărul meciurilor disputate afară şi acasă sub mandatele lui Conceicao, aşa că am trecut la o mică verificare foarte amănunţită.🙂 În cupa României + supercupă, din 10 meciuri 8 au fost afară şi 2 acasă (cu Dunărea Galaţi şi ASA), în EL 3 afară, 3 acasă, în campionatul 08-09 au fost 7 afară, 5 acasă, în 09-10 – 6 afară, 7 acasă, iar 10 deplasări şi 9 meciuri în Gruia au fost în sezonul încheiat. În total, 60 de meciuri, 26 acasă şi 34 în deplasare şi nu 19 cu 41. Noile procentaje nu le-am mai calculat, sunt sigur că ori sunt mai mari, ori mai mici, ori la fel.🙂

      Apreciază

      • Cred că ai dreptate, până la urmă…Am încurcat „numărătoarea” , probabil, cer scuze. Dacă am timp (şi nu am…), voi corecta. HAI CFR!!!

        Apreciază

  4. Şi încă ceva. Să nu uităm că la începutul sezonului 14-15 Miri l-a folosit pe Negruţ în 4-2-3-1, într-o formulă clasică de 4-2-3-1. După accidentarea lui Negruţ s-a mai menţinut aşezarea (4-2-3-1), dar cu un alt atacant pur sânge în locul lui Negruţ (Tade + Guima, de ex.), şi doar de atunci au apărut tentaţiile spre 4-4-1-1. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Asa e, Kiruj, daca in locul mijlocasului ofensiv cu rol de creatie din linia de trei mijlocasi a asezarii 4-2-3-1 pui un varf retras, acesta va juca pivot cum face Guima (care e varf) si se va aseza mai in fata din start, fiind atacant, asezarea echipei schimbandu-se instant in 4-4-1-1. De fapt aici nu antrenorul dicteaza modificarea asezarii ci atacantul o face pozitionandu-se firesc mai in fata, el fiind atacant.

      Apreciază

  5. Maestre Caneto, raportez! Am tras de mine (oricum am deja greaţă de bilanţul ăsta nenorocit cu care mă chinui de 2 zile) şi am corectat! Sper să fie bine…(nu cred, mai ales la formule sigur există greşeli, dar acolo e de înţeles…) HAI CFR!!!

    Apreciază

  6. Oricum, modificarea asta a mai adâncit „prăpastia” dintre eficienţele celor doi în deplasare, Toni a căzut la 50% (Miri menţinându-se la aproape 60%), confirmând şi mai mult frica/delăsarea/etc. a lui Toni în deplasare. HAI CFR!!!

    Apreciază

  7. Programul, etapele 1-13:

    1. CFR Cluj – Chiajna
    2. FC Botoşani – CFR Cluj
    3. CFR Cluj – Dinamo
    4. Pandurii – CFR Cluj
    5. CFR Cluj – Astra
    6. Rapid – CFR Cluj
    7. CFR Cluj – CSU Craiova
    8. CFR Cluj – FC Voluntari
    9. Steaua – CFR Cluj
    10. CFR Cluj – Gaz Metan
    11. Tg. Mureş – CFR Cluj
    12. CFR Cluj – CSMS Iaşi
    13. Viitorul – CFR Cluj

    Apreciază

  8. Examenul de stat l-am dat din statistica, efectiv imi place aceasta materie . Iar Kiruj trebuie apreciat pt eforturile depuse si calitatea materialelor prezentate . Micile scapari sunt si ele bune, pt ca prin corecturile facute se demonstreaza ca tribunistii citesc atent materialele prezentate, dovedindu-se ca aici nivelul discutiilor este deosebit de ridicat . Cu toate binefacerile statisticii, consider ca a face comparatie intre Toni si Miri este un fel de SF, diferenta ca valoare dintre cei doi fiind enorma . Cum am mai scris, vom regreta mult jocul practicat sub comanda lui Toni, tesatura frumoasa de pase,comparativ cu stilul heirupist a lui Miri .

    Apreciază

  9. Miri a fost primul care cu un lot considerat de locul 10 a intrat la lupta pt… Titlu.Apoi echipa s-a sudat si a avut consistenta. Imi aduc aminte ca fundasii au jucat in aceeasi formula multa vreme: Felghe, Susici, Larie , Dica, Camora apoi Monroy si Muniru, Deac si Guima, Tade.
    Greseala a fost ca Miri nu a avut incredere ca poate lua titlul si s-a gandit sa plece repede pana mai era in top si avea rezultate.Bine era daca incheia campionatul si mai si juca in Europa.
    De altfel Feri a mostenit echipa de la Miri ca pe vremuri Steaua lui Jenei a fost construita de Halagian si Valentin.

    Apreciază

    • Gavrilo, treaba e mai complicată, în opinia mea. Miri nu s-a dus din cauza neîncrederii în titlu, pur și simplu s-au tot amânat salariile jucătorilor (era perioada pre-insolvență), atmosfera din vestiar era stricată, chiar dacă Miri a tot strâns de ei. Când a preluat echipa, a avut alte promisiuni, pe parcurs neonorate, cam asta a fost cauza, eventual discuția paralelă cu cei de la Györ (HU). Lotul n-a fost chiar de locul 10, dar era evident slăbit față de sezonul anterior, deci evoluția aia minunată din toamna sezonului 14-15 a fost clar peste așteptări. HAI CFR!!!

      Apreciază

  10. Gavrilo, ajungand la bariera celor 60 de ani, recunosc ca memoria ma cam lasa, asa ca ce ai spus tu poate fi adevarat . Totusi, nu Rednic a format echipa de care amintesti ? Iar cu jucatori ca Felghe, Camora, Susici, Tade , Muniru sau Deac, aveam un lot de locul 10 ?! Sa intervina cei cu memorie buna sa vedem in fapt cum au stat lucrurile .

    Apreciază

    • Pászkány a spus mereu că la CFR antrenorii trebuie să lucreze din materialul clientului.🙂 S-a permis din când în când ca meşterii să mai aducă de-acasă nişte petice. Aşa au venit Tade şi Ogbu pentru Rednic, Monroy şi Susic, posibil Jazvici, Jakolis pentru Miriuţă. În cele câteva săptămâni cât a stat la CFR, multe nu prea a avut când să formeze Rednic. A preluat mulţi jucători de CL (Felgueiras, Cadu, Piccolo, Camora, Rui Pedro, Rada, Sepsi), lot avut în mare şi de Miriuţă pentru returul acelui campionat, dar subţiat rău de tot pentru următoarea ediţie. Cred că doar eu şi încă vreo 2 am spus atunci că avem un lot de locul 1🙂 , dar sondajul făcut înainte de campionat a arătat că majoritatea frânarilor era de părere că lotul e undeva între locurile 7-10. Să nu uităm că Rednic a insistat pentru Tade, dar nu mulţi am crezut că-i şi fotbalist, Miriuţă a fost cel care s-a oferit să doarmă cu el sau să aibă grijă de el ca de nevastă, nu mai ştiu cum a spus.🙂

      Apreciază

    • Nu e absolut nici o surpriza, oricum daca ajungeau la CFR nu mai aveau aceiasi cariera(poate mai bun, poata mai proasta), pana una alta Beto si Daniel Fernandez au fost in Africa de Sud inainte sa ajunga la CFR, iar mai apoi Beto a fost si la Euro 2012 cat si la World Cup 2014.

      Apreciază

  11. „Zamfir, contratto in essere ma risoluzione vicina. Ritorno in Romania?” – tuttobari.com
    „Mai departe și mai departe de viitorul Bari Ionut Rada. Centru-spate, mana dreapta a foștilor ds Zamfir, este în afara proiectului tehnic al companiei, astfel cum a confirmat prin omisiunea de a apela pentru pre-sezon retragere.

    Potrivit rapoartelor Sportitalia, The ’82 de clasă va fi judecat de două serii de club românesc dur: Pandurii și Cluj (fosta sa echipa). În zilele următoare se așteaptă de dezvoltări ulterioare, dar rămas bun pare iminent.” – tuttobari.com

    Apreciază

  12. Ăsta nu se mai vindecă în veci la mansardă:
    „Au fost blaturi la cel mai înalt nivel. Toată lumea știa un singur lucru: campionatul trebuia să ajungă într-un anumit loc. Vaslui a fost o echipă de sacrificiu. Știam de anumite rezultate. Chiar îi rugam pe cei care pariau să parieze pe acele rezultate. CFR-ul trebuia să fie campioană atunci. Aveau o nesimțire din asta crasă. Numai cu blaturi și aranjamente și nu se mai săturau să fure. Arbitrii erau aranjați ca la Kremlin.”, a spus Porumboiu la DigiSport.
    De-aia n-a dat Tudor penalty la Hora în min. 84 al meciului direct de la Vaslui pentru că era aranjat ca la Kremlin.🙂
    Eu aşa am reţinut din acea perioadă că respectivul cel mai înalt nivel voia Vasluiul campioană, iar CFR a avut ulterior de pătimit pentru că s-a pişat atunci împotriva vântului.🙂

    Apreciază

  13. Intrebare ? Pentru meiu de Supercpa am vazut pe bilete.ro ca 3 sectoare la inelul de jos opuse galeriei CFR sunt sold out. Oare se aduna u-istii sa o sustina pe Astra ? Nu cred ca cei de la Giurgiu vin in numar asa de mare si iarasi nu cred ca suporterii CFR sa-si fi luat bilete ieftine si sa stea asa ingramaditi in acea zona. Voi ce ziceti ?

    Apreciază

  14. Se vede ca e perioada de concedii, foarte putini tribunisti sunt prezenti aici. Nu-i bai, sa castigam sambata si totul va fi bine!!! Hai draga CFR!!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s