Sfârșirăm [FC Botoșani – CFR Cluj 4-0]


În fotbal există zile bune și proaste, iar la Botoșani catastrofale. Asta e. Nu-i prima dată. Cunoașteți deja deznodământul apoteotic. CFR încheie la egalitate (4-4) ultimele două partide din campionatul Ligii 1 și 1a, ediția 2015-2016, care campionat nu-i ca Cupa.

Într-adevăr, ultima impresie e deplorabilă, dar ce putem să facem? Sunt băieții noștri, pe ei îi aplaudăm la bine și-i înjurăm la greu (sau foarte greu, dacă-i la Botoșani). Doar nu ne-om apuca acum să-i căsăpim, cuțităm, drujbălim, pietruim, bâtăim, țurloim etc. ca să se învețe minte să nu se (ne) mai facă de rahao.

A fost un meci urât (dacă ești ardelean) sau super (dacă ești moldovean sau oltean răzbunat). Fotbaliștii lui Grozav au fost ca el, la plural. Au prins o zi de grație în care aproape totul le-a ieșit (mai puțin autogolul din minutul 82, când au trimis mingea în propria bară). Gazdele și-au dorit mai mult masacrul. Nici măcar Leicester n-ar fi făcut vreo mare telemea de oaie azi la Botoșani. De partea cealaltă, Toni Conceicao și-a odihnit toți jucătorii.

Primul gol (min. 15) a fost o capodoperă, trebuie s-o recunoaștem. Pivotarea lui Ivanovici dintre fundașii noștri și continuarea cu gol nu pot decât să-mi stârnească o pereche de aplauze invidioase.

Golurile doi și trei au fost destul de penibile din punctul nostru de vedere, venind în urma unor centrări demne de meciurile amicale din pre-sezon, când jucătorii încă nu se cunosc bine între ei, iar relațiile de joc sunt inexistente. Careu plin de ceferiști, cu mingea reluată în plasă de unicul jucător echipat în alb, fie că-l cheamă Cabrera (min. 30) sau Hadnagy (min. 61).

Față de meciurile în care am revenit de la 0-2, încă proaspete și dătătoare de satisfacție pe retină, trebuie să recunosc că nu-mi aduc aminte de reveniri ale CFR-ului de la 0-3. 0-3, meciul e cam gata. Te duci la vestiare bătut și apoi acasă, să-ți îneci amarul cu o bere amăruie. Petrucci ratează singur cu Pleșca și deja-mi înec amarul în minutul 77.

Din păcate, conform regulamentului fotbalistic din România, dacă în ultima etapă pierzi la mai mult de patru goluri diferență în localități situate la mai mult de 340 km de casă, ești penalizat cu 3-24 puncte în sezonul următor. Iar CFR a reușit exact această contraperformanță în finalul partidei de la Botoșani, când Popovici (min. 87) a scăpat de ofsaid și de adversari și a plasat mingea pe lângă bietul Marc, făcând 4-0.

N-am să vă povestesc mai multe despre tragi-comediile CFR-ului de la Botoșani, că și așa nu mai pot întoarce rezultatul de pe tabela de marcaj/din statistici și n-am cum ridica echipa trei locuri în clasament, acolo unde ar fi trebuit să fie. Am să pun însă CFR-ului un mare punct negru, pe care aștept să-l transforme în trei puncte albe în ediția viitoare de campionat.

CFR: – Conceicao – Tiago Lopes, Larie, Goian, Camora – Vitor Bruno, Mureșan, Petrucci, Veres (Carter) – Bud (Beleck), Cristian Lopez (Negruț).

Hai CFR! Hai că poți mai mult! La anul… și la mulți ani…

70 de comentarii

  1. Mi-e greu sa inteleg de ce unii au decis sa terminam in genunchi si sa piarda bani. Si-ai batut joc de toata munca din play out…..

    Apreciază

    • Nu cunoaştem dedesubturile de la club, nu ştim cine a decis şi de ce. A fost, probabil, imposibil să aduni jucătorii să fie cu capul la meci. Au sărbătorit de 3 ori până acum sfârşitul sezonului. După meciul cu Voluntari, când au scăpat matematic de stress-ul retrogradării, după finala cu Dinamo şi după prezentarea cupei în Gruia. Este oarecum normal să se instaleze relaxarea în căpăţâni. Subconştientul celor 7 titulari (de fapt 6, Mureşan a jucat pe alt post) a mai şi fost tratat cu câte o lopată de neseriozitate prin prezenţa celor 4-5 „intruşi” în echipa de start, plus inexistenta bancă de rezerve. Nu ştim nici ce s-a întâmplat cu Gomelt, Nascimento, Nouvier, Jakolis. A fost opţiunea conducătorilor, a antrenorului, s-au accidentat ori s-a lăsat cu vreo chefuială neprogramată şi lungită? 🙂 Eu nu sunt absolut deloc supărat pe jucători, excepţia fiind Vitor Bruno. Nu se poate să ai tot meciul o atitudine de mare star frustat, fără pic de voinţă, mai ales când eşti şi habarnist. Chiar dacă au jucat mai prost, un Camora sau un Petrucci au tras de ei, au încercat măcar, Beleck, Carter, Tiago Lopes etc au încercat, chiar dacă nu le-a ieşit prea multe, domnul Bruno în schimb …

      Apreciază

      • Asa e, Caneto, nu stim de ce s-a decis.asa. Putea fi si ideea lui Toni, cu acordul conducerii, e posibil. Mai probabil e insa, in opinia mea ca a fost decizia conducerii.

        Apreciază

  2. Cu lotul format din non vedete, mai mult, din jucatori liberi de contract si cu salarii mici, am reusit sa ramanem in prima liga, ba mai mult, sa castigam Cupa . Asa ca evolutia de azi nu-i de mirare, chiar daca se zice ca ultima impresie conteaza . Se vede ca nu s-a reusit motivarea jucatorilor, iar aici de vina e dl. Muresan . El trebuia sa calculeze cat castiga clubul daca se termina pe locul 7, fata de locul 10 sau 11, iar jumatate din aceasta suma trebuia sa fie acordat jucatorilor daca se castiga la Botosani . Ma rog, prea complicat pt unii … Si in final, oare ce va fi in conditiile insolventei, depunctarii ( acum 6, dar cat pana la finele campionatului viitor ? ) si a problemelor penale ? Voi ce ziceti ? Respectiv cei care aveti ceva informatii, va rog sa ni le livrati cu promtitudine !

    Apreciază

    • Bela, pentru asta prima conditie era sa joci cu titularii. Nu s-a dorit acst lucru de catre conducere, e clar pentru noi. Nu-i deajuns sa vrei, trebuie sa si poti. Cu titularii s-ar fi putut, cred ca esti deacord. Ca nu s-a putut cu rezervele, asta am vazut cu totii nu numai la Botosani ci si la Ploiesti si la Chiajna si in alte meciuri inainte.

      Apreciază

      • Declaratia lui Toni inainte de meci ca vrem sa castigam dar daca nu reusim nu-i nimic (in esenta) a prefatat introducerea voita a rezervelor. Asa i s-a cerut, asta e parerea mea.

        Apreciază

  3. Pur si simplu asta e valoarea rezervelor de la echipa. Degeaba facem tot felul de scenarii,ar fi bine sa fi fost asa, ca am pierdut voit, ca nu stiu ce. Asta e valoarea lui Veres,Carter,Beleck,Bruno,A.Muresan pe postul de DM,etc. Pana la urma au fost 5 titulari lipsa si asta s-a vazut. Nu-i bai ca am pierdut azi,macar sa fi vazut si mai marii echipei ce poti sa joci,sau mai bine zis ce nu poti sa joci cu asemenea jucatori in echipa, si sa faci putina curatenie in echipa,sau daca iti pleaca 3-4-5 titulari din echipa,ce dracu facem sezonul viitor,ce joci si cu cine? Normal ca era bine sa castigam azi,500.000 de euro in plus contau enorm,dar cred ca si cu titularii ne era greu de tot ,pana la urma nu prea am batut pe nimeni in deplasare in play-out. Banii sau pierdut in meciurile cu Timisoara si Petrolul,echipe retrogradate,Voluntari si Chiajna echipe aproape retrogradate,o victorie era suficienta in deplasare. Asta ar trebui sa dea de gandit antrenorului si presedintelui,pana la urma diferenta nu a fost asa mare intre echipele de sub noi si daca nu alcatuim pentru sezonul viitor o echipa decenta o luam pe drumul celor din vale si ala va fi sfarsitul. Important e sa iesim din insolventa, sa nu mai fim penalizati si sa ne stabilizam financiar la un nivel decent apoi cu relatiile ce le avem sa formam o echipa sa stam linistiti undeva in play off si sa atacam Europa. Oare visez prea multe?

    Apreciază

  4. Nu stiu daca asta e o sursa credibila….http://www.ziare.com/liga-1/stiri-liga-i/iata-cum-s-au-impartit-banii-din-drepturile-tv-ale-ligii-1-cat-au-incasat-steaua-dinamo-sau-astra-1411279 dar se pare ca diferenta nu era asa de mare si in nici un caz nu este influentata de play out. Banii de la anul partial, da, dar si acolo ponderat cu o treime. Poate ca cu cupa cu tot este o suma care iese plus minus zero. Ceea ce voi uitati mereu, dar eu din afara RO simt de multe ori sunt manevrele electorale. Fotbalul se joaca in RO si cu influenta politica, si uneori e mai bine sa pierzi tactic decit sa cistigi un loc pe merit intr-un moment inoportun. Peste 2 saptamini sunt alegeri locale – sau voi credeati ca diverse aminari de insolvente ale unor cluburi gen U sau Rapid se fac doar din considerente juridice? Oricum sezonul s-a incheiat, rezultatul este unul pozitiv datorita Cupei, cine isi face temele cu lotul devreme are sansa sa aiba si o Supercupa de lustruit iarna viitoare.

    Apreciază

    • Cristi, alegerile locale nu duc la necesitatea unei infrangeri cum sugerezi tu. Dupa parerea mea. Politicul poate influenta nepenalizarea unor ilegalitati (o perioada limitata de timp, dupa care se schimba culoarea sau oamenii si vine scadenta) si cam atat. Poate ca o clasare pe locul sapte ar fi deranjat, desi nu vad cum, nu era nici inaintea oilor si nici macar a cainilor. Iar Iasi-ul, Craiova, Botosaniul nu sunt echipe pe care deranjezi daca le depasesti, din motive politice. Nu vad legatura, Cristi. Pare speculatie.

      Apreciază

      • Totusi, Cristi, exista in treaba asta o necunoscuta. Motivul pentru care conducerea n-a vrut sa joace cu titularii. Aici putem sa venim noi cu speculatii, pentru ca motivul real nu-l cunoastem.

        Apreciază

    • Da, citind şi aici, diferenţa de bani nu este influenţată atât de mult pe cât credeam de locul ocupat în play-out. Contează doar la acordarea primei tranşe, cea dinainte de începerea sezonului viitor, şi înseamnă în jur la 80.000 de euro diferenţă/loc în clasament. Adică, diferenţa între locul 7 şi 11 este de 320.000 de euro, nu 500.000. Terminând pe 10, pierderea faţă de locul 7 este de 240.000, sumă ce include TVA, deci e vorba de 200.000 net. Tranşa a doua e sumă fixă, egală pentru toţi, iar tranşa a treia se va acorda la finalul campionatului, în funcţie de locul ocupat după sezonul regulat.

      Apreciază

    • Vitor Bruno are noroc că n-ai pus aseară tabelul, mi-a mai trecut supărarea pe el şi i-am dat o notă mai mare decât ar fi primit aseară. Are de la mine 1,5.

      Apreciază

  5. Rușinos!
    Stau și mă întreb care e rezultatul mincinos? Ăla din Gruia sau ăsta recent din Botşani?
    Mi-a rămas amar pe fundul inimii.
    La dracu!
    Hai CFR!!!!

    Apreciază

  6. Nu vă enervaţi oameni buni…Asta ne e valoarea (per total), Tony n-a făcut altceva (şi foarte bine a făcut, în opinia mea), decât să inventeze o echipă standard (pe care i-a aşezat cum trebuie în formula care-i place lui, neglijând în totalitate lucrul paralel cu rezervele), care să joace bine (spre foarte bine) acasă, mulţumind publicul (pe de o parte) şi aducând punctele necesare salvării (pe de altă parte), şi asta i-a ieşit. În plus a câştigat Cupa, per total e OK. Meciurile din deplasare le-a cam tratat mai „neserios”, o fi ce-o fi, a mai folosit rezerve, a mai studiat noi aşezări, etc. La Botoşani a fost un mix aparent aiurea făcut, dar -cred eu- nu a făcut altceva decât să mai vadă la lucru câţiva, care -vrând-nevrând- pot deveni titulari la anul…:) Era clar că vom pierde (după ce an văzut echipa de start), Muri închizător, Veres, Bruno, Carter, etc. A sacrificat victoria (şi banii suplimentari) de la televiziuni, dar n-a făcut-o de capul lui, sunt sigur. Am avut suficiente bucurii ca să nu ne enervăm prea tare de acest rezultat, ruşinos, ce-i drept…HAI CFR!!!

    Apreciază

  7. Şi încă ceva. Era primul meci, în care s-a văzut o iritare/nervozitate a majorităţii titularilor (dar nu numai), Petrucci, Camora fiind vizibil frustraţi că joacă într-o formulă din start perdantă, la fel şi Larie (mai puţin nervos, dar cu lehamite şi cu multe greşeli), nervos şi Tiago, dar a tras de el. Dacă s-a mers pe testarea rezervelor, acum chiar era momentul potrivit să bage o echipă de rezerve (fără titulari), să-le explice în cele 2-3 zile avute la dispoziţie ce şi cum, şi tot nu luam 4 goluri. Dacă 3 zile exersa anumite module cu o echipă de rezerve, ieşea un joc mai bun, măcar nu aveai sentimentul că ne-au umilit cu vreo 5 titulari în teren, care efectiv erau expuşi în situaţia dată. Mă rog, a trecut, importante sunt realizările (salvarea+Cupa), pt. care semnam în gol în februarie, cu tot cu aceste prestaţii lamentabile (programate) din deplasare. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Da, Kiruj, putea sa exerseze stilul de joc al titularilor cu rezervele si sa joace ca la Ploiesti, fara titulari, nu mai aveam faulturile dure ale lui Petrucci si Camora. La Bruno n-am inteles motivul intrarii de rosu. El a jucat tot meciul, desi nu merita. De asemenea mai putea exersa jocul echipei standard cu rezervele si la antrenamente, pe tot parcursul sezonului, am mai spus-o. Nu eram atat de penibili ca la Botosani nici cu rezervele, ar fi jucat mai bine, mai cu folos. Nervii nostri provin de fapt de la decizia conducerii de a nu juca echipa standard, pentru cei 300 Kilo euroi care s-au pierdut in contul sezonului viitor, unde vor fi lipsa, asta in conditiile in care suntem in insolventa si in penal, si ar parea ca avem nevoie de ei ca de aer pentru iesirea din insolventa si sustinerea echipei (am mai scris, poate pentru AP asta nu e o suma), plus clasarea rusinoasa pe locul zece, plus rusinea amara a unei infrangeri categorice. Per total, sigur ca a fost un sezon reusit in conditiile date, cu salvarea din timp de la retrogradare in ciuda celor zece puncte de penalizare (majoritatea echipelor penalizate au retrogradat deja sau retrogradeaza acum, singura exceptie e ASA care nu sunt sigur ca se va putea alinia la startul noului campionat si daca o va face, va retrograda in opinia mea in urmatorul sezon) si cu senzationala victorie din Cupa.

      Apreciază

  8. M-am uitat doar pana la golul 3 al Botosaniului. Nu prea sunt multe de spus. Un meci de vacanta in care n-am jucat cu titularii si cei care au fost in teren au fost ca in vacanta. E un mod urat de a termina sezonul dar eu nu prea pot sa-i acuz pe jucatori de nimic, inclusiv pe rezerve. Vitor Bruno nu are treaba cu ofensiva, el nu are ce sa caute la mijlocul terenului sau in atac. E un fundas lateral… asa a si venit la CFR. De ce se incearca fortarea lui in atac doar anternorul stie. Veres, Negrut si Goian sunt toti buni de rezilierea unlitareala a contractelor. E pacat ca am pierdut cateva sute de mii de euro dar e foarte greu sa le imputam ceva la jucatori: cei care raman o sa inceapa cu un handicap de 6 puncte (din nou) la anul, cei care nu raman nu mai au pentru ce sa se lupte si rezervele stiu clar ca nici nu-i ia nimeni, nici nu o sa joace la anul si si asa o sa ajungem din nou in playout. In conditiile astea e greu sa motivezi pe oricine.

    Sper sa aducem cativa jucatori buni la vara si sa nu ne pierdem mai mult de 2-3 titulari iar, cu putin noroc (si fara penalizari suplimentare), sa intram in playoff batar sa nu mai stam cu morcovul pana in vara lui 2017.

    Apreciază

    • Ca sa intrii in play-off, va trebui, se pare, sa nu fii in insolventa. Asta se pregateste pentru noul sezon, ati citit si voi in fituicile dambovitene sau pe tribuna, cred.

      Apreciază

      • aseara erau discutii pe digi privind dreptul la playoff si multi s-au opus ideii, pt ca fiind in insolventa, tocmai lupta la varf iti poate aduce fondurile necesare sa poti iesi din insolventa. deci legea te lasa sa muncesti, liga nu?
        in alta ordine de idei, uni barfitori de pe chefere isi puneau intrebarea..ce e mai bine locul 1 si 4-500000 in plus, sau 1 mil la pariuri?

        Apreciază

        • Intrebarea lor, Andrei e justificata. Chiar a fost un rezultat surpriza pe care daca stiai ca se va juca cu multe rezerve, puteai sa castigi o gramada de bani pentru ca improbabila fiind, avea o cota mare.

          Apreciază

  9. Haideti sa nu fim prapastiosi. Intr-un fel sau altul rezultatul de ieri poate fi logic. Argumentele mele ar fi pe linga factorul politic (nu deranjezi pe cineva inainte de niste alegerisi nu vei avea contre ulterior) ratiuni tactice logice. 1. Este uman ca odata cu cistigarea cupei sezonul sa se incheie mental pentru multi jucatori. Finalul a fost joi, victorie cu 4-0, aratat suporterilor ce poate echipa si prezentat cupa. 2. Cind sezonul e incheiat si fara obiectiv major se obisnuieste sa se ofere si unor jucatori care vor pleca sau rezervelor o ocazie sa joace. Unii poate de aceea au evoluat. 3. Poate pentru unele rezerve a fost si un test pentru sezonul viitor sau pentru a sugera conducerii ca nu e cazul sa ramina. Acum sa vedem cu cine si cum incepem sezonul nou – ca de obicei, avem in Romania problema ca atunci cind se inchide fereastra de transfer si ajungem si noi sa luam ceva calitativ ok la un pret neprohibitiv, o treime din campionatul regulat s-a dus deja.

    Apreciază

    • De acord, Cristi. Putea fi si o sugestie din partea lui Toni facuta conducerii, sa vada si ei de ce nu trebuie sa ramana unul sau altul sezonul viitor. Jucatori foarte buni vor veni pe parcurs, cum a fost si cazul lui Bud si Ruiz. Dar sunt si exemple de jucatori ramasi din sezoanele trecute care explodeaza pe parcurs, cum e Jakolis, Petrucci, Tiago. putem avea si sezonul viitor astfel de surprize placute. De asemenea, pot fi jucatori tineri foarte talentati care vor putea veni in perioada imediat urmatoare, cum e cazul lui Nouvier. Daca nu pleaca Paun, si el poate exploda sezonul urmator.

      Apreciază

  10. Aşa e Justin! Cred că vezi bine lucrurile. Chiar dacă visezi prea multe… Dar e chiar aşa: până nu ieşim din insolvenţă, n-avem nici o şansă. Ce vrăjitorii financiare o fi făcut săracul domn doctor ca să menţină echipa funcţională, nu vom şti niciodată. Şi nici nu vom şti nici de unde ar pute sări actualmente în Românica niscai finanţatori înstăriţi de care am avea mare nevoie. Şi nu doar noi…

    Apreciază

  11. N-am sa fac notari sau remarci directe, la adresa jucatorilor,pt. ca ar trebui,cu mici exceptii (Camora, Petrucci si T.Lopes) sa-i “desfiintez”,sa-i trimit,pe toti “acasa”si n-ar fi f.corect,pt. ca vina cea mai mare o poarta ANTRENORUL(mult prea laudat!),care(cel putin in meciurile din deplasare,unde am fost”ciuca batailor”!)a continuat cu EXPERIMENTELE nereusite, paguboase(tehnic,organizatoric, tactic,lot,etc!)folosind “purtatori de tricouri”,perdanti pe posturi neadecvate priceperii si dotarii lor(despre calitati,nu poate fi vorba!);n-am inteles de ce a trebuit,in tot acest play-out,”afara”,sa strice nepermis angrenajul echipei(si asa f.subtire)prin mutari aiuristice de posturi,sarcini si jucatori,creand o brambureala totala,fara idei si conceptii de joc,fara trasee preconcepute,garantand astfel,o prada sigura si usoara pt.adversari(!?);este de neadmis,de netolerat si n-am sa pot percepe si intelege,niciodata(doar nu i-a”ordonat”I.M.sa piarda meciul si sutele de euroi!)de ce a introdus in teren acest ”careu de asi”, 4″catastrofe”, iesite total din forma,adevarate”maini moarte”(Cr.Lopez,Bruno, Veres,Muresan)pe care ia pozitionat total aiurea si toti deodata si la MIJLOC pt. a desavarsi, CE(?!); ”constructia”,”posesia”, ”coordonarea”,”creatia”,”tranzitia”,”atacul si finalizarea”,”tranzitia”,”deposedarea” si”recuperarea” (?!);ca „drama”sa se desavarseasca, mai lipsea din schema “internationalul”C.Dani!;A1,impreuna cu acestia, au fost complice la infrangerile din deplasare, ”sabotand”performanta si caseria clubului!;Mister Tony-acest “mester Manole”,tot ceea ce a realizat bine-” acasa”, a risipit,cu nonsalanta- “afara”,prin ciudatele sale masuri si cu ale sale hotarari bulversante,chiar catastrofale(!);imi pare rau,de criticile aduse,dar n-am sa inteleg de ce a trebuit „sacrificat”acest meci(?!);(Asa se vede de departe!);Hai CFR!

    Apreciază

    • Asta este diferenta intre muma si ciuma. Impotriva unora nu numai ca nu se agita FRF-ul nostru, ci ii sustine pana in panzele albe, cu alti isi depune toate eforturile ca sa-i poate penaliza. Cum sa putem prabusi acest sistem corupt, nu stiu. Poate ca dupa performanta tricolorilor – cum joaca franta, Albania, dar si Elvetia, cu toata cu „nu-i merge bine” – nu-i vad bine pe selectionata de oi la CE. Ce au facut cu Congo ( nimeni nu spune ca Panti putea primi cartonas rosu lejer la prima faza de dupa golul Romaniei si cu Ucraina, nu e nu stiu ce.

      Apreciază

      • Din ce am înţeles, Rapid a primit păsuire pentru cele 6 puncte de ACUM (fără de care era în pericol promovarea lor directă), în timp ce penalizarea aia de 6 puncte (redusă la 3 ulterior) este dată de comisia de licenţiere şi e valabilă pe mai departe, pt. sezonul următor. HAI CFR!!!

        Apreciază

  12. Cupa Romaniei ramane in palmaresul clubului 4ever. Aia n-o mai poate lua nimeni de acolo si nepotii nostri (daca vor fi ceferisti) se vor putea mandri cu ea. CFR a facut performanta, nu a jucat un secol de fotbal amator, precum vecinii din vale. Faptul ca ai terminat pe 1 sau pe 4 in play-out-ul sezonului 2015-2016 e pur si simplu neimportant/irelevant, nu e performanta nici macar locul 1 in play-out ca sa fim sinceri. Iar diferenta aia mica de bani (ca s-a mai compensat cu banii primiti din cupa) ce s-a pierdut nu va face diferenta intre continuitatea clubului in liga1 si faliment, stati linistit. CFR-ul nostru a dat dovada de pragmatism, a obtinut maximul din ce se putea obtine din sezonul asta ce a trecut. Si cu ce sacrificii… Hai CFR!

    Apreciat de 1 persoană

  13. Modul prin care am iesit din”scena”,din acest play-out,este nemeritat(mai ales pt. marea majoritatea jucatorilor!), mult prea dureros,rusinos,jenant si mai stiu eu cum,iar viitorul nu se arata prea ingaduitor;din pacate suntem captivi INSOLVENTEI si nu ne putem permite alti jucatori,antrenori,mai buni, fiind obligati a ramane si in continuare incorsetati in aceasta mediocritate si interminabila depunctare(pana cand?!);trebuie sa ne luptam sa-i mentinem pe toti cei care au ceva comun cu fotbalul(!);s-a putut lesne observa,in meciul de la Botosani,ca daca vom pierde 3-4 titulari,la anul, vom ajunge,degraba, la retrogradare,ne vom lupta,doar pt.supravietuire!;din pacate ne lamentam si ne zbatem “dejaba”,atata timp cat nu gasim solutii de-a iesi din insolventa(!);pt. a putea aduce altii in locul lor,macar de aceiasi”valoare” si sa incropim o echipa omogena,cat de cat,cu niste relatii de joc,competitiva,ne trebuiesc oaris`ceBANI(?!),pricepere,profesionalism,relatii, implicare,inteligenta,etc.si toate astea,Conducerea,sa le realizeze cu succes, intr-un interval de timp f.scurt; numai ca investitorii nu se vor inghesui sa preia o echipa(club) aflat sub spectrul incertitudinilor,a cercetarilor penale,a depunctarilor,fara a avea vreo speranta ca in viitorul apropiat,vom putea performa!

    Apreciază

    • Eu nu as fi asa de pesimist ca si tine. 1. Legal, insolventa dureaza 3 ani. Daca te tii de treaba, stii care e orizontul de timp. 2. Insolventa inseamna sa aduci jucatori liberi de contract – nu e nimic nou si jumatate din restul primei divizii asta face. 3. Resursele sunt in perioada asta limitate, dar ele nu sunt semnificativ mai putine decit ale echipelor medii din Romania. Daca nu ai pretentia ca „cineva” sa „bage bani” pentru niste ambitii de suporteri, poti sta foarte confortabil si avea asteptarile unei echipe de nivel mediu. Ca nu va avea jucatori spectaculosi, ca baza va sta in jucatori considerati in alte vremuri „petarde”, „rebuturi”, ca rezultatele nu vor avea constanta unei echipe cu un lot stabil, asta e. De atita buget e echipa, ce era in alte vremuri era pe niste bani bagati a priori de cineva.

      Apreciază

      • Cristi, insolventa e doi ani in mod normal, cu POSIBILITATE de prelungire inca un an. Din cei doi ani au trecut aprox. unul si jumatate. Deci suntem pe-aproape.

        Apreciază

  14. Nu stiti cumva, cand au fost alesi Gino, respectiv Burleanu, reprezentanti clubului nostru cum au votat? Parca au votat cu Gino, dar cu Burlica, nu sunt sigur. Cert este ca in era Sandu, desi se stia cine este al sistemului, cine nu s-au facut discriminari ca si in clipa de fata.

    Apreciază

  15. Chiar nu e cazul sa facem un capat de tara din aceasta infrangere, cu toate ca nu am inteles nimic din abordarea meciului. In conditii normale pare greu de inteles, dar nu stim noi toate dedesubturile. Oricum ar argumenta cineva, in situatia actuala a clubului, pe praful asta, sa nu-mi spuneti ca 300 de mii nu inseamna mare lucru, ca asta e sfidarea logicii.

    Apreciază

  16. CFR.istule, eu cred ca gresesti cu Rapidul si incerc sa explic de ce . La ei depunctarea a fost ceruta pt o restanta la un singur fotbalist, iar cand au vazut ca gluma s-a ingrosat, l-au platit pe respectivul, care a si confirmat ca si-a primit restanta . Facand aceasta dovada, Rapidul a obtinut anularea depunctarii , chiar de la UEFA . Noi, in schimb, desi stiam datoriile la X, Y, Z catre pot provoca depunctari, n-am platit nimica, asa ca ne-am ales cu penalizarea de 6 puncte recunoscuta ca corecta chiar de felcer ! Si atunci cine-i de vina ?!

    Apreciază

    • Ai perfecta dreptate, Bela. Pe mine ma frapeaza atitudinea lui Burleanu, mai precis diferenta de atitudine in raport cu noi si cu Rapidul. N-am eu nimic cu Rapidul, stiu ca suntem prieteni.

      Apreciază

  17. gabi muresan a semnat prelungirea cu asa tgm, asta pentru cei care, cu tot respctul pentru muri, ne temeam de o revenirea lui.

    Apreciază

  18. Se pare ca maine se va intalni presedintele IM cu jucatorii care au oferte, Camora,Bud,Petrucci, si altii. Ce va fi,incotro ne indreptam si cu cine vom vedea in zilele urmatoare…
    Ma gandesc ca de erau planuri serioase pentru campionatul viitor se stiau deja si nu prea mai aveau ce discuta maine,astfel inclin sa cred ca probabil vor pleca 4-5 titulari pentru sume de 2-300.000 de mii bucata si aia e, mergem inainte cu Tanc,Ene,Veres,Dani si co.Se vor bucura la ceva maruntis scosi de pe titulari,ca de sume importante nu mai vorbim de mult,iar noi suporterii vom ramane din nou cu grijile retrogradarii si insolventei. Cel putin asa vad eu lucrurile.

    Apreciază

  19. NOTAREA „veche” (contra oltenilor) s-a încheiat doar acum (măcar ne reface un pic moralul şi buna dispoziţie…). La linia de sosire au ajuns 18 tribunişti care l-au notat pe Tony cu 8.9, echipa primind în medie 8.0. Jakolis a fost fruntaşul „saitului” (9.1, felicitări Antonio!), Nascimento ceva mai modest (codaş? asta să fie mereu nota cea mai mică…) cu 7.5…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  20. pentru unii a fost neimportant acest meci, probabil ca dezamagiti sunt doar cei care isi doresc o altfel de mentalitate la echipa….

    Apreciază

    • Gandindu-ma la rece, ramane varianta cu decizia conducerii dintr-un motiv politic pe care nu-l stim sau decizia antrenorului sa arate conducerii ca ramanem ciuca batailor (in fundul gol) daca se vand titularii pentru mai nimic fata de valoarea lor la CFR.

      Apreciază

  21. Se pare ca ne scufundam in mediocritate si mai mult odata cu schimbarea echipamentelor de joc din Joma in Masita,daca informatiile sunt corecte. Cand in sfarsit aveam un echipament de joc frumos, dam cu mucii de trotuar si mai facem o economie de cativa banuti si o sa aratam ca o echipa de desculti. Cred ca noi eram cei mai vechi clienti ai celor de la Joma din divizia 1, acum cand s-au bagat pe la frf si pe la jumatate de echipe din campionat,noi renuntam la ei si alegem mult mai celebra firma Masita!!! Buna strategia asta de marketing n-am ce zice,cel putin vom fi unici.

    Apreciază

    • De unde stii ca nu au renuntat ei la CFR? Joma au acum clienti mai mari, poate fac un streamlining de portofoliu. Poate CFR nu ii mai vrea ca in loc de sponsor doresc sa aiba CFRul ca si client. Schimbari din astea sunt frecvente, se intimpla si la case mai mari. Borussia Dortmund au avut un an in care au jucat no name ca nu aveau contract. Daca Masita sunt dispusi sa bage ceva bani, care e problema? Acum citiva ani citiva se ofuscau ca e Joma si ca ar fi prea nasolae fata de Nike sau mai stiu eu ce,

      Apreciază

      • Exact, la trecerea de la Nike la Joma, foarte mulţi frânari s-au plâns că avem cel mai urât echipament din prima ligă, că cine a auzit de Joma, că n-au treabă decât cu hocheiul, plus că se vorbea şi de o calitate extrem de proastă. Pe de altă parte, de ce să excludem din start că Masita nu poate furniza un echipament, calitativ şi ca design, peste Joma?

        Apreciază

        • Pai l-am si avut cel mai urat echipament ani de zile.Eu nu cunosc dedesubturile afacerii si nici nu le vom afla nici unul de pe aici,eu vorbesc dpdv al suporterului. La o simpla cautare pe google nu am gasit vreo echipa imbracata de aceasta firma,la asta m-am referit,pentru mine sunt un no name. Parerea mea este ca e un echipament de echipa mica si probabil acolo ne indreptam.

          Apreciază

  22. Citesc în niște articole din HU că ”există interes pt. Böle Lukács (CSMS Iași) și din RO, mai exact din București și Cluj…”. Păreri?

    Apreciază

    • Daca-i expira contractul, ar fi un mijlocas de banda stanga bun. Acum sa vedem daca raman Nouvier si Paun, daca unul pleaca, ar fi util. Are viteza si un sut foarte puternic.

      Apreciază

      • Nu cred că lasă el Iaşiul acum că e sigură participarea în EL. Nu cred să aibă nici atâtea oferte (se vorbeşte în articol de 6 ţări), impresarii au obiceiul să lanseze tot felul de prostii, în speranţa că vor reuşi să suplimenteze cu câţiva bănuţi unica variantă de contract. 🙂

        Apreciază

  23. Ca o completare: daca ceea ce se barfeste pe site-uri cu plecarile titularilor,cu renuntarea la actualul echipament de joc pentru unul mai ieftin se adevereste a fi adevarat,eu unul nu vad decat un viitor asemanator celor de la Otelul Galati(ca doar pe ei i-am gasit imbracati de Masita, si pe cei din nationala Tuvalu la o simpla cautare pe google) o retrogradare in sezonul viitor si falimentul dupa aceea. Rezultatele cu actualele rezerve care vor devenii titulari in campionatul viitor le stim cu totii,sa fim seriosi ce jucator bun iti vine aici in conditiile in care tu nu ai reusit sa ii pastrezi pe Bud,Camora,etc,jucatori care vor sa ramana dar tu ii impingi sa plece. Si de ce sa risti sa dai drumul unor jucatori care ti-au confirmat si sa aduci unii care nu stii daca se vor integra sau ce pot gen Dani,V.Bruno.
    Daca vrei sa ai un viitor uita-te la Dinamo,singurii care au iesit pana acum din insolventa, nu stii cum au reusit sa scape de 18-20 de milioane datorii,suna-l pe Negoita si intreaba-l, nu fa ce au facut cei de la Otelul,U Cluj, Petrolul etc. Daca tai costurile cu orice pret ,unde ajungi? Uita-te la celelalte echipe ca aia au facut si tot la faliment au ajuns. Trebuie sa mentii un anumit plafon salarial, o anumita aparenta daca vrei sa iti mai vina un jucator valoros, altfel doar o lungesti dar finalul e tot acelasi. Ai reusit anul asta sa iti mentii nucleul de jucatori si uite ca ai castigat un trofeu mai ai sansa la inca unul luna viitoare,de ce sa procedezi exact invers acum? Care sa fie logica oare?

    Apreciază

    • Justin.. se pare ca nu ai cunostinte juridice daca vii cu Dinamo ca exemplu. Dinamo avea datorii fata de fostii actionari, care au renuntat la ele, nu e vorba de datorii catre terti. Te-au luat emotiile pe dinainte… ma intreb daca ai avut vreodata in viata raspunderea unui buget si a trebuit sa iei decizii pur rationale.

      Apreciază

  24. ..si atunci? Pentru echipa cele mai bune decizii sunt alea care ii asigura mersul inainte. Ca ele nu sunt intodeauna convenabile, placute, asta e viata. In medicina exista un principiu – uneori trebuie sa amputezi ca sa salvezi organismul.Cam asa si in situatia actuala a clubului.Joma a venit cind erau niste necunoscuti iar Federatia avea contaract cu Adidas, Steaua si Dinamo cu Nike samd. Acum a venit momentul despartirii. Sunt altii care vor sa fie vazuti in piata. Si mie mi-ar fi placut sa fie un contract nou cu New Balance, care sunt in clipa de fata producatorul cel mai expansiv in toata Europa… dar aia nu ar merge la cluburi care nu joaca international. Expunerea pe care o poti oferi e cea de club de play out care face si meciuri bune si are cea mai mare penetrare in Nord-Vestul tarii. Asta e moneda de schimb.

    Apreciază

    • Nu cred ca New Balance o sa se implice curand la vreun club din România. Nici fotbal, nici altceva. Nu are niciun rost cata vreme nu au o retea de distribuție la noi.

      Apreciază

    • Daca e adevarat ce se intampla acum la club cu plecarile de titulari si altele, mie personal imi arata ca ne indreptam acolo unde au ajuns si echipele enumerate mai sus de mine, care au luat tot aceste masuri la un moment dat si au ajuns in final sa retrogradeze si la faliment,de nu-i mai stie nimeni. Normal viitorul nu-l stie nimeni, dar senzatia e ca inca orbecaim asa fara nici o noima, poate poate apare ceva si ne scoatem din ….saracie,sa nu-i zic altfel.

      Apreciază

      • Acel ceva nu are cum sa apara. Orice leu intrat in plus fata de planul aprobat merge automat la creditori. Daca tu vii miine si pui 8 mil de euro pe masa, aia vor merge toti catre creditorii clubului, pina la ultima zi a procesului de insolventa. Nu exista minuni. e vara, administratorul juridic trebuie sa faca dovada ca valorifica tot ce poate din activele clubului in conditiile agreate cu creditorii ..adica si banii care trebuie platiti catre ei, si necesarul pentru club. Legal, acum orice declaratie trebuie sa sune cam „vindem tot”… cu mentiuni gen „din motive de performanta si venituri ulterioare” vebite ulterior. Exista si un mod de comportament la care legea aproape ca te obliga. Exista un cordior in care legea te obliga sa te comporti – ce crezi anul trecut Gigi B nu stia ca ii poate lua pe Tade si Sulley in conditii de insolventa si de aia a facut ofertele? E o perioada in care meniul e de post pentru orice suporter, dar e conditia iesirii din insolventa.

        Apreciază

      • Eu zic sa nu bagi prea tare in seama zvonurile. Nu prea cred ca Bud, T Lopez sau C Lopez o sa plece pe undeva in vara. Bud are 30 de ani, T Lopez vreo 28, C Lopez nu mai joaca nimic de un retur, etc. Singurul care e pe picior de plecare e Camora si el merita sa plece. Nu doar pentru banii care-i poate aduce la club un jucator de 29-30 de ani ci pentru ce a facut pentru noi. Eu cred ca pe postul de fundas stanga Vitor Bruno va fi decent. Oricum conducerea noastra, asa incompetenta cum e ea, a reusit sa aduca fotbalisti decenti. Adevarul gol-golut este ca sunt o gramada de ciurcuri libere de contract care rupa tot in Ro. Vezi Juan Carlos.

        Pe mine mai degraba ma ingrijoreaza situatia juridica precara de la club. Daca cumva dam cu mucii in fasole cu DIICOT sau DNA sau mai stiu eu cine atunci s-ar putea sa asistam la un exod.

        Apreciază

  25. Daca pleaca Petrucci si ceilalti nu e sigur inca ca nu vom avea jucatori la fel de buni, sau chiar si mai buni. Pana in clipa de fata au plecat jucatori emblematici cum erau Fabianni, Cadu, Gabi Muresan, Sougou, Bastos, Traore, Culio, si tot am castigat cupa si anul asta. Insa cel putin depunctarile ar trebui oprite cumva.

    Apreciază

  26. Imi aduc aminte acel final de retur, cand au plecat in masa titularii de la club, in ultimul meci am avut pe teren mai mult rezerve. Am pierdut acel si totusi, sub comanda lui Miriuta, CFR-ul nostru a reinviat. Acum s-a intamplat la fel, a fost Cupa la care nu cu mult timp nici nu indrazneam sa visam. Si totusi s-a intamplat. Incep sa inteleg ca Toni a vrut sa arate conducerii clubului la Botosani ca ramanem in fundul gol prin vanzarea titularilor si vom pierde pe banda rulanta.

    Apreciază

  27. Eu zic sa stam calmi si sa avem un pic de rabdare. Nu trebuie sa ne inflamam pe baza unor supozitii, sa tragem concluzii pripite, avand ca baza de judecata niste speculatii de ici de colo.Nu cred ca este foarte important daca unii dintre titulari vor pleca sau nu, daca vom juca cu o marca sau alta de echipament, dar cred ca este important sa se faca curatenie, pe cat posibil, cu jucatorii din lot care nu sunt buni nici de rezerve si in locul lor sa se incerce altii, sa ajungem sa avem stabilitate pe banca tehnica la un nivel cat de cat competitiv si mai ales sa ajungem la o situatie financiara care sa ne permita sa iesim din insolventa.
    Tot ce este important, mi se pare a fi, sa avem in conducerea clubului oameni onesti, cu buna credinta, care doresc binele clubului si nu doar sa faca niste speculatii de moment in folos propriu.
    Pana acum, despre onestitatea si priceperea lor nu prea avem de ce sa ne plangem chiar si dupa interventia DIICOT-ului. De buna seama ca multi dintre noi au si suspiciuni cu privire la unele decizii ,putem sa le reprosam unele actiuni sau lipsa lor, dar per total, cred ca putem sa ne concentram pe partea plina a paharului si sa fim optimisti cu privire la viitorul CFR-ului.
    Sunt curios daca potentialii investitori exista cu adevarat sau sant fumigene, iar daca sunt, cat de atasati de club pot deveni.

    Apreciază

  28. S-a încheiat şi ultima notare din acest sezon (poate penultima, dacă socotim Supercupa ca făcând parte din acest sezon), doar 10 tribunişti au avut nervii tari să acorde note după evoluţia sub orice critică de la Botoşani…Tony a luat 3.1, echipa ceva mai „bine” (4.0). Petrucci e singurul care a primit notă de trecere (5.0), cel mai slab (printre cei slabi) a fost Bruno („clientul” Tribunei, câteodată cot la cot cu Păun şi Negruţ) cu 2.5. Să uităm repede de acel meci…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  29. Eu cred ca nu vom pierde atat de mult din unul-doua transferuri pe cat ne temem pentru ca vor aparea altii plus unii pe care-i avem dar n-au avut loc, vor confirma. Sincer eu cred ca vor ramane aici si cei unu-doi care s-ar putea transfera.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.