Spre 500…


Mai avem 11 zile până la meciul oficial cu nr. 500 al „new-CFR” (din 2004 încoace, de la repromovarea în „elita” fotbalului românesc). O cifră rotundă, care impune respect şi reprezintă o ocazie specială pentru a sărbători evenimentul în sine aşa cum se cuvine… Poate acest nou meci în Gruia – după finala Cupei (498) şi partida de la Chiajna (499) – va aduna mai mulţi spectatori în tribune, poate Camora & Co. vor îndulci festivitatea prin prezentarea Cupei „furate”…

După ce am trecut – nu fără emoţii! – prin halta 497 (numită şi Voluntari), grijile „existenţiale” privind menţinerea echipei în Liga 1 s-au risipit şi matematic, motiv pentru care tot staff-ul tehnic şi toţi jucătorii merită in corpore o mare notă 10 (cu felicitări, cum se spune), în condiţiile în care la început de play-out cam toată lumea avea nişte morcovi (mai mari sau mai mici, după caz) în „organism”, pesimismul şi temerea noastră având la bază rezultatele ciudate ale voluntariatului, întăririle echipelor ilfovene atât la nivel de conducere, cât şi pe bancă, sensibilitatea noastră dusă la extrem în privinţa scenariilor/regiilor prin care „duşmanul” ceferist trebuie pedepsit exemplar etc.

BRAVO BĂIEŢI! BRAVO TONY! JOS PĂLĂRIA!!!

În meciul de vineri nu s-au mai făcut „odihniri” şi alte nebunii de acest gen; Tony a înţeles că totdeauna primul pericol este şi cel mai mare, aşa că a introdus cam prima echipă în teren (doar Gomelt luând locul lui Nascimento; e posibil să-l vedem pe croat şi marţi în finală) şi echipa a accelerat doar atât cât şi când trebuia, menajându-se aşadar în mod „activ”, pe terenul de joc… Anumite mecanisme funcţionează deja la un nivel suficient de avansat (din care schema de joc „Tiago Lopes – Jakolis – centrare de gol” este deja marcă înregistrată), meciul a arătat că echipele nu sunt nici măcar apropiate valoric, dar o eventuală utilizare – repetată – a rezervelor putea complica serios viaţa echipei.

Apropo de rezerve… Nu le subestimați/huiduiți, deoarece orice echipă are nevoie de așa ceva… Aduceți-vă aminte de nebunia lui Miri, când l-a visat golgeter pe Tade (având grijă de el ca de nevastă), într-un moment în care Tade era doar o sursă de glumițe pe aceste site-uri. Rezerva de lux Cristian Lopez este golgeterul echipei și în acest moment, și a fost deseori ovaționat de tot stadionul după golurile lui minunate, majoritatea „aducătoare” de puncte, care se regăsesc în aceste 33 actuale, asigurătoare pentru menținerea în Liga 1. Fiecare are ceva „neidentificat” în el. Condiția – prelungită – de rezervă aduce și o pierdere a încrederii în sine, dar – și mai important – o echipă a rezerviștilor nu va avea niciodată și niciunde (nici la Real, nici la Barca) eficiența titularilor, toată strategia și schemele de joc fiind concepute pe anumiți jucători, cu anumite competențe, așa se construiește mai mereu o echipă de bază. În alte condiții, cu alt antrenor (eventual la alte echipe) aceste rezerve pot furniza „surprize” plăcute… Niciun antrenor nu are timpul necesar de-a se ocupa suficient de temeinic și cu rezervele. Un meci în care pui pe teren cam toate rezervele avute la dispoziție este din start un eșec asumat, dincolo de declarațiile/clișeele clasice cum că „acum au ocazia să demonstreze că…”. Această echipă a rezerviștilor este din start sacrificată, fără relații de joc, fără chef uneori, dar potential există și acolo…

În final, ce să mai spun? Poate doar informarea clasică potrivit căreia „NOTAREA s-a încheiat: au fost prezenți 11 tribuniști, Tony primind nota 7.5, echipa 7.0, nota maximă (8.2) a fost atribuită cuplului Nouvier-Jakolis, iar cea minimă (5.9) perechii Bruno-Marc”.

Poate aș putea adăuga că – până la urmă – chiar am fost la meci, cu tata, ocazie cu care cer iertare – în primul rând – de la Luis și de la Saul, dar „bătrânul” (89 ani) m-a rugat să nu fac „valuri”. A vrut să urmărească în liniște și doar cu mine un nou (poate ultimul?) meci al CFR-ului, undeva prin sectorul 53. S-a bucurat ca un copil la golurile noastre, strigând și în mașină,  la reîntoarcere, din când în când:

HAI CFR!!!

25 de comentarii

  1. Kiruj, chiar imi pare rau ca nu ai zis nimic si nu ne-am intalnit nici de data aceasta, dar daca aceasta a fost dorinta tatalui tau, o respectam. Daca spuneai ca veti veni, va invitam sa vedem meciul impreuna de la oficiala, pt ca am fost singur de data aceasta, nici unul dintre prietenii mei neputand veni. Dar cine stie, poate vom sarbatori borna 500 impreuna si bucuria va fi cu atat mai mare. Nu stiu de ce, dar si eu am un sentiment ca noi vom fi cei care se vor bucura la final. Hai CFR!!!

    Apreciază

    • Inițial am vrut să vin la meciul cu oltenii (cel cu 500), dar tata -în coaliție cu Mme- m-au lămurit practic în ultimul minut s-o iau spre Cluj…Sunt bucuros de bucuria lui. HAI CFR!!!

      Apreciază

  2. multa sanatate tatalui si viata cat mai lunga sa-i dea Dumnezeu!
    in alta ordine de idei: bine ca am scapat de retrogradare, final ade cupa e un bonus, eu, sincer, nu-mi fac prea multe sperante, sper sa sa o castigam insa nu ma supar si daca pierdem. sper sa facem o figura decenta si la anul si sa scapam de insolventa si, cine stie, pe urma sa incercam sa construim ceva, felicitari conducerii, jucatorilor, staffului tehnic, patronatului si mainii de fanatici dragi din tribune si de pretutindeni! hai CFR!!!

    Apreciază

    • Chiar dacă Cupa arată bine de tot în vitrina echipei, mai important era și pt. mine evitarea retrogradării, care -în mare- era echivalentă cu falimentul. Important e să ”trăiești”, apoi ai timp și pt. mașini de lux…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  3. Acum s-a fost terminat interviul live.stream pe pro(Gigi+Dinamo)sport.ro cu IM despre finala de Cupa, despre moartea lui Eckeng si despre momentul iesirii din insolventa si finantarea echipei. IM vorbeste de doua grupuri straine de investitori care sa vina cu bani si conditia ceruta de CFR e sa dea bani cat trebuie pentru iesirea din insolventa plus pentru o existenta decenta a echipei. Nu a dezvaluit numele lor deoarece e faza discutiilor, a auditului, etc. Normal. Vedem ce iese. La intrebarea „Cat mai e un salar acum la CFR” a raspuns in jur de 5000 de euro. Decent, parerea mea in conditiile actuale din Romanica. Despre iesirea in insolventa pana la inceperea noului campionat pentru a evolua in Cupele Europene peste un an spune ca e putin probabil si ca spera ca pana la sfarsitul anului se va realiza. Se gandeste la vanzarea unor jucatori dar si la aducerea de jucatori, cu toate ca nu prea sunt bani de transferuri cum spune. In rest, veti intra ulterior pe link si veti auzi pe viu daca v-am scris baliverne pe aici…

    Apreciază

    • PS: Mai zicea ca in loc de contracte mari ofera alte beneficii cum ar fi salariile platite la zi. Mai zicea ca problemele financiare s-au reglat, platile sunt la zi.

      Apreciază

      • PS: Legat de trimiterea Cupei la maomantul lui Eckeng a declarat ca se va trimite o replica cu un mesaj pe ea daca ia CFR-ul Cupa si a invitat cei doi moderatori sa intrebe FRF-ul pentru ca el este proprietarul ei si-l ia inaintea fiecarei finale, trofeul fiind transmisibil.

        Apreciază

          • Din pacate nu apare inca articolul pe site cu videoul interviului la categoria Prosport live. Vroiam sa pun link-ul. Sunt alte articole mai importante.

            Apreciază

            • Chiar acum am ascultat interviul cu IM (cam 11 minute), după care -la un moment dat- celălalt invitat spune că (și) la CFR este valabilă constatarea că se joacă la întâmplare, fără idei tactice, etc. Ei, indiferent cât de subiectivi suntem noi pe aici (de regulă nu pea), este imposibil să nu vezi idei de joc clare, bine conturate și de multe ori bine interpretate la echipa noastră. Avem și cazuri ”negative”, desigur, dar ele se leagă -așa cum am mai discutat- de utilizarea preponderentă a unor rezerve. Desigur, nu trebuie să uităm de valoarea adversarilor din play-out, dar și așa, de ceva vreme încoace asistăm la jocuri bine gândite, formule ”unse” de joc, cu tranziție în ambele sensuri, etc. Probleme reale avem în primul rând la fazele fixe ale adversarilor, de multe ori văd acolo un fel da haos la marcaj, repliere tardivă după pierderea mingii,etc. HAI CFR!!!

              Apreciază

            • Kiruj, se vede ca Matei Udrea (celalalt moderator de care ai pomenit) nu e atent la Cfr in general, nu si-a propus ca si noi sa vada asezarea din teren, dispozitivul de atac, cand, cine vine la primire, cine se demarca pentru pasa pe pozitie viitoare. Si e bine asa. Pentru el CFR-ul va reprezenta o surpriza. De asemenea cei doi spun multe lucruri reale, relativ la vanzarea jucatorilor vandabili si la lipsa inlocuitorilor atat din pepiniera proprie cat si din achizitii de jucatori, nivelul fotbalului de la noi saczand an de an. Vorbesc de speranta Paun de la CFR, ca CFR-ul are aceasta abilitate de a creste jucatori fara nume si de a-i vinde apoi. Udrea spune ca CFR-ul ii impacheteaza frumos si-i vinde, exemplificand cu cazul lui Tade. Spune ca l-au impachetat golgheter cei de la CFR ca sa-l vanda.
              La juniori din pacate nu exista valoarea necesara nici pentru liga I. Trebuie sa aduci juniori de peste tot (cei mai talentati) si apoi sa-i cresti cum face Barca de exemplu, daca vrei sa faca fata nivelului echipei de seniori. La noi in Cluj au fost multi juniori de la Ardealul care au ajuns pe la alte echipe (Chiriches, Maxim, Radut, etc). Nimeni de la CFR nu i-a vazut. Au vandut chiar in strainatate direct.
              Cei doi moderatori nu vad ca CFR-ul are pe langa un antrenor care a facut o adevarata echipa cu un dispozitiv de atac (si unul de aparare) in care fiecare isi cunoaste exact pozitia si rolul, cu multa mobilitate in demarcare si pressing, deci pe langa acestea nu vad ca exista jucatori cu reale calitati, adusi moca pe bani putini sau liberi de contract, numai prin relatiile pe care le au in lumea impresarilor si printr-o abilitate de a observa jucatorii care au reale calitati nefructificate de altii, de a-i alege pe acstia dintre toti cei prezentati de impresari. Tade a facut furori la CFR pentru ca echipa a folosit calitatile lui de golgheter si calitatile lui atletice, fizice. La oi sigur ca nu exista nici rabdare, Tade a inceput sa marcheze, si nici ochi pentru a-i observa si fructifica calitatile. Desi antrenorul oilor are un joc bazat pe pressing agresiv, care se pliaza pe calitatile francezului. Am vorbit de acest caz pentru ca cei doi moderatori vorbeau de el de parca ar fi lipsit de valoare si ar trebui sa scape oile de el. Asta si fac. Abia astept finala de Cupa. Forza CFR!!!

              Apreciază

  4. „Traian Marc face avancronica celui mai important meci din cariera sa, finala Cupei României: „Nu e normal să jucăm după moartea lui Ekeng”” – link
    Tocmai mi-am adus aminte, la sfârşitul meciului cu Voluntari, Marc gesticula extrem de nervos, părea că făcea din braţe un semn hotărât de „NU” când jucătorii se strângeau la centrul terenului după fluierul final şi un coechipier i-a spus ceva (să meargă împreună să salute galeria?). A mai observat sau ştie cineva ce bai o fi avut?

    Apreciază

    • Nu am văzut gestul de final al lui Marc (ultimele minute le-am petrecut în gura tunelului de ieşire, în bloc-start spre maşină…), dar poate a fost „bulversat” de evoluţia lui destul de palidă, în special în privinţa ieşirilor. Noroc cu offsaidul ăla din min 77, când a ieşit -din nou- tardiv şi sub minge. Pe viu nu mi-am dat seama de offside, dar la televizor s-a văzut că era unul de un metru, deci decizie corectă a tuşierului. HAI CFR!!!

      Apreciază

  5. M-am gandit daca sa scriu sau nu, deoarece voi fi probabil intrebat de Saul daca am vazut meciul la televizor. Mie m-i s-a parut ciudat Caneto ca echipa a iesit in liniste de pe teren, (bine, au lost huiduielile la adresa lui Bornescu si Maftei, la adresa arbitrilor) nu au fost acele saluturi pe care le adreseaza de obicei jucatorii celor din tribune.

    Apreciază

  6. Mie mi s-a părut cam ciudată iniţiativa conducerii prin care s-a solicitat un moment de reculegere ÎNAINTE ca echipele să pătrundă pe teren, practic doar spectatorii au păstrat acel minut de reculegere. După intrarea echipelor, nimic. Normal era ca şi jucătorii să ţină un moment de reculegere, dar nu cunosc detaliile de „organizare”, de înţelegere, etc., aşa că nu mă bag. HAI CFR!!!

    Apreciază

  7. Sunt curios cu ce a gresit Copos fata de Gigi, Meme si ceilalti autori de volume publicate „la bulau”, cred ca la fel de veridici autori sunt si ei precum Copos.

    Apreciază

    • O fi prieten cu careva de pe la club, cine stie. Si mie mi se pare ca nu mai e acea bucurie de dupa marcarea golurilor cand strigam cu totii numele marcatorului si era altceva. Chiar nu-l aude nimeni din conducere, nu deranjeaza pe nimeni acest aspect? Eu am scris de cand l-am auzit racnind prima data in microfon, cand gresea numele marcatorului, sau pocea alte nume, dar daca am vazut ca nimeni nu e interesat, mi-am dat pace.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.